Ignifugarea

lemnului de LAMAI
1. Necesitatea executării lucrărilor de ignifugare

Conform Normativului de siguranţă la foc P118/1999, fiecare construcţie are un grad

de rezistenţă la foc stabilit prin proiectare, în funcţie de riscul de incendiu sau categoria de
pericol, de destinaţie, de categoria de importanţă a construcţiei.

Acest grad de rezistenţă la foc este caracterizat de elementul cel mai

dezavantajos privind comportarea lui la foc.

Fiecărui element de construcţie i se stabileşte, prin încercări, o limită de rezistenţă la foc

şi o clasă de combustibilitate.

Materialele de construcţii se clasifică, din punct de vedere al comportării la foc şi al

aportului pe care îl au la iniţierea şi dezvoltarea incendiului, în doua grupe:

• materiale incombustibile – cele care nu ard, nu se aprind, nu se termo-

degradează sub influenţa temperaturilor înalte, notate cu CO;
• materiale combustibile – cele care se aprind, ard sau se degradează sub
influenţa temperaturii înalte.

Materialele combustibile se împart după modul cum se inflamează, în patru clase de

combustibilitate:

• C 1 – practic neinflamabile;
• C 2 – dificil inflamabile;
• C 3 – mediu inflamabile;
• C 4 – uşor inflamabile.

Una din condiţiile esenţiale de protecţie la foc este limitarea utilizării materialelor
combustibile care se aprind uşor, propagă focul şi aduc un aport mare la dezvoltarea incendiilor.
Prin normele specifice fiecărei activităţi se impune utilizarea materialelor combustibile numai
din clasa C 1 şi C 2 de combustibilitate. Deoarece materialele de construcţii din lemn,
plastice şitextile fac parte din clasa C 4 de combustibilitate, este necesar a li se îmbunătăţi
comportarea la foc. Acest lucru se obţine prin tratarea la suprafaţă sau în masa
materialelor, cu substanţe inhibitoare de flacără care pot întârzia aprinderea materialului şi
pot reduce viteza de propagarea incendiului.