Pal cerneala aurie

1. Necesitatea executării lucrărilor de ignifugare

Conform Normativului de siguranţă la foc P118/1999, fiecare construcţie are un grad de

rezistenţă la foc stabilit prin proiectare, în funcţie de riscul de incendiu sau categoria de pericol, de
destinaţie, de categoria de importanţă a construcţiei.

Acest grad de rezistenţă la foc este caracterizat de elementul cel mai dezavantajos
privind comportarea lui la foc.

Fiecărui element de construcţie i se stabileşte, prin încercări, o limită de rezistenţă la foc şi o

clasă de combustibilitate.

Materialele de construcţii se clasifică, din punct de vedere al comportării la foc şi al

aportului pe care îl au la iniţierea şi dezvoltarea incendiului, în doua grupe:

• materiale incombustibile – cele care nu ard, nu se aprind, nu se termo-degradează

sub influenţa temperaturilor înalte, notate cu CO;
• materiale combustibile – cele care se aprind, ard sau se degradează sub influenţa
temperaturii înalte.

Materialele combustibile se împart după modul cum se inflamează, în patru clase de

combustibilitate:

• C 1 – practic neinflamabile;
• C 2 – dificil inflamabile;
• C 3 – mediu inflamabile;
• C 4 – uşor inflamabile.

Una din condiţiile esenţiale de protecţie la foc este limitarea utilizării materialelor
combustibile care se aprind uşor, propagă focul şi aduc un aport mare la dezvoltarea incendiilor. Prin
normele specifice fiecărei activităţi se impune utilizarea materialelor combustibile numai din clasa
C 1 şi C 2 de combustibilitate. Deoarece materialele de construcţii din lemn, plastice şi textile fac
parte din clasa C 4 de combustibilitate, este necesar a li se îmbunătăţi comportarea la foc. Acest
lucru se obţine prin tratarea la suprafaţă sau în masa materialelor, cu substanţe inhibitoare de
flacără care pot întârzia aprinderea materialului şi pot reduce viteza de propagare a incendiului.

Limita de rezistenta la foc este durata de timp până la care elementul îşi pierde
capacitatea de rezistenţă la foc într-un incendiu standard.

Una din condiţiile esenţiale de protecţie la foc, este limitarea utilizării materialelor
combustibile care se aprind uşor, propagă focul şi aduc un aport mare la dezvoltarea incendiilor. Prin
normele specifice fiecărei activităţi se impune utilizarea materialelor combustibile numai din clasa
C 1 si C 2 de combustibilitate.

Deoarece materialele de construcţii din lemn, plastice şi textile fac parte din clasa C 4 de
combustibilitate, este necesar a li se îmbunătăţi comportarea la foc.

Acest lucru se obţine prin tratarea la suprafaţă sau în masa materialelor, cu substanţe
inhibitoare de flacără care pot întârzia aprinderea materialului şi pot reduce viteza de propagarea
incendiului.
Substanţele inhibitoare de flacără acţionează prin:

• formarea unui strat absorbant al gazelor inflamabile din descompunerea materialelor

combustibile;
• formarea unei bariere pentru flăcări;
• descompunerea în gaze inerte care diluează amestecul combustibil;
• reducerea cantităţilor de distilate gudronoase şi favorizarea producerii unui strat de
reziduu cărbunos cu mare stabilitate la acţiunea flăcării.

Procedeul de îmbunătăţire a comportării la foc a materialelor combustibile se numeşte

IGNIFUGARE .

Ignifugarea nu exclude aprinderea şi arderea materialului, ci îi conferă acestuia o

comportare la foc îmbunătăţită pe o anumită perioadă de timp sau posibilitatea de a nu arde
atunci când se îndepărtează sursa de căldura.

Ignifugarea nu exclude şi alte măsuri de protecţie la foc, cum ar fi: instalaţii de

semnalizare, instalaţii de stins incendii, mijloace de prima intervenţie.

Ignifugarea este una din cerinţele privind siguranţa la foc pentru îmbunătăţirea gradului de
rezistenţă la foc a clădirii.

O ignifugare corect executată, întreţinută în timp, poate îmbunătăţi gradul de rezistenţă la foc
a unei clădiri, de la gradul V la gradul III şi poate reduce alte măsuri de protecţie care sunt foarte
scumpe.

O ignifugare corect executată poate localiza un incendiu, în focarul iniţial, prin limitarea
aprinderii şi arderii în continuare a materialelor de construcţii, jucând rolul de barieră, sau poate
prelungi faza de ardere lentă, ceea ce duce la neafectarea rapidă a structurii de rezistenţă şi
totodată, posibilitatea unei intervenţii din interior, fără a se ajunge la faza de ardere generalizată.

Ignifugarea se trece din faza de proiectare, proiectantul fiind singurul cu atribuţii şi

drepturi de a alege substanţa.

Ignifugarea materialelor şi produselor combustibile ESTE RECOMANDATĂ la:

• construcţiile noi, la modificarea sau schimbarea destinaţiei sau a condiţiilor de utilizare a

celor existente, precum şi periodic, la expirarea perioadei de menţinere a calităţii lucrării de
ignifugare specificată de producător;
• realizarea unor elemente de construcţie, cum sunt tavane, închideri sau mascări finisaje
ş.a.;
• tratamente termice şi acustice interioare;
• construcţiile provizorii combustibile pentru ateliere, remize, depozite, magazii etc. în care se
lucrează cu substanţe combustibile sau cu foc deschis;
• investitorii sau proprietarii pot solicita ignifugarea şi în alte situaţii.

IGNIFUGAREA NU SE RECOMANDA LA:

• materiale combustibile care sunt în contact permanent cu atmosfera umedă (peste 70%
umiditate);
• suprafeţe aparente ale materialelor şi produselor din lemn, finisate;
• tâmplăria interioară şi exterioară, pardoselile, mobilierul, împrejurimile.

NU SE IGNIFUGHEAZA:
 • construcţiile cu destinaţie incompatibilă cu substanţele ignifuge (depozite cereale,
produse alimentare în vrac s.a.);
• părţile neaparente ale finisajului interior sau ale altor elemente de construcţie respective,
indiferent de durata de menţinere a calităţii lucrării de ignifugare.

Ignifugarea materialelor combustibile ale monumentelor istorice sau de arhitectură se

stabileşte, de la caz la caz, de proiectant şi de comisia monumentelor istorice.

2. Ignifugarea materialelor combustibile

2.1. CondiĘii generale privind produsele ignifuge

Pentru ignifugarea materialelor şi elementelor de construcţii combustibile este obligatorie

utilizarea numai a produselor avizate de I.G.S.U.; conform Legii nr. 10 aceste produse vor fi
agrementate tehnic, iar conform sistemului de evaluare a conformităţii din România vor avea
certificat de conformitate.

La alegerea produsului de ignifugare se va ţine cont de:

• gradul de rezistenţă la foc la care trebuie să ajungă construcţia (stabilit de proiectant);

• performanţele produsului ce reies din specificaţia tehnică;
• clasa de combustibilitate şi limita de rezistenţă la care trebuie să ajungă materialul
combustibil;
• locul elementului în structură (rezistenţă, finisaj);
• condiţiile specifice în care este utilizat materialul (în interior sau exterior).

2.2. CondiĘii referitoare la personalul de execuĘie

Lucrările de ignifugare se execută numai de personalul instruit şi atestat în acest scop

conform Legilor nr. 212/1997; 121/1996; H.G. 1164/1996 şi a procedurilor de atestare elaborate
de C.N.S.I.P.C. şi aprobate de inspectorul general al I.G.S.U.

• Personalul de execuţie efectiv va fi pregătit şi instruit de către persoana fizică care a

obţinut în prealabil un certificat de competenţă.
• Obligaţii pentru executant şi beneficiar, conform prevederilor Art. 2.3 din Norma tehnica
C58-96 si a Art. 2.1. (Obligaţiile şi răspunderile executanţilor de lucrări) din Normativul C
300-94.

Executantul lucrărilor de ignifugare este obligat să facă dovada calităţii lucrărilor executate:

• vizual, cu beneficiarul (pe faze de lucrări şi la sfârşitul lucrării);

• cu un raport de încercare eliberat de un laborator autorizat; şi să anunţe I.S.U. pe
teritoriul căreia lucrează, cu 30 de zile înainte de începerea lucrării.

Beneficiarul lucrării are datoria de a urmări, pe tot parcursul executării lucrării, calitatea
acesteia, recepţia la terminarea lucrării, şi face urmărirea în timp, pe toată durata de garanţie a
lucrării.

2.3. Ignifugarea materialelor textile

Din punct de vedere al modului de a se aprinde, materialele textile sunt:

• uşor inflamabile:
 o fibra naturală (bumbac, in, cânepă, iută);
o materiale plastice;
o lână în ţesătură uşoară.
• greu inflamabile:
o fibră de sticlă;
o lână în ţesătură grea.

Materialele textile utilizate în construcţii aparţin claselor de combustibilitate C 3 şi C 4 şi se

aduc în clasele C 1 şi C 2 prin ignifugare, prin metodele:

• imersie si fulardare – aplicate în general materialelor în val;

• pulverizare – aplicată materialelor ce nu pot fi demontate;
• termo-degradare – când se doreşte obţinerea unor produse cu caracteristici precizate
(ex. fibră tip carbon).

2.3.1. Ignifugarea prin pulverizare

In cazul ignifugării prin pulverizare se ţine cont de compatibilitatea dintre soluţia utilizată şi
materialul textil, care trebuie să fie spălat şi curăţat de praf sau alte impurităţi.

Ignifugarea nu trebuie să schime aspectul materialelor (culoare, textură) şi nu trebuie să le

înrăutăţească rezistenţa mecanică şi la radiaţii ultraviolete.

Soluţiei ignifuge utilizate i se va face o probă de pH (care trebuie sa fie neutru), iar la
pulverizarea acesteia se va utiliza o doză foarte mică.

Consumul specific realizat se verifică astfel: se ia o bucată de material având dimensiunea

de 0,25 m, se pulverizează cu soluţie, aceasta cântărindu-se înainte şi după pulverizare, se
face diferenţa de mase şi se înmulţeşte cu 4, rezultând cantitatea de substanţă/mp. În
calcul, la determinarea necesarului de soluţie şi ignifugare se adaugă, în funcţie de procedeul
de aplicare, şi o cantitate aferentă pierderilor.

La materialele tip pluş sau catifea, pulverizarea se face pe dos.

Verificarea lucrărilor de ignifugare a materialelor textile se face conform STAS 8025 de

către laboratoare autorizate.

Materialul recoltat pentru probe va avea 1,5 mp, cu margine, pentru a se putea stabili
dispunerea ţesăturii în bătătură şi urzeala (se vor face aproximativ 10 probe) şi va fi însoţit de
aceleaşi documente ca şi în cazul ignifugării materialelor combustibile din lemn, când se va trimite
laboratorului autorizat pentru verificare.

Pregătirea probelor se va face numai în prezenţa beneficiarului.

După primirea buletinelor de încercare, se face recepţia definitivă a lucrării.

Depozitarea şi păstrarea produselor ignifuge pentru materialele textile se va face în

încăperi uscate, ferite de umezeală, îngheţ şi temperaturi prea ridicate.

2.4. Ignifugarea materialelor si produselor din lemn si/sau pe

baza de lemn

În cazul ignifugării cu produse de suprafaţă a materialelor de tip PAL, PFL, PAL-CON,

PAF etc. se au în vedere următoarele:
 • aplicarea se face prin aceleaşi procedee ca şi la lemn masiv (tratare la suprafaţă şi/sau în
masa lor), respectându-se consumul specific precizat de producător pentru fiecare produsde
ignifugare, de temperatura mediului, de compatibilitatea suport-produs;
• uscarea materialelor ignifugate se va realiza în timp cât mai scurt, astfel încât produsele
să nu fie degradate de umiditate (se pot folosi aeroterme).

Condiţiile impuse sunt:

• umiditatea lemnului:
o maxim 10% – pentru elementele de finisaj;
o maxim 18% – pentru celelalte.
• temperatura aerului – minim 10 °C.

Metode utilizate pentru verificarea lucrărilor de ignifugare :

• S.R. 652/1998 – metoda verificării eficacităţii ignifugării prin pierdere de masă; o probă
este formată din trei eprubete cu dimensiunile 150 x 400 x max.48 min./1000 mp.
• STAS 7248 – metoda de propagare a flăcării pe orizontală (cu panou radiant) – utilizată în
cazul omologării soluţiilor ignifuge.

O proba din trei eprubete cu dimensiunile: 1050 x 220 x max.25 mm.

Ignifugarea materialelor combustibile se poate face prin următoarele metode:

• tratament de suprafaţă (pulverizare şi/sau pensulare);

• prin impregnare (în instalaţii speciale);
• în masa materialului.

2.4.1. Tratamentul de suprafaĘă

La preluarea frontului de lucru se va verifica cu atenţie suprafaţa suport ce trebuie

ignifugată. Lemnul nu trebuie sa fie putred. Toate se consemnează în procesul-verbal de
prelucrare a frontului de lucru.

2.4.1.1. Pregătirea suprafeĘelor

La aplicarea produselor ignifuge de suprafaţă se va avea în vedere:

• curăţarea suprafeţelor (de praf, noroi, var, vopsea sau impurităţi, inclusiv protecţii
ignifuge anterioare), prin periere, răzuire etc.;
• chituirea tuturor crăpăturilor, fisurilor, nodurilor, îmbinărilor şi golurilor existente pe
suprafeţele ce se protejează cu chit, realizat din praf de cretă şi produs ignifug în raport de
(1:1) – cantitate de chit reprezintă 0,1 kg/mp;
• tratarea cu substanţă a rosturilor (de chertare) şi apoi întocmirea unui proces-verbal de
lucrări ascunse, împreună cu beneficiarul în care se vor specifica operaţiile executate
(tratări de rosturi, crăpături, fisuri etc. prin chituire).

Pentru ignifugarea prin impregnare, materialul lemnos trebuie să îndeplinească

următoarele condiţii:

• să fie decojit (să nu aibă la suprafaţă coajă);

• să nu fie tratat în profunzime sau la suprafaţă cu substanţe chimice care să împiedice
pătrunderea produsului ignifug în masa materialului.
2.4.1.2. Aplicarea primului strat

• se verifică umiditatea lemnului (valoare maximă: 18%);

• se verifică umiditatea şi temperatura aerului (valori: maxim 60% şi minim 10 °C);
• se verifică dacă umiditatea eprubetelor tăiate corespunde cu cea a lucrării;
• se face o probă de densitate a produsului ignifug dacă firma are în dotare densimetru;
• se trece la aplicarea primului strat de soluţie ignifugă pe lucrare şi epruvete şi se face
calculul consumului specific realizat astfel: se cântăreşte eprubeta înainte – uscată – şi după
aplicarea soluţiei – udă, se face diferenţa maselor şi se raportează la suprafaţa acestuia;
• se aplică stratul al doilea, se calculează consumul specific realizat pe cele două straturi.În
cazul în care substanţa se aplică în două straturi, iar consumul specific obţinut este egal
sau mai mare decât cel specificat de producător, putem considera că lucrarea este
terminată, în caz contrar se mai aplică un strat.

La terminarea lucrării se întocmeşte un proces-verbal de recepţie provizorie (model în

Norma tehnică C 58-96, pag. 18), se împachetează şi sigilează probele – în prezenţa
beneficiarului şi se trimit la un laborator acreditat însoţite de:

• comandă fermă;
• proces-verbal de recepţie provizorie;
• copie după avizul de expediţie de la producător;
• certificat de calitate;
• certificat de atestare firmă – copie.

Metoda de verificare a eficacităţii ignifugării se bazează pe pierderea de masă, conform SR

652/98 în care o probă este formată din trei eprubete pentru fiecare 1000 mp, cu dimensiunile
(150 x 400 x max. 48) mm.

După primirea raportului de încercare se face recepţia la terminarea lucrării cu

întocmirea unui proces-verbal de recepţie calitativă (model M.L.P.T.L.); aceasta împreună cu
raportul de încercare vor fi consemnate în cartea tehnică a construcţiei respective.

2.5. Ignifugarea maselor plastice

Materialele plastice sunt substanţe polimerizate organice cu conţinut ridicat de carbon

care constituie cauza combustibilităţii lor şi aparţin claselor de combustibilitate C 3 şi C 4 .

Arderea materialelor plastice are o serie de trăsături specifice:

• datorită temperaturii se produce o deformare mare;

• prin descompunerea termică rezultă produse gazoase inflamabile;
• temperatura de aprindere şi ardere este foarte joasă;
• arderea în sine este rapidă şi însoţită de degajare de căldură radiantă de gaze fierbinţi şi de
fum;
• cad picături incandescente ce sunt noi focare de incendiu.

Aceste caracteristici creează un risc ridicat de pericol pe care îl prezintă utilizarea

materialelor plastice.

Combustibilitatea maselor plastice depinde de gradul de oxidare în care se găsesc

elementele din combinaţie.

Exemplu: un material plastic este format din carbon şi hidrogen, are o combustibilitate foarte
mare datorită afinităţii acestor elemente cu oxigenul.
Combustibilitatea poate fi apreciată funcţie de următorii parametrii:

• influenţa monomerilor;
• structura materialelor plastice;
• greutatea moleculară;
• urme de solvenţi (mai ales la materialele spongioase);
• plastifianţi;
• forma materialelor plastice.

Propagarea incendiului depinde foarte mult de forma pieselor din material plastic.

Exemplu: la un material plastic spongios propagarea este rapidă şi chiar foarte rapidă.

Arderea depinde de viteza de descompunere a materialelor plastice şi de faptul că se

topesc cu uşurinţă, ceea ce duce la favorizarea răspândirii flăcărilor prin crearea de focare noi.

Viteza de ardere este mare, cu degajări mari de căldură. Temperaturile de ardere se ridică
la aproximativ 1200 oC.

Metodele de reducere a combustibilităţii materialelor plastice sunt următoarele:

• prin mijloace chimice reactive – folosirea intervenţiei în molecula monomerului sau

polimerului;
• prin mijloace aditive – folosirea unor substanţe organice şi anorganice care se adaugă în
polimeri.
o anorganici: sărurile de amoniac, fosfaţi, trioxidul de stibiu, fibra de sticlă, azbest,
făina de mică, făina de roci);
o organici: parafine halogenate, compuşi ai fosforului, sulf etc.
• vopsele şi straturi de protecţie.
o vopsele: spumante, obişnuite ignifuge.
o straturi de protecţie din metal, ipsos, lemn ignifugat etc.

Ignifugarea maselor plastice cea mai eficientă variantă este prin tratament în masă.

• pentru PVC, polipropilenă, poliesteri – se pot aplica tratamente de suprafaţă;

• pentru polistiren expandat, extrudat (presat), poliuretan – tratament de ignifugare în
masă;
• pentru răşini forme aldehide: - ignifugare în masă;
- termo-degradare succesivă.

Metoda de verificare este conform STAS 7248 – metoda propagării flăcării pe orizontală
(panou radiant).

2.6. NoĘiuni despre incendiu

Incendiul este un proces complex, cu evolutie nedeterminata, incluzand termeni diversi de

natura fizica si chimica (reactii de ardere, transfer de caldura, formarea flacarilor, schimb de gaze
cu mediul inconjurator, transformari structurale in materialele si elementele de constructii).

Incendiul este un proces de ardere care produce pagube (omenesti si materiale) si care
necesita interventie de stingere in scopul intreruperii si lichidarii lui.

Incendiul este definit de urmatoarele elemente:

• existenta materialelor combustibile si actiunea unei surse de aprindere;

 • initierea si dezvoltarea in timp si spatiu a proceselor de ardere scapate de sub control;
• necesitatea interventiei organizate in scopul lichidarii lui;
• producerea de pierderi materiale si omenesti in urma arderii.

Evolutia incendiului este variatia in timp a parametrilor incendiului pe parcursul manifestarii

acestuia. Evolutia incendiului este un fenomen aleatoriu. Datorita acestui fapt nu potexista doua
incendii identice.

In dezvoltarea unui incendiu intervin numerosi factori cum ar fi:

• formasi dimensiunile incaperii;

• sarcina termica existenta (cantitatea de material combustibil);
• pozitia si natura materialelor combustibile;
• locul si modul de initiere a incendiilor;
• posibilitatea de disipare a caldurii si de ventilare a incendiului;
• dispunerea incaperii in cladire etc.

Se poate, totusi, considera ca in evolutia unui incendiu in interiorul unei incaperi, intervin 5 faze:

• Aparitia focarului initial;

• Faza de ardere lenta;
• Faza de ardere activa;
• Faza de ardere generalizata (dupa depasirea punctului de �flash-over�);
• Faza de regresie.

I. Aparitia focarului initial – prima faza din dezvoltarea incendiului care consta in aprinderea
materialului combustibil de la o sursa ce are energia de aprindere necesara.

II. Faza de ardere lenta – caracterizata prin urmatoarele:

• are o durata extrem de variata (ea poate lipsi sau varia de la cateva minute la cateva
ore, zile);
• aria de combustie este limitata la zona focarului;
• temperatura creste relativ lent, fara a atinge valori importante, dimensiunile flacarii sunt
mici in comparatie cu dimensiunile incaperii;
• durata ei depinde in primul rand de natura, cantitatea si modul de distributie a
materialelor combustibile in incapere.

III. Faza de ardere activa – cea mai importanta faza, care decide, in mare masura, dezvoltarea
ulterioara a incendiilor. Arderea este puternica, cu temperaturi care variaza mult in timp si
spatiu. Daca incaperea este inchisa, cantitatea de aer necesara arderii devine insuficienta,
rezultand o regresie in dezvoltarea incendiului, care poate sa se stinga spontan, fiind eliminata
faza de ardere generalizata. In cazul patrunderii aerului proaspat (exemplu: prin spargerea
geamurilor, deschiderea trapelor, deschiderea usilor), dezvoltarea incendiului este mult
accelerata.

IV. Faza de ardere generalizata – faza in care ard toate materialele combustibile aflate in
incapere, incendiul atingand dezvoltarea maxima. Regimul de ardere este conditionat de
suprafata materialelor combustibile si de dimensiunile deschiderilor (incendiile pot fi ventilate –
sunt intense dar de scurta durata, sau neventilate – de intensitate mai redusa si de durata mai
lunga).

V. Faza de regresie – ultima faza, cand temperatura incepe sa scada prin epuizarea
combustibilului, flacarile dispar fiind inlocuite de jar si cenusa. Temperatura scade dar ramane
ridicata mult timp, ceea ce afecteaza structura de rezistenta a cladirilor.
Dezvoltarea unui incendiu poate parcurge cele cinci faze sau, din dezvoltarea lui pot lipsi unele
faze. De asemenea timpul necesar dezvoltarii unei faze este diferit de la un incendiu la altul,
aceasta datorita numerosilor factori, enumerati mai sus, care intervin in caracterizarea unui
incendiu.

Pe plan international se utilizeaza incendiul standard, obtinut prin incercarea in cuptoare

a elementelor de constructii pentru stabilirea limitei de rezistenta la foc. Desfasurarea acestui
incendiu se face dupa o curba standard internationala ce reprezinta infasuratoarea tuturor
incendiilor cunoscute la data adaptarii acestuia, al carui regim termic se desfasoara dupa grafic
(ISO 834 – STAS 7771/81).

Pentru stabilirea unor performante la cladiri, sau a cauzelor unor incendii, se mai utilizeaza
si incendii conventionale – care reprezinta o ardere initiata in conditii reproductibile (natura si
cantitatea combustibilului, conditii spatiale si de mediu) care simuleaza un anumit tip de incendiu.

2.7. Acte normative ce reglementează activitatea privind

siguranĘa la foc

I. ORDONANTA NR. 307 – LEGEA NR. 212/1997 – O.G. NR. 114/2000 – privind apararea
impotriva incendiilor, stabileste ca:

• persoanele fizice si juridice sunt obligate sa respecte in orice imprejurare normele de

prevenire si stingere a incendiilor si sa nu primejduiasca prin deciziile, faptele lor, viata,
bunurile si mediul;
• persoanele fizice si juridice care detin cu orice titlu terenuri, constructii sau instalatii
tehnologice, au obligatia de a permite accesul pompierilor si a persoanelor care acorda
ajutor; patronul are obligatia sa obtina avizele si autorizatiile de prevenire si stingere a
incendiilor;
• inceperea lucrarilor de executie la constructii si la instalatii tehnologice noi, dezvoltarea,
modernizarea sau schimbarea destinatiei celor existente, precum si punerea in functiune
a acestora, se supun potrivit legii, avizarii si autorizarii privind prevenirea si stingerea
incendiilor;
• prestarea lucrarilor de termoprotectie, ignifugare, intretinere si reparare a autospecialelor
si a altor mijloace tehnice destinate apararii impotriva incendiilor, se efectueaza de catre
persoane juridice atestate de CNSIPC.

II. HOTARÂREA NR. 1492/2004 – privind principiile de organizare, functionare si atributiile

serviciilor de urgenta profesioniste.

Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta este institutia publica, de interes national,
specializata in prevenirea si managementul situatiilor de urgenta si investita cu atributii de
coordonare, control si acordare a asistentei tehnice in acest domeniu, in conditiile legii.

Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta este format din:

• Inspectoratele judetene;
• Brigazi si grupuri de pompieri;
• Centrul National pentru Securitate la Incendiu si Protectie Civila, alte unitati.

Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta coordoneaza intreaga activitate si, printreatributii
se numara si urmatoarele:
 • elaboreaza conditii tehnice general obligatorii de proiectare, omologare si fabricare a
mijloacelor tehnice destinate apararii impotriva incendiilor si avizeaza folosirea celor
provenite din import;
• autorizeaza si acrediteaza laboratoare si poligoane de incercari la foc.

Centrul National pentru Securitate la Incendiu si Protectie Civila, in baza H.G. 259/2005,
organizeaza cursurile de atestare a persoanelor fizice si atestarea persoanelor juridice ce
desfasoara activitati in domeniul apararii impotriva incendiilor (termoprotectie, ignifugare,
verificare, intretinere instalatii de semnalizare si de stins incendii, verificare si incarcare
stingatoare, verificare si intretinere autospeciale si alte mijloace tehnice).

De asemenea Centrul National pentru Securitate la Incendiu si Protectie Civila este laborator
acreditat de catre RENAR pentru efectuarea incercarilor la foc.

III. H.G. NR. 259/2005 – privind functionarea Centrului National pentru Securitate la Incendiu si
Protectie Civila prevede la pct. �i� ca acesta atesta persoanele fizice si juridice pentru prestarea
lucrarilor de termoprotectie si ignifugare, precum si a celor de verificare, intretinere si reparare a
autospecialelor, utilajelor, instalatiilor si a altor mijloace tehnice destinate prevenirii si stingerii
incendiilor.

IV. NORMELE GENERALE DE PREVENIRE SI STINGEREA INCENDIILOR APROBATE PRIN

O.M.I. 775 DIN 1998

Este obligatorie utilizarea numai a mijloacelor tehnice PSI omologate, avizate si agrementate
tehnic si care indeplinesc conditiile de calitate, potrivit legii.

Criterii de performanta privind siguranta la foc si principalii factori de determinare a acestora:

• Riscul de incendiu;
• Rezistenta la foc;
• Preintampinarea propagarii incendiilor in functie de:
• degajarile de fum, gaze fierbinti si produse nocive;
• etanseitate la fum si la flacari;
• propagarea flacarilor si a fumului;
• rezistenta fatadelor si acoperisurilor la propagarea focului.
• Comportarea la foc;
• Stabilitate la foc;
• Caile de acces, evacuare si interventie.

1. Riscul de incendiu – criteriul de performanta care reprezinta probabilitatea globala de

izbucnire a incendiilor, determinata de interactiunea proprietatilor specifice materialelor si
substantelor combustibile, cu sursele potentiale de aprindere, in anumite imprejurari, in acelasi
timp si spatiu.

Niveluri: redus (mic); mediu (mijlociu); ridicat (mare).

2. Rezistenta la foc – proprietatea unui element de constructie sau a unei structuri, de a-si
pastra, pe o durata determinata stabilitatea, etanseitatea la foc si/sau alta functiune specializata,
intr-o incercare la foc standardizata.

3. Comportarea la foc – a constructiilor si a instalatiilor, in ansamblu sau a unor parti

componente este determinata de contributia la foc a elementelor materialelor si substantelor
combustibile utilizate, in raport cu rezistenta la foc asigurata.

4. Stabilitatea la foc – a constructiilor si instalatiilor sau a compartimentelor de incendiu

reprezinta caracteristica globala, exprimata in unitati de timp (ore, minute), intre momentul
izbucnirii incendiului si, momentul in care structura de rezistenta respectiva isi pierde capacitatea
portanta si se prabuseste ca urmare a actiunii si a efectelor incendiului.

5. Caile de acces, evacuare, interventie

• Ale constructiilor si instalatiilor de orice categorie, trebuie astfel stabilite, dimensionate,

realizate, dispuse, alcatuite si marcate, astfel incat sa asigure evacuarea persoanelor
precum si circulatia si orientarea rapida a fortelor de interventie;
• Se separa de celelalte spatii prin elemente de constructie cu rezistenta si comportare la
foc corespunzatoare utilizarii in conditii de siguranta a cailor respective pe timpul
incendiului si se prevad cu instalatii sau sisteme de evacuare a fumului si a gazelor
fierbinti.

V. LEGEA NR. 10/1995 – privind calitatea in constructii instituie atat sistemul calitatii, cat si
cerintele obligatorii pentru realizarea si mentinerea pe intreaga durata de existenta a constructiilor.

Cerintele esentiale la care trebuie sa raspunda o constructie, sunt:

• Rezistenta si stabilitate;
• Siguranta in exploatare;
• Siguranta la foc;
• Igiena, sanatatea oamenilor, refacerea si protectia mediului;
• Izolatia termica, hidrofuga si de economia de energie;
• Protectia impotriva zgomotului.

Obligatiile respectarii cerintelor de calitate revin investitorilor, cercetatorilor, proiectantilor,

verificatorilor de proiecte, fabricantilor si furnizorilor de produse pentru constructii, executantilor,
proprietarilor, utilizatorilor, expertilor tehnici precum si autoritatilor publice si asociatiilor
profesionale de profil.

Sistemul calitatii in constructii cuprinde ansamblul structurilor organizatorice, responsabilitati,

regulamente, proceduri si mijloace, care concura la realizarea calitatii:

Sistemul calitatii se compune din:

1. Reglementari tehnice in constructii – care se stabilesc prin regulamente si proceduri

normative, instructiuni tehnice, STAS-uri si au ca obiect conceptia, calculele, executia si
exploatarea constructiilor. Toate acestea stabilesc de obicei conditii minime de calitate, precum
si modul de determinare si verificare ale acestora. Regulamentul de elaborare, avizare a
reglementarilor este stipulat in H.G. 399/95.

2. Calitatea produselor folosite la realizarea constructiilor

Certificarea calitatii produselor se efectueaza prin grija producatorului, in conformitate cu

metodologia si procedurile stabilite. La baza legii sta H .G. 766/1997 care stabileste regulamentul
privind certificarea de conformitate a calitatii produselor folosite inconstructii . La lucrarile
de constructii se interzice folosirea de produse fara certificarea calitatii lor. Certificarea de
conformitate se face de catre organisme de certificare.

3. Agremente tehnice pentru noi produse si procedee

Agrementele tehnice stabilesc, in conditiile prevazute de H.G. 766/1997 , aptitudinile de utilizare,

conditii de fabricare, de transport, de depozitare, de punere in opera si de intretinere a acestora.
Agrementul tehnic se va solicita de catre producator, utilizatori sau agenti economici cu activitate
de comert. Activitatea de agrementare in constructii este condusa si coordonata de
catre comisia de agrement tehnic in constructii. Secretariatul comisiei de agrement tehnic este
asigurat de catre M.L.P.T.L.

4. Verificarea proiectelor, a executarii lucrarilor si expertizarea proiectelor si

constructiilor conform H.G. 925/95.

• verificarea proiectelor – verificatori;

• verificarea executiei – investitori – diriginti si responsabili cu executia;
• expertize tehnice.

5. Conducerea si asigurarea calitatii in constructii

Agentii economici care executa lucrari de constructii, asigura nivelul de calitate corespunzator
cerintelor cuprinse in modelul de asigurare a calitatii, stabilit de catre H.G. 766/1997 functie de
categoria de importanta a constructiilor sau de complexitatea si de importanta unor lucrari.

6. Autorizarea si acreditarea laboratoarelor de analize si incercari in activitatea de

constructii

Aceasta activitate este stipulata in H.G. 766/1997 . Prin autorizarea laboratoarelor se confera
acestora dreptul sa emita documente recunoscute de organismele de control a sistemului de
calitate. Acreditarea recunoaste competenta laboratoarelor pe plan national si international
(laboratoarele de incercari la foc vor fi autorizate sau acreditate in conformitate cu Legea 121/96
si Regulamentul de autorizare si acreditare a laboratoarelor nr. 707/1997 ).

7. Activitatea metrologica in constructii

Conform Regulamentului privind activitatea de metrologie in constructii din H.G. 766/1997 prin
aceasta componenta a sistemului calitatii se asigura administrarea, confirmarea metrologica si
utilizarea echipamentelor de masurare.

8. Receptia constructiilor – constituie certificarea realizarii constructiei in conformitate cu

documentatia tehnica si cu documentele cuprinse in cartea tehnica. Receptia se executa in
doua etape:

• receptia la terminarea lucrarilor;

• receptia finala la expirarea perioadei de garantie.

Regulamentul de efectuare a receptiei si de intocmire a cartii tehnice este stipulat in H.G.

273/1994 .

Cartea tehnica a constructiei va cuprinde:

• fise de date sintetice;

• capitolul A – Documentatia privind proiectarea;
• capitolul B – Documentatia privind executia;
• capitolul C – Documentatia privind receptia;
• capitolul D – Documentatia privind exploatarea, repararea, intretinerea si urmarirea in
timp;
• jurnal de evenimente.

9. Comportarea in exploatare si interventie in timp – urmarirea in timp se executa de catre

utilizator in conformitate cu Regulamentul aprobat prin H.G. 766/1997 si are obligatia de a efectua
urmarirea curenta cu completarea la zi a capitolului D si punctului 6 din cartea
constructiei intocmita conform H.G. 273/1994. Durata de viata a constructiei se stabileste
conform H.G. 266/1994 .

10. Post-utilizarea constructiilor – cuprinde activitatea de dezafectare, demontare si demolare

a constructiilor si se desfasoara in conformitate cu H.G. 766/1997.

11. Controlul de stat al calitatii

Se executa de catre Inspectia de stat in constructii, lucrari publice, urbanism si amenajare

teritoriala, in conformitate cu H.G. 272/1994 si H.G. 70/1996.

OBLIGATII SI RASPUNDERI

OBLIGATIILE INVESTITORULUI

• Stabileste nivelul calitatii;

• Obtine acordurile, avizele, autorizatiile prevazute de lege;
• Asigura verificarea proiectelor prin verificatori atestati de M.L.P.T.L.;
• Asigura respectarea in executie a proiectelor;
• Asigura receptia lucrarilor;
• Intocmeste cartea tehnica.

OBLIGATIILE EXECUTANTULUI

• Sa respecte prevederile normativului de PSI pe timpul lucrarilor de constructie;

• Sa anunte grupul de pompieri cu 30 zile inaintea inceperii lucrarilor de constructie;
• Inceperea lucrarilor de constructie dupa obtinerea autorizatiei de constructie si a celorlalte
avize prevazute de lege;
• Utilizarea in executia lucrarilor numai a produselor si procedeelor certificate sau
agrementate tehnic, gestionarea probelor martor pe timpul executiei, inlocuirea cu acordul
proiectantului a produselor si procedeelor care nu indeplinesc nivelul de calitate stabilit;
• Respectarea proiectelor si a detaliilor de executie;
• Receptionarea numai a cladirilor terminate;
• Sa anunte grupul de pompieri cu trei zile inainte de terminarea lucrarilor.

OBLIGATIILE PROIECTANTULUI

• Precizarea in proiect a categoriei de importanta a constructiei;

• Evaluarea riscului de incendiu si intocmirea scenariului de siguranta la foc;
• Asigurarea detaliilor de executie cu respectarea reglementarilor tehnice si luarea tuturor
masurilor pentru realizarea sigurantei la foc;
• Prezentarea proiectelor pentru verificarea specialistilor verificatori stabiliti de investitor;
• Elaborarea caietelor de sarcini, instructiunilor tehnice de lucru privind executare,
exploatare, intretinerea precum si proiectele de urmarire in timp;
• Stabilesc prin proiect fazele determinante de executie si participa la verificarea acestora.

OBLIGATIILE UTILIZATORULUI

• Utilizarea conform cu instructiunile de exploatare;

• Efectuarea la timp a intretinerii, verificarilor si reparatiilor;
• Efectuarea urmaririi curente in timp;
• Efectuarea cererii pentru urmarirea speciala (unde este cazul).

VI. NORMATIV DE P.S.I. – C 300 – pe durata executiei lucrarilor de constructii si instalatii

aferente acestuia.
Obligatiile executantului :

• Sa aduca la cunostinta I.S.U. teritoriale, cu 30 de zile inainte despre inceperea lucrarilor

precum si cu 3 zile inainte de darea in exploatare;
• Sa utilizeze in executia lucrarilor numai produse si procedee prevazute in proiect
certificare sau pentru care exista agremente tehnice.

PENTRU LUCRARI DE IGNIFUGARE

• Norma tehnica C58 – 96 – privind ignifugarea materialelor combustibile;

• SR 652 – 98 – verificarea eficacitatii ignifugarii;
• SR 7248 – 99 – metoda de determinare a propagarii flacarii pe suprafata materialelor;
• SR ISO 4828 partile 1-6 – conditii generale pentru vopsitorii;
• Normativ pentru verificarea calitatii si receptia lucrarilor de constructii si instalatii aferente
– C56 – 85;
• Standardul de firma pentru produse;
• Instructiuni de utilizare a produsului.