12.03.

2020
Descrierea literară tip tablou

Descrierea literară ( subiectivă) este modul de expunere prin care se prezintă în detaliu
caracteristicile unui obiect, unei fiinţe, unui fenomen. Spre deosebire de descrierea obiectivă,
descrierea literară oglindeşte starea de spirit a privitorului,  descrierile fiind proiecţii ale unei
stări sufleteşti. “ Le paysage est un état d’âme ”, afirmă Henric Frederic Amiel.

De asemenea, descrierea literară este profund originală, proprie viziunii fiecărei

personalităţi creatoare, propunând propria “imago mundi” cititorului, o concepţie generală despre
viaţă. Descrierea în proză apare în expoziţiunea unui text narativ, sau inserată pe parcurs, ca
pauză descriptivă. Descrierea în versuri este modul specific de expunere al genului liric.

Descrierea spaţiului într-o operă literară ajută la construirea cronotopului acesteia,

spaţiul fiind investit cu valoare simbolică, specifică (ex: spaţiul humuleştean pentru opera lui Ion
Creangă). Sentimentele autorului se oglindesc în cadrul descrierii prin folosirea  unei varietăţi a
figurilor de stil, între care predominante sunt comparaţia şi epitetul. Descrierea foloseşte cu
precădere imagini artistice-vizuale, auditive, olfactive, tactile, dinamice, care se completează
reciproc prin intermediul juxtapunerii.
În cadrul descrierii predomină folosirea grupului nominal (substantivul şi determinanţii
săi),  cu accent pe verbele statice, la modul indicativ, timpul prezent sau imperfect. Privirea
descriptorului poate avea traiectorii diferite: de la ansamblu la detaliu şi invers, de la planul
terestru la cel cosmic, de la dreapta la stânga, etc.

Descrierea literară tip portret

Descrirerea tip portret poate fi reală-portretul unei persoane, în texte nonliterare

(biografii, memorii, lucrări istorice, reviste, etc) sau literară– portretul unui personaj.
Descrierea literară tip portret are în centru prezentarea şi individualizarea unui personaj-
oglindind într-o măsură mai mare sau mai mică sentimentele autorului faţă de acesta ( în general,
personajele pot fi considerate alter-ego-uri ale autorului, măşti fictive ale acestuia). Ea apare în
expoziţiunea unui text narativ, sau inserată pe parcurs, ca pauză descriptivă.

Prezentarea tip portret include trăsături fizice şi morale ale personajului. Trăsăturile
fizice se acumulează din detalii semnificative, folosindu-se imagini vizuale, epitete- cromatice,
enumeraţii, comparaţii. Ele pot fi însoţite de informaţii despre vestimentaţie, gestică, mimică,
timbrul vocii. Trăsăturile morale care îi conturează personalitatea personajului reies din
caracterizarea directă şi indirectă- fapte, gesturi, atitudini, limbaj, relaţia cu alte personaje.

Personajele sunt purtătoarele mesajului operei literare. În felul acesta apare exprimată și
atitudinea diferită a autorului de la un personaj la altul în stransă legatură cu valorile morale pe
care acestea le reprezintă.
 Tipuri de portrete:   Autorul se poate opri la anumite detalii semnificative, cu importanță
deosebită ăi atunci realizează un gros plan. Dacă trăsăturile fizice ăi morale sunt prezentate
sumar, portretul este o schiță sau un crochiu; în alte portrete trăsăturile fizice sau morale ale
personajelor sunt exagerate, de cele mai multe ori cu scopul de a-i amuza pe cititori și, în această
situație, portretul se numeste caricatură. Există și un tip de portret în care autorul se descrie pe
sine însuși, se autodefinește, și de aceea un astfel de portret poartă numele de autoportret.