Televizorul şi mintea umană

Florinel Popescu
Încă de la început vreau să mărturisesc cu sinceritate că această
carte nu este creaţia mea, ci este pur şi simplu o compilaţie, ca urmare
a unui studiu pe care l-am făcut.
Ce m-a determinat să scriu această carte? Veţi afla în capitolul
unu. Dar înainte de a face lucrul acesta, aş vrea să vă împărtăşesc un
pasaj din cartea Minte, caracter, personalitate.
„Voi ar fi trebuit să staţi deoparte de terenul fermecat al lui Satana
şi ar fi trebuit să nu permiteţi ca mintea voastră să fie abătută de la
supunerea de Dumnezeu. Prin Hristos, puteţi şi trebuie să fiţi fericiţi şi
este necesar să cultivaţi stăpânirea de sine. Chiar şi gândurile voastre
să fie supuse voii lui Dumnezeu, iar simţămintele voastre să fie aşezate
sub conducerea raţiunii şi a religiei. Imaginaţia nu v-a fost dată pentru
a i se îngădui să alerge necontrolată în orice direcţie şi să-şi aibă
propriile ei căi, fără nici un efort de restricţie sau disciplină. Dacă
gândurile sunt greşite, şi simţămintele vor fi greşite, iar voi ajungeţi
sub influenţa îngerilor răi şi invitaţi prezenţa şi conducerea lor. Dacă
cedaţi în faţa impresiilor voastre şi îngăduiţi gândurilor voastre să
alunece pe calea suspiciunii, a îndoielii şi a necredinţei, veţi fi printre
cei mai nefericiţi dintre muritori, iar vieţile voastre se vor dovedi a fi
un eşec”.
Am putea rezuma cele spuse mai sus astfel:
- semănăm un gând – recoltăm un simţământ,
- semănăm un simţământ – recoltăm o faptă,
- semănăm o faptă – recoltăm un obicei,
- semănăm un obicei – recoltăm un caracter, iar caracterul
decide destinul nostru veşnic.
Poate v-aţi întrebat cum se formează gândurile. Din punct de
vedere ştiinţific, gândurile se nasc ca rezultat a ceea ce vedem, auzim
şi citim, iar gândurile şi simţămintele formează caracterul. Deci ceea ce
citim, auzim şi vedem determină cine vom fi.
TELEVIZORUL ŞI ISUS
Fiind profesor de biologie şi ştiinţe generale la liceul Laurelbrook
din Tennessee, Statele Unite ale Americii, am observat un dezinteres în
rândul studenţilor de a citi în general, dezinteres manifestat în special
faţă de Biblie. De asemenea, am observat, că în timpul orelor de curs,
atenţia lor era foarte limitată.
M-am întrebat care ar putea fi cauza acestui dezinteres faţă de
lucrurile spirituale, dar şi faţă de lectură. Am început să stau de vorbă
cu studenţii ptr a-i cunoaşte, ptr a afla ce anume le trezeşte interesul.

1
Sondajele pe care le-am făcut nu au fost în zadar. Spre surprinderea
mea, am aflat că aceşti copii îşi petreceau între 4 şi 6 ore vizionând
programe TV, iar interesul lor faţă de şcoală scăzuse an de an.
După această experienţă, am hotărât să fac un studiu amănunţit al
efectului pe care îl are TV asupra minţii şi conduitei umane. M-a
determinat să scriu în această carte o întâmplare adevărată, relatată de
dna Charleen Nelson într-o biserică din Ontario, Canada, pe 3 martie
1973. această istorioară se găseşte în Biblioteca Mckee a Universităţii
Southern din College dale Tennessee.
Domnul Halliwell a fost misionar în America de Sud. Dumnezeu l-
a folosit ca pionier ptr a deschide puncte misionare de-a lungul
fluviului Amazon. După un timp îndelungat, domnul Halliwell a fost
rugat să se întoarcă acasă deoarece soţia sa se îmbolnăvise de cancer.
Conferinţa Generală a trimis în locul său un doctor împreună cu
familia sa. Domnul Halliwell s-a reîntors în America de Sud
împreună cu doctorul, soţia acestuia şi două fetiţe drăgălaşe. Domnul
Halliwell a petrecut ceva timp cu doctorul ca să-l introducă băştinaşilor
şi lucrării misionare, mult diferită de cea din America. După ce
doctorul s-a familiarizat cu această zonă şi cu oamenii de acolo, dl
Halliwell s-a întors acasă în Statele Unite. Deşi erau la zeci de mii de
kilometri distanţă, între cele două familii s-a legat o prietenie strânsă şi
corespondau.
După un an, dl Halliwell a observat o schimbare în conţinutul
scrisorilor pe care le primea de la soţia doctorului. În fiecare scrisoare,
aceasta îl ruga să mijlocească în rugăciune din toată inima ptr soţul
dânsei. Într-o scrisoare, l-a informat că soţul şi-a deschis o nouă
clinică.
După şase luni de la deschiderea noii clinici, cele două fete ale
doctorului au murit din cauza unei boli tropicale. Vă puteţi imagina ce
efect a avut acesta asupra părinţilor. Interesul doctorului ptr misiune,
biserică, profesie, chiar şi ptr soţia lui, a scăzut până aproape de zero.
După luni de agonie şi plâns, sperând să uite, au redeschis clinica. Într-
una din scrisorile dânsei, soţia doctorului i-a scris d-lui Halliwell:
„Într-o zi, un domn foarte distins dintr-un sat din apropiere a venit la
clinică ptr tratament. Doctorul a observat că acest om era foarte
inteligent şi diferit de oamenii din jur. Stând de vorbă, doctorul a aflat
că era spiritist şi că se mutase în acest sat ca să înceapă întâlniri
spiritiste. Doctorul l-a invitat la o evanghelizare publică creştină.
Răspunsul său a fost: „Voi veni la întâlnirile voastre dacă şi tu vei veni
la întâlnirile mele”.

2
 La început, doctorul a refuzat, spunând că nu poate participa la
asemenea întâlniri ptr că este împotriva convingerilor sale. Dar acel om
a insistat: „Vino numai să vezi în ce constă o întâlnire spiritistă”.
Împins de la spate, doctorul a acceptat.
După o săptămână, soţia doctorului îi scria d-lui Halliwell: „Soţul
meu a mers la prima întâlnire cu strângere de inimă şi nelinişte, dar cu
simţământul că, fiind un închinător al lui Dumnezeu, spiritismul nu-l
va afecta. L-am rugat cu lacrimi să nu meargă, dar, în ciuda tuturor
eforturilor mele de a-l opri, el s-a dus.”
D-l Halliwell a aflat mai târziu ce se întâmplase cu doctorul la acea
întâlnire. Acolo l-a aşteptat o surpriză diavolească. Când a deschis uşa,
spre surprinderea sa, şi-a văzut fetiţele întâmpinându-l şi strigându-l:
„Tati, tati”! Din acel moment, doctorul a început să fie manipulat de
forţele întunericului. A început să participe la întâlniri regulat ca să-şi
vadă fiicele.
Soţia a observat că soţul său s-a schimbat radical. El nu i-a spus
nimic în legătură cu apariţia fetelor, dar soţia a simţit că ceva nu era în
regulă. Din acel moment, a început să-l roage pe d-l Halliwell să se
roage ptr soţul ei ca niciodată. D-l Halliwell şi biserica s-au rugat
fierbinte ptr doctor.
Într-o zi, pe când se afla la o întâlnire spiritistă, ceva ciudat s-a
întâmplat, parcă mâna lui Dumnezeu l-a scuturat pe acel doctor tânăr.
El a realizat că se află într-o cursă. După ce întâlnirea s-a terminat,
doctorul a cerut să vorbească cu omul care ţinea aceste întâlniri.
Doctorul a fost îndrumat într-o cameră mică, unde se afla o masă,
o lampă şi un mic birou. Când doctorul a intrat în cameră, a fost
întrebat de cel care ţinea acele întâlniri:
- Tu ştii totul despre noi, nu-i aşa?
- Da, am fost crescut în Biserica Adventistă de ziua a şaptea şi
am citit despre spiritism şi influenţa acestuia în zilele din
urmă. Ştiu că mulţi vor fi puşi la încercare prin false apariţii
ale celor dragi care au murit.
Spiritistul i-a spus doctorului că el ştie despre adventişti şi scrierile
lor. Atunci doctorul l-a întrebat:
- Vreau să ştiu care este planul de care am auzit cu ocazia
acestor întâlniri, şi anume planul care va întoarce creştinii de la
Biblie în rândul spiritismului.
După câteva minute de tăcere, omul a zis:
- Îţi voi spune, dar tu ai făcut un legământ cu conducătorul
nostru şi dacă vei spune cuiva ceea ce vei auzi, vei muri în trei
zile.

3
 După aceea, acest spiritist i-a dezvăluit doctorului „planul”, aşa
cum l-a numit el, de a distruge credinţa creştinilor şi de a-i atrage în
rândurile spiritismului.
Doctorul nu a ajuns acasă decât în dimineaţa zilei următoare.
Ajuns acasă, a aprins lumina şi s-a aşezat pe pat. În scrisoarea sa către
d-l Halliwell, soţia sa a scris: „Ceea ce am văzut în soţul meu în acea
noapte nu pot să descriu. Arăta ca un om mort, foarte palid. Şi ştiu că
ceva teribil i s-a întâmplat”.
Când l-a întrebat ce s-a întâmplat, soţul ei, cu durere, i-a explicat
cum a văzut pe fiicele lor la întâlnirile spiritiste şi a spus că numai mila
lui Dumnezeu l-a ţinut ca să nu o implice şi pe ea în această problemă.
Cu lacrimi în ochi, i-a spus cu câtă nerăbdare dorea să-şi revadă fiicele
la fiecare întâlnire. I-a spus soţiei sale despre legământul pe care l-a
făcut şi despre „planul” pe care el l-a auzit de la spiritist, plan care va fi
folosit să distrugă credinţa creştinilor şi să convertească pe mulţi dintre
ei cu idei spiritiste. De asemenea, doctorul i-a spus soţiei ce i se va
întâmpla dacă va spune cuiva despre acest plan.
Soţia a spus: „Dragă, nu vreau să ştiu ce ţi-a spus acel spiritist. Să
uităm totul! Lasă totul la o parte!”
După câteva minute, doctorul i-a spus: „După ceea ce am auzit în
noaptea aceasta nu pot să tac. Trebuie să spun cuiva, chiar dacă va
trebui să mor” şi i-a dezvăluit soţiei acel plan, pe care spiritiştii îl vor
pune în aplicare în viitor (întâmplarea a avut loc în anul 1950), şi
anume că vor să se infiltreze în mass-media şi că televiziunea va fi
mediul prin care forţele întunericului vor lupta ca să distrugă credinţa
copiilor lui Dumnezeu şi va atrage milioane în rândul spiritismului.
După trei zile doctorul a murit.
Puteţi spune: „Această poveste este interesantă, dar nu cred să fie
adevărată.” Ceea ce ştiu este că d-l Halliwell este mort şi poate şi d-na
Nelson, ceea ce mai ştiu este faptul că TV distruge credinţa şi zelul
rămăşiţei poporului lui Dumnezeu!
Cum se face oare că o generaţie întreagă este amăgită de
Hollywood şi alte case de producţie? Ceea ce mulţi nu ştiu este faptul
că la conducerea Hollywood-ului, cea mai mare industrie de filme din
lume, participă un nr imens de spiritişti, new-agers şi practicanţi ai
ştiinţelor oculte.
Cu câţiva ani în urmă, vicepreşedintele Dan Quayle a vorbit despre
elita Hollywood-ului care controlează mass-media. Dânsul a fost atacat
în urma prezentării, dar nimeni nu a putut să denunţe adevărul. Dânsul
avea dreptate. Chiar şi revista Time a dezvăluit acest secret despre elita
Hollywood-ului.

4
 Să vă împărtăşesc puţin despre această elită. S-a făcut un sondaj de
opinie printre jurnalişti, producători, directori de film şi uitaţi ce au
găsit: 50% nu au nici o afiliere religioasă,
86% nu au intrat niciodată într-o biserică,
90% cred că avortul trebuie să fie permis,
54% cred că a comite adulter nu e rău,
85% cred că homosexualitatea ar trebui permisă şi încurajată.
De fapt, homosexualitatea în rândurile producătorilor de film se
regăseşte cu 20% mai mult decât în rândurile populaţiei.
Aceştia sunt oamenii care produc filmele pe care noi şi copiii
noştri le urmărim. Aceştia sunt oamenii care produc filmele ptr
creştinii care trăiesc în ultimele zile.
Cu siguranţă, aceste date denotă că istorioara doctorului şi planul
întunericului de a distruge creştinătatea este adevărată.
Vă întreb: cine sunt eroii copiilor noştri? Pe cine imită copiii noştri
şi ca cine vor să ajungă? De la cine învaţă ei valorile morale? Nu de la
ceea ce văd la TV?
Chiar şi desenele animate sunt pline de violenţă, lipsă de respect,
vulgaritate. Câţi dintre copiii noştri Îl au ca erou pe Isus?
În cartea sa Remote Controlled, Joe Wheelev afirmă că, în anul
1992, fiecare program de TV a fost împotriva religiei (cu excepţia
programelor religioase). Să nu ne surprindă că tinerii noştri părăsesc
biserica. În TV, Dumnezeu este folosit ptr înjurături, dreptatea este ptr
proşti, munca cinstită ptr fraieri, iar infidelitatea este un lucru de dorit.
Aş vrea să ilustrez cât de mult ne afectează TV mintea.
Câţi dintre noi, când vedem o reclamă la TV, spunem: „Linişte,
vreau să ascult această reclamă!”? oamenii nu sunt interesaţi prea mult
de reclame. Anul trecut, în timpul finalei de fotbal american, 30 de sec
ptr prezentarea unei reclame a costat 750 000de dolari. Acum întrebaţi
ce patron, având mintea întreagă, ar plăti 750 000 de dolari ptr 30 de
sec. dragii mei, aceşti oameni nu sunt proşti, ei ştiu şi înţeleg că aceste
reclame vor afecta mai devreme sau mai târziu minţile oamenilor.
Care este mesajul pe care TV îl lasă în casa noastră? Mesajul
carnalităţii, egoismului şi materialismului. În general, când o persoană
va viziona în jur de douăzeci de ani de TV, în aceşti ani va vedea peste
un milion de reclame şi aceste reclame ne învaţă următoarele:
1. toate durerile se pot rezolva prin folosirea unei pastile,
2. o persoană este identificată prin ceea ce are în posesie (în
contrast cu învăţătura lui Isus),
3. copiii sunt mai deştepţi şi mai înţelepţi decât părinţii lor.

5
 TV amăgeşte milioane de oameni arătând că o viaţă fără
Dumnezeu e mai frumoasă şi mai atrăgătoare. Câţi dintre dvs aţi văzut
la TV că actorii sau personajele se roagă lui Dumnezeu când au
probleme? Câţi se roagă la masă? Câţi dintre ei folosesc Biblia ca
îndrumar? Noi vedem la TV modă, succes, glume şi oameni fericiţi
fără Dumnezeu. Dar ceea ce mulţi nu ştiu este faptul că „eroii” noştri
de la TV sunt oameni care folosesc droguri, alcool, care trăiesc în
imoralitate, în păcat. Noi însă nu vedem acestea la TV.
Într-o zi, un copil a întrebat-o pe mama sa: „Mamă, de ce în filme
nimeni nu se roagă?” Şi astfel copiii noştri învaţă că rugăciunea, religia
şi Biblia nu sunt bune şi atrăgătoare. Şi astfel TV îi învaţă pe copiii
noştri ce e bun şi atrăgător. Haideţi să vă spun ceva: eu nu cred că iadul
e atrăgător. Astăzi, comicii înregistrează râsete, ca să arate oamenilor
că este timpul să râdă după ce a fost spusă o glumă.
Fraţi creştini, este timpul să ne trezim! Altfel, fie mai devreme, fie
mai târziu, ne vom trezi că TV ne-a distrus familia, copiii şi am pierdut
viaţa veşnică.
Psalmul 1. 1 spune: „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor
răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi şi nu se aşează pe scaunul
celor batjocoritori”.
Programele de TV care ridiculizează, care tăvălesc credinţa prin
noroi şi iau în râs Numele lui Dumnezeu nu ar trebui vizionate de cei
care vor să fie gata ptr revenirea lui Isus.
În 1 Corinteni 10. 21, Biblia spune: „Nu poţi bea paharul
Domnului şi paharul dracilor”.
Ştiaţi că savanţii spun: „Copiii nu pot să diferenţieze ce este
realitate şi ce nu, în programele TV decât după sau în jurul
adolescenţei.” Şi mai trist este faptul că, de multe ori nici noi, adulţii,
nu putem face această diferenţă.
Într-o carte, un creştin spunea: „Adevăratul creştin nu va dori să
intre într-un loc unde nu va putea cere binecuvântarea Domnului”.
Noi nu putem cere binecuvântarea lui Dumnezeu când vizionăm
programe pline de violenţă, ură, înjurături şi imoralitate. Una dintre
fascinantele descoperiri ştiinţifice o constituie circuitele de neuroni,
care au de-a face cu memoria. Folosind un mic aparat, care transmitea
şocuri electrice în ţesuturile creierului, dr. Wilder Penfield a arătat că
mintea unui pacient poate să-şi amintească în cele mai mici amănunte,
evenimente şi experienţe din trecut. Această memorie (subconştientă)
este suma totală a ceea ce noi punem în mintea noastră; şi ceea ce
suntem în mintea noastră este ceea ce suntem.

6
 Dragii mei, înainte de a deschide TV întrebaţi-vă: oare vreau ca acest
lucru să stea în mintea mea ptr totdeauna?
In America, copiii care vizionează programe TV sunt expuşi la 65
000 de scene sexuale în fiecare an. Proverbe 23. 7, versiunea King
James, se traduce astfel: “Cum gândeşte un om în mintea sa aşa şi
este”. Dumnezeu a distrus oamenii care trăiau în timpul lui Noe ptr că,
în concordanţă cu Genesa 6. 13, pământul era plin de silnicie. Astăzi
TV şi mass-media sunt pline de silnicie şi violenţă.
In 1990, în 7 ore de privit la TV, cineva putea viziona 73 de scene
violente şi crime.
Dr. Ronald Slaby, de la Universitatea din Washington, spunea:
Copiii învaţă următoarele lucruri din violenţa prezentată la TV:
1. violenţa rezolvă problemele;
2. violenţa este răsplătită;
3. violenţa este amuzantă;
4. violenţa poate fi făcută ptr distracţie.
Eroii de astăzi de la Hollywood sunt: Terminator, Rambo,
Robocap. Iar copiii noştri pot cumpăra jucării şi poze cu aceşti eroi. E
trist că noi, părinţii, le dăm bani să le cumpere.
Ziarele au dezvăluit în urmă cu câteva luni următoarele: Nişte
studenţi se jucau pe calculator cu nişte filme înregistrate pe compact
discuri. Ei au descoperit în filmul Who Framed Roger Rabbit câteva
scene nudice şi scene pornografice, dar în film, acestea nu se pot
vedea, datorită schimbării rapide a imaginii lor, iar mintea nu putea
vizualiza aceste scene. Aceste scene se pot vedea numai cu tehnologie
laser.
Poate că vei spune: “Nu-mi pasă ce spui tu, eu pot să controlez TV
şi, chiar dacă nu-l controlez, vreau să mă distrez şi să trăiesc viaţa”.
In Deutoronom 7. 26, Biblia spune: “Să nu aduci nici un lucru
urâcios în casa ta, ca să nu fii nimicit cu desăvârşire tu şi lucrul acela;
să-ţi fie groază de el, să-ţi fie scârbă de el, căci este un lucru
blestemat”.
Oare nu va întrebaţi de ce, din anii 1960 până în 2000, crima a
crescut de la 4% la 14%, nr tinerelor însărcinate de la 5% la 26%, iar
calitatea învăţământului în rândul copiilor a scăzut drastic? Fie că vrem
să acceptăm sau nu, cu introducerea TV în casele noastre, procentul
crimelor, al adulterului, al violurilor a crescut. Ştiaţi că, datorită TV,
soţia nu mai e aşa frumoasă cum era înainte, casa nu mai e destul de
încăpătoare, iar maşina este prea mică şi veche. Inimile noastre se
leagă şi mai mult de lucrurile pământeşti şi nu ne mai putem dezlipi de
ele.

7
 Dacă TV a devenit o poartă a iadului în casa noastră, de ce nu
aplicăm Matei 5. 29: “Dacă deci ochiul tău cel drept te face să cazi în
păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine, căci este spre folosul tău să piară
unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă”.
Vă rog, să nu credeţi că am zis să ne scoatem ochii, dar putem scoate
ochiul diavolului (TV) din casa noastră.
In 2 Corinteni 3. 18, Biblia spune: “Privind, noi suntem schimbaţi.”
Ceea ce noi vedem, auzim, citim, aşa vom deveni.
Ceea ce noi creştinii, ar tr să învăţăm este Filipeni 4.8: “Încolo, fraţii
mei, tot ce este adevărat , tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept,
tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de
primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.”
Aplicaţi acest verset biblic la tot ce vizionăm, auzim sau citim.
Întrebaţi-vă: este ceea ce văd, aud sau citesc adevărat? Este
curat? Este vrednic de cinste? Dacă nu, daţi-le la o parte!
CUM AFECTEAZĂ TV MINTEA DIN PUNCT DE VEDERE
ŞTIINŢIFIC
Înainte de a începe acest capitol, aş vrea să prezint o scurtă
istorioară.
Când a răsărit soarele, pe 13 septembrie 1848, nimeni nu ar fi crezut
că, în acea zi, avea să se producă un eveniment ce avea să bulverseze
toată ştiinţa medicală.
Phineas P. Gage, de 25 de ani, lucra ca muncitor la căile ferate din
Vermont SUA. Slujba sa era ca, folosind explozibil, să facă loc printre
munţi căii ferate.
Ziua a început ca o zi normala. Probabil ca Phineas a servit masa de
dimineaţă şi-a sărutat soţia şi copiii şi le-a spus că se vor vedea la masa
de seară.
Phineas era responsabil cu detonatul. Rutina era bine stabilită: la
început, se perfora o stâncă, se umplea cu explozibil aproape jumătate
din gaură, iar apoi se punea nisip. Cu ajutorul unui fier, se presa nisipul
şi explozibilul, pregătindu-l ptr explozie. După aceea se punea un fitil
care, aprins cu chibritul, făcea să detoneze explozibilul.
In acea zi totul era normal, se făceau găurile în rocă, se punea
explozibilul, apoi nisipul, apoi se presa etc. Deodată, fie Phineas nu a
fost atent, fie unul dintre muncitori a uitat să pună nisip, căci, pe când
presa explozibilul cu fierul, a atins stânca. S-a produs o scânteie, iar
apoi o explozie. In loc să despice stânca, explozia a trimis fierul, de 5
kg, cu o putere imensă în faţa lui Phineas. Penetrându-i obrazul stg,
chiar şi creierul, fierul acela a ieşit afară ca o bombă. O bucată bună
din scalpul şi părul acestui om au fost distruse o dată cu ieşirea fierului.
8
Atât de puternică a fost explozia, încât fierul, după ce a ieşit prin
scalpul lui Phineas, a zburat zeci de metri (Proof Positive, pag 258).
Poate vă gândiţi ca Phineas a murit în urma acestui accident, dar nu a
fost aşa. După o perioadă scurtă de timp, Phineas şi-a recăpătat
cunoştinţa, putea să vorbească şi chiar a mers cu ajutorul prietenilor.
Chiar dacă Phineas trăia într-un timp când antibioticele erau la început,
rana lui nu s-a infectat. El s-a însănătoşit dpdv fizic. Singurele urme ale
accidentului au fost: o pată în obrazul stg, pe unde a intrat fierul;
pierderea vederii în ochiul stg şi un semn în vârful capului, pe unde a
ieşit fierul.
A rămas o singură problemă. Phineas, după accident, nu mai era
Phineas dinainte de accident.
Înainte de accident, Phineas era o persoană respectabilă, inteligentă,
cu standarde înalte, recunoscut de biserică ca un creştin pios. De
asemenea, şeful său îl considera ca cel mai bun muncitor. După
accident, Phineas era atât de sănătos şi de inteligent ca şi înainte, dar
valorile morale au scăzut vizibil. A devenit foarte emotiv şi mânios, iar
după scurt timp a încetat să meargă la biserică. Limbajul său a devenit
profan şi ajungând iresponsabil, şi-a pierdut slujba.
După 13 ani de la accident, Phineas a murit. Doctorul Harlow a aflat
despre acest incident şi, la cinci ani a cerut familiei, în numele ştiinţei,
să doneze scheletul lui. In anul 1994, savanţii de la Universitatea
Harvard din Iowa împreună cu Salk Institute din San Diego, au făcut
un studiu pe craniul lui Phineas şi, cu ajutorul razelor X şi a
tehnologiei avansate a calculatoarelor, au descoperit că de fapt, în urma
accidentului, a fost distrus lobul frontal al creierului.
Ce învăţăm din acest incident? Lobul frontal are de-a face cu
judecata sau discernământul moral şi comportamentul social.
De fapt, ultimele studii ştiinţifice arată că lobul frontal este centrul
spiritualităţii, al moralităţii şi al voinţei.
Ceea ce este interesant este faptul ca 33% din creier formează lobul
frontal, pe când la animale diferă de la 3,5% (pisicile), 7% (câinii),
17% (cimpanzeii). De aceea câinii se pot dresa mai uşor, ptr că au
lobul frontal mai dezvoltat.
Alte animale au alte părţi ale creierului mai dezvoltate decât omul.
De exemplu, cimpanzeii au un cerebel mai larg decât oamenii,
ajutându-i la coordonarea muşchilor şi echilibru când sar din pom în
pom.
De asemenea, alte animale au lobul occipital mai dezvoltat decât al
omului (centrul văzului). De aceea unele animale au o vedere mult mai
dezvoltată decât omul.

9
 Sunt multe lucruri care afectează lobul frontal sau îl distrug, dar
menţionez numai câteva: drogurile, unele pastile, alcoolul, cafeaua,
nicotina din ţigări, dieta necumpătată (cu prea mult zahăr), prea multă
muncă, televizorul.
Televizorul? Poate vă întrebaţi de ce. Ceea ce am să vă împărtăşesc
acum poate vi se pare de necrezut. Şi dacă nu mă credeţi puteţi găsi
aceasta informaţie în cartea Proof Positive, scrisă de dr Neil Nedley.
Televizorul si hipnoza
Hipnoza este de fapt informaţie primită fără ca lobul frontal să aibă
timp să filtreze această informaţie. Dr. Freda Morris, profesor la
Universitatea de Psihologie UCLA, care a scris câteva cărţi despre
hipnoză, declară: „Hipnoza este o stare caracterizată prin concentrarea
asupra unui singur obiect sau gând”, ca şi cum o pasăre priveşte un
şarpe (traducerea autorului).
Un hipnotizator poate să aducă mintea cuiva într-o stare în care
nimic din jur nu poate să-i distragă atenţia. Apoi, persoana este rugată
să se concentreze sau să focalizeze un anumit punct. Ajungând într-o
stare hipnotică, persoana este îndrumată să urmeze gândurile
hipnotizatorului.
Dacă undele creierului ar fi măsurate cu un electroencefalograf în
timpul hipnozei, se va observa că persoana care este hipnotizată pierde
undele beta din creier. Undele beta sunt cele care ajută creierul să
aibă un discernământ sănătos şi această activitate are loc la nivelul
lobului frontal. Este interesant că, într-o stare hipnotică, undele alfa
sunt active, ceea ce denotă că informaţia nu este analizată şi filtrată.
Undele alfa sunt unde cu frecvenţă joasă în comparaţie cu undele beta.
Această stare de a primi informaţii (prin undele alfa) fără ca lobul
frontal să filtreze şi să analizeze această informaţie prin undele beta,
este foarte periculoasă, deoarece persoana care se află într-o stare
hipnotică poate primi tot felul de informaţii, care sunt înregistrate în
subconştient, iar persoana respectivă nici nu are habar că asemenea
informaţii s-au transferat în creierul său.
Ceea ce m-a fascinat a fost studiul dr Freda Morris, care s-a hotărât
să studieze efectul stresului asupra diferitelor persoane. A folosit un
„biofeedback monitor” (un aparat care măsoară stresul) şi a observat că
persoanele care practică yoga sau meditaţia transcedentală sau se roagă
lui Dumnezeu au stres mai redus.
Şi mai important este faptul că numai cei care se roagă lui
Dumnezeu au un raţionament curat şi puternic, iar în timpul rugăciunii
se poate înregistra o puternică activitate a undelor beta, pe când cei

10
care folosesc yoga sau meditaţia transcedentală pierd undele beta,
deoarece se află într-o stare hipnotică.
De asemenea, s-a demonstrat că cei care se concentrează asupra
unei lumini care pâlpâie (de exemplu, când vântul suflă asupra unei
lumânări) poate cădea într-o stare hipnotică.
Hipnotizatorul din casa noastră
Ştiaţi că noi avem în casă un hipnotizator? Este acea cutie care
schimbă imaginile foarte rapid şi care pâlpâie la fiecare 3-5 secunde.
V-aţi dat seama, este TV. TV este un hipnotizator. O cameră în
întuneric, o lumină care pâlpâie, imagini care se schimbă rapid şi o
minte care focalizează un singur lucru, nefiind deranjată de nimic din
jur.
Mulţi dintre noi nu-şi dau seama că mintea omului nu a fost creată
să privească scene care se schimbă la fiecare 3-5 secunde. De exemplu,
când ieşim la plimbare, ceea ce privim se schimbă foarte încet, pe
când, la TV totul se schimbă foarte rapid. Dr Thomas Muhlholland a
conectat câţiva copii la un EKG, în timp ce vizionau programul de TV
favorit. Timp de 2-3 min, dr a observat că aceşti copii nu aveau timp să
gândească sau să filtreze informaţia primită, din contră aceşti copii nu
erau orientaţi, ci parcă pluteau undeva în spaţiu.
Erick Peper, un alt dr care a studiat creierul uman, scria: „Este
înspăimântător faptul că informaţia primită de la TV intră în creier, iar
noi nu reacţionăm imediat. Merge direct în memorie şi poate vom
reacţiona mai târziu, dar nu ştim care este factorul care provoacă
această reacţie”. Deci noi, când vizionăm diferite programe TV,
reacţionăm mai târziu în urma acestor programe, dar nu avem habar de
ce ne comportăm aşa (de ce suntem aşa de violenţi, mândri sau
lacomi).
Dr. Alvin Toffler scria despre TV: „Stimulând continuu creierul prin
TV, procesul analitic al minţii este închis şi nu mai suntem capabili să
gândim sau să vedem viaţa în mod raţional”.
Aprox 500 de cărţi au fost publicate în SUA despre TV şi mintea
omului, dar foarte puţini vor să deschidă ochii la acest pericol.
Şi mai interesant este faptul că TV devine un viciu. In 1976, ziarul
Detroit Free Press a observat că vânzarea ziarelor a scăzut drastic.
Printr-un sondaj de opinie, a aflat că TV era cauza problemei.
Ziarul Detroit a oferit 500$ americani oricărei familii care nu va
viziona programe TV timp de o lună. Douăsprezece familii au acceptat.
Ca să fie siguri că aceştia vor fi corecţi, au instalat în casele lor nişte
dispozitive electronice, care depistau în orice moment dacă TV era
folosit sau nu.

11
 Cei care nu mai vizionau Programe TV aveau des insomnie şi dureri
de cap. Un soţ, care era foarte calm şi cumpătat, în prima săptămână a
devenit abuziv şi iritat, începând să-şi bată nevasta. Dar înainte ca luna
să se termine, lucrurile s-au schimbat. Familiile au început să petreacă
mai mult timp împreună, au început să aibă recreaţie în viaţa lor, să
aibă timp ptr activităţi în jurul casei, încât relaţiile dintre soţ şi soţie s-
au îmbunătăţit foarte mult. Din aceste douăsprezece familii, nici una nu
a vrut să se întoarcă la TV.
In încheiere aş vrea să recapitulăm câteva efecte negative produse de
TV:
1. produce un efect hipnotic, informaţia nefiind filtrată în lobul
frontal;
2. reduce interesul ptr citit şi învăţat;
3. slăbeşte puterile creierului,
4. slăbeşte creativitatea mintală,
5. influenţează oamenii să privească asupra violenţei ca un lucru
normal. Ştiaţi că, astăzi, copiii care privesc la TV văd mai multă
violenţă decât un soldat în cel de-al doilea război mondial?
6. creşte agresivitatea;
7. accelerează activitatea sexuală mai ales în rândul adolescenţilor;
8. reduce drastic timpul care ar putea fi folosit în relaţia familială;
9. afectează viaţa spirituală.
Savanţii au descoperit că acela care începe, de la vârsta de 8 ani, să
urmarească foarte multe programe TV, poate deveni criminal sau
depravat când ajunge la vârsta de 22 ani. Deci TV ne afectează mai
târziu şi atunci când nu ne aşteptăm.
Toţi ştim că, după ce TV a fost introdus în casele noastre, au crescut
considerabil crimele, violenţa, violurile şi imoralitatea.
Dragul meu cititor, aş putea enumera şi alte efecte negative pe care le
produce TV, dar dorinţa mea este ca această broşură să fie cât mai
mică, ptr ca oricine să o poată citi. Aş vrea totuşi să închei cu relatarea
unui experiment.
Savanţii şi-au propus să vadă ce se întâmplă când creierul unei
maimuţe este stimulat prin şocuri electrice. Au luat o maimuţă şi au
făcut o gaură în creierul acesteia, introducând un electrod. Apoi au
conectat un aparat la acest electrod transmiţând şocuri electrice. De
fiecare dată când şocurile electrice erau transmise în creierul maimuţei,
îi dădea o senzaţie de fericire. Apoi au învăţat maimuţa să apese
butonul singură.
Au introdus maimuţa într-o cuşcă şi i-au adus o femelă, ca să vadă
dacă acesta se va opri din senzaţia de fericire. Femela a început să

12
scoată sunete, să-i atragă atenţia, dar masculul apăsa butonul şi sarea în
sus de fericire. Ceea ce a şocat savanţii a fost că acest mascul nici nu s-
a uitat la femela maimuţă. Apoi au adus în jurul cuştii puii acestuia. La
fel ca la început, masculul nici nu s-a uitat la ei, ci numai apăsa butonul
făcându-se singur fericit. A apăsat atât de mult butonul, încât a leşinat
de fericire. Apoi i-au adus banane, portocale, cocos. Maimuţa nici nu
s-a uitat la mâncare, ci a apăsat butonul până când aceste sentimente de
fericire l-au omorât.
Dragii mei, noi suntem creaţi de Dumnezeu, cu un lob frontal ca să
raţionăm şi să judecăm corect. Haideţi să nu-l distrugem şi să nu
devenim animale.
Concluzia acestui experiment este că dacă noi ne-am opri din a ne
face singuri fericiţi şi L-am lăsa pe Dumnezeu să ne facă fericiţi nu am
mai întâlni atât de multe probleme şi dificultăţi în viaţa noastră,
distrugându-ne singuri pe noi şi familiile noastre.
Îndemnul şi rugăciunea mea pentru fiecare se găseşte în Daniel 1.8:
„Daniel s-a hotărât să nu se spurce cu bucatele alese ale împăratului şi
vinul pe care-l bea împăratul…”
Creştini, haideţi să luăm o hotărâre: Ca şi Daniel, să nu ne spurcăm
cu ce se spurcă lumea şi să nu lăsăm ca lumea să ne influenţeze pe noi
şi familiile noastre spre rău prin televizor!
Dumnezeu ne cheamă să fim o seminţie aleasă, un neam sfânt şi un
popor deosebit de restul lumii. Să nu lăsăm ca diavolul să ne distrugă
căminele!
Fie ca, prin hotărârea noastră şi prin harul lui Hristos, diavolul să
eşueze în planurile lui de a distruge vieţile şi familiile noastre.
„Împotriviţi-vă diavolului şi el va fugi de la voi!”
Poate vă întrebaţi: „Atunci, dacă trebuie să scoatem televizorul din
casa noastră, cu ce îl putem înlocui? Bună întrebare. Iată câteva idei
care au fost de un mare ajutor multor familii care au renunţat la
televizor:
1. Petreceţi timp cu copiii, învăţaţi-i să construiască: case ptr
păsări, jucării;
2. Învăţaţi-vă copiii o nouă meserie, să lucreze grădina;
3. Cumpăraţi cărţi spirituale şi ştiinţifice care să lărgească
orizontul familiei;
4. Ajutaţi-vă soţia să gătească, să spele vasele;
5. Învăţaţi să cântaţi la un instrument muzical;
6. Învăţaţi o nouă limbă;
7. Folosiţi timpul liber ptr a citi Biblia;
8. Ieşiţi cu familia la plimbare;

13
 9. Vizitaţi-vă rudele, bătrânii şi bolnavii;
10. Scrieţi o carte etc.
Prietenii mei, fraţi creştini, decizia este a dvs. Ce vom viziona, ce
vom privi va fi modelul nostru, care ne va forma caracterul. Dacă
mintea noastră va fi hrănită cu greşelile şi diformităţile altora, noi vom
fi transformaţi în aceeaşi imagine. Caracterul nostru va fi greşit şi
deformat.
Să ne lăsăm minţile să se hrănească cu imaginea perfectă a
Domnului Hristos! Dacă gândurile noastre vor fi concentrate asupra
Sa, dacă ne vom orienta conversaţia spre cele cereşti, vom fi schimbaţi
în acea imagine, devenind părtaşi ai naturii divine, scăpând de răul care
este în lume şi care vine prin pofte.
Omul şi … lumea sa
Televizorul – drogul omului modern
Cuvântul Adevărului – iulie 2004
Numeroşi savanţi s-au mobilizat şi au întreprins studii care să
demonstreze că TV afectează negativ viaţa. Astfel, ei au descoperit că
aceia care devin cel mai rapid dependenţi de TV sunt locuitorii
oraşelor mari. Aceştia alocă privitului la TV mai mult de 4 ore pe zi,
ajungând să devină chiar irascibili când nu-şi pot consuma „doza”.
Studiile efectuate în Germania au demonstrat că TV creşte posibilitatea
îmbolnăvirii de tot felul de nevroze. Acest fapt se datorează ruperii de
realitatea înconjurătoare, care duce la iritabilitate şi senzaţie de
epuizare.
La copii, efectele sunt şi mai dezastruoase. Astfel memoria slăbeşte,
performanţele şcolare se deteriorează şi se instalează lipsa de
concentrare şi insomnia.
Fără a ne situa pe poziţii radicale, tr să admitem că mania privitului
la TV are riscuri ce nu tr deloc ignorate.
Lenevia mentală, irascibilitatea, „închiderea” în sine sunt
principalele consecinţe ale unui astfel de comportament. Plecând de la
principiul biblic: „răscumpăraţi vremea”, orice creştin serios tr să fie
atent cum îşi administrează propriul timp.
Atâta vreme cât multe din emisiunile televizate sunt de o calitate
morală şi intelectuală îndoielnică, măsura pe care ar tr s-o luăm ar fi
renunţarea sau măcar reducerea la minim a timpului de vizionare,
mulţumindu-ne cu emisiunile informative, educative şi, mai ales, cu
cele spirituale.
Oricum, agonisirea celor necesare vieţii presupune efort şi timp
considerabil, iar dacă nu suntem vigilenţi în toate lucrurile riscăm să ne
periclităm atât spiritualitatea noastră, cât şi a copiilor noştri. G. M.

14
 TELEVIZORUL – o nouă cetate a Sodomei?
Părintele Toma
„Fericit bărbatul căruia numele Domnului este nădejdea lui şi nu a
privit la deşertăciuni şi la nebunii mincinoase”(Ps 39.6)
În România mass-media este o putere. Dintre toate mijloacele mass-
media cel mai mare impact îl are televizorul. Ca aparat, televizorul este
o invenţie a minţii omeneşti – care în sine nu este nocivă; însă modul
în care este el folosit, l-a transformat în cea mai distructivă armă din
lume – pentru suflet.
Televiziunea are o tendinţă tot mai accelerată şi mai accentuată de a
nu mai îndeplini funcţia de divertisment, informaţie, cultură, etc., ci pe
aceea de a forma un om nou, spălat de tot ce e bun. Televizorul are o
lucrare „religioasă”, o influenţă spirituală de netăgăduit. El a reuşit
ceea ce nu s-a mai realizat de la Turnul Babel – să unească toată
omenirea în tot ceea ce nu este Dumnezeu. Atunci (la Turnul Babel) ca
să-i oprească de la rău, Dumnezeu a împărţit limbile, iar astăzi, prin
televizor, de la un capăt al pământului la celălalt o singură limbă
huleşte tot ceea ce este sfânt.
Televizorul alungă ptr totdeauna pe Dumnezeu din sufletul omului şi
Îl înlocuieşte cu toate pornirile drăceşti. Televizorul nu strecoară în
mod pervers în om o singură patimă, ci toate patimile mari – sodomia,
curvia, iubirea de aur şi de bani, setea de sânge, hula împotriva
Duhului Sfânt, egoismul, setea de putere şi de slavă deşartă, precum şi
pe cele mai mici, care nu sunt deloc mici: lenea, judecarea aproapelui,
nepăsarea, curiozitatea nefolositoare şi bolnăvicioasă. Telenovelele
sunt specializate în amplificarea acestei ultime patimi.
Televizorul nu înghite numai indivizi, ci popoare întregi. Desigur,
aparent, nu e mai păcătos un televizor decât un bordel, dar televizorul
are totuşi o putere distructivă cu mult mai mare decât acesta, ptr că în
fiecare casă introduce un bordel, în care intră cu uşurinţă toţi – părinţi
şi copii – şi la orice oră.
Omul intră în contact cu lumea prin cele cinci simţuri: văz, auz,
miros, gust, pipăit. Dintre aceste simţuri, vederea este cea prin care
intră cele mai multe imagini şi informaţii. Personalitatea omului, prin
facultăţile ei precum sunt : cunoaşterea, înţelegerea, memoria,
imaginaţia, este foarte dependentă de ceea ce primeşte prin acest simţ.
Acesta este motivul ptr care nu ne prea ocupăm de radio, care nu are
puterea de înrâurire a televizorului. Radioul se adresează auzului,
televizorul se adresează văzului, în primul rând, dar şi auzului. Este
mai periculos decât ziarele. Acestea se adresează şi ele văzului, dar

15
imaginile sunt nemişcătoare – par moarte. Imaginile de la televizor
sunt vii, mişcătoare: de aici puterea lor.
Omul împătimit de televizor nu mai înţelege că imaginile pe care
acesta i le oferă le priveşte nu la rece, ci acestea intră în viaţa lui
interioară, pe care o influenţează, o modelează după chipul lor (spune-
mi cu cine te însoţeşti, ca să-ţi spun cine eşti). În timp se produce o
simbioză între om şi televizor, o întovărăşire în care însă primul este
factorul pasiv, cel care primeşte orice, fără nici un discernământ. Omul
devine pur şi simplu un material care se lasă, fără să-şi dea seama,
prelucrat în duhul tovarăşului său, care treptat îi devine chiar şi stăpân.
Astfel TV devine adevăratul dumnezeu al omului, căruia i se închină, îl
ascultă, îi slujeşte, chiar dacă privitorul este creştin botezat în numele
Sfintei Treimi. Dumnezeu cu adevărat este cel cu care ai o legătură
conştientă. Cei cărora li se pare că exagerez să facă o comparaţie între
timpul pe care îl petrec în faţa micului ecran şi timpul pe care îl petrec
în rugăciune, între interesul şi emoţia cu care primesc imagini cel mai
adesea murdare, şi formalismul cu care fac o rugăciune, prea adesea
nălucită de imaginile văzute.
Este TV vinovat de toate relele din lume? Oare el le-a adus? Nu. Dar
el amplifică la maxim răul în lume, îl rafinează, îl generalizează, îi dă o
putere pe care acesta nu a mai avut-o până astăzi. Răul exista şi fără
TV, dar nu avea forţa şi întinderea pe care le are în prezent.
Sunt oare numai rele la TV? Sunt şi bune, dar atât de amestecate cu
cele rele încât nu mai sunt deci bune, în măsura în care, acceptând
aceasta „amestecare rea”, ajung oarecum să le motiveze, să le gireze.
Acolo unde răul e amestecat cu binele nu mai este locul lui Dumnezeu
ci al diavolului. Atunci când a mâncat din pom, Adam a cunoscut şi
binele, şi răul dar a ajuns rob numai al răului. Un doctor ginecolog care
face chiuretaje nu va scăpa de osânda lui Dumnezeu ptr că a ajutat pe
unele femei să nască. Când pe aceeaşi conductă (ecranul TV) curge apă
de izvor curată şi mizeria dintr-un grajd de vite, cel care se adapă de
acolo ce gust va simţi : al apei sau al bălegarului? Comparaţia dintre
TV şi această conductă pare dură, dar în privinţa filmelor pornografice
şi a aşa numitelor filme „sexi” este foarte elocventă şi exprimă
realitatea.
Omule care te uiţi la TV, trebuie să ştii că asimilezi tot ceea ce vezi
acolo şi încet-încet vei ajunge să fii ceea ce asimilezi!
Dacă într-o revistă de patru pagini toate sunt pline de articole
creştine, dar jos, pe ultima pagină, se dă un nr de telefon al unei linii
erotice, revista aceasta este anti creştină. „Nu puteţi sluji lui Dumnezeu
şi lui mamona” (Mat. 6. 24).

16
 „La TV sunt şi lucruri bune, noi le despărţim de cele rele.”
Ca să alegi trebuie un criteriu în funcţie de care să te orientezi în
privinţa binelui şi a răului. Adulţii (peste 40 de ani), care n-au crescut
cu mizeriile de la TV, s-ar putea să aibă un criteriu în bunul lor simţ.
Dar dacă nu sunt bine ancoraţi într-o viaţă creştină, vor fi şi ei foarte
îngăduitori în privinţa răului. Ce criteriu are însă generaţia tânără (sub
30 de ani) care din copilărie s-a hrănit cu filme erotice, de groază şi de
incredibilă violenţă? Personalitatea adolescentului se va forma pe
această temelie spurcată şi şubredă. Răul şi binele sunt amestecate în
capul lui. El nu va apuca niciodată vârsta discernerii binelui de rău, ptr
ca n-a trăit niciodată numai în bine. In lumea fizică, ptr a vedea un
obiect mai bine, trebuie să te apropii de el. În lumea spirituală, aceasta
lege este valabilă numai în cazul virtuţilor. In ceea ce priveşte păcatul,
nu-l poţi vedea decât dacă te distanţezi de el. Acesta este motivul ptr
care sfinţii îşi plâng păcatele şi se mărturisesc păcătoşi, iar
homosexualii se mândresc cu patima lor, fac paradă şi cer drepturi.
TV nu este un singur drac ci iadul întreg. Când a apărut TV, marele
stat major al iadului l-a primit ca pe cea mai plăcută surpriză din
istorie. Nu se aştepta ca însuşi omul să-i procure invenţia cea mai
potrivită spre a-i dezvolta şi finaliza toate intenţiile sale infernale.
TV este periculos nu numai ptr că ne arată rele, ci şi ptr că ne învaţă
să facem foarte multe feluri de rele, oferind chiar vaste posibilităţi de
„înaltă calificare” în toate domeniile malefice.
Dintre toate relele TV, două sunt cele mai mari :
- desfrânarea,
- calomnierea, judecarea şi dispreţuirea aproapelui, şi prin aceasta
distrugerea psihologică şi sufletească a oricărei persoane, ca şi
compromiterea oricărei idei, intenţii sau instituţii benefice.
Cum intră prin micul ecran desfrânarea în om?
Orice imagine care apare pe retină este transmisă sufletului. Cele trei
puteri ale sufletului (raţiune, sentiment, voinţă) sunt toate colorate
potrivit imaginii primite. Imaginea „sexi” face raţiunea să treacă încet
prin următoarele etape : la început respinge ceea ce a văzut, apoi
acceptă imaginea şi, în cele din urmă, o primeşte – căci bariera
împotriva raţiunii a fost doborâtă de patimă.
Simţirea, mai întâi se scârbeşte de mizeria morală de acolo, apoi
este indiferentă, iar la urmă doreşte să facă întocmai ce a văzut.
Voinţa – nemaifiind condusă de raţiune şi întărită de afectivitate,
trece şi ea de la împotrivire la căutarea desfrânării. Această trecere se
face în timp, dacă omul priveşte de mai multe ori. Biruinţa
pornografiei asupra psihicului este atât la nivel conştient, cât şi la nivel

17
subconştient. In subsolurile fiinţei, în subconştient, videoteca
pornografică creează mişcări care se ridică în conştient şi-l constrânge
pe om să facă unele lucruri cu o putere (satanică) pe care el nu o
înţelege de unde provine şi căreia nu i se mai poate împotrivi. De
exemplu, un tânăr care mai înainte pe când trecea pe lângă o tarabă cu
cărţi căuta romanele lui Sadoveanu sau poeziile lui Eminescu, astăzi
caută manualele chinezeşti sau indiene de iniţiere în practicile, nu
arareori perverse, sexuale. Privirea unei femei, care înainte nu îl
tulbura, astăzi trezeşte în el dorinţe josnice. Această schimbare se
datorează acumulării pornografice din subconştientul său. Întreaga sa
personalitate este astfel treptat pecetluită cu „nr. fiarei” (Apoc. 13. 8).
Imaginaţia este terenul în care aceste influenţe se văd cel mai clar.
Filmele lucrează aici în două moduri : unii tineri, văzând de ce sunt
capabili „eroii” lor, capătă complexe de inferioritate faţă de sexul opus,
se văd urâţi, incapabili de vitejii prea mari în domeniu, devin
necomunicativi, închişi în sine, trişti şi recurg la „defulări” sexuale
(onanie şi altele înrudite cu ea) în care nu au nevoie de partener. Alţii,
bine îndoctrinaţi de filme, devin obsedaţi de desfrânare, incapabili de
înfrânare şi cu manifestări sexuale care depăşesc în perversitate
Sodoma şi Gomora. Unii ca aceştia, dacă se căsătoresc, vor spurca
patul conjugal şi vor aduce pe lume copii cu mari probleme psihico-
fizice. Căsătoriile în care se fac păcatele sodomice nu rezistă în timp.
Dacă acestea ar fi cazuri izolate, răul n-ar fi aşa de mare. Din păcate,
aceste perversiuni, pe care Dumnezeu le-a pedepsit în Sodoma şi
Gomora cu foc din cer şi ploaie de pucioasă (Geneza cap. 19), s-au
extins nespus de mult. Cine a contribuit cel mai mult la această
pierzătoare extindere? Televizorul – educatorul poporului nostru.
Iată că treptat imaginea de la TV devine viaţă. Treptat, imaginarul a
reuşit batjocorirea şi schimonosirea realului. Ceea ce noi am prezentat
schematic mai înainte (modul în care omul e invadat şi biruit de
pornografie) ştiu şi conştientizează perfect regizorii acestor filme.
Dovada faptului că ştiu este însuşi rezultatul obţinut. Deci care este
scopul acestor filme? Să facă din fiecare om un locuitor al Sodomei –
iar dacă va muri fără pocăinţă – şi un viitor osândit în iad.
Dar oare de ce în primul rând desfrânare, şi nu alte păcate?
Aceasta deoarece nimic nu-l desfigurează pe om sufleteşte atât de
mult ca desfrânarea, nimic nu-l distruge mai repede şi mai ireversibil,
nimic nu-L scârbeşte pe Dumnezeu la un om mai mult decât păcatul
acesta. Oare de atâtea mii de ani, de când este omenirea, au avut nevoie
oamenii să fie educaţi sexual prin televizor ptr a se înmulţi?
Nicidecum. Scopul real al prezenţei în fiecare film a imaginii
18
desfrânării este de fapt cel cu totul contrar: distrugerea omenirii. Se
ştie prea bine că desfrânarea reduce de fapt natalitatea. În bordeluri,
unde este cea mai intensă activitate sexuală nu se naşte nici un copil.
Mamă smerită, grijulie şi iubitoare, şi amantă senzuală, rafinată şi
perversă sunt două feluri de însuşiri ale femeii care se exclud.
Iată numai un exemplu – din multe altele asemănătoare care s-ar
putea da – spre a arăta modul în care rafinează TV păcatul curviei. În
urmă cu câteva zeci de ani filmele de dragoste, romantice, prezentau
tineri care îşi mărturiseau sentimentele, dar în privinţa manifestărilor
fizice totul se reducea la o privire caldă, la o strângere de mână şi (sau)
la o îmbrăţişare nevinovată. Apoi au apărut săruturile din ce în ce mai
lungi, mai apetisante şi mai dese. Încet, încet au apărut femeile
semiîmbrăcate, dezbrăcate şi scenele erotice din ce în ce mai
„curajoase” şi mai variate. Astăzi există o adevărată artă şi industrie a
pornografiei extrem de bănoasă. Răul nu s-a oprit aici. După 1989 s-a
îndesit la noi în ţară folosirea cuvântului „homosexual”. Prima reacţie
a fost cea de scârbă. La TV, mai întâi s-a redus totul la nişte aluzii
ironice (lumea râdea pe seama lor), dar mai ales cenzura conştiinţei,
treptat a fost doborâtă. Apoi s-au îndesit filmele având ca personaje
centrale homosexuali, au apărut spectacole „vesele” de divertisment şi
interviuri cu ei. Care este mesajul acestor făcături, care de care mai
perfide şi mai imunde, care s-a încercat a ni se inocula? Acela că, de
fapt şi de drept (?!) şi ei sunt oameni ca şi noi, obişnuiţi, ba chiar cu
unele calităţi deosebite – fiind invocate chiar nume de personalităţi
artistice, literare etc. -, iar pornirile lor sexuale nu sunt nici păcate, nici
manifestări patologice, ci alternative „cumsecade” la manifestările
heterosexuale. Iată cum s-a escaladat o altă culme îngrozitoare a răului.
Ni se sugerează că ceea ce face majoritatea este bine (spiritul de
turmă) şi astfel înaintarea în rău îşi continuă acţiunea, deşi s-a ajuns
foarte departe. Au început să apară (deocamdată sporadic) şi secvenţe
cu aluzii la păcatul zoofiliei. Şi iată cum vedem împlinindu-se sub
ochii noştri, proorocia făcută de sfântul Antonie cu aproape 1700 de
ani în urmă: „Va veni vremea ca oamenii să înnebunească şi când vor
vedea pe cineva că nu înnebuneşte, se vor scula asupra lui, zicându-i că
el este nebun, ptr că nu este asemenea lor”.
Nimeni nu poate să ajungă într-o singură zi un mare păcătos.
Diavolul ştie lucrul acesta şi acţionează în consecinţă: dărâmă treptat
toate puterile bune ale sufletului şi ridică în locul lor templul său.
„Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru”, spune Mântuitorul.
Tot acolo vrea şi cel rău să îşi zidească întunecata sa împărăţie.

19
 Legislaţia, câtă vreme a rămas supusă legilor divine, a fost categorică
în privinţa acestui păcat: pedeapsa cu moartea, în Vechiul Testament;
apoi închisoarea. Acum practica homosexuală nu mai este pedepsita de
lege. Răul nu se opreşte nici aici, ptr că mai sunt bariere care tr să cadă.
Homosexualii vor să înfieze copii (vă daţi seama la ce va fi supus un
copil care are părinţi doi bărbaţi), vor să se căsătorească în biserică, vor
să fie hirotonisiţi preoţi, vor legiferarea pedofiliei. Sunt o minoritate
care cere drepturi care să-i permită să ajungă majoritate, ptr ca să poată
atunci să impună noi legi, nelegiuite. În Sodoma şi Gomora Dumnezeu
a coborât foc din cer ptr că locuitorii acestor cetăţi bogate nu numai că
făceau acest păcat, ci îi forţau pe toţi cei ce veneau acolo să
săvârşească şi ei răutatea.
Cum se poate distruge o persoană nevinovată prin TV
Emisiunile calomniatoare, mincinoase, nu pot fi verificate de
publicul larg. Însă aceste emisiuni creează atitudini ostile faţă de
persoana vizată. Chiar dacă după zece astfel de emisiuni mincinoase va
apărea o emisiune care restabileşte adevărul, totuşi sămânţa răului a
fost aruncată. Omul acela, înconjurat de neîncredere, suspiciune şi
duşmănie din partea celorlalţi, începe să-şi piardă echilibrul chiar dacă
este nevinovat. Minciunile spuse despre el, acuzaţiile de care nu se
poate apăra şi sentimentul neputinţei îl dărâmă lăuntric. Nu numai
oameni, dar şi idei şi instituţii pot fi distruse prin această metodă. Iată
ce forţă au la îndemână cei care conduc televiziunea în România şi în
lume.
Cine amendează un ziar sau un post de TV ptr calomnierea şi
umilirea unei persoane? Cine dă certificat de corectitudine oamenilor
care lucrează în mass-media?
Desenele animate – nevinovate numai în aparenţă, au un caracter
hipnotic, înrobesc sufletul copilului. Creează viciul privirii necontenite
la TV. Acum se uită la desene animate iar după 12-14 ani la filme de
„acţiune”, de război, la filme pornografice, „sexi”, de extremă violenţă
şi de groază. În afară de aceasta, desenele animate de astăzi umblă tot
mai vădit la modelarea unei concepţii false a copilului despre
Dumnezeu şi lume. În unele desene animate, eroul principal
„demonică”, este un personaj pus pe pozne şi chiar dacă are corniţe,
este prezentat astfel încât să devină cât mai simpatic. Potrivit
învăţăturii creştine însă, demonul – chiar mic dacă este („demonică”) –
nu este decât tot un lucrător viclean al răutăţii şi împreună colaborator
cu fraţii săi încornoraţi mai mari, în urzirea de planuri meşteşugite spre
pierderea neamului omenesc.

20
 Roboţii cu ochi roşii şi aripi (draci moderni) care se războiesc între ei
şi ucid cu aberantă cruzime, inoculează copiilor setea de violenţă.
Imaginile desenelor animate care se mişcă cu repeziciune zăpăcesc
mintea copilului, îl fac şi pe el să fie sucit, să n-aibă astâmpăr, îi răpesc
dorinţa de învăţătură. Violenţa desenelor animate trece la realitate. În
Rusia sunt astăzi 100 000 de copii asociaţi în grupări ucigaşe. La noi,
în România, crimele îngrozitoare săvârşite de unii copii i-au făcut pe
responsabilii de la TV să însemneze, prin buline, cercuri, triunghiuri şi
pătrate colorate, filmele nocive ptr copii. Dar aceasta este oare de ajuns
spre a opri vizionarea acestor filme de către copii, ai căror părinţi sunt
ei înşişi în gravă confuzie morală, iar celor care dau pe post asemenea
producţii cinematografice ucigătoare de suflete le vor fi de ajuns
bulinele şi celelalte semne spre a se apăra la dreapta şi înfricoşata
Judecată a lui Hristos?
Trei exemple spre a arăta cum trece imaginea micului ecran în
realitate
1. În urmă cu câţiva ani a apărut la noi în ţară o casetă video
intitulată „Sirenele – satanismul în muzica rock”. Autorul acestei
casete, grec de origine, fost cântăreţ rock, mărturiseşte că filozofia de
viaţă şi-a format-o pe când era copil, din filmele ştiinţifico - fantastice,
care l-au fascinat. Din aceste filme („Războiul stelelor” şi altele) a tras
concluzia că universul este condus de două forţe impersonale, a binelui
şi a răului, care se află într-un neîncetat conflict, iar valorile supreme
sunt puterea, orgoliul şi gloria. Autorul acestei casete video face parte
dintre puţinii înşelaţi care s-au întors la adevăr. Însă câţi tineri, care s-
au hrănit în copilărie cu „Războiul stelelor”, n-au murit fără să ştie că
Dumnezeu este unul singur şi preţuieşte mai mult iubirea decât ura,
smerenia decât mândria, iertarea decât răzbunarea!
2. Filmele ştiinţifico-fantastice au răspândit în omenire o nouă
credinţă: aceea în existenţa extratereştrilor. Nimeni astăzi nu se mai
îndoieşte de existenţa lor. Un ieromonah ortodox din America,
părintele Serafim Rose, arată într-una din cărţile sale că apariţiile
extraterestre sunt de fapt experienţe mediumistice de natură demonică.
Un fel de şedinţe de spiritism în care pământenii intră în contact cu
duhurile răutăţii, ptr care nu este nici o greutate să ia chipul
„cetăţenilor” unor alte civilizaţii.
3. Există astăzi în lume aprox. 1500 de „vampiri” (cei mai mulţi în
America) – oameni ce dorm în coşciuge, beau sânge, etc. Toţi aceşti
„vampiri” sunt copiii care odinioară au vizionat filme de groază având
ca „eroi” astfel de personaje. Închipuirea lor a fost atât de marcată,
încât le-a deformat total imaginea asupra realităţii propriei lor

21
persoane. În loc să se considere şi să trăiască precum oamenii, ei au
ajuns să se considere şi să trăiască efectiv ca „vampiri”.
Vrăjitoarele, al căror meşteşug este osândit şi ameninţat cu grele
urgii dumnezeieşti în toate paginile Sfintei Scripturi, astăzi îşi
demonstrează abilităţile pe micul ecran, dau interviuri, îşi fac reclamă
şi îşi dau adresele. În zilele noastre oamenii nu se mai tem de
Dumnezeu, ci de vrăji, nu Îi mai cer ajutorul Lui, ci vrăjitoarelor, iar
astrologia este nelipsită din programele TV, sub forma, de rătăcire şi
înşelare, a citirii zodiilor, atât de vehement condamnate de Sfânta
Scriptură şi de scrierile sfinţilor părinţi. Dar iată ce ne spune în această
privinţă şi Sfânta Scriptură: „Bărbatul sau femeia, de vor chema morţii
sau de vor vrăji, să moară neapărat: cu pietre să fie ucişi, că sângele lor
este asupra lor” (Levitic 20. 27). „Iar partea celor necredincioşi… şi
fermecători… este în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă”
(Apocalipsa 20. 27).
Jocurile de noroc n-ar putea îmbogăţi atât de repede pe unii, puţini
dar vicleni, pe seama altora, mulţi dar creduli, dacă n-ar fi TV. Naivul
telespectator, văzând premiile colosale vânturate pe micul ecran, se şi
vede câştigătorul unuia din ele. El nu ştie că adevăraţii câştigători sunt
– matematic – cei care organizează jocurile. Puţinii premiaţi culeg
fărâmiturile, iar cei mai mulţi rămân cu iluziile spulberate.
Invazia publicităţii
În vinderea unui produs pe piaţă, un rol important îl are reclama.
Atunci când un film serial are succes la public, produsele cărora li se
face reclamă în timpul lui sunt mai bine vândute, aşa încât omul care
iubeşte un film serial „înghite” fără să vrea, pe lângă acesta şi produsul
căruia i se face reclamă. Ce este rău în aceasta? Răul este că TV devine
astfel dintr-un mijloc de aşa –zis divertisment, stăpânul întregii noastre
vieţi care ne porunceşte cum să ne îmbrăcăm, ce să mâncăm, cum să
vorbim, cum să gândim (ProTV-ul te hrăneşte, te îmbracă, îţi găseşte
perechea, te îngroapă).
O firmă americană care comercializa cafea şi-a sporit cu mult
vânzările în urma apariţiei la TV a unui serial a cărui acţiune se
învârtea în jurul unei ceşti de cafea.
Americanizarea. Majoritatea filmelor fiind americane, dau iluzia
răspândirii stilului de viaţă american. … Chiar dacă cea mai mare parte
a americanilor sunt creştini neoprotestanţi, trebuie spus că filmele n-au
în ele nici un fel de nuanţă creştină. Sunt pur şi simplu păgâne şi
anticreştine.
Ştirile, care – chipurile – ar trebui să fie emisiuni mai serioase, s-au
pervertit şi ele. Violenţele, uciderile între rude, morţi terifiante,

22
incesturi, violuri umplu astăzi mai tot spaţiul lor. Oare ce fel de
informaţie poate fi aceasta, că în cutare sat un om beat a venit acasă, a
luat toporul şi l-a omorât pe tatăl său? Sau altele de acest gen. Aceste
„ştiri” reprezentau înainte subiectul de discuţie şi de bârfă al babelor de
pe la sate şi al celor lipsiţi de orice orizont spiritual şi intelectual, iar
astăzi se transmit la ore de maximă audienţă, de oameni şcoliţi special
ptr o asemenea activitate. Pe de altă parte zvonurile („în ziua cutare va
fi un cutremur devastator”, „iarna aceasta va fi polară” etc) terorizează,
stresează pe bieţii oameni care doresc să afle ultimele noutăţi.
Televizorul devine astfel un puternic factor de stress.
Ne cultivăm prin TV? Nimeni nu ajunge om de cultură pierzând
timpul în faţa micului ecran, ci citind cărţi, tocindu-şi coatele. TV
caută cu insucces să se substituie actului de cultură; dimpotrivă, s-a
observat că interesul ptr carte dispare la copiii ce-şi petrec timpul în
faţa TV.
Cronofagia. Chiar emisiunile aparent nevinovate (meciuri de fotbal,
întreceri sportive) au un aspect negativ: pierderea timpului. Fiecare
clipă a vieţii omului are o valoare infinită. În timp omul câştigă sau
pierde veşnicia. Cumplite sunt, în inconştienţa şi iresponsabilitatea lor,
expresiile: „Îmi pierd timpul cu … Mi-am omorât timpul cu…”.
Copiii mei nu se uită la prostii. Aşa zic şi cred părinţii care nu ştiu
ce programe vizionează copiii în absenţa lor, sau chiar în prezenţa lor,
atunci când „bătrânii” dorm. Unii copii şi adolescenţi ţin telecomanda
în mână şi filmul erotic se transformă într-o secundă, printr-o simplă
apăsare de buton, într-un nevinovat film documentar.
Cântecele. În marea lor majoritate sunt indecente, spurcate, aruncă în
aer bunul simţ, pudoarea, prin mesaje pornografice, îndemnuri la
violenţă şi anarhie şi refrenuri ce se lipesc imediat de mintea tânărului.
Sunt posturi de radio şi televiziune care de dimineaţa până noaptea nu
transmit decât asemenea soiuri de muzică, prin care se demonizează
mai ales mintea tinerilor, viitori adulţi. Ca şi filmele, şi cântecele, fiind
în cea mai mare parte americane, produc o americanizare a poporului
român şi a lumii întregi. Tinerii şi tinerele de pe stradă arată prin
hainele lor cum sunt echipate starurile muzicii de astăzi.
Cele spuse în aceste rânduri vor părea unora exagerate, unilaterale
sau chiar absurde, dar în realitate răul care vine prin micul – aşa cum
este alintat el în prezent – ecran este cu mult mai mare şi mai greu de
evaluat. Însă fiind de natură spirituală nu se vede nici cu luneta, nici cu
microscopul şi nici nu poate fi cântărit cu cântarul.
Care este poziţia creştină faţă de televizor?

23
Creştinul care îşi trăieşte cu seriozitate făgăduinţele botezului va
elimina cu desăvârşire din casa lui şi din viaţa lui acest lucru
necreştinesc. Mai ales acolo unde sunt şi copii, nu există altă soluţie.
Aşa cum spune un părinte de la mânăstirea Frăsinei, Sfânta Scriptură
este televizorul creştinului. Cei care vor un adevărat „divertisment”, îl
pot afla curat, folositor şi ziditor în „Rugăciuni de dimineaţă” şi „de
seară”. Cei care vor mai mult decât atât, să deschidă Biblia şi să se
roage între orele 0 –3 noaptea. Vor cunoaşte „senzaţii tari”
duhovniceşti şi vor avea negreşit trăiri cereşti, vor înţelege şi
experimenta cât este de adevărat cuvântul sfântului Ioan Gură de Aur,
care spune: „Dulce este somnul dar mai dulce este rugăciunea”.
Încheiem delicatul şi mult controversatul subiect cu o scurtă şi aleasă
rugăciune, nelipsită de pe buzele, din minţile şi din inimile multor
evlavioşi creştini : „Slavă îndelung răbdării Tale, Doamne, slavă
iubirii Tale de oameni, Stăpâne, slavă bunătăţii Tale Sfinte!” Amin!

Televizorul

Unii presupun că-acesta e „icoana vorbitoare”

Care amăgeşte lumea cu miraje sclipitoare
Aşa îl acuză unii, că e forţa cea străină,
Pe când alţii îl sărută şi în faţa lui se-nchină.
Hai să-i facem judecata, să ne dăm şi noi părerea
Dacă-i vinovat să-l stingem, să-i tăiem pe loc puterea.
Mai întâi, ce rele face acest renumit viţel
Ca să-l condamnăm la moarte fără drepturi de apel?
Sau ce lucruri bune ne aduce în cămin?
„Sigur, vor răspunde unii, şi programul cel creştin”!
Lucrurile se complică, acest straniu aparat
În procesul condamnării şi-a ales şi avocat!
Avocatul apărării?! De-ar fi unul n-ar fi rău
Dar sunt mii şi milioane care-l apără pe „zeu”:
Că ne-aduce informaţii în domenii diferite
Despre oameni, animale, vom şti lucruri felurite.
Vor vedea copiii noştri filme care-i îngrozesc,
Goliciune, banditisme, nu-i nimic e omenesc,

24
E cultura dragă frate, chiar de te apucă frica,
Căci se uită şi copiii, şi părinţii, şi bunica!
Unii se îmbolnăviră şi, vă rog nu vă miraţi,
Căci acei care-l sărută sunt de duhuri atacaţi…
„Da de unde, fanatisme! - strigă-n glasuri apărarea,
Aparatu-e ştiinţific, nu-i batjocoriţi valoarea!”
Şi procesul se dezbate… cei ce-acuză sunt mai rari,
Avocaţii apărării parcă sunt mai mulţi, mai tari.
Ei sunt, după cum se vede, cei din frunte, cei de sus;
Cei ce-acuză aparatul sunt urmaşii lui Isus.
„Frate dragă, ai greşeală! – strigă cei ce nu se tem –
Numai voi sunteţi cu Domnul, dar noi oare-ai cui suntem?
Hai, lăsaţi televizorul, ce atâtea condamnări,
Căci în el vedem programe de prin munţi şi de prin mări,
Vezi alegeri, vezi războaie, vezi atâtea nevăzute,
Îţi îmbogăţeşti albumul minţii cu necunoscute…”
Noaptea li se pare scurtă şi nimic nu poţi să zici
Căci „icoana vorbitoare” are parcă-n ea lipici.
Nici la masă nu îi lasă, stau cu ochii pironiţi,
Vai ce dragoste, ce râvnă, bieţii noştri pocăiţi!
Vin din nou acuzatorii şi le strigă: „Iubiţi fraţi,
Oare vreţi pe două scaune şi cu doi stăpâni să staţi?

Comitetul şi păstorul pot să-nlăture necazul

După cum şi procurorul ia cu amănunte cazul.
Până nu se dă sentinţa, să cunoască tot poporul
Căci Cuvântul Celui veşnic e Hristos judecătorul.
Vai, aceasta ne uimeşte, chiar aşa să fie oare?
Să rămână jos toţi fraţii care au televizoare?
Să răspundă procurorii prin Scripturi, unde anume
Se vor duce credincioşii care-s înclinaţi spre lume?!
Căci cine iubeşte lumea e vrăjmaş cu Dumnezeu.
Iată unul din decrete care ne apasă greu.
Oare n-aţi citit că lumea va dispare în talaz
Numai Dumnezeu ne scapă de la moarte şi necaz.
Haideţi să zidim altarul privegherii şi-noirii
Şi să scoatem „Astartea” din atenţia privirii!
Căci de nu, se stinge duhul ca şi flacăra din sfeşnic
Şi vom deveni epave fără Dumnezeul veşnic.
Nu-l consideraţi fanatic pe un frate veghetor,
Căci apostolii şi Domnul n-au avut televizor.

25
 Tot ce vi se pare groaznic, tot ce vi se pare rău
Lepădaţi din casa voastră şi slujiţi lui Dumnezeu!
Nu vă amăgească lumea cu-al ei duh şi-al ei torent,
Căci televizorul nostru este Noul Testament!
Ridicaţi a lui antene, mâini curate fără vină
Şi pe ochii rugăciunii veţi primi de sus lumină.
Ca şi fraţii din Scriptură, veţi vedea cerul deschis
Şi prin Duhul Celui Veşnic veţi privi în Paradis.
Nu sunt basme, nu sunt glume, noi avem televizor
Care prinde altă lume pe ecranul lui color.
Poţi vedea, e drept, şi monştri, duhuri care îngrozesc,
Dar şi îngerii luminii ce lui Dumnezeu slujesc.
Să vezi lumea fericirii în vedenie sau vis,
Ca profeţii din vechime care ne-au lăsat în scris.
Iacov L-a văzut pe Domnul şi a cerurilor scară
Şi mulţimile de îngeri care urcă şi coboară.
Daniel în cartea sfântă are una dintre file
Unde L-a văzut pe Domnul Cel îmbătrânit de zile.
„Vino ca să vezi mireasa!” – şi Ioan a fost chemat
pe un munte plin de slavă în ţinutul minunat.
Pe ecranul viziunii, acest frate credincios
A văzut atâtea taine arătate de Hristos.

A văzut şi el, şi alţii, şi vedea-vor toţi acei

Care au credinţa vie aşa cum avură ei.
Şi chiar dacă ochii noştri sunt acum împiedicaţi
Ca să vadă măreţia celor binecuvântaţi.
Nu vom renunţa la slava care Domnul ne-a promis;
Vom vedea şi noi odată minunatul Paradis.
Astăzi ne uităm prin ceaţă, prin credinţă licurim
Dar în marea dimineaţă vom vedea tot ce dorim.
Până-atunci iubite frate, până la măreţul zbor,
Ia Scriptura şi te uită la acest televizor.
Scoate-l pe „Dagon” afară cu chemarea lui lumească!
Căci de nu îl scoţi afară, are să te-mbolnăvească.
Nu privi spre avocaţii care-l apără mereu
Tu te roagă, mergi cu fraţii care-L au pe Dumnezeu.
Sigur, lumea nu-nţelege şi ne crede chiar nebuni
Dar priviţi, vă rog, în urmă la bătrâni şi la străbuni.
Ei s-au dus fără cultura dată de televizor
Dar aveau credinţa vie în Hristosul Salvator.

26
 Poate sunt şi lucruri bune, nu contest, la aparat
Dar mai mult de jumătate ce se vede, e păcat.
Mai ales în lumea rece, ateiştii ca ofrandă
Ei au folosit TV-ul numai ptr propagandă.
Şi-au fost obligaţi păstorii să-l aducă-n casa lor
Ca să dea exemplu turmei că ei au televizor.
Şi i-a prins pe uşuratici: „Dacă el, care-i păstor!..
Oare eu de ce n-am dreptul ca să am televizor?”
Şi setoşi nespus de tare, fraţii repede s-au dus
După apele amare şi în casa lor le-au pus.
Elisei aruncă sare, după cum vedeţi lucrarea,
Peste apele amare, să vindece adunarea.
Ca şi Moise în vechime, aruncăm în ape băţul
Ca să vindecăm pe fraţii care urmăresc dezmăţul.
Unii poate vor pricepe, alţii se vor amuza
Şi vor spune: „Da se poate!…” Însă ei se vor scuza…
Noi vă zicem mii de scuze dar să nu rămâneţi jos,
Nimeni să nu vă despartă de iubirea lui Hristos.
Nici un fel de amăgire, nici o forţă de sub soare
Nimeni să nu ne despartă, nici „icoana vorbitoare”.
Poate că va fi iertare, ştim că mila biruieşte
Însă „idolul cel mare” multă lume amăgeşte.
De fapt nu e aparatul vinovat de toate cele
El e doar canalizarea ptr diferite rele.
Vinovaţi sunt curioşii, ei se-ncarcă cu păcate
Când se uită la programe de la duhuri necurate.
Şi te miri: vai cum se poate să se uite chiar şi fraţii
Cum dansează şi cum cântă pe ecran destrăbălaţii!
Pune-ţi întrebarea frate, nu găseşti că e-o greşeală
Să admiri până în noapte gălăgia infernală?
Văzătorii şi prorocii care stau pe zid de strajă
Unii au căzut în cursă fermecaţi de-această vrajă.
E adevărat că iadul e cu sfinţii în război
În aceste vremuri grele cad atâţia dintre noi.
Sigur, sunt şi alte rele, chiar de n-ai televizor
Iadul duce mare luptă cu al Domnului popor.
De aceea, fraţi în Domnul, daţi de veste tuturor
Că nu-i bine să se uite sfinţii la televizor!

De ce roşcove amare, când al nostru Tată sfânt

Are pâine şi bucate ptr toţi de pe pământ?!

27
Numai cei lipsiţi de minte schimbă aurul pe zgură,
Cei cu minţi rămân cu Domnul şi trăiesc după Scriptură.
Iar de eşti, precum se spune, frate de altă părere
Dumnezeu să te ajute şi să-ţi dea de sus putere.
Prin această poezie nu-ngrădim nici o făptură
Versurile au în ele rădăcina din Scriptură
„Ai dreptate – vei răspunde – cu Scriptura fiecare
Vin ’la oameni să le spună cu a lor interpretate.”
Nu lua nici o bobiţă de gândeşti că e neghină
Dar te-ntreabă, ce-ai în tine: întuneric sau lumină?!
Ia un caieţel şi scrie câte ceasuri ai pierdut
Cu privirea aţintită la faimosul „belzebut”?!
Inima se împietreşte ca şi stânca de granit,
E îngrozitor să cadă de la har un mântuit.
Alexandru Căldăraru a sărit ca şi un leu
Ca să-l sfâşie pe Pavel, pe omul lui Dumnezeu.
Adevărul deranjează, însă trebuie să-l spui,
Să cunoască orişicine care este starea lui.
Mii de „căldărari” să urle, nu ne îngrozim de lei,
Dumnezeul nostru mare e mai tare decât ei!
Spunem fraţilor să ştie ce e bine şi ce-i rău
Ce ne spune vocea lumii şi ce spune Dumnezeu!

Amin

28