UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXA

ANUL I SEMESTRUL II

Degradarea artefactelor anorganice

REFERAT

PROF. INDRUMATOR:
Prof. Dr. Biolog Violeta Boruz

Student :
Predoi (Magaon) Alina Ionela
 UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXA
ANUL I SEMESTRUL II

Degradarea artefactelor anorganice

Artefactele fabricate din substante anorganice pot contine toate elementele chimice
cunoscute .
Unele materiale sunt preluate din natura si folosite in stare naturala, dupa modificari
fizice minore , aceste materiale au aprut in perioade de timp care depasesc cu mult
orizontul de timp al omului . Substantele aparute atunci au rezultat din procese in
care materiile prime originale au fost supuse unor temperaturi si presiuni extreme.
Aceste materiale foarte stabile din punct de vedere chimic , folosite in alcatuirea
obiectelor por fi deteriorate de obicei fizic/mecanic .
Aceste deteriorari implica de obicei apa, variatii de temperatura ( incendiu,
inghet,dezghet) vant sau stres mecanic .Toti acesti factori pot distruce forma
obiectului ,dar nu compozitia chimica . Cele mai vechi artefacte dateaza din epoca
paleolitica , iar pentru conservarea lor orice mediu normal de interior este suficient.
Ceramica si sticla sunt materiale foarte stabile , dar metalele si aliajele realizate de
om cum ar fi bronzul, alama , fierul sunt mai putin stabile .In prezenta apei ,a
oxigenului , a oxizilor de sulf si azot din aer , sau a acizilor chimici din sol pot suferi
modificari chimice . Trebuie amintit si faptul ca artefactelor realizate din materiale
anorganice interactioneaza cu lumea vie si au fost identificat microorganisme care
pot creste pe substrat pur anorganic (litofile)
Acestea sunt alge ,licheni, ciuperci pana la macrofora si chiar animale .
Biodegradarea care apare in astfel conditii afecteaza cladiri,monumente, artefacte
ingropate sau scufundate. Degradarea este lenta ,regula este ca artefactele
anorganice sa fie pastrate in mediul controlat al muzeelor ,supuse unor operatiuni
sumare de intretinere periodica , nu sunt in pericol de atac biologic .
Studiul asupra rezistenţei materialelor faţă de acţiunea distrugătoare a
microorganismelor (bacterii şi ciuperci) se execută, de regulă, prin două metode
fundamentale: testul îngropării în sol şi cultivarea microorganismelor pe materiale
specifice inoculate artificial.
Testul îngropării în sol
Testul îngropării în sol (engl. Soil burial test) se practică în forme multiple (soluri
diferite, cu microfloră specifică diferită, materiale diferite, condiţii naturale sau de
laborator diferite). Acest test constă în păstrarea, pe timp determinat, a unei mostre
de material în sol umed. În asemenea condiţii, microflora solului declanşează pe
material procese severe de putrefacţie sau, după caz, de coroziune. În funcţie de
comportamentul probei analizate se evaluează rezistenţa sa.Testul îngropării în sol
are avantajul, pentru unele analize, că simulează condiţiile naturale (de exemplu,
 UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXA
ANUL I SEMESTRUL II

pentru textilele arheologice). Pentru alte situaţii, analiza induce o severitate artificială.
Totodată, testul îngropării în sol nu este controlabil, repetabil şi reproductibil iar, în
analiza experimentală, asemenea situaţii nu garantează rigurozitatea concluziilor.
Din aceste motive se spune despre testul îngropării în sol că este rebel la
standardizare. Cu toate acestea testul îngropării în sol este folosit în metodologia de
cercetar
Studiul pe materiale inoculate cu specii de microorganisme cunoscute.
Inocularea materialelor cu specii de microorganisme cunoscute are avantajul de a
face experimentul de cercetare controlabil, repetabil şi reproductibil. Astfel, sub
aspect controlabil, se pot aranja variante pe tipuri de materiale, tipuri de specii
biodeteriogene şi condiţii specifice de dezvoltare a procesului biodeteriogen.e a
biodeteriorării.
Repetabilitatea se referă la faptul că un experiment poate să fie montat pe mai multe
dispozitive experimentale separate dar identice, iar avantajele sunt deosebit de
importante deoarece observaţia comparată permite eliminarea eventualelor erori
tehnice. Caracterul reproductibil permite ca experimentul să fie reprodus, în formă
identică, de alţi cercetători, în alte laboratoare, dar pe acelaşi material, cu aceleaşi
organisme biodeteriogene şi în aceleaşi condiţii experimentale. Un asemenea
avantaj permite confirmarea rezultatelor şi a concluziilor de către alţi cercetători iar
faptul asigură preluarea informaţiilor, ca probe valide, în alte programe de cercetare
ştiinţifică. Studiul proceselor de biodeteriorare pe materiale inoculate artificial
necesită pregătirea specială a materialelor de testare şi a vaselor de laborator. Cea
mai importantă problemă este, însă, alegerea microorganismelor biodeteriogene. În
acest sens, eforturile s-au concentrat, în special, pe stabilirea procedurii de testare a
biodeteriorării provocate de ciuperci. În această problemă este unanim acceptată
ideea că, din cele cca 100 genuri (sau cca 200 specii) de ciuperci biodeteriogene,
trebuie să se aleagă pentru testare numai câteva specii reprezentative care să aibă
capacităţi agresive complementare: enzimatice (celulozolitice, amilolitice, ligninolitice,
proteolitice), de coroziune (producerea de acizi organici)
Pentru conservarea artefactelor organice nu se utilizeaza tehnici nucleare de
decontaminare sau consolidare . Dar trebuie mentionate unele experimente , in
Lisabona iradierea placii de faianta pentru dezinfectare , microorganismele modificau
culoarea pigmentilor , iar in Franta au fost consolidate structuri poroase de gips si
piatra ,prin polimerizarea radioindusa