UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXA

ANUL I SEMESTRUL II

Etiopatogenia materialelor de origine animala

REFERAT

PROF. INDRUMATOR:
Prof.Dr. Biolog Violeta Boruz

Student :
Ciungu (Magaon) Maria-Stefania
 UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXA
ANUL I SEMESTRUL II

Etiopatogenia materialelor de origine animala

Pielea tabacita si pergamentul din structura operei de arta

Din cele mai vechi timpuri pielea animala a avut numeroase utilizari pentru diferite
obiecte ,care azi fac parte din patrimoniul cultural : carti legate in piele ,scuturi, coifuri
militare , instrumente muzicale , piese de harnasament , tapet ,mobila , vesminte ,
incaltaminte etc.
In functie de regiunea geografica si de scopul urmarit ,pielea animala a provenit de la
numeroase specii domestice sau salbatice ,ce puteau fi de la animale cu talie mica
sau talie mare (miel,oaie,capre,porc,camila,crocodil, foca etc.) Sunt descrise chiar si
situatii dramatice de folosire a pielii de om pentru confectionarea unor obiecte.
Pielea bruta , neprelucrata are o structura stratificata : epiderma,derma si hipoderma.
Prepararea pielii se face dupa scop , o piele poate fi folosita ca blana sau ca piele
tabacita sau mai sunt cazuri cand pielea este folosita cruda si uscata .
Tabacirea pilei se realizeaza inca din antichitate prin diferite tehnici de tabacire
pentru a fi transformata intr-un produs nehidrolizabil, inputrescibil adica
nebiodegradabil .
Cele mai frecvente forme de degradare a pieli tabacita suntde natura fizico-
mecanica, eroziuni/sfasieri ,dar sunt intalnite si forme de degradare chimica si
biologica ,formele chimice si fenomenul degradari chimice sunt provocate de
combinatiile de sulf in special H2 s si SO2 observate inca din 1843 de catre savantul
Michael Faraday.
Iar o categorie specifica de biodeterogeni sunt insectele din familia Dermestide si
Blatide .
Modul de finisare a pergamentului depindea de destinația acestuia.
Tratamentul cu lapte de var, care se aplica pieilor umede în diferitele etape de
lucru,precum şi lipsa oricăror tratamente acide, conferea materialului alcalinitate.
Această alcalinitate determină, într-o oarecare măsură, o protecţie contra
atacurilor microbiologice care, de regulă, preferă un substrat acid. Cu toate acestea,
în condiţii favorabile de umiditate şi temperatură, pergamentele sunt atacate de
bacterii şi ciuperci.
 UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXA
ANUL I SEMESTRUL II

Totodată, alcalinitatea pergamentului are şi un neajuns, deoarece se poate

constata o tendinţă de îngălbenire, mai ales dacă este mânuit şi expus murdăriei şi
umidităţii.
O altă proprietate foarte importantă a pergamentului, de care trebuie să se
ţină seama în conservare, este sensibilitatea lui la umezeală. Pergamentul este un
material puternic higroscopic, care poate să absoarbă aproape orice cantitate de
apă. Atât de mare este sensibilitatea acestui material la umezeală, încât dacă este
expus un timp mai lung, într-un mediu cu umiditate mare, acesta poate suferi o
distrugere completă a structurilor sale. Prin hidroliză, proteinele sunt degradate,
structurile organice dispar, rezultând un fel de clei de pergament.
Higroscopicitatea pergamentului trebuie înţeleasă ca fiind capacitatea
materialului de a absorbi sau ceda umezeală, în raport cu ridicarea sau scăderea
valorilor umidităţii relative. De aici, rezultă că nici o umiditate relativă scăzută nu este
favorabilă conservării documentelor pe pergament. Eliminând apa din structura sa,
materialul se usucă, se ondulează, antrenând degradarea scrisului sau
ornamentelor.
Cu toate acestea, specialiştii sunt de acord că degradările provocate de
umezeală sunt de amploare mult mai mare decât cele datorate uscăciunii şi sunt
ireversibile.
Absorbirea apei, chiar dacă acest lucru se produce pentru un timp scurt,
provoacă gonflarea pergamentelor, pierderea culorilor, migrarea şi solubilizarea
acestora.
Pergamentul are unele avantaje, cum ar fi rezistenta mai mare fata de hartie,
si chiar fata de panza, precum si compatibilitatea fata de culorile si liantii pe baza de
apa. Predomina insa dezavantajele care devin cu timpul tot atatea cauze de
degradare a picturii:pergamentul se scorojeste la temperaturi excesive, se hidrateaza
usor si se deformeaza daca umiditatea relativa a aerului este mai mare de 50%, este
usor atacat de microorganisme si insecte, si chiar de rozatoare, iar in expunere
libera, se prafuieste ireversibil. Toate aceste forme de degradare a suportului de
pergament antreneaza degradarea complexa a intregii opere.
Dioxidul de sulf constituie un alt factor degradant pentru pergamente deoarece
el reacţionează cu vaporii de apă şi cu aerul din depozite, producând un amestec de
 UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXA
ANUL I SEMESTRUL II

acizi sulfuric şi sulfuros, care produce efecte corozive directe asupra materialului, şi
deci degradări profunde în reţeaua dermică.
De asemenea, acidul sulfuric reacţionează cu carbonatul de calciu prezent în
pergament (de la procesele de prelucrare) cu formarea sulfatului de calciu. În
condiţiile unei umidităţi fluctuante, sulfatul de calciu rezultat se dizolvă şi
recristalizează în mod repetat. În timpul acestui proces particulele de praf şi de
murdărie pot fi prinse între fibrele pergamentului, conferindu-i o culoare gri închis.
Alți factori care determină degradare a pergamentului sunt cei de natură
mecanică, respective utilizarea manuscriselor (deschiderea cărţii, întoarcerea paginii,
plierea documentelor, folosirea instrumentelor muzicale) şi acțiunea rozătoarelor,
insectelor, care provoacă în principal degradări fizice (uzură, rupturi, lipsuri). În
zonele afectate, structura pielii slăbeşte, din zone cristaline se formează zone
amorfe, prin care materiale patologice din mediu (apă, acizi, materiale oxidante),
pătrund mai uşor în structura pielii.
Un alt factor de degradare îl constituie lumina, manuscrisele trebuie ferite de
expunere la lumină, în special cea care conţine radiaţii ultraviolete şi infraroşii.
Datorită efectelor nocive pe care le poate avea lumina, dar şi manipulările
necorespunzătoare - care pot duce şi la apariţia unor degradări mecanice, de
desprindere a pigmenţilor -, trebuie evitată fotografierea unor manuscrise valoroase.
Atunci când acest lucru se impune, fotografierea nu se va face decât sub
supravegherea specialiştilor conservatori, care cunosc foarte bine modul în care
această operaţie trebuie executată, astfel încât să nu se ajungă la degradarea unor
astfel de manuscrise.1
Radiaţiile electromagnetice favorizează formarea de radicali liberi de proteine,
ce sub forma de fotooxidare duc la descompunerea structurii, la ruperea lanţului de
protein si ca urmare la slăbirea acestuia. Oxidarea provoacă schimbarea culorii, de
obicei cauzează îngălbenirea materialului. Pot reprezenta pericol pentru opera de
artă prezenţa materialelor fotosensibile (ioni metalici, cerneală fero-galică, coloranţi,
pigmenţi), şi radiaţiilor de mai mică amploare.
Dacă trebuie să rezumăm factorii care influenţează starea pielii ne tăbăcite si a
pergamentului, putem trage concluzia că cele mai puternice schimbări sunt
provocate de influenţe mecanice, temperatura, umiditatea relativă, radiaţiile
electromagnetice, materialele acide şi oxidante precum şi materiale catalizatori
1
 UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXA
ANUL I SEMESTRUL II

(anumite metale). Aceştia pot avea efecte în sine, dar de obicei apar simultan,
crescând reciproc efectele