UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

FACULTATEA TEXTILE ȘI POLIGRAFIE

Departamentul Modelarea și Tehnologia Confecţiilor Textile şi din Piele

REFERAT
la disciplina: Studiul Materialelor textile

TEMA: Merceologia Fibrelor Textile. Firbe Textile.

Elaborat: Ungureanu Rodica studenta grupei DDP-091M

Verificat: conf. univ., dr. CÎRJĂ J.

Chişinău 2021
 Merceologia Fibrelor Textile.
Firbe Textile.
Mărfuri textile se numesc articolele care sînt produse din fibre naturale sau chimice.
Aspectul exterior şi structura ţesăturilor depinde în mare măsură de calitatea firelor, modul de
producere şi de finisare.

Clasificarea şi caracteristica fibrelor textile

Fibrele textile sa numesc corpuri elastice, grosimea cărora este de cîteva ori mai mică decît
lungimea lor. Ele sînt de origine naturală sau chimică şi sînt sînt valabile pentru a fi transformate
în fire, ţesuturi şi alte materiale textile.
După provenienţă fibrele textile se clasifică în 2 grupe:
1. Fibre naturale
2. Fibre chimice(artificiale,sintetice).
Fibrele naturale şi cele chimice pot fi organice şi neorganice.
Fibrele naturale sînt de origine vegetală, animală sau minerală.
Fibrele chimice sînt obţinute pe cale chimică din polimeri naturali sau din polimeri organici.
Fibrele artificiale sînt fibre chimice, obţinute din polimeri naturali.
Fibrele sintetice sînt fibre chimice, obţinute din polimeri sinteticice.
După structura lor fibrele pot fi elementare, complexe(tehnice) şi monofibre.
Fibre elementare sînt fibre care nu se împart(devizează) în direcţie longitudinală fară
distrugere(bumbac, lînă); fibre complexe(tehnice) sînt fibre formate din fibre elementare,
consolidate longitudinal(in, cînepă ş.a.); monofibre sînt fibrele sintetice elementare fără limită de
lungime(fire), întrebuinţate pentru fabricarea ţesăturilor, tricotajelor şi altor articole.
Dintre proprietăţile fizico-mecanice ale fibrelor textile cele mai importante sînt: densitatea,
luciul, lungimea, higroscopicitatea, ondulaţia, neşifonabilitatea, comportatrea fibrelor la căldură,
electricitate, stabilitatea la lumina solară, rezistenţa la rupere, la frecare ş.a.
Densitatea sau masa volumetrică reprezintă greutatea unui metru cub de fibre. În confecţii se
preferă fibre cu masa volumetrică mai mică. Dintre fibrele naturale lîna şi mătasea sînt cele mai
uşoare(mai puţin dense), iar dintre cele chimice-relonul şi melana.
Luciul fibrelor depinde de gradul de netezime sau de asprime al suprafeţei lor. După luciu
fibrele textile pot fi clasificate înt: fibre cu luciu mat(bumbac cu fire aspre), fibre cu luciu
slab(in), fibre cu luciu deplin(mătase crudă, bumbac fin), fibre cu luciu puternic(mătase
degomată, fibre matizate chimice), fibre cu luciu foarte puternic(fibre nematizate chimice).
Luciul fibrelor textile poate fi modificat cu dioxid de titan, care se poate depune pe fibră sau se
înclude în componenţa ei, modificînd indicele de refracţie în funcţie de necesităţi. Matizarea sau
luciul unui material este impus de modă.
După lungime fibrele textile se clasifică în: scurte(bumbac, lînă, azbest), lungi(in,cînepă) şi
fibre filamentate(mătase naturală, fibre chimice). Lungimea celor mai răspîndite fibre
textile(mm): bumbac – 6-60; in – 300-750; cînepa – 300-1500; lînă – 50-250; mătase – 500000-
800000.
Higroscopicitatea este proprietatea fibrelor textile de a absorbi din mediul
înconjurător(ambiant) o cantitate mare de apă, afungînd pînă la 40% din greutatea lor.
Îmbrăcămintea trebuie să aibă o animită higroscopicitate pentru a asigura eliminarea în
atmosferă a transpiraţiei corpului omenesc. Pentru ca un produs să fie igienic, este necesar ca
fibrele să aibă umiditatea de 6%(la to = 20oC).
Fibrele textile au un număr oarecare de încreţituri, care se numesc ondulaţii. În general,
ondulaţiile se întîlnesc la lîna naturală şi la fibrele de tip lînă. Lîna merinos are un număr mare de
ondulaţii(circa 12-13 ondulaţii la un cm). Ondulaţiile fibrelor influnţează atît asupra proceselor
tehnologice de prelucrare, cît şi asupra stabilităţii dimensionale a produsului.
 Neşifonabilitatea este proprietatea fibrelor de a reveni cît mai complet la forma iniţială după
ce a fost supusă îndoirii. Această proprietate, de o importanţă practică deosebită, depinde de
compoziţia fibrelor, fineţe, gradul de umflare, de finisare a fibrelor, structura ţesăturii ş.a.
Cu cît fibrele sînt mai groase şi mai puţin ondulate, cu atît devin mai şifonabile şi cu cît sînt
mai fine, mai ondulate, cu atît sîn mai neşifonabile.
Comportarea fibrelor la căldură este o altă proprietate a fibrelor practic folosită în croitorie.
Fibrele poliamidice(relon, nailon), poliesterice, poliacrilonitrilice(melana) şi fibrele acetice sînt
termoplastice, caracterizîndu-se prin temperatura joasă(mică) de înmuiere(plastificare). Astfel
fibrele poliamidice şi poliesterice au tempratura de plastificare 235oC, iar temperatura de topire -
250oC. Fibrele netermoplastice (bumbacul, lîna, mătasea, viscoza ş.a.) sub influenţa temperaturii
se descompun, fără ca să fi avut loc plastificarea. Fibrele textile, ce se prelucrează la o
temperatură mai joasă decît acea la care se produce degradarea lor. Astfel bumbacul la 150oC
începe să se descompună, iar la o temperatură de 155oC îşi pierde rezistenţa. Fibrele de lînă
încep să se descompună la 130oC şi la 204oC se distrug, iar fibrele de mătase se distrug la 170 oC,
fibrele de viscoză la 150oC îşi pierd rezistenţa, iar la 175oC se distrug fără a se topi.
La prelucrarea fibrelor deseori apar sarcini electrice.
Comportarea fibrelor la electricitate se observă la hainele gata. Sarcina cu electricitate statică a
firelor se combate, de regulă, cu produse antistatice.
Stabilitatea firelor la lumina solară şi starea atmosferică prezintă interes la fibrele, ce se
întrebuinţează la confecţionarea îmbrăcămintei exterioare; foilor de cort, prelaţelor pentru cabluri
ş.a. Degradarea datorită acestor agenţi se produce prin oxidare. Prin experinţă s-a constatat că
fibrele de melană sînt cele mai stabile la acţiunea luminii şi a agenţilor atmosferici, iar firele de
mătase şi viscoză sînt cele mai puţin stabile.

FIBRE NATURALE DE PROVENIENŢĂ VEGETALĂ

În grupa fibrelor naturale de provenienţă vegetală se includ: bumbacul, inul, cînepa, iuta, iuta
de India ş.a.
Bumbacul
Bumbacul este o fibră ce acoperă seminţele plantei cu acelaşi nume. Fibrele de bumbac, spre
deosebire de alte fibre naturale,sînt cele mai întrebuinţate. Bumbacul se cultivă în Asia, Oceania,
America de Nord, America de Sud, Europa. Bumbacul se cultivă şi în Uniunea Sovietică. Mari
producători de bumbac în ţara noastră sînt: R.S.S. Uzbecă, R.S.S.Turcmenă, R.S.S. Tadjică,
regiunile de sud ale R.S.S. Kazahe. Alte state producătoare de bumbac sînt: China, S.U.A,
R.A.E., Brazilia, India, Turcia, Bulgaria ş.a.
Bumbacul este o plantă în formă de tufă cu înălţimea de 60-70 cm. Are nevoie de multă
căldură şi umezeală. La 10-12 zile după semănare planta încolţeşte, iar peste 65 de zile
înfloreşte. Floarea se menţine o singură zi şi apoi cade, în locul ei apare fruc -tul în formă de
capsulă. Peste vre-o 50-60 de zile fructul şi se -minţele se maturizează. Concomitent are loc
dezvoltarea fibrelor (circa 10-15 mii pe o seminţă). După coacerea deplină cuticula crapă,
desfăcîndu-se, şi fibrele ies din ea. Maturizarea cuticule-lor nu se produce în acelaşi timp, de
aceea recoltarea e3te orga -nizată de cîteva ori. Recoltarea se efectuează manual şi mecanizat.
Bumbacul recoltat se numeşte bumbac brut. La prima prelucrare bumbacul brut este curăţat de
nisip, crengi, frînturi de tulpină, bucăţi de capsulă. Din bumbac brut se capătă 35-38% bumbac-
fibră.Na-tura nu produce celuloză chimică pură. Fibrele de bumbac reprezintă cea mai pură
celuloză nativă, conţinînd peste 95-98% de celuloză pură (în raport cu masa uscată). Principalii
produşi de asociere ai celulozei sînt: hemiceluloza, linghina, substanţele pectice, substanţele
proteice ş.a.
Hemiceluloza este un hidrat de carbon ce însoţeşte permanent celuloza. Ea se dizolvă în soluţii
alcaline diluate şi se hidroli-zează la fierbere cu acizi diluaţi.
Importanţa biologică a lignificării celulozei nu este încă bine studiată, dar se ştie că
membranele lignificate nu mai sînt capabile de schimbări reversibile şi că fenomenele patologice
accelerează lignificarea. Rezistenţa la presiune a pereţilor celulelor lignificate creşte mult, iar
elasticitatea se micşorează. La albire cu hipocloraţi fibrele pierd o parte din lignină.
Alături de lignină şi celuloză se situiază gelul substanţelor pectice.
 Celuloza este o substanţă solidă, albă, fără gust, fără miros şi are un aspect fibros.Umezind-o
şi încălzind-o pînă la 100°C, ea devine plastică, însuşire importantă pe Care se bazează caland-
rarea, creponarea prin presiune şi călcarea produselor textile.
La încălzire pînă la 130°C celuloza începe să-şi micşoreze rezistenţa, iar la încălzire pînă la
160°C începe să-şi piardă apa de constituţie.
Razele albastre, violete şi ultraviolete,care acţionează prin contact, măresc influenţa degradatoare a
oxigenului din aer. Celu-loza expusă radiaţiei degradează şi se transformă în oxiceluloză. La ardere celuloza
lasă un reziduu mineral de 0,1-0,5% (cenuşă).
Celuloza este insolubilă în eter, alcool şi solvenţi obişnuiţi. Ea se dizvoltă în soluţie
cuproamoniacală.
Acizii minerali degradează bumbacul, transformîndu-1 în hidro-celuloză neomogenă şi producînd
glucoza. 0 parte din acizii orga -nici (acidul oxalic), tatric, citric) atacă bumbacul. Nu atacă, bumbacul acidul
lactic, acetic şi cel galic (tanic). Bumbacul reţine parţial acidul galic chiar după o spălare îndelungată. După
tratare cu acid galic bumbacul ficsează mai bine coloranţii bazici.
În operaţiile tehnologice acizii se consideră agenţii cei mai distructivi ai bumbacului.
Sub influenţa microorganismelor, bumbacul putrezeşte şi în fa-za finală a descompunerii se
transformă în gaz(metan, hidrogen,oxid de carbon, bioxid de carbon) şi cărbune. Bacteriile care îl distrug
sînt aerobe. Unele bacterii sînt active pînă la temperatura de 55°C (bacteriile termofile). La o temperatură
mai mare de 40°C majoritatea bacteriilor mor.
Soluţiile alcoolilor modifică proprietăţile chimice ale bumbacului, provocînd trecerea celulozei în
celuloză sodată. Una dintre aplicaţiile importante ale alcaliilor la bumbac este mercerizarea acestuia sub
formă de fibre sau ţesături pentru a primi un luciu mătăsos rezistent. Materialul se îmbibă în soluţie
concentrată de hi-droxid de sodiu (28%) şi simultan puternic se întinde.
În soluţiile concentrate oxidanţii decomelirizează celuloza şi fac bumbacul sfărîmicios, mai ales dacă
acţiunea lor are loc la cald, bumbacul fiind îmbibat in prealabil în soluţii alcalice. Oxidanţii care participa la
procesele de oxidare sînt: apa oxigenată (H2O2 ), peroxidul de sodiu (Na202), perboratul de sodiu (NaBO3)
şi substan-ţele ce conţin clor (hipocloritul de sodiu, clorura de var ş.a.).
Influenţa principală asupra capacităţii de umezire o au sub -stanţele pectice. Aceste substanţe sînt legate
chimic de micromole-culele celulozei prin legături esterice. Acizii şi alcalii distrug aceste legături, care
formează reţele reticulare, mărind astfel hi-drofila celulozei şi umflarea fibrei în soluţie apoasă.
Proprietăţile fizice
Fibrele de bumbac au culoarea albă sau albă-gălbuie, luciu redus şi greutatea specifică reală 1,48-1,52
g/cm3 . Bumbacul face parte din categoria plantelor cu fibre scurte. în raport cu lungimea şi fineţea
fibrelor, deosebim fibre groase, mijlocii şi fibre subţiri.
În funcţie de lungimea fibrelor, bumbacul se divizează convenţional în patru categorii: foarte lung, lung,
mijlociu şi scurt.
Bumbacul foarte lung are lungimea (filatorului) de 45 mm şi mai mare, bumbacul lung are lungimea de
34—45 mm, bumbacul mijlo-ciu are lungimea de 28-34 mm, iar bumbacul scurt are lungimea mai mică de
28 mm. Pentru bumbacul de uniformitate mare, produsul dintre bază şi lungime depăşeşte Cifra
1000.
Uniformitatea bumbacului mijlociu de producţie sovietică este de 1200, iar a bumbacului lung
- de 1000. Cel mai bun bumbac de producţie egipteană are uniformitatea de 900.
Din punctul de vedere al fineţei bumbacul poate fi: bumbac fin, care are un diametru de pînă
la 20 mm; bumbac ordinar, care are un diametru de 20-30 mm; bumbac gros, care are un
diametru de peste 23 mm.
Însuşirea bumbacului de a se fila foarte uşor se datoreşte în primul rînd secţiunii transversale,
care este foarte mică. Fineţea fibrei este mai constantă la mijloc şi mai neuniformă la capete.
Calitatea bumbacului depinde de starea de maturizare. Fibrele nematurizate au o formă
plată, fără canal şi filare. Fibrele acestea au o duritate mică, o culoare redusă. Fibrele conţin pînă
la 80% de celuloză.

FIRE LIBERIENE

Plantele liberiene (inul, cînepa, iuta ş.a.) conţin celuloză, care se află în tulpină şi frunze.
Fibra liberiană tehnică se compune din fibre, în care celulele (fibrele elementare) sînt alungite,
cu capete ascuţite, care se încreţesc. Celula liberiană este alungită, tubulară, cu pereţi groşi şi
închisă la cele doua capote. La in este fusiformă (cu capetele ascuţite, la alte plante capetele sînt
mai puţin ascuţite), obtuze (cînepă, chenaful) sau bifurcate (rama). Mărimea celulelor liberiene
diferă în dependenţă de plantele de la care provin.
Intre grosimea lumenului şi calitatea fibrelor există o corelaţie directă: cu cît lumenul celulei
este mai mic , cu atît calitatea este mai bună.
Straturile exterioare ale inului au o înclinaţie spre dreapta, iar în straturile interioare - spre
stînga. La cînepă toate straturile au înclinaţie spre stînga.
Rezistenţa la tracţiune a fibrelor liberiene depăşeşte cu mult rezistenţa bumbacului. La
umezire fibrele se înflă şi îşi măresc rezistenţa, alungindu-se.
Calitatea fibrelor depinde nu numai de specie, dar şi de condiţiile pedologice, de climă,
perioada de recoltare ş.a. Cu cît gradul de maturizare este mai înalt, ou atît lamelele mijlocii
obţin un grad de lignificare mai mare. Rezistenţa la presiune creşte, iar elasticitatea şi sarcina de
rupere scade.

Inul
După suprafaţa cultivată şi după cantitatea de producţie a inului Uniunea Sovietică ocupă
unul dintre primele locuri în lume. Inul se cultivă şi în Polonia, România, Cehoslovacia,Bulgaria,
Olanda, Franţa. Inul ocupă locul trei (după bumbac şi fibrele chimice) în balanţa materiilor prime
pentru industria textilă.
Inul se cultivă, de asemenea, în Bielorusia, Ucraina, republicile Baltice.
Este o plantă iubitoare de lumină şi umezeală. În Uniunea Sovietică se cultivă două soiuri de in;
inul-de-fuior şi inul creţ.
Inul-de-fuior este cultivat pentru fibre. Înălţimea tulpinii este de circa 60-100 cm şi are puţine
capsule de seminţe.
Inul creţ este mai rămuros, mai bogat în seminţe, din care se extrage ulei. Inul creţ are fibre
mai aspre, mai încurcate (în-cîlcite)şi nu se întrebuinţează pentru producerea ţesăturilor .
Seminţele de in se seamănă primăvara, cînd temperatura solului este de 7-8°C. Peste 12
săptămîni tulpinile capătă culoarea galben-verzuie şi sînt gata de recoltare (zmulgerea inului).
Din inul cu un grad mare de maturizare se obţin fibre şi seminţe de calitate superioară. La o
recoltare mai timpurie se obţin fibre subţiri, de calitate inferioară.
După zmulgere inul este uscat în cîmp sau în uscătorie, capsulele de sămînţă sînt îndepărtate.

Structura fibrei elementare

Dimensiunile fibrelor elementare diferă în dependenţă de mai mulţi factori: soi, varietate,
climă, zonă, tulpină ş.a. Lungimea lor este de 10-50 mm, grosimea de 11-20 microm.
Fiecare fibra elementara de in prezinta o celula vegetala alungita cu lungime pin ala 600mm,
fara rasuciri,ascutita in amble capete.grosime de 0.1-1 mm.
Substanta de baza este celuloza care alcatuieste ~75 %, restul sunt diferite incluziuni care
atribuie fibrei o asprime sporita si o culoare galbuie.

Proprietăţile chimice

Conţinutul celulozic al inului poate varia de la o regiune la alta.

Fibra elementară de in este mai rezistentă la agenţii chimici decît bumbacul . Spre deosebire de
bumbac, inul conţine lignină, săruri, grăsimi şi substanţe pectice în cantităţi mult mai mari.
Sărurile şi grăsimile măresc elasticitatea şi capacitatea de filare a inului.La acţiunea acidului
sulfuric inul este mai puţin sensibil decît bumbacul.
Substanţele, care pot să albească inul, pot şi să-l cotonizeze. Hidroxidul de sodiu aspreşte
fibrele cotonizate, amoniacul le dă moliciune şi formă de spirală. Fibrele bine cotonizate sînt
albe şi lucioase.
 Proprietăţile fizice

Inul are greutatea specifică reală 1,5 g/cm2 , umiditatea admisă - 12%, culoare gălbuie,
cenuşie sau cafenie. Culoarea este un criteriu important de clasificare a fibrelor.
Majoritatea fibrelor au un miros specific, produs de substanţele răşinoase.
Lungimea fibrelor de in nu joacă un rol hotărîtor (cu exceptia celor prea scurte) în filatură,
precum la bumbac
Inul conduce bine căldura (se întrebuinţează pentru confecţionarea îmbrăcămintei de vară).
Umiditatea produce o creştere a lungimii de rupere. Poseda proprietati igienice bune,au
higroscopicitatea 12-14% de aceea se folosesc la obtinerea lenjeriei de pat etc.

Cînepa

Perioada de vegetaţie a cînepei este de 140-160 zile, înălţimea de 2-4 m. Se cultivă în

U.R.S.S., Ungaria, Romania, Polonia, Bulgaria, Turcia, India, Pakistan şi alte ţări.
Celulele au pereţii mai lignificaţi (a se transforma in lemn)şi mai încrustaţi cu substanţe
pectice solubile. Ele sînt mai subţiri şi mai scurte. Se separă cu greu, fiind strîns legate de partea
lemnoasă a tulpinii . Lungimea celulelor fibrei de cînepă este cuprinsă între 5 şi 55 mm,
grosimea medie este de 22 microm. Vîrful lor este rotund sau ramificat-are avantaje la filarea
fibrelor.
Compoziţia chimică a fibrei conţine celuloză (77%), substanţe pectice (9%), apă (8,8%), alte
substante. Cu acizii, bazele şi oxidanţii cînepa se comportă la fel ca şi inul.
După albire el are o culoare galben-albuie sau cenuşiu-argintie. După exploatare
îndelungată (spălare eu apă, săpun) articolele de cînepă se înălbesc, devenind mai moi şi cu tuşeu
mai plăcut.
Din cauza impurităţilor numeroase, a grosimii fibrelor şi ţesăturilor, gradului redus de albire,
fibrele de cînepă sînt între-buinţate mai puţin la fabricarea îmbrăcămintei. Umiditatea admisă
este de 12%. Rezistenţa fibrelor este cu atît mai mare, cu cît ele sînt aşezate pe tulpină mat
aproape de rădăcină.
Dintre fibrele vegetale cînepa este una dintre cele mal prac-tice (după ramie). Culoarea
fibrelor este cenuşiu-verzuie, aproape albă. Cu cît ea este mai albă, cu atît este de o calitate mai
superioară. Greutatea specifică - 1,5g/m2 . La confecţionarea albitu-rilor se întrebuinţează puţin
deoarece trebuie să fie Spălate şi călcate.
Iuta

Iuta este o plantă tropicală. 90% din producţia ei revine Pakistanului, Indiei, Bangladeşului,
Chinei, Braziliei, Iranului.Iuta este o plantă iubitoare de lumină şi căldură. Înălţimea ei atinge
1,5-4 m. Fibrele au o rezistenţă redusă la presiune şi aburi. Componenţa chimică: celuloză (60-
70%), substanţe pectice şi lignină (25%), apă (10%), substanţe minerale (1%), La fierbere
pierde 3% din greutate, iar în aburi, sub presiune, la temperatura de 140°C, se dizolvă în
proporţie de 22%. La tratarea cu alcalii se contractează.
Soluţiile de săpun dau produselor de iută moliciune. Iuta se vopseşte uşor cu orice categorie
de coloranţi. Lumina, aerul şi îndeosebi umezeala o fac casantă şi îi reduc rezistenţa. ea are un
luciu frumos. Absoarbe apa pînă la 33% din greutatea sa.

Manila sizalul

Manila se obţine din frunzele plantei tropicale abaca (un fel de cînepă). Creşte pe insulele
Filipine şi în Indonezia. Lungimea fibrei tehnice este de 1-5 m, a celei elementare - de 2-12 mm,
grosimea - de 10-45 m. Culoarea este gălbui-cafenie, cu un luciu puternic. Celulele au lungimea
de 2-13 mm. Este foarte rezistentă, chiar şi la umezire uşoară. Componenţa chimică: celuloză
(64%), substanţe încorporate (22%), substanţe minerale (1%), apă (12%).
Sizalul se obţine din frunzele plantei tropicale agava. Creşte în India, Africa, America
Centrală şi cea de Sud. Fibra se separă manual sau mecanizat. Lungimea fibrelor tehnice este de
70-130 cm, a celor elementare - de 2-4 mm, grosimea - de 20-30 microm. Fibrele sînt lungi,
aspre, rezistente. La frecare se destramă şi îşi menţin asprimea. Sizalul în apă pluteşte şi aproape
că nu o absoarbe.

FIBRE NATURALE DE PROVENIENŢĂ ANIMALĂ

Aproape toate fibrele de provenienţă animală (lîna, părul de capră, părul de cal) sînt compuse
din aceleaşi substanţe. Componentele lor principale» carbon (52-55%), oxigen (20-24%), azot
(15-16%), hidrogen (6,9-7,3%), majoritatea lor conţin sulf (0,8-2%), fosfor, iod, brom, clor.
Împreună cu lipidele şi cu glucidele, protidele întreţin procesele vitale ale organismului.

Lîna
In prezent două treimi din toată cantitatea de lînă consumată îi revine Australiei, Uniunii
Sovietice, Noii Zelande şi Argentinei. În U.R.S.S. printre republicile producătoare de lînă sînt:
R.S.F.S.R. (48,1%), Kazahstanul (22%), Kirgizia (7,6%), Ucraina (5,9%), Uz -bekistanul
(5,4%), Turkmenia (3%), Azerbaidjanul (2,5%).

Structura fibrei de lînă

Fibra de lînă este policelulară, iar celulele sînt dispuse în trei zone structurale principale:
- stratul cuticular exterior, cu aspect solzos caracteristic;
- stratul cortical intermediar, numit coajă, constituind partea cea mai de seamă;
- stratul medular interior, care la lîna superioară lipseşte sau este atit de redus, încît nu se vede la
microscop. Acest strat este plin cu aer şi cu pigmenţi.
În amestec cu alte fibre lîna se evidenţiază datorită solzilor caracteristici.

Proprietăţile chimice

Lîna spălată şi bine degresată conţine circa 83% de cheratină şi 17% de apă. În soluţii diluate
sau concentrate, alcaliile constutuie elementul de distrugere pentru lînă.
Carbonatul de sodiu nu are influenţă atît de distrugătoare asupra lînii ca hidroxidul de sodiu
sau de potasiu, dar îi reduce şi el rezistenţa şi alungirea.
Amoniacul acţionează mai slab asupra proprietăţilor mecanice ale lînii. Spre deosebire de
fibrele vegetale, lîna rezistă mult mai bine la acizi, ceea ce face posibilă carbonizarea, vopsirea
şi, în general, înnobilarea în medii acide.
La acţiunea îndelungată a aerului şi a luminii solare lîna se îngălbeneşte, micşorîndu-şi re-
zistenţa şi capacitatea de împîslire. Vopsirea o protejază în mare parte de activitatea combinată a
aerului şi a luminii solare.,îi dă lînii asprime, pierdere în greutate, rezistenţă ia rupere şi
elasticitate.

Influenţa microorganismelor

Lîna mucegăieşte cînd este ţinută la un loc umed şi neaerisit. Cînd se încinge, ea devine
galbenă, apoi se înnegreşte.

Proprietăţile fizice

Culoarea lînii este determinată de pigmenţii din celulele corticale ale fibrei. Iarba grasă
favorizează obţinerea lînii de culoare albă pură. Iarba uscată de pe terenurile nisipoase imprimă
lînii culoare albă-gălbuie. Lîna albă nu conţine pigmenţi,Lîna neagră are diferite nuanţe de
negru.
Luciul depinde de gradul de netezime a fibrei, de forma şi de poziţia solzilor, După folosirea
îndelungată unele haine devin mai lucioase. La încălzire lîna lucioasă devine mată. Alcaliile şi
clorul pot mări luciul lînii. După luciu lîna se clasifică în:
- lînă cu luciu mătăsos;
- lînă cu luciu argintiu (fină şi semifină)}
- lînă mată (lînă groasă).
Prin lungimea lînii se subînţelege lungimea medie a fibrelor obţinute de la o tundere şi pînă
la alta.Distanţa dintre capetele fibrei cu ondulaţiile îndreptate constituie lungimea reală a lînii ea
depinde de rasă, de hrană ş.a. Berbecii produc lînă mai lungă decît oile
Ondularea

Prin ondulare înţelegem devierea fibrei faţă de o linie dreaptă. La lîna merinos ondulaţiile
sînt mari, iar la cea ţurcană lipsesc complect. Numărul de ondulaţii pe o unitate de lungime,
înălţimea ondulaţiilor ş.a. sînt criterii de apreciere a calităţi lînii. Lîna de calitate superioară are
12-13 încreţituri la un centimetru, cea de calitate mijlocie- 7-8, iar cea de calitate inferioară - 1-4
încreţituri. Lîna cu multe ondulaţii este mai fină şi mai bogată în usuc. Lîna de aceeaşi Calitate
are acelaşi grad de ondulare. Din punct de vedere tehnologic ondulaţia lînii influenţează asupra
împîslirii ţesăturilor. La fabricarea postavului se foloseşte lînă cu ondulaţii dese.

Grosimea fibrelor

Grosimea fibrelor depinde de mai mulţi factori: ereditate, hrană, climă, sex, temperatură,
umiditate, precipitaţii, vîrstă, rasă. Pentru fiecare rasă ondulaţiile au un caracter mai mult stabil,
indiferent de regiune, provenienţă, anul recoltării.
În general lîna mai lungă este mai groasă. Frigul şi căldura fac lina să fie mai groasă. În cazul
unui regim de foame, fibrele se subtiază. Berbecii au lînă mai groasă.
Higroscopicitatea lînii este cea mai mare decît la celelalte fibre naturale. Lîna absoarbe din
aer circa 15-18% vapori de apă. Cu creşterea umidităţii creşte şi elasticitatea linii, iar rezistenţa
ei scade. Higroscopicitatea lînii depinde de gradul de degresare, de conţinutul de ulei , de
adaosurile minerale, de măduva fibrei ş.a.
Mătasea

Mătasea naturală se obţine prin tragerea firului de pe gogoaşa viermilor de mătase. Mătasea
viermilor de mătase are o însemnătate industrială. Ei sînt hrăniţi cu frunze de dud (agud).
Principalele regiuni de sericicultură Uniunea Sovietica sînt: R.S.S.Uzbekă (60% din cantitatea
totală de mătase produsă), se mai ocupă cu sericicultura în Japonia, China, India, Brazilia s.a.
Fibrele de mătase, eliberate de glandele speciale ale viermilor, au la bază o substanţă
proteică numită fibrona.
Proprietăţile chimice

Soluţiile concentrate de hidroxid de sodiu ,cupro-amoniacală, de potasiu sau acidul

clorhidric dizolvă complet, degajînd amoniac.
Fibrila este insolubilă în apă, săpun, alcool şi eter. Ea este puţin solubilă şi în acidul acetic.
Se colorează mai bine decît oricare altă fibră, chiar şi la rece. Tratarea preliminară cu acid formic
sporeşte afinitatea faţă de coloranţii direcţi.

Proprietăţile fizice

Mătasea este cea mai lucioasă dintre fibrele textile naturale. Culoarea mătasei brute este alb-
gălbuie şi puţin roşcată sau verzuie. După degomare mătasea devine albă.
Diametrul fibrelor de mătase este de 20-30 nm. Rezistenţa fibrei este de 330-390 hPa.
Alungirea mătasei poate fi de 15-20%, Este mai puţin higroscopică ca lîna (11%) . La
temperatura de 170°C se descompune. La ardere mătasea lasă o gămălie caracteristică fibrelor
textile de origine animală.

FIBRE CHIMICE
Fibrele chimice se obţin prin procedee chimice din polimeri naturali sau sintetici. Fibrele
chimice se divizează în două categorii: organice şi neorganice. De fibrele organice ţin fibrele
artificiale şi sintetice, iar de cele neorganice (minerale) -metalice şi din sticlă.
Fibrele chimice se obţin sub formă de filamente continuie sau scurte.

Fibrele chimice din polimeri naturali (Fibre artificiale)

Principalele tipuri de fibre obţinute din polimeri naturali sînt fibrele celulozice:
hidratcelulozice (viscoza sau cupro) şi estercelulozice (de tip acetat).
Fibrele chimice celulozice valorifică eficient resursele naturale (lemnul, stuful, paiele) şi
contribuie la diversificarea bazei de materie primă. Caracteristicile de calitate ale fibrelor
chimice celulozice dau posibilitate pentru utilizarea lor ca înlocuitori în diverse amestecuri cu
fibrele naturale sau sintetice, contribuind astfel la diversificarea sortimentului de materie primă şi
a produselor finite, la reducerea preţului de cost, la îmbunătăţirea calităţii sau la crearea unor
articole de lux.
Principalele fibre chimice, care se obţin din polimeri naturali, sînt: viscoza şi cupro (hidrat
celulozic); acetat (ester celulozic); azlon (proteice)} din cauciuc.

Procesul de obţinere

Procesul de obţinere a fibrelor chimice constă în transformarea celulozei într-o soluţie

viscozoasă şi presarea acesteia prin filie (cu orificii fine).

Fibrele de viscoză
Printre fibrele chimice viscoza este cea mai mult întrebuinţată. Fibrele de viscoză sînt
polidisperse cu gradul de polimerizare 300-350 şi cu conţinut celulozic de 87-89%.
Fibrele hidratcelulozice în timpul prelucrării se încreţesc.
Acizii minerali concentraţi la temperatura normală, acizii diluaţi la temperatura ridicată,
alcaliile diluate la temperatura ridicată, în prezenţa oxigenului din aer, degradează cu uşurinţă
fibrele de viscoză, scăzînd proprietăţile ei mecanice.
Fibrele de viscoză au greutatea specifică de 1,51-1,52 g/cm3. Fibrele au un luciu argintiu si se
împart în 3 categorii: lucioase, semimate şi mate.
Cu cît un fir este compus dintr-un număr mai mare de filamente, cu atît luciul este mai scăzut.
Higroscopicitatea fibrelor de viscoză este superioară fibrelor naturale (de bumbac)este de 11%.
Lungimea fibrelor creşte cu 3% la fierbere în soluţie de săpun, iar la uscarea ulterioară a lor
lungimea revine la mărimea iniţială.
Conductibilitatea termică a fibrelor de viscoză este mai mare decît cea a lînii sau a mătasei.
Ea este apropiată de cea a bumbacului.
Viscoza are o rezistenţă cu 20% mai mică, iar alungirea cu 50% mai mare decît cea a
bumbacului. Fibra de viscoză are o capacitate excepţională de a fi torsionată intens (fire crep). Ea
este socotită cea mai bună materie primă pentru obţinerea efectului crep.
Afinitatea faţă de coloranţi şi uniformitatea de vopsire depinde de calitatea maturaţiei.
Vopsirea fibrelor de viscoză se face cu aceiaşi coloranţi ca şi bumbacul.

Fibrele acetat (acetilcelulozice)

 Fibrele acetat sînt de două categorii; diacetilcelulozice şi triacetilcelulozice.
Fibrele de triacetilceluloză se obţin mai uşor. Fibrele acetilcelulozice au o rezistenţă mai redusă,
dar au o alungire elastică şi rezistenţă la deformări repetate de două ori mai mare decît fibra de
viscoză. Aceste însuşiri le conferă o mai mare posibilitate de întrebuinţare. Alungirea este
legată cu cea a fibrelor de viscoză. Masa specifică a fibrelor acetat este de 1,32 g/cm3.
Călcarea produselor din această fibră se face numai prin intermediul unei ţesături umede (
≤110°C). Stabilitatea faţă de acizi este mai mare decît a fibrelor hidratcelulozice,dar în solvenţi
organici polari ca acetona, esterii ş.a. se umflă şi se dizolvă. Acizii concentraţi descompun aceste
fibre. Fibra acetat obişnuită are o rezistenţă de 12-16 kg/mm , iar fibra supro -stirată are o
rezistenţă excepţională de 120 kg/mm2, depăşind rezistenţa tuturor fibrelor, chiar şi rezistenţa
oţelului.
Fibrele triacetilcelulozice posedă mult mai mare rezistenţă faţă de acţiunea alcaliilor decît
fibrele diacetilcelulozice.
Fibrele cupro
Posedă proprietăţi asemănătoare cu ale viscozei. Pot fi identificate la microscop datorită
aspectului secţiunii transversale. Au o structură mai uniformă, sînt mai subţiri (2-5 nm), mai fine,
au luciu moderat.. Ca şi viscoza, fibrele cupro îşi pierd rezistenţa dacă sînt umede,se vopsesc
bine, au aspect mătăsos. Din aceste fibre se confecţionează articole tricotate. Celofibra se
utilizează împreună cu lîna în ţesături mixte, la confecţionarea covoarelor.

Fibrele chimice din polimeri sintetici

Firele sintetice sînt obţinute prin filarea soluţiilor de polimeri sintetici şi se prezintă sub
diferite forme: fibre continue , scurte, monofilamente, fire polifilamentare. Fibrele sintetice
reprezintă latura modernă în producţia de materii prime textile. În ţările dezvoltate ponderea lor
în volumul de materii prime a oscilat între 46% în Europa şi 74% în S.U.A., folosindu-se la
producerea îmbrăcămintei, covoarelor, mărfurilor de uz cas -nic, anvelopelor, articolelor tehnice.
Avantajele eficienţei întrebuinţării fibrelor sintetice:
- calitative: proprietăţi mecanice superioare, elastice, , stabilitate la agenţi chimici,
microbiologici,
- productive: tehnologii programate, caracteristici previzibile, fineţe, greutate, durabilitate,
confort, preţ;
- economici lărgirea bazei de materii prime textile, modifi -carea structurii produselor finite
clasice, apariţia de noi sortimente, lărgirea şi eficienţa în noi domenii de întrebuinţare.
După structura moleculară fibrele sintetice se împart: în fibre din polimeri carbocatenici şi
heterocatenici (ce cuprind în ca-tena principală atomi de carbon, oxigen, azot, sulf). După natura
polimerului ele pot fi:
- heterocatenici, poliesterici, pespoliamidici, poliuretanici (PU);
- carbocatenici: polinitrilacrilici (PAN), polistilenici (PE), policlorvinilici (PKV), copolimeri
vinilici.
Fibrele sintetice au trăsături comune în procesele de fabricare: obţinerea din polimeri înalţi,
extruderea în stare topită, etirarea, variarea dimensiunilor, fineţei, structurii suprafeţei, a secţiunii
transversale. Toate pot fi prelucrate mecanic.
Caracteristicile de calitate, care determină întrebuinţarea fibrelor sintetice: rea rezistenţa la
tracţiune şi frecare, elasticitatea, profilarea dimensională, greutatea specifică redusă, fiabilitatea
ş.a.

Fibrele poliamidice
În producţia industrială, fibrele se obţin prin extruderea topirii de poliamidă, urmată de
etirare, spălare, fixare dimensională la temperatura de 80-96°C, uscare şi condiţionare.
Acidul formic concentrat dizolvă fibrele poliamidice la temperatura de 20°C. Acidul acetic
concentrat la temperatura de 20°C degradează fibrele. Acidul lactic în concentraţie de 8% nu
influenţează asupra fibrelor, însă în concentraţie mai mare, şi la temperatura de peste 75°C le
degradează. Acidul sulfuric concentrat (20%) la temperatura de 20°C dizolvă fibrele poliamidice.
Acidul clorhidric concentrat dizolvă fibrele. Acidul azotic concentrat le dizolvă, iar la
concentraţie de 10% le degradează. Soluţiile alcalii reci sau încălzite nu influenţează asupra
fibrelor. Fibrele sînt inerte faţă de benzină, benzen, cloroform, acetonă, tetraclorura de carbon,
metanol, etanol, eter, acetat de metil, acetat de butii şi butanol.
Fibrele nu rezistă la acţiunea următorilor oxidanţi: hiproclo-ritul de sodiu, permanganatul de
potasiu, apa oxigenată ş.a.
Fibrele au, de obicei, culoarea alb-crem, sînt lucioase,uneori mate.
Fibrele poliamidice sînt stabile faţă de acţiunea microorganismelor. La temperatura şi
umiditatea normală a aerului fibrele reţin 3,8-4% de apă. Luciul lor se reglează prin profilarea
conturului secţiunii transversale, prin modificarea proporţiei de fricţiune cristalină sau prin
tratamente termice. Proprietăţile mecanice şi elastice sînt bune. Matizarea reduce rezistenţa.
Rezistenţa la frecare nu este întreruptă de nici o altă plasă de fibre. Acţiunea îndelungată a
luminii şi a agenţilor atmosferici reduce calităţile mecanice ale fibrelor poliamidice (fenomen de
îmbătrînire). Greutatea specifică este de 1,14 g/cm3 .Alungirea la rupere variază între 12 şi 40%.
Lungimea de rupere este de 45-52 km. Fibrele poliami -dice folosite pentru ciorapi şi rufărie nu
produc iritaţia pielii decît atunci cînd sînt vopsite cu coloranţi necorespunzători sau tratate cu
substanţe iritante. Fibrele poliamidice sînt lipofile.Firele poliamidice prezintă şi o serie de
inconveniente, care res -trîng domeniul lor de folosinţă pentru îmbrăcăminte: hidrofobia, as-
pectul cornos şi transparent, capacitatea insuficientă pentru a asigura normala desfăşurare a
funcţiilor fiziologice ale epidermei,li-pofilia (capacitatea de a se impregna cu substanţe grase),
netezi -mea, tendinţa de a forma nopeuri şi ghemotoace (efect piling), re-lacsarea înceată,
îngălbenirea la încălzire, încărcarea cu sarcini electrostatice ş.a. Cu cît firul poliamidic este mai
subţire, cu atît mai mult transmite ţesăturilor aptitudinea pentru efectul piling. Rezistenţa lor la
temperaturi sub 0°C (pînă la -70°C) fără schimbarea proprietăţilor fizico-mecanice, le face apte
pentru utilizări în regiunile ou temperaturi scăzute.
Produsele din fibre poliamidice se spală uşor, nu se contrac - tează, se usucă repede, nu se
calcă, eliminarea petelor se face cu apă şi săpun.

Fibrele poliesterice (FES)

În comerţul, mondial aceste fibre se întîlnesc sub denumiri diferite! terchelen (Marea
Britanie), dapron (S.U.A.), terital (Italia), trevira diolen (R.F.G.), tergal (Franţa), terermn
(japonia ), teron (Romвnia), lanon (H.D.G.), tesil (R.F.C.S.), lavsan (U.R.S.S.). Aceste fibre au o
pondere de circa 48% din volumul total al fibrelor sintetice şi prezintă un interes deosebit dato-
rită posibilităţilor multiple de amestecare cu fibre scurte de bumbac şi lînă, precum şi
texturizării firelor filamentate.
Principalele caracteristici fizice: greutatea specifică -1,38 g/cm3, higroscopicitatea - 0,4%,
temperatura de topire -263°C, conductibilitatea termică 1406,8 • 10.4 W/m*K, rezistenţa la
rupere - 1750 kg/cm2 , alungirea la rupere - 50-70%.
Fibrele poliesterice au rezistenţă la acizi şi sînt mai sensibile la acţiunea alcaliilor. Efectele
distructive ale acestor reactivi se măresc împreună cu concentraţia, durata de contact,tem-
peratură. Oxidanţii şi substanţele reducătoare au influenţă, scăzută. În anumite condiţii alcoolul
metilic, dietilenglicolul şi tri-etilenglicolul depolimerizează fibrele poliesterice. Solvenţii or-
ganici nu influenţează asupra fibrelor. Dizolvarea fibrelor se ob-ţine prin încălzire cu următorii
solvenţi: fenol, trierezol,clor -febol, nitrobenzen ş.a. Rezistenţa foarte mare la acţiunea factorilor
chimici a dat posibilitate de a folosi fibrele poliesterice la producerea îmbrăcămintei de protecţie.
Avantajele fibrelor poliesterice sînt: rezistenţa mare la tracţiune şi abraziune; rezistenţa la
şifonare, căldură, la lumina solară şi intemperii; stabilitatea dimensională la temperatură, la
acţiunea chimică şi la cea a insectelor, microorganismelor; tu-şeu călduros, fiabilitate, eficienţă
economică şi tehnică.
Dintre dezavantaje numim: efect piling, încărcare cu electricitate statică, absorbţie redusă a
umidităţii ş.a.
Verificarea cunoştinţelor .
1. Ce denumire au fibrele poliesterice în U.R.S.S. şi alte ţări?
2. Care este masa specifică a fibrelor de lavsan?
3. Care sînt principalele caracteristici fizice?
4. Cum influenţează solvenţii organici asupra fibrei?
5. Care sînt proprietăţile fizico-mecanice ale fibrei?
6. Care sînt dezavantajele fibrei de lavsan?

Fibrele poliuretanice
Sînt obţinute prin sinteză dintre diizocinaţi şi dioli:
nOC=N-R1-N±CO + nH0-R2-0H → -[-OOC-HN-R1-NH-CO-OR2-]
diizocianat dioli poliuretan

În comerţ au apărut întîi fibre poliuretanice, cunoscute sub denumirea de perlon, care se
caracterizează prin rigiditate, rezistenţă mare faţă de reactivi şi faţă de eforturile mecanice,
alungi-re plastică redusă. Aceste fibre sînt folosite în industria perii -lor, la producţia
încălţămintei, mantalelor de ploaie,pînzelor pentru umbrele. În industria textilă ele nu se
întrebuinţează. O im -portanţă mai mare revine fibrelor poliuretanice. Aceste fibre po -seda
rezistenţă la tracţiune, rezistenţă la acţiunea uleiurilor,capacitate tinctorială la îmbătrînire. În
general, fibrele poliure -tanice elastomere deţin proprietăţile fibrelor elastice, ele sînt cu atît mai
bune, cu cît structura este reticulată mai moderat.
Fibrele poliuretanice se caracterizează prin următoarele însuşiri: alungire mare la rupere
(700%), rezistenţă faţă de acţiunea razelor ultraviolete, rezistenţă la îmbătrînire (de 10 ori mai
mare decît a fibrelor de cauciuc), culoare albă şi afinitate bună pentru coloranţi uzuali, rezistenţă
la tracţiune, uniformitatea fineţii, rezistenţă la frecare, la duble îndoiri, rezistenţă la uleiurile mi-
nerale.
Aceste fibre se întrebuinţează la fabricarea părţilor exteri -oare ale ciorapilor, puloverilor,
corsetelor. Ele se folosesc aco-perindu-se cu un strat protector din fire de altă natură, sau nu se
acoperă de fel. Ţesăturile au elasticitate mărită, majorează sensibil proprietăţile elastice ale
producţiei finite. Fibrele cu structura suprafeţei modificată întrunesc toate avantajele fibrelor tex-
turate şi acordă uşurinţă în mişcare.
Verificarea cunoştinţelor
1. Care sînt domeniile de întrebuinţare a fibrei poliuretanice?
2. Care este alungirea la rupere a fibrei de poliuretan? 3. Care sînt avantajele fibrelor de
poliuretan?
4. Din care substanţe chimice se obţin, fibrele poliuretanice?

FIBRELE DIN PRODUŞI DE POLIMERIZARE

Se fabrică fibre poliolefinice, polivinilice, copolimerice.

Fibre poliolefinice
Fibrele polietilenice se obţin prin extruderea topiturii polietilenei. Fibrele polietilenice au o
greutate specifică mică - 0,9 g/cm3, stabilitate faţă de agenţii chimici, micro-organisme.

Tabelul 9
Caracteristicele fibrelor din polietilenă de înaltă şi de joasă presiune
 Greutatea specifică redusă a fibrelor de polietilenă de înaltă presiune se explică prin
prezenţa catenelor, care posedă ramificaţii şi prin prezenţa masivă a grupărilor CH3. Rezistenţa
este moderată, alungirea mare.
La fibrele din polietilenă de joasă presiune cotenele sînt fără ramificaţii, cu masa specifică
mare, caracteristicile de rezistenţă şi durabilitatea mare (apropiată de cea a fibrelor poli-amidice
şi poliesterice). Ele păstrează această rezistenţă şi în medii acide, alcaline. Higroscopicitatea
este nulă. Termosta-bilitatea fibrelor, fiind relativ redusă, nu suportă netezirea cu fierul încălzit
decît cu anumite măsuri de precauţie. Sînt rezistente faţă de acţiunea microorganismelor şi a
insectelor, posedă o mare rezistenţă electrică. Se folosesc în calitate de material izolant. în
procesul prelucrării se electrizează. Au rezistenţă - bună la abrazive (mai ales fibrele de
polietilenă de mare presiune).
Se produc fibre clin ambele tipuri de polietilenă în formă de fibre scurte şi monofilamente
pentru ţesături uşoare (căptuşeli), odgoane, frînghii, pentru mobilier, auto şi cinema, pîn-ze
pentru filtre.
Verificarea cunoştinţelor
1. Care sînt proprietăţile fizice ale fibrelor poliolefinice?
2. La ce temperatură se topesc fibrele poliolefinice?
3. Prin ce se deosebesc firele de polietilenă de presiune înaltă? de cele de presiune joasă?
4. Care este temperatura de topire a polietilenei?
5. Care este greutatea specifică a polietilenei?
6. Prin ce se explică masa specifică redusă a fibrelor de polietilenă de înaltă presiune faţă de cele
cu presiune joasă?
7. Cum reacţionează fibrele de polietilenă faţă de acizi, alca-lii, solvenţi organici şi
microorganisme?
8. Care este higroscopicitatea fibrei de polietilenă şi care factori o influenţează?
9. Prin
Fibre din polietilenă Fibre din polietilenă de
ce Caracteristicile se
de înaltă presiune joasă presiune
Temperatura de topire 110 130
Tenacitatea, tex 1,7 5,5
Alungirea, % 30 25
Masa specifică, g/cm3 0,92 0,96
Solubilă în tetralin Solubilitatea foarte redusă
Stabilitatea
şi hidrocarburi similare in tetralin fierbinte
determină electrizarea fibrelor polietilenice?

Fibre polipropilenice
În 1954 G.Natta de la politehnica din Milano a realizat poli-merizarea polipropilenei. În
prezent ea se obţine prin polimeri -zarea propilenei, provenită din cracarea fracţiilor de ţiţei.
Se produc industrial trei tipuri de fibre polipropilenice: fibre polifilamentare,
monofilamentare şi fibre scurte. Se produc benzi din folii pentru pînza de ambalaj.
Fibrele polipropilenice cu tenacitate au rezistenţă la îndo-iri repetate (pînă la 200.000
cicluri), la deformare, la frecare. Sînt uşoare (greutatea specifică 0,9 g/cm3 ), higroscopicitatea
nulă, stabilitate la agenţii chimici, microorganisme şi insecte .
 Produsele din fibrele polipropilenice au caracteristici deosebite de stabilitate dimensională,
răspund mai bine cerinţelor moderne în producţia de confecţii, îmbrăcăminte tricotată. Ele au
stabilitate la agenţii chimici şi atmosferici, la lumina solară. Fibrele se comportă bine în amestec
cu alte tipuri de fibre, de aceea se produce un sortiment variat de stofe şi ţesături, desti-nate
confecţionării cearşafurilor, feţelor de masă, draperiilor.

Tabelul 10
Proprietăţile fizico-mecanice ale fibrelor dinpolipropilenă

Unitatea de
Proprietatea Fire Fibre
măsură
Tenacitatea g/grad/tex 5-7 5-6,5
Alungirea % 15-25 18-3
Modul de elasticitate g/grad/tex 50-65 50-65
Rezistenţa la buclă % 85 85
unghiul de
Rezistenţa la torsiune torsiune la - 32°
rupere
Recuprarea elastică imediată
% - 35
(după 5% alungire)

Fibrele polipropilenice posedă rezistenţă mare atît în mediu uscat, cit şi în cel umed.
Temperatura de topire este de 165-175°C, temperatura la înmuiere - 149-154°C.
Conductibllitatea termică este foarte redusă -87,9-10-4 W(m*K). Lungimea de rupere -70 km,
sînt foarte lipofile.
Comportarea Agenţi Comportarea
Agenţi chimici
fibrelor chimici fibrelor

Verificarea cunoştinţelor
1. Prin ce se deosebesc fibrele de polietilenă de cele de polipropilenă?
2. Cîte tipuri de fibre de polipropilenă se produc?
5. Care este greutatea specifică a fibrei de polipropilenă?
4. Ce are greutate specifică mai mare apa sau fibrele de polipropilenă?
5. Care este higroseopicitatea fibrelor de polipropilenă?
6. Care sînt domeniile de întrebuinţare a fibrelor de polipropilenă?

Fibrele polihalogenvinilice
Dintre aceste fibre fac parte: fibrele policlorvinilice, politetrafluoretilenice şi copolimeri
vinilici.
Fibrele policlorvinilice sînt primele fibre de acest tip. Se caracterizează prin stabilitate mare
(la agenţi atmosferici bio -distructivi şi chimici), sînt puţin higroscopice (1% de apă). Nu ard şi
nu propagă focul. Greutatea specifică este de 1,35-1,38 g/cm3 alungirea la rupere - 12-18%,
ştiind că elasticitatea cea mai mare o au fibrele cu orientarea cea mai redusă.

Tabelul 11
Rezistenţa chimică a fibrelor de policlorură de vinil
 Acizi, la 20°C Alcalii, la 20°C
-
- formic concentrat rezist. rezist.
KOH,sol.concent.
-
- cromic, 50% rezist. rezist.
NaOH,sol.concent.
-
- acetic concentrat rezist. NH4OH,sol.conce rezist.
nt.
- fluorhidric, 70% rezist.
- apă regală rezist. Oxidanţi,la 20°C
- azotic, 50% rezist. - Cl2, în apă rezist.
- clorhidric,30% rezist. - rezist.
KMnO4,sol.conce
nt.
- sulfuric rezist. -

Intemperiile, agenţii atmosferici şi biologici agresivi nu le mucezesc, nu le putrezesc, iar apa

mării nu influenţează asupra lor. Rezistenţa la lumină permite folosirea lor la fabrica -rea
ţesuturilor pentru drapele, pavilioane, draperii, vele, storuri, umbrele de soare, articole de grădină
ş.a. Din fibre se confecţionează: ţesături neinflamabile (decorative, tapeţerie, stofe pentru
mobilă), utile pentru hoteluri, cinematografe, săli de teatru, autovehicule, articole voluminoase
cu efecte estetice apreciate, ţesături şi confecţii de lengerie antireumatismală (medicul francez
François Demker a studiat efectul terapeutic al lengeriei din fibre policlorvinilice). Scutecele
pentru copii au dat la proba de purtare rezultate bune. Dacă sînt acoperite cu un material
higroscopic de bună calitate, scutecele cedează rapid urina absorbită, iar pielea sugarului rămine
uscată.
Efectul se datorează încărcării puternice cu sarcini negative (sub acţiunea frecării), capacităţii
de reţinere a căldurii (conductibilitate redusă), proprietăţilor hidrofobe (absorb O,4% umiditate),
mare permeabilitate pentru abur. Se contractă la circa 70°C, temperatura de topire este de 150°C.
Nu se şifonează, îşi menţin bine forma, se usucă repede, împîslesc la spălare,nu trebuie netezite.
Rezistenţa la uzură este bună, nu prezintă nici un fel de efecte alergice.
Verificarea cunoştinţelor
1. Care fibre se numesc polihalogenvinilice?
2. Prin ce se deosebesc fibrele policlorvinilice de cele politet-rofloretilenice?
3. Care este masa specifică a fibrelor policlorvinilice?
4. Cum se comportă fibrele policlorvinilice faţă de agenţii chimici?
5. Care este influenţa agenţilor atmosferici şi biologici faţă
de fibrele de policlorvinil şi ce factori acţionează asupra
lor?
6. Care este conductibilitatea termică a fibrelor de policlorvinil faţă de alte fibre?
7. Care este greutatea specifică a ftorlonului?

Fibrele politetrafluoretilenice (teflon)

Se caracterizează printr-o neîntrecută stabilitate faţă de acţiunea reactivelor, chiar la
temperatură înalţă. Sînt cunoscute sub denumirea teflon sau ftorlon. Au greutate specifică mare
(2,2 g/cm3) sînt aproape complet hidrofobe şi termostabile (pînă la 400°C). Au o suprafaţă
netedă. Sînt fibre scumpe (dezavantaj). Din ele se fabrică haine de protecţie, filtre, izolaţii
electrice.
Fibrele polivinilalcoolice (vinila)

Fibrele de vinilă au rezistenţa elastică de 70-73%; tenacitatea - 5-7 g/den; alungirea - 13-
18%, rigiditatea - 42-48 g/den; greutatea specifică - 1,26-1,30 g/cm3; absorbţia de umiditate -
4,5-5%; la temperatura de 216°C se contractă, iar la 232°C se topesc; la acizi au rezistenţă
bună; se vopsesc cu coloranţi direcţi, naftali, sulfici, de cadă. Costul lor este relativ redus. Se
întrebuinţează pentru înlocuirea bumbacului în producţia ar -ticolelor de lengerie şi
îmbrăcăminte exterioară. Se şifonează uşor. Se confecţionează unelte de pescuit, filtre, odgoane
ş.a.
Verificarea cunoştinţelor
1. Care este compoziţia chimică a fibrelor polivinilalcoolice? 2. Care este higroscopicitatea
fibrelor de vinil?
3. Care este greutatea specifică a fibrelor polivinilalcoolice?
4. Care este reacţia fibrelor faţă de reagenţii chimici? 5. Care sînt domeniile de utilizare a
fibrelor vinilice?

Fibrele poliacrilonitrilice (melana)

Prin aspect şi tuşeu se apropie de lînă şi se utilizează în producţia de tricoturi, cuverturi, stofe
pentru costume, paltoane, mobilă, imitaţii de blană. Rezistenţa la lumina solară şi vopsirea cu
pigmenţi le conferă posibilitatea utilizării la fabricarea perdelelor, corturilor, articolelor de
tapiserie. Producţia fibrelor a început din 1942-1944. Ele sînt cunoscute sub denumirea de
melana.
Melana este o fibră polinitrilacrilică, care în secţiunea ei transversală are o mare varietate de
forme - de la forma circulară pînă-la un şir de forme neregulate.

Tabelul 12
Proprietăţile fibrelor poliacrilice

Proprietăţi Indicii caracteristici

greutatea specifică, g/cm3 1,15
repriza, % 2
comportarea la agenţi chimici rezistă la oxidanţi şi acizi. E
sensibilă la baze
rezistenţa la frecare similară lînii
rezistenţa la îndoire superioară lînii
stabilitate la căldură 200°C
efectul piling la fel ca şi la celelalte fibre
sintetice

Se fabrică în formă de fibre normale (N) şi contractibile (C), De asemenea, se fabrică fire tip
bumbac pentru tricoturi şi lengerie. Fibrele bicomponente, cu grosimi mai variate şi mai netede,
prezintă interes pentru, fabricarea covoarelor. Melana înlocuieşte în amestecuri lîna. Se fabrică
covoare, tricotaje, căptuşeli pentru haine, stofe pentru costume, imitaţie de blană, umplutură de
plăpumi, saci de dormit, pături ş.a.
Tipurile noi cu pilingul scăzut au volumizare, sînt destinate tricoturilor, stofelor, pledurilor
ţesute şi scămoşate.
Verificarea cunoştinţelor.

1. Care sînt domeniile de utilizare a fibrelor poliacrilonitrilice?

2. Care este masa specifică a fibrelor poliacrilonitrilice?
3. Care sînt domeniile de utilizare a fibrelor melana?

FIRELE TEXTILE
Prin filare (răsucirea fibrelor), fibrele textile sînt transformate în fire. Firele sînt produse
textile realizate prin reunirea mai multor fibre scurte sau continue şi consolidate prin torsionare.
Firele sînt întrebuinţate pentru obţinerea ţesăturilor, tri -coturilor şi altor produse textile. Firele
sînt elemente de structură fundamentală ale produselor textile finite şi mijloace esenţiale pentru
diversificarea sortimentelor. Ele au caracteristici estetice diferite şi uzură deosebită. Există
corelaţii importante între compoziţia fibroasă, felul firelor (componente) şi calitatea produselor
textile. Prin aceste procedee fibrele sînt curăţite, omogenizate, paralelizate, fiind dispuse într-o
însiruire continuă, care se tensionează pentru obţinerea aderenţei necesare între fire.
La fabricarea firelor se aplică diferite procedee de filare: cardarea, pieptănarea, sechipieptănarea.
Cardarea este operaţia prin care firele textile se destramă bine, primind totodată o orientare şi o
paralelizare cît mai complicată. Cardarea influenţează asupra fineţei şi uniformităţii firului textil.
Operaţia de pieptănare se aplică doar fibrelor mai lungi, cu scopul de a le da o paralelizare cît
mai perfectă, pentru a le separa de fibrele scur-fe şi pentru a obţine fire cu fineţe şi rezistenţă
superioară. În funcţie de destinaţie, firele pot fi supuse unor procese tehnologice de finisare
(albire, mercerizare ş.a.). Albirea firelor se obţine prin distrugerea pigmenţilor naturali coloraţi
din fibre , care dau firelor o nuanţă gălbuie. Albirea firelor de bumbac şi cвnepă se realizează
prin oxidarea cu hipocloruri sau apă oxigenată, bioxid de sulf, permanganat de potasiu sau apă
oxigenată pentru firele din lînă şi bioxid de sulf pentru fire din mătase naturală. Fibrele chimice
nu conţin pigmenţi naturali.
Pentru a obţine la firele de bumbac un luciu permanent, a le mări rezistenţa la rupere şi a
creşte afinitatea faţă de anumiţi coloranţi ele se mercerizează. Mercerizarea se realizează prin
tratare cu soluţie de hidroxid de sodiu concentrată, urmată de spălare şi neutralizare a
hidroxidului.
Toate firele se pot vopsi. Cele celulozice se vopsesc cu eo~ loranţi direcţi. Firele artificiale
obţinute din polimeri natu -rali (viscoza sau celofibra) se vopsesc cu aceiaşi clasă de coloranţi ca
şi firele celulozice. Firele chimice se vopsesc astfel: cele poliamidice (relon, nailon) se vopsesc
aproape cu toate clasele de coloranţi; firele poliacrilice (melana) se vopsesc cu coloranţi de
dispersie, bazici; firele poliesterice - cu coloranţi de dispersie sau coloranţi azotici insolubili.
Fibrele, poliacrilo-nitrilice şi poliesterice nu se pot vopsi cu mijloace casnice. În general, fibrele
sintetice se vopsesc greu. Vopsirea se realizează în fir, fără a mai putea modifica culoarea
ulterior.
Firele obţinute în filaturi se pot clasifica după diferite criterii:
1. După structură:
- fire simple;
- filamentare: netede, texturate;
- filate: pieptănate, cardate, semipieptănate;
- mixte: fire cu miez filamentar şi înveliş din fibre discontinuie.
Firele simple au o singură torsionare cu sensul spre dreapta sau spre stînga. Sensul
torsiunii, respectiv al spiralării fi-relor în corpul firului se reprezintă convenţional cu litera
Z sau S. Firele simple au ponderea cea mai mare în producţia filaturilor.
Firele răsucite se diferenţiază după numărul de fire compo-nente şi numărul operaţiilor de
răsucire,
2. După materia primă:
- fire omogene;
- fire eterogene (din amestec).
3. După fineţe!
- fire fine;
- fire mijlocii;
- fire groase.
4. După destinaţie (torsiune):
- pentru urzeală;
- pentru bătătură;
- pentru tricotaje;
- pentru lucrul de mînă ş.a.
5. După procesul de finisare chimică:
- fire albite;
- fire vopsite;
- fire imprimate. 6. După si stenul de filare:
- prin cardare;
- prin pieptănare.
Industria uşoară realizează diferite tipuri de fire, de exemplu: fire texrturate, fasonate
şi creponate.
Verificarea cunoştinţelor:
1. Prin ce se deosebesc fibrele de fire?
2. Ce se subînţelege prin filare?
3. Care sînt operaţiile principale ale procesului de filare?
4. Prin ce se deosebesc firele cardate de alte tipuri?
5. Ce reprezintă procedura de mercerizare a firelor?
6. Ce importanţă are pieptănare în procesul de filare?
7. În ce constă mecanismul procesului de albire? 6. Care fire se numesc filamentare,
mixte, filate? 9. Cum se reprezintă sensul torsiunii?

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ALE FIRELOR

Indicii principali se obţin prin măsurări şi arată nivelul calitativ al firelor: fineţea (gradul de
subţiime), rezistenţa la alungire, rupere, uniformitatea, torsiunea ş.a.
Fineţea (densitatea de lungime) a fibrelor este determinată de fineţea, procesul de filare,
grosimea, greutatea şi utilizarea lor.
Pentru caracteristică se foloseşte sistemul metric, sistemul tex. În alte ţвri se mai
întrebuinţează sistemul denier, englez ş.a.
Sistemul metric exprimă fineţea firelor prin raportul dintre lungimea firului în metri şi masa
lui în grosime, reprezentînd numărul de metri a unui gram de fir în probă.

L N m - numărul metric
Nm 
m , unde: L - lungimea firului, m;
m - masa firului, g.

Cu cît firul este mai subţire, cu atît mai mulţi metri intră într-un gram de fire.
În sistemul tex, fineţea se exprimă prin numărul de grame a 1000 m de fir:

1000 T - numărul de tex(fineţea), text

T unde: m - masa firului, g;
Nm
L - lungimea firului(1000 m).

Gradul de torsiune influenţează asupra destinaţiei firelor. Creşterea torsiunii duce la creşterea
rezistenţei, uniformităţii, elasticităţii firelor. Torsiunea mal slabă se aplică firelor de bătătură,
pentru a asigura ţesăturii compactitate, moliciune, po-rozitate.
Torsiunea firelor reprezintă numărul de torsiuni (la firele simple) sau numărul de răsuciri (la
firele multiple) pe care le are firul pe o unitate, de lungime (m). Pentru firele-chimice procedeul
de stabilizare a torsiunii este tratamentul termic, în
aer cald, apă sau abur la o anumită temperatură.
Sarcina de rupere se notează prin H, alungirea se exprimă în % (mm). Aceşti, indici se
determină cu ajutorul dinamometrului. Rezidenta la rupere (tenacitatea)este forţa la care rezistă
firul pînв la rupere. Ea depinde de natura firelor, de operaţiile tehno-iogice, de torsiune, de
structura şi grosimea firului.
Alungirea la rupere prezintă, o deformaţie care precedă ruperea. Această caracteristică
permite aprecierea capacităţii firelor de a se opune deformării. Capacitatea de rezistenţă poate fi
exprimată:
- direct - prin valoarea medie a sarcinii de rupere;
- indirect - prin calcul, lungimea de rupere.
 Lungimea de rupere se exprimă în km şi se permite să se aprecieze gradul de utilizare a
rezistenţei firelor în fir.
Uniformitatea firelor

Firele au variaţii în: diametru (grosime), în rezistenţă, în alungire. Aceste variaţii se pot
măsura, exprima şi aprecia. Reuni-i'ormitatea firelor (prezenţa unor defecte, îngroşări, locuri sub-
ţiate) influenţează asupra calităţii produselor finite, aspectului lor exterior, caracterului suprafeţei
ş.a.
Verificarea cunoştinţelor
1. De la ce factori depinde densitatea de lungime a firelor?
2. Cum se notează gradul de torsiune şi ce importanţă practică are el?
3. În ce unităţi de măsură se exprimă sarcina de rupere şi alungire?
4. Cum se poate determina tenacitatea firelor?
5. De ce factori depinde alungirea firelor?

Clasificarea şi sortimentul de fire

Criteriile de clasificare sînt: compoziţia fibroasă, sistemul de obţinere, structura, finisarea,
destinaţia.
Firele se clasifică:
După compoziţia fibroasă: 1) fire omogene (dintr-un singur fel de fir; 2) fire mixte
(neomogene)} 5) fire cu miez şi înveliş.
După modul de obţinere: 1) scurte; 2) plate; 3) benzi.
După tipul şl natura materiilor prime: 1) fire şi fibre naturale; 2) fire şi fibre chimice (din
polimeri naturali) 5) fire din polimeri sintetici; 4) fire din metale, grefit alb, fire ceramice ş.a.
După sistemul, de filare: 1) fire obţinute prin pieptănare;
2) fire cardate; 3) vigonie.
După, densitatea de lungime: 1) fire fine; 2) fire mijlociii
3) fire groase.
După structura: 1) simple; 2) răsucite; 3) multiple (coblate); 4) fire de efect ş.a.
După tratamente de finisare, aspect: 1) fire crude; 2) albite; 3) mercerizate; 4) vopsite; 5)
imprimate; 6) volumuzate (texturate); 7) contractabile.
După destinaţie: 1) fire pentru ţesături; 2) fire pentru tricoturi; 3) fire pentru aţe de cusut şi
brodat; 4) fire pentru dantele şi pierdele; 5) fire pentru ţesături tehnice; 6) fire pentru sfori,
cabluri.

FIRE SPECIALE

În această grupă de fire destingem:

- fire texturate;
- fire voluminoase; - fire de efect;
- fire compoziţionale, fireturi;
- aţe, sfori, frînghii;
- cabluri;
- fire creponate; - antistatice;
- cu canal ş.a.

Fire texturate
Se obţin din fire sintetice filamentare, prin diverse procese şi metode fizice, mecanice de
structură, dimensionale.
Firele se caracterizează prin: capacitatea mare de acoperire, tuşeu asemănător cu cel al lînii,
mătasei, extensibilitate.
Fibrele texturate sintetice se fixează cu abur sau apă la temperatura de 120-130*C, timp de
60-90 minute (relon, relontex). Texturarea poate fi obţinută prin comprimare (la temperatura de
180- 200*C). Poliamidele pot fi utilizate la fabricarea covoarelor.
 Firele de efect se realizează prin vopsire (în degradeu,vărgat) din fibre prin folosirea firelor
cu îngroşări, amestecuri de noduri, bucle ş.a. Fireturile se produc din metale preţioase (aur,
argint, aluminiu ş.a.). Firele brocard sînt alcătuite din fire groase (din bumbac) în jurul cărora se
află înfăşurate fire de mătase sau fire metalice.

Aprecierea calităţii fibrelor şi fibrelor

Calitatea firelor textile poate fi diminuată de existenţa unor defecte provenite din materioa
primă, de la filare, finisare ş.a.
Defectele firelor influenţează calitatea firelor şi produselor finite, pentru care se folosesc.
Defectele provenite din cauta materiei prime: impurităţi vegetale (la bumbac), fire de bumbac
moarte sau nematurizate, fire liberiene subtopite, supratopite, fire de lînă atacate de ciuperci,
bacterii(cu rezistenţă redusă), fire chimice cu fineţe variată ş.a.
Defecte de la filare: fire neuniforme, cu nepeuri, cu porţiuni insuficient răsucite sau excesiv
răsucite, cîrcei ş.a.
Defectele provenite de la operaţiile de finisare afectează aspectul şi rezistenţa. Aceste defecte
sînt: pete de vopsea(sau de albire), mercerizare neuniformă, vopsire cu rezistenţă slabă,
rezistenţă redusă din cauza impurităţilor.
Calitativ firele se apreciază, avînd în vedere structura, compoziţia, proprietăţile şi defectele.
Verificarea calităţii se efectuează prin analiza organoleptică şi de laborator.
Prin analiza organoleptică sa determină:
 modul de prezentare, mariare;
 aspectul exterior(neted, lucios, pufos, mat);
 echilibrul torsiunii;
 culoarea în comparaţie cu etalonul.
Prin analiza de laborator se determină: puritatea, umiditatea, fineţea, torsiunea, răsucirea,
uniformitatea, neregularitatea, sarcina de rupere şi de răsucire, contracţia la fierbere, rezistenţa la
frecare, spălare ş.a.

ŢESĂTURI

Ţesăturile deţin un loc improtant în producţia de mărfuri textile, constituind materia primă
principală pentru confecţionarea îmbrăcămintei şi un mijloc de decor al interioarelor locuinţelor.
Ţesăturile se clasifică după următoarele criterii:
1. Natura materiei prime:
 din bumbac;
 din fibre liberiene;
 din lînă;
 din mătase;
 din fibre amestecate.
2. Structură:
 simple;
 compuse.
3. Lăţime:
 normale;
 late;
 înguste.
4. Domeniul de utilizare:
 pentru îmbrăcăminte;
 decorative;
 tehnice ş.a.
 Ţesăturile sînt corpuri plate, flexibile şi subţiri, produse rezultate din două sisteme de
fire(urzeală şi bătătură), încrucişate perpendicular pe maşina de ţesut, într-o anumită ordine,
stabilită iniţial. Firele aşezate de-a lungul ţesăturii se numesc fire de urzeală, cele transversale –
fire de bătătură.
Ţesăturile se obţin în procesul tehnologic, ce cuprinde 3 faze: prepararea, ţesutul şi finisarea.
Prepararea cuprinde operaţii de pregătire a urzelii şi bătăturii. Aceste operaţii sunt legate de
bobinare, urzire(transpunerea paralelă a firelor pe un sul), încheierea, năvălirea(trecerea firelor
de urzeală prin cocleţii iţelor şi prin spadă). Firele de bătătură se supun operaţiilor de
canstare(ţevuire), dublării şi răsucirii.
Ţesutul este faza tehnologică în urma căreia se formează ţesătura. Pentru obţinerea ţesăturilor
se folosesc maşini de ţesut de diferite tipuri.
Procesul de formare a ţesăturilor pe maşini clasice cuprinde trei faze:
1) mişcarea de ridicare şi coborîre a unei părţi din firele de urzeală pentru formarea rostului;
2) deplasarei suveicii şi depunerea bătăturii pe rost, în direcţie perpendiculară faţă de direcţia
urzelii;
5) oscilaţiile vătalei, îndesarea bătăturii (simultan se formează alt rost şi suveica face drumul de
întoarcere).
Ciclurile, repetîndu-se, dau naştere ţesăturii, care se acumulează pe sulul de ţesătură. Prin
ţesere urzeala se contractă cu 5-25%. Cu cît este mai complexă armura ţesăturii, cu atît mai
multe sînt necesare iţe şi dispozitive care să le acţioneze. Ţesăturile simple (de tipul pînzelor,
poplin, olandină, sifon) se produc la războaie mecanice simple. Ţesăturile vărgate sau în carouri
necesită mai multe suveici, cu fire de bătătură Colorate diferit. Ordinea de succesiune a
suveicilor depinde de desenul ţesăturii. Numărul suveicilor nu depăşeşte 10-12.
Ţesăturile cu legături mai complexe, mai variate se realizează la războaiele de ţesut cu ratiere
cu 24 şi 33 de iţe.
Ţesăturile cu desen complex şi de proporţii mari, specific stofelor de mobilă, articolelor
decorative, feţelor de masă se re-alizează pe războaie de tip jacard. Principiul de funcţionare a
mecanismului jacard constă în mişcarea şi coborîrea fiecărui fir de urzeală, în componenţă cu
cartelele, care reprezintă infor-maţia de comandă.
Noile tipuri de maşini de ţesut se bazează pe modificarea principiului de mişcare a bătăturii şi
a suveicii, înaintarea ei continuă (război circular), pe înlocuirea suveicii cu proiectele ce
acţionează cu aer, apă ş.a.
Verificarea cunoştinţelor:
1. Din care detalii este format războiul de ţesut?
2. Cum se clasifică ţesăturile după materia primă?
3. Cum se clasifică ţesăturile după domeniul de utilizare?
4. Ce procedee noi de obţinere a ţesăturilor cunoaşteţi?
5. Prin ce se caracterizează războiul de ţesut jacard?

Legăturile ţesăturilor (armura)

Modul de împletire a firelor de urzeală cu cele de bătătură în ţesătură se numeşte legătură sau
armură. Legătura constituie un element fundamental al structurii ţesăturii.
Armura influenţează asupra proprietăţilor, calităţii şi utilizării ţesăturilor:
1. Aspectul exterior, conferindu-i un desen de structură vizibil, caracteristic, fantezist.
2. Caracterul suprafeţei (netedă, uniformă, lucioasă).
3. Moliciunea - prin legătură mai mult sau mai puţin rigidă (panama, diagonal, satin.
4. Desimea şi rezistenţa.
5. Proprietăţile igienico-sanitare (confort, termoizolare , scămoşare, absorbţie, inflamabilitate).
Legăturile se clasifică: legături fundamentale, legături derivate din cele fundamentale,
legături combinate, legături cu desene jacard şi legături compuse.
Legăturile fundamentale cuprind: legătura pînză, cerc (pe diagonală), atlaz (satin). Legăturile
derivate sînt: rips, panama ş.a.
Legătura pînză este cea mai simplă şi predomină în sortimentul de ţesături. Se formează prin
evoluţia unui fir de urzeală peste şi sub un fir de bătătură, fiind numit în popor ţesătură în două
aţe. Legătura are cel mai mic raport (2/2), are un aspect neted şi o bună rezistenţă la rupere.
Suprafaţa pînzei este uniformă,poroasă, faţa şi dosul au aspect identic. Legătura pînză este
prezentă în ţesăturile clasice într-un sortiment larg: tricoturi, tercocel, lengerie, cămăşi, rochii,
pînze de in, postavuri, ţesături de mătase ş.a.
Legătura serj are punctele de întretăiere a firelor înclinate în linie diagonală. Fiecare fir de
urzeală este legat peste urmă -torul fir de bătătură. Astfel pe suprafaţa ţesăturii se formează
dungi, paralele,oblice îndreptate spre dreapta. Raportul legăturii este nu mai puţin de trei fire.
Dacă pe suprafaţa ţesăturii predomină firele de bătătură, diagonala se numeşte de bătătură. Dacă
predomină firele de urzeală, diagonala este de urzeală.
Din ţesăturile diagonale se fabrică un sortiment variat de ţesături cu destinaţii: pentru rochii,
ţesături pentru costume,pentru căptuşeli, cu caracteristici de rezistenţă bună la frecare. Tipu -rile
derivate sînt: diagonal invers (cu liniile orientate spre stînga); diagonal în zig-zag; diagonal
multiplu (complex), rezul -tat al combinării unor diagonale simple.
Legătura satin (atlaz) Ţesăturile au un aspect şi o structură, desime diferită de legătura
diagonal. Punctele de legătură sînt tangente, firele unuia dintre sisteme plutind peste 4-5,7,12
fire ale celuilalt sistem. Proporţia firelor de urzeală sau bătătură este totdeauna netedă pe
suprafaţa ţesăturii. Dacă la suprafaţa ţesăV turii predomină firele de bătătură, ţesătura se numeşte
satin; dacă domină cele de urzeală - se numeşte atlaz.
Ţesăturile au aspect strălucitor, suprafaţă netedă, rezistenţă bună la frecare.
Faţa şi dosul ţesăturii sînt totdeauna deosebite. Ţesăturile au desime mare (flotaţiile sînt
lungi, legătura este mai puţin rigidă). Se fabrică satinuri în 5-7 fire, atlazuri în 8-12 fire,
destinate pentru căptuşeli, rochii, feţe de plapumă, stofe de mobilă, cravate.
Legăturilre combinate. Legăturile rezultă prin combinarea a două sau mai multe
legături fundamentale sau derivate. Se pot obţine prin combinarea principiilor lor constructive
de obţinere. Efectele realizate în ţesături ale acestei legături sînt variate: se accentuează
reliefurile longitudinale, transversale, prin diverse carouri, cu evoluţie constantă, desimea. Cu
astfel de legătură se realizează ţesături de tip gabardină, covercot.
Legături cu desene mici. Legăturile cu desene mici se realizează în procesul de ţesere prin
modificarea legăturilor simple. Legăturile se obţin prin introducerea unor acoperiri supli- -
mentare sau se includ unele din ele (crepuri, legături de vafelă).
Ţesături cu desene mari (jacard). Ţesăturile se realizează cu ajutorul dispozitivului jacard,
care asigură acţionarea individuală a firelor de urzeală. Efectul de structură este deosebit prin
contur, complexitate, efecte de culoare, ce le conţin. Din astfel de ţesături se produc rochii,
draperii, stofe de mobilă ş.a. Aceste ţesături conţin un număr mare (de la 24 pînă la 1000 şi mai
multe) de fire de urzeală.Legăturile simple jacard se obţin pe baza legăturilor principale şi cu
desene miei, dintr-o singură sistemă de urzeală şi bătătură.
Legăturile compuse. Legăturile se Întrebuinţează pentru producerea ţesăturilor semiduble (cu
o urzeală şi mai multe bătături sau contrar) şi a ţesăturilor duhle (cu mai multe urzeli şi bătături).
Aplicarea acestor legături au scopul obţinerii ţesături -lor groase, cu desen de relief, pluşate,
imitaţii de bătături, ţesături cu ajur (tăurele).

Finisarea ţesăturilor
Finisarea înglobează un complex de tratamente fizico-chimice şi mecanice, prin care se
modifică şi se îmbunătăţesc calităţile ţesăturilor crude, aspectul comercial şi unele însuşiri de
com-portabilitate. Prin finisare, sortimentele de ţesături se diversifică foarte mult, iar
domeniile de utilizare se lărgesc.
În dependenţă de comportarea chimică a fibrelor, compoziţia ţesăturii, finisarea cuprinde
operaţii complexe şi diferenţiate:
1) fizico-chimice (fierberea, albirea, vopsirea);
2) mecanice (calandrarea, scămoşarea, lărgirea,întinderea); 3) operaţii mixte.

Tratamente clasice de finisare

Pîrlirea ţesăturilor crude constă în arderea capetelor fibrelor (care ies din corpul ţesăturii şi
dăunează imprimării) şi netezirea suprafeţei ei. În procesul pîrlirii, ţesăturile pierd 0,5% din
masa lor.
Descleierea se produce cu scopul de a elimina impurităţile de amidon (circa 50-60% se elimină),
substanţe pectice ş.a. În acest scop se folosesc substanţe chimice (0,5% acid sulfuric) sau
metode biologice.
Fierberea are loc în proces discontinuu în autoclavă în soluţie alcalină (hidroxid de sodiu de 1%
şi carbonat de sodiu de 0,3%) la 125-130*C. Prin fierbere se elimină impurităţile, se deschid
spaţiile de pătrundere, se modifică structura fibrelor, ţesăturile devin mai plastice şi capătă
afinitate la apă (hidroscopică) culoare cenuşie. Ţesuturile pierd circa 10-20% din masă, 10% din
sarcina de rupere, se contractă cu circa 4%.

Albirea
Procesul constă în distrugerea sau descolorarea prin oxidare a pigmenţilor din fire prin
acţiunea oxigenului sau a clorului, care se degajează în urma descompunerii oxidanţilor în mediu
acid. Prin albire hipoclorit şi clorit se capătă un grad de albire de circa 80%. În ultimul timp se
întrebuinţează tehnologii noi, prin care se obţin ţesături de un alb avansat. Ca sisteme sînt
folosite: albirea prin aburire, albirea la rece, albirea în flo-ta lungă, albirea în mediu acid. Se
întrebuinţează produse auxiliare, activatori, stabilizatori ş.a.
Ţesăturile de in şi cînepă sînt mai sensibile la acţiunea bazelor şi acizilor,de aceea se albesc
în soluţii diluate. Albirea este mai moderată, iar gradul de albire este mai redus, Albirea
ţesăturilor de viscoză, cupro şi acetat are loc în soluţii puternic diluate şi într-un timp mai redus.
Ţesăturile de lînă se albesc cu apă oxigenată (alb intens) şi soluţii apoase de hidrosulfit de
sodiu.
Substanţele vegetale se îndepărtează din ţesătura de lînă prin carbonizare (4-5% acid sulfuric).
După tratare ţesăturile sînt scurse, înlăturîndu-se surplusul de soluţie şi expuse la cald (105-
110*C).
Ţesăturile de mătase se curăţă şi se albesc în funcţie de necesităţi. Sarcina este solubilă în apă
fierbinte, în soluţii diluate de alcalii (soluţie de săpun). Albirea (distrugerea pigmen-ţilor sarcinii,
reţinută de fibrină) se face cu apă oxigenată.

Mercerizarea
Se aplică exclusiv la ţesăturile de bumbac, conferind aces -tora un luciu mătăsos, o mare
afinitate faţă de coloranţi, precum şi o rezistenţă sporită la tracţiune. Tratamentul constă în pre-
lucrarea ţesăturilor cu o soluţie de hidroxid de sodiu. Sub acţiunea hidroxidului celuloza se
alcalicelulează şi împreună cu apa formează hidratul de celuloză regenerată. Prin mercerizare
fibra de bumbac se umflă, devine cilindrică, netedă, capătă aspect mată sos, stabil.

Piuarea
Este proces caracteristic ţesăturilor de lînă. Prin piuare se obţine moliciune, rezistenţa
ţesăturilor, creşte densitatea,se măresc proprietăţile de termoizolare. Procesul este realizat prin
impregnarea ţesăturii cu soluţie de săpun şi sodă, supusă unor acţiuni mecanice de lovire, frecare,
compresiune longitudională şi transversală. În urma acestui proces fibrele şi firele se deformează
în ţesătură, creşte desimea şi se micşorează dimensiunile liniare.

Vopsirea
Este un mijloc de creştere a valorii estetice şi de diversificare a ţesăturilor de orice natură.
Procedeul cuprinde ansam-blul de procese fisico-chimice, prin intermediul cărora se conferă
culoare materialelor textile. Pentru vopsire se utilizează soluţii sau suspenzii de coloranţi.
Calitatea şi rezistenţa vopsirii sînt condiţionate de procesul de vopsire, coloranţi, modă, durata de
folosire, componenţa chimică a ţesăturii.
Pentru finisarea colorantului în fibră este necesar ca fibra să posede aşa grupe de atomi, ca:
azot (-N=N-), etilen (=C=C=) , carbonil (=C=O=), carboamid (=C=NH-). Auxocromii sînt grupe
chimice active: OH, NH2, COOH. Coloranţii trebuie să aibă afinitate pentru fibre, să fie
economici, să confere vopsirii uniformitate, stabilitate la acţiunea luminii, spălare, frecare,
transpiraţie, călcare.
Vopsirea ţesăturilor se realizează în cadă şi în instalaţii pentru vopsire continuă. Ţesăturile de
bumbac se vopsesc cu diverşi coloranţi: direcţi, de cadă, de anilină, azonoftomici. Cu coloranţi
direcţi vopsirile sînt uniforme, puţin vii. Sînt sta -bile la tratamente umede, lumină. Vopsirea cu
coloranţi de sulf este mai rezistentă la lumină, spălare, acizi, alcalii, la călcare. De obicei, li se
conferă culoarea neagră, albastră, brună, hachi.
Vopsirea cu coloranţi de cadă conferă ţesăturii culori vii, intense, rezistente la transpiraţie,
lumina solară, spălare.
Vopsirea cu coloranţi de anilină se caracterizează printr-o intensitate deosebită, profunzime,
stabilitate la lumină, spăla -re, frecare. Vopsirea este mai puţin stabilă la transpiraţie,pierde din
rezistenţă circa 10-15%.
Vopsirea cu azonoftomi îi dă ţesăturii rezistenţă la spălare, la acţiunea luminii, la frecare.
Ţesăturile de viscoză, cupro se vopsesc cu coloranţi direcţi (portocaliu, roşu, strălucitor). Cu
coloranţi de sulf, ce conferă rezistenţă la tratamente umede. Fibrele acetat se vopsesc cu
coloranţi solubili de suspensie, coloranţi bazici ş.a.
Ţesăturile de lînă şi mătase se vopsesc cu coloranţi acizi, care dau culoare vie, variată,
rezistenţă la frecare, la lumină. Vopsirile sînt sensibile la acţiunea luminii şi a tratamentelor
umede.
Ţesăturile din fibre sintetice se vopsesc cu coloranţi selecţionaţi. Ţesăturile poliamidice se
vopsesc prin adaptări, coloranţi acizi. Ţesăturile poiliclorvinilice (PCV) se vopsesc cu coloranţi
de dispersie, indigozoli, pigmenţi şi azocoloranţi.
Ţesăturile din semilînă (lînă şi bumbac sau celofibră ) se vopsesc cu coloranţi direcţi.
IMPRIMAREA este o vopsire localizată, prin care sînt transpuse pe ţesătură desene de
diferite culori. Procesul constă în imprimarea pastelor colorante pe materialul textil, cu ajutorul
unor clişee , pe care este gravat desenul. (Fig.16). Deosebim cîteva procedee de imprimare:
directă, cu rezerve şi prin corodare. Imprimarea directă constă în transpunerea pe ţesătura albită
sau pe un fon colorat deschis a unui motiv.
Imprimarea cu rezerve este realizată pe anumite porţiuni ale ţesăturii, care au fost acoperite
cu rezervă. Pe locul, unde a fost aplicată rezerva, nu se vopseşte şi astfel se pot obţine fonduri
închise, desene albe sau colorate.
Imprimarea prin corodare constă în distrugerea culorii pe porţiuni limitate ale unei ţesături cu
ajutorul unor substanţe de corodare. Procesul este de natură chimică, complex.

Alte tipuri de imprimare

Se mai pot obţine imprimări artistice prin imprimare manuală şi cu şablonul.
Tratamentele moderne, care le ridică calitatea ţesăturilor, sînt: apretarea, neşifonabilitatea,
fixarea dimensională, saforizarea, ignifugarea, impermeabilitatea, tratamente antipiling ,
antiprof, antimiprobiene, tropicalizate ş.a.
Apretul se realizează cu scopul de a conferi plinătatea. Aplicarea se pealizează cu fulard,
amidon, gume, derivaţi celulozici şi sintetici.
Saforizarea asigură contracţie ţesăturilor. Procesul constă în contrare compresivă (4—16%)
a ţesăturilor în scopul conferirii unei stabilităţi dimensionale.
În cadrul ignifigării ţesăturilor li se conferă proprietatea de a opri arderea fi propagarea
flăcării. Se întrebuinţează săruri de fosfor, clorura de amoniu, care, se finisează chimic de
celuloză (ţesături din bumbac, in, viscoză). Ţesăturile sînt întrebuinţate la echiparea hotelurilor,
îmbrăcămintea turiştilor ş.a.m.d.
Impermeabilitatea se realizează prin acoperire cu o peliculă elastică din răşini alchidice şi
ureoformaldehidice.
Hidrofugarea se realizează cu săruri de aluminiu ş.a.
Tratamentele antimolii se realizează prin impregnarea ţesăturii cu substanţe ce conţin ftor
ş.a., care trebuie adăugate la sfîr-şitul vopsirii.
Gofrajul se realizează datorită plasticităţii fibrelor. Ţesătura este comprimată între doi
cilindri încălziţi.
Verificarea cunoştinţelor:
1. În ce constă procedeul de finisare a ţesăturilor?
2. Cîte operaţii include procedeul de finisare?
3. În ce constau procedeele de finisare clasică?
4. În ce constă mercerializarea ţesăturilor?
5. De la care factori depinde stabilitatea de vopsire a ţesăturilor?
6. Ce tipuri de imprimări cunoaşteţi?
7. În ce constă ignefugarea ţesăturilor?

Defectele ţesăturilor
În cadrul procesului de pregătire, fabricare, finisare a ţesă-turilor pot apărea unele defecte,
care degradează calitatea şi utilizarea ţesăturilor.
Defectele pot fi clasificate în:
1) defecte, cauzate de fire, fibre;
2) defecte de la ţesut;
3) defecte de finisare;
4) defecte de ambalare.
Defectele cauzate de fire sînt: lipsa unui sau a cîtorva fire; numărul de fire şi urzeală redus,
sau mai mare; fire de tensionare diferită; dublarea incidentală a firelor, scămoşarea, ruperea, fi-
rului; cîrcei; dungi de fire cu porţiuni îngroşate ş.a.
Defecte de la ţesut: rărituri sau zone prea dese în bătătură; dungi longitudionale de fire diferit
tensionate (lucioase sau mate); deplasarea desenului de legătură} ruperea ţesăturii la margine;
lipsa firului de urzeală sau de bătătură; rărituri locale sub formă de reţea cu ochiuri mari; pete de
ulei ş.a.
Defecte de finisare: neuniformitatea suprafeţei; albirea incompletă (purici), pieţe de clor
(galbene)} albirea excesivă cu reducerea rezistenţei; dungi de vopsire; deplasarea desenului
imprimat; pete de imprimare; cute longitudionale la piuare; dungi de la tundere; rupturi, rosături,
găuri ş.a.
Defecte de ambalare: rupturi, rosături, găuri ş.a.
Verificarea cunoştinţelor
1. Cum se clasifică defectele la ţesături?
2. Care defecte se obţin în procesul de ţesere?
3. Care defecte se obţin în procesul de finisare?
4. Ce defecte de ambalare cunoaşteţi?

SORTIMENTE COMERCIALE DE ŢESĂTURI

Mărfurile textile se clasifică în familii: ţesături, tricoturi, confecţii.
Clasificarea se realizează pe baza următoarelor criterii:
- compoziţia fibroasă, gradul de prelucrare,
- destinaţia.
După felul materiei prime ţesăturile se grupează în patru grupe:
- ţesături de bumbac şi tip bumbac;
- ţesături de in şi tip in;
- ţesături de lînă şi tip lînă;
- ţesături de mătase şi tip mătase.

Ţesăturile din bumbac şi tip bumbac

Sortimentul ţesăturilor do bumbac şi tip bumbac este cel mai reprezentativ şi diversificat,
însumînd multe grupe şi articole .
După compoziţie ţesăturile de bumbac pot fi: ţesături din bumbac 100%, din bumbac şi
amestec de celofibră (clasică sau po-linozică), din bumbac şi amestec cu fire poliesterice (sau
altele), din celofibră (100%). Predominante sînt amestecurile din poliesteri şi celofibră în
ţesăturite mixte.
 Din punct de vedere al finisării ţesăturile de bumbac pot fi: crude, albite, vopsite în bucată,
vopsite în fir, mercerizate, neşifonabilizate, impregnate (hidrofugate), sanforizate ş.a.
Ţesăturile din bumbac după catalogul de preţuri se împart în 17 grupe.
Tabelul 13
Clasificarea ţesăturilor de bumbac

Denumirea grupei Denumirea subgrupei

1. Stambă, cit ( ситцевая) -

2. Pînză de bumbac (бязевая); -

3. Lengerie (бельевая) De bumbac, pînză simplă

nevopsită, pînză specială

4. Satin (сатинoвая) Satin, lastic

5. Haine,rochii (платьевая) Subţiri,pentru rochii de vară,
groase, pentru rochii de iarnă
6. Îmbrăcăminte (oдежная) Se obţin din fire cardate şi
pieptănate, sînt finisate în fir
sau cu bucata, sînt mai
colorate ca cele pentru rochii.
7. Căptuşeală (пoдкладoчная) -
8. Pînză de saltea,doc,dril -
(тикoвая)
9. Ţesături pluşate (pufoase), -
(вoрсoвая)
10. De basmale (batiste), -
(платoчная)
11. Pentru prosoape -
(пoлoтенчатая)
12. Ţesături brute (сурoвая) -
13. Ţesături de mobilă şi -
decorative
(tapiserie)
14. Ţesături de cuvertură,plapume Plapumă de vată,plapumă de
(oдеяльная) finist (de maion),plapumă
15. Ţesuturi de ambalaj matlasată
16. De tifon (марлеа) -
Ţesături de tifon,bandă de tifon
17. Ţesături tehnice -

Ţesăturile pentru lengerie se obţin din fire medii, cu legătura pînză şi mai puţin cu legătura
jacard. Aceste legături sînt finisate prin albire sau vopsire în culori pastel, fiind rezistente la
spălat, sînt uşor imprimate (şifon), alteori se folosesc ca ţesături crude. Se produc de lăţimi
diferite (normale sau de lăţime între 62 şi 150 cm). Principalele articole sînt : sifonul, olandina,
damascul, pînza albită, răchita ş.a.
Ţesăturile pentru cămăşi, bluze, pijamale se obţin din fire fine şi mai puţin din cele medii şi
groase, în îmbinări variate (pînză, diagonale, crep ş.a.). Sînt finisate prin albire, merce-rizare,
vopsire în fir sau în toată gama de compoziţii fibroase. Legăturile variate şi finisarea prin diferite
metode (albirea,mercerizarea, vopsirea, imprimarea) conferă acestor ţesături un aspect plăcut şi
variat. Se comportă bine la operaţiile de întreţinere, fiind sanforizate.
După aspect se pot grupa în ţesături netede, ţesături flau -şate, ţesături de tip pichet, tip
catifea, tip caşmir.
După metraj ocupă primul loc printre ţesăturile de bumbac,
Ţesăturile pentru costume şi îmbrăcăminte exterioară se obţin din fire cardate şi într-o
măsură mai mică din fire pieptănate. Densitatea de lungime a ţesăturilor este sporită (170-415
g/cm3 ), Au legături diagonale, pînză şi uneori legături speciale (covercot, raicord). Sînt finisate
prin vopsire în fir sau în bucată, iar unele sе impregnează. Sînt ţesături compacte. După catalogul
de preţuri ţesăturile pentru îmbrăcăminte se împart în 4 subgrupe:
- ţesături vopsite cu bucata;
- ţesături specialei
- ţesături melanj şi vopsite în fir;
- ţesături pentru iarnă.

Ţesăturile vopsite cu bucata

În această grupă se includ ţesături pentru impermiabile,rips, diagonale, panama, moleschin şi
altele, realizate prin diferite legături, dar majoritatea diagonale.

Ţesăturile speciale

Aceste ţesături se caracterizează prin mare rezistenţă şi sînt destinate pentru confecţii
speciale (în total circa 10 articole).

Ţesăturile melanj şi vopsite în fire

Ţesăturile sînt realizate din fire melanj şi vopsite în prealabil. Densitatea de lungime a firelor
este redusă, ceea ce conferă ţesăturilor moliciune şi asemănarea cu ţesăturile de lînă.

Ţesăturile pentru haine de iarnă

Ţesăturile se întrebuinţează pentru îmbrăcăminte de iarnă. Se deosebesc de celelalte prin

densitatea de lungime mai mare şi de cele mai multe ori sînt scămoşate, ceea ce le măreşte
rezistenţa la temperaturi joase (catifea de bumbac, postav, stofă, piele de antilopă).

Ţesături pluşate (pufoase)

În această grupă de ţesături se includ ţesături catifelate şi semicatifelate.
Pentru ţesăturile pufoase este caracteristic pe faţa ţesăturii să fie fire scurte şi dese la scamă. La
ţesătura catifelată spicul este mai mic şi mai scurt ca la cea semicatifelată. Se realizează din fire
pieptănate la urzeală şi cîte un fir la bătătură. După finisare pot fi vopsite în bucată sau
imprimate. Lăţimea ţesăturilor 80-140 cm. Masa - 270-377 g/m2.

Ţesături de tapiserie
Aceste ţesături se grupează în ţesături uşoare (pentru drapării) şi grele (de mobilă, decorative
şi ce se desfac cu bucata ). Aproape toate aceste ţesături au masa pînă la 710 g/m2, rezistenţă
mare la rupere, la uzură, lumină, roadere. Se realizează prin le -gaturi jacard, combinate, rips, cu
desene mici. La urzeală şi bătătură pot fi întrebuinţate fire din viscoză, bumbac. Desenul poate fi
format prin vopsire în fir, în bucată sau imprimat, desen complicat jacard. La realizarea acestor
ţesături se ţine cont de prezentarea coloristică, corespunderea între fire şi desenul jacard. În
sortiment avem pluş pentru mobilă, în care pentru a forma puful se întrebuinţează viscoza. Masa
- 520 g/m2 , lăţimea - 130 cm.
Gobelenul (tapiseria) se realizează din fire vopsite jacard. Lăţimea acestor ţesături este de circa
150 cm, masa - 425 g/m2. În grupul ţesăturilor de mobilă şi decorative se includ şi articole
decorative, ce se desfac cu bucata: covoare jacard, cuverturi de mobilă, pături, feţe de masă (de
tapiserie).
Ţesături de căptuşeală
Deseori sînt de culoare întunecată, conţin o mare cantitate de apret, din care cauză suprafaţa este
netedă, lucioasă, lunecoasă . Aceste calităţi au o mare importanţă. Se întrebuinţează pentru căp-
tuşeli la haine, mînici, buzunare.
Verificarea cunoştinţelor!
1. Cum sе clasifică sortimentele comerciale de ţesături?
2. Cum sе clasifică ţesăturile de bumbac?
3. Cum se clasifică ţesăturile de bumbac după finisare?
4. Cum sе clasifică ţesăturile după destinaţie?
5. Cum se clasifică ţesăturile de bumbac după tipul de fire întrebuinţate?
6. Cum se clasifică ţesăturile din bumbac după legături?
7. Care sînt domeniile de utilizare a ţesăturilor pluşate?

ŢESĂTURILE DIN IN ŞI CÎNEPĂ

Ţesăturile din aceste fibre au o mare fineţe. După nomenclator sînt relativ mai restrînse, în
comparaţie cu cele de bumbac. Ţesăturile de in (cele mai importante) se obţin nai puţin din fibre
pure şi mai mult din amestec cu bumbac, celofibră, cînepă,fibre poliesterice ş.a. Ţesăturile cu
caracteristici de stabilitate mare au o utilizare îndelungată, uşurinţă la spălare, capacitate de mur-
dărire redusă.
Ţesăturile Cifra a treia Oferă o
stare de Numărul grupul de ţesături confort,
Primele două cifre ale articolului
fiind grupei
ţesăturii
in semiin

hidroscopice, permeabile la aer, netede. Aceste calităţi le fac preferinţa pentru lengerie şi
îmbrăcăminte de vară, pentru articole decorative, elegante, sînt trainice. Aspectul propriu
mătăsos, culoarea naturală a fibrei, posibilitatea de a se finisa foarte variată ca ţesături albite,
vopsite în fir, în bucată, imprimate. Densitatea de lungime a firelor din in constituie: fire fine -
35-45 tex; fire medii - 5-14 tex; fire groase - 1-5 tex. În sortimentul ţesăturilor de in o largă
aplicaţie au legăturile pînză, jacard, diagonale ş.a. Masa naturală - 100-400g/m2. Tabelul 14
Clasificarea ţesăturilor de in după destinaţie
 01 Ţesături jacard late 1 2
02 Ţesături jacard şi înguste 1 2
03 Fînză şi prosoape netede 1 2
04 Prosoape înguste albe şi semialbe 1 2
05 Pînze late şi semialbe 1 2
06 Pentru îmbrăcăminte, costume 1 2
07 Pînze brute subţiri 1 2
08 Pînze vopsite în fir 1 2
09 Pînze brute aspre 1 2
10 Ţesături pentru marginea hainei 1 2
11 Docuri 1 2
12 Ţesături din două fire (aţe) 1 -
13 Raventuhi 1 -
14 Ţesături pentru ambalare 1 2
15 Ţesături pentru sac 1 -
16 Saci 1 -

Ţesăturile pentru lengerie sînt albite, vopsite ia culori pastel, cu caracteristici superioare de
higroscopicitate şi purtabilitate, datorită prezenţei bumbacului, celofibrei în urzeală şi a inului
crud (fiert sau albit) în bătătură. Au legătura pînză.

Ţesăturile pentru feţe de masă

Sînt albite sau semialbite, vopsite, imprimate şi au o contextură mai aleasă - jacard. Sub raportul
compoziţiei fibroase sînt similare cu cele pentru lengerie. Absorb repede lichidele,se spală uşor.
Ţesăturile pentru prosoape au o greutate sporită, sînt înguste (40,45,50 cm), hidrofile.

Ţesăturile pentru rochii şi camăşi

Sînt variate după finisare. Se obţin din in în amestec cu bumbac sau cu fibre poliesterice. Au
legătura pînză. Aceste ţesături sînt indicate pentru îmbrăcăminte de vară, fiind răcoroase.

Ţesăturile decorative
Au legătura pînză, jacard sau rips şi sînt finisate prin vopsire sau imprimate cu desene mari.
În această subgrupă se includ ţesăturile pentru draperii, stofe de mobilă, tapiserie ş.a. Sînt ţe-
sături grele, durabile, rezistente la spălare.

Ţesăturile din fire groase

Cuprind ţesături pentru ambalaje, ţesături pentru saci şi ţesături decorative (covoare şi
carpete din iută).

Verificarea cunoştinţelor
1. Cum se clasifică ţesăturile de in?
2. Cum se clasifică ţesăturile de in după destinaţie?
3. Cum se clasifică ţesăturile de in după compoziţia fibrelor?
4. Cum se clasifică ţesăturile de in după modul de obţinere şi finisare?
5. Cum se clasifică sortimentul de ţesături în comerţ?
6. Care sînt domeniile de utilizare a ţesăturilor din fire groase?

ŢESĂTURILE DIN LÎNĂ ŞI TIP LÎNĂ

Sortimentul ţesăturilor de lînă şi tip lînă cuprinde o mare varietate de articole şi se determină
de natura materiilor prime folosite, procedeele tehnologice de fabricare, a contexturilor şi
finisărilor utilizate, destinaţie.
În nomenclator sortimentul de ţesături de lînă este clasificat după compoziţia fibroasă şi
procesul de filare; după destinaţia lor. Ele pot fi: ţesături de lînă pieptănată; ţesături de lînă
cardată; ţesături din fibre combinate, pieptănate şi cardate.
După sortimentul de lînă folosită se deosebesc: ţesături fine (din lînă fină şi semifină),
ţesături semifine (din lînă semifină şi semigroasă), ţesături groase (din lînă groasă şi lînă
inferioară). Ţesăturile din lînă pieptănată au suprafaţa netedă, desenul ţesăturii este vizibil, masa
I metru pătrat mică, sarcina de rupere - mare, au capacitate de a se curăţa uşor, neşifonabilitate
pronunţată şi sînt durabile.
Ţesăturile din lînă cardată au un aspect păros, desenul legăturii nu este clar, au masa fi
desimea mai mare. Ţesăturile piuate au desenul acoperit, o mare capacitate de acumulare a pra-
fului şi o durată de purtare mai mică (uzîndu-se prin frecare) ; sînt foarte călduroase. Folosirea
fibrelor din polimeri sintetici la obţinerea ţesăturilor tip lînă ridică mult valoarea unor indici
fizico-mecanici: rezistenţa la frecare, tracţiune, neşifonabilitate.
În funcţie de destinaţie ţesăturile de lînă şi tip lînă, numite stofe, se împart în:
- ţesături pentru, costume, sacouri;
- ţesături pentru paltoane;
- ţesături pentru perdele şi raglane bărbaţii
- ţesături pentru: paltoane şi pardesiuri femei;
- ţesături pentru rochii;
- ţesături pentru perdele;
- covoare, mochete.
Ţesăturile pentru rochii se obţin din fire pieptănate, po-liacrilice şi poliesterice sau din alte
combinaţii de fibre.Ţesăturile din această grupă аu legătura predominantă pînză, sînt vopsite cu
bucata sau în fir, uşor fiind imprimate (ţesăturile caşmir). Masa -220-362 g/m2 ; lăţimea - 120-
142 cm. După compoziţie conţin nu mai puţin de 95% lînă, 5% fire sintetice, cele de semilînă -
50%, fire sintetice, poliamidă - 10%.
Ţesuturile pentru costume se obţin din aceleaşi compoziţii fibroase. În cea mai mare parte
sînt ţesături din fire pieptănate. În măsură mai mică se produc stofe pentru costume şi pentru
sacouri din fire cardate şi mixte. După compoziţie sînt din lînă pură (100%) şi semilînă. Lăţimea
ţesăturilor este de 142-152 cm, masa ţesăturilor - 170-342 g/m2. După structura şi modul
de finisare ţesăturile pot fi: vopsite cu bucata, în fir,melanj, ou desene, culori, de diferite
legături ş.a.
Ţesăturile pentru paltoane şi pardesiuri pentru bărbaţi sînt groase şi grele (alungînd pînă la
760 g/m2 ). Se obţin din diferite categorii de lînă (fină, semilînă, semigroasă şi groasă), puri sau
în amestec cu fibre chimice. De cele mai multe ori sînt piuate.
Ţesături pentru paltoane şi pardesiuri pentru femei se fabrică din fire pieptănate, cardate şi mixte,
din diferite categorii de lînă pură sau în amestec cu alte fibre. Sînt finisate prin vopsire cu bucata,
sau în fir şi uşor piuate. Unele sortimente prezintă efecte de fire. Sortimentele sînt mai variate,
calitativ sînt superioare. Pentru pardesiuri se utilizează lînă cardată şi pieptănată (70-100%) şi
fire mai subţiri, răsucite în urzeală şi bătătură (52x2; 25 şi 15,4x2). Aceasta conferă ţesăturilor
elasticitate şi purtabilitate.
Ţesăturile tip loden şi postav ( вoрсoвая ТК ) sînt obţinute în mod obişnuit din fire cardate,
fiind finisate prin piuare. Lodenurile se obţin din lînă cu fibre lungi, pentru a avea efect păros.
Ţesăturile posedă o stabilitate dimensională. Sînt produse în culori negre, gri, oliv. Se finisează
prin vopsire în fir, cu bucata.
Păturile şi pledurile sînt ţesături groase şi călduroase, folosite pentru învelit şi aşternut. Se
fabrică din fire groase de lînă, deşeuri de lină, celofibră, melană şi fibre poliesterice,vigonie, în
diverse combinaţii. Se finisează prin vopsire, scămoşare sau piuare. Ţesătura se realizează din
fire 25x2 şi 50x2 (tex). Păturile de lînă sînt confecţionate de următoarele mărimi (cm):
- pentru maturi 140x205, 150x205, 170x210,
- pentru copii 100x140, 105x136, 120x170;
- pentru departamente
130x205. Numărul Numărul Denumirea
Denumirea grupei
Masa grupei sub grup subgrupei ţesăturilor nu
trebuie să depăşească
880 g/m2.

Verificarea cunoştinţelor

1. Cum se clasifică ţesăturile din lînă după structura firelor?

2. Cum se clasifică ţesăturile din lînă după destinaţie?
3. Cum se clasifică ţesăturile din lînă după modul de obţinere?
4. Din ce tipuri de fire se confecţionează ţesăturile pentru costume şi sacouri?
5. Prin ce se caracterizează ţesăturile pentru paltoane?
6. Prin care parametri se caracterizează ţesăturile postav?

ŢESĂTURILE DE MĂTASE ŞI TIP MĂTASE

Ţesăturile alcătuiesc un sortiment bogat şi variat. Se obţin din mătase naturală şi din fibre cu
aspect asemănător mătasei. Din punct de vedere al materiei prime ţesăturile se pot clasifica în
ţesături din mătase 100%, ţesături din viscoză, acetat, triacetat 100%, ţesături din relon sau
poliesteri 100% şi ţesături mixte. Ţesăturile pot fi: albite, vopsite, imprimate sau pot avea un fi-
nisaj special (neşifonabilizate, hidrofobizitate, electropluşate ş.a.), au un tuşeu plăcut, luciu
discret, capacitate de drapare, flexibilitate, masă redusă, fineţe, rezistenţă la purtare, varie -tate
excepţională în structura suprafeţei şi efecte coloristice de vopsire şi imprimare.
Legăturile utilizate sîntt pînză, atlaz, diagonale, jacard. Desimile practice sînt mari (250-1350
fire pe 10 cm). Pot avea culoarea naturală a fibrei, pot fi albite, vopsite, imprimate. Pot avea o
suprafaţă netedă, cu aspect fibros (păroase), în relief pot fi creponate, satinate (lucioase).
Sistematica sortimentului ţesăturilor de mătase şi tip mătase în industrie şi în comerţ are la bază
criteriile: compoziţia fibroasă, finisarea şi destinaţia. În corespundere cu nomenclatorul N 034
ţesăturile de mătase se clasifică:

Tabelul 15
 1. Ţesături din fire de mătase 1 Crep
2 De tip tricot
3 Jacard
4 Pluşate
5 Speciale
7 Cu bucata

2. Ţesături din fire de mătase cu 1 Crep

alte fibre 2 De tip tricot
3 Jacard
4 Pluşate
7 Cu bucata

3. Ţesături din fire artificiale 1 Crep

2 De tip tricot
3 Jacard
5 Speciale
7 Cu bucata

4. Ţesături din fire artificiale cu 1 Crep

alte fibre 2 De tip tricot
3 Jacard
4 Pluşate
5 Speciale

5. Ţesături din fire sintetice 2 De tip tricot

3 Jacard
5 Speciale

6. Ţesături din fire sintetice cu 2 De tip tricot

alte fibre 3 jacard
4 Pluşate
5 Speciale
7 Cu bucata

7. Ţesături din fibre artificiale şi 2 De tip tricot

în componenţă cu alte fibre 3 Jacard
7 Cu bucata

8. Ţesături din fibre sintetice şi 2 De tip tricot

în componenţă cu alte fibre 4 Pluşate
7 Cu bucata

Ţesăturile din mătase pură se caracterizează prin aspect frumos, luciu discret, tuşeu plăcut,
flexibilitate mare, masă redusă, desime mare, capacitate bună de frecare şi mulare, şifonabilitate
redusă, rezistenţă la purtare, conductabilitate termică redusă. La obţinerea ţesăturilor se
întrebuinţează diferite tipuri de fire industriale: fire simple sau răsucite, fire muselin, cu torsiuni
foarte variate.
Ţesăturile din fire artificiale se obţin după tipul ţesăturilor din mătase naturală, din fire cu
torsiunea variată.
 Ţesăturile din, fire sintetice tip mătase sînt foarte rezistente, neşifonabile, transparente şi au
aspect plăcut. Cele din fire texturate sînt mai flexibile şi au tuşeu mai pronunţat.
Sortimentul ţesăturilor de mătase şi tip mătase este foarte bogat şi mult mai schimbător decît
sortimentele de ţesături din bumbac sau lină, datorită înnoirii tehnologiei de fibrizare şi finisare,
posibilităţilor de combinare a fibrelor.
După destinaţia ţesăturilor din mătase destingem:
1) ţesături pentru rochii, bluze, capoate;
2) ţesături pentru lengerie (îmbrăcăminte de interior);
3) ţesături pentru îmbrăcăminte exterioară;
4) ţesături pentru căptuşeli;
5) ţesături pentru decoraţii interioare;
6) ţesături pentru plăpumi, perdele, mobilă;
7) ţesături pentru baticuri, fulare;
8) ţesături pentru alte destinaţii (blănuri artificiale, pasamenterie ş.a.).
Ţesăturile pentru îmbrăcăminte trebuie să fie frumoase, atrăgătoare, să aibă o vopsire
trainică, calităţi casnice superioare, neşifonabile. Masa ţesăturilor pentru rochii este de 30-200
g/m2; pentru costume - 140-200 g/m2.
Din fire naturale în această grupă se includ crep-şifon, crep-jorjet, crepdeşin, pînză.
Ţesăturile din fire artificiale şi din fire artificiale cu alte fibre se produc într-un sortiment bogat.
Se utilizează fire de viscoză, acetat şi triacetat cu filarea crep, muselin ş.a. Sortimentul reprezintă
ţesăturile: crep-jorjet, crep-tvil, şotlandka, "Ociarovanie", tafta, almaz.

Ţesăturile din fire sintetice şi din fire sintetice cu alte fibre

Deseori se întrebuinţează capronul. În amestec cu alte fibre (viscoză, acetat) se realizează
ţesături cu diferite efecte: clox, gofre, brocat ş.a.
Distingem ţesăturile "Dîmok", "Larisa", "Krujevniţa" pentru rochii şi bluze.

Imitaţii de blănuri
Subgrupa cuprinde zeci de tipuri. Se utilizează ca materie primă fibrele textile naturale şi
chimice. Amestecurile de fire bi- şi tricomponente în funcţia de natura blănii, pe care o imită,
sînt variate. Se imită astfel vizonul, foca, vidra, astrahanul ş.a.

Ţesăturile pentru articolele de galanterie

Sînt utilizate la confecţionarea cravatelor, fularelor, baticurilor, sub formă finită. Ţesăturile
decorative constituie o grupă importantă de ţesături pentru feţe de plăpumi, pentru par-desiuri, cu
şi fără bordură, pentru mobilă, pentru draperii.
Verificarea cunoştinţelor
1. Cum se clasifică ţesăturile din mătase după materia primă?
2. Cum se clasifică ţesăturile din mătase după modul de obţinere? 3. Cum se clasifică ţesăturile
din mătase după modul de finisare?
4. Cum se clasifică ţesăturile din mătase în comerţ?
5. Care sînt domeniile de utilizare a ţesăturilor din mătase artificială?
6. Cum se obţin imitaţiile de blănuri?