5.

Patrimoniul naţional mobil: prezentare generală a tehnologiei de restaurare şi conservare

aplicată patrimoniului pe suport organic. Cazuistică.

Patrimoniul mobil organic: sunt acele materiale care în compoziţie au totul organic, sunt mai
vulnerabile din punct de vedere al rezistenţei, iar cel mai mare duşman este umiditatea
ridicată, admosfera poluantă, lumina şi zacerea în pământ.
Toate materialele, oricât de durabile ar fi sunt supuse alterării. Natura materialului şi toate
caracteristicile fizice ale mediului său determină specificitatea, ritmul şi durata acestor
procese. Condiţiile de microclimat şi modul de depozitare au o mare influienţă asupra
conservării colecţiilor. Fiecare material se deteriorează în mod specific, iar menirea
specialiştilor este să stopeze sau să întârzie deteriorarea bunurilor culturale. Menţinerea unui
climat stabil va prelungi semnificativ durata de viaţă a bunurilor culturale. Cunoaşterea
tuturor mecanismelor implicate în degradarea patrimoniului se dovedeşte deosebit de utilă în
acest domeniu de păstrare, conservare şi valorificare a bunurilor culturale.
A practica profesia de salvator al patrimoniului implică cunoştinţe din varii domenii,
abilitatea justului echilibru în aprecierea unei situaţii, în studiul fiecărui caz, în rezolvarea
fenomenelor sau situaţiilor inedite ivite pe durata intervenţiilor sau în elaborarea de noi
proceduri. Se lucrează cu materia, deci aceasta trebuie cunoscută.
În continoare vom trece în revistă aspecte generale privind metodologia de intervenţie la
bunurile culturale cu suport organic.

Hârtia

Este cunoscut faptul că face parte din categoria bunurilor culturale vulnerabile, iar tehnologia
de fabricare se realiza la începutul sec. al-XIX-lea din fibre vegetale textile, având ca agent de
încleiere adezivi naturali vegetali sau animali. În 1840 la obţinerea pastei de hârtie, pe lângă
fibrele vegetale de in, cânepă, deşeuri de bumbac, încep să se folosească fibre de iută, paie şi
lemn. Materialul folosit pentru fibra hârtiei este celuloza amestecată cu diverse cantităţi de
materiale străine, precum lignina, grăsimi vegetale, răşini. Odată cu fabricarea pastei mecanic,
scade şi calitatea hârtiei, iar la 1870 se înregistrează o scădere însemnată a rezistenţei hârtiei.
Odată cu folosirea masei lemnoase pentru obţinerea pastei de hârtie se schimbă foarte mult
calitatea acesteia.
Pentru restaurarea bunurilor culturale pe suport papetar trebuie avut în vedere două tipuri de
tratamente:
1. tratamentele preliminare sunt acele operaţiuni care urmăresc recuperarea într-o stare cât
mai curată materialul original: dezinfecţia şi dezinsecţia, curăţirea, albirea (acolo unde se mai
practică şi unde se poate), neutralizarea acidităţii, netezirea;
2. tratamente de consolidare a hârtiei şi cuprinde următoarele etape: reîncleierea, completarea
golurilor, placarea, consolidarea.
De cele mai multe ori obiectele ajung în laborator cu un grad mai mic sau mai mare de
contaminare microbiologică şi de infestare entomologică, prin urmare sunt necesare lucrări
specifice de dezinfecţie şi dezinsecţie.
Problematica legată de metodologia şi tehnica curăţirii suporturilor papetare este amplă
deoarece deseori acestea comportă o înlăturare odată cu murdăria şi a unor părţi mai mult sau
mai puţin importante din materialul original. Astfel, alegerea tratamentelor de curăţire trebuie
bine gândite şi vor fi considerate oportune şi acceptabile doar în prezenţa substanţelor care
reprezintă cauza degradării sau a petelor care desfigurează, acoperă sau fac ilizibil mesajul
conţinut de documentul respectiv. Aceste aspecte sunt întâlnite la toate materialele suport ce
alcătuiesc patrimoniul naţional.
Curăţirea pentru suportul papetar este foarte importantă şi în acelaşi timp este ireversibilă, iar
din această cauză înainte de orice intervenţie trebuie evaluat cu atenţie argumentele pro şi
contra acestei etape. Ea are ca scop atenuarea petelor, fără însă să se ceară restabilirea stării
iniţiale. Curăţirea se poate face uscat sau umedă. Curăţirea uscată are o importanţă
fundamentală deoarece determină eliminarea impurităţilor vizibile care în timpul imersării în
baie ar putea pătrunde între fibre şi să rămână fixată acolo. Există suporturi papetare la care
este contraindicată o curăţire uscată: hârtiile patinate, hârtii pentru litografii, stampele pe
hârtie japoneză, xilografiile.
Curăţirea umedă sau spălarea: înainte de aceasta trebuie realizată cum am spus o curăţire
uscată temeinică, deoarece în timpul spălării fibrele de celuloză se umflă, iar la uscare acestea
se contractă, iar impurităţile pătrund în interiorul fibrelor celulozice fiind forte greu de
înlăturat. Una dintre cele mai noi metode de spălare a hârtie este apa deionizată, dar această
apă devine acidă în momentul în care este preparată deoarece sunt îndepărtaţi toţi ionii. Astfel
trebuie controlat ph-ul, care trebuie să fie la valoare neutră. Acest lucru se realizează prin
adăugarea de hidroxid de calciu. Băile de spălare sunt repetabile şi controlabile.
Sunt unele suporturi papetare la care nu este indicată presarea după uscare, la altele este
indicat să se realizeze această etapă. Etapele din procesul de restaurare se realizează în funcţie
de suport şi mai ales în funcţie de natura degradărilor.

TEXTILE

Restaurarea textilelor este unul din cele mai versatile domenii ale tehnologiei de
conservare. Materialul scos din mare, din pamant umed sau uscat trebuie tratate,ca si
covoarele, steagurile, hainele, tesatura de tapiterie, componentele textile ale tuturor
felurilor de echipament.

La fel de variate sunt si tipurile si cauzele deteriorarilor. Obiectele gasite in pamant

sunt pline de nisip si humus, de bacterii si, in functie de umiditatea locului respectiv
mai mult sau mai putin descompuse. In vreme ce textilele descoperite in mormintele
egiptene sunt aproape neschimbate in ceea ce priveste aspectul si starea generala,
vesmintele gasite in criptele manastirilor, in pamantul umed caracteristic cilemi
noastre umede din nordul Europei sunt, adeseori, aproape total descompuse.
Umiditatea este una din principalele cauze ale degradarii textilelor, deoarece sunt
usor atacate de mucegai si incep sa putrezeasca.

Iluminarea excesiva este o alta cauza majora a deteriorarii fibrelor textile. Totusi,
distrugerea colorantilor este, in acest caz, mai serioasa, deoarece aceasta afecteaza
nu numai produsele sintetice vechi, c si coloranti vegetali folositi in mod obisnuit pana
in sec. XIX-lea. Bioxidul de sulf este absorbit usor de textile si produce degradarea
fibrei; in mod deosebit, bumbacul este susceptibil de a se deteriora astfel.

Textilele, ca si hartia si lemnul, sunt supuse infestarii cu insecte. In afara de atacurile

specifice textilelor din partea moliilor si gandacilor de covoare, mai exista si unele
suferite, de hartie si de lemn de obicei, din partea pestelui argintiu, gandacilor de
bucatarie si termitelo, care pot produce degradari grave, pentru ca se hranesc cu
textile.

Cele mai obisnuite tipuri de degradare de zi cu zi cuprind: uzarea, gaurirea, ruperea,

murdaria si petele.

CURATIREA
Textilele nou achizitionate de un muzeu prezinta, in mod obisnuit, semn de murdarie,
datorita folosirii obisnuite. Alegerea metodei de curatare depinde, in primul rand, de
material si, in al doilea rand, de tipul si intensitatea murdariei. Matasea si lana se pot,
adesori, curata numai cu un aspirator printr-un trelle din nailon, care sa sustina
materialul. Daca materialul textil se poate uda si, in urma determinarilor, se constata
ca sunt rezistenti colorantii, piesa se poate spala in apa. Atelierele de restaurare cu
textile din muzee au dotari speciale, ca: bai cu suprafata mare,bazine cu gresie sau
podele impermeabile, care se pot folosi pentru curatarea obiectelor mari, fara a fi
necesara indoirea lor.

In apa se pot adauga sumbstante emoliente, solventi grasi si alte substante similare.

Curatarea cu apa presupune tamponarea cu un burete ud, care indeparteaza

murdaria de pe materiala. Alte posibile adaosuri in apa sunt sapunul din oleat de
potasiu si saponina. Saponina este adesea folosita pentru tapiterie si materialele de la
mobilier, prin aplicarea spumei din solutie de saponina in apa, utilizandu-se o
pensula: acesta curata bland si eficient materialul textil si refriseaza culorile.

In afara de curatarea cu apa, se folosesc frecvent solventi organici in cadrul asa-

numitului procedeu de curatare uscata. Inacest scop sunt necesare teste preliminare
pentru rezistenta culorilor. Tricloretanul, tricloretilena si tetracloretilena sunt cei mai
obisnuiti solventi pentru aceasta operatiune. Pentru a spori eficienta procedeului de
curatare se adauga sapunuri de spirt, ca: oleat de potasiu cu metilciclohexanol.

INDEPARTAREA PETELOR

Restauratorul poate sa opteze intre dizolvarea petei de pe tesatura sau decolorarea

acesteia. O conditie preliminara a succesului acestor metode il constituie, inca o data,
cunoasterea exacta a materialului textil si a naturii petei. Petele solubile in apa sunt
cele produse de zahar sau de substante similare. Substantele saponificate (uleiul,
grasimea) sunt dizolvate usor in medii alcaline, care se pot obtin eprin adaugarea
amoniacului in apa. Si petele de vin si fructe pot fi tratate in acelasi mod. Acizii diluati
ca: acidul acetic, formic si citric, dar si acidul fluorhidric se pot utiliza pentru
scoaterea ruginei, cuprului si petelor similare produse de metal. Enzimele se folosesc
la descompunerea petelor de sange, dar si gelatina, cleiul, laptele si petele de sos.
Albirea cu hipoclorit ataca lana si matasea, iar peroxidul de hidrogen este folosit
pentru scoaterea petelor de cerneala, bautura, iarba si mucegai. Decolorarile produse
se compusii metalici, ca:sarurile de fier, mangan sau cupru, pot fi remediate prin
reducerea la compusi solubili. Impuritatile metalice pot fi indepartate cu ajutorul
agentilor chelatizanti, dintre care cel mai cunoscut este acidul etilendiaminoetracetic
(ETDA). Ca agenti chelatizanti, pentru cupru se pot folosi amoniacul si amine diverse.
Emulsifiantele sunt folosite pentru a dizolva particulele mici de murdari de pe fibre.

Uleiul, ceara, grasimea, si rasina pot fi tratate cu un foarte mare numar de solventi
speciali pentru scopuri specifice. Unele pete pot fi doar inmuiate cu solventi, iar apoi
scoase mecanic. Textilele afectate de mucegai se dezinfecteaza cu vapori de timol
prin pulverizare cu solutii de orto-fenilfenol.

Infestarea cu insecte poate fi controlata prin fumigare sau prin aplicarea unor
insecticide obisnuite, ca: diclorbenzen, piretrina, pentaclorfenol laurat. Naftalina nu
este destul de eficienta.

Pentru a proteja materialul impotriva moliilor, la spalare s epot adauga cateva

conservante.
Textilele descoperite intr-un mediu umed sunt, de obieci, atat de fragile incat nu pot
fi luate fara sa se rupa. Drept urmare, sunt atat de uzate, incat este necesar sa fie
impregnate pentru a consolida materialul. Solutiile de rasina acrilica in ester acetic,
cu un posibil adaos de absorbanti UV si agenti de matizare s-au dovedit a fi foarte
eficiente. Solutiile de polivinilhidrat in alcool etilic si solutiile de nailon sunt la fel de
potrivite.

Dezvoltarea dezivilor sintetici a facut sa creasca importanta montarii materialului

textil fragil pe diferite tipuri de suport in locul coaserii. Ca suport se folosesc: nylonul
cu tesatura rara si terilenul. Obiectul poate fi montat pe suporturi in mai multe
moduri, dar de cele mai multe ori, pe suportul textil se aplica cu fierul de calcat una
deziv sensibil la caldura, ca: acetatul de polivinil. Pentru acest tip de operatiune,
masa fierbinte ofera mari avantaje, folosita pentru procedeul de dublare la picturi.

PIELEA

Cand obiectele din piele se ingroapa in pamant pentru lungi perioade de timp, sunt
supuse unor deteriorari grave. In medii uscate, de obicei, pielea se pastreaza bine,
dar daca a fost depozitata in conditii de umezeala, compozitia solului ii determina
starea de conservare. De regula, pielea se descompune complet in cursul a catorva
decenii, desi apa din solul cu continut mare de saruri poate conserva, de fapt,
materialul.

Pielea este relativ rezistenta la efectele luminii. Nici chiar lumina cu lungimi de unda
scurte nu produce vreo degradare serioasa. Totusi, pielea este sensibila la umiditate
mare, dupa cum este destul de expusa la mucegaire; uscaciunea excesiva o face
friabila.

Descompunerea pielii de catre bacterii rezulta dintr-o depozitare in sol umed. O

umiditate relativa, care sa depaseasca 70% duce la dezvoltarea rapida a ciupercii pe
obiectele din piele, care decoloreaza si erodeaza pielea.

Pielea este, de asemenea, susceptibila degradarii de catre insecte. Legaturile de carte

sunt atacate de aceleasi insecte care distrug si hartia. Straturile subtiri din piele sunt
cateodata mancate de molii.

Pielea poate absorbi mari cantitati de bioxid de sulf. Aceasta da nastere unei
pigmentari rosii, care se intensifica rapid. Cauza acestor pete este numai bioxidul de
sulf din atmosfera, ci si folosirea acidului sulfuric si sulfatilor in procesul de tabacire
cu tanin, prima oara introdusi in sec. XIX.

Ca semne ale utilizarii se deceleaza diverse tipuri de pete, afara de urmele uzarii
obisnuite. Decolorarile produse de produsi metalici de coroziune ca rugina si patina de
cupru, precum si petele de la multe substante organice pot duce la distrugerea pielii.
Degradarea datorita unei ingrijiri si conservari incorecte are loc mai rar.

Cand pielea este scoasa din sol umed, este imediat inmuiata in apa pentru a se evita
deshidratarea, care ar face ca pielea sa devina foarte frageda. In mod normal, in apa
se adauga un dezinfectant.

Exista multe repere referitoare la urmatoarele etape ale tratamentului, de obicei

bazat pe inlocuirea treptata a apei cu produsi uleiosi sau acetona, urmat de un
tratament cu emolienti pentru piele. Cel mai obisnuit este un compus de lanolina
anhidrica, ceara de albine, ulei din lemn de cedru si hexan produs la British Museum
(BM Leather Dressing), iar la Deutsches Ledermuseum din Offenbach se foloseste o
solutie de grasime neutra SSSI in alcool/toluen (1:1 DIM Emulsion 1101).
In alte retete se recomanda, mai intai, inmuierea pielii in vaselina topita si, apoi, in
parafina sau ceara microcristalina, pentru a se evita ca suprafata sa devina lipicioasa
datorita vaselinei.

Uleiul de in, uleiul rosu turcesc, glicerina, solutiile de alcool polovinilic-glicerina in apa
si polietilenglicolul sunt, de asemenea, recomandate.

La Schweizer-Landesmuseum, prima masura de tratare a pielii ude este indepartarea

murdariei printr-o curatare ultrasonica. Apoi, apa este scoasa cu acetona sau
metiletilcetona, dupa care urmeaza imersarea in ulei de cedru sau ulei de pin. Dupa
aceea, tratamentul continua cu o curatare ultrasonica cu tetraclorura de carbon pana
cand toti porii sunt complet curati. Se adauga un fungicid (compus staniu-tributil,
paranitrofinol, salicilamilida, 2-mercaptobenztiazol sau tetraclor-benzochinona, din
care ramane o parte din piele ca substanta de conservare.

Dupa ce a fost scoasa toata apa, de regula, obiectele din piele sunt imersate in
conservante lichide sau tratate cu paste de conservare. Obiectele din piele din medii
foarte uscate ridica la fel de multe probleme. Pielea se intareste si se tinde sa devina
fragila. Impregnarea cu ceruri din polietilenglicol reda, adeseori moliciunea. La
museul Deutschen Ledermuseum din Offenbach se foloseste emulsia grasa DLM no.
4060 cu un continut de 20% Lipoderm Liquor SA, 10% Lipoderm Liquor A, 105 Karion
F si 60% apa.

Ciupercile se combat cu fungicide standard pe baza de paranitrofenol, pentaclorfenol

sau orto-fenil-fenol. Insecticidele obisnuite sunt acidul cianhidric, bromura de metil
sau unul din numeroasele produse specifice folosite in camerele pentru fumigare.

Lactatul de potasiu se poate folosi impotriva petelor produse de concentratia mare de

bioxid de sulf din piele. Impregnarea cu o solutie foarte diluata de rasina acrilica
serveste la consolidarea zonelor afectate.

Efectele uzurii pot fi atenuate prin montarea pielii pe un nou suport sau alt material.
Acest lucru este adeseori necesar pentru pielea folosita pentru pereti sau pentru
mobilier. Ca dezive sunt folosite produsele pe baza de acetat de polivinil si rasini
epoxidice. Alegerea metodei de curatare depinde intr-o mare masura de obiectul
respectiv, precum si de tipul si marimea zonei de murdarie. Daca nu este suficienta
curatarea uscata cu o perie, o guma sau lina din bumbac, se folosesc solventi. O
solutie diluata cu sapunuri sau detergenti este, de obicei, suficienta pentru curatarea
obiectelor din piele usor patate ca legaturile de carte si obiectele de muzeu. Agentii
tensio-activi nu trebuie adaugati deoarece dizolva grasimile, uleiurile si taninul.
Piesele din piele rezistente, foarte patate, ca pielea de pe cufere, sei, curele sau
incaltaminte se pot curata cu sapun cu aleat de potasiu.

Deutsches Ledermuseum recomanda emulsia sa DLM no.3070, ce contine 10%

Lipoderm Liquor SA, 10% Lipoderm Liquor A, 10% Karion F si 70% apa. Petele de fier
pot fi scoase cu acid oxalic sau agenti chelatizanti. Petele produse de materiale
organice pot fi decolorate folosind substantele despre care am vorbit la capitolul
despre hartie. Inainte de aplicare, substantele utilizate in acest scop sunt amestecate,
in mod normal, intr-o pasta cu o pudra ca oxidul de magneziu sau amidon.