Războiul Livonian 

(1558–1583) a fost purtat pentru controlul asupra Vechii Livonii (în teritoriul

actual al Estoniei și Letoniei), când Țaratul Rusiei s-a confruntat cu o coaliție fluctuantă formată
din Danemarca–Norvegia, Regatul Suediei și cu Uniunea (mai întâi personală, devenită pe
parcursul războiului statală) dintre Marele Ducat al Lituaniei și Regatul Poloniei.
În perioada 1558–1578 Rusia a dominat regiunea cu succesele militare inițiale de
la Dorpat (Tartu) și Narva. Dizolvarea de către Rusia a Confederației Livone(d) a adus Polonia și
Lituania în conflict, în timp ce Suedia și Danemarca au intervenit ambele între 1559 și 1561. A
apărut Estonia Suedeză în ciuda invaziilor constante ale Rusiei și Frederick al II-lea al
Danemarcei a cumpărat fosta Episcopie de Ösel–Wiek(en), pe care a pus-o sub controlul fratelui
său Magnus de Holstein(en). Magnus a încercat să-și extindă posesiunile din Livonia creând
un regat al Livoniei(en), vasal Rusiei, stat ce a existat cu numele până la defecțiunea lui Magnus
din 1576.
În 1576 principele Ștefan Báthory a devenit rege al Poloniei și mare duce al Lituaniei și a întors
soarta războiului cu succese între 1578 și 1581, inclusiv ofensiva comună suedo-polono-
lituaniană din bătălia de la Wenden(en). Aceasta a fost urmată de o campanie extinsă prin
Rusia(en) culminând cu lungul și dificilul asediu al Pskovului. Conform Armistițiului de la Jam
Zapolski din 1582, care a pus capăt războiului între Rusia și Uniunea Polono–Lituaniană, Rusia
și-a pierdut toate fostele posesiuni din Livonia și Poloțk în favoarea Poloniei–Lituaniei. În anul
următor, Suedia și Rusia au semnat Armistițiul de la Plussa(en), prin care Suedia dobândea mare
parte din Ingria și nordul Livoniei, păstrând și Ducatul Estoniei.