CCI Notes

Canadian Conservation Institute

Note
Traducere: Kertesz Cornelia, Stroia Ruxandra
Redactare: Izdrailă Vasilica

Capitolul 13 Textile şi fibre

13/1 Textilele şi ambientul
Intoducere
Artefactele textile sunt printre cele mai sensibile din colecţiile muzeale.
Artefactele textile sunt foarte vulnerabile la lumină, cer o controlare foarte atentă a umidităţii
relative şi temperaturii şi sunt susceptibile să se fie deterorate de murdărie, praf, insecte, mucegai,
substanţe chimice contaminante, abrazie, etc.
Lumina depinde de trei factori:
- intensitate
- proporţia ultravioletelor
- durata expunerii
Textilele nu pot fi expuse la o intensitate a luminii mai mare de 50 lux. Radiaţia ultravioletă nu poate
fi mai mare de 75 microvaţi/lm.(lumen) Ultravioletele din lumina zilei şi a soarelui sunt cauza
majoră a decolorării şi dagradării.
Ferestrele de la spaţiile de depozitare (etalare), trebuie să fie acoperite pe cât posibil cu draperii,
obloane, jaluzele. Dacă se folosesc lămpi fluorescente, trebuie să fie instalate cele cu intensitate de
UV mică. Montaţi la cele existente filtre pentru UV.
Dacă se folosesc becuri incadescente, plasaţi-le cât mai departe de textile pentru că radiaţia termică
deteriorează artefactul. Pot fi cumpărate becuri incadescente speciale pentru un flux luminos
adecvat.
Echipament pentru monitorizarea luminii poate fi procurat de la CCI. (vezi Note 2/5 Folosirea unei
tehnici când nu ai acces la un echipament special)
Există şi alte practici care pot fi folosite pentru a reduce degradările luminii. De exemplu, în muzeele
mici, lumina din spaţiile expoziţionale poate fi stinsă când nu sunt vizitatori. În spaţiile de depozitare
nivelul luminii poate fi păstrat scăzut şi totuşi să permită personalului să vadă. Depozitarea textilelor
în sertare (dulapuri), cutii, vitrine-container, e o protecţie în plus.
Umiditatea relativă şi temperatura
UR mai mare de 60% accelerează degradarea chimică şi biologică. Textilele păstrate într-un climat
cu UR mai mare de 60% pot să dezvolte mucegaiuri. O UR mai mică de 20% conduce la desicare
(uscare). Recomandarea generală pentru colecţiile textile este de 50%. Cu toate că sunt acceptate
câteva variaţii, fluctuaţiile mari chiar şi pentru scurte poerioade trebuie să fie evitate. Schimbările de
sezon trebiue făcute gradual. Din cauza condiţiilor climaterice este practic imposibil să menţii o UR
constantă de 50% pe timp de iarnă, mai ales în muzeele mici. Cu toate că UR….
Trebuie acordată o mare grijă şi în mânuirea textilelor. Ideal ar trebui păstrate în depozite reci,
compromisul optim ţinând şi de confortul uman şi de costuri- un interval de 20-25 %C vara şi 15-20
%C iarna. Fluctuaţiile mari se acceptă, dar marile fluctuaţii în perioade scurte sunt neacceptate.
Se recomandă folosirea unui termohigrograf. Înregistrarea trebuie să aibă continuitate 7-10 zile.
Umidificatoarele portabile şi dezumidificatoarele pot fi utilizate în spaţii unde UR nu poate fi
controlată.Echipamentul pentru T şi UR poate fi imprumutat de la CCI.
Murdăria
Supravegherea (menajeria?) bună nu poate fi supraâncărcată cu conservarea preventivă a textilelor.
Fiecare muzeu ar trebui să practice o rutină a inspectării metodice, privitoare la modul conştiincios
în care se face curăţenia. Cu cât spaţiul de depozitare şi expunere este mai curat, cu atât scad şansele
mucegaiului, insectelor, atacului chimic şi abraziunii.
1
13/2 Depozitarea orizontală a textilelor
Introducere
Depozitarea plată este ideală pentru majoritatea textilelor, ea oferind suport pentru întreaga textilă,
eliberând astfel fibrele textile de stresul suportării propriei greutăţi.
Depozitarea etanşă plată, în spaţiu închis, asigură protecţie împotriva apei, prafului şi luminii.
Când textila este depozitată orizontal este important să asiguri un minim de falduri sau pliuri.
În cosecinţă depozitarea pe orizontală ocupă mai mult spaţiu decât alte moduri de depozitare şi deci
trebuie selecţionate anumite piese la care le putem oferi această depozitare. Se vor avea în vedere
piesele fragile, cele cu decoraţii grele ( de exemplu rochiile cu mărgele), articole de îmbrăcăminte cu
umeri fragilizaţi, cusături fragile, articole tricotate sau tăiate pe bie.
Pregătirea textilelor pentru depozitare
Înaite de a o introduce în depozit, examinaţi textila din punct de vedere al oricărui semn de infestare
cu insecte sau mucegaiuri.
Dacă oricare din aceste semne sunt detectate, sigitaţi textila etanş, într-un recipient curat ( de ex.
pungă de polietilenă) şi izolaţi-o de restul colecţiei.
Se va da jos învelitoarea de hârtie, mai ales cea colorată pentru că vopseaua se poate transfera
datorită acidului liber din ţesătură.
Înainte de a da jos orice materiale ataşate (numere, etichete, accesorii), asiguraţi-vă că informaţia
rămâne ca document. Reţineţi ambalajul original.
Scoateţi acele sau cârligele, acestea pot pune stres pe ţesătură şi aproape sigur ruginesc. Izolaţi orice
accesoriu metalic corodat prin acoperire cu bumbac alb curat sau foiţă neutră.
Textilele trebuie să fie curate când le depozităm. Murdăria favorizează infestaţii care pot periclita
întreaga colecţie. Majoritatea textilelor pot fi curăţate în siguranţă printr-o periere sau aspirare cu o
sită. Dacă este necesar textilele albe pot fi spălate.
Tipuri de depozitare plată
Unităţile de depozitare pe orizontală pot folosi sertare, poliţe, rafturi sau cutii. Orice sistem va fi
folosit, va trebiu să permită textilelor să fie manipulate înăuntru şi înafara depozitării fără a le atinge
cu mâna.
Când cumpărăm sau construim mobilier de depozitare este important să se selecteze materialul care
nu are efecte adverse asupra textilelor.
Lemnul şi produsele din lemn emit substanţe volatile care dăunează şi nu trebuie folosite fără a fi
îmbrăcate. Mobilierul din metal emailat deşi mai scump este o investiţie bună. Acesta este durabil şi
uşor de curăţat, iar smalţul (emailul) este stabil din punct de vedere chimic. Metalul vopsit cu
pensula poate elibera solvenţi sau alte componente volatile. Câteva manufacturi specializate fac
vopsele fără substanţe volatile şi pot proba asta. (inf. la CCI)
Sertarele
Mobilierul cu sertare adaptat nevoilor colecţiei este ideal. Este bine să se consulte instituţiile mai
mari care folosesc asemenea mobilier, pentru sfat, şi bazându-te pe experienţa lor, poţi vedea care tip
este cel mai potrivit situaţiei tale.
Dulapurile metalice tip mapă sunt foarte folosite pentru că sertarele sunt de obicei destul de mari
pentru a permite o depozitare plată cu faldare minimă.
La fiecare sertar este important ca mânuirea unităţii înăuntru şi înafară să fie lină, pentru ca obiectul
să nu se mişte
Unităţi de depozitare cu rafturi şi poliţe mobile
Rafturile echipate cu sertare şi poliţe potrivite este altă obţiune. Trebuie să te asiguri că materialul
folosit nu face rău obiectelor. Avantajul acestor sisteme este că poliţele pot fi mişcate pe cadru
pentru a transporta textilele, iar spaţiul dintre poliţe poate fi adaptat uşor pentru a urma nevoile
colecţiei. Dacă raftul nu are uşă trebuie protejat cu o cortină pentru a limita conţinutul de praf şi
lumină.
2
Cutiile

Niciodată să nu lăsaţi textilele neacoperite sau în cutii deschise. Puneţi piesele în cutii de dimensiuni
apropiate, cu capace. Cutiile făcute din polipropilenă sunt comercializate într-o gamă mare, cea mai
mare este potrivită să depoziteze îmbrăcăminte. Cutiile confecţionate din carton neacid sunt
disponibile în comerţ. Dacă nu se pot procura nici unul din aceste tipuri, cutiile se pot procura
(confecţiona?) din foi polipropilenă sau polietilenă ondulabilă.
Depozitarea textilelor
Alegeţi un container care este suficient de mare pentru ca textila să aibă minimum de falduri.
Folosiţi unul din următoarele materiale pentru căptuşirea containerului:
-bumbac prespălat (foaie)
-polipropilenă sau polietilenă- spumă
-hârtie neutră sau ţesătură neacidă (fără mătase sau lână)
Tăiaţi o bucată de material de căptuşit suficient de mare ca să acopere fundul containerului şi pentru
a acoperi complet textila prin îndoire. Materialele rezistente de căptuşire, cum ar fi bumbacul
prespălat sau foile de spumă pot susţine mânuirea obiectului.
Având grijă să te asiguri că acolo sunt cât mai puţine cute, pune textila în containerul pregătit.
Foloseşte foi de spumă (ţesătură netamponată liberă de acizi) sau rulouri de material neutru pentru
susţinerea cutelor, care vor preveni plierea. Repoziţionează textilele pliate pentru a redistribui
faldurii.
Dacă din lipsă de spaţiu suprapunerea nu poate fi evitată, plasaţi cele mai grele articole pe fund şi
intercalaţi textilele cu unul din materielele de căptuşire menţionate.
13/3 Depozitarea rulată a textilelor
Introducere
Tuburile de carton pot forma baza unei salvări a spaţiului dacă textilele pot fi rulate. Tuburile pot fi
adaptate, rânduind de la cea mai fină dantelă până la cele mai grele covoare.
Tuburile cele mai frecvent folosite au diametrul cuprins între 5-15 cm. Suporturile de la prosoapele
de hârtie şi de hârtie igienică pot fi bune. Tuburile mari pot fi adesea obţinute pe gratis de la
magazinele de textile.
Tuburile folosite în construcţii au lungimi de 360 cm şi variază în diametru de la 15 la 150 cm.
Totuşi , toate aceste tuburi conţin materiale acide care pot afecta în timp în mod negativ textilele.
Este preferabil să folosiţi tuburi din material neutru de la furnizori specializaţi (pt.arhive). Tuburile
neacide au 8 cm. în diametru şi se înşiruie de la 90cm la 3 m.
Tuburile ABS sunt mai puţin scumpe şi sunt disponibile de la furnizorii din construcţii. Înainte de a
le folosi spălaţi-le cu detergent şi apă pentru a le curăţa de orice reziduri uleioase.
Există multe tipuri de suporturi care pot fi folosite pentru depozitare rulată.
Pentru a insera tuburile din lemn sau ţevile în suporturile de carton, susţinătoarele pot fi aşezate în
lăcaşurile decupate ale dulapului sau în sertare, sau pot să fie de lanţuri, cu cârlige. Lanţurile vor fi
ancorate în tavan şi podea.
Textilele mici pot fi poziţionate mai multe pe un suport lung.
Pregătirea textilelor pentru depozitare
Înainte de a depozita textile se examinează să nu existe nici un semn de de infestare cu insecte sau
mucegai.Dacă de detectează ceva se izolează într-un sac de PE (polietilena).

3
 Fig.1 Sistemul dulapului de depozitare
A – Folie pentru izolarea tubului
B – Ţesătură neacidă
C – Ţesătură neutră, bumbac pespălat
D – Textila – piesa muzeală rulată cu faţa spre exterior
E – Husa
F – Şnur, bandă de bumbac pentru legare în mai multe puncte
G – Eticheta

Selectaţi tubul cu diametrul adecvat(de ex. Un tub de la hârtia de toaletă pentru o dantelă îngustă sau
un tub cu diametru mare pentru covor). Dacă e necesar adăugaţi înafara tubului-mărind diametrul, de
ex. Folie cu bule. Tubul poate fi mai lung decât dimensiunile textilei. Acoperiţi tubul cu Mayler şi
apoi înfăşuraţi cu ţesătură neacidă sau bumbac prespălat.Folia plastică acţionează ca o barieră
împotriva acidităţii hârtiei şi ţesătura neacidă ajută la transferul de umiditate.
Începeţi prin a rula o bucată de bumbac o dată sau de două ori în jurul tubului. Lăsaţi o bucată de
pânză la capetele textilei. Întindeţi textila pe masă asigurându-vă că nu are nici o cută. Puneţi tubul
paralel cu urzeala sau bătătura. Intercalaţi pânză neacidă sau bumbac prespălat., rulaţi textila cu faţa
în interior. Excepţie ar face catifeaua sau tesătura cu reliefuri care se rulează spre exterior. Două sau

4
mai multe persoane vor rula piesele mari a asigura o tensiune uniformă. Când mişcăm rolele mari de
sau la depozit, se vor folosi cel puţin două persoane. Acoperiţi textila rulată cu o husă pentru
protecţie la praf. Pentru a preveni derularea legaţi în câteva lucuri cu bandă albă de bumbac.
Pentru că depozitarea rulată lumitează accesul, o bună identificare este utilă prin plasarea unei
etichete. Fiecare rulou va avea o etichetă de identificare ataşată. Se recomandă metoda de plasare a
unei fotografii pe fiecare piesă, o etichetă cu numărul şi dimensiunile, în plastic, agăţată de băţ.
13/4 Suportul velcro (scaiul), sistem pentru textile
Când expunem textilele vertical, acestea trebuie să aibă o suprafaţă suficientă de sprijin pentru a
preveni tensionarea. Majoritatea textilelor mari sunt suspendate uneori prin coaserea unui set de
inele la capătul de sus, pe reversul piesei şi alunecarea acestor inele pe o vergea sau agăţarea
acestora pe cârlige. Prin această metodă nu se asigură o tensionare uniformă, distorsionând textila şi
cauzând efecte imposibil de controlat. Agrafele, cârligele, acele, pot cauza de asemeni distorsiuni.
Aceste prinderi punctiforme, pot rupe (sfâşia, găuri) şi de aceea nu se folosesc. În plus ruginesc,
colorând textila. Sistemul velcro elemină toate aceste probleme.
Velcro are două părţi, una cârlig şi cealaltă buclă, care se presează împreună şi formeză o legătură
puternică. Este disponibil în dimensiuni de la 1,9 la 5 cm. Alegeţi lăţimea benzii potrivită greutăţii
textilei. Velcro este recomandat pentru următoarele motive:
- distribuie tensiunile uniform pe suprafaţa textilei;
- este uşor şi se montează facil;
- poate susţine textile cu greutăţi mari;
- reduce distorsiunile (tensiunile) din textile;
- permite textilei să fie detaşată de pe suport din poziţia de expunere, rapid şi în siguranţă

Paşii
1. Tăiaţi lungimea benzii cu aprox 2cm. mai scurtă decât piesa.
2. Confecţionaţi un manşon din ţesătură de bumbac pe care se pune velcro. (fig.1) Se lasă 0,5
cm între marginea manşonului şi velcro.
3. Călcaţi manşonul, centraţi partea cu bucle şi coaseţi la maşină de-a lungul celor două laturi.
Plasaţi ansamblul de mai sus pe dosul piesei. Trasează-ţi direcţia şi coase pe poziţie. Dacă
textila are o căptuşeală, acele vor pătrunde prin amândouă staturile. Cusătura trebuie să
treacă prin toate straturile, dar să nu fie vizibilă pe faţă pe cât posibil.
4. Tăiaţi un suport – scândură din lemn de 1cm. grosime şi mai lată şi mai lată cu 0,5cm sus şi
jos faţă de velcro. Protejaţi lemnul cu un latex (vopsea, lac). Capsaţi velcro la 1cm distanţă
de-a lungul celor două laturi.
5. Fixaţi două inele la capetele scândurii. Agăţaţi suportul la locul expunerii. Montaţi textila
prin presare.Începeţi cu centrul şi mergeţi spre părţile laterale.
13/5 Depozitarea suspendată (atârnată) a textilelor
Costumele sunt adeseori depozitate atârnat, ele cerând din punct de vedere structural acest lucru. Cu
toate că este un foarte bun mod de a economisi spaţiul, metoda nu este potrivită pentru toate

5
articolele de îmbrăcăminte. Costumele care sunt fragile, bogat decorate (grele), cu umeri slăbiţi,
trebiue mai repede depozitate orizontal decât suspendat.
Când acest lucru nu este posibil, se dă un suport adiţional pe interior, prin umplere cu material
netamponat, sau hârtie neutră în manşoane.
Pregătirea textilelor pentru depozitare
Înainte de a o depozita, textila se examinează (insecte, mucegai) –vezi 13/3
Pregătirea umeraşului (cuierului)
Suspendarea costumelor trebuie să fie în acord cu standardele muzeului.
Umeraşele din lemn sau plastic sunt adesea tăiate pe mărime şi adaptate cu periniţe la fiecare costum
individual. Scopul este să faci suportul în aşa fel încât să ai o tensionare minimă a costumului. Este
bine să lucrezi cu o varietate de umeraşe din lemn sau plastic. Foloseşte stilul şi mărimea care se
potriveşte cel mai bine. Magazinele care se închid, vor dona cel mai adesea umeraşe pentru colecţiile
muzeelor. Nu se folosesc umeraşe din sârmă pentru că nu sunt adecvate şi sunt ssceptibile de
coroziune.
Înveliţi umeraşul cu poliester sau bumbac prespălat (statificat) şi înfăşuraţi ca să nu rămână
marginile tăioase, dând formă de periniţă (volum). Asta permite greutăţii articolului să fie uniform
distibuită pe umăr. Coaseţi din bumbac prespălat o husă. O altă obţiune este de a coase o husă
matlasată detaşabilă, care poate fi spălată.
Pregătirea suporturilor pentru articole cu tăieturi drepte (chimono, poncio)
Aceste articole nu trebuie atârnate pe umeraşe. Pot fi depozitate orizontal şi etalate pe o vergea
acoperită cu un manşon.
Înveliţi tubul în mod similar cu umeraşul. Vergeaua trebuie să fie mai lungă cu câţiva centimetri
decât dimensiunea costumului.

fig.1 fig.2

6
fig.3 fig.4
Suport suplimentar
Pentru articolele grele, voluminoase, sau pentru o rochie cu bustieră se suplimentează suportul (vezi
fig.2) din talie. Lucraţi pe o masă unde introduceţi umeraşul special pregătit. Tăiaţi două benzi de
bumbac de 1,5-2cm lăţime, de două ori lungimea până în talie.
Coaseţi un capăt al benzii pe inelul fixat în talie, treceţi banda pe după cârligul umeraşului,
intorcându-vă.
Ajustaţi lungimea şi coaseţi banda în acelaşi loc. Se repetă acelaşi lucru în partea opusă.
Huse de protecţie
Ideal fiecare costum trebuie protejat de praf, lumină şi de contactul cu un alt obiect printr-o husă.
Husa poate fi făcută dintr-o ţesătură ieftină din bumbac. Dimensiunile tiparului date aici pot fi
adaptate fiecărui costum în parte. Închiderea este recomandată pentru costumele care ating podeua
(tip sac) –fig.3
Versiunea deschisă este în general folosită pentru piesele scurte
Husa închisă este confecţionată astfel:
De o parte şi de alta a deschizăturii se coase 15cm. Se continuă coaserea pe contur, lăsând 2,5 cm
deschidere pentru trecerea cârligului de la umeraş fig 3. Pe gura deschizăturii se ataşează panglici
care se vor înnoda – fig.4
Mai este varianta clopot, rezerva de 1,5cm, deschidere 2,5 cm la cârlig.
Depozitarea
Articolele de îmbrăcăminte depozitate în dulapuri fără uşi se vor proteja cu draperii de bumbac.
Cele care sunt depozitate pe rastel (cadre) vor fi acoperite cu o draperie, distanţa dintre piese fiind de
min. 10 cm.
13/6 Depozitarea textilelor mici pe ramă
Introducere
Acest capitol descrie montarea textilelor mici pe ramă. Textilele uşoare şi plane sunt descrise aici.
Textilele grele şi plate cer o altă abordare.
Dacă textilele sunt murdare sau cu probleme, atunci nu le montaţi. Cereţi sfatul unui conservator.
Suporturi de sprijin rigide
Textilele mici, ca şi mostrele pot fi pe un placaj de lemn neacid. Uneori piesele pot fi înrămate sau
pot rămâne fără rame. Suportul trebuie să fie cu 4 cm mai mare ca perimetru piesei. Aceasta va ajuta
la protecţia marginilor textilei şi va uşura mânuirea cu uşurinţă şi în siguranţă. O margine mai mare
va fi necesară pentru ramele mai mari.
Pânza de suport
Se selectează rama din bumbac sau bumbac cu poliester. Dacă rama este colorată din fabrică se
testează migrarea culorii. Nu folosiţi pânze fabricate care au culori instabile pentru că umiditatea
mare poate provoca transferul de culoare. Spălaţi pânza o dată în maşină şi apoi îndepărtaţi rezidurile
de detergent prin încă două clătiri. Pânza va intra la apă.
Se va folosi un detergent moderat pentru spălarea iniţială. Întindeţi pânza pe un plan orizontal şi
nreteziţi uşor pe direcţia urzelii şi bătătirii în unghiuri drepte. Peneţi greutăţi pe margini pentru a
preveni distorsionarea în timpul uscării. Uscaţi-o în mod natural la temperatura camerei sau
acceleraţi uscarea cu un ventilator sau o suflantă.
Dacă greutăţile nu sunt disponibile călcaţi pînza pe o suprafaţă mare asigurându-vă că forma nu va fi
modificată. Nu folosiţi masa de călcat pentru că se întinde în lungime atunci cînd cade peste
marginile mesei. Se taie cu 5 cm mai mult decât rama suportului.

7
 Fig.1a Fig.1b Fig.1c

Fig.1d Fig.1e

Ataşarea pânzei la suportul ramă

Puneţi pânza prespălată pe o suprafaţă curată şi netedă cu faţa în jos.
Puneţi suportul pe dosul pînzei.
Folosiţi o pensulă pentru a aplica o bandă de lipici alb de 5 cm lăţime de-a lungul spatelui suportului.
Aveţi extremă grijă să păstraţi lipiciul departe de margini.
Înpăturaţi imediat pe marginea tratată cu lipici şi presaţi. Plasaţi greutate la fiecare petrecere a
pânzei. Lăsaţi să se usuce lipiciul complet. Repetaţi această procedură pe toate laturile.
Tăiaţi excesul de ţesătură. Fig. 1a – 1 e
Toate colţurile trebuie să fie netede şi bine lipite.
Aşezarea textilei pe suportul pregătit
Centraţi textila şi fixaţi-o cu ace inoxidabile. Coaseţi o linie cu punct însăilat cu un ac fin drept sau
curb folosind o aţă potrivită (culoare bine fixată)
Însăilaţi pe tot perimetrul textila la 1 cm de marginea piesei.
Folosiţi o inpunsătură invizibilă pe faţa piesei şi mai mare pe dos.
Ataşaţi marginile obiectului cu o cusătură ascunsă ( fig. 4, 13/10)
Dacă acolo sunt suprafeţe fragile se va folosi un punct de coasere „bizantin” (fig. 1.d, 13/10)
13/7 Spălarea textilelor necolorate
Introducere
Textilele în muzee pot fi prăfuite, murdărite, îngălbenite de timp sau murdărite din neglijenţă
( depozitare sau îngrijire improprie)
Spălarea textilelor este o măsură de conservare delicată care nu trebuie niciodată luată fără ca mai
întâi să cunoaştem compoziţia şi starea obiectului.
La piesele liturgice şi costumele etnice caracterizate prin falduri, pliuri pe tipar, importante ca
semnificaţie, acestea vor fi păstrate.
Piesele compozite care au căptuşeli sau inserţii din alte materiale, cum ar fi broderie de lână pe
suport de in nu vor fi niciodată spălate fără acordul şi supravegerea conservatorului textilist.
Totuşi piesele necolorate cum ar fi feţe de masă din in, bonetele de copii din bumbac, hainele de
botez, pot cu succes spălate de personalul muzeului, dacă sunt urmate corect tehnicile de spălare.
Dacă piesele au o valoare istorică importantă, cereţi sfatul secţiunii de textile a ICC.
Pentru a putea fi spălate în siguranţă, scoateţi elementele ataşate care nu pot rezista în imersie sau la
care culoarea migrează.
8
Aceste elemente pot fi piese de ornament argintate, pictate, din os, metalice, sau din lemn.
Fiţi siguri că este marcată locaţia cu fir colorat de ghidare, pentru reataşare în acelaşi loc.O mostră
din firul folosit pentru reataşare trebuie păstrat pentru o viitoare referinţă (este o informaţie)
Suprafaţa decurăţare
Înainte de a spăla textilele, curăţaţi suprafaţa prăfoasă prin periere cu perii moi sau aspirare prin
intermediul unui ecran de nailon plasat deasupra textilei.
Zonele mai puţin accesibile cum ar fi buzunarele sau cutele pot fi curăţate folosind o perie sau un
aspirator cu un ecran protector a gurii de aspirare. Fig.1

Fig.1 Fig.2
Suporturi pentru textile în timpul spălării
Fiecare textilă fie ea simplă sau mai elaborată (ex.robă de botez sau batic de mână) , cere un suport
uniform în timpul spălării. Pentru aceste exemple textila se face sandwich între două staturi de
nailon.
Coaseţi ansamblul cu aţă colorată (culoare stabilă), folosind un pas lung, lejer.
Consolidarea suprafeţelor fragile
Textilele fragile nu trebuie spălate. Textilele cu zone fragilizate cer un suport special. Folosiţi un
punct de coasaere „basting”, coaseţi voalul sau ţesătura tip plasă peste zona fragilizată înainte de
spălare.
Echipament
- chiuvetă sau un bazin suficient de mare ca să întinzi bine textila
- apă distilată
- pânză de nailon pentru consolidare
- ace şi aţă colorată cu o culoare bine fixată
- detergent anionic (ex. WA Paste, vezi CCI 13/9)
- bureţi
- prosoape absorbante
- trafalet
- suprafaţă curată, dreaptă cu dispozitiv de rulare
- o placă de PE expandat îmbrăcată în folie de plastic sau Mylar pentru fixarea acelor de
gămălie
- ace inoxidabile
- ascătoare sau ventilatoare
Procedură
Folosiţi bazinul adaptat la forma întinsă, perfect plată a textilei. Dacă nu aveţi un bazin de mărime
adecvată disponibil nu treceţi la spălare.
Umpleţi bazinul cu apă distilată la temp. De 20 – 38 grade C. Cufundaţi textila sendvişată între
plasele de nailon în bazin. Nu fălduriţi artefactul. Permiteţi textilei să se înmoaie timp de 10 min.
Dacă este foarte murdară, înmuiaţi-o a doua oară în apă curată.
Ridicaţi textila care este încă în suportul de nailon din apă.
Schimbaţi apa şi adăugaţi 5ml detergent anionic WA Paste (Compact 645) sau o linguriţă la ¼ litru.
Reintroduceţi artefactul în apă. Presaţi uşor cu buretele pentru îndepărtarea murdăriei. Niciodată să
nu ştergi sau să storci textila. Spălaţi textila a doua oară sau până ce apa de spălare rămâne curată.
În final clătiţi textila de mai multe ori. Ridicaţi şi coborâţi textila cu suportul în bazin între
clătiri.Continuaţi clătirea până când este îndepărtat tot detergentul. Dacă petele şi punctele rămân pe
textila spălată, mai bine să le laşi în pace. Textilele vechi pot fi deteriorate de tratamente mai
agresive decât spălările uşoare.

9
Uscarea
Plasaţi textila încă sendvişată între paturi absorbante albe,. Întindeţi textila pe un plan orizontal.
Textilele cu părţi reliefate (ex. Broderiile, covoarele pluşate, dantele) se aşează cu faţa în jos şi se
fixează cu ace de gămălie pe placă.
Textilele plate cum ar fi faţă de masă din damasc, se întind (se netezesc) cu faţa în sus pe suprafeţe
plane curate cum ar fi sticla sau plasticul. După ce te-ai asigurat că trafaletul (brayer) este absolut
curat, iar urzeala şi bătătura din textilă sunt aliniate, rulaţi netezind textila din centru spre
exterior.Fiţi atenţi ca textila să nu facă falduri. Întindeţi textila în plan.
De exemplu roba de botez nu poate fi întrinsă plat cu dantela pe faţă, iar dantela strânsă pe suport.
Folosiţi prosoape pentru interiorul suportului care să ajute reţinerea formei îmbrăcămintei. Nu călcaţi
dantela. Neteziţi în schimb cu degetele uşor până când aceasta se va usca cât se poate de drept.
Uscătoare sau ventilatoare puse pe punctul rece pot să accelereze uscarea. Nicodată nu se
depozitează textila înainte de a fi complet uscată.
Se consemnează data operaţiei şi se alătură celorlalte date privind obiectul textil.
13/8 Aplicarea numerelor de inventar
Metoda bumbac şi krylon
Din mai multe moduri de a aplica numere de inventar pe textile, cea cu bumbac şi krylon este cea
mai folosită. Metoda presupune şpreierea etichetei de bumbac cu krylon nr. 41303Cristal Clear
(răşină acrilică), ştampilarea numărului de inventar, reşpreierea etichetei, şi coaserea pe textilă.
Asemenea etichete sunt rapide, uşor de produs, durabile, legale şi nu fac rău textilei în locul unde au
fost cusute.

Fig.1

Procedura
Materialul recomandat pentru etichete este o pânză albă de bumbac, ţesută des. Procedura este
următoarea:
- Se taie ţesătura pe mărimea foii de hârtie care se introduce la maşină şi se calcă.
- Se şpreiază pânza cu krylon de la un capăt la altul şi se lasă la uscat 15 min. Fiţi siguri că
folosirea krylonului se face într-un spaţiu bine aerisit.
- Bateţi numere de inventar, lăsând 1cm între ele.
- Tăiaţi secţiunea inscripţionată şi reşpreiaţi-o cu răşină.
- Lăsaţi krylonul să se usuce.
- Tăiaţi de jur împrejur fiecare număr, lăsând câte 5mm margine pe toate păţile.
- Prindeţi cu ace de gămălie eticheta pe textilă.
- Cu un ac fin de cusut şi cu fir de bumbac alb sau fir amestecat bbc+poliester, coaseţi cu
mâna eticheta pe textilă aşa cum se arată în fig.1.
- Începeţi şi sfârşiţi cu câteva împunsături pe dos în etichetă nu în textilă, în loc de a face
nod.
- Fiecare porţiune şpreiată poate fi folosită în viitor.
Note: Din păcate răşina acrilică este solubilă la curăţirea cu solvenţi. Aceştia pot scoate şi numărul.
Dacă totuşi rămâne, eticheta are durată limitată de viaţă. Numărul va trebui scos la spălat.

10
13/9 Detergent anionic
Introducere
Înainte de spălarea textilelor din muzeu, câţiva factori trebuie luaţi în considerare. Important este să
te întrebi, dacă pot textilele să fie salvate prin spălare (vezi CCI, 13/7)
Dacă decizi să speli textilele, următorul pas este să alegi detergentul potrivit. Mulţi detergenţi
disponibili, incluzându-i pe cei pentru ţesături delicate, nu sunt potriviţi pentru că ei conţin
parfumuri, coloranţi şi agenţi de înălbire. Chiar şi după spălare şi clătire mulţi din aceşti componenţi
rămân, făcând rău fibrelor.
Detergenţii pentru spălarea textilelor istorice trebuie să aibă un pH neutru (să nu fie nici acizi nici
alcalini) şi pot curăţa eficient la o temperatură înaltă.Petele vechi care sunt oxidate sunt adesea
dificile şi imposibil de scos. Un produs de acest fel poate fi întâlnit în conservarea specificată – WA
Paste (compac645). Este un detergent anionic conţinând – o sare de sodiu- (sodium dodecyl
sulphate, sodium lauryl sulphate)
WA Paste este la fel ca Orvul, produs de Procter & Gamble în USA şi disponibil în magazine în
orice provincie.( 0,5 sau 1kg/cutie –se dă adresa)
Cînd baia este pregătită pentru textilele istorice, WA Paste trebuie să fie diluat. Dizolvaţi 5ml de WA
Paste în fiecare litru de apă (sau o linguriţă la ¼ l). Dacă pasta nu se dizolvă amestecă înainte de
utilizare. Mixează cu grijă asigurându-te că detergentul poate fi dizolvat – soluţia trebuie să fie uşor
tulbure.
După spălare detergentul trebuie complet îndepărtat (vezi Note 13/7)
13/10 Cusăturile folosite în conservarea textilelor
Introducere
Repararea şi întreţinerea textilelor implică frecvent coaserea cu mâna.Fie firul de aţă este adăugat pe
textilă, sau recoşi un tiv, este important să alegi un fir şi suport textil corespunzător şi să foloseşti
corect tehnica de coasere.
Materiale
Suportul textil folosit pentru conservare trebuie să fie făcut din acelaşi fel de fibre ca textila. Astfel
folosiţi lână cu lână şi mătase cu mătase. Este de asemeni important să foloseşti fire naturale sau fire
în amestec( bbc+PE) pentru că firele sintetice în general sunt prea tari şi pot provoca degradări
textilelor fragile. Ţesăturile foarte fine cum sunt cele de mătase, trebuie să fie cusute cu un singur
filament de fir şi cu ace de cusut nr.12. Firul şi suportul trebuie să fie de culoare şi greutate apropiate
cu textila de bază.
Toate ţesăturile suport trebuie să fie testate ca stabilitate de culoare. Prima dată ţesătura se spală şi
apoi se fac două clătiri pentru a scoate apretul şi detergentul rezidual. Folosiţi un detergent blând
pentru spălarea iniţială. Nu folosiţi înălbitori şi agenţi de moliciune (balsamuri).
Precauţii
Plănuiţi amplasamentul cusăturilor şi folosiţi cât mai puţine înpunsături posibile. Cînd este posibil
folosiţi găurile existente şi evitaţi să înţepaţi firele artefactului. Coaseţi pe o suprafaţă plană.
Coaserea trebuie să fie relaxată pentru a nu crea tensiuni în ţesătură. Tensiunile cauzează buclare şi
strângere care pot să rupă firele vechi.
Când duci la îndeplinire asemenea proceduri pe obiectele muzeale fii sigur că eşti bine documentat.
Dacă ai îndoieli consultă un conservator de textile experimentat.
Consolidarea textilelor fragile
Punctul bizantin (renascentist?) – self- couching stitch punct culcat.
Punctul se foloseşte pentru a consolida zonele rupte, fragilizate sau slăbite (rărite) cu un nou suport
textil şi este în cosecinţă cel mai folosit punct de coasere în conservarea textilelor.
Punctul se lucrează de la dreapta la stânga, paralel cu urzeala şi bătătura. Fig.1 a ilustrează lungimea
cusăturii cu începere şi terminare în zona sănătoasă, înconjurând partea cu probleme.

11
 Fig. 1a Fig. 1 b Fig. 1c Fig. 1d

Fig. 1a Extinderea cusăturii- lungimea pasului cu capetele fixate în zonele sănătoase, trecând peste
zona deteriorată care trebuie consolidată.
Acest pas este apoi fixat cu cusături mici perpendiculare pe firul de bază. Acest procedeu este repetat
la intervale regulate până cînd toată aria este consolidată (securizată). Aveţi grijă ca, cusăturile mici
să fixeze paşii mari şi să obţineţi o coasere regulată (puncte dispuse tip cărămidă).
Fig.1b Pasul mic aplatizează pasul mare
Fig. 1c Pasul mic traversează pasul mare în unghiuri drepte
Fig.1d Zona degradată a fost consolidată pe suport cu o serie de puncte bizantine.

Cusătura de fixare a suportului – Punctul de tighel (cf. N. Dunăre)

Această cusătură este folosită pentru a ţine textilele mari impreună. (dublare), distribuind uniform
greutatea – fig.2 – coaserea suportului

Fig.2
Un pas mic pe faţă, aproape invizibil şi unul mai lung pe dos; cel mai adesea direcţia de coasere este
paralelă cu urzeala.

„Osul de hering” Punct de tivit!

Această simplă impletire a firelor punctelor, similară cu o cusătură în cruce este lucrată de la stânga
la dreapta şi securizează marginile nefestonate.
Poate fi utilizată pentru a fixa pânza suport de piesă menţinând flexibilitatea. Este frecvent folosită
pentru a fixa marginile petecului.

Fig.3
Cusătură ascunsă (adormită!)
Aste întotdeauna invizibilă pe faţă. Este folosită pentru a face tiv ascuns şi pentru coaserea
căptuşelii. Dacă se lucrează lejer se evită tensiunile inerente între suportul de consolidare şi textilă.

12
 Fig.4

Cusătura de înnădire
Când suportul trebuie să fie înnădit se foloseşte această cusătură (whip stitch) pentru a imbina cele
două părţi – fig. 5a. Când ţesătura se deschide (fig.5b) , prin această cusătură se evită suprapunerea
marginilor.

Fig.5a şi 5b

13/11 Fibre naturale

Introducere
Staful muzeului care se ocupă de textile trebuie să aibă noţiuni de bază privitoare la caracteristicile şi
comportamentul fibrelor. Acest capitol prevede o introducere în cele patru fibre naturale cel mai des
întâlnite în colecţiile de textile: bumbac, in mătase ţi lână. Informaţii adiţionale privitoare la fibre
sunt disponibile în publicaţiile aflate în bibliografia capitolului. Testul arderii poate da informaţii de
bază despre grupul de fibre, dar o privire la microscop se cere pentru o identificare definitivă a
fibrei.
Fibrele celulozice
Fibrele textile se găsesc în tulpină, frunze şi seminţe. Multe varietăţi de fibre din plante au fost
folosite de-a lungul timpului. Cânepa, iuta, ramia, sisalul, sunt folosite cu regularitate în anumite
părţi ale lumii. Totuşi, bumbacul şi inul sunt cele mai întâlnite fibre vegetale găsite în muzeele din
vest.
Este uşor să diferenţiezi fibrele vegetale de cele animale. Totuşi, pentru a fi îndepărtată confuzia, se
iau câteva fibre în pensetă şi se arde o parte din ele. Celuloza va mirosi ca hârtia arsă.
Bumbacul
Origine. Fibrele de bumbac se obţin din capătul seminţelor (prelungiri crescute pe epiderma
seminţelor) – genul GOSISYPIUM din familia MALVACEAE. Calitatea bumbacului depinde de
varietatea plantei şi condiţiile climatice în care acestea cresc.

13
Caracteristici
Fibra de bumbac este aproape celuloză pură. Măsoară între 1,2-6,3 cm.lungime. Când se
vizualizează la microscop, fibra apare plată ca o panglică răsucită cu răsucituri de-a lungul fibrei.
Are un canal interior numit lumen. Mercerizarea, un proces care foloseşte soda caustică şi tensiune,
îndepărtează răsuciturile şi fibra devine mai cilindrică; acest proces dând luciu, afinitate la vopsiri şi
o creştere a rezistenţei.
Cauze de deteriorare
- Acizii vor degrada bumbacul şi dacă sunt destul de puternici îl vor distruge;
- Alcaliile cum sunt cele din detergenţi nu sunt în detrimentul bumbacului;
- Îngălbenirea şi alte câteva degradări vor surveni la expunerea îndelungată la soare.Acest
proces poate fi accentuat de căldură, prezenţa umezelii sau a anumitor coloranţi;
- Mucegaiul care este un tip de fung, poate cauza un miros neplăcut şi determină pătarea ,
degradarea textilelor din bumbac;
- În prezenţa căldurii, umidităţii mari şi murdăriei câteva bacterii pot să cauzeze putrezire;
- Insectele cum ar fi moliile şi gândacii nu vor ataca bumbacul curat, dar murdăria de pe
textile va servi drept hrană pentru unele insecte;
- Peştişorul de argint nu va mânca bumbacul, dar va cauza mai multe distrugeri ale
apretului ţesăturii;
Inul
Origine
Inul se obţine din tulpina plantei LINUM USITATISSIMUM. După ce acesta este procesat în fire şi
pânză se numeşte - linen! Calitatea inului depinde de condiţiile de creştere, vârsta plantei şi
prelucrare.

2
Caracteristici
Deşi are un conţinut mare de celuloză, nu este „pur” ca bumbacul. La microscop fibrele de in apar ca
tuburi cilindrice cu umflături numite noduri, dând o aparenţă de tulpină de bambus. Canalul central,
lumenul este redus, în general vizibil. Inul de calitate este lucios şi neted la atingere. Lungimea fibrei
poate fi de peste 30 cm. Luciul este datorat cerurilor naturale şi neruperii suprafeţelor netede. Este o
fibră vegetală foarte puternică dar cu elasticitate mică. Este bun absorbant şi permite umezelii să se
evapore rapid.
Cauze ale degradărilor
Agenţii sunt similari cu cei ai bumbacului.
Fibrele proteice
Sunt de origine animală. Aceste fibre multicelulare sunt obţinute de la pielea animalelor sau
secretate de larve cum ar fi viermele de mătase. Părurile de la speciile indigene de animale au fost
folosite de întreaga omenire.
Părul poate fi utilizat prin toarcere, ca fir netors,fibră împîslită sau intact cu tot cu piele(blană).Sunt
foarte multe varietaţi de fibre proteice.Mătasea şi lâna de pe oi sunt cele mai comune fibre animale
în cele mai multe părţi ale lumii.
Fibrele animale pot fi de obicei distinse de fibrele vegetale prin luarea cu penseta şi arderea
lor.Fibrele proteice vor mirosi ca părul ars de om

14
Mătasea
Origine
Mătasea este un filament proteic continuu produs de viermele de mătase cand îşi face
coconul.Principala specie este Bombox Mori(mătasea cultivată).Mătasea Tusah produsă de Antherea
Militta şi Anthrea Pennymoths este mai închisă la culoare şi uneori se referă la cea sălbatică.

3
Caracteristici
Mătasea neprocesată constă în două fibre de proteină “Fibroina” puse la un loc cu o gumă solubilă
numită “Sericină”.Sericina reprezintă 10-25% din greutatea mătăsii.Fibra de mătase poate avea peste
2km lungime.
O dată sericina scoasă,mătasea se separă în filamente.Când este examinată la microscop fibra apare
netedă,translucidă,ca o vergea.Nu este prezent nici un canal central.Fibrele de mătase sunt la fel de
puternice în filament ca un fir de sâmă de aceeaşi grosime.
Cauze şi degradări
-Mătasea este deteroriată de acizii minerali şi alcaliile puternice. Totuşi acizii organici şi bazele
slabe vor avea un efect mic sau neimportant(deloc).
-Scurtele expuneri la lumina soarelui îngălbeneşte mătasea, expunerea îndelungată cauzează ruperea.
Deteriorarea este accelerată de căldura mare şi umezeală.
-Mătasea are rezistenţă bună la microorganisme, nu este mâncată de obicei de moliile de haine cand
este curată, dar este distrusă de găndacul de covor.
-Mătasea grea este tratată cu săruri metalice cum ar fi clorura de staniu. Acest proces este folosit ca
să compenseze greutatea pierdută cănd sericina a fost scoasă înainte de vopsire şi ca să dea volum
ţesăturii.
-Mătasea grea este mai vulnerabilă la accelerarea deteriorării prin lumină şi poluanţi din aer.
Deteriorari similare survin cand mătasea este mordansată cu săruri metalice înainte de vopsire.
Lâna
Origine
Lâna este o proteinâ de pe blana oii. Sunt peste 200 specii de oi care produc calitaţi variate.
Merinosul este cel mai fin.
Caracteristici
Lâna oilor conţine mai mult cheratină(o proteină).Toate părurile mamiferelor sunt similare în această
privinţă. Fibra de lână este alcătuită din trei părţi: cuticula, sau învelişul exterior, cortexul, care
numără cele mai multe substanţe fibroase şi canalul medular(central), care poate lipsi la unele specii
sau la fibrele imature. Examinarea la microscop arată o cuticulă la o înfaşurare de solzi suprapuşi –
fig. 4.

15
Câte odată aceşti solzi pot lipsi când lâna este foarte degradată.
Lâna este o fibra slabă si devine mai slabă încă cînd este udă. Este o foarte bună absorbantă de
umezeală şi poate sa-şi mărească greutatea de până la trei ori din greutatea ei, fără a se umezi(este
higroscopică). Fibra este elastică, ea revine la dimensiunea originală după ce a fost tensionată.
Cauze şi degradări
Lâna are o bună rezistenţă la acizii diluaţi, dar va fi distrusă de acizii concentraţi şi substanţele
alcaline. Chiar şi bazele slabe ca cele găsite în săpun vor deteriora lâna.
Expunerea la lumina soarelui cauzează lânii îngălbenire şi descompunere.
Mucegaiul va creşte pe lână dacă va fi depozitată în condiţii umede.
Lâna în special când este murdară este mâncată de molii şi gândaci de covor. Când fibrele de lână
sunt supuse căldurii, umezelii, frecării, solzii interacţionează şi cauzează strângearea(împâslire).

13/12Depozitarea pentru accesoriile costumelor

……….text lipsă

13/13 Curăţarea uscată cu solvenţi industriali

Introducere
Textilele muzeale au nevoie de o atenţie specială când sunt curăţate uscat. Următoarele informaţii
vor ajuta curăţirii uscate a acestor textile în mod sigur.
Să cunoşti de ce curăţi uscat
Numai textilele în foarte bună stare pot fi curăţate uscat în siguranţă. Petru că curăţarea uscată
industrială include mişcări mecanice similare maşinii de spălat şi de uscat, puţine textile muzeale pot
rezista la acest proces.
Ca să determini dacă textila poate fi curăţată uscat, inspecteaz-o foarte bine pentru a te asigura că
textila nu are zone uzate, rupte, răsucite, căptuşeli fragile sau alte adăugiri. De exemplu dacă o piesă
are adăugiri din piele crăpată şi uscată, şi care nu pot fi scoase, curăţirea uscată va face mai rau
crăpăturilor. Dacă pielea este în bune condiţii poate fi în măsura să reziste procesului.
Curăţirea nu este la fel de importantă ca şi siguranţa textilei
Normal solvenţii comerciali sunt făcuţi să cureţe cât mai bine articolul. La textilele istorice totuşi
doar câte odată se poate obţine o curăţare completă. Nu vă aşteptaţi ca petele vechi să fie scoase prin
curăţare uscată. Este important ca aceste textile să nu fie stricate. Este esenţial să găseşti o
cooperativă comercială care să fie de acord să cureţe piesele muzeale în acord cu particularitaţile
specifice. Trebuie sa-şi asume responsabilitatea, grija şi timpul necesar ca să cureţe şi să mânuiască
în siguranţă artefactele. Această atenţie specială poate fi mult mai scumpă decât o curaţare obişnuită.
Curăţarea uscată presupune multă mişcare a articolului în baia de curăţare, extragerea solventului
prin centifugare şi apoi curăţarea prin rotire.

16
Unele curăţătorii folosesc o singură maşină, altele folosesc maşini separate. În fiecare caz la
curăţarea pieselor textile muzeale, muncitorul trebuie sa fie în măsură să intervină manual pentru a
controla.
Controlul solvenţilor, a temperaturii şi a concentraţia detergentului este esenţială
Solvenţii folosiţi în curăţarea uscată industrială sunt acceptabili pentru majoritatea textilelor
muzeale.
Percloretilena(Tetracloretilena) este cel mai adesea folosit pentru că dizolvă multe pete comune Cum
ar fi ulei şi grăsime.
Muncitorul de obicei adaugă apă sau un surfactant numit detaşant, adică un solvent pentru curăţire
uscată. Acesta ajută să se scoată petele solubile în apă, cauzate de zahăr, săruri si proteine cum ar fi
sîngele.
Totuşi când curăţăm uscat textilele muzeale apa nu ar trebui să fie amestecată în baia de curăţare.
Apa poate cauza ruptui sau şifonarea fibrelor.
Activitatea de detaşare a surfactantului în baia de curăţare este influenţată de temperatura
solventului, concentraţia detergentului şi a tipului de detergent.
Curăţirea comercială foloseşte detergent concentrat plecând de la 2.5%. Dar 1% sau până la 0.5%
este adecvat pentru piesele textile muzeale.Temperatura băii de spălare nu trebuie să depăşească
25gr C. Cere celui care curăţă să limiteze timpul de curăţare în maşină. Ideal o singură piesă trebuie
să fie curăţată pe un ciclu. Acţiunea mecanică a maşinii sau mişcarea textilelor prin solvent în coş
produce frecţiuni ţesăturii şi poate să provoace rosături.
Această curăţare împarte textilele în trei grupe:
-articole rezistente cum ar fi haine de ploaie, paltoane, pantaloni şi jachete. Acestea cer o curăţare
ciclică de 10 min..
-articole fragile cum ar fi bluze, mătase, care cer o curăţare de 5 min..
-articole foarte fragile şi instabile cum sunt cele facute din Angora, iepuri şi păr de câine. Acestea
trebuie curăţate nu mai mult de 2 min..
Textilele muzeale trebuie să fie curăţate cu mai multă atenţie decât cele din ultima categorie.
Pentru textilele muzeale curăţarea treuie să fie făcută după următorii paşi:
1 Se plaseaza textila în maşin oprită. Se adaugă pentru prespalare o zdeanţă de lână albă moale.
Aceasta va face mai uşoară căderea textilei în timpul mişcării în maşină.
2 Se umple maşina la cel mai înalt nivel cu solvent, aceasta incluzând şi sulfractanţii.
3 Se roteşte maşina 1 min. Şi apoi se opreşte 2 min..
4 Se denează solventul din maşină fără a folosi ciclul de extraţie.
5 Se clateşte textila repetând fazele 2, 3, 4 folosind solvent curat. Nu se adaugă detergent la ciclul de
clătire.
6 Din nou se drenează timp de 2-3 min. Folosind drenajul şi pompa.
7 Se mută pe ciclul de extracţie un min.
8 Se usucă textila la temperatură mai mică de 50gr C. Poate fi necesar să se adauge mai multe cârpe
albe.
Pregătirea textilelor din muzeu pentru curăţare uscată
Când o firmă este acceptată să curteţe artefacte ale muzeului cu specificările cerute, arată-i piesele
celui care le curăţă(fiecare în parte). Cere-i să vezi maşina şi cere-i să-ţi explice funcţiile. Verifică
culoarea solventului într-un pahar transparent. Dacă detergentul a fost adăugat, fluidul trebuie să
aibe o culoare gălbuie(ca de ambră=chihlimbar).
Altă dată poate să fie incolor. Împreună cu muncitorul testeaza toate culorile de pe textilă şi
accesoriile cu solventul de curăţat. Dacă amândoi agreeaţi că accesoriile textilei vor la curăţare
uscată luaţi artefactul înapoi la muzeu pentru următoarele etape:
a.) Cuaseţi o pânza albă sau cu o culoare rezistentă(ex. bumbac tricotat sau neţesut) peste toate
agrafele, cârligele, butoni sau alte ornamente pentru a preveni ca acestea să nu se desprindă
în timpul curăţării
b.) Protejaţi zonele slabe(ex. găuri de molii)cu ţesătură..............................în jurul degradării.
c.) Curăţaţi petele de pe metale mai înainte pentru că dizolvarea lor se poate transfera pe textilă
17
Când obiectul este complet pregătit întâlniţi-vă cu persoana care curăţă. Stabiliţi o zi când are
suficient timp pentru a se concentra complet asupra textilelor muzeale. Dimineţiile este adesea mai
bine pentru că solventul este la prima folosire. Staţi lângă muncitor în timpul procesului şi întrebaţi-l
dacă nu sunteţi siguri pe ceea ce face.

13/14 Teste de migrare a culorii

Introducere
Când o textilă muzeală este curăţată umed, metodele de abordare necesită diferenţe considerabile.
Istoricul obiectului în ce priveşte o spălare anterioară este important.
Spălarea este un tratament ireversibil şi astfel se pot cauza daune ireparabile textilei. Testul de
migrare a culorii trebuie să fie întotdeauna făcut dacă se consideră că tratamentul umed este necesar.
Un astfel de test va determina reacţia vopselelor în interiorul textilelor în contact cu apa şi
detergentul. Acest test nu este în întregime sigur şi ceea ce rezultă din asta este doar unul din mulţii
factori pe care trebuie să-i avem în vedere, pentru consideraţia de a spăla sau nu piesa.
Textilele istorice din următoarele categorii nu vor fi niciodată spălate sau testate pentru migrarea
culorii:
-artefacte făcute din orice materiale vulnerabile la apă ( caexemplu, artefacte din lână sau ţesături din
cele mai vechi timpuri);
-piesele care nu au fost niciodată spălate;
-piesele fragile;
-textilele cu suprafaţă finisată(ex. creton);
-quilts cu umplutură şi multifabicate;
-piesele compozite(ex. piesă compusă din material textil, piele şi metal);
-tricotajele;
-articole croite pe bie;
-artefacte cu ornamente, mărgele sau paiete;
Dacă piesa nu este inclusă în una din aceste categorii, dar ceva dubii sunt cu privire la siguranţa
spălării umede(în special la piese valoroase sau cu importanţă istorică) cere sfatul unui profesionist
în conservarea textilelor sau la CCI-secţiunea textile.
Bucăţile de completare şi fire care vor fi folosite în tratamentul de conservare sau care vor fi montate
pe artefacte vor fi de asemenea testate. Materialele de consolidare şi completare trebuie să fie spălate
înainte de folosire (vezi CCI 13/10).
Materiale
-apă purificată (distilată sau deionizată);
-un detergent cu pH neutru (vezi CCI 13/9);
-două pipete de sticlă care se folosesc pentru ochi;
-pătrăţele de hârtie neacidă sau hârtie de filtru ori ţesătură de bumbac 100% albă prespălată;
-pătrăţel de Mylar sau foi de polietilenă curată care trebuie să fie mai mari decât dimensiunea
hârtiilor descrise mai sus;
-uscător;
-tremometru
Procedura
Pentru început aspiră textilele care vor fi testate. Aceasta va determina pierderea murdăriei şi a
fibrelor care pot să mascheze rezultatul testării (vezi CCI 13/7)
Identifică componentele colorate ale obiectului şi monturile. Acestea vor include de exemplu urzeala
şi bătătura firelor, firele de cusut, vechile reparaţii şi alte înfrumuţesări.
Această procedură de testare a migrării culorilor poate dăuna suprafeţelor testate sau suprafeţelor
apretate. Identificaţi deci nişte locuri mai puţin vizibile ale culorilor (ex. dosul broderiilor, cusături
permisive, fire care se pierd, tivuri).
Aşează câteva bucăţi de sugativă pe bucata de Mylar şi poziţionează ansamblul deasupra. Foloseşte
pipeta pentru a pune o mică picătură de apă distilată pe suprafaţa de testat şi permite lichidului să
18
pătrundă în ţesătură. Acoperă aria cu cealaltă sugativă şi plasează Mylarul desupra. Poziţionează
deasupra o grutate uşoară.
După câteva secunde verifică dacă culoarea a migrat (s-a transferat). Dacă culoarea nu a migrat
atunci testul este negativ. În acest caz înlocuieşte hârtia, Mylarul şi greutatea. Încearcă din nou cu
altă hârtie şi citeşte rezultatul după două minute şi apoi după cinci minute. Dacă testul este tot
negativ repetă din nou testul si citeşte după 15 min. Şi după 30 min.. Dacă în oricare etapă a testului
vopseaua din textilă este văzută, stopează orice testare. Reânlocuieşte hârtia Mylarul şi greutatea şi
usucă textila cu aer rece.

Dacă culoarea din textilă nu migrează la testul cu apă distilată atunci textila trebuie să fie testată cu
soluţia de spălare propusă pentru a te asigura că culorile nu vor migra în timpul spălării. Repetă în
aceeaşi zonă folosind soluţia de spălare la temperatura propusă. După test foloseşte pipeta pentru a
clăti aria de testare în scopul îndepărtării rezidurilor de detergent şi tamponează aria de testare.
Dacă este evidentă o migrare în oricare din etapele testului, obiectul nu trebuie spălat. Totuşi textila
poate fi o candidată pentru curăţare uscată (vezi CCI 13/13).
Chiar şi când textilele au trecut cu bine testul de migrare a culorilor, procedează cu precauţie când le
speli pentru că uneori vor migra neaşteptat în timpul spălării sau uscării.
13/15 Mucegaiul creşte pe textile
Introducere
Textilele sunt susceptibile de apariţia mucegaiului, care poate cauza pătare, slăbirea sau competa
distrugere a fibrelor. Mucegaiul se dezvoltă digerând substratul pe care creşte. Fibrele celulozice
cum ar fi bumbacul, inul şi celofibrele sunt în primul rând vulnerabile, dar proteinele cum ar fi lâna
şi mătasea naturală pot fi şi ele afectate. Mucegaiul poate creşte chiar şi pe fibre sintetice cum ar fi
nailon şi poliester dacă acestea sunt murdărite sau finisate cu apret, care este o hrană pentru mucegai.
Cu toate că sporii mucegaiului sunt întotdeauna prezenţi în aer, ei încep să se dezvolte dacă
condiţiile de mediu sunt favorabile. UR între 65-100%, temperatură caldă şi o slabă circulaţie a
aerului permite mucegaiului să crească.
Mucegaiul poate să apară ca o albă sau colorată suprafaţă catifelată şi este adesea însoţit de un miros
specific. Punctele izolate indică un stadiu incipient a procesului de mucegăire.
Prevenirea
Mucegaiului nu-i place să apară dacă UR este mai mică de 65% şi dacă circulaţia bună a aerului este
întreţinută. Temperaturi mai joase de 25gr. C sunt preferabile.
Condiţiile vitrege de ambient, ţevile sparte, crăpături în ferestre şi în ziduri exterioare favorizează
mucegaiul. Folosiţi dezumidificatoare portabile care reduc UR-ul şi folosiţi ventilatoare pentru a
creşte circulaţia aerului. Pentru mai multe informaţii vedeţi CCI buletin #12 sau consultaţi institutul.
Examinaţi colecţiile pentru apariţia semnelor de mucegai de cel puţin două ori pe an şi de mai multe
ori dacă climatul în muzeu tinde să fie umed.
Puneţi în carantină toate noile achiziţii, până când acestea sunt verificate de apariţia oricărui semn de
mucegai înainte de a fi introduse în colecţie.
Tratament
Dacă mucegaiul este descoperit , izolaţi textila infestată prin sigilare în sac de plastic pentru a
preveni transferul sporilor la alte piese din colecţie. Puneţi sacul într-o zonă curată şi bine ventilată
care are UR de 65% sau mai puţin, izolat de restul colecţiei. Dacă este posibil este mai convenabil să
pui obiectul afară din zona clădirii.
În zona izolată scoateţi textila din punga de plastic şi examinaţi-o. Dacă textila este umedă sau udă
consultă imediat conservatorul pentru posibilitatea de a o spăla, care poate să reducă pătarea
permanentă. Dacă textila nu poate să fie tratată imediat, plasaţi-o cu grija într-un alt sac în frigider,
pentru a preveni dezvoltarea ulterioară a mucegaiului.
Aceasta este o metodă temporară pentru că va omorâ hifele dar nu şi sporii.
Dacă nu este posibil să tratezi textila imediat sau să o îngheţti, atunci usucă textila umedă sau udă
pentru a stopa creşterea mucegaiului. Să aeriseşti textila într-o cameră rece şi bine ventilată sau afară
19
este de preferat. Nu folosi căldură pentru accelerarea uscării pentru că, creşte rata de dezvoltare a
mucegaiului. Când textila este complet uscată scoate mucegaiul cu atenţie prin aspirare. Aceasta
trebuie să fie făcută într-o cameră cu hotă sau cel puţin într-o cameră care este separată de restul
colecţiei sau care are o fereastră ce dă în afară. Aspirarea cu aspiratorul trebuie să fie direct conectată
cu hota sau să se facă printr-un furtun scos afară ( exhaustare). Multe tipuri de aspiratoare pot să fie
echipate cu filtre care prind cele mai mici particule. Faceţi efortul de a preveni recircularea sporilor
care sunt scoşi.
Sporii pot cauza reacţii alergice la unii oameni sau pot să-i sensibilizeze pe oameni la alte prafuri şi
particule. De aceea purtaţi echipament de protecţie,(mănuşi, măşti, ochelari de protecţie, halate).
Acoperirile disponibile şi şorţurile elimină nevoile de spălare a hainelor.
Când eşti pregătit de aspirare, pune un ecran protector la gura furtunului, pentru a preveni pierderea
unor porţiuni din piesă. Este bine să ataşezi un reostat ca să controlezi puterea de absorbţie.
Nu permite gurii de aspirare să atingă obiectul, pentru că aceasta poate cauza ca mucegaiul să
rămână şi să ungă suprafaţa textilei. Mai curând apropie gura aspiratorului de obiect pentru a trage
mucegaiul afară. O perie moale poate să fie folosită direct pe mucegai pentru a-l aduce la gura
aspiratorului.Dacă textilele sunt fragile consultă conservatorul înainte de a începe curăţirea.
Când aspirarea a fost făcută, spălaţi sacii şi toate uneltele care au fost folosite. Sacii de aspirator şi
filtrele trebuie să fie sigilate în pungi de plastic pentru a fi îndepărtate ulterior. La fel procedaţi cu
hainele de protecţie.
O dată ce tot mucegaiul vizibil a fost îndepărtat mecanic, spălaţi sau clătiţi uscat artefactul, dacă este
posibil. Consultaţi conservatorul pentru a decide aceste proceduri. Spălând, ajutaţi scoaterea oricărei
reminiscenţe de mucegai rămas, la fel de bine ca şi petele şi murdăria care pot să acţioneze ca hrană
pentru dezvoltarea mucegaiului.
Spălarea ajută de asemenea la îndepărtarea produşilor de degradare acidă formaţi pe majoritatea
fibrelor de celuloză (vezi Cci 13/7) Trebuie spus că nu toate petele vor fi scoase. Vor rămâne câteva
pete permanent, care vor desfigura textila.
Spaţiul de depozitare
Este important să nu aduci textila într-un spaţiu care să permită dezvoltarea în continuare a
mucegaiului. Sporii şi activarea creşterii mucegaiului trebuie să fie înlăturaţi din spaţiul în care
textilele depozitate pot fi afectate.
Aspiraţi zona complet şi meticulos. Dacă este posibil spălaţi zona cu apă şi săpun, clătiţi cu apă,
permiteţi uscarea completă şi şpreiaţi cu alcool sau cu fenil fenol (o- Phenylphenol-band) cum ar fi
Lysol Spray. Nu şpreiaţi direct pe textilă pentru că se pot cauza daune, şi nu va preveni reapariţia
mucegaiului fiind un ambient umed.
Asigurând un spaţiu neconvenabil dezvoltării mucegaiului este cea mai bună prevenire.

20
8 Piele prelucrată, piele crudă şi blană

8/1Curăţirea mucegaiului de pe piele

Introducere
Obiectele din piele sunt în general susceptibile de apariţia mucegaiului, care poate să desfigureze, să
păteze, să slăbească.
Cu toate că sporii mucegaiului sunt intotdeauna prezenţi în aer, sunt capabili să crească, dacă găsesc
sursă de hrană şi condiţii de ambient potrivite.
Sursa de hrană în acest caz este pielea.
UR ridicată, 65-100%, provoacă condiţii de ambient care încurajează creşterea mucegaiului.
Temperaturi calde şi o săracă circulaţie a aerului sunt factori mai puţin importanţi care grăbesc
apariţia şi creşterea mucegaiului.
Examinaţi colecţiile de cel puţin două ori pe an pentru apariţia semnelor de mucegai şi mult mai des
dacă climatul din muzeu tinde să fie umed.
Creşterea mucegaiului pe piele este în general caracterizat prin pufoase lamele pe suprafaţa pielii.
Totuşi mucegaiul poate să penetreze în interiorul pielii prin crăpături şi foliculii piloşi. Amândouă
tipurile de creştere au acelaşi tip de tratament.
Tratament
Când mucegaiul este descoperit pe obiect, etanşaţi obiectul într-un sac pentru a preveni transferul de
spori la alte obiecte din colecţie. Pune sacul într-un loc curat şi bine ventilat care să aibă UR în jur de
65% sau mai mică şi izolează de restul colecţiei. Este cel mai convenabil să-l scoţi din clădire.
Scoate obiectul din sac dacă e ud sau umed, usucă întotdeauna parţial obiectul, apoi foloseşte un
aspirator ca să scoţi fungiile de pe toate suprafeţele, fără a pierde bucăţi mici sau decoraţiile.
Nu puneţi gura aspiratorului direct pe obiect, aceasta poate cauza ungerea pielii sau pătarea.
Ţine foarte aproape de obiect şi permite aspirarea pentru a scoate mucegaiul. Îndepărtează orice
urmă de lamele de mucegai prin perierea pielii cu o perie moderat de tare. În locurile unde sunt
aplicate decoraţii sau mărgele sau unde suprafaţa e fragilă, foloseşte o perie moale.
Periază în direcţia gurii de aspirare care e ţinută la distanţă. Acoperă gura cu o plasă fină ca să previi
pierderea accidentală a oricărei piese.
Aspirarea şi perierea scot mucegaiul de pe suprafaţă, dar sporii pot rămâne încă înăuntru pielii.
Aceşti spori pot fi foarte dificil de omorât. Tratând pielea cu alcool izopropilic ar trebui să se
disrtugă câţiva. Alcoolul trebuie să fie cel puţin în conc. de 40% .
Pentru că alcoolul poate cauza decolorări sau transfer de culori, testaţi. Altfel spus pui o picătură de
alcool folosind o pipetă într-o zonă neobservată .Sugativaţi zona umezită cu hârtie şi examinaţi-o.
Numai dacă nu este evident transferul de culoare pe hârtie tratamentul poate fi făcut. Puneţi alcoolul
într-o sticlă spray (pulverizator), şi uşor şpreiaţi suprafaţa până când mucegaiul a fost îndepărtat.
Fiţi foarte atenţi când trataţi pieile de culoare deschisă pentru că aplicarea oricărui fel de umezeală
poate să determine decolorarea sau schimbarea texturii dacă suprafaţa este murdară.
Ca să ajuţi obiectul să-şi păstreze forma originală în timpul uscării, umple cu bucăţi de polipropilenă
sau cu hârtie, ţesătură neacidă. Umple obiectul când mucegaiul a fost scos şi când pielea e încă uşor
umedă şi pliabilă.
Aria de depozitare
Este important să nu aduci înapoi obiectul în spaţiul de depozitare care poate să conducă la viitoare
probleme.Sporii şi mucegaiul activ trebuie să fie scos din containerul în care artefactul a fost
depozitat.
Aspiraţi containerul în întregime, spălaţi-l cu săpun şi apă, clătiţi-l şi asiguraţi-vă că este complet
uscat , spreiaţi-l cu alcool izopropilic sau Lysol Spay (o- Phenylphenol-band).
Creşterea mucegaiului are puţine şanse să apară dacă UR este mai mucă de 65% şi o bună circulaţie
a aerului este menţinută.

21
Eliminaţi un depozit cu probleme. Folosiţi dezumidificatoare portabile pentru a scădea umiditatea
relativă. Folosiţi ventilatoare pentru a creşte circulaţia aerului.
8/2 Îngrijirea pieilor tăbăcite cu alaun, vegetal şi mineral
Introducere
Articolele din piele tăbăcită cu alaun,vegetale şi minerale, cum ar fi cizmele, genţile şi hamurile sunt
frecvent întâlnite în muzeu fiind pătate şi murdare. Aceste obiecte tind de asemenea să devină grele
şi inflexibile. Chiar până în ultimii ani aceste obiecte au fost curăţate şi emoliate până au fost aduse
în acelaş grad ca atunci când ele erau în uz. Practica curentă a muzeului este să micşoreze aplicarea
emolienţilor, lubrifianţilor şi a agenţilor de curăţare din cauza efectelor negative pe termen lung
asupra pielii.
Arealul de depozitare şi a suporţilor sunt cele mai importante pentru colecţiile de piele, de aceea
eforturile pentru conservarea lor ar trebui concentrate în dezvoltarea acestor metode.
Pielea tăbăcită vegetal
Pielea tăbăcită vegetal este produsă prin imersarea pieilor într-o serie de soluţii de taminare, făcute
din materii vegetale bogate în tanin (scoarţa de copac, frunze, crengi) în apă. Odată ce procesul de
taminare este complet, uleiurile şi grăsimile sunt aplicate adesea şi lucrează în interiorul pielii
prelucrate pentru a determina flexibilitatea necesară în folosire sau mai departe în continuarea
procesului de prelucrare. Depinzând de tipul de tanin din materiile vegetale utilizate, pielea tăbăcită
poate să ducă spre o degradare cunoscută sub numele de putregaiul roşu cu aspect de pudră roşie.
Tăbăcirea cu alaun
Un amestec de sare de potasiu (piatră acră) clorură de sodiu, gălbenuş, făină şi apă lucrează în pielea
înmuiată pentru a o tăbăci cu alaun. De secole acest tip de taninare produce piei fine, flexibile,
colorate în culori deschise şi este încă folosită şi astăzi pentru a produce un număr mic de mânuşi de
piele şi haine de blană. Această piele este uşor degradată de apă şi umezeală.
Pielea tăbăcită mineral
Din vechime pielea puternică, cu o înaltă rezistenţă la umezeală a fost produsă prin taninare cu săruri
minerale cum sunt sărurile de crom şi zirconiu.
Pieile taninate cu crom pot fi identificate printr-o culoare albăstrui-verzuie pe linia de tăiere.
Umiditatea relativă şi temperatura
Pielea tăbăcită trebuie să fie protejată de extreme şi de fluctuaţii ale UR. Condiţii foarte uscate cu
UR mai mic de 30% vor cauza pierderi a umidităţii şi fragilizare. Valori înalte cu UR mai mare de
65% încurajează apariţia mucegaiului şi degradarea hidrolitică a fibrelor pielii. Un UR fluctuant
poate produce o îngreunare progresivă a pielii tăbăcite vegetal. Poate să cauzeze de asemenea
migrarea tananţilor rezultând pe piele suprafeţe întunecate şi fragilizate.
Dacă un obiect constând din piele cusută sau însăilată cu un alt material mult mai sensibil la
fluctuaţiile UR conduce la gonflarea sau ruperea pielii, o UR stabilă în intervalul 45-55% şi
temperatură 18-20gr. C este recomandată pentru condiţiile de ambient.
Apariţia mucegaiului ca o pudră subţire grii, verde sau albă sau ca mici puncte negre pe suprafaţa
piesei. Pete de grăsime, săpunul de la curăţăti şi sărurile de la transpiraţie pot să semene cu
mucegaiul.
Primele două au un aspect slab cerat în textură iar ultima are aspect cristalin. O UR controlată şi o
circulaţie a aerului vor preveni apariţia mucegaiului, iar UR mai mare de 65% determină dezvoltarea
mucegaiului. Dacă semnele de creştere a mucegaiului sunt evidente, scade UR a ambientului,
izolează obiectul şi curăţă-l uşor prin creşterea circulaţiei aerului cu ventilatoare sau plasează-l într-o
cameră bine ventilată şi mai uscată. Curăţă obiectul folosind CCI Notes 8/1.
O temperatură locală ridicată ca de exemplu în interiorul unei vitrine încălzite sau lângă un radiator
din depozit pot de asemenea accelera deteriorarea pielii, determinând desicaţie şi denaturarea
proteinelor, iar aceasta ar trebui evitată.
Iluminarea
Pielea nevopsită este moderat sensibilă la lumină şi în consecinţă poate să fieexpusă la o lumină de
până la 150 lux cu un conţinut de UV mai mic de 75 microwatt/lm.
22
Pictată sau vopsită pielea poate fi foarte sensibilă la lumină şi nu poate fi expusă la mai mult de 50
lux şi un conţinut de UV mai mare de 75 microwatt/lm. Astfel deteriorarea datorată luminii este
cumulativă şi ireversibilă. Deci timpul de expunere trebuie să fie limitat. Evitaţi expunerea oricărui
obiect de piele la spoturi, lumină solară, sau lumina zilei, toate acestea pot cauza decolorări,
desicaţii, degradări fotochimice.
Depozitarea
Ca şi alte obiecte din material organic, obiectele din piele trebuie să fie depozitate în întuneric dacă
este posibil. Dacă iluminarea este necesară nu depăşiţi recomandările de mai sus. Obiectele din piele
pictată trebuie de asemenea depozitate în întuneric. Dacă încăperea este iluminată, obiectele trebuie
să fie depozitate în cutii sau alte containere închise.
Pentru că umiditatea şi temperatura au restricţiile menţionate mai înainte, nici un obiect din piele nu
trebuie depozitat lângă radiatoare sau hornuri, în locuri umrde, sau lângă ţevi umede. Înveliţi
obiectul în material higroscopic cum ar fi ţesătură neacidă, pânză de bumbac şi depozitaţi-l în cutie
de carton neacid sau cutie de plactic ondulat, care ajută la protejarea obiectelor din piele prin
reducerea efectelor UR fluctuante.
Particulele de praf sunt dăunătoare pentru obiectele din piele pentru că ele atrag vaporii de apă şi pot
conţine poluanţi care contribuie la degradarea pielii. Praful este obstruziv şi poate fi foarte dificil de
îndepărtat de pe suprafeţele decorate deteriorate. Protejaţi obiectele din piele în depozite de praf,
folosind folii de poliester, sau bumbac, plastic ondulat sau cutii de carton neacide sau lăzi şi
dulapuri.
Hârtia, rogojina, sau cartonul folosit ca material de suport sau ca apărător trebuie să fie neacide ,
altfel materialele netamponate pot fi alcaline şi sunt potenţial dăunătoare pielii.
Unele insecte cum sunt dermestidele vor mânca pielea, altele sunt atrase de uleiuri sau de materialele
decorative asociate pielii (pene, păr, umplutură). Semnele de infestări datorate insectelor includ mici
găuri recent practicate, o suprafaţă deteriorată datorată rosăturilor,(juliturilor)sau prezenţei ouălor.
Obună curăţenie este esenţială ca să previi infestarea . Aria de depozitare trebuie să fie curată,
ordonată şi obiectele protejate de praf. Colecţia trebuie să fie inspectată o dată la 3 luni pentru semne
de mucegai sau insecte. (CCI Notes 3/1) Dacă infestarea este evolutivă, anunţă CCI pentru sfaturi)
Metalele componente pe obiectele din piele cum sunt nasturii, catarame, capse, nituri, ace şi cuie,
prezintă adesea semne de coroziune. Cuprul şi aliajele din cupru reacţionează cu uleiurile din piele şi
formează produşi ceroşi verzi (stearat de Cu) şi punctele lor de contact cu pielea formează de
asemenea produşi de coroziune. Şi Ag poate să facă aceşti produşi de coroziune dacă conţine un cât
de mic conţinut de Cu. Fierul şi aliajele din Fe + cositor.............. corodează când este în contact cu
pielea acidă. Aceste metale vor cauza zone în jurul lor pe piele, slabe, fragile, cu aspect de pudră.
Întotdeauna când este posibil preveniţi contactul direct între metal şi piele prin inserare de ţesătură
Mylar sau folie de polietilenă.(vezi CCI Notes 9/1)
Obiectele din piele chiar şi cele care nu mai sunt aşa flexibile îşi pot suporta propria greutate în timp
ce sunt depozitate. Este dificil şi adesea imposibil să redai forma o dată pierdută dacă obiectul a fost
deformat sub propria greutate, devenind ţeapăn, dacă i-a fost dată o formă greşită.
Faldurile ascuţite sau cutele înpăturate evind fisurile (cracluri) şi eventualele rupturi ale pielii.
Faldurile şi ridicăturile (rotunjimile) trebuie să fie apărate cu ţesătură neacidă, perniţe, punguţe care
pot fi umplute cu poliester tăiat sau cu role de hârtie neacidă.
Suporţi de alte forme pot să fie din spume ca polietilenă sau polipropilenă (ex. Ethafoam sau
Micrafoam). Tensionarea poate să fie găsită în lungimea sau lăţimea piesei cum ar fi la
harnaşamente................, curele depozitate pe orizontală.
Obiectele de piele care au elemente decorative sau grele trebuie să fie examinate ca să te asiguri că
toate elementele sunt ţinute în siguranţă de agrafe (suportul de susţinere original). Să prevezi
suporturi separate pentu elementele ataşate grele pentru a reduce tensionarea în piele în zona de
contact şi plasează obiectul într-un containăr pentru a preveni potenţiala pierdere a elementelor încă
susţinute sau a celor care ai căzut.
Mânuirea

23
Prevăzând suporturi adecvate este cel mai important aspect pentru mânuirea pielii. Secţiuniile lungi
şi fine, dacă sunt fragilizate vor deveni uşor crăpături dacă se vor îndoi de mai multe ori. O cutie de
carton rigidă sau o tavă acoperită cu material neutru trebuie să fie utilizată ca să ridici sau să
transporţi piesele. Toate obiectele din piele, în special cele de culoare deschisă, pot fi pătate uşor,
deci vor fi mânuite cu mâini curate şi trebuie să fie protejate de obiecte aducătoare de necaz, cum ar
fi creioane, cerneală tuşuri.
Curăţarea
Suprafaţa prăfuită şi murdară trebuie să fie curăţată prin măturare uşoară cu perii moi spre gura
aspiratorului care a fost acoperită cu un voal. Voalul va colecţiona orice piesă accidental desprinsă
de pe obiect. Evitaţi scoaterea oricăror depozite de murdărie care pot avea semnificaţie istorică sau
etnografică. Obiectele din piele cu putregai roşu trebuie să fie periate foarte fin ca să previi pierderile
de fibre de piele.
Murdăria uşoară poate fi îndepărtată de pielea netedă în bune condiţii, lucrând cu grijă şi folosind o
radieră albă sau pudră radieră. Pudra este în general folosită pentru curăţarea pielii tăbăcită cu alaun.
Dar uşoara presare trebuie evitată pentru a nu şifona pielea.
Toate particulele rezultate din radierea suprafeţei trebuie să fie meticulos îndepărtate cu o perie sau
cu aspiratorul. O panglică adezivă poate fi de asemenea folosită.Panglica adezivă este uşor presată
pe suprafaţă şi se scoate brusc. Oricare din aceste metode de curăţare trebuie făcută cu un mic test
anterior pe o suprafaţă nevizibilă.
Există piele care nu cere să fie curăţată cu pudră pentru că reziduurile sunt foarte dificil de scos.
Perii moderat de tari pot fi folosite să cureţi pielea în bune condiţii.
Cuprul corodat pe componentele decorative sau grele poate fi îndepărtat folosind beţişoare de lemn
cu un capăt de bumbac care pot fi parţial scufundate în spirt mineral (ex Varsol). Introduceţi Mylar
sub metal în timpul curăţirii ca să protejaţi pielea. Metalul poate fi uşor ceruit ca să încetineşti
corodarea în continuare.
Această operaţie este dificilă datorită apropierii metalului de piele şi trebuie făcută sub îndrumarea
unui conservator expert.
Emolierea (Dressings Leather) şi folosirea săpunurilor
Aplicarea emolienţilor şi a săpunurilor nu mai este recomandată ca în prima ediţie a CCI Notes
pentru orice tip de piele ca tratament.
Emolierea care conţine uleiuri ceruri sau emulsii de ulei a fost aplicată în încercarea de a face pieile
întărite mai flexibile. Mulţi emolienţi de piele sunt disponibili la magazine. Emolientul de la muzeul
britanic conţine ulei de copită, lanolină etc. Cercetarea de atunci a arătat că emolierea în general nu
este bună în conservarea pielii ( Mc. Crady şi Raphael – 1987)
Dacă uleiul conţinut în piele nu este cunoscut – determinat prin analize să fie mic, aplicarea de
grăsimi poate cauza viitoare întăriri prin deshidratarea pielii. Mult mai încolo multe uleiuri şi grăsimi
folosite în emolierea pielii, oxidează cu timpul, adăugând o întărire mai mare a pielii.
Sunt alte multe probleme create de aplicarea emolienţilor, constând în întunecarea pielii, pătarea
materialelor însoţitoare şi riscul atragerii prafului şi insectelor.
Săpunul de curăţire folosit în trecut ca curăţitor şi condiţionator, cu toate că a fost creat numai ca şi
condiţionator are în plus problema de a fi foarte alcalin, ceea ce cauzează degradare. Săpunul poate
de asemenea reacţiona cu uleiul din piele şi lasă un depozit alb din spumă la suprafaţă.
În final, cel mai important, obiectele muzeale nu au nevoie să li se redea flexibilitatea pentru că
utilizarea lor nu mai este cea iniţială. Dacă obiectul este depozitat, expus şi mânuit corespunzător,
flexibilitatea nu mai joacă un rol important.
Îngrijirea obiectelor din piele întărită nu trebuie să mai includă aplicarea de săpunuri sau emolienţi,
dar trebuie insistat pe mânuirea şi suporturi proprii pentru fiecare piesă.
Tratamente mai drastice cum ar fi redarea formei sau reparaţii ale pielii nu trebuie făcută fără
consultarea unui conservator.

24