Economia socială din perspectiva integrării socioprofesionale a persoanelor cu dizabilităţi.

Conceptul de economie socială este strâns legat de protecţia socială pentru persoanele sau populaţiile
marginalizate şi se bazează pe ideea garantării de beneficii membrilor unor comunităţi de favorizate,
prin dezvoltarea acestora. Dintre categoriile de persoane cărora entităţile de economie socială se
adresează amintim: persoane fără loc de muncă, persoane cu dizabilităţi, foşti deţinuţi, minorităţile
etnice, familiile monoparentale, copii şi tineri in situaţii dificile, consumatorii de droguri, persoanele
refugiate etc. Se poate observa astfel, că valoarea economiei sociale este reflectată în domenii ce ţin de
asigurarea bunăstării unor categorii vulnerabile ale populaţiei prin dezvoltarea coeziunii sociale şi a
participării la viaţa activă a societăţii. Economia socială contribuie în mod direct la ocuparea forței de
muncă prin angajarea în propriile organizații: asociații, cooperative, fundații și mai recent întreprinderi
de inserţie socială (a se vedea Legea 219/2015 privind economia socială).
Economia socială s-a dezvoltat ca o modalitate de depăşire a unor probleme sociale precum lipsa
locurilor de muncă. Aceasta are un puternic efect pozitiv asupra creşterii coeziunii sociale şi a ocupării
forţei de muncă, oferind „noi oportunităţi de angajare în circuitul economic a unor segmente sociale
excluse de o economie bazată pe o competiţie fără suflet” (Cace, 2010:9). . Cace, S. (coord.) (2010).
Economia socială în Europa. Bucureşti: Expert.

Persoanele cu dizabilităţi reprezintă una dintre categoriile asupra căreia este orientat conceptul de
economie socială. Acestea se confruntă des cu diferite bariere fizice, sociale sau culturale, care le
limitează sau chiar le împiedică accesul la servicii sociale şi alte activităţi. Conform datelor
Ministerului Muncii și Protecției Sociale (2015), în anul 2015, în ţara noastră erau înregistrate 759.019
persoane cu dizabilităţi. Dintre acestea, doar 31.691 persoane aveau statutul de angajat
Multe ditre problemele de integrare profesională a persoanelor cu dizabilităţi sunt legate de: lipsa unor
servicii de integrare în educaţia preşcolară, comunicarea inadevată dintre părinţi şi profesori, o
funcţionare nepotrivită sistemului şcolar şi de orientare profesională, oportunităţi limitate privind
alegerea carierei, numărul mic de ateliere protejate şi a altor forme de inetegrare profesională a
acestora, reticenţa unor angajatori în a oferi locuri de muncă acestei categorii, din cauza mentalităţii că
persoanele cu dizabilităţi nu se potrivesc cerinţelor lor. De asemenea, odată ajunşi la un loc de muncă,
aceste persoane se pot confrunta cu inaccesibilitatea spaţiului de lucru, neadaptarea programului de
lucru, atitudini negative din partea celorlalţi (Asociaţia “Alternativa” 2003:13-14) Asociaţia
Alternativa România. (2003). Posibilităţile de integrare socio-profesională a tinerilor cu dizabilităţi
din România, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap.

Economia socială reprezintă o aternativă viabilă pentru diminuarea sau combaterea problemelor
enumerate mai sus.
Barierele sau limitele de ordin fizic, economic, social cu care persoanele cu dizabilităţi se confrntă în
obţinerea şi păstrarea unui loc de muncă, pot fi eliminate prin intermediul derulării unor programe de
economie social, care să urmărească incluziunea pe piaţa muncii şi monitorizarea evoluţiei
profesionale a persoanelor cu dizabilităţi.
Unele dintre entităţile de economie social care asigură încadrarea în muncă a persoanelor cu
dizabilităţi sunt unităţile protejate. Literatura de specialitate încadrează unităţile protejate în categoria
întreprinderilor sociale de ocupare, care oferă beneficiarilor locuri de muncă temporare sa permanente
şi diverse programe de calificare în muncă, urmărind integrarea socio-profesională şi abilitarea pentru
o viaţă independent a persoanelor cu dizabilităţi. (Barna, Ionescu, Mişu, 2012:61). . Barna, C., Ionescu,
C., Mişu, S. (2012). Ghidul managerului de întreprindere socială. O introducere în economia socială.
Bucureşti: Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile. Institutul de Economie Socială.
Activitatea acestor instituţii constă în vânzarea spre publicul larg a produselor şi serviciilor create în
interiorul lor.
Definită în Legea nr. 448/2006 privind Protecţia şi Promovarea Persoanelor cu Handicap, unitatea
protejată reprezintă “operatoru economic de drept public sau privat, cu gestiune proprie, în cadrul
căruia cel puţin 30% din numărul total de angajaţi cu contract individual de muncă sunt persoane cu
handicap” (art. 5, alin.29) putând fi înfiinţată de orice persoană fizică sau juridică, activităţile
desfăşurându-se de către persoana cu dizabilităţi autorizată sau în diferite structure (ateliere, secţii) ale
agenţilor economici, instituţiilor statului, orgaizaţiilor neguvernamentale (art. 81, alin. 1,2).
Principalele activităţi desfăşurate în cadrul unităţilor protejate suntîn domeniul producţiei de articole
de îmbrăcăminte, fabricarea produselor de papetărie, confecţionarea măturilor şi periilor, realizarea de
produse manufacturiere, servicii de curăţenie în birouri şi domiciliu, servicii de dezinsecţie, deratizare,
dezinfecţie, servicii de panificaţie, servicii de tipărire (cărţi de vizită, afişe, pliante, broşuri), activităţi
referitoare la sănătatea ,entală, servicii recreative şi distractive (CNAS, MMFPSPV, 2012). . Colegiul
Naţional al Asistenţilor Sociali, Ministerul Muncii și Protecției sociale. (2012). Ghid privind
dezvoltarea de noi locuri de muncă protejate”, Proiectul “COMBAT- Consiliere, Ocupare,
Schimbarea Mentalităţilor, Eliminarea Barierelor, Accesibilitate, Training. POSDRU 2007-2013.

Consideraţii finale
Una dintre categoriile asupra căreia conceptul de economie socială şi-a orientat atenţia este cea a
persoanelor cu nevoi speciale, urmărind integrarea socio-profesională a acestora. Limitările cu care
aceşti beneficiari se confruntă în accesarea pieţei muncii, pot fi depăşite, economia socială având
capacitatea de a valorifica abilităţile speciale ale persoanelor cu dizabilităţi.
Activităţile desfăşurate în domeniul economiei sociale utilizează resursele şi potenţialul profesional al
persoanelor cu nevoi speciale, într-un cadru organizat reprezentat de diferite entităţi, cele mai întâlnite
în contextul României fiind unităţile protejate. În interiorul acestora se produc şi comercializă bunuri
sau se furnizează servicii, care asigură plata muncii depuse de angajaţi, oferindu-le astfel independenţa
financiară. Mai mult decât atât, profitul obţinut în urma desfăşurării activităţilor în cadrul acestor
entităţi este reinvestit în interiorul lor, cu scopul îmbunătăţirii calităţii produselor şi serviciilor oferite
sau al dezvoltării de noi locuri de muncă pentru alte persoane cu nevoi speciale.
Se poate concluziona că economia socială reprezintă o completare a acţiunilor întreprinse de
responsabilii de drept în sensul integrării profesionale a persoanelor cu dizabilităţi, prin asigurarea
angajabilităţii acestora în câmpul muncii, prin accesibilizarea şi adaptarea mediului de lucru la nevoile
acestora şi prin implicarea activă a beneficiarilor în desfăşurarea de activităţi lucrative, în funcţie de
abilităţile deţinute.
Altfel spus, „economia socială nu consideră persoanele defavorizate beneficiari pasivi ai filantropiei
sociale, ci protagonişti activi ai destinului lor” (CIRIEC, 2007, citat în MMFPSPV, 2010:17).
International Center of Research and Information on the Public, Social and Cooperative Economy
(CIRIEC). (2007). The social economy in the European Union
(http://www.ciriec.ulg.ac.be/fr/telechargements/RESEARCH_REPORTS/EESC2007_
%20EnglishReport.pdf. (accesat la 16 iulie 2012).
Este o modalitate de creştere şi valorificare a potenţialului economic al acestei categorii de populaţii,
considerate vulnerabile, contribuind la creşterea coeziunii economice şi sociale, pe termen mediu şi
lung.
Economia socială reprezintă ansamblul activităților organizate independent de sectorul public, al căror
scop este să servească interesul general, interesele unei colectivități și/sau interesele personale
nepatrimoniale, prin creșterea gradului de ocupare a persoanelor aparținând grupului vulnerabil și/sau
producerea și furnizarea de bunuri, prestarea de servicii și/sau execuția de lucrări.

Economia socială are la bază inițiativa privată, voluntară și solidară, cu un grad ridicat de autonomie și
responsabilitate, precum și distribuirea limitată a profitului către asociați.

În sensul prezentei legi, întreprinderile sociale pot fi:

a) societățile cooperative de gradul I, care funcționează în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea și
funcționarea cooperației, republicată;
b) cooperativele de credit, care funcționează în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr.
99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare;
c) asociațiile și fundațiile, care funcționează în baza Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la
asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și
completările ulterioare;
d) casele de ajutor reciproc ale salariaților, care funcționează în baza Legii nr. 122/1996 privind
regimul juridic al caselor de ajutor reciproc ale salariaților și al uniunilor acestora, republicată;
e) casele de ajutor reciproc ale pensionarilor, care sunt înființate și funcționează în baza Legii nr.
540/2002 privind casele de ajutor reciproc ale pensionarilor, cu modificările și completările ulterioare;
f) societățile agricole, care funcționează în baza Legii nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte
forme de asociere în agricultură, cu modificările ulterioare;
g) orice alte categorii de persoane juridice care respectă, conform actelor legale de înființare și
organizare, cumulativ, definiția și principiile economiei sociale prevăzute în prezenta lege.
(2) Pot fi întreprinderi sociale federațiile și uniunile persoanelor juridice prevăzute la alin. (1).

Art. 4. -
Economia socială se bazează pe următoarele principii:

a) prioritate acordată individului și obiectivelor sociale față de creșterea profitului;

b) solidaritate și responsabilitate colectivă;
c) convergența dintre interesele membrilor asociați și interesul general și/sau interesele unei
colectivități;
d) control democratic al membrilor, exercitat asupra activităților desfășurate;
e) caracter voluntar și liber al asocierii în formele de organizare specifice domeniului economiei
sociale;
f) personalitate juridică distinctă, autonomie de gestiune și independență față de autoritățile publice;
g) alocarea celei mai mari părți a profitului/excedentului financiar pentru atingerea obiectivelor de
interes general, ale unei colectivități sau în interesul personal nepatrimonial al membrilor.

Art. 5. -
(1) Economia socială contribuie la dezvoltarea comunităților locale, crearea de locuri de muncă,
implicarea persoanelor aparținând grupului vulnerabil, prevăzut de prezenta lege, în activități cu
caracter social și/sau activități economice, facilitând accesul acestora la resursele și serviciile
comunității.
(2) Economia socială are următoarele obiective:
a) consolidarea coeziunii economice și sociale;
b) ocuparea forței de muncă;
c) dezvoltarea serviciilor sociale.
(3) Îndeplinirea obiectivelor prevăzute la alin. (2) se realizează, în principal, prin următoarele activități
de interes general:
a) producerea de bunuri, prestarea de servicii și/sau execuția de lucrări care contribuie la bunăstarea
comunității sau a membrilor acesteia;
b) promovarea, cu prioritate, a unor activități care pot genera sau asigura locuri de muncă pentru
încadrarea persoanelor aparținând grupului vulnerabil;
c) dezvoltarea unor programe de formare profesională dedicate persoanelor din grupul vulnerabil;
d) dezvoltarea serviciilor sociale pentru creșterea capacității de inserție pe piața muncii a persoanelor
din grupul vulnerabil.

Art. 6. -
(1) În sensul prezentei legi, expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

a) activitate de interes general - orice activitate din domeniul economic, cultural-artistic, social,
educațional, științific, al sănătății, sportului, locuirii, protecției mediului, menținerii tradițiilor, al cărei
scop final este îndeplinirea obiectivelor prevăzute la art. 5 alin. (2);
b) activitate cu caracter social - activitate care urmărește interesul general, în realizarea nevoilor
sociale ale grupurilor vulnerabile, a prevenirii și combaterii riscului de excluziune socială și a
promovării incluziunii sociale;
c) activitate economică - orice activitate generatoare de venit;
d) întreprindere socială - orice persoană juridică de drept privat care desfășoară activități în domeniul
economiei sociale, care deține un atestat de întreprindere socială și respectă principiile prevăzute la art.
4;
e) întreprindere socială de inserție - întreprinderea socială care îndeplinește cumulativ condițiile
prevăzute la art. 10 alin. (1);
f) atestat de întreprindere socială - forma prin care se recunoaște contribuția întreprinderilor sociale la
dezvoltarea domeniului economiei sociale;
g) marca socială - forma de certificare a întreprinderilor sociale de inserție în scopul recunoașterii
contribuției directe a acestora la realizarea interesului general și/sau la îmbunătățirea situației grupului
vulnerabil;
h) grup vulnerabil - persoane sau familii care sunt în risc de a-și pierde capacitatea de satisfacere a
nevoilor zilnice de trai, în conformitate cu prevederile art. 6 lit. p) din Legea asistenței sociale nr.
292/2011.Reviste (1)
(2) Apartenența la grupul vulnerabil se dovedește prin acte eliberate de autorități sau, după caz, alte
categorii de persoane juridice cu competențe în domeniu. Modalitatea de certificare a apartenenței la
grupul vulnerabil se reglementează prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.Puneri în
aplicare (1)

Art. 7. -
Autoritățile administrației publice centrale și locale sprijină activitățile de economie socială prin:
a) recunoașterea rolului întreprinderilor sociale prin acordarea atestatului de întreprindere socială;
b) recunoașterea rolului întreprinderilor sociale de inserție prin acordarea mărcii sociale;
c) dezvoltarea mecanismelor de sprijinire a întreprinderilor sociale de inserție;
d) promovarea și susținerea dezvoltării resurselor umane din domeniul economiei sociale;
e) participarea la activități de economie socială prin colaborare în diferite forme, potrivit legii;
f) înființarea de centre de informare și consiliere în domeniul economiei sociale.

CAPITOLUL IIÎntreprinderea socială

Art. 8. - Puneri în aplicare (1), Librăria Indaco (2)

(1) Statutul de întreprindere socială se recunoaște prin acordarea unui atestat de întreprindere socială,
denumit în continuare atestat.Puneri în aplicare (1)
(2) Atestatul se acordă la solicitarea persoanelor juridice prevăzute la art. 3 pe baza actelor de înființare
și funcționare.Puneri în aplicare (1)
(3) Atestatul certifică scopul social al întreprinderii sociale și conformarea acesteia la principiile
enunțate la art. 4.
(4) Atestatul se acordă acelor întreprinderi sociale care dispun prin actele de înființare și funcționare
respectarea următoarelor criterii:
a) acționează în scop social și/sau în interesul general al comunității;
b) alocă minimum 90% din profitul realizat scopului social și rezervei statutare;
c) se obligă să transmită bunurile rămase în urma lichidării către una sau mai multe întreprinderi
sociale;
d) aplică principiul echității sociale față de angajați, asigurând niveluri de salarizare echitabile, între
care nu pot exista diferențe care să depășească raportul de 1 la 8.
(5) Atestatul se eliberează de către agenția județeană pentru ocuparea forței de muncă, respectiv a
municipiului București, denumită în continuare agenție de ocupare, prin compartimentul pentru
economie socială, prevăzut la art. 24 alin. (2).
(6) Atestatul se acordă pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea prelungirii, dacă se face dovada că sunt
respectate condițiile care au stat la baza acordării acestuia.Puneri în aplicare (1)
(7) Procedura de acordare a atestatului, precum și condițiile de suspendare sau retragere a acestuia se
reglementează prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.Puneri în aplicare (1)

Art. 9. - Puneri în aplicare (1)

(1) Întreprinderea socială are următoarele obligații:Puneri în aplicare (1)

a) de a comunica agenției de ocupare orice modificări ale actelor de înființare sau constitutive, în
termen de 15 zile de la modificare;
b) de a comunica agenției de ocupare rapoartele de activitate și situațiile financiare anuale;
compartimentul județean pentru economie socială are obligația să asigure consultarea acestor
documente de către orice persoană interesată;
c) de a publica, în extras, în termen de 3 luni de la încheierea anului calendaristic, raportul social anual
privind activitatea desfășurată și situațiile financiare anuale în Registrul unic de evidență a
întreprinderilor sociale, prevăzut la art. 27.Puneri în aplicare (1)
(2) Întreprinderile sociale se supun controlului cu privire la respectarea condițiilor legale de
desfășurare a activității, anual, pentru a se verifica respectarea criteriilor care au stat la baza eliberării
atestatului de întreprindere socială.
(3) Controalele prevăzute la alin. (2) se realizează de către organele de control ale Ministerului Muncii,
Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.Puneri în aplicare (1)

Întreprinderea socială de inserție este întreprinderea socială care:

a) are, permanent, cel puțin 30% din personalul angajat aparținând grupului vulnerabil, astfel încât
timpul de lucru cumulat al acestor angajați să reprezinte cel puțin 30% din totalul timpului de lucru al
tuturor angajaților;
b) are ca scop lupta împotriva excluziunii, discriminărilor și șomajului prin inserția socioprofesională a
persoanelor defavorizate.
Întreprinderile sociale de inserție au obligația de a asigura, pentru persoanele angajate, care fac parte
din grupul vulnerabil, măsuri de acompaniament care să asigure inserția profesională și socială.
(2) Măsurile de acompaniament pot fi: informarea, consilierea, accesul la formele de pregătire
profesională, adaptarea locului de muncă la capacitatea persoanei, accesibilizarea locului de muncă în
funcție de nevoile persoanelor, precum și alte măsuri care au ca scop sprijinirea inserției profesionale
și sociale.
(3) În vederea asigurării măsurilor de acompaniament, întreprinderile sociale de inserție colaborează
cu serviciile publice de asistență socială de la nivel județean și local, agențiile de ocupare, centrele de
furnizare de servicii integrate de asistență medicală, psihologică și socială pentru consumatorii și
consumatorii de droguri dependenți, cu specialiști în domenii precum psihologie, asistență socială,
adicții, pedagogie, formare profesională, ocupare, medicină, medicina muncii, economie socială.
Alte concepte utile pentru utilizarea adecvată şi comprehensibilă a termenului de incluziune socială
sunt: sistemul naţional de asistenţă socială, asistenţa socială, nevoia socială, serviciile sociale,
prestaţiile sociale, mesaje media cu caracter incluziv, mesaje media cu caracter excluziv

la nivel european nu există o definiţie general acceptată a conceptului de economie socială.

Din analiza diferitelor tipuri de abordare cu privire la definirea domeniului de economie sociale, se
constată trei modalităţi principale de definire: 1. Prin intermediul organizaţiilor specifice de economie
socială (asociaţii, fundaţii, cooperative, mutuale) Economia sociala este înţeleasă ca „însumând
organizaţii non-profit, cooperative şi alte forme private de întreprinderi asociate sau a fost folosită ca
sinonim pentru întreprinderi sociale”. Economia sociala prin „cooperative, societăţi mutuale şi
asociaţii (din ce în ce mai mult şi fundaţii) reliefează specificul misiunii acestor organizaţii în cadrul
economiei sociale, în special acela de a fi în beneficiul membrilor săi sau a colectivităţilor largi, decât
de a genera profit pentru investitori”. 2. Prin intermediul unor principii specifice de funcţionare Pentru
exemplificarea acestei abordări, amintim definiţia care este oferită prin Carta principiilor economiei
sociale (2002), ce face referire la următoarele principii specifice economiei sociale, care trebuie
respectate de către diferite tipuri de actori: - prioritate acordată individului şi obiectivelor sociale şi nu
capitalului: acumularea de capital economic nu reprezintă o ţintă de bază a actorilor implicaţi în
economia socială, acesta este relevant doar prin rezultatele lui asupra schimbării vieţii celor în
dificultate sau prin dezvoltarea unui profit social, centrat pe bunăstarea individului şi/sau a comunităţii;
- structuri private; - asociere voluntară şi deschisă; - control democratic al membrilor: deciziile se iau
în baza principiului 1 om = 1 vot, şi nu în funcţie de contribuţia la capitalul social al structurii; 11 -
imbinarea intereselor membrilor/utilizatorilor şi/ sau a interesului general; - gestiunea autonomă şi
independenţa faţă de autorităţile statului; - majoritatea excedentelor (profitul) să fie folosită pentru
atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă şi prestarea unor servicii de interes pentru membri sau de
interes general: profitul obţinut nu este folosit pentru a se împărţi între acţionarii structurilor de
economie socială, ci este reinvestit pentru dezvoltarea întreprinderii sau a comunităţii; - apărarea şi
aplicarea principiului solidarităţii şi responsabilităţii. 3. Abordare mixtă Exemplificăm cu definiţia
propusă de Consiliul Valon din Belgia2 , ţară care are o lege a economiei sociale: „Economia sociala
se compune din activităţile economice desfăşurate de societăţi, mai ales cooperative, asociaţii mutuale
şi alte asociaţii în care etica este în concordanţă cu următoarele principii: scopul final este mai degrabă
în serviciul membrilor sau al colectivităţii decât al profitului, autonomia gestiunii, procesul de decizie
democratică, prioritatea acordată în procesul de distribuţie a veniturilor, persoanelor şi muncii, faţă de
capital”. Astfel, termenul de economie socială se referă la acele organizaţii localizate între sectorul
public şi sectorul economic privat, iar organizaţiile de economie socială sunt angajate prioritar față de
revigorarea economică şi socială a unei comunităţi, decât de succesul propriu al organizaţiei3 .
Economia socială reprezintă un al treilea sector economic aflat la granița între sectorul privat sau de
afaceri și sectorul public sau guvernamental. Dezvoltarea economiei sociale generează soluţii
inovatoare pentru probleme sociale, economice și/sau de mediu şi satisface acele nevoi ale membrilor
comunității, care au fost ignorate sau îndeplinite inadecvat de către sectorul public și/sau privat. 2
Consiliul Valon este o structură cu rol consultativ, care are ca rol principal acordarea Guvernului valon
de avize în domeniul economiei sociale și a proiectelor specifice care se doresc a fi realizate/susținute
3 Extras din Suportul de curs Economia Socială, instrument de promovare a incluziunii sociale și a
cetățeniei active, ed. Asociația CRIES, 2012

Economia socială în România Conform Institutului de economie sociala (IES), in Romania, economia
sociala s-a remarcat incepand cu 2011 ca un sector important al vietii economice si sociale.

In anul 2009 economia sociala furniza in Romania 159,847 locuri de munca, adica 3,3% din totalul
locurilor de munca. Sectorul neguvernamental este principalul actor al economiei sociale. Asociatiile si
fundatiile constituie cel mai reprezentativ segment al economiei sociale din Romania atat din punct de
vedere numeric (93% dintre organizatiile inregistrate in perioada 1990 - 2010, 89,7% din organizatiile
active in anul 2009), cat si din punct de vedere al veniturilor, activelor imobilizate sau al personalului
salariat. In perioada 1990-2010, sectorul neguvernamental s-a dezvoltat accelerat, ajungand la peste
22.000 de organizatii active si aproximativ 109.882 de angajati4 .

Cooperativele ocupa o pondere de numai 3% ca numar de organizatii, dar dau inca un numar important
din locurile de munca din economia sociala din Romania ponderea acestor organizatii in totalul
locurilor de munca din economia sociala fiind de 31%. Economia socială in Romania este totusi putin
dezvoltata, fapt confirmat si de un studiu publicat in 2013 de Comitetul Economic si Social European
despre starea economiei sociale in cele 27 de state membre ale UE – de 4 Sursa www.ies.org.ro 13
unde rezulta ca tarile cu nivel scazut de acceptare sau neacceptare a conceptului de economie sociala,
unde conceptul de economie sociala este putin cunoscut, se afla intr-un stadiu incipient sau nu este
cunoscut, sunt urmatoarele: Austria, Republica Cehă, Estonia, Germania, Ungaria, Lituania, Slovacia,
Romania, Croatia si Slovenia. Acelasi studiu mentioneaza ca in Tarile de Jos, Suedia, Finlanda si
Polonia, conceptul de intreprinderi sociale este larg acceptat. Cel mai notabil progres pe care il putem
mentiona in acest context este insa adoptarea Legii economiei sociale (Legea 219/2015). După ani si
ani de propuneri, dezbateri si modificari, in vara acestui an, Parlamentul Romaniei a adoptat Legea
economiei sociale5 – act normativ extrem de important, dar aplicabil partial, in asteptarea Normelor
metodologice de aplicare. Legea ofera pentru inceput delimitari conceptuale in domeniul economiei
sociale, principii si reguli generale de infiintare si functionare a intreprinderilor sociale, in acord cu
directiile existente la nivel european.

Astfel, conform Legii 219/2015 privind economia socială: „Economia sociala reprezinta ansamblul
activitatilor organizate independent de sectorul public, al caror scop este sa serveasca interesul general,
interesele unei colectivitati si/sau interesele personale nepatrimoniale, prin cresterea gradului de
ocupare a persoanelor apartinand grupului vulnerabil si/sau producerea si furnizarea de bunuri,
prestarea de servicii si/sau executia de lucrari. Economia sociala are la baza initiativa privata,
voluntara si solidara, cu un grad ridicat de autonomie si responsabilitate, precum si distribuirea limitata
a profitului catre asociati.” Principiile pe care se bazeaza economia sociala sunt similare celor descrise
in carta europeana, respectiv: a) prioritate acordata individului si obiectivelor sociale fata de cresterea
profitului; b) solidaritate si responsabilitate colectiva; 5 Legea nr. 219/2015 privind economia sociala a
fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 561 din 28 iulie 2015, iar prevederile acesteia au intrat
in vigoare la data de 27 august 2015. 14 c) convergenta dintre interesele membrilor asociati si interesul
general si/sau interesele unei colectivitati; d) control democratic al membrilor, exercitat asupra
activitatilor desfasurate; e) caracter voluntar si liber al asocierii in formele de organizare specifice
domeniului economiei sociale; f) personalitate juridica distincta, autonomie de gestiune si
independenta fata de autoritatile publice; g) alocarea celei mai mari parti a profitului/excedentului
financiar pentru atingerea obiectivelor de interes general, ale unei colectivitati sau in interesul personal
nepatrimonial al membrilor. „Economia sociala contribuie la dezvoltarea comunitatilor locale, crearea
de locuri de munca, implicarea persoanelor apartinand grupului vulnerabil, prevazut de prezenta lege,
in activitati cu caracter social si/sau activitati economice, facilitand accesul acestora la resursele si
serviciile comunitatii.” (art.5, alin.1) Legea precizează si activitatile prin care se realizeaza obiectivele
de economie sociala. Acestea pot fi: - producerea de bunuri, prestarea de servicii si/sau executia de
lucrari care contribuie la bunastarea comunitatii sau a membrilor acesteia; - promovarea, cu prioritate,
a unor activitati care pot genera sau asigura locuri de munca pentru incadrarea persoanelor apartinand
grupului vulnerabil; - dezvoltarea unor programe de formare profesionala dedicate persoanelor din
grupul vulnerabil; - dezvoltarea serviciilor sociale pentru cresterea capacitatii de insertie pe piata
muncii a persoanelor din grupul vulnerabil. In concluzie, scopul principal al economiei sociale, in
comparatie cu scopul economiei de piata, nu este obtinerea de profit, ci consta in imbunatatirea
conditiilor de viata si oferirea de noi oportunitati pentru persoanele dezavantajate sau facand parte din
categorii vulnerabile.

In Romania, in lipsa unei legi a economiei sociale, intreprinderile sociale sau dezvoltat fara a avea un
statut specific de structuri de economie sociala, acest termen fiind folosit si operationalizat cu
precadere in documentele programatice elaborate in cadrul procesului de integrare a tarii noastre in
Uniunea Europeana. Pana in prezent, infiintarea si functionarea intreprinderilor sociale a avut un cadru
de reglementare si de politica publica definit de diverse acte normative, cum ar fi: - Actele normative
care reglementeaza infiintarea si functionarea cooperativelor, asociatiilor si fundatiilor, caselor de
ajutor reciproc; - Actele normative care reglementeaza activitatea intreprinderilor in general (de ex.
codul Fiscal, legea achizitiilor publice, etc) sau anumite domenii de activitate ca serviciile sociale si de
ocupare; - Actele normative care reglementeaza anumite domenii de activitate ca serviciile sociale si
de ocupare - insertia in munca a persoanelor cu dizabilitati sau, mai general a grupurilor defavorizate
de exemplu cum ar fi sub-contractarea, procedurile de externalizare; Unele dintre aceste acte
reglementeaza si rolul acestor intreprinderi in domeniile de politica publica respectiva ca furnizori de
servicii respectiv ca angajatori sau actori de reinsertie pe piata muncii a unor categorii defavorizate.

Ca urmare a adoptarii Legii privind economia sociala (Legea 219/2015), legislatia romaneasca va
permite posibilitatea infiintarii in tara noastra a doua tipuri de entitati juridice: intreprinderile sociale si
intreprinderile sociale de insertie. Prin lege se reglementeaza si statutul de întreprindere sociala,
respectiv întreprindere sociala de insertie. 17 Statutul de intreprindere sociala se recunoaste prin
acordarea unui atestat de intreprindere sociala, care se elibereaza de agentiile judeteane pentru
ocuparea fortei de munca si care certifica scopul social al intreprinderii sociale si conformarea acesteia
la principiile economiei sociale enuntate de lege. Atestatul de întreprindere sociala se acorda acelor
intreprinderi sociale care dispun prin actele de infiintare si functionare respectarea urmatoarelor
criterii: a) actioneaza in scop social si/sau in interesul general al comunitatii; b) aloca minimum 90%
din profitul realizat scopului social si rezervei statutare; c) se obliga sa transmita bunurile ramase in
urma lichidarii catre una sau mai multe intreprinderi sociale; d) aplica principiul echitatii sociale fata
de angajati, asigurand niveluri de salarizare echitabile, intre care nu pot exista diferente care sa
depaseasca raportul de 1 la 8. Intreprinderea sociala de insertie este intreprinderea sociala care: a) are
permanent, cel putin 30% din personalul angajat apartinand grupului vulnerabil, astfel incat timpul de
lucru cumulat al acestor angajati sa reprezinte cel putin 30% din totalul timpului de lucru al tuturor
angajatilor; b) are ca scop lupta impotriva excluziunii, discriminarilor si somajului prin insertia
socioprofesionala a persoanelor defavorizate. Statutul de intreprindere sociala de insertie se certifica
prin acordarea marcii sociale. Marca sociala cuprinde certificatul care atesta statutul de intreprindere
sociala de insertie, cu o valabilitate de trei ani de la data emiterii, precum si un element specific de
identitate vizuala care se aplica obligatoriu asupra produselor realizate sau a documentelor care
demonstreaza prestarea unui serviciu. Legea prevede un aspect deosebit de important din perspectiva
integrarii grupurilor vulnerabile in intreprinderile sociale de insertie si anume faptul ca acestea au
obligtia sa asigure masuri de acompaniament pentru insertia profesionala a persoanelor vulnerabile. 18
Masurile de acompaniament pot fi informarea, consilierea, accesul la formele de pregatire
profesionala, adaptarea locului de munca la capacitatea persoanei, accesibilizarea locului de munca in
functie de nevoile persoanelor si alte masuri care au ca scop sprijinirea insertiei sociale si profesionale
a angajatilor. De asemenea, in vederea asigurarii masurilor de acompaniament, intreprinderile trebuie
sa colaboreze atat cu serviciile publice de asistenta sociala de la nivel judetean si local, cat si cu
agentiile judetene de ocupare a fortei de munca. Suplimentar, este necesara si colaborarea cu specialisti
in domenii precum psihologie, asistenta sociala, pedagogie, formare profesionala, ocupare, precum si
medicina, medicina muncii sau economie sociala. Apreciem introducerea prevederilor privind
acompaniamentul ca o idee laudabila, tinand cont de faptul ca exista probleme diverse de adaptare a
persoanelor vulnerabile la conditiile unui loc de munca. Ramane insa de vazut care va fi impactul
practic al acestor prevederi – pot fi considerate o „complicatie” de catre cei care doresc sa infiinteze
intreprinderi sociale, sau pot fi implementate cu succes si atunci vor fi create toate premisele de
crestere a gradului de ocupabilitate in randul grupurilor vulnerabile.

Forme generale de organizare relevante pentru es

Unitățile protejate autorizate

Calitatea dde upa reprezintă o ipostază în care putem regăsi formele de organizare specific es care
angajează persoane cu dizabilități, în condițiile prevăzute în legea 448/2006 privind protecție și
promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și competărle ulterioare.
Upa este definită ca opertaorul economic de drept public sau privat, cu gestiune proprie, în cadrul
căreia cel puțin 30% din numărul total de angajați cu contract individual de muncp sunt persoane cu
handicap. Upa poate fi de două feluri: cu persoanlitate juridică sau fără personalitate juridică, cu
gestiune proprie, sub formă de secții, ateliere sau alte structure din cadrul operatorilor economici,
instituțiilor publice ori din cadrul organizațiilor neguvernamentale, precum și cele organizate de
persoana cu handicap autorizată, în condițiile legii, să desfășoare activități independente. Up pot
reprezenta forme relevante pentru es, atât timp cât sunt constituite ca persoane juridice de sine-
stătătoare, de drept privat, asigurând astfel reprezentarea obiectivelor sociale alături de cele economice,
având ca rezultat final reintegrarea profesională a persoanelor cudizabilități.