Sunteți pe pagina 1din 4

"Consilierea vocațională reprezintă un proces de asistare a persoanelor de vârstă diferită, în

diferite momente ale vieții active, pentru a lua cele mai bune decizii cu privire la carieră.
Consilierea vocațională se adresează atât elevilor și studenților care fac primele alegeri
legate de viitorul lor profesional, cât și persoanelor adulte, care doresc să își dezvolte
cariera sau să se orienteze spre o nouă profesie.Consilierea vocațională oferă informații
despre opțiuni educaționale și profesionale; facilitează dezvoltarea personală pentru luarea
unor decizii în concordanță cu aptitudinile personale și realitățile sociale.

Rolul consilierului vocational este acela de a utiliza metode, tehnici și instrumente utile
pentru informarea și susținerea persoanei în identificarea celor mai viabile soluții pentru el
fără a interveni cu păreri subiective.

În contextul integrării pe piața muncii a tinerilor cu dizabilități, alegerea profesiei este


importantă atât pentru reuşita individuală cât şi pentru eficienţa organizaţională, iar
consilierea vocaţională este cea care ajută tinerii cu dizabilități să facă alegerea corectă.

Bineînţeles că rezultatul acestei decizii nu este determinat de un singur factor, iar


consilierea vocaţională trebuie să ţină cont de principalii factorii care influenţează această
decizie. Aceşti factori se pot referi la caracteristici ale persoanei consiliate vocaţional (tipul
dizabilității, interese, motivaţii, abilităţi/aptitudini, valori, factori de personalitate etc.), la
caracteristici ale profesiei vizate (abilităţi necesare, solicitări profesionale, filieră de formare,
şanse de angajare etc.) și la contextul socio-economic în care vor evolua aceste
caracteristici.

Consilierea vocațională este necesară atunci când persoana cu dizabilități are nevoie de
ghidare și sprijin pentru a lua decizii personale privind viitorul său academic sau profesional,
incluzând alegerea tipului și nivelului de studii sau a profesiei potrivite profilului psihologic
individual.

Procesul de consiliere este individual, confidențial și se bazează pe metode fundamentate


științific de explorare a potențialului vocațional al persoanei cu dizabilități. Consilierul
vocational îl ajută pe tânărul cu dizabilități să ia cele mai bune decizii pe termen scurt,
mediu și lung, ținând cont de contextul său specific de viață și resursele disponibile.

Consilierea vocaţională se axează pe dezvoltarea capacităţii de planificare a carierei, iar


specificul consilierii carierei persoanelor cu dizabilități constă în dezvoltarea unui proces de
sprijinire, orientare, înarmare cu mijloace și resurse de a reacționa și care să aibă un înalt
grad de individualizare.
Activitățile de orientare profesională vizează valorificarea cunoștințelor, abilităților și
experienței pe care persoanele cu dizabilități le au de oferit atunci când este vorba de
angajare. Cu privire la meseriile, ocupațiile către care se pot orienta tinerii cu dizabilități,
trebuie menționat faptul că unii din acești tineri, care au dizabilități severe, nu pot învăța și
practica o meserie, dar pot efectua anumite operații ce țin de o meserie sau ocupație.

În mod practic, consilierul vocațional va dezvolta pentru și împreună cu tinerii cu dizabilități


o strategie care va propune, cel puțin:

• oferirea de informații despre drepturile asigurate prin lege persoanelor cu dizabilități;


• identificarea locurilor de munca - normale sau protejate posibil a fi ocupate de persoanele
cu dizabilități;

• (auto)evaluarea persoanei cu dizabilități pentru identificarea posibilităților actuale și


potențiale de muncă (prin antrenament suplimentar, formare, etc.);
• proiectarea de strategii și acțiuni de formare, de reabilitare funcțională și protezare, dacă
este cazul;

• generarea unui plan realist de acțiune, evaluarea rezultatelor, monitorizarea integrării


socio profesionale.

Consilierea vocationala implică, de asemenea, stabilirea de obiective personale de


dezvoltare a abilităților și competențelor necesare performanței într-un anumit domeniu,
academic sau profesional. Consilierul se va asigura ca tânărul cu dizabilități își stabilește
obiective realiste și tangibile, care corespund așteptărilor sale și nu ale altor persoane.
Alegerea unui traseu academic sau profesional pe alte criterii decât cele vocaționale nu
poate duce decât la insatisfacție și stres pe termen lung, afectând atât viața profesională cât
și personală.

Consilierul se va asigura ca persoana consiliată să dispună de toate informațiile și abilitățile


necesare pentru a lua cele mai bune decizii:

• informații despre domenii de activitate și tipuri de profesii;


• abilități, experiență și competențe cerute de diferite profesii;

• pașii de parcurs pentru a afla toate informațiile necesare despre un angajator sau un post
și modalități de a căuta oportunități de angajare;

• dezvoltarea abilităților de "networking" și de marketing personal (cum să se "vândă" și să


se promoveze mai bine);

• modalități active de informare;

• conceperea CV-ului și pregătirea pentru interviul de selecție;

• aspectele importante și punctele critice dintr-un proces de recrutare și modalități de


depășire a acestora;

• etapele unui proces corect de selecție și angajare și cum să se protejeze de angajatorii


incorecți.

În procesul de decizie vocaţională concură o multitudine de factori: familia, şcoala,


grupul de prieteni, mass-media, etc.

În concluzie, consilierea vocațională ajută la:

• Cunoașterea obiectivă a propriilor resurse și limitări (profilul psihologic: personalitate,


aptitudini, stil de învățare și gândire etc.);

• Luarea de decizii fundamentate privind planul de studii, formarea profesională și alegerea


profesiei cele mai potrivite profilului individual;
• Construirea unui plan eficient de dezvoltare personală pentru atingerea obiectivelor
academice sau profesionale;

• Construirea unui plan de carieră realist și tangibil, atât pe termen scurt cât și pe termen
lung;

• Câștigarea autonomiei decizionale personale și a abilităților de căutare și găsire a unui loc


de muncă."

S-ar putea să vă placă și