CURS 2 AN IV

ERUPȚIA DENTARĂ
DEFINIȚII-TERMINOLOGIE
• Eruptia dentară (ED) este procesul fiziologic, complex și îndelungat, dictat
genetic care aparţine odontogenezei şi care este strâns corelat cu creşterea şi
dezvoltarea restului structurilor craniofaciale. ED cuprinde totalitatea mişcărilor
pe care le efectuează dintele de la locul său de formare intraosoasă până la
atingerea planului de ocluzie şi intrarea sa în funcţie
• Emergenţa dentară reprezintă momentul în care dintele străpunge mucoasa bucală
şi devine pt prima oară vizibil pe arcada dentară. Termenul emergenţă =
perforarea mucoasei orale provine din latinescul erumpere = a străpunge.
• Exfolierea reprezintă căderea DT de pe arcadă proces ce se produce în urma
finalizării RR şi este urmată de erupţia dinţilor succesori.

GENERALITĂȚI CU PRIVIRE LA ERUPȚIA DENTARĂ

1) Dinţii în erupţie se deplasează în cele 3 dimensiuni spaţiale (preponderant axială)
2) Dezvoltarea, erupţia şi emergenţa dentară urmează tipare similare la toţi dinţii și
ambele dentiții.
3) Tiparul erupţiei la ambele dentiţii este simetric, diferenţele între erupţia dinţilor
omologi nefiind mai mare de 2-4 luni,
4) Dinții erup cu viteze şi amplitudini specifice stadiului eruptiv în care se găsesc.
5) Cronologia erupției dinților este specifică fiecărui dinte în parte adică fiecare grup
dentar erupe la momente de timp specifice
6) Secvența erupției dentare reprezintă ordinea în care erup dinții.

MIŞCĂRILE ERUPTIVE DENTARE – ETAPELE ERUPŢIEI DENTARE

Erupţia dentară cuprinde 3 etape în funcţie de mişcările eruptive:
1) etapa preeruptivă
2) etapa eruptivă (prefuncţională)
3) etapa posteruptivă (funcţională).
1) Etapa preeruptivă
Este reprezentată de totalitatea mişcărilor efectuate de germenele dentar, în
grosimea oaselor maxilar, până ajunge în poziţia intraosoasă din care se va angaja în
mişcarea eruptivă propriu-zisă.
Caracteristicile mișcărilor eruptive din etapa preeruptivă:
o mecanismele de producere sunt procesele de resorbţie-apoziţie
o la baza dirijării acestor mecanisme stă componenta genetică
o această etapă se termină când coroana este complet formată.
o sunt mişcări de poziţionare la început ale mugurilor dentari, iar apoi ale germenilor
dentari. Mişcările sunt induse de creşterea mugurilor/germenilor dentari cât şi de
creşterea oaselor maxilare. Deci sunt mişcări efectuate de germenele dentar în formare
pentru a se adapta dezvoltării osului în care este conţinut.
o sunt mişcări de mică amplitudine, orizontale (meziodistale) şi verticale ale germenului în
oasele maxilare aflate în dezvoltare.
2) Etapa eruptivă (prefuncţională)
 Este reprezentată de totalitatea mişcărilor efectuate de germenul dentar din
poziţia obţinută în etapa anterioară până ajunge în planul de ocluzie, devenind
funcţional.
Caracteristicile mișcărilor eruptive din etapa eruptivă :
o este etapa care durează cel mai mult
o mişcările eruptive au amplitudinea cea mai mare
o există 2 categorii de mişcări eruptive: a) intraosoase şi b) extraosoase
a) erupţia intraosoasă
Definiţie:
Este reprezentată de totalitatea mişcărilor efectuate de germenul dentar din
poziţia obţinută în etapa anterioară până ajunge sub mucoasa bucală.
Caracteristicile mișcărilor eruptive din subetapa intraosoasă a etapei eruptive
o mişcarea eruptivă principală este cea axială, către cavitatea orală şi planul de ocluzie. Nu
sunt excluse şi alte mişcări dar care sunt de mică amplitudine
o erupţie se desfăşoară concomitent cu alte procese ca: formarea rădăcinii, formarea
structurilor de suport ale dintelui (cement. LP, os alveolar) şi formarea joncţiunii dento-
gingivale
o mişcările eruptive debutează la scurt timp după terminarea formării coroanei şi începerea
formării rădăcinii şi odată cu începerea resorbţiei rădăcinii dinţilor temporari
o erupţia intraosoasă este înceată (1-10µm/zi) dar amplă (5-20 mm). Dacă această viteză se
micşorează mult, apare anchiloza dento-alveolară.
o mişcarea dentară intraosoasă este îndelungată 2,5-5 ani.
o pentru DINŢII PERMANENŢI mişcările eruptive în subetapa intraosoasă sunt mai
complexe, dintele având de parcurs o distanţă mai mare datorită poziţiei sale mai
profunde în os.
o mişcarea amplă a DP va fi uşurată şi ghidată de canalul gubernacular care ajută dinţii
succesori să-şi menţină direcţia verticală optimă de erupţie
o acest canal osos este situat oral de alveolele DT şi face legătura dintre sacul folicular al
dintelui succesor şi mucoasa cavităţii bucale
o orificiile de deschidere ale acestor canale osoase se observă pe cranii, oral de alveolele
dinţilor temporari.
o există câte un canal gubernacular pt fiecare dinte succesor
o canalul gubernacular conţine lig. gubernacular (gubernaculum dentis) format din ţesut
conjunctiv şi resturi ale lamei dentare
b) erupţia extraosoasă (în cavitatea orală)
Definiţie
Este reprezentată de totalitatea mişcărilor efectuate de dinte de sub mucoasa
bucală până ajunge în planul de ocluzie, devenind dinte funcţional.
Caracteristicile mișcărilor din subetapa extraosoasă
o este mai rapidă la început de ~ 1mm la 3 luni. Această avansare are loc până când dintele
aflat în erupţie atinge antagonistul.
o pe măsură ce se apropie de planul de ocluzie viteza de erupţie diminuă.
Mecanismul de producere al emergenţei dentare
Un rol important în emergenţa dentară şi în erupţia extraosoasă îl are epiteliul dentar
redus (EDI + EDE = epiteliul dentar redus - sinonime: cuticula dentară, cuticula
 primară a smalţului, cuticula/membrana Nasmyth). EDR acoperă toată coroana unui dinte
proaspăt erupt şi se abrazează în cursul masticaţiei
Rolurile Epiteliului Dentar Redus sunt:
o formarea smalţului prin Epiteliul Dentar Intern
o în producerea erupţiei extraosoase şi în emergenţa dentară
o în protecţia intraosoasă a smalţului împotriva: ţesutului conjunctiv înconjurător, a
tratamentului mecanic de canal incorect, a osteitei periapicale a unui dinte temporar. EDR
împiedică astfel formarea de defecte de structură ale smalţului (hipoplazii sau
hipomineralizări)
o în formarea joncţiunii dentogingivale (JDG).
Mecanismul propriu-zis de producere a emergenţei dentare
o pe măsură ce dintele cu rădăcina în formare avansează către mucoasa cavităţii orale
ţesutul conjunctiv de aici se degradează atât prin presiunile exercitate de dintele în
ascensiune cât şi de enzime secretate de EDR
o dintele va ajunge sub mucoasa cavităţii orale, apoi coroana dentară va străpunge această
porţiune şi EDR va veni în contact cu epiteliului mucoasei orale
o EDR fuzionează cu epiteliul mucoasei orale formând epiteliul joncţional, apărând astfel
un capac epitelial deasupra dintelui în erupţie.
o capacul epitelial, datorită acţiunii enzimatice a celulelor EDR, se va desface în zona
centrală permiţând dintelui să străpungă mucoasa cavităţii orale. Acest fenomen apare
fără sângerare deoarece dintele nu vine în contact cu ţesutul conjunctiv.
o Pe măsură ce dintele avansează spre planul de ocluzie în aceiaşi măsură manşonul
epitelial se strânge în jurul dintelului şi se va forma joncţiunea dento-gingivală.
o odată cu formarea acestei joncţiuni se încheie rolul organului smalţului.

Rolurile organului smalţului în ansamblul său sunt:

o rol în inducţia diferenţierii odontoblastelor care încep să secrete matricea organică
a dentinei din mantaua dentinară,
o rol în secreţia matricii organice şi mineralizarea smalţului,
o rol în erupţia dentară,
o rol în stabilirea J. dento-gingivale,
o rol morfogenetic
o rol de protectie a smaltului prin EDR
o rol de formare a tecii lui Hertwig prin bucla cervicală.

3) etapa posteruptivă (funcţională)

Definiţie:
Este reprezentată de mişcările parcurse de dinte de când atinge planul de
ocluzie, întră în funcţie şi până când îşi încetează existenţa pe arcadă
Caracteristicile mișcărilor din etapa posteruptivă :
o mişcările sunt de mică amplitudine
o mişcările au caracter compensatoriu al dezvoltării oaselor maxilare care este mai intensă
în perioada 14-18 ani, a uzurii ocluzale şi a uzurii aproximale
o mişcările sunt de obicei reprezentate de mezializări, extruzii, egresiuni. mai puţin de
distalizări
o la poziţionarea dintelui contează zestrea genetică dar şi forţele declanşate de buze, obraji,
limbă. Pot apărea astfel erupţii ectopice (datorită dezechilibrului “chingilor musculare”)

TEORII CARE EXPLICĂ MIŞCĂRILE ERUPTIVE DENTARE

Mecanismele erupţiei dentare nu sunt încă pe deplin cunoscute. Au fost propuse
numeroase teorii care să explice erupţia dentară.
a) Teoria ligamentară;
Această teorie postulează că motorul erupţiei dentare este reprezentat de
tracţiunea exercitată de ligamentele periodontale asupra dintelui. Ea explică cel mai bine
mecanismul erupţiei dentare.
Ligamentele alveolare sunt alcătuite din celule (fibroblaşti, care pot remodela
fibrele de colagen) şi fibre de colagen.
 Fibroblastele au următoarele proprietăţi legate de erupţia dentară:
- capacitate contractilă, de migrare şi de prindere între ele şi de fibrele de
colagen,
- pot sintetiza şi degrada colagenul care nu mai este necesar.
Formarea rădăcinii determină mişcări în fluidul sacului folicular, iar aceste
mişcări vor orienta oblic fibroblastele. Pentru a se păstra poziţia oblică este necesară
capacitatea fibroblaştilor de a sintetiza colagen (pentru susţinerea poziţiei dentare) şi de a
degrada colagenul care NU se află într-o poziţie dorită. În aceste scopuri este necesar
aportul vitaminei C.
 Fibrele de colagen sunt orientate oblic (pe toată perioada formării rădăcinii) având 2
inserţii: una mobilă pe cement şi alta fixă pe osul alveolar.
Forţa contractilă declanşată de lanţul de fibroblaste se transmite fibrelor de
colagen astfel încât întregul ansamblu are tendinţă de scurtare. Inserţia osoasă fiind fixă,
tot ansamblul se va scurta şi va tracţiona astfel dintele spre mucoasa orală.
Concluzie: Pentru dinţii cu o perioadă limitată de creştere, aşa cum se întâlneşte la om,
ligamentul periodontal are un rol esenţial în erupţie dar nu unul exclusiv. Această teorie
explică în prezent cel mai bine ED.
b) Teoria creşterii radiculare;
Postulează că formarea rădăcinii ar degaja forţa necesară împingerii dintelui spre
cavitatea orală prin intermediul unei formaţiuni situate la baza alveolei denumită
ligamentul in hamac.
Formarea unei porţiuni de rădăcină ar exercita presiuni pe ligamentul în hamac
care are inserţie fixă de o parte şi de alta a criptei osoase şi care ar transforma această
presiune într-o mişcare de împingere a dintelui spre cavitatea orală.
Concluzie: Dat fiind faptul s-a dovedit la microscopia electronică că ligamentul în hamac
nu există, formarea rădăcinii este mai degrabă o consecinţă a erupţiei dentare decât cauza
acesteia.
c) Teoria presiunii vasculare;
Postulează că vasele ce există la baza rădăcinii declanşează prin mecanism
hemodinamic o forţă mai mare decât cele de deasupra germenelui ceea ce ar putea avea
un rol minor în mişcarea eruptivă.
Concluzie: Vasele sanguine locale nu sunt în mod obligatoriu necesare pentru
desfăşurarea erupţiei dentare.
d) Teoria presiunii exercitate de creşterea pulpei;
 Multiplicarea celulelor pulpare ar putea dezvolta o forţă care să imprime dintelui
o mişcare eruptivă însă de mică amplitudine.
Concluzie: Creşterea pulpară nu este un fenomen care să explice fenomenul erupţiei
dentare.
e) Teoria creşterii osoase;
Formarea osului apical prin resorbţie şi apoziţie a fost implicată în iniţierea
erupţiei dentare. Roluri: foliculul dentar, derivatele (ligamentul periodontal, cementul
radicular, osul alveolar ale erupţiei) şi organul smalţului (epiteliul redus al smalţului).
Concluzii: Formare osoasă nu este suficientă pentru ca erupţia dentară să se producă.
f) Teoría dirijării extraosoase a erupţiei de către musculatura orală
- este valabilă şi în prezent dar ea un poate explica decât parţial erupţia dentară.
- în funcţie de tonicitatea sa musculatura orală ar influenţa erupţia extraosoasă a
dinţilor stabilindu-le poziţia finală pe arcadă.
g) Teoria foliculară
Atribuie un rol în erupţia dentară foliculului dentar care este capabil să
producă citokine şi factori de creştere care sunt responsabili nu numai de resorbţia
radiculară a dinţilor temporari, de resorbţia osului alveolar ci şi de inducerea la baza
foliculului de os alveolar care ar influenţa erupţia dentară.

FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ CRONOLOGIA ERUPŢIEI DINŢILOR

TEMPORARI
Procesul erupţiei şi dezvoltării ocluziei durează 13-15 ani (excluzând molarii de
minte).
Există variaţii ale erupţiei dentare faţă de vârsta medie normală a erupţiei. Aceste
variații pot fi produse de:
a) factori fiziologici care pot produce erupții încetinite / accelerate
b) factorii patologici pot produce erupții întârziate / precoce.
a. factori fiziologici
 factori legaţi de mamă:
- vârsta mamei la naştere, numărul de naşteri, starea de sănătate,
- cu cât mama este mai tânără, mai sănătoasă şi la primul copil erupţia se face
mai devreme (erupție accelerată).
 factori legaţi de copil:
- greutatea şi înălţimea la naştere mari favorizează erupţia accelerată a
incisivilor,
- la băieţi primul grup de DT erupe mai repede,
- factorii socio-economici, condiţiile de viaţă bune, tipul rasial (rasa neagra),
anotimp (cald) favorizează erupţia accelerată,
- ereditatea poate determina atât erupții accelerate cât și încetinite.
b.factori patologici
 factori loco-regionali
- obstacole (tumori, dinţi supranumerari)
 factorii generali
o erupţii întârziate
- rahitism, sifilis congenital, rubeola prenatală,
 - anomalii cromozomiale ca sindromul Down determină întârzieri şi inversiuni în
secvenţa erupţiei,
- boli genetice: displazia cleidocraniană (mulţi dinţi supranumerari), displazia
condroectodermală, microsomia hemifacială (Sindromul Goldenhar), sindromul
Apert, sindromul Crouzon, sindromul Trico-Dento-Osos, DLMP,
- hipofuncţia hormonală tiroidiană, STH, hormoni sexuali, parathormon,
- carenţe vitamine şi nutriţionale: A (formarea structurii epiteliale), C (formarea
colagenului), D (in metabolismul fosfo-calcic, in apozitia tesuturilor dure).
o erupţii precoce
- boli genetice: hemihipertrofia facială, angiomatoza Sturge-Weber etc,
- hiperfuncţia hormonală: tiroidieni, STH, sexuali, parathormon,
- febrele eruptive conduc la erupții precoce a dinților situați mai aproape de
suprafaţă.

SECVENŢA (ORDINEA) ŞI CRONOLOGIA ERUPŢIEI DINŢILOR

TEMPORARI
Terminologie:
• Secvenţa erupţiei reprezintă ordinea în care dinţii erup (de ex. mai întâi erup
incisivii centrali inferiori şi apoi incisivii centrali superiori la ambele dentiţii).
• Cronologia erupţiei reprezintă la momentul în timp (vârsta) la care fiecare grup
dentar erupe (de ex. incisivul central inferior erupe în jur de 6 luni la dentiţia
temporară şi în jur de 6 ani la dentiţia permanentă).
1. Secvenţa erupţiei:
- 1,2,4,3,5 este ordinea erupţiei DT la ambele arcade,
- întâi erup dinţii inferiori şi apoi cei superiori cu excepţia ILsup. care erup
înaintea celor inferiori,
- la băieţi primul grup incisivii erup mai devreme.
2. Cronologia erupţiei:
- DT erup între 6 luni – 21/2 ani (30 luni),
- cronologia erupţiei DT este influenţată în special de factori genetici, mai puţin de
factori de mediu deoarece o bună perioadă de timp (9 luni) aceşti dinţi sunt
protejaţi de organismul matern,
- erupţia DT se desfăşoară în 3 etape separate între ele de o pauză de câteva luni:
1) I (6-12 luni)
2) M1 (12-18 luni) şi C (18-24 luni)
3) M2 (24-30 luni)
a) etapa I (vârste medii)
- ICI la 6 luni
- ICS la 10 luni
- ILS la 11 luni
- ILI la 12-13 luni PAUZĂ
b) etapa II: M1 şi C (vârste medii)
- M1 inf. la 1 an şi 4 luni (16 luni)
 - M1sup la scurt timp după primul
- C inf la 1 an şi 7 luni (19 luni)
- C sup. la câteva săptămâni. PAUZĂ
c) etapa III: M2(vârste medii)
- M2 inf la 2 ani şi 3 luni (27 luni)
- M2 sup la 2 ani şi 4-6 luni (28-30 luni).

Ordinea şi cronologia erupţiei DT

În concluzie regula erupţiei DT este 6/4 adică la fiecare 6 luni mai erupe câte un
grup de 4 dinţi.

MANIFESTĂRI CLINICE CARE ÎNSOŢESC ÎN MOD NORMAL ERUPŢIA

(teething-ul dentar)
Semne şi simptome generale
Erupţia dentară POATE provoca:
- disconfort copilului care devine agitat şi plângăcios,
- pierderea poftei de mâncare, bea mult,
- insomnie,
- dorinţa de a mesteca pe obiecte tari (jucării) sau de a strînge degetele între
arcade,
- salivaţie abundentă cu care se poate îneca şi datorită căreia poate tuşii. Saliva se
prelinge mereu pe la colţurile gurii şi va produce iritaţii pe faţa, gâtul şi pieptul
 copilului. Este bine să se menţină aceste zone uscate prin aplicarea de babeţele şi
schimbarea frecventă a hainelor.
Erupţia dentară NU POATE provoca:
- febra mare peste 37,5o sau prelungită,
- diareea, vărsăturile,
- letargia sau problemele serioase de somn,
- semnele şi simptomele de viroză respiratorie,
- erupţiile cutanate.
Toate aceste simptome nu este normal să apară în cursul erupţiei dentare ele
constituind semne ale unei boli generale asociate.
Semne şi simptome locale
În timpul erupţiei dentare copilul poate prezenta următoarele semne şi simptome
locale care sunt mai pronunţate la erupţia primilor dinţi şi la erupţia molarilor
- semne de uşoară inflamaţie gingivală,
- semne de inflamaţie gingivală marcată prin suprainfectare (congestie, tumefacţie,
puroi, căldura locală crescută, durere ceea ce necesită tratament de urgenţă),
- hematomul, chistul și sechestrul de erupție (vezi tabelul 2.1. și cursul 3),
- când dintele perforează gingia poate apărea uneori o mică sângerare dacă ţesutul
conjunctiv nu s-a dezintegrat total.
Tratament
o Tratamentul profilactic:
- menţinerea igienei cavităţii orale prin ştergerea gingiilor cu tifon steril umezit cu
apă rece,
- aplicarea de babeţele curate pe gâtul şi pieptul copilului pentru a evita scurgerea
de salivă şi apariţia iritaţiilor pielii,
- atenţie la jucăriile pe care le roade! Jucăriile trebuie să fie spălate frecvent,
trebuie să fie verificate să nu aibă muchii ascuţite care ar putea rănii cavitatea
bucală şi să nu conţină substanţe toxice în interior,
- mâinile copilului vor fi spălate frecvent şi vor fi tăiate des unghiile,
- pentru calmarea copilului sunt recomandate o serie de metode nefarmacologice:
- simpla distragere a atenţiei cu o carte, o poză, un cântec sau un joc nou poate
provoca liniştirea.
- mulţi bebeluşi se calmează dacă pe zonele dureroase se fac masaje blânde cu o
linguriţă rece sau cu degetul înfăşurat într-un tifon curat şi umezit cu apă rece se
masează şi curăţă bine zona de resturi alimentare. De asemenea obiectele de
cauciuc sau plastic reziliente uşor de curăţat pot fi date copilului să fie muşcate.
o Tratamentul curativ medicamentos
- se pot folosi anestezice locale ca: colutorii (cu anestezic, vitamina A,
hidrocortizon), ceai muşeţel, gel Baby Zilactin, Baby Orajel (conţin benzocaină
ca anestezic şi nu conţin zahăr sau alcool) sau baby Anbesol. Nighttime Formula
Gel poate fi folosit noaptea. Calgel este un preparat anestezic care se găseşte şi la
noi în ţară. Se adm. La copii cu vârsta mai mare de trei luni iar aplicarea lui se
poate repeta după un interval de 20 min,de maximum 6 ori pe zi. Atenţie să nu
înghită anestezicele aplicate local. Anaftin gel recomandat pentru calmarea
durerii din ED
- analgetice generale ca Tylenol (acetaminofen supozitoare) pentru bebeluşi sau
Panadol baby infant pot fi de asemenea utile.
Tabel 1 Manifestările clinice ale teething-ului și tratamentul acestora