Stadiul de debut al vieții:

- Acest stadiu se împarte în trei sub-stadii:

1. Germinal în care se depășește etapa de ou sau de zigot (două săptămâni)
2. Embrionar ( de la două săptămâni după fecundare și durează până la sfârșitul săptămânii a 8-a )
3. Fetal ( durează până la naștere)
- Viața începe odată cu conceperea ființei umane
- Ceea ce este de remarcat este că embrionul când capătă denumirea de făt seamănă cu ființa umană
- Când începe etapa fetală capul este conturat, apar mugurii care formează membrele și placenta și începe
să bată inima
- Debutul vieții începe așadar odată cu unirea celulei masculine cu celula feminină, ceea ce duce la
formarea unei singure celule numite zigot și ulterior aceasta se divide în mai multe celule ce vor
constitui viitorul copil, dar nu în toate situațiile de concepere duc la naștere pentru că eficiența
fecundării depinde de o serie de factori cum ar fi sănătatea partenerilor, intervalul de timp dintre
ciclurile menstruale, vârsta partenerilor.
- Unirea spermatozoidului cu ovulul duce la apariția oului acesta ce conține seturi de cromozomi diferiți.
În cadrul perechii de cromozomi la bărbat poate fi unul X și unul Y, la femei doi de X, atunci prin unirea
X de la tată și X de la mamă rezultă o fată, iar când este Y de la tată și X de la mamă rezultă băiat.
- Setul de cromozomi suferă un proces de prefaceri în care apar și fenomene ce se abat de la reguli, astfel
nașterile pluricelulare se produc în două situații: ori mama eliberează două celule fertilizate (gemeni
dizigoți), ori atunci când ovulul fertilizat se divide în primele momente formând doi embrioni diferiți și
rezultând gemeni monozigoți. Mai rar se produc și nașteri cu trei sau mai mulți gemeni pe baza unui
singur proces (gemeni siamezi)
- Imediat după fecundație se dezvoltă aceste caracteristici spectaculoase : oul se diferențiază in două părți
încât se constituie embrionul din prima parte și din cealaltă se formează o serie de aspecte fetale cum ar
fi placenta și care răspunde necesității fătului. Dezvoltarea este semnificativă chiar de la primele
săptămâni și evidența dezvoltării este foarte clară în primele trei luni când toată dezvoltarea este marcată
de fenomenul de organismogeneză. Crește dezvoltarea generală a fătului, în prima lună apare aparatul
cardio-vascular și circulator, iar la sfârșitul lunii embrionul are 1 mm, în a doua lună apar mugurii
membrelor, ficatul, sistemul urinar, ochii, urechile și ajunge la 3cm, în luna a 3 a se diferențiază sexul,
dar și alte organe și la sfârșitul ei se ajunge la 10 cm, în luna a 4 a apare părul, debutează funcțiile
glandurale, sexuale și ajunge la 20cm, la sfârșitul lunii a cincea se ajunge la 30 de cm și 1000gr, în luna
a șaptea dezvoltarea continua mai ales pe direcția dezvoltării organelor interne, acum se formează si
dezvoltă straturile pielii și se formează cele trei starturi distincte .
 - In mod deosebit dezvoltarea cerebrală se produce spectaculos, încă din primele săptămâni apar unele
multiplicări care se evaluează la 20 de mii de neuroni formați pe minut și se ajunge în luna a treia la 30
de mii neuroni/minut. În primele 5-6 zile volumul embrionului crește de 8 mii de ori, iar diametrul de
20de ori. Ne interesează în mod deosebit dezvoltarea creierului care la 14 săptămâni este aproximativ
mare, de exemplu la sfârșitul lunii încep să apară si unele caracteristici ale stratului superior al
creierului, spre sfârșitul lunii a treia se dezvoltă cerebelul, iar în luna a apar șanțurile , iar în a șaptea
cele șase straturi celulare
- Psihismul prenatal poate fi apreciat după câteva elemente cum ar fi cele senzoriale, după comunicarea cu
mama și mai ales după răspunsul la stimulii externi cum ar fi vocea mamei, zgomote, muzica. Spre
exemplu la aproximativ 7 săptămâni si jumătate apar muscari vizibile cu caracter haotic, dar nu sunt
percepute de mama, când apare un stimul nociv mișcările sunt mai puternice. Se dezvoltă văzul și se
credea ca acesta nu se dezvolta in cavitatea obscura in care sta fătul, dovada este ca atunci când se da
lumina pe burta mamei fătul reacționează, dar si atunci când se constata ca la nașterea copiilor prematuri
ei vad. Cam același lucru se întâmpla si cu auzul care funcționează din luna a patra copilul reacționează
la naștere sau imediat după naștere vocea mamei.
- Exista si o tehnica actonomie prin care se dezvolta atașamentul fătului fata de părinți prin obținerea
controlului ?????? Intr-un experiment efectuat pe femei gravide in luna a 3 a a6 a si a 8 a de doua ori pe
saptamana acestora li s-a prezentat cuvinte si propozitii scurte in lb franceza si engleza

II. Stadiul de sugar ( de la naștere la un an):

Ceea ce a preocupat cel mai mult pentru debutul acestui stadiu a fost primul țipăt (la baieți mai intens, decât la
fete)

Aceste preocupări s-au prelungit până aproape de zilele noastre. Filosoful Lucretius considera că primul țipăt a
fost un protest al copilului în fața necunoscutului. Mai apropiat de noi este Freud, el spunea că primul țipăt este
un protest față de lumea mizerabilă în care intră.

Noi vorbim de nașterea obișnuită care se produce la 9 luni, există și o greutate și o înălțime ideale pentru
această naștere: greutatea este de 3500g, iar înălțimea 50 cm la băieți, iar pentru fete 3300 g și 45 cm talie.
Există și nașteri la 7-8 luni , dar cei mai mulți consideră ca mai bine te naști mai devreme de 8 luni fiindcă ești
predispus la retarduri. Copii care se nasc în această perioada au in principiu 1500-2000 g și se numesc
prematuri( se nasc înainte de termen cu o greutate și înălțime mai mică decât cea medie). Acești copii prezintă
niște dificultăți de adaptare mai ales pentru primele 5-6 săptămâni apoi ei recuperează și din punct de vedere a
greutății si adaptării la mediul înconjurător. Atunci când apar modificări nefavorabile in viața intrauterină copiii
care se nasc se numesc imaturi și prezintă niște structuri „retardate”.Exista și o altă categorie de copii care se
numesc dismaturi, se nasc la termen, dar greutatea lor este sub cea normală (sub 2500g). Mai există o altă
categorie, aceștia se numesc postmaturi (aceștia se nasc după termen).

Aici se regăsesc trei legi mai importante și specifice stadiului respectiv:

1. Legea ritmurilor de creștere care este mai rapidă cu cât vârstele sunt mai mici (se aplică și la stadiul
anterior).
2. Legea corelației creșterii între diferitele organe, pe de o parte și organismul în ansamblul său corelat cu
aceste organe, pe de altă parte.
3. Legea puseelor de creștere

Acest stadiu cuprins între 0 și un an reprezintă trecerea de la mediul intern la cel extern, de la cel lichid la cel
gazos, ceea ce înseamnă un proces greu de adaptare și sunt dificultăți de adaptare pentru început pentru că
echipamentul său biologic și psihologic nu asigură o viață independentă,astfel încât el rămâne dependent de
mamă. Are fragilitatea și labilitatea fiziologică și psihologică mai ales atunci când este abandonat de mama sau
când aceasta lipsește mai mult. Achiziția de competență necesară adaptării depinde de mediul de viață și de
maturitatea sistemului nervos central, în acest context reflexele sunt foarte importante, cum ar fi cel de
sugere/hrănire, de gângurit (premergător comunicării), de plâns (semnalizează necesitățile biologice ale
copilului) etc.

Există ideea că copilul la venirea pe lume este influențat pozitiv sau negativ și de modul în care el este primit de
către părinți( în acest moment se pune o primă ștampilă pe copil, acest lucru a fost semnalat de Maria
Montessori). Experimentul cu maimuța de pluș și de fier.

Copilul este obligat să se adapteze și să-și dezvolte propriul său sistem organ-funcțional care să-l ajute spre
independență, pentru aceasta se produc o serie de modificări cum ar fi :

1. reglarea aparatului respirator și funcțional pentru asigurarea desfășurării ritmice a modului de percepere
a stimulilor înconjurători
2. modificări organo-funcționale la nivelul digestiei proprii
3. se produc activități legate de sistemul circulator pentru funcționarea organelor vitale de inimă,plămâni
4. dezvoltarea sistemului imunitar
5. dezvoltarea sistemului senzorial și cerebral

Înfățișarea nou-născutului este specifică stadiului/perioadei:

- Corp pliabil
- Cap mare
- Membre scurte
- Piele roșiatică și tumefiată
- Ochi albaștri/ ochi de lapte

Pentru evaluarea vitabilității prezente la naștere cea mai folosită scală este scala de dezvoltare a lui Virginia
Abgar, în care copilul este evaluat pe 5 dimensiuni ( toate primesc două puncte pentru a se ajunge la 10):

Tonusul muscular: când acesta este flasc se dă 0 puncte, când apar ușoare flexiuni la extremități se dă un
punct și când apar mișcări vii se dă 2 puncte

Pulsul: când nu-l percepi se dă 0 puncte, când apar mișcări ușoare sub 100 pe minut se dă un punct, iar peste
100 se dau 2 puncte

Grimasă: fără reacții 0 puncte, are grimasă un punct, țipă tare 2 puncte

Înfățișarea: albăstruie 0 puncte, corp roz și extremități albăstrui 1 punct, roz complet 2 puncte

Respirația: absentă 0 puncte, ușoară un punct, bună care se recunoaște după intensitatea plânsului 2 puncte

Există o anumită ordine în dezvoltarea organelor de simț și a simțurilor propriu-zise, de aici și dezvoltarea
într-o anumită ordine a senzațiilor și percepțiilor. Se dezvoltă acuitatea senzorială aproximativ în următoarea
ordine:

- Miros
- Gust
- Auz
- Văz

Piaget descrie 6 etape în dezvoltarea senzorial-motorie:

1. De la naștere la o lună când predomină reflexele necondiționate

2. De la o lună la 4 luni când se produce acomodarea și coordonarea reflexelor și se elaborează lanțuri de
reflexe
3. De la 4 luni la 8 luni se lungesc perioadele de observare a celor din jur
4. De la 8 la 12 luni se formează noi și complexe forme de adaptare în care rolul principal îl are anticipația
5. De la 12 luni la 18 luni se dezvoltă/ elaborează mijloace de explorare și cunoaștere bazate pe experiența
activă
6. De la 18 la 24 de luni intervin mijloace de achiziție și acomodare bazate pe combinații mintale

Drept urmare acestor perioade enunțate de Piaget se dezvoltă funcționalitatea analizatorilor și se constituie
și organizează percepția ca proces de cunoaștere. Percepția se structurează sub forma a două modele:
 1. Perceptiv contemplativ (prezentă de la două luni)
2. Perceptiv acțional ( prezentă la trei luni și este profund influențată de modelele complexe de
comprehensiune manuală)

Dezvoltarea fizică pe lângă faptul că se raportează la cele două principii se produc forme de relaționare cu
cei din jur prin adoptarea poziției verticale și dezvoltarea comunicării verbale și non-verbale. Comunicarea
duce întotdeauna la adaptare, iar aici este implicată atât cea verbală, cât și cea non-verbală. Aceste două
forme de comunicare acționează împreună și se dezvoltă împreună, dar pentru început comunicarea non-
verbală devine dominantă, aici se încadrează și vocalizările și gânguritul. Încă de la două luni copilul se
poate întrerupe din supt pentru a răspunde discursului afectiv al mamei ( suptul e mai vioi la băieți decât la
fete). La patru-cinci luni comunicarea după mimică și intonație este foarte activă la copil (tot non-verbală).
Mai multe forme de comunicare după distanța dintre vorbitor și auditor, astfel în această perioadă putem
vorbi de:

- o comunicare intimă care este apreciată la 20-30 de cm, în care afecțiunea este mare;
- comunicare personală în care afecțiunea este mai mică, dar mai socializată 1m-1,5 m;
- distanța oficială prin care se comunică activități și hotărâri;

În psihologie se consideră că atingerea corpului exprimă afecțiunea maximă ceea ce echivalează mai târziu
cu atingerea prin dans sau prin cuplu. La 6 luni sau după unii autori la 5 luni apare așa numita lalațiune, care
este o fază superioară a gânguritului și care constă în pronunția sau repetiția de silabe. Etapa următoare este
aceea a apariției primelor cuvinte ce au rol de propoziție, iar lanțurile de sintagme nediferențiate se numesc
holofraze. Prin comunicare apar conduite noi de simpatie, de antipatie, de evaluare, de gelozie, de timiditate,
de simulare, de imitație etc. Pe baza acestor activități se structurează două grupe de copii încă din această
perioadă: una în care predomină confortul psihic și una în care predomină agitația, nervozitatea,
iritabilitatea.

Achiziții fundamentale în această etapă de dezvoltare:

1. apar și se dezvoltă o serie de competențe ce sunt structurate sau chiar structuri comportamentale și care
facilitează adaptările tot mai complexe, de aici și comportamente de un anumit tip (simplu, mai
dezvoltat, mai complex). Comportamentele depind de experiența copilului și de maturizarea sistemului
nervos central
2. competențele copilului sunt legate de nevoia de supraviețuire, aici apar reflexele care joacă un rol
important: în primul rând reflexul de sugere pentru a se hrăni (acesta este înnăscut), reflexul de
gângurit(este la fel indiferent de unde te-ai născut ) și reflexul de plâns (ambele apar pentru a i se acorda
atenție, înlăturarea disconfortului, pentru a semnala că are nevoi)
 3. reflexele determină comportamente care reprezintă grade diferite de dezvoltare în funcție de situație
4. competențele implică organizarea comportamentelor
5. răspunde relativ la stimulii de mediu prin care învață să disting anumite trăsături ale obiectelor
6. învață să distingă relația dintre acțiuni și consecințele lor (ex: dacă duce degetul în gură constată că-i
face plăcere și-l duce în continuare, dar dacă-l duce în ochi constată durere și se ferește să mai facă asta)

Dezvoltarea motrică este legată de dezvoltarea psihică și însoțește această dezvoltare până la sfârșitul vieții.
Dezvoltarea intensă pe acest plan se concretizează în creștere, în greutate și înălțime

Apar repere pentru dezvoltarea motrică, dar înainte de aceasta pentru a se compara evoluția normală sau nu
valorile respective se raportează la etaloanele culturilor sau țărilor diferite. Dezvoltarea motrică poate fi
raportată la unele repere:

o între 0 și 2 luni copilul reușește să stea culcat pe burtă, își ridică umerii, își ridică capul și bărbia, dacă
nu îndeplinește asta apar etaloanele pentru deficiență;
o de la 2 la 4 luni stă culcat pe burtă, se poate ridica pe antebrațe, își poate ridica pieptul, ține și scutură
jucăria, se rostogolește
o între 4 și 6 luni poate sta în fund fără ajutor, acesta este singurul indicator fundamental
o între 6 și 10 luni se ridică în picioare, se prinde când este ajutat și-și trece jucăria dintr-o mână-n alta
o între 10 și 14 luni merge sprijinit de mobilă, stă singur în picioare, iar unii pot merge chiar bine

Toate acestea sunt susținute de dezvoltarea oaselor care devin mai tari și mai rigide, de creșterea forțelor
musculare, de apariția unor mișcări precise ce se formează din mișcările haotice, acestea progresează pe parcurs
și generează mișcări tot mai fine. Mișcările progresează de la cap spre picioare, apoi de la trunchi spre
extremități (primele mișcări care se dezvoltă sunt cele ale ochilor; acestea îl ajută la explicarea și învățarea unor
acțiuni noi, de fapt controlul ocular progresează continuu și desăvârșește de la vârsta de 7 ani). Până la 5 luni
poate agăța un obiect ghidându-se vizual, iar după această perioadă agață obiectul în mod voluntar. Mișcările se
dezvoltă și pe baza reflexelor care servesc anumite funții, pe lângă cele de supt, importante sunt și cel de clipit
și strănut. Unele reflexe sunt importante pentru supraviețuire, iar altele dispar pe măsura achiziționării altor
reflexe mai complexe: reflexul de supt dispare de la 2/4 luni, acest reflex este înlocuit cu un comportament
voluntar de hrănire (vede hrana deschide gura, prinde cu mâna) .

De fapt, aceste reflexe care dispar își pierd din valoarea lor și se formează alte reflexe. Totuși câteva reflexe le
amintim și prin care putem să evaluăm mai bine dezvoltarea copilului:
 1. reflexul Babinski: pe talpa copilului care este întinsă o atingem de la călcâi spre degete și atunci
constatăm reflexul că degetele se răsfiră și piciorul se răsucește înăuntru (după un an dispare)
2. reflexul Babkin: copilul este culcat, producem o presiune asupra ambelor palme ceea ce îl face să se
întoarcă cu capul înainte, gura se deschide și ochii se închid (dispare la 3 luni)
3. reflexul de apucare: se presează asupra palmelor ceea ce duce la strângerea degetului cu forță pentru a-i
susține greutatea copilului (se diminuează la 3 luni și dispare definitiv până la un an)
4. reflexul de căutare a mamelonului: la atingere obrazului se întoarce cu capul în direcția respectivă pentru
a suge (dispare pe la 4 luni)
5. reflexul de pășire: când este ridicat deasupra unei suprafețe și atinge suprafața cu tălpile face mișcări de
pășire ( dispare la 3 luni)

Producerea dezvoltării preponderent psihică se realizează de la simplu la complex pe următoarele planuri:

A. Planul senzorial:
Acuitatea vizuală este slabă la naștere, dar crește rapid în primele 6 luni, totuși în ziua a 10 a apar reflexe
la stimulii înconjurători, iar în ziua a 25 a privirea se poate fixa pe un obiect în mișcare, la 3 luni are loc
coordonarea sensibilității vizuale. Vederea colorată și coordonarea tact–văz se produce la 4 luni, se
poate grăbi dezvoltarea acuității vizuale prin antrenament.
Un zgomot puternic este recepționat de copil prin mișcare la 6 luni jumătate, după naștere sensibilitatea
auditivă se poate dezvolta prin prezența unui sunet care se aude ritmic și când copilul clipește se bate
mai intens și când intră și inima în mișcări mai rapide se schimbă activitatea electrică la nivelul
creierului. Un sunet ca să poate fi perceput trebuie să se plaseze între 10-20 decibeli. Sensibilitatea
auditivă crește odată cu vârsta și atinge nivelul de dezvoltare al adultului la vârsta de 12-13 ani, sunetele
se deosebesc și se diferențiază de timpuriu, astfel că încă de la o lună copilul face distincția între „ba„ și
„pa”.
În ce privește mirosul și gustul s-a constatat că la 5-6 zile după naștere copilul poate face diferența între
mamă și altă femeie pe bază de miros. Papilele gustative sunt prezente pe limbă înainte de naștere, la
puțin timp după naștere poate face distincția între apa cu zahăr și apa curată, detectează ușor dulceața din
laptele mamei ceea ce și explică preferința pentru dulce de timpuriu și ulterior apare distincția dintre
dulce, sărat și amar

B. Planul percepției:
Perceperea adâncimii și distanței se realizează de la două luni și se poate constata pe baza ratei cardiace.
La 5 luni privește convergent pentru a determina distanța dintre el și obiect, excepție fac aici cei care se
nasc cu strabism. Perceperea mărimii și distanței apare aproximativ la 3 luni, tot cam la această vârstă
apare și constanta formei. Perceperea fețelor umane determină distincția unei figuri de alta, chiar înainte
 de 3 luni poate recunoaște chipul din fotografia mamei pe care îl preferă în locul chipului unei persoane
străine. De la 5 luni pot face distincția între chipurile persoanelor străine. Toate aceste fenomene duc la
dezvoltarea capacității de învățare. Învățarea încă din această perioadă se bazează pe moștenirea
biologică și propria sa experiență. Învățarea clasică de tip pavlovian apare la 3 luni, iar învățarea
instrumentală/ operantă se dezvoltă și a permis să realizeze distincția dintre unele aspecte cu caracter
negativ și unele cu caracter pozitiv. Schimbările comportamentale care apar în urma acestor fenomene
sunt mai evidente după 3 luni, învățarea imitativă este foarte eficientă și este superioară învățării
condiționate, Piaget afirmă că imitarea se dezvoltă în mod gradual în primii 2 ani de viață și duce de
obicei la învățarea imitativă în achiziția vorbirii. La nivelul gândirii, Piaget pe baza observațiilor
propriilor copii arată că achizițiile parcurg o succesiune de stadii deosebite calitativ prin această formă
de dezvoltare și adaptare se ajunge la o dezvoltare tot mai eficientă în care copilul devine tot mai activ și
atunci dezvoltarea se realizează prin asimilare și acomodare.

C. Panul comunicării:
Comunicarea cuprinde plânsul, surâsul, gestica și mimica, nu numai vorbirea. Comunicarea verbală se
realizează paralel cu cea non-verbală, în unele momente cea non-verbală, chiar și la adult, poate ?.
Limbajul este important, dar trece prin faza de pre-limbaj: intonația, intensitatea, culoarea vorbirii.
Plânsul este mai intens până la 2-3 luni și exprimă foamea, durerea, furia, disconfortul. Surâsul ca mijloc
de comunicare non-verbală apare la 3-4 săptămâni, iar până atunci se exprima prin grimase. Importantă
este și gestica mâinilor care la 4 luni exprimă dorințe, iar de la 6 luni aceasta exprimă și propoziții mai
dezvoltate cum ar fi salutul. Sunetele și cuvintele se însușesc treptat în relație cu cei din jur, astfel la o
lună emite sunete guturale, la două luni poate emite vocale, la 3 luni gângurește, la 4 luni face vocalizări
și poate râde cu hohote, la 5 luni apare lalațiunea (repetiția de silabe), emite strigăte de bucurie, râde și
face vocalize, la 9 luni apar holofrazele , între 9 și 12 luni apar primele cuvinte cu rol de propoziție.
Atașamentul copilului în această perioadă exprimă legătura emoțională specială cu părinții. Atașamentul
se dezvoltă pe întreaga perioadă sugară, ante-preșcolară și preșcolară, iar atașamentul este mai pronunțat
față de părintele care se ocupă de el și în primul rând de hrănirea sa.

Stadiul ante-preșcolar (1-3 ani)

= stadiul primei copilării

=stadiul oglinzii (copilul se descoperă pe sine în oglindă, se uită cu mare interes în oglindă, se
recunoaște în oglindă; în nici un stadiu oglinda nu e mai interesată decât în acest stadiu)
=stadiul de grație și drăgălășenie (sunt foarte simpatici)
=stadiul pinguinului (se referă la mersul său care seamănă cu cel al pinguinilor)
 În acest stadiu, pentru prima dată, se descoperă noi relații cu familia pentru că sesizează regulile și
interdicțiile, orarul și stilul de viață al familiei, în funcție de aceste caracteristici copilul se dezvoltă pe o
traiectorie specifică familiei. Descoperă interesul pentru spălat, de a fi curat, de a răspunde la întrebările care i
se pun. Se bazează foarte mult pe experiența pe care a achiziționat-o până acum – achiziții fundamentale pentru
adaptarea copilului la mediul înconjurător care se însușesc până la finalul anului
Se menține interesul și intensitatea ritmului de creștere, dar aceasta este mai puțin intensă decât în
stadiul anterior. Aici acționează un principiu al creșterii inegale a segmentelor corpului și anume: până la doi
ani are loc maturarea mai intensă în regiunea capului apoi aceasta se extinde spre membrele interioare, spre
zona toracică și abdominală care o iau practic înaintea celorlalte segmente. Această formă de creștere este
numită cefalo-caudală, mișcările devin tot mai fine și precise astfel că începe să se hrănească singur,
manevrează obiectele,poate face mici construcții, poate trage linii verticale; la doi ani și jumătate poate înșira
mărgele mari, poate răsfoi paginile unei cărți, colorează spații mari, mânuiește cu interes mânerele ușilor și
butoanele diferitelor aparate. După 20 de luni masticația este normală și poate bea singur apă din cană, iar apoi,
spre trei ani poate mânca cu lingurița, poate turna apă dintr-o cană în alta, poate lovi mingea fără să cadă, poate
merge cu tricicleta; pe acest plan se câștigă foarte mult din imitație (imită diferitele acțiuni ale părinților).
Interesant este că această imitație se produce și în elaborarea comportamentelor și acțiunilor sale (ex: hrănește o
pisică la fel cum este el hrănit), totuși în această perioadă imitațiile sunt spontane pentru că copilul încă nu are
imaginea abstractă a modelului „se unește cu modelul într-o intuiție mimetică”. La doi ani imitația mimetică se
atenuează și începe imitarea specifică umanului ceea ce accentuează diferența dintre el și animale.
Apar și se dezvoltă mișcările complexe: mersul, alergatul, săritul, dansul; se consolidează în mod
deosebit mersul. Gessel aprecia că copilul de această vârstă este un „jeep într-o continuă schimbare de viteză”.
Important este că apare controlul motricității, când are o stare de boală sau subnutriție se constată ca copilul este
afectat în dezvoltarea motrică și în creșterea corporală, totuși ritmul creșterii este constant și se corelează cu
evoluția greutății, astfel între:

- 1-3 ani crește cu cca. 18 cm în înălțime și ia 4,5 kg în greutate. Diferențele dintre fete și băieți sunt
minore în acest stadiu, la un an atât fetele cât și băieții au 74 cm, iar la 2 ani 92 cm, greutatea la un
an este de 9200-9400 g, iar la trei ani 13900-14000 g. Creierul la un an are 993 g, iar la trei ani 1112
g

Între 2-3 ani cresc toți dinții care sunt mici și rari, iar sub aceștia cresc dinții permanenți. Pentru cunoașterea
obiectelor ele se manipulează mai întâi prin ducerea la gură (un an), apoi prin pipăirea lor (după un an
jumătate), activitatea de manipulare se perfecționează și duce la coordonarea mâinilor, a ochiului și ca atare se
ajunge la îmbogățirea informațiilor primite din mediul exterior. Curiozitatea este mare în această perioadă
(folosesc întrebări precum „Ce este”. Se lărgește capacitatea de înțelegere și apar și determinările pe care le
înțelege (lângă, jos, sus, deasupra). Vorbește despre el mai ales pentru început la persoana a 3-a, apoi apare și
folosește „eu” și „meu”.

Piaget arată că între 2-4 ani are loc trecerea la un stadiu mai avansat pe plan mintal numit Stadiul Preoperator
(se reflectă relația copilului cu obiectul).

Apar disonanțele cognitive și care duc la tensiuni cognitive și pe măsură ce își face noi achiziții acestea devin
factori importanți în satisfacerea curiozității. Aici acționează o lege specifică acestui stadiu: curiozitatea este
legată direct de atracția interdicției ( poate fi folosită în dezvoltarea unor cunoștințe în grădiniță, în colectivități,
dar și personal). În toate aceste acțiuni copilul este instabil și arzător ( Rose), aici apare o altă lege: legea celei
mai mari tentații . Conduitele afective devin tot mai complexe: la 18 luni crește rezonanța afectivă astfel încât
devine mai impresionabil și reușește să intuiască dispoziția adultului, trăirile afective deși sunt foarte intense nu
sunt stabile și nu sunt profunde, crește rezonanța afectivă ce se manifestă prin zâmbet, mângâiere și este în
general mai mare în familiile în care există o valoare sexuală mai mare. Apar conduite emoțional afective
manifestate prin stări de „lirism și melancolie”. La un an atașamentul față de mamă este acaparant, iar la doi ani
tatăl devine admirat și favorit. Apare și un fenomen nou, apare anxietatea față de persoanele străine și anxietatea
de separație care are o caracteristică morală și un sentiment de vinovăție, are o emoție morală. La trei ani se
diminuează teama de persoanele străine, dar rămâne activă teama față de necunoscut. Atunci anxietatea din
acest stadiu este de trei feluri:

1. Anxietatea față de peroanele străine și situațiile necunoscute

2. Anxietatea față de ideea de separație sau teama de separație
3. Anxietatea morală ce exprimă teama de pedeapsă și trăirea sentimentului de vinovăție

Dezvoltarea rezonanței afective rezultă din afecțiunea simbiotică față de mamă când atașamentul este mare
și îl pune în evidență in anumite situații, dar ele se exprimă în principal prin holofraze. Aici apare și
fenomenul de identificare care se poate discuta în relație cu recunoașterea sa în oglindă. Se descoperă sinele
corporal, dar nu este încă înțeleasă imaginea sa și nu poate ajunge la sinele spiritual sau social. Totuși și
acest fenomen constituie un stimul major pentru elaborarea diferitelor comportamente, aceste se ? inițial pe
trebuințele fiziologice cum ar fi cea de hrană, de somn, de securitate, ca apoi să apară și trebuințele fără un
substrat biologic direct. Charlotte Buhrel a arătat că activismul este determinat de trei situații:

a) Tendința de a cunoaște și explora mediul

b) Impulsul spre manipularea obiectelor
c) Tendința de influențare creatoare a mediului și de a transforma ceea ce este în rândul său

Întregul activism și dezvoltarea psihică generală sunt influențate de dezvoltarea motrică și capacitatea
copilului de a se deplasa și manipula obiectele.
Dezvoltarea motrică cuprinde:

1. Deprinderi ale întregului corp (mers și șezut) ceea ce echivalează cu așa numitele mișcări globale
2. Deprinderi ale brațelor și mâinilor ce implică apucarea și atingerea obiectelor și reprezintă așa numitele
mișcări fine

De la vârsta de un an jumătate un rol important în însușirea mișcărilor îl are intuiția, copilul imit mișcări și
comportamente în joc. Intuirea limbajului și însușirea acestuia reprezintă o ajustare imitativă de mișcări
după un model (Bawllon). Imitarea presupune memoria motorie din care poate fi desprinsă mișcarea stocată
anterior. Nu există imitarea fără a cunoaște obiectul prin percepție (Bawllon) .

Dezvoltarea mișcărilor, a comportamentului și limbajului se realizează după următoarea schemă:

Stimul -> intuiție -> imitație -> sugestibilitate ->dorință

În joc, copilul parcurge un traseu de la simplu la complex, iar când câștigă în cunoașterea jocului și
realizarea lui traseul poate fi și invers (joc de manipulare, de combinare anticipativă). Jocul în această
perioadă este joc singular, abia spre sfârșitul perioadei devine joc colectiv.

Analiza vieții psihice se realizează prin raportarea la 3 aspecte/condiții:

1. Tipurile fundamentale de activitate de la cele mai simple, ludice și ajung. La cele ocupaționale complexe
și creatoare
2. Tipurile de relații in cadrul socio-cultural care duc la dezvoltarea sistemului atitudinal ce dinamizează,
orientează și reglează statutul și rolul subiectului în viața socială
3. Tipurile de cerințe ce se formulează față de subiect și posibilitățile pe care acesta le are pentru a
răspunde optim

În acest context copilul nu poate fi apreciat ca un „adult în miniatură”, ci din potrivă ca un „adult în
devenire” deoarece el străbate un proces complex de prefaceri,de acumulări și transformări ce se realizează
într-un mediu favorabil/ sau mai puțin favorabil. În raport cu acest mediu copilul adoptă o traiectorie proprie
în care geneza este importantă, dar nu suficientă pentru modul în care va fi orientat și direcționat în
devenirea sa. Aici se vede legătura dintre mediu și caracteristicile genetice ale copilului.

Dezvoltarea psihică generală a antepreșcolarului se remarcă prin tendința de maturizare a funcțiilor și

proceselor psihice. Această maturizare se produce în principalele planuri ale psihismului uman, astfel:
 a. la nivelul planului senzorial: auzul joacă un rol tot mai important în localizarea oamenilor și
evenimentelor din mediu, dar mai ales în achiziția și înțelegerea limbajului ; văzul s-a bucurat de
cercetări mai deosebite în raport cu auzul, chiar după un an se dezvoltă cunoștințe despre figurile umane
astfel încât până la doi ani pot diferenția și reacționa diferit la experiențele faciale/ expresiile faciale,
fiind mai receptivi la figurile vesele decât la cele triste sau neutre.
b. La nivelul percepției se cunoaște o dezvoltare importantă , astfel de la punerea bazelor mecanismelor
sale în primul an, la adoptarea schemelor perceptive pentru obiectele din mediul apropiat facilitează
organizarea tot mai mult prin analiza și sinteza senzorială. Sunt mai bine percepute obiectele din mediul
apropiat sau cele care se impun/ se prezintă cu o însușire dominată care contribuie la recunoașterea
obiectului. De obicei se preferă culorile vii și luminoase care se și impun în această perioadă.

Pe măsură ce se dezvoltă văzul și auzul, copilul se implică tot mai mult în ascultarea și imitarea vorbirii.
Reprezentările ca proces superior debutează la 1,6 ani odată cu dezvoltarea funcției semiotice, dar rămân
generale.
Piaget și colaboratorii au investigat comportamentul de explorare al copilului și au arătat că permanența
obiectului este cea mai mare achiziție din acest stadiu. La 18 luni copilul caută eficient un obiect pe care
la văzut, la un an chiar se poate preface că mănâncă, că bea, că doarme, iar la 18 luni poate include o
persoană în acest joc și la 2 ani poate folosi obiecte în jocul simbolic.
c. În planul gândirii s-a remarcat existența unor studii ce s-au racolat la dezvoltarea gândirii copilului,
astfel au niște stadii a dezvoltării gândirii:
- Stadiul gândirii simbolice și pre-conceptuale - 2-4 ani. Inteligența senzorio-motorie pregătește trecerea de la
anticipația mintală ce se produce prin apropierea de reprezentare spre gândirea simbolică și pre-conceptuală.
Dezvoltarea limbajului în cel de al doilea an permite adoptarea unor semnificații legate de relația dintre
semnificant și realitatea desemnată/semnificată (hrănirea păpușii cu un bețișor). Simbolul se diferențiază de
semn prin faptul că cel din urmă presupune o convenție specială, achiziționarea limbajului coincide cu
formarea simbolurilor, gândirea copilului din această perioadă este axată pe caracterul animist (inferior
egocentrismului; copilul crede că tot ceea ce-l înconjoară este însuflețit), autist și egocentrist, unele din
aceste corelații menținându-se și la adult. În planul limbajului se dezvoltă trei feluri de limbaj: limbaj mic
(se menține o perioadă de timp pentru că și adultul îl menține…. Uite vine pis, chiar dacă copilul poate să
zică pisica), limbajul situativ și limbajul contextual( deducerea ideii din). Primul limbaj este restrâns și
primitiv, dar dispune de cuvinte onomatopeice și holofraze (fără structură gramaticală), limbajul situativ
conține cuvinte concrete saturate de exclamații și gestică, iar la doi ani devine tot mai activ determinând
existența lui și in stadiul următor; limbajul contextual este încărcat de structuri non-verbale și evoluează în
paralel cu cel situativ( copilul înțelege mule cuvinte). În comunicare acționează un principiu specific ți
anume principiul economiei și repetiției (formulează niște propoziții scurte și te lasă pe tine să deduci,
repetă multe cuvinte). Cu ajutorul limbajului copilul nu numai că comunică cu cei din jur, dar încearcă și să-
i influențeze, astfel el descoperă că toate lucrurile și fenomenele au nume. Între 18-24 de luni se formează
vorbirea în propoziții, iar între 48-60 de luni are loc organizarea sintaxei (adoptă niște reguli
gramaticale).Această adoptare a sintaxei duce de fapt la dezvoltarea vorbirii totale. Folosește mul gesturile,
ridicarea mâinilor pentru a fi luat în brațe, iar între 12-18 luni face gesturi simbolice ( se face că strănută
pentru a reprezenta o floare). Când nu cunoaște cuvintele bolborosește sub formă de discurs pentru el însuși
și acestea sunt numite de Piaget „monologuri duale”, iar când discută cu obiectele sau cu persoanele
imaginare se numesc după Piaget „monologuri colective”- forme ale limbajului ecocentric. Primele cuvinte
cu rol de propoziție se remarcă prin caracteristica de rol polisemantic ceea ce înseamnă un sens larg,
nepermis, domină și substantivele, apoi apar adjectivele, mai târziu verbele și conjuncțiile. De fapt acesta
pentru cunoaștere este drumul de la concret la intuitiv spre abstract. Spre sfârșitul stadiului utilizează și
cuvinte cu sens generic cum ar fi om, animal, bine, rău, începe chiar să povestească și să asculte cu interes
povești simple. În planul memoriei și imaginației se dezvoltă memoria involuntară de reguli și povestiri.
Memorează mai bine aspectele concrete legate de dorințele sale, dar reproduce cu lagune, forte greu se rețin
amintirile dinaintea vârstei de doi ani, aceasta numindu-se amnezie infantilă, Freud arată că amnezia
infantilă se produce pentru antepreșcolari pentru că își reprimă instinctul sexual față de părinți. Prin
dezvoltarea unor forme elementare ale imaginației, domeniile posibilului și imposibilului încep să capete tot
mai multă consistență, la această situație contribuie foarte mult folosirea simbolisticii și a simbolurilor, spre
sfârșitul stadiului se fabulează povestind întâmplări imaginare, dar fără a fi minciună. Forme elementare de
imaginație se manifestă în desen și în joc, la 18 luni apare faza de mâzgăleală în desen, se trag linii
neregulate cu schimbări frecvente de direcție, dar cărora le dă nume, la doi ani aceste linii încep să capete
contururi, iar la 3 ani apare faza desenului pre-schematic sau faza omulețului mormoloc în care corpul
omenesc este prezentat sub formă cefalopodă, la 3 ani poate folosi singur culorile. În planul personalității
temperamentul este baza dezvoltării, cercetările au demonstrat că chiar în prima copilărie apar o serie de
aspecte în activitate legate de temperament cum ar fi durata atenției, adaptarea la schimbări de mediu,
caracteristici legate de dispoziție. Unele trăsături pot suferi modificări ușoare cu timpul, dar mai ales
influența părinților, altele se păstrează toată viața. Extraversia și instabilitatea emoțională sunt foarte
evidente sub acest raport, în funcție de temperament se dezvoltă și atașamentul copilului. Sunt în principal
trei forme de atașament în acest stadiu: atașamentul puternic securizant când copilul caută contactul cu
mama și nu se oprește inițiativei, regăsirea mamei după o absență reacțiile sale sunt pozitive; atașamentul
evitativ, se evită contactul cu mama, nu inițiază legătura, mama și străinul sunt tratați la fel; atașamentul
anxios/ ambivalent, copilul este tulburat de absența mamei, nu se liniștește la venirea ei, este supărat și evită
contactul cu toți cei din jur. Calitatea atașamentului exprimă gradul de sănătate al copilului, o relație caldă și
sigură exprimă sănătatea emoțională și duce la o socializare eficientă, după doi ani face eforturi în stabilirea
relațiilor de atașare față de părinți. Trăsăturile caracteriale se dezvoltă mai deosebit sub influența familiei,
 părinților, fraților. Treptat se dezvoltă sinele și conștiința de sine, se recunoaște în oglindă la 18 luni, iar la 2
ani si jumătate poate coordona imaginea sa din oglindă cu unele acțiuni de atingerea a propriului corp.
Imaginea mame este recunoscută chiar mai repede decât cele de mai sus. Conștiința de sine este puternic
influențată și de atitudinea părinților față de copil, în funcție de sex.

Stadiul de preșcolar (3-6 ani)

Această perioadă mai este considerată și perioada celei de a doua copil, unii autori spun că aceasta este
cea mai evidentă copilărie pentru că la această vârstă copilul se bucură cel mai mult de copilărie, mai mult în
acest stadiu copilul își dă seama că e copil, nu-și mai zice bebe. Dat fiind faptul că trăiește cu atâta intensitate
copilăria, crede în fericirea lui, acest stadiu se mai numește și vârsta de aur.
Dezvoltarea fizică este semnificativă , astfel de la 14 la 22 de kg în greutate și de la 92 cm la 116 cm în
înălțime. Sunt mici diferențe între băieți și fete, acestea fiind marcate de faptul că se câștigă un kg și un cm în
favoarea băieților, dar spre sfârșitul stadiului lucrurile se așează mai bine inexistența diferențelor, dar poate
chiar în greutate fetele să avanseze. Se modifică raportul dintre cap-trunchi, dar totuși la 6 ani copilul rămâne
relativ mare în ceea ce privește corpul în raport cu capul și se lărgește lățimea umerilor și se lungește gâtul.
Ritmul creșterii este relativ rapid și se încetinește ușor, dar constant ajungând la circa 5-7 cm, fenomen ce se
menține și în stadiul următor, adică până la pubertate. Continuă osificarea mai ales la nivelul claviculelor și a
trunchiului. Maturizarea țesuturilor și organelor interne este foarte importantă pentru dezvoltarea
comportamentului, dar sistemul reproductiv rămâne puțin dezvoltat. De aici și o altă denumire a acestui stadiu și
anume perioada de latență sexuală. Sistemul nervos are un traseu accelerat în dezvoltare, creierul ajunge la 5 ani
aproape de greutatea caracteristică vârstelor adulte adică 1200g. Important este că se dezvoltă și se stabilesc
conexiuni nervoase între diferitele celule, erau și până acum, dar neorganizate. Perfecționarea structurală și
funcțională a creierului duce și la accentuarea asimetriei cerebrale și determină caracterul de dreptaci, stângaci
sau ambidextru în planul manual.
Influența mediului din familie începe să mai scadă mai ales pentru copiii care urmează o activitate
organizată în grădiniță, acelea destinat3e cunoașterii mediului înconjurător contribuie la cunoașterea
percepțiilor și reprezentărilor, dar trebuie precizat că în acest stadiu ultimele rămân legate de primele, dar
reprezentările se dezvoltă în această perioadă. Reprezentările fac trecerea spre adaptarea unor noi forme de
cunoaștere ce se realizează prin intermediul gândirii, specific pentru copilul preșcolar este acela al parcurgerii a
două stadii a dezvoltării gândirii și anume:

1. Stadiul gândirii simbolice și pre-conceptuale

2. Stadiul gândirii intuitive
Aceste caracteristici sunt importante pentru conceperea celor trei sub-perioade/sub-stadii de dezvoltare pe
ansamblu a copilului:

a. Preșcolarul mic (3-4 ani)

b. Preșcolarul mijlociu (4-5 ani)
c. Preșcolarul mare (5-6 ani)

Existe diferențe între aceste sub-stadii care favorizează sau nu relația cu familia, cu cei din jur. În aceste situații
și programele educaționale înregistrează anumite diferențe, diferențele care se produc alimentează un anumit
mod de intervenție și de relaționare a adultului cu copilul, dar cu toate acestea există și caracteristici mai ales în
planul psihic care sunt specifice pe întreg stadiul. Printre aceste caracteristici sunt importante următoarele:

● apare în stadiul preșcolar așa numita alimentație și mica psihopatologie alimentară (nu-i nimic patologic,
ci este vorba de o tendință de culturalizare a hrănirii, nu semnifică tendința spre boală psihică sau de altă
natură);
● tendința relativ clară de colecționare, vrea să aibă și el bogățiile sale. Acest lucru este bun pentru că
atunci când intră în școală se dezvoltă tendința de cunoaștere. Această tendință contribuie la
intensificarea dezvoltării psihice care se continuă pe două direcții: stadiul nivelului animist și stadiul
nivelului egocentrist.

.La intrarea în grădiniță se conturează două categorii de copii: cei nervoși, iritabili, nemulțumiți și copiii
masivi care suportă aceste caracteristici și se raportează la educatoare. Aceste de caracteristici de nervozitate și
pasivitate ca și caracteristicile interne ale copilului de a deveni „independent”. Această tendință se menține pe
un nou pan, planul atitudinii de opoziție față de adult care este mai activă la 5-6 ani, dublată de dorința de
reconciliere.
Afecțiunea dintre părinți și modelele parentale este foarte importantă pentru dezvoltarea psihică. În acest
stadiu apare și o altă caracteristică importantă atât pentru educație, cât și pentru modul în care evoluează copilul
și așa numitul „sindrom al bomboanei amare” care se menține și în stadiul următor. Aceste aspecte sunt puse în
evidență în toate jocurile pe care le desfășoară copilul, dar apare și o capacitate verbală mult superioară față de
stadiul anterior care se concretizează nu numai în capacitatea de formulare gramaticală și logică, dar și în
creșterea volumului vocabularului (de ex: la trei ani vocabularul minim se estimează la 400 de cuvinte, cel
mediu 700-800 cuvinte, iar cel maxim la 1000 de cuvinte; la 6 ani vocabularul minim este , cel mediu de 2000
de cuvinte, iar cel maxim de 2500 de cuvinte).În mod gradat se formează și imaginea de sine prin influența
celor din jur, dar și prin exercitarea unor deprinderi cum ar fi cele igienice cele de acțiune ca cei mari, cele de
imitare a unor comportamente a celor mari, astfel pe ansamblu se produce o creștere intensă a dezvoltării
senzoriale, dar și a funcțiilor și proceselor superioare, totul depinde de zestrea copilului, de dezvoltarea
creierului și de influențele mediului familiar și a colectivului de grădiniță (de ex: un copil mic 3-4 ani daca îi
ceri să se concentreze asupra unei situații nu poate mai mult de 2-3 minute, dar dacă îi ceri același lucru în
contextul unui joc este în stare să stea nemișcat și sa-i înregistreze pe ceilalți timp de 5-7 minute, la preșcolarul
mijlociu această capacitate este de 7-8 minute, dar dacă e in situația de joc se concentrează 12-14 minute, iar
preșcolarul mare de la circa 12 minute ajunge în joc la 20-25 de minute). Piaget spunea că inteligența din
această perioadă pregătește gândirea operativă, complexă care devine evidentă în jur de 7-8 ani. În paralel apar
forme de reversibilitate care pregătesc operațiile mentale evoluate în opoziție cu cele concrete, dar se dezvoltă și
noțiunea de conservare. Caracteristic pe acest plan este spre deosebire de antepreșcolar dominarea întrebărilor
de tipul „DE CE?”. Sigur sunt anumite interese pe care copilul le are în vedere și într-un context social sau
cultural.
Relația accentuată se produce cu părintele de același sex, de aici și apariția unor frustrări, tensiuni,
reflexul Cain- spre sfârșitul perioadei. Acestea se extind și pe vârstele următoare.
Descoperă totuși în această etapă regulile morale și sesizează că narația întărește regula. Cu toate acestea
Zazzo a constatat că la 100 de băieți niciunul nu dorea să fie fată, dar 15 fete din 100 doreau să fie băieți la 3 ani
și jumătate, spre 6 ani aceeași copii acceptă să fie doamnă, dar ulterior își afirmă apartenența la sex.
Copilul are și o tendință de cunoaștere, de interes pentru cunoașterea interiorului locuinței,a grădiniței, a
naturii, a plantelor și a animalelor, iar pe baza acestui interes se dezvoltă anticipația care devine virulentă.
Capacitatea de memorare este foarte activă și datorită dezvoltării vorbirii, dar mai ales se dezvoltă prin
povestiri, poezii, reproducerea acestora, dar se menține totuși și o oarecare originalitate și rigiditate care a
apărut și în stadiul anterior. Memoria este în acest stadiu impregnată de elemente afectogene, la trei ani stările
afective sunt difuze (plânge și râde cu lacrimi, râde în hohote), la 4-5 ani sunt preluate modele familiare cu care
se identifică, dar apar și niște influențe generale în această identificare care sunt direcționate pe următoarele
caracteristici:

1. Pe seama similitudinii fizice (păr, ochi)

2. Pe baza similitudinii caracteristicilor psihice ( de ex: deștept ca tata și frumos ca mama)
3. Pe adoptarea de conduite similare, până și gesturi
4. Prin adoptarea de conduite și gesturi din ceea ce spun alții că seamănă cu modelul

Identificarea se lărgește spre sfârșitul perioadei ca urmare a perceperii caracteristicilor speciale și

culturale printr-o serie de mijloace de popularizare (tv, radio, hărți).
În concluzie, dezvoltarea psihică se realizează prin următoarele trasee mai importante:

a. Preșcolarul este considerat fiind avid de cunoaștere ceea ce reprezintă importanță pentru acțiunile
ulterioare.
b. Se dezvoltă mult percepțiile de toate tipurile ca urmare a curiozității și interesului pentru lume, dar și
ca urmare a dezvoltării capacității verbale, totuși percepțiile sunt saturate emoțional și se produc
 transferuri dintr-un plan perceptiv în altul, dar totuși se menține percepția de tip global. La imaginea
perceptivă ordinea de realizare este culoare, formă, tridimensionalitate. Reprezentările sunt și ele în
ansamblu asemănătoare percepțiilor pentru că nu se desprind de concret, dar prin folosirea cuvintelor
și a caracterizărilor, reprezentările se precizează tot mai mult.
c. În planul gândirii copilul se află în etapa preoperatorie și ca atare predomină intuitivitatea, ceea ce
înseamnă că este legat de realitate și gândirea spune Piaget este definită ca de o voce aflată în spatele
gurii.
d. La nivelul limbajului imită vorbirea celor din jur, apar frecvent „clișee” verbale, sunt bucuroși când
cunosc multe cuvinte, construiesc noi cuvinte dacă nu le cunosc. Ștern constată o anumită stadialitate
în însușirea categoriilor morfologice i anume al substanței (substantivelor), al acțiunii (verbele), al
relaționărilor (atribute și cuvinte de legătură). Imitația este mare pe planul însușirii vorbirii și se
preiau modele de vorbire din familie sau de la grădiniță, se folosește monologul propriu-zis când
realizează o acțiune pe care o verbalizează și monologul colectiv când este în prezența cuiva.
e. În planul memorie are loc o creștere a volumului vocabularului, memoria involuntară este activă ca
și memoria mecanică se întipărește mai bine aspectele de ritmicitate, sonoritate în detrimentul
înțelegerii. Memoria este așadar concretă, dar verbală, adică se verbalizează tot ceea ce vede. Se
întipăresc de asemenea evenimentele cu încărcătură afectivă, spre sfârșitul perioadei se dezvoltă
memoria voluntară și memoria logică. Imaginația se bazează pe reprezentare și memorie și apar
evoluții fanteziste.
f. Afectivitatea se diversifică și contribuie la depășirea unor insatisfacții prin adoptarea unor emoții de
bucurie, de satisfacție. Și afectivitatea este în bună măsură psihoactivă și are o evoluție spectaculoasă
de la un an la altul 9de ex: impresionabilitatea este mare la 3 ani, dar nu suficientă pentru a participa
corect la situația din jur, nu-l deranjează dacă un alt copil plânge; la 5 ani îl mângâie pe cel care
plânge și plânge și el odată cu acesta, iar la 6 ani se poate abține). Se cristalizează sentimentele în
relație cu cei din jur.
g. În planul personalității se dezvoltă interesele și în special cele sociale , dar și motivația

Stadiul de școlar mic (6/7-10/11 ani)/ a treia copilărie/ marea copilărie/stadiul de latență

Acest stadiu poate fi considerat si ca o fază de tranziție din copilări mică și copilăria bazată pe instalarea
unor trăsături specifice perioadei adulte, dar aceste faze , ca toate fazele de tranziție, au și perioade de criză
fiindcă sunt marcate de trăiri tensionate specifice copilului mic.
Vața școlară imprimă copilului noi modalități de acțiune c e se finalizează cu comportamente relativ
oscilante, acesta este și un motiv pentru care etapa de începere a școlarizării se face chiar de pe la 5 ani în timp
ce în alte țări pe la 8/9 ani. Ceea ce este important este faptul că încă de la 5 ani copilul capătă unele competențe
și-și poate însușii altele specifice activității de învățare, dar cum creierul este în plină dezvoltare mulți
specialiști recomandă să nu fie supus la un efort organizat și constant (specific școlii), totuși cele mai multe au
ales vârsta de 6/7 ani pentru perioada de începere.
În plan fizic se produce o creștere ponderală și de statură cu circa 2 kg pe an în primii doi ani (clasa
pregătitoare și I), iar apoi cu 4 kg pe an (până la sfârșitul stadiului). La fel se accentuează și creșterea în
înălțime: pentru băieți la 6 ani 20,2 kg și în talie 113cm, iar la fete 19,1 kg și talia de 111cm, ca la 10 ani băieții
29 kg și 132cm talie, iar la fete 28,4 kg, 131cm talie.
Mai important este că se intensifică metabolismul calciului cu importanță pentru dentiție și osificare.
Se schimbă dentiția: de la dinții de lapte (20 dinți), la dinții permanenți (32 dinți)- implică și unele dificultăți în
planul vorbii și alimentației, în această perioadă preferând alimentele moi. Procesul de osificare este intens la
nivelul maxilarului, toracelui, bazinului, oaselor mâinilor, coloanei, unde se dezvoltă și mușchii cu importanță
pentru mișcările generale, dar și fine, dar mai ales cu importanță pentru scris. În acest context se atenționează
poziția corectă pe scaun și poziția corectă în timpul hrănirii. Pe ansamblu acest copil nu este robust, este ușor,
dar forța fizică este în continuă dezvoltare, creștere ceea ce facilitează formarea de abilități pentru toate acțiunile
sale. O importanță deosebită o reprezintă creșterea creierului care la 7 ani cântărește 1200 g și se precizează, se
organizează căile funcționale și creșterea lobilor creierului. În plan psihic crește simțul olfactiv și gustativ ceea
ce sporește marea poftă de mâncare, dar totodată și formarea deprinderilor igienice. Ca urmare a influențelor
școlii la copilul de început de stadiu și continuă pe tot stadiul apare un fenomen de mișcare, de instabilitate care
dă senzația că e tot timpul grăbit. Acest lucru are efecte și asupra alternanței dintre somn și veghe și prin
creșterea reacțiilor la simțurile, influențele din mediul înconjurător, se diminuează egocentrismul, dar
sociabilitatea în creștere rămâne nediferențiată. Regimul școlar îl disciplinează și este important pentru modul în
care se raportează faptul că constată că nu mai este apreciat după farmecul său fizic (precum în pre-școlaritate),
ci după modul în care răspunde sau se motivează pentru învățare. Aici factorii favorabili sunt atitudinea
părinților față de școală și atitudinea învățătoarei prin care stabilește relațiile cu copiii.
Perioada școlară și mai ales intrare în școală este considerată ca un șoc (șocul școlarizării care este
considerat la fel de mare ca cel de la naștere și ca atunci când intră în pubertate => TREI ȘOCURI).
Un fenomen căruia trebuie acordată atenție este acela că dispare mitul lui Moș Crăciun și Moș Nicolae,
această dispariție provocând melancolie copiilor.
Apare o nouă tendință în această etape și aceea de colecționare și cea de separare a sexelor, dar când
sunt în grup separarea se produce mai exagerat.
Folosește mult guma, ceea ce unii autor consideră ( și Gessel) că este vorba de o creștere a simțului
critic. Fenomen principal prin care copilul este considerat că știe mai mult decât spune( îl întrebi cum a fost la
școală, iar el îți răspunde BINE).
Totuși este sensibil și se dezvoltă sentimentul culpabilității,al simțului patriotic, al simțului onoarei și al
datoriei. La 6/7 ani se lărgește câmpul vizual și poate identifica mai bine nuanțele cromatice. În același timp se
dezvoltă auzul, depistează bine vocile din jur, străine, suntele și distanțele, ceea ce înseamnă o mai bună
orientare în mediu. Deși sincretismul perceptiv se menține, tinde ,totuși ,de la mijlocul perioadei să se
diminueze pe baza schemelor logice de analiză a spațiului și timpului. Se dezvoltă percepțiile și pe baza
diferențierii formelor geometrice (triunghiul, dreptunghiul, pătratul). Totuși, copilul trebuie învățat în
continuare să observe, deoarece această observare înseamnă o determinare a ierarhizării lucrurilor.
Reprezentările sunt confuze și nesistematice, deși posedă o oarecare experiență. Sub influența vorbirii, a
cuvântului, care se dezvoltă bine în această perioadă, se precizează tot mai mult.
Procesele gândirii sunt marcate de apariția și consolidarea construcțiilor mentale noi, reversibile, ce iau
locul celor empirice, intuitive. Construcțiile logice se bazează pe judecăți și raționamente astfel încât se
ușurează sesizarea unor invarianți care permit înțelegerea materie, a construcției materiei, a greutății, a
volumului, a timpului și spațiului. La 7/8 ani copii admit conservarea materiei, la 9 ani admit conservarea
greutății, iar la 11/12 ani conservarea volumului. Gândirea se ridică la abstract-categorial și copilul caută
judecăți, modalități de acțiune mentală. Tendințele spre sincretism se mai mențin la începutul etapei datorită
dominanței câmpului perceptiv, dar se dezvoltă treptat sub influența școlii. Pe acest plan, dezvoltarea este
complexă, dar cu trecerea prin momente de ușor dezechilibru care repetate și descoperite duc la noi echilibre
prin creșterea și manifestarea inegală a funcțiilor și proceselor psihice.
Important este în acest context să aibă în vedere câteva aspecte legate de validitatea conceptelor, de
statutul acestora (claritate, exactitate) și de accesibilitate acestor concepte pe care să le folosească în conceptul
dezvoltării ideii pe care o are în vedere. În gândire se manifestă independență (8 ani), suplețe (9/ 10 ni) și spirit
critic-logic (de la 11 ani), astfel în gândire apar reguli de tipul:

1. Informale-neconvertibile
2. Informale-convertibile
3. Formale-convertibile
4. Formale-neconvertibile

De aici apare o dezvoltare intelectuală bazată pe folosirea algoritmilor. Trei categorii de algoritmi:

1. Algoritm de aplicare-rezolvare
2. Algoritm de identificare-recunoaștere
3. Algoritm de control

Dezvoltarea limbajului, a vocabularului, a comunicării este deosebit de importantă pentru susținerea

dezvoltării altor funcții psihice , dar și pentru modul în care raționalizează, se comportă, manifestă
comportamente verbale și non-verbale.
La intrarea în școală are aproximativ 2500 de cuvinte în vocabularul activ și pasiv, iar minimul sunt 700-
800 de cuvinte, iar la sfârșitul școlarizării mici sunt 4000-4500 de cuvinte dintre care 1500-1600 fac parte din
vocabularul activ (le folosește în mod curent). Tot acum stăpânește corect regulile de frazare, acestea fiind
folosite atât în limbajul scris, cât și în citit și vorbit, există o tendință ca scris-cititul să se oficializeze. În
învățarea scris-cititului sunt trei etape principale:

a. Etapa preabecedară, când are loc descompunerea propozițiilor în cuvinte și a cuvintelor în silabe
b. Etapa abecedară, când învățarea citirii se realizează concomitent cu transpunerea grafică
c. Etapa postabecedară, când citirea și scrierea se perfecționează

Primele două etape durează până aproape de 8 ani, iar ultima până la 10/11 ani.
Sunt diferențe în funcție de gen în învățarea scris-cititului, dar în principal a scrisului.
Memoria se dezvoltă prin acumularea unui mare volum de informații, se memorează de la 10 ani de 2-3
ori mai multe cuvinte, semne și simboluri , cu care operează, fașă de anii anteriori. Crește productivitatea
memoriei prin relația cu gândirea, se dezvoltă memoria logică când se introduc noi criterii pentru depășirea
detaliilor ne-esențiale . Caracterul involuntar crește și contribuie la fixarea scopului și programarea materialului
de citit, de învățat. Efectul zeigarnik este foarte activ în această etapă (copii au fost împărțiți în două clase în
mod aleatoriu, într-o clasă au fost puși copii mai buni, iar în cealaltă cei slăbuți; două învățăoare cotate la nivel
egal, cele mai bune din acea școală; uneia i s-a spus faptul că elevii săi au un potențial mare, dar neantrenat, iar
la finalul anului și următorul an copiii care aveau un potențial mai slab au prezentat cunoștințe mai bune decât
ceilalți care erau deja mai buni).
În ceea ce privește scris-cititul există efectul pigmelion au fost evaluați copii, iar în același timp au fost
întrebați și profesorii despre cine are un potențial mai mare (fetele sau băieții) – caută în carte!

1. Cei care citesc ușor și înțeleg greu

2. Cei care citesc greu și înțeleg greu
3. Citesc ușor și înțeleg ușor
4. Citesc greu și înțeleg ușor

Și imaginația este bine dezvoltată în această perioadă, dar există tendința de a moderniza evenimentele
istorice, de exemplu, poate considera că animalele duc o viață organizată asemănătoare omului, dar și că omul
se poate inspira din organizarea vieții animalelor , și aici prin acumularea de cunoștință se organizează
imaginile și crește imaginația reproductivă, mai ales în primele două clase ceea ce duce la crearea de imagini
statice lipsite de mișcare , ca ulterior imaginile să capete dinamism, ceea ce duce la dezvoltarea imaginii
creatoare. Totuși unii creatori consideră că spre deosebire de preșcolar există un declin al imaginației, dar o
creștere a simțului critic, al timidității și respectului față de adult. Aceștia se bazează pe faptul că desenul nu
mai este la fel de colorat ca la preșcolar, că nu respecta relațiile dintre mărimi, proporțiile corpului, mai ales la
7/8 ani, și că sunt prea multe detalii. Și în cazul povestirii sunt niște diferențe față de preșcolar (nu mai
fabulează la întâmplare).
 Comportamentele exercitate de școlarul mic se bazează pe dorința de a devenii școlar, de a cunoaște, dar
și pe dorința de a face plăcere profesorului și părinților și de a se evidenția de ceilalți, de a ieși în față. Astfel, în
planul personalității se produc restructurări importante: mediul favorabil sau nu își pune amprenta, când părinții
sunt ostili și excesivi de autoritari se dezvoltă agresivitatea la copil, când nu depun control pe activitatea
copilului apar comportamente neglijente și neadaptate. Lipsa tatălui pentru fete determină stări de anxietate,
lipsa de confort în relațiile cu tinerii, iar lipsa tatălui pentru băieți determină întârzieri în instalarea modelului
masculin. Așadar, rolul jucat de părinți și apoi de către societate influențează caracterul social al
comportamentului copilului. Învățătoarele au și ele un rol foarte mare în acest context. Și comportamentele se
produc din acest punct de vedere.
Stadiul pubertății/ stadiul școlarului mijlociu/ stadiul pre-adolescenței (de la 10/11 ani la 14/15 ani )

În general ciclul gimnazial produce influențe asupra copilului legate de adaptarea la mai mulți profesori
și mai multe discipline, în același timp copilul ocupă un nou loc în societate, familie și școală. Apar contradicții,
este considerat copil, dar i se cer comportamente și responsabilități.
Apar contradicții ca urmare a felului în care este tratat pentru că el își găsește motive că el mai are încă
nevoie de joacă. Aceste modificări duc la trăirea în mod personal a statutului pe care îl îndeplinește (statutul de
elev, de copil). Aici nu este vorba doar de continuarea și conservarea achizițiilor din perioadele anterioare, ci
este vorba de o nouă perioadă distinctă cu caracteristici specifice ceea ce nu justifică încadrarea în adolescență.
De fapt are loc încheierea copilăriei mici și formarea unor trăsături spre sfârșitul stadiului de tipul maturizării,
este o punte de legătură mai ales spre sfârșitul stadiului între copilărie și adolescență, ca atare în acest stadiu
există o serie de caracteristici din celelalte două stadii: pentru primii doi trei ani caracteristicile co-există cu
caracteristicile școlarului mic, iar în ultimii doi ani cu cele ale adolescentului.
În plan biologic au loc importante modificări morfo-funcționale, creșterea este intensă și îmbracă
formele bruscă, violentă ori critică și aritmică și mai puțin treptată.
Toate caracteristicile psihice pe care le prezintă puberul denotă și pe acest plan caracterul achizițiilor
ereditare.
Creșterea nu este proporțională, ci diferită de la un segment la altul . Înălțimea este mai rapidă față de
greutate, ceea ce face să crească repede membrele față de trunchi și să capete o înfățișare (mai ales la băieți)
caricaturală – de aici unii autori au numit acest stadiu, stadiul păianjenului.
La acestea se adaugă o serie de tulburări fiziologice precum: dureri de cap, de membre, nervozitate,
disconfort fizic, nesiguranța, agitația, apariția acneei, transpirației, schimbarea vocii, crește segmentul facial, se
produce osificarea mâinilor, a danturii, crește masa musculară. Structura cerebrală se modifică calitativ prin
dezvoltarea plasticității funcțiilor sistemului nervos. Inhibiția este puțin dezvoltată, ceea ce face izbucniri
necontrolate. Ritmul de funcționarea a glandelor cu secreție internă se modifică, adică se atrofiază timusul, se
dezvoltă în mod special glandele sexuale, maturizarea funcțiilor de reproducere se dezvoltă la 12-14 ani fete,
14-16 ani băieți. Brunele intră mai rapid în pubertate față de blonde, la fel și cele din mediul urban față de cel
rural. Există un avans de 2 ani la fete față de băieți.
Se produce frecvent înclinarea spre viața interioară, mai ales la fete, odată cu apariția primelor menstre,
preocupări pentru ținuta exterioară, în final este vorba de ignorarea fetelor de către băieți cu decepții și reacții
obsesive și băieții trăiesc asemenea fenomene, însă mai puțin decât fetele, asemenea fenomene. La final, aceste
reacții obsesive se produc în proporții de 31% la băieți și 41% la fete.
Maturizarea sexuală este marcată de dezvoltarea caracterelor sexuale primare la băieți și organele
externe la fete. În ultimele decenii este o creștere mai rapidă și o diferențiere somatică mai fermă odată cu
dezvoltarea psihică ca urmare a influenței mai intense a mediului, dar și a modului de hrănire. Se consideră cu
10 cm și cu 10 kg mai mult decât în deceniile anterioare.
Reacțiile erotice sunt tumultoase, iar prietenia tiranică și încărcată de gelozii. În literatura de specialitate
se vorbește de creșterea unei crize pe toate etapele, dar sunt determinate de teoriile freudiene. Înfățișarea
generală are importanță și la fete. Se poate aprecia că la începutul stadiului înfățișarea puberei este de femeie-
copil si apoi de femeie-adolescent.
In plan psihic, puberul este curios și atras de tot ceea ce este nou, dornic să-și formeze cat mai multe
cunoștințe, ajunge ușor la ierarhizări conceptuale și își poate organiza viața psihică. După Piaget, acum se
formează operațiile concrete, iar la 12 ani se formează cele formale.
Limbajul se dezvoltă calitativ si cantitativ, dar sub raport somatic. Debitul verbal ajunge de la 60/90 de
cuvinte pe minut la 60/120 de cuvinte pe minut. Se folosesc cuvinte parazite, vulgarisme, expresii neobișnuite
care în vorbirea cultă nu sunt bune.
Dezvoltarea psihică poate fi considerată pentru acest stadiu că se realizează pe 3 direcții:
1. Direcția folosirii unor strategii.
2. Direcția dezvoltării originalității în ceea ce spune și face.
3. Direcția creației.
Puberul simte nevoi de afecțiune si protecție a părinților, dar această afecțiune se extinde de la familie și
învățător, la colegi care nu mai sunt numai de joacă, dar și de confidența și de dăruire, de afecțiune.
Apare pudoarea și sensibilitatea afectivă, dar apar și anxietăți și temeri de înfrângere și inferioritate. Se
dezvoltă pe lângă sentimente de cinste și cele de prietenie, morale, estetice etc. Apare o noua activitate a
oglinzii, copilul se descoperă pe sine, se instalează un ușor narcisism. De aici și instalarea complexului eodip
(fetele se opun mamei si băieții tatălui).
Se extind relațiile de grup și anume de la colegul de bancă, la 2/3 colegi de clasă și apoi la un grup
întreg. Apar și anume grupe de puberi sau micile bande în care puberul se simte foarte bine, preferă grupul. Spre
sfârșitul stadiului, când ambele categorii sunt interesante de sex, apar și grupuri comune care sunt mai active la
prepubertate, dar și la puberul propriu zis și post-pubertate.
 Începe să refuze tutela părinților și ieșirea cu ei. Pare ferm tendința de determinare. În funcție de rolul
social al puberului se structurează un statut social general și se conturează identitatea. Rolurile sunt de 3 feluri:
1. roluri naturale, obligatorii și programate prin organizarea socială și în care intervin elemente
naturale și situaționale. Din această categorie fac parte rolurile de vârstă, de sex, de cetățenie, de naționalitate și
altele.
2. roluri de dizațiune și candidatură - sunt determinate de organizarea socială și presupun angajarea
valorică și îndeplinirea unor responsabilități: elev, membru al unui club etc.
3. rolurile potențiale și prospective care iau parte din dorințe, aspirații, vise, idealuri și care conțin
primele două categorii.
Toate aceste roluri își pun amprenta pe comportamentul și relațiile puberului cu cei din jur, ceea ce duce
la o încălcare a acestor roluri.
Adolescența/ Perioada școlarului mare
14/15-18/25
Având în vedere caracteristicile biopsihice și modelul integrării sociale putem desprinde în cadrul
acestei perioade următoarele trei sub-perioade:

a) Pre-adolescența (14-16 ani) se caracterizează prin:

- stabilizarea maturizării biologice;
- dezvoltarea conștiinței în general și a conștiinței de sine în special;
- Dezvoltarea psihică este intensă și încărcată de conflicte interioare și ca urmare a menținerii unor
stări de agitație și impulsivitate a unor momente de neliniște și anxietate;
- Identitatea de sine și adoptarea de comportamente individuale se dezvoltă sub influența planurilor
intelectuale și de relaționare.
b) Adolescența propriu-zisă (16-18 ani) este centrată pe
- O intelectualizare intensă
- Îmbogățirea experienței afective;;
- Structurarea conduitelor ca însemn al personalității complex;
- Atitudini de independență și îndeplinirea unor responsabilități devin manifeste din dorința de
afirmare și autodepășire;
- Expansiunea personalității se realizează prin socializarea aspirațiilor (trendurile), a manifestării
vocaționale și profesionale, adolescentul devenind dornic de confruntare și competiție.
c) Adolescența prelungită (18-20/25 ani) se caracterizează prin:
- Independență dobândită în bună măsură sau este pe cale de a fi dobândită, ceea ce duce la
dezvoltarea personalității și afirmarea tânărului prin stiluri personale în conduite;
- Interesul pentru viața social-culturală crește și se nuanțează ca și pentru dobândirea unui statut
profesional cât mai complex.

Dezvoltarea Psihică:

- Printre cele mai semnificative aspecte subliniind dezvoltarea conștiinței și a conștiinței de sine în
care sunt implicate identitatea egoului și plasarea subiectului în realitate.
- Adolescentul este confruntat obiectiv și subiectiv cu schimbări multiple legate de maturizarea
sexuală și de descoperirea dimensiunilor realității sociale.
- Demnitatea și onoarea la care aspiră sunt influențate de experiențele personale și de acumulări în
plan socio-cultural și profesional.
- Apartenența la o anumită familie și la un anumit grup presupune adaptarea și depășirea situațiilor
infantile, frustrante, de nesiguranță și de dependență.
- În dezvoltarea conștiinței de sine imaginea corporală contribuie la organizarea identificării
caracteristicilor organice pe care adolescentul încearcă să le perceapă în amănunțime și cu un fel de
admirație. Percepția de sine poate îmbrăca o formă negativă sau pozitivă când intervin eșecuri în
adaptare sau când estimația de sine este joasă, adolescentul se subestimează, nu are încredere în
forțele proprii, nu manifestă inițiativă și perseverență în activitate, pe fondul unor succese și a
expectanței de sine înalte manifestă încredere, putere de acțiune, dorința de a învinge dificultățile,
autoconștiința onoarei și datoriei. Dezvoltarea identității este mai puțin spectaculoasă în condiții de
dependență sau în situațiile în care se mențin forme infantile ale independenței (dependența
materială, emoțională, de confort, de apartenență).
- În adolescență apariția conflictelor și a frustrațiilor este relativ frecventă, însă acestea nu au un
caracter devastator și nici nu iau turnură spre patologizare (boală psihică).
- Dezvoltarea adolescentului se face și sub semnul erotismului.
- Dezvoltarea intelectuală a adolescentului reflectă aviditatea pentru achiziții de cunoștințe și
disponibilitatea pentru confruntarea de idei când se apelează la forme verbale precise și elevate.
- Se evidențiază gândirea discursivă și se constituie concepția despre lume și viață. Vehicularea
cunoștințelor se bazează pe memoria logică, care atinge o dezvoltare complexă. Se organizează
mecanismele mnezice și se adoptă un stil propriu în memorare cu efecte deosebite în învățare.
- Inteligența se maturizează astfel încât la 16-18 ani se atinge un nivel maxim de operativitate.
- Rousselete identifică trei forme de conduită ce se produc prin prisma dorinței adolescentului de a se
afirma și de a fi unic:
a. Conduita revoltei - adolescentul refuză ostentativ ceea ce a învățat sau i s-a impus să învețe;
adoptă atitudini negative, contrazice fără temei, îi ironizează pe ceilalți și utilizează un limbaj
ieșit din comun, cu atitudini pline de ironie
 b. Conduită închiderii în sine – autoanaliza și cenzurare severă a sentimentelor, atitudinilor și
acțiunilor, a introspecțiilor pentru cunoașterea de sine care pot conduce la îndepărtare de
realitate și închidere în sine.
c. Conduita exaltării și afirmării – se caută confruntarea cu alții pentru a-și verifica propriile
capacități fizice, intelectuale și afectiv motivaționale
- Limbajul se nuanțează și câștigă în melodicitate, vocabularul conține concepte abstracte ce fac
posibilă cuprinderea unui câmp larg de evenimente. Creșterea capacității de verbalizare a
percepțiilor și imaginilor, a evenimentelor și situațiilor, a emoțiilor și cunoștințelor determină o
extindere a comunicării și a proiecției personalității.

Adolescenții sunt mari consumatori de cultură, antrenându-se în lecturi, vizionarea de teatru, film,
emisiuni TV, ascultare de muzică modernă, romanele de aventuri și de dragoste fiind preferate.

Adolescenții iau în considerare perimarea morală (devalorizarea/deprecierea) a cunoștințelor și definirea

ignoranței ca non-valoare, astfel apar distanțe de mentalitate cu privire la receptivitate și învățare între
adolescenții foarte buni la învățătură, cei mediocrii și slabi.

Adolescentul conștientizează și alte situații care sunt mai puțin plăcute, conflictuale și tensionale (de ex:
pierderea unei persoane dragi, divorțul părinților) cu determinarea unor stări anxioase din care
conștientizează ireversibilul.

Integrarea în grupuri constituie o latură a satisfacerii dorinței de comunicare, de relaționare și adaptare la

formele de activitate specifice pentru această perioadă, astfel formându-se calități precum demnitate și
responsabilitate.

Comportamentele de învățare capătă un anumit specific, astfel învățarea organizată, învățarea

incidentală și învățarea socială creează un cadru coerent în acumularea unui set complex de cunoștințe și
de dezvoltare a personalității ce determină noi forme comportamentale bazate pe valori și idealuri
sociale. Memoria de lungă durată se organizează prin acumulări și stocări de informații cu ajutorul
algoritmilor de organizare a informațiilor ce contribuie la sistematizarea, codificare și decodificarea
factorilor cu care se operează. În ceea ce privește limbajul în învățare, adolescenții sunt preocupați de
folosirea unui limbaj elevat, dar și de adoptarea unei forme nonconformiste care să dea note personale
exprimării, se folosesc jargoane școlare și cuvinte care sunt mixtiuni ale vorbirii din vocabularul
diferitelor discipline sau din limbajul curent și din cel pitoresc al tineretului. Crește debitul verbal ca
urmare a organizării sensurilor în comunicare. Până la 17-18 ani, gândirea se realizează după o formulă
combinatorie-ipotetico-deductivă-complexă, iar între 20-24 de ani, sensurile potențiale implicate în
 activitatea psihică superioară permit extinderea atributelor, relațiilor și conceptelor la generalitățile și
cauzalitățile cu care se operează.

Din punct de vedere psihologic, adolescenții traversează următoarele etape principale ale identificării
personalității și comportamentului:

o Cristalizarea vieții interioare și a conștiinței propriei identități prin tendințe de interiorizare și

introspecție, de analiză și autoanaliză a stărilor trăite.
o Instalarea conștiinței maturizării și a aspirațiilor de a fi adult printr-o raportare pertinentă a
însușirilor proprii la conduitele celor din jur.
o Menținerea și chiar accentuarea în unele împrejurări a conduitelor de opoziție, de teamă, de
conflict și frustrare prin zbaterea spre câștigarea independenței și autonomiei personale.
o Creșterea simțului de responsabilitate, de datorie și proiecția personalității în devenirea și
afirmarea socială, culturală, profesională.
o Maturizarea personalității și elaborarea de comportamente integrative, bazate pe creșterea forței
intelectuale, volitive și motivaționale, prin trăirea experiențelor afective și cognitive care fac
posibilă integrarea cultural-socială și circumscrierea în cadrul originalității atât de râvnite.

Dezvoltarea capacității de autocontrol și stăpânire de sine, prin exercitarea unor conduite de sacrificiu și
proiectarea aspirațiilor pentru servirea cauzelor generoase.
Stadiul tinereții (25-35 de ani)

Este o perioadă de stabilizare și maturizare biopsihică deplină în care, sub identitățiile sociale,
profesionale, maritale, parentale, se echilibrează prin câștigarea unui statut și rol cu influențe pertinente pentru
evoluția personalității și comportamentului tânărului.
Tinerețea se caracterizează printr-o atenție deosebită acordată vieții sociale și politice și prin integrarea
în profesie. Tânărul se confruntă cu situații diverse cum ar fi cele legate de terminarea studiilor pentru unii sau
angajarea într-o muncă salariată pentru alții. Acest ultim aspect echivalează cu câștigarea statutului social de
adult și dobândirea autonomiei economice ce presupune o mai mare independență față de părinți și creează
posibilitatea constituirii propriei familii. Erick Erikson apreciază vârsta tinereții ca fiind dominată de
amplificarea identității sociale și îndeplinirea de sarcini complexe care duc la formarea unui statut specific
aspirațiilor tânărului.
Dezvoltarea psihică
Se realizează sub influența exercitării profesiei. Planul senzorial perceptiv se structurează prin
sintetizarea datelor și sporirea capacității de discriminare. Alte forme senzoriale cum ar fi auzul, tactul, simțul
echilibrului contribuie la acționarea capacității de receptare organizată și la dezvoltarea competențelor
discriminative.
Dezvoltarea intelectuală în ansamblu, cu progrese evidente pe linia gândirii, înțelegerii, inteligenței,
memoriei, imaginației și limbajului nu-l absolvă pe tânăr de a învăța și de a se perfecționa permanent.
Dezvoltarea maximală a tânărului determină formarea mai multor aptitudini generale și speciale, care
vor contribui la afirmarea profesională a subiectului și la crearea unei imagini ca specialiști cu proiectarea
viitorului ce poate duce la creșterea motivației și a aspirațiilor.
Modificările dintre proporția învățării programată social și aceea bazată mai mult pe autodidacticism,
care devine dominantă în raport cu prima. Este întregită și prin faptul că învățarea individuală câștigă teren față
de învățarea organizată sistematic. Se adaugă acestora însușirea complexă de cunoștințe tehnice și economice
prin învățarea ocupațională.
Tânărul este ancorat în responsabilități și se creează o expansiune pe linia autorealizării.
Dezvoltarea subidentății de soț/soție și de părinte echivalează cu un echilibru relativ stabil instalat la
nivelul personalității. Subidentitatea de soț și de părinte determină roluri și statuturi noi, îl individualizează pe
tânăr, pe de o parte, iar pe de alta, îl determină să adopte atitudini comune și corelate cu cei din jur pentru a
menține coeziunea familiei.
Integrarea socială și profesională a tânărului este dependentă de calitățile persoanei, dar și de condițiile
obiective.
Tânărul manifestă preferință pentru un loc de muncă deschis, de care să se simtă legat și cu care să poată
comunica, să-i fie respectate și evaluate corect eforturile. Unele cercetări au demonstrat că persoanele de sex
feminin sunt mai anxioase în raport cu procesul de integrare social-profesională și trăiesc dramatic insuccesul.
Dificultățile sporesc, și la femei și la bărbați, pe fondul unor tipologii labile sau a unor temperamente
neechilibrate.
Inadaptările verbale, profesionale, familiale etc. se mențin relativ ridicate în perioada tinereții, astfel
incidența infracționismului este accentuată între 25-30 de ani, dereglează adaptarea tânărului și dezvoltarea
armonioasă a personalității sale.
Personalitatea tânărului este constituită în patru subsisteme:

1. Subsistemul operațional – prin intermediul căruia se optimizează interrelațiile cu lumea

înconjurătoare și din care rezultă acordul dintre realitate și cerințele acesteia.
2. Subsistemul emoțional, al trebuințelor biologice, psihologice și socio-culturale facilitează
instalarea de reacții de acceptare sau sancționare a trăirilor interioare și a efectelor din planul comportamental.
3. Subsistemul structurilor sinelui – cuprinde perceperea, reprezentarea și idealul de sine și nevoia
de afirmare de sine
4. Subsistemul de valori se bazează pe cunoașterea și înțelegerea regulilor și idealurilor de viață.
 Perioada adultă (35-65 ani)

A fost mai puțin studiată.

În literatura de specialitate sunt consemnate două tendințe contradictorii privind omul adult. Prima este
axată pe ideea că după perioadele copilăriei și adolescenței, dezvoltarea încetează, iar după o lungă perioadă de
platou, caracteristică vârstelor adulte, începe declinul vieții. A doua tendință este centrată pe faptul că în această
perioadă și ulterior se acumulează experiență mai ales profesională și cunoștințe ce semnifică o dezvoltare
continuă
Allport emite părerea că vârstele adulte se diferențiază de celelalte perioade pin unele trăsături specifice:

● Conștiință de sine largă

● Securitate emoțională fundamentală
● Preocupare obiectivă
● Obiectivare de sine
● Armonie relativă cu propriile achiziții din experiența personală

Perioada adultă implică trei sub-perioade:

1. Sub-perioada adultă cuprinsă între 35-45 ani: în care domină stabilitatea și activismul creator în
profesie; statutele și rolurile sociale încep să fie încărcate de responsabilități în care apare aspirația spre un loc
cât mai ridicat în ierarhia socială. Preocuparea pentru familie, mai ales cea cu copiii, este de asemenea intensă și
duce la o creștere relativă a conținutului sub-identității maritale și parentale
2. Sub-perioada adultă cuprinsă între 45-55 ani se caracterizează printr-o implicare mai mare în
responsabilități profesionale și sociale ceea ce determină o dilatare a sub-identităților respective. În acest
context, sub-identitatea de soț și de părinte se vor diminua ușor dat fiind câștigarea în independență a copiilor
care au devenit mari. Parcurgerea acestei etape este mai dificilă la femei datorită substratului biologic, hormonal
ce duce la indispoziții și anxietăți și la bărbați apar forme de melancolie cu dominante depresive ce au legătură
cu faptul că se conștientizează că unele funcții fiziologice și psihologice intră într-un ușor deplin.
3. Sub-perioada adultă cuprinsă între 55-65 ani se prezintă printr-o relativă diminuare a forțelor
fizice, continuă diminuarea sub-identității de părinte, dar rămâne activă implicarea în activități social-culturale.
Spre sfârșitul etapei scade si identitatea profesională . La nivelul familie se instalează mai multă tihnă, fapt ce
duce modificare orarului zilei. Apariția nepoților contribuie la cimentarea stărilor de liniște și la revenirea în
prim-plan a unor aspirații legate de creșterea și viitorul acestora.

Personalitatea adultului evoluează sub influența preocupărilor sociale, culturale, extraprofesionale,

extrafamiliale, care creează resurse importante de echilibrare și exprimare. Personalitatea adultului suferă
transformări care denotă o adaptare mai bună sau mai puțin bună la situații și care sunt relevante pentru
echilibrarea omului în mediul ambiant. Implicarea în activitate, menținerea interesului și motivație pentru
aceasta acționează ca un factor compensator sau protector și contribuie la menținerea aspirațiilor și a imaginii de
sine.
Perioada vârstei a treia:

Este dominată de fragilitate și involuție. Etapele de după 65 de ani se caracterizează prin apariția unor
probleme clinice și trăirea psihică a stagiului terminal.
Perioada vârstei a treia are următoarele sub-perioade:

1. Sub-perioada de trecere la bătrânețe între 65-75 de ani

2. Sub-perioada bătrâneții medii între 75-85 de ani
3. Sub-perioada marii bătrâneți sau a longevivilor după 85 de ani

Tipul fundamental de activitate și tipul de relații se caracterizează prin restrângerea ariei profesionale,
ocupaționale și sociale. Sub-identitatea parentală devine din nou expansivă prin apariția nepoților ce antrenează
emoțional și mintal, prin satisfacția trăirii prin urmași.
Declinul psihic este dependent de o serie de factori precum: de structura anatomo-fiziologică, rezistența
sa genetică, cât și condițiile de mediul, modul de viață. În condiții favorabile inteligența se menține relativ
activă, dar când se manifestă declinul au loc momente de vid intelectual, scade forța de argumentare, se produc
confuzii în cele exprimate, poate apărea reticența verbală.
Tulburările afectivității sunt dominante și își pun pecetea asupra întregului comportament (sunt
frecvente stări depresive însoțite de stări anxioase față de ideea morții și regretul pentru perioadele fericite trăite
pe parcursul vieții).