Task a):

Analizarea contractului privind natura transnationala a acestuia.

Criteriile esentiale din care transpare natura transnationala sunt strans legate de
nationalitatea persoanelor juridice implicate in contract privind criteriul sediului social,
astfel:

(1) Societatea ASTRAZENECA AB de origine anglo-suedeză, societate de cercetare și

dezvoltare, de marketing și de producție cu sediul in Suedia, deținută în proporție de
100% de societatea de holding
(2) AstraZeneca PLC, societate de grup farmaceutic cu sediul in Londra (UK) fiind societatea-
mama in raport cu ASTRAZENECA AB si detinand controlul total asupra acesteia (conducerea
administrativa).

(2) Comisia Europeana, cu sediul la Bruxelles.

Domeniul de aplicare al contractului se extinde pe teritoriul a mai multor state, respectiv 27

state membre ale structurii cvasi-federale U.E.

Locul de desfasurare al activitatii de productie a serurilor este in UK, fiind un alt criteriu de
determinare a nationalitatii unei persoane juridice.

Lex contractus este guvernata de legislatia Belgiana ce reprezinta o aplicare a principiului

extrateritorialitatii in aplicarea unei legi nationale.

Task B.

SECURITIES AND EXCHANGE COMMISSION V. Alexander KASSER (1975)

Domeniul de aplicare extrateritorial actual al legilor americane privind valorile mobiliare.

Urmează examinarea disputei SEC (Comisia de Valori Mobiliare şi Burse din SUA) v.
Alexander Kasser cu privire la frauda transnațională a valorilor mobiliare.

Litigiul SEC v. Kasser este despre dezvoltarea unui complex forestier în Manitoba, Canada,
de către Manitoba Development Fund, o corporație canadiană creată de guvernul
provincial pentru a supraveghea afacerea. Opțiunea de a dezvolta complexul fusese
acordată Churchill Forest Industries, o corporație canadiană, și River Sawmills Company, o
corporație din Delaware (SUA). Ambele companii erau deținute și controlate în secret de
Alexander Kasser, un cetățean american. Principala finanțare a proiectului urma să fie
asigurată prin contribuții de capitaluri proprii ale Churchill și River Company și prin
împrumuturi de la Fondul de Dezvoltare în schimbul obligațiunilor emise de Churchill și
River. Fiecare împrumut urma să fie egalat cu contribuții de capital specificate ale celor
două corporații. Esența plângerii Comisiei a fost că Kasser, printr-o serie elaborată de
transferuri bancare, a canalizat plățile din împrumuturi ale Fondului de Dezvoltare și
veniturile din proiect în presupusele investiții de capital.
Considerând că frauda nu a avut un impact direct asupra investitorilor americani sau a
piețelor interne de valori mobiliare, SEC a afirmat că prevederile antifraudă în privința
actelor privind valorile mobiliare aplicate schemelor concepute în Statele Unite de
cetateni americani care au folosit facilitățile comerțului interstatal pentru a-și promova
obiectivele.
Tribunalul districtual a considerat de două ori comportamentul internațional al pârâților
insuficient pentru a-și susține competența asupra a ceea ce este considerată o tranzacţie în
esenţă străină.

S-a constatat că comportamentul intern al pârâților nu este doar pregătitor pentru fraudă,
acte comise în străinătate, dar „mult mai substanțiale decât activitățile din Statele Unite”.

Deși instanța a pretins că a aplicat doar legea bine stabilită, opinia reprezintă o extindere
semnificativă a cauzelor anterioare în trei privințe. În primul rând, Kasser este singurul caz în
care competența s-a bazat pe doctrina comportamentului în absența completă a impactului
intern. În al doilea rând, instanța a cerut aparent mult mai puțin comportament intern în
procesele care implicau pierderi străine, si, în final, avizul a anunțat noi justificări de politică
pentru aplicarea legilor valorilor mobiliare în cadrul transnațional, politici pe care se poate
baza extinderea extrateritorială ulterioară.
Deși judecatorii au susținut că legile privind valorile mobiliare aplicabile în cazurile care
implică pierderi din străinătate numai atunci când actul fraudulos în sine a fost comis în
această țară, astfel instanța a considerat inutil să abordeze constatarea instanței de
district conform căreia frauda a avut loc în Canada.
Se consideră că suma totală a acțiunilor intranaționale ale inculpaților a fost substanțială, si
nu putem intreba dacă se poate susține în mod convingător că astfel de acte în Statele Unite
nu au cauzat în mod direct pierderi extrateritoriale.
Mai degrabă, este evident că comportamentul inculpaților care a avut loc în interiorul
granițelor acestei națiuni a fost esențial pentru planul de fraudare a Fondului.
Instanța părea mulțumită pentru comportamentul „substanțial” conform instantei SUA,
standard aplicat numai cazurilor care implică pierderi pentru cetățenii americani din
străinătate.

Curtea a fost, de asemenea, îngrijorată de faptul că o deținere a lipsei jurisdicției ar induce

răspunsuri reciproce din partea altor națiuni și ar crea o bază din care străinii ar putea
exporta fraude către investitorii americani. Menținerea jurisdicției, pe de altă parte, ar
putea „încuraja alte națiuni să ia măsurile adecvate împotriva părților care încearcă să
comită fraude în Statele Unite”.

Justificarea finală a politicii a fost că „dispozițiile antifraudă din Actele din 1933 și 1934 au
fost concepute pentru a asigura standarde înalte de conduită în tranzacțiile cu valori
mobiliare din această țară, în plus față de protejarea piețelor interne și a investitorilor de
efectele fraudei”. Continuând cu acest limbaj exploziv de expansiv, instanța a motivat că
aceste obiective vor fi promovate permițând „SEC să controleze în mod viguros desfășurarea
tranzacțiilor cu valori mobiliare în Statele Unite.”