Viorica Sãlãjeanu

Te întreb
A fost al tau vreodata vintul
Sau Universul nesfirsit ?
Ori soarele din cer luindu-l
L-ai dus in miini la asfintit ?
Ai ascultat in floare merii
Cum inaltau iubiri cint ?
Te-ai contopit cu ploaia verii
In brate fulgerul purtind ?
Ai nascocit cu ochiul mintii
Cit pot fi toamnele de adinci ?
Ti-ai daltuit din iarna vietii
Poteci de soare peste stinci ?

Poarta sufletului
De-as putea rupe tacerea dintre noi !
Dar cum sa ceri iernii flori de mai ?
Ma prinde tristetea si-n taina contemplu...
Aripi albe, mari se desfac -
Poarta sufletului se deschide...
Sint furtuna, sint ploaie, sint soare !

Chem vântul
Chem vintul
Sa mi se joace-n par,
Inchipuindu-mi
Ca sint degetele tale...
Ca esti mingiiere
Intr-adevar...

Primãvara
Iti simt apropierea
Cu pasi de muguri...
Molizii -
Nedesfacute viori,
Imi rascolesc dorul...
O aripa se desface,
Cauta inaltarea;
Nelinistea -
Colinda a chemare,
Tacerile se rup...

Retrezirea pãdurii
Padure fara cintec !
Iti mingiie vintul
Tacerea de-afara...
In freamatul ivit
Spre o raza
Intinzi goale brate...
Pe trunchiuri cenusii
Urechea
Lipita de dure scoarte
Asculta
Un puls milenar...
Retrezirea-n adinc de altar.

Am înteles
Am inteles
Ca nu te pot ajunge;
E-atit amar de drum
In urma ta...
Cand sa te-ajung,
Incet se frange
Si ultima speranta
Ce te cauta...

Si-am inteles
Ca nu ma poti ajunge;
E-atat amar de drum
Si-n urma mea...
Ar trebui sa poti iubi
Si plange
Pentru femeia
Care te-ar avea.