Explicati ce infelegeti printr-un broker de mesaje.






Un broker de mesaje este un component software care facilitează comunicarea între

diferite sisteme sau aplicații prin intermediul mesajelor. Este o entitate intermediară care
preia mesajele de la un expeditor și le livrează unuia sau mai multor destinatari, asigurând
transmiterea abilă a acestora.

Rolul principal al unui broker de mesaje este de a asigura trimiterea și recepționarea

mesajelor între diferitele părți implicate într-un sistem distribuit sau într-un mediu de
integrare. Acesta oferă un mecanism de stocare temporară a mesajelor și le livrează în
mod sigur către destinatari, indiferent de momentul disponibilității acestora.

Brokerii de mesaje sunt adesea folosiți în arhitecturile bazate pe mesaje, cum ar

arhitectura orientată spre servicii (SOA) sau arhitectura bazată pe evenimente (EDA).
Aceștia oferă bene cii precum:

1. Decuplarea: Brokerul de mesaje permite expeditorilor și destinatarilor să comunice fără

a conștienți unii de alții. Expeditorul trimite mesajul către broker, iar destinatarul îl
primește de la broker, fără să existe o dependență directă între ei. Acest lucru permite
schimbul exibil de mesaje între diferitele componente ale sistemului.

2. Fiabilitate: Mesajele sunt stocate temporar în broker până când destinatarul este
pregătit să le primească. Acest lucru asigură o livrare abilă chiar și în cazul în care
expeditorul și destinatarul nu sunt disponibili simultan. De asemenea, brokerii de mesaje
pot implementa mecanisme de con rmare a livrării sau retrimitere automată a mesajelor în
caz de eșecuri.

3. Scalabilitate: Prin intermediul unui broker de mesaje, sistemul poate scalat orizontal
prin adăugarea de noi expeditori sau destinatari fără a afecta funcționalitatea existentă.
Brokerii de mesaje pot gestiona e cient volumul mare de mesaje și pot distribui sarcinile în
mod echilibrat între diferitele noduri.

4. Flexibilitate: Brokerii de mesaje permit implementarea diferitelor tipuri de modele de

comunicare, cum ar mesaje de tip publicare/abonare (publish/subscribe) sau coadă de
mesaje (message queue). Aceasta oferă exibilitate în proiectarea aplicațiilor și în
interacțiunea între diferitele componente ale sistemului.

În concluzie, un broker de mesaje este un intermediar în comunicarea între sisteme sau

aplicații, oferind decuplare, abilitate, scalabilitate și exibilitate în schimbul de mesaje.
fi
fl
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fl
fl
fi
fi
fi
 

Descrieti o tehnica ORM pentru maparea mostenirii




ORM (Object-Relational Mapping) este o tehnică utilizată pentru

maparea obiectelor dintr-un sistem orientat obiect la tabelele
relaționale dintr-o bază de date. ORM facilitează interacțiunea între
bazele de date relaționale și codul aplicației, oferind abstracții
pentru manipularea datelor într-un mod mai orientat obiect.

În ceea ce privește maparea moștenirii în ORM, există două

abordări principale: maparea moștenirii prin ierarhie de tabele și
maparea moștenirii prin tablă unică.

1. Maparea moștenirii prin ierarhie de tabele:

- Această abordare implică crearea unei tabele separate pentru
ecare clasă din ierarhia de obiecte. Fiecare tabelă conține
coloanele speci ce ale clasei respective, precum și o coloană care
identi că tipul de obiect (de exemplu, un câmp discriminator).
- Clasele derivate dintr-o clasă de bază sunt mapate pe tabele
separate, iar relația între ele este realizată prin chei străine.
- Această abordare asigură o separare clară a datelor pentru
ecare clasă și permite manipularea e cientă a obiectelor speci ce,
dar poate duce la o structură complexă de tabele și cereri mai
complexe pentru obținerea datelor într-o ierarhie.

Hibernate este un framework ORM (Object-Relational Mapping)

popular utilizat în dezvoltarea aplicațiilor Java pentru a facilita
interacțiunea cu bazele de date relaționale. Iată câțiva pași de bază
pentru a folosi Hibernate într-un proiect:

1. Adăugarea dependențelor: În șierul de con gurare al proiectului

tău (de ex. pom.xml pentru Maven sau build.gradle pentru Gradle),
trebuie să adaugi dependențele necesare pentru Hibernate.
Acestea includ bibliotecile Hibernate core, bibliotecile pentru
driverul bazei de date pe care o utilizezi și, eventual, alte
dependențe adiționale, cum ar bibliotecile pentru validarea
entităților sau suportul pentru anumite funcționalități speci ce.
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
 2. Con gurarea șierului de con gurare Hibernate: Hibernate
utilizează un șier de con gurare pentru a speci ca detalii precum
setările de conexiune la baza de date, driverul utilizat, dialectul SQL
speci c bazei de date, strategia de generare a cheilor primare etc.
Acest șier de con gurare poate de tip XML sau poate scris în
format Java Properties.

3. De nirea claselor entităților: Trebuie să de nești clasele

entităților tale în Java, care reprezintă tabelele din baza de date.
Aceste clase trebuie să aibă anotării Hibernate pentru a speci ca
relațiile și mapelează proprietățile claselor la coloanele din tabele.

4. Con gurarea sesiunii Hibernate: În codul aplicației, trebuie să

con gurezi o sesiune Hibernate pentru a interacționa cu baza de
date. Sesiunea reprezintă o conexiune între aplicație și baza de
date și oferă metode pentru a salva, actualiza, șterge și interoga
entitățile.

5. Realizarea operațiilor CRUD: Utilizând sesiunea Hibernate, poți

realiza operații CRUD (Create, Read, Update, Delete) asupra
entităților tale. De exemplu, poți salva o entitate în baza de date
utilizând metoda `session.save(entity)`, sau poți interoga entitățile
utilizând HQL (Hibernate Query Language) sau criterii.

Acești pași sunt o introducere simpli cată în utilizarea Hibernate.

Framework-ul oferă mult mai multe funcționalități, cum ar
gestionarea relațiilor dintre entități, tranzacțiile, cache-ul de date
etc. Pentru a a a mai multe detalii și a înțelege toate caracteristicile
și opțiunile oferite de Hibernate, este recomandat să consulți
documentația o cială și exemplele de utilizare.





fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fl
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
Explicati constrângerea stateless a unei arhitecturi REST



Constrângerea stateless a unei arhitecturi REST se referă la faptul
că serverul nu trebuie să păstreze nicio stare despre client între
cereri. Acest lucru înseamnă că ecare cerere trimisă de client
trebuie să conțină toate informațiile necesare pentru ca serverul să
proceseze cererea și să returneze răspunsul corespunzător, fără a
se baza pe starea sau contextul stocat pe server.

Există câteva motive importante pentru care arhitectura REST

promovează constrângerea stateless:

1. Scalabilitate: Prin eliminarea stării de pe server, acesta devine

independent de orice sesiune sau stare speci că unui client. Astfel,
serverul poate gestiona cereri de la mulți clienți simultan, fără a
nevoie să stocheze și să gestioneze informații despre ecare
sesiune individuală.

2. Simplitate: Constrângerea stateless face ca interacțiunea între

client și server să e simplă și clară. Fiecare cerere conține toate
informațiile necesare, cum ar metoda HTTP, anteturi și parametrii,
pentru ca serverul să înțeleagă și să proceseze cererea fără să e
nevoie de alte informații de la client.

3. Flexibilitate: Datorită constrângerii stateless, serverul nu este

blocat de starea clientului și poate răspunde la cereri din orice
sursă, în orice moment. Aceasta permite distribuirea și
scalabilitatea sistemelor REST, deoarece serverele pot adăugate
sau eliminate fără a afecta funcționalitatea globală.

4. Cache: Constrângerea stateless facilitează implementarea

mecanismelor de cache. Serverul poate indica clientului să
memoreze răspunsurile pentru cereri similare în viitor, ceea ce duce
la o performanță îmbunătățită și la o reducere a tra cului de rețea.

Este important de menționat că constrângerea stateless nu

înseamnă că aplicația REST nu poate avea stări sau că serverul nu
poate păstra date. Cu toate acestea, starea speci că clientului nu
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
 trebuie să e păstrată pe server între cereri și orice informație
necesară trebuie să e inclusă explicit în cererea clientului pentru a
procesată corect de către server.

Explicati ce infelegeti prin inversion of control (LoC)

Inversion of Control (IoC), cunoscut și sub denumirea de Dependency Injection (DI), este
un principiu de proiectare software care se referă la transferul controlului asupra obiectelor
și dependințelor lor de către un container sau un framework. În loc să e obiectele
responsabile de crearea și gestionarea dependințelor lor, acest lucru este realizat de un
mecanism extern.

În IoC, controlul asupra uxului de execuție și a dependințelor este inversat față de

abordarea tradițională. În loc să obiectele să creeze și să se refere la alte obiecte cu care
interacționează, acestea primesc dependințele de care au nevoie prin intermediul
constructorilor, proprietăților sau metodelor lor. Astfel, obiectele nu mai sunt responsabile
de crearea și de gestionarea directă a dependințelor lor.

Principalele avantaje ale utilizării IoC sunt:

1. Dezlegarea dependințelor: IoC facilitează dezlegarea obiectelor de dependințele lor,

ceea ce duce la o mai mare exibilitate și modularitate a codului. Obiectele nu sunt
constrânse să cunoască și să se ocupe direct de crearea sau de gestionarea
dependințelor lor.

2. Testabilitate îmbunătățită: Prin folosirea IoC, este ușor să se înlocuiască dependințele

reale cu dependințe simulare sau mock-uri în timpul testării unitare. Aceasta facilitează
izolarea și testarea componentelor individuale ale unei aplicații fără a nevoie să se
creeze și să se interacționeze cu întregul graf de obiecte.

3. Reutilizarea și modularitatea: IoC facilitează reutilizarea și combinarea componentelor

software, deoarece acestea devin mai independente și mai ușor de con gurat și asamblat.
Dependințele pot înlocuite sau con gurate în mod exibil fără a necesară modi carea
codului sursă al componentei respective.

Unul dintre cele mai populare framework-uri care implementează IoC este Spring
Framework, care utilizează puternic Dependency Injection pentru gestionarea
dependințelor între componente. Prin intermediul con gurării XML sau a adnotărilor,
Spring realizează injecția de dependențe în mod automat, facilitând dezvoltarea de
aplicații modulare și ușor de testat.
fi
fi
fi
fl
fi
fl
fi
fl
fi
fi
fi
fi
fi
fi
 Descrieti o tehnica ORM pentru membrii statici.


Una dintre tehnicile frecvent utilizate în cadrul ORM este "mapping-ul obiectului la
tabelă" (Object-to-Table Mapping). Această tehnică permite asocierea unei clase și a
membrilor săi cu o structură de tabelă în baza de date relațională.

Iată cum funcționează în linii mari această tehnică:

1. De nirea clasei: Înainte de a crea maparea la nivel de tabelă, se de nește clasa

obiectului în limbajul de programare, cu toți membrii și relațiile necesare. Aceasta include
câmpurile de date, proprietățile, metodele și orice altă informație relevantă.

2. Maparea la nivel de tabelă: După ce clasa este de nită, se realizează maparea propriu-
zisă între membrii clasei și structura de tabelă în baza de date. Acest proces implică
speci carea numelui tabelului și a coloanelor, asocierea câmpurilor de date cu coloanele
respective și de nirea relațiilor între tabele, cum ar cheile străine și legăturile între
obiecte.

3. Interogarea și manipularea datelor: După ce maparea este de nită, ORM-ul furnizează

metode și funcționalități pentru a interoga și manipula datele din baza de date utilizând
obiectele de nite în cadrul clasei. Astfel, se pot efectua operațiuni precum inserarea,
actualizarea, ștergerea și interogarea datelor utilizând sintaxa și funcțiile speci ce ORM-
ului.

4. Gestionarea relațiilor între obiecte: O parte importantă a ORM-ului este gestionarea

relațiilor între obiecte. Aceasta poate implica de nirea relațiilor de tipul "one-to-one", "one-
to-many", "many-to-one" sau "many-to-many" și implementarea unor mecanisme e ciente
pentru a accesa și manipula datele în funcție de aceste relații. ORM-ul poate oferi
funcționalități precum lazy loading, eager loading și caching pentru a optimiza accesul la
date și relațiile asociate.

Prin utilizarea tehnicii de mapare a obiectului la tabelă, dezvoltatorii pot lucra cu obiecte și
interacționa cu baza de date utilizând sintaxa și funcționalitățile speci ce limbajului de
programare, în loc să se implice direct în manipularea datelor SQL. Acest lucru aduce un
nivel mai mare de abstractizare și ușurință în dezvoltarea aplicațiilor, permițând o mai
bună separare a preocupărilor și o gestionare mai e cientă a persistenței datelor.































fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
 Explicati cum functioneaza sablonul Proxy distribuit.

Sablonul Proxy distribuit este un sablon de proiectare utilizat în dezvoltarea sistemelor

distribuite pentru a facilita comunicarea între componente și a îmbunătăți performanța și
scalabilitatea sistemului. Acesta are ca scop să ofere o reprezentare locală a unui obiect
a at într-un alt proces sau pe o altă mașină.

Iată cum funcționează sablonul Proxy distribuit:

1. Clientul realizează o cerere către proxy: Clientul care dorește să acceseze un obiect
distribuit face o cerere către un proxy distribuit corespunzător. Proxy-ul poate considerat
o interfață locală către obiectul distribuit și va prelua cererea clientului.

2. Proxy-ul primește cererea și o tratează: Proxy-ul distribuit primește cererea de la client

și o tratează în funcție de nevoile speci ce ale sistemului. Aceasta poate include validarea
cererii, transformarea și formatarea datelor, gestionarea autenti cării și autorizării și alte
operațiuni relevante.

3. Proxy-ul realizează comunicarea cu obiectul distribuit: După ce cererea este prelucrată,

proxy-ul distribuit stabilește comunicarea cu obiectul distribuit real. Acest obiect poate
localizat în același proces sau pe o altă mașină. Proxy-ul transmite cererea și orice date
asociate către obiectul distribuit și primește rezultatul.

4. Proxy-ul returnează rezultatul către client: După ce primește rezultatul de la obiectul

distribuit, proxy-ul distribuit îl formatează și îl transmite înapoi către client. Rezultatul poate
returnat direct către client sau poate supus unor operațiuni suplimentare, cum ar
caching-ul rezultatelor sau transformarea acestora într-un format mai ușor de manipulat.

Sablonul Proxy distribuit oferă o serie de bene cii în cadrul sistemelor distribuite:

- Ascunde detalii de implementare: Proxy-ul distribuit ascunde detalii de implementare ale

obiectului distribuit și oferă o interfață simpli cată și coeziună către client. Astfel, clientul
nu trebuie să se ocupe de complexitatea comunicării și gestionării obiectelor distribuite.

- Reducerea tra cului de rețea: Prin utilizarea unui proxy distribuit, pot realizate
optimizări pentru a reduce tra cul de rețea între client și obiectul distribuit. Acest lucru
poate include caching-ul rezultatelor, comprimarea datelor sau utilizarea unor algoritmi
e cienți de transmitere a informațiilor.

- Scalabilitate și performanță îmbunătățite: Proxy-ul distribuit poate implementa

mecanisme pentru a gestiona cererile într-un mod e cient și a îmbunătăți performanța
sistemului. Aceasta poate include pooling-ul de obiecte, gestionarea concurenței și
echilibrarea încărcării între multiplele obiecte distribuite.

În concluzie, sablonul Proxy distribuit este utilizat pentru a oferi o interfață locală către un
obiect distribuit, ascunzând detalii de implementare și gestionând comunicarea și
performanța sistemului distribuit. Acesta facilitează dezvoltarea aplicațiilor distribuite
e ciente și scalabile.
fi
fl
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi