CONSTITUŢIILE ROMÂNIEI

CONSTITUŢIA DIN ANUL 1866

Cauza adoptării: Abdicarea forţată a lui Alexandru Ioan Cuza (11 februarie 1866) și
aducerea la tronul țării a unui prinț străin – Carol I – au creat o nouă realitate politică ce
trebuia consacrată într-o nouă lege fundamentală.
Constituția a fost elaborată de Adunarea Constituantă, după modelul celei belgiene,
și a fost promulgată de Carol I, intrând în vigoare la 1 iulie 1866. Legea fundamentală avea
la bază principiile ideologiei liberale:
 Separarea puterilor în stat;
 Suveranitatea națiunii;
 Guvernarea reprezentativă;
 Responsabilitatea ministerială;
 Garantarea drepturilor și libertăților cetățenești;
Constituția consacra denumirea oficială a statului de România și caracterul indivizibil al
statului. Ea nu făcea nicio referire la raporturile țării cu puterea suzerană și cu marile Puteri
garante, fiind o manifestare a unui veritabil act de independență. Caracterul liberal al legii
fundamentale este ilustrat de principiul separării puterilor în stat.
Puterea executivă era exercitată de către rege și guvern. Regele era șeful statului și
șeful suprem al oștirii. El desemna primul ministru, numea și revoca miniștrii, sancționa și
promulga legile și avea drept de veto, dar nu absolut. De asemenea, regele avea drept de
inițiativă legislativă. Guvernul aplica legile și gestiona problemele curente ale politicii interne
și externe a statului. Miniștrii erau răspunzători pentru toate actele politice în fața
Parlamentului.
Puterea legislativă era exercitată de către Parlament, care avea o structură
bicamerală: Adunarea Deputaților și Senatul. Parlamentul dezbătea și adopta legile și
constituia organul de control al activității guvernului. Parlamentarii reprezentau națiunea, fiind
desemnați de către cetățeni pe baza sistemului de vot cenzitar (după criteriul averii).
Puterea judecătorească aparținea instanțelor de judecată (tribunale, judecătorii și
curți de apel), instanța supremă fiind Înalta Curte de Casație și Justiție.
Alte prevederi:
 Proprietatea era sacră și inviolabilă (avea un caracter absolut);
 Drepturile și libertățile cetățenești erau garantate:
 Libertatea cuvântului, de opinie și a tiparului;
 Libertatea presei;
 Libertatea învățământului;
 Libertatea de conștiință;
 Libertatea întrunirilor și a mitingurilor;
 Dreptul de asociere;
 Egalitatea în fața legii;
 Art. 7 din Constituție introducea o discriminare față de necreștini (evreii și turcii) în
privința dobândirii și exercitării drepturilor civile și politice/nu puteau obține cetățenia;
Consecințe:
 Consacra monarhia constituțională ereditară;
 Prin consacrarea dreptului de asociere și a libertății întrunirilor se crea cadrul necesar
înființării și funcționării partidelor politice (Partidul Național Liberal – 1875 și Partidul
conservator - 1880);
  A reprezentat baza juridică a funcționării regimului politic din România modernă;

CONSTITUȚIA DIN ANUL 1923

Cauza adoptării:
Realizarea României Mari în anul 1918 a produs transformări semnificative în plan
politico-teritorial, economic, etnic și confesional, modificări care trebuiau consfințite într-o
nouă lege fundamentală. Mai mult, prin tratatele semnate în cadrul Conferinței de pace de la
Paris, România își asumase, față de minoritățile etnice și confesionale care au intrat între
granițele statului, o serie de obligații care trebuiau consacrate și în plan intern.
Noua lege fundamentală a fost elaborată și adoptată de către Adunarea Constituantă
și promulgată de către regele Ferdinand I la 28 martie 1923. Constituția avea un profund
caracter democratic, fiind expresia integrală a neoliberalismului românesc.
Elemente de noutate:
 Era consacrat caracterul național, unitar, independent și indivizibil al statului;
 Era consacrat sistemul de vot universal pentru toți bărbații de peste 21 de ani;
 Se elimina orice formă de discriminare în privința dobândirii și exercitării drepturilor și
libertăților cetățenești;
 Proprietate numai avea un caracter absolut, ci căpăta o funcție de utilitate socială;
bogățiile subsolului erau proprietatea statului și se puteau face exproprieri în caz de
utilitate publică.
 Biserica Ortodoxă era desemnată drept biserică dominantă în stat, iar Biserica
Greco-Catolică se bucura de întâietate față de celelalte culte;
Asemănări între Constituțiile din 1866 și 1923:
 Forma de guvernământ – monarhia constituțională ereditară;
 Principiul separării puterilor în stat;
 Guvernare reprezentativă și responsabilă;
 Drepturi și libertăți cetățenești;
Consecințe:
 prin consacrarea sistemului de vot universal masculin se asigura o largă participare a
cetățenilor la viața politică a țării;
 prin eliminarea oricărei forme de discriminare între cetățeni, minoritățile etnice și
confesionale se bucurau de aceleași drepturi și libertăți ca și majoritarii;
 a constituit baza juridică a funcționării regimului democratic din România interbelică,
până în anul 1938;

CONSTITUȚIA DIN ANUL 1938

Cauza adoptării: Instaurarea regimului autoritar al regelui Carol al II-lea (10 februarie 1938)
a creat o nouă realitate politică ce trebuia consacrată într-o nouă lege fundamentală. Noua
lege fundamentală nu mai emana de la națiune fiind expresia voinței regelui. Ea a fost
elaborată de juristul Istrate Micescu și aprobată de populație printr-un plebiscit. A fost
promulgată de rege la 27 februarie 1938.
Constituția consacra principiul supremației regelui, desființând practic separarea
puterilor în stat. Astfel, regele concentra în mâinile sale întreaga putere în stat. El exercita
puterea executivă, prin intermediul guvernului său, miniștrii fiind răspunzători în fața regelui.
Puterea legislativă era exercitată de către rege, prin intermediul Reprezentanței
Naționale/Parlamentului care avea un rol decorativ. Inițiativa legilor aparținea regelui,
Parlamentul putând iniția doar legi de interes general obștesc.
În privința drepturilor electorale, legea fundamentală făcea o modificare importantă,
dreptul de vot fiind acordat cetățenilor de peste 30 de ani. Femeile obțineau dreptul de vot,
dar nu puteau fi alese. Ca element de noutate, noua constituție introducea pedeapsa cu
moartea.
Asemănări între Constituțiile din anii 1923 și 1938:
 Forma de guvernământ era monarhia;
 Ambele constituții consacrau caracterul național, unitar, independent și indivizibil al
statului;
 Proprietatea de orice natură era garantată;
 Se prevedea principiul suveranității națiunii;
Consecințe:
 a legitimat regimul de autoritate personală a regelui Carol al II-lea, constituind
baza juridică a funcționării dictaturii regale;
 a marcat o restrângere a drepturilor și libertăților cetățenești;

CONSTITUȚIA DIN ANUL 1948

Cauza adoptării: Instaurarea regimului comunist în țara noastră, abdicarea forțată a regelui
Mihai I și proclamarea republicii (30 decembrie 1947) au creat o nouă realitate politică ce
trebuia consacrată într-o nouă lege fundamentală.
Constituția a fost adoptată în unanimitate de către Mara Adunare Națională și a intrat
în vigoare la 13 aprilie 1948. Legea fundamentală consacra nou formă de guvernământ –
republica – și denumirea oficială a țării de Republica Populară Română. Constituția nu mai
prevedea separarea puterilor în stat, precizându-se că Marea Adunare Națională reprezintă
organul suprem al puterii de stat în RPR și unicul organ legiuitor al țării. Puterea executivă –
în fapt singura putere reală în stat – aparținea Consiliului de Miniștri, organul suprem
executiv și administrativ al statului.
Legea fundamentală consacra egalitatea deplină în drepturi între bărbați și femei,
inclusiv în privința exercitării drepturilor electorale. Dreptul de vot era acordat cetățenilor de
peste 18 ani, iar dreptul de a fi ales de la 23 de ani. Se introduceau o serie de restricții în
exercitarea drepturilor electorale pentru persoanele interzise și nedemne, declarate ca atare
de stat. (persoanele care aveau atitudine anticomunistă și antisovietică).
Prevederile economice prevalau celor politice. Astfel, deși proprietate era garantată,
se introducea posibilitatea naționalizării bunurilor și mijloacelor de producție atunci când
interesul general o cere. De asemenea, se introducea planificarea economiei și monopolul
statului asupra comerțului intern și extern.
Drepturile și libertățile cetățenești erau garantate, însă enumerarea lor era pur
propagandistică, deoarece regimul comunist le încălca frecvent.

CONSTITUȚIA DIN ANUL 1952

Cauza adoptării: Introducerea modelului sovietic (stalinist) în toate domeniile societății a

creat o nouă realitate politică – regimul stalinist – care trebuia consacrată într-o nouă lege
fundamentală. Legea fundamentală a fost adoptată de Marea Adunare Națională și a intrat în
vigoare la 27 septembrie 1952. Numită și Constituția construirii socialismului, legea
fundamentală marca aservirea totală a României față de Uniunea Sovietică.
Constituția menționa că RPR este un stat al „oamenilor muncii de la orașe și sate”, iar
regimul politic era cel al „democrației populare”.
Constituția fundamenta baza puterii de stat pe dictatura proletariatului, subliniind că
puterea se exercită de clasa muncitoare în alianță cu țărănimea muncitoare. Se menționa, în
mod explicit, faptul că Partidul Muncitoresc Român este forța conducătoare a societății.
 Constituția nu mai prevedea separarea puterilor în stat, precizându-se că Marea
Adunare Națională reprezintă organul suprem al puterii de stat în RPR și unicul organ
legiuitor al țării. Puterea executivă – în fapt singura putere reală în stat – aparținea Consiliului
de Miniștri, organul suprem executiv și administrativ al statului. Tribunalul Suprem și
procuratura erau subordonate factorului politic reprezentat de PMR/independența justiției era
desființată.
Pentru prima dată se vorbea despre proprietatea socialistă asupra mijloacelor de
producție, fundamentul formațiunii social-economice socialiste; proprietatea socialistă putea
avea forma proprietății de stat (bunuri ale întregului popor) sau cooperatist-colectivistă.
Subordonarea totală față de Moscova se observă și prin introducerea modelului sovietic de
organizare administrativ-teritorială a țării, în regiuni și raioane.
Asemănare între C. din anii 1948 și 1952:
 Forma de guvernământ – republica;
 Nu se mai prevedea separarea puterilor în stat;

CONSTITUȚIA DIN ANUL 1965

Cauza adoptării: Distanțarea treptată a României față de Uniunea Sovietică și adoptarea

unei căi naționale de construire a societății socialiste au creat o nouă realitate politică –
național-comunismul – ce trebuia consacrată într-o nouă lege fundamentală. Constituția a
fost adoptată de Marea Adunare Națională și a intrat în vigoare la 21 august 1965.
Legea fundamentală consacra noua denumire oficială a țării – Republica Socialistă
România – și menționa faptul că Partidul Comunist Român reprezenta forța conducătoare a
întregii societăți. De asemenea, se preciza că obiectivul oamenilor muncii (nu se vorbea
despre națiune) era construirea societății socialiste și crearea condițiilor de înaintare spre
comunism.
Constituția consacra caracterul socialist al proprietății și al economiei. Bogățiile
subsolului, fondul funciar de stat, fabricile, uzinele, mijloacele de transport, băncile ș.a.
aparțineau statului.
Constituția nu mai prevedea separarea puterilor în stat, precizându-se că Marea
Adunare Națională reprezintă organul suprem al puterii de stat în RSR și unicul organ
legiuitor al țării. Puterea executivă – în fapt singura putere reală în stat – aparținea Consiliului
de Miniștri, organul suprem executiv și administrativ al statului. Consiliul de Stat al RSR era
organul suprem al puterii de stat cu activitate permanentă, subordonat Marii Adunări
Naționale.
La 28 martie 1974, Constituția a fost revizuită prin înființarea funcției de președinte al
RSR: Președintele era ales de MAN și avea atribuții extinse:
 Era șeful statului;
 Comandantul suprem al forțelor armate;
 Prezida Consiliul de Stat;
 Prezida ședințele Consiliului de Miniștri la care participa;
 Numea și revoca miniștrii, conducătorii organelor centrale de stat;
 Numea și revoca membrii Tribunalului Suprem și pe procurorul general;
 Reprezenta statul român în relațiile internaționale;
 Putea institui starea de necesitate;

Asemănare între C. din anii 1952 și 1965:

 Nu se mai prevedea separarea puterilor în stat;
 Se menționa, în mod explicit rolul conducător al partidului unic;
 Forma de guvernământ – republica;
 CONSTITUŢIA DIN ANUL 1991
Cauza adoptării: Prăbușirea regimului comunist din România, în urma evenimentelor din
decembrie 1989, și revenirea țării noastre la un regim democratic au creat o nouă realitate
politică ce trebuia consacrată într-o nouă lege fundamentală.
Constituția a fost adoptată de Adunarea Constituantă la 21 noiembrie 1991 și
aprobată de populație prin referendumul din 8 decembrie 1991. Legea fundamentală avea un
caracter democratic, fiind fundamentată pe următoarele principii:
 Separarea puterilor în stat;
 Pluralismul politic;
 Suveranitatea națiunii;
 Guvernare reprezentativă și responsabilă;
 Garantarea și respectarea drepturilor și libertăților cetățenești;
Principiul separării puterilor în stat
 Puterea executivă este exercitată de către președinte și guvern. Președintele este
șeful statului, comandantul suprem al armatei, desemnează primul ministru, numește
și revocă miniștrii și sancționează și promulgă legile. El are funcție de mediator între
puterile statului și între stat și cetățeni. Președintele este garantul respectării
Constituției, al suveranității, independenței și integrității statului. Șeful statului este
ales de către cetățeni, prin vot universal, pentru un mandat de 4 ani (5 ani după
revizuirea din 2003), cel mult două mandate.
 Puterea legislativă aparține Parlamentului, organul reprezentativ al poporului român
și unica autoritate legiuitoare a țării. Legislativul are o structură bicamerală: Adunarea
Deputaților și Senatul. Parlamentul dezbate și adoptă legile și constituie organul de
control al activității guvernului.
 Puterea judecătorească aparține instanțelor de judecată (tribunale, judecătorii, Curți de
Apel), instanța supremă fiind Înalta Curte de Casație și Justiție. Magistrații sunt inamovibili,
ceea ce asigură independența justiției de factorul politic.