Sunteți pe pagina 1din 2

Nr. 327/24.05.2023 Nr. 436/24.05.2023 Nr. 48/ 24.05.

2023

Către

ORGANIZAȚIILE SINDICALE AFILIATE

Stimați colegi,

Astăzi, 24 mai 2023, începând cu orele 16.00, a avut loc ședința reunită a
Colegiilor Liderilor federațiilor sindicale reprezentative din învățământ.
În urma invitației lansate de organizațiile noastre, în data de 23 mai, au participat
la ședință: dl. Marian Neacșu ( secretar general al Guvernului); dna Ligia Deca (ministrul
educației), dl Marius-Constantin Budăi (ministrul muncii și solidarității sociale), dl.
Adrian Câciu (ministrul finanțelor), dl. Ioan-Marcel Boloș (ministrul investițiilor și
proiectelor europene).
Reamintim principalele revendicări ale federațiilor noastre:
1. majorarea salariilor personalului din învățământ, în conformitate cu
importanța socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului
debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului
personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de
funcție, studii, vechime și grad didactic;
2. instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri
publice cu rata inflației;
3. plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și
nedidactic;
4. acordarea sporurilor pentru condiții de muncă personalului din învățământ;
5. acordarea drepturilor prevăzute în legislația în vigoare și contractele colective
de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizației de instalare, acordarea
concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă
neefectuat etc.);
6. creșterea anuală a investițiilor în învățământ, pentru îmbunătățirea bazei
materiale și a infrastructurii.
Față de oferta inițială, prezentată la începutul ședinței, după discuții de peste trei
ore, oferta finală lansată de reprezentanții Executivului, în numele actualului și viitorului
Prim-ministru și Guvern, este:
I. Pe termen lung:

1) Se va prevedea expres în programul de Guvernare că Educația este prioritate.


2) Vor lua măsuri astfel încât salariații din educație „să nu fie dezamăgiți” de noua
lege privind salarizarea și au dat asigurări că se va discuta, cu prioritate, grila de
salarizare cu reprezentanții federațiilor sindicale din învățământ, începând cu 15 iulie
2023.

II. Pe termen scurt:

1. Pentru personalul didactic (cadrele didactice, didactice auxiliare) se vor acorda


carduri de sprijin pentru carieră, în două tranșe, astfel: câte 1000 de lei sumă forfetară
(în luna iunie 2023) și 1500 de lei, din care 30% garantat suma forfetară (în luna
octombrie 2023); se vor căuta soluții pentru ca și diferența de 70% să fie sumă
forfetară.
2. Pentru personalul nedidactic: carduri de sprijin de câte 500 de lei (în luna iunie
2023) și 500 de lei (în luna octombrie 2023).
3. Tot pentru personalul nedidactic; acordarea salariilor prevăzute în Anexa nr.
VIII la Legea-cadru nr. 153/2017.
4. Se acordă din acest moment, pentru viitor, indemnizația de concediu de
odihnă calculată, prin luarea în considerare a indemnizației de hrană.
5. În ceea ce privește solicitarea noastră de adoptare a unui proiect de ordonanță
de urgență pentru plata retroactivă a diferențelor reprezentând indemnizația de
hrană, ca parte a indemnizației de concediu, pe o perioada de 5 ani (de când se aplică
Legea-cadru nr. 153/2017), ni s-a comunicat că nu au acoperire bugetară, dar
analizează; sigur este că vor avea loc discuții cu federațiile sindicale pe acest proiect,
dar sumele nu se vor plăti într-o singură tranșă.

Reprezentanții Guvernului au precizat expres că, din cauza condiționalităților


europene, nu se pot acorda creșteri salariale, sporuri, indexări cu rata inflației și nici
scutiri de la plata impozitului pentru personalul din învățământ.
Totodată, ni s-a solicitat ca, până în data de 25 mai 2023, orele 12:00, să ne
precizăm expres poziția față de oferta mai sus prezentată.

În aceste condiții, vă rugăm să vă consultați URGENT membrii de sindicat și să


ne comunicați dacă aceștia acceptă sau nu oferta guvernamentală până mâine, 25 mai
2023, ora 10:00.

PREŞEDINTE, PREȘEDINTE, PREŞEDINTE,


Simion HANCESCU Marius Ovidiu NISTOR Anton HADĂR

S-ar putea să vă placă și