Cătălin ANDREI Stabilitatea la foc a construcţiilor

CAPITOLUL III
CALCULUL STRUCTURILOR MIXTE OŢEL BETON LA ACŢIUNEA
FOCULUI – STUDIU DE CAZ

3.1. Rezumat

Rezistenţa la foc a construcţiilor metalice şi mixte oţel-beton poate fi determinată

utilizând metode simplificate, pe bază de tabele sau formule de calcul, prevăzute în normativele
europene. Pentru situaţii deosebite, în cazul unor structuri complexe sau a unor cerinţe
particulare, pot fi necesare atât efectuarea unei analize numerice avansate utilizând programe de
calcul specializate în analiza termică şi mecanică a structurilor supuse la acţiunea temperaturilor
înalte, cât şi stabilirea de scenarii de foc pe baza modelelor de „foc natural”. În acest capitol sunt
prezentate principiile verificării elementelor structurale la acţiunea focului, precum şi un
exemplu de aplicare a normativelor europene.

3.2. Introducere

Siguranţa la foc a unei structuri presupune atingerea următoarelor obiective:

- asigurarea capacităţii portante a structurii de rezistenţă a construcţiei pentru o perioadă
de timp;
- limitarea prin proiectare a generării şi răspândirii focului în construcţie;
- limitarea prin proiectare a răspândirii focului către construcţiile învecinate;
- posibilitatea părăsirii clădirii de către ocupanţi sau a salvării acestora;
- asigurarea siguranţei echipei de salvare.

Asigurarea acestor obiective se face printr-o serie de măsuri active şi pasive. Măsurile
active sunt reprezentate de toate mijloacele care se activează în momentul izbucnirii unui
incendiu, cum ar fi sistemele automate de detecţie şi stingere a focului.
Între măsurile pasive se pot enumera: asigurarea corespunzătoare a căilor de evacuare
funcţie de specificul şi particularităţile clădirii, protejarea sau eliminarea surselor potenţiale de
Cătălin ANDREI Stabilitatea la foc a construcţiilor

incendiu în momentul proiectării clădirii, limitarea propagării focului printr-o compartimentare

adecvată şi nu în ultimul rând asigurarea prin proiectare a unei rezistenţe corespunzătoare la
acţiunea temperaturilor înalte care pot apărea în cazul unui incendiu, pentru elementele structurii
portante a clădirii, pentru durata impusă de rezistenţă la foc.
În România, normativul P118/99 oferă condiţiile tehnice de proiectare şi realizare a
construcţiilor pentru protecţia la acţiunea focului şi oferă informaţii privind modul de asigurare a
măsurilor enumerate mai sus funcţie de specificul clădirii. Normativul stabileşte încadrarea
clădirilor în cinci grade de rezistenţă la foc, funcţie de durata minimă de rezistenţă la foc a
elementelor structurii portante, însă, până nu demult, în România nu au existat normative care să
stabilească o metodologie de evaluare prin calcul a rezistenţei la foc a elementelor structurale
aflate intr-o anumită stare de solicitare. Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului
(MLPAT) a demarat în anul 1997 programul „CR – Cod Roman” pentru „Elaborarea
reglementărilor tehnice pentru structuri la construcţii civile şi industriale şi armonizarea cu
reglementările tehnice din Uniunea Europeană”. În cadrul acestui program, Universitatea
Politehnica din Timişoara, în colaborare cu INCERC Bucureşti, a elaborat „Normativul pentru
verificarea la foc a elementelor structurale ale construcţiilor din oţel” precum şi „Ghidul pentru
verificarea la foc a elementelor structurale ale construcţiilor din oţel”. Normativul reprezintă
varianta tradusă a versiunii provizorii de la acea dată a normei europene Eurocode 3 Partea 1.2
cu adaptarea definiţiilor şi a termenilor de specialitate în conformitate cu norma tehnică
românească de proiectare şi realizare a construcţiilor privind protecţia la acţiunea focului, P118.
Ghidul de proiectare este destinat să expliciteze normativul, prin intermediul unor tabele de
calcul, nomograme, exemple reprezentative şi comentarii.
În prezent, este în plină desfăşurare, sub egida Asociaţiei Române de Standardizare
ASRO, Comitetul Tehnic 343 şi sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi
Turismului – MTCT, traducerea şi implementarea versiunilor finale EN ale Eurocodurilor,
printre care şi EN 1993-1-2, EN 1994-1-2, pentru calculul la acţiunea focului a elementelor
structurale din oţel, respectiv mixte din oţel-beton.