APEI CAp 6 PDF

C apitolul VI.
VI. Protecţia liniilor electrice

VI.1. Tipuri de protecţii prevăzute
Problema protecţiei liniilor electrice este mai complicată decât a echipamentelor din
centrale şi staţii deoarece tipul şi schema protecţiei adoptate depind de un număr mare de
factori, dintre care menţionăm:
■ configuraţia reţelei (radială, buclată, complexă, cu staţii în derivaţie, cu linii paralele);
■ importanţa liniei în cadrul sistemului electric;
■ modul de tratare a neutrului;
■ influenţa defectelor asupra stabilităţii sistemului;
■ construcţie aeriană sau în cablu;
■ posibilitatea declanşărilor monofazate sau trifazate;
■ existenţa sau absenţa dispozitivelor RAR.
În cazul liniilor, problema deteriorării în urma defectelor nu se pune la fel ca la
echipamentele din centrale şi staţii. Rolul protecţiei liniilor este de a reduce la minimum
influenţa defectelor asupra funcţionării restului sistemului.
Dintre factorii enumeraţi mai sus, configuraţia reţelei are importanţa cea mai mare în
alegerea tipului şi schemei protecţiilor adoptate. Cu toate acestea, normativul în vigoare [76]
recomandă tipurile de protecţie pentru linii în raport cu modul de tratare a neutrului, din care
selectăm următoarele:
a. Protecţia liniilor din reţelele cu neutrul legat direct la pământ:
Protecţia maximală de curent se va utiliza:
■ la linii de 110 kV radiale, ca protecţie de bază şi rezervă;
■ ca protecţie de rezervă la linii care au ca protecţie de bază o singură protecţie de distanţă.
Protecţia de distanţă se recomandă:
■ la liniile de 110 kV cu alimentare bilaterală, ca protecţie de bază;
■ la linii radiale de 110 kV, ca protecţie de bază dacă protecţia maximală de curent nu
îndeplineşte condiţiile de rapiditate, selectivitate şi sensibilitate;
■ la liniile radiale de 220 – 400 kV, ca protecţie de bază.
Protecţia de distanţă cu canal de transmisie este indicată pentru:
■ liniile de 220 – 750 kV (cu excepţia celor radiale), la care protecţia de bază este asigurată
de câte două protecţii de distanţă la fiecare extremitate cu canal de transmisie între
protecţii omoloage;
■ linii de 110 kV, la care, din considerente de stabilitate dinamică, defectele trebuie
eliminate rapid.
Protecţia maximală de curent homopolar, la linii de 220 – 750 kV, ca protecţie de
rezervă a protecţiilor de distanţă cu canal de transmisie.
2 Protecţia sistemelor electrice
Protecţia comparativă direcţională, ca protecţie de rezervă a liniilor de 110 kV

prevăzute cu protecţie de distanţă şi canal de transmisie.
Protecţia comparativă de fază şi protecţia diferenţială longitudinală se recomandă
pentru liniile de 220 – 750 kV şi la liniile de 110 kV la care defectele trebuie eliminate rapid.
Protecţia diferenţială transversală se recomandă pentru liniile de 110 kV cu dublu
circuit.
Protecţia minimală de tensiune se montează la extremitatea dinspre consumator a
liniilor de 110 kV cu derivaţii, pentru funcţionarea corectă a instalaţiei RAR.
Protecţia maximală de tensiune se recomandă pentru linii de 400 kV sau linii de 220 kV
pentru eliminarea supratensiunilor de rezonanţă.
Protecţia împotriva suprasarcinii se recomandă pentru liniile în cablu.
b. Protecţia liniilor din reţelele cu neutrul legat la pământ prin rezistenţă:
■ Protecţia maximală de curent.
■ Protecţia maximală de curent homopolar.
■ Protecţia de distanţă şi protecţia diferenţială.
■ Protecţia împotriva suprasarcinii.
c. Protecţia liniilor din reţelele cu neutrul izolat sau legat la pământ prin bobină de
compensare:
■ Protecţia maximală de curent, pentru linii radiale.
■ Protecţia maximală de curent direcţională pentru linii cu alimentare bilaterală.
■ Protecţia de distanţă.
■ Protecţia de distanţă cu canal de transmisie.
■ Protecţia diferenţială longitudinală.
■ Protecţia diferenţială transversală.
■ Protecţia maximală de curent de secvenţă inversă.
■ Protecţia maximală de tensiune homopolară.
■ Protecţii selective împotriva punerilor la pământ simple.
■ Protecţia împotriva suprasarcinii.
În continuare sunt prezentate protecţiile liniilor electrice grupate pe tipuri de protecţii.
VI.2. Protecţia de curent a liniilor electrice
VI.2.1. Consideraţii generale

Această protecţie se foloseşte pentru linii radiale împotriva scurtcircuitelor monofazate,
a celor polifazate, precum şi a dublelor puneri la pământ. Din Normativul de proiectare a IP
[76] selectăm următoarele recomandări de utilizare a protecţiei de curent:
a. La liniile de 110 kV radiale care alimentează una sau mai multe staţii coborâtoare (în
derivaţie), protecţia de bază împotriva scurtcircuitelor monofazate şi polifazate va fi
asigurată de regulă cu o protecţie maximală de curent temporizată, instalată la extremitatea
dinspre sursă a liniei. Protecţia va avea, întotdeauna, o treaptă rapidă (secţionare de
curent) instantanee sau cu temporizare redusă independentă şi o treaptă cu temporizare
dependentă de curent sau independentă. Protecţia va fi realizată cu:
■ relee de curent pe două sau trei faze şi un releu de curent de secvenţă homopolară;
■ un releu de timp pentru releele de curent de pe fază şi un altul pentru releul de curent
homopolar.
3
Dacă este necesar, din condiţii de sensibilitate şi selectivitate, o parte din/sau toate
treptele protecţiei (de regulă treapta temporizată de curent homopolar) vor fi prevăzute cu
control direcţional.
b. La liniile radiale de 110 kV, protecţia de rezervă împotriva scurtcircuitelor monofazate
şi polifazate va fi realizată, de regulă, cu o protecţie de curent similară cu cea de bază (de
la punctul a) dar de tip constructiv diferit. Se admite ca protecţia de rezervă să nu fie
prevăzută cu trepte rapide (secţionare instantanee sau temporizată) sau cu control
direcţional.
c. La liniile de 110 kV cu alimentare bilaterală şi la cele radiale de 220 sau 400 kV, a
căror protecţie de bază este realizată cu o singură protecţie de distanţă, protecţia de
rezervă va fi asigurată cu o protecţie maximală de curent, direcţională, cu temporizare
independentă sau dependentă de curent, ca la punctul a.
d. La liniile radiale de medie tensiune din reţelele cu neutrul izolat sau legat la pământ prin
bobină de compensare se prevede o protecţie maximală de curent temporizată, împotriva
scurtcircuitelor între faze (cu sau fără punere la pământ) şi împotriva dublelor puneri la
pământ, pe faze diferite. Protecţia se va instala de regulă pe două faze şi se va realiza în
una sau două trepte cu temporizare independentă. Pentru obţinerea unei mari rapidităţi în
eliminarea defectelor se recomandă una din următoarele soluţii:
■ accelerarea protecţiei înainte de reanclanşarea automată în cazul în care se prevede o
singură treaptă de temporizare;
■ prevederea unei trepte de temporizare suplimentare (secţionare de curent) instantanee
sau, dacă este necesar din motive de sensibilitate şi selectivitate, cu temporizare
scurtă, independentă;
■ prevederea unei protecţii cu temporizare invers dependentă de curent, cu o treaptă
suplimentară de temporizare de tip secţionare instantanee.
e. Pentru aceeaşi categorie de linii de la punctul d, dar cu alimentare bilaterală, dacă
este necesar din punct de vedere al selectivităţii, protecţia de curent de la d se va realiza cu
control direcţional.
f. Pentru aceeaşi categorie de linii de la d, în cazul în care protecţia de curent prevăzută nu
asigură sensibilitatea necesară la scurtcircuite bifazate şi la duble puneri la pământ, se
admite prevederea suplimentară a unei protecţii maximale de curent de secvenţă inversă ,
alimentată printr-un filtru de curent de secvenţă inversă, dacă prin aceasta se realizează
sensibilitatea necesară şi nu există condiţii speciale de rapiditate a eliminării defectelor.
g. La liniile de medie tensiune cu neutrul izolat sau tratat cu bobină de compensare, ca
protecţii selective împotriva punerilor la pământ, se recomandă:
■ protecţia maximală de curent homopolar, temporizată sau netemporizată (soluţia este
aplicabilă în reţelele radiale cu neutrul izolat);
■ protecţia realizată cu relee sensibile la conţinutul în armonici superioare din curentul
homopolar (soluţia este aplicabilă pentru reţele cu neutrul izolat sau tratat cu bobină
de compensare;
■ protecţia direcţională homopolară (soluţie aplicabilă pentru reţele cu neutrul izolat sau
tratat cu bobină de compensare, atât pentru liniile radiale, cât şi pentru cele cu
alimentare bilaterală).
h. Pentru reţele cu neutrul legat la pământ prin rezistenţă se prevede o protecţie
maximală de curent trifazată, temporizată, care va acţiona împotriva scurtcircuitelor
polifazate şi de regulă împotriva scurtcircuitelor monofazate. Condiţiile de realizare sunt
cele indicate la punctul d (dar instalată pe trei faze) pentru liniile radiale şi cele de la
punctul e pentru liniile cu posibilitate de alimentare bilaterală.
i. Pentru aceeaşi categorie de reţele ca la h, la extremitatea dinspre sursă a liniei se
prevede o protecţie maximală de curent homopolar, temporizată, împotriva
scurtcircuitelor monofazate. Protecţia se va realiza de regulă cu două trepte de curent, cea
de-a doua treaptă fiind completată cu control direcţional homopolar şi destinată eliminării
selective a defectelor cu rezistenţă mare. Pentru liniile cu posibilitate de alimentare
bilaterală, toate treptele protecţiei se vor completa cu control direcţional.
VI.2.2. Secţionarea de curent a reţelelor radiale

împotriva scurtcircuitelor polifazate şi a dublei
puneri la pământ
VI.2.2.1. Secţionarea rapidă

Secţionarea rapidă sau secţionarea de curent este o protecţie maximală de curent pentru
care, condiţia de selectivitate nu se obţine prin temporizări adecvate ci printr-un anumit mod de
alegere a curentului de pornire. Pentru a stabili modul de alegere a curentului de pornire
considerăm cazul unei linii radiale, fig. VI.1a, de impedanţă ZL, alimentată de la o sursă de
reactanţă internă supratranzitorie X″d.
Fig. VI.1. Linie radială (a), caracteristicile I″sc. = f(α) şi

determinarea zonelor protejate în regim maxim şi minim (b)
Expresia curentului de scurtcircuit supratranzitoriu într-un punct de pe linie în care

impedanţa acesteia este αZL, are forma:
Ed
′′ (α ) =
I sc , (VI.1)
X d′′ + α Z L
5
unde α ∈ [0, 1] reflectă poziţia punctului de scurtcircuit pe linie. În fig. VI.1b sunt reprezentate
caracteristicile I″sc.max = f(α) şi I″sc.min = f(α), conform expresiei (VI.1). Pentru ca protecţia de
curent să nu acţioneze neselectiv la defectele exterioare (la dreapta punctului B), impunem
condiţia ca, Ipp – curentul de pornire să fie
′′ .max.B
I pp > I sc (VI.2)
unde, din (VI.1) pentru α = 1,
Ed
′′ .max.B = I sc
I sc ′′ .max (α =1) = (VI.3)
X d′′ + Z L
Relaţia de inegalitate din (VI.2) se înlocuieşte prin

′′ .max.B ,
I pp = K sig I sc (VI.4)
unde: I″sc.max.B este curentul de scurtcircuit – valoare supratranzitorie a componentei periodice

– la un defect trifazat în regim maxim pe sistemul de bare B dinspre consumator.
Ksig = 1,2 ÷1,3 când secţionarea este realizată cu relee de curent cu caracteristica
independentă;
Ksig = 1,4 ÷1,5 când secţionarea este realizată cu relee de curent cu caracteristică
dependentă.
Condiţia de acţionare a protecţiei poate fi pusă sub forma:
′′ .max (α ) ≥ I pp
I sc
sau Ed Ed (VI.5)
≥ K sig ,
X d′′ + α z L X d′′ + Z L
din care rezultă:
1 X ′′ ⎛ 1 ⎞⎟
α≤ − d ⎜1 − . (VI.6)
K sig Z L ⎜⎝ K sig ⎟⎠
Din condiţia de egalitate rezultă α = αM care constituie zona protejată în regim maxim
(porţiunea AM), fig. VI.1; acesteia îi corespunde o zonă moartă, de valoare 1 – αM (porţiunea
MB), pentru care I″sc.max < Ipp. Se recomandă ca zona moartă 1 – αM ≅ 0,2. Deşi existenţa
zonei moarte constituie un dezavantaj al secţionării de curent, totuşi, aceasta este necesară
întrucât constituie o zonă tampon de separare a secţionărilor rapide a două linii vecine.
În regim minim, zona protejată αN < αM şi se recomandă αN ≥ 0,15 ÷ 0,2.
Secţionarea de curent este o protecţie simplă, rapidă şi selectivă, dar prezintă dezavantajul
existenţei zonei moarte şi a dependenţei acesteia de regimul de funcţionare al liniei.
VI.2.2.2. Secţionarea temporizată

În Normativul de Proiectare a IP [76] pentru liniile radiale prevăzute cu protecţii de
curent cu timpi de acţionare eşalonaţi în două trepte, prima treaptă poate fi asigurată de o
secţionare rapidă sau – dacă sensibilitatea nu poate fi asigurată – de o secţionare temporizată
cu un timp de acţionare redus, iar a doua treaptă poate fi realizată cu o protecţie maximală de
curent temporizată.
Secţionarea temporizată este deci utilizată în locul secţionării rapide atunci când aceasta
nu protejează cel puţin 20% din lungimea liniei, în regim normal de funcţionare; în plus,
secţionarea temporizată extinde zona protejată în regim maxim de funcţionare la întreaga
lungime a liniei.
Fig. VI.2. Schema electrică (a), caracteristici I″sc. = f(l) (b) şi

temporizările (c) secţionării temporizate
Problema secţionării temporizate nu poate fi abordată numai în raport cu un singur

element protejat ci la nivelul a două elemente vecine – o linie şi un transformator spre
exemplu, ca în fig. VI.2a. Atât linia cât şi transformatorul sunt prevăzute cu secţionări de
curent, protecţiile 1 şi 2, ai căror curenţi de pornire se determină cu o relaţie de forma (VI.4),
dar în raport cu curentul de scurtcircuit maxim supratranzitoriu pe sistemul de bare C,
fig. VI.2b, adică:
′′ .max C
I pp1 = K sig1 I sc
(VI.7)
I pp = K sig I sc ′′ .max C
2 2
Coeficientul Ksig1 > Ksig2 pentru a asigura secţionării liniei (1) o zonă protejată în
transformator, mai redusă decât secţionarea rapidă a transformatorului (2). Pentru a asigura
selectivitatea în funcţionare a secţionării liniei (pentru a exclude acţionarea acesteia la defecte
în transformator), protecţia 1 se temporizează cu
t a1 = t a 2 + Δt ≅ 0,6 s (VI.8)
unde ta1 ≅ 0,1 s este timpul propriu de acţionare al secţionării rapide a transformatorului iar
Δt = 0,5 s.
7
VI.2.3. Protecţia maximală de curent temporizată a
reţelelor radiale
VI.2.3.1. Protecţia maximală de curent temporizată cu

caracteristică independentă
Protecţia maximală de curent temporizată poate asigura funcţia de protecţie de bază sau
de rezervă împotriva scurtcircuitelor între faze pe liniile radiale, aşa cum rezultă din normative
şi poate fi realizată cu relee de curent cu caracteristică de timp independentă sau dependentă de
curent.
Fig. VI.3. Protecţia maximală de curent temporizată a unei reţele radiale (a) şi
caracteristica ta = f(l) (b)
În fig. VI.3a sunt reprezentate monofilar protecţiile maximale de curent ale unei reţele
radiale: fiecare linie are prevăzută la extremitatea dinspre sursă, câte o protecţie formată din
TC, releu maximal de curent cu caracteristică independentă şi un releu de timp. Curenţii de
pornire ai protecţiilor 1÷4 se determină cu relaţia:
K sig
I pp = ⋅ I sarc.max , (VI.9)
K rev
în care: Ksig = 1,15÷1,25;
Krev = 0,85 pentru relee de curent electromagnetice;
Krev = 0,9÷0,99 pentru relee de curent electronice;
Isarc.max – curentul de sarcină maximă al liniei protejate (L1 – L3) sau a motorului M.
Pentru curentul de pornire Ipp al protecţiei, rezultă curentul de pornire al releului:
I pp
I pr = ⋅ K sch (VI.10)
nTC
unde Ksch este un coeficient de schemă dependent de modul de conectare al secundarelor TC în

schema trifazată; Ksch = 1 pentru conexiune în stea şi Ksch = √
⎯ 3 pentru conexiune în triunghi.
După determinarea curenţilor de pornire, se verifică sensibilitatea fiecărei protecţii

maximale de curent; astfel, pentru protecţia 1, se verifică dacă:
I sc.min B
K sens 1B = > 1,5
I pp1
(VI.11)
I sc.min C
K sens 1C = > 1,2
I pp1
În cazul în care nu pot fi asigurate aceste valori ale coeficienţilor, se impune folosirea
unei alte protecţii cum este cea de distanţă.
Întrucât prin modul de alegere al curenţilor de pornire şi prin condiţiile impuse
coeficienţilor de sensibilitate această protecţie nu este selectivă, este necesară temporizarea sa
adoptându-se următorul criteriu: temporizarea protecţiei unei anumite linii dintr-o reţea radială
trebuie să fie mai mare decât temporizarea protecţiei oricărei linii situate spre consumator şi
mai mică decât temporizarea protecţiei oricărei linii situate spre sursă. Se obţine în acest mod
caracteristica ta = f(l) din fig. VI.3b, care, practic, se obţine astfel: cunoscându-se temporizările
protecţiilor rapide ta4, ta4′ se determină:
t a 3 = t a 4 + Δt
t a 2 = t a 3 + Δt (VI.12)
t a1 = t a 2 + Δt
Dacă pe un anumit sistem de bare există mai multe linii de plecare, fiecare cu protecţia
şi temporizarea sa, atunci temporizarea protecţiei liniei ce alimentează acel sistem de bare, se
alege mai mare cu Δt decât valoarea maximă între temporizările respective.
Valoarea treptei Δt este necesară pentru excluderea acţionărilor neselective şi se
determină cu relaţia:
Δt = tintr . + 2t er + t rez (VI.13)
în care: tintr este timpul propriu de declanşare al întrerupătorului;
ter – eroarea releelor de timp folosite;
trez – timp de rezervă.
Pentru întrerupătoarele utilizate şi releele de timp electromecanice, rezultă Δt = 0,5 s.
Protecţia maximală de curent temporizată prezintă dezavantajul temporizărilor mari ale
protecţiilor liniilor dinspre sursă, acolo unde şi valorile curenţilor de scurtcircuit sunt cele mai
mari. Acest dezavantaj poate fi eliminat prin combinarea protecţiei maximale de curent
temporizate cu secţionarea rapidă sau temporizată, sau prin folosirea releelor de curent cu
caracteristică de timp dependentă.
VI.2.3.2. Protecţia maximală de curent temporizată cu caracteristică

independentă combinată cu secţionarea rapidă
Cele două tipuri de protecţii de mai sus, secţionarea de curent şi protecţia maximală de
curent temporizată prezintă, fiecare în parte, o serie de avantaje, dar şi unele dezavantaje care
limitează folosirea lor. Prin combinarea acestora, se obţine aşa-numita protecţie în două trepte
de temporizare, prin care, cele două protecţii se completează şi îşi compensează reciproc
dezavantajele. Schema unei protecţii combinate este prezentată în fig. VI.4a, iar în fig. VI.4b
este dată caracteristica ta = f(l).
9
Fig. VI.4. Protecţia maximală de curent temporizată combinată cu

secţionarea rapidă (a) şi caracteristica ta = f(l) (b)
Curenţii de pornire ai fiecărei protecţii se determină cu relaţii prezentate în § VI.2.2.1 şi

VI.2.3.1, iar temporizările, conform relaţiilor (VI.12) şi (VI.13). Din analiza caracteristicii
ta = f(l) din fig.VI.4b, rezultă următoarele:
■ defectele dinspre sistemele de bare de alimentare sunt lichidate rapid de către secţionarea
de curent ca protecţie de bază; în zona protejată a secţionării, protecţia maximală
temporizată constituie protecţie de rezervă locală;
■ defectele din zona moartă a secţionării sunt lichidate de către protecţia maximală
temporizată, care îndeplineşte funcţia de protecţia auxiliară;
■ defectele pe elementele vecine spre consumator pot fi lichidate de către o anumită
protecţie maximală temporizată care constituie o protecţie de rezervă de la distanţă.
Literatura de specialitate [24] prezintă posibilitatea realizării unei protecţii de curent cu
trei trepte de temporizare, din combinarea unei secţionări rapide cu o secţionare temporizată şi
cu o protecţie maximală de curent temporizată, care realizează o caracteristică ta = f(l) în trei
trepte crescătoare dinspre sursă spre consumator, fig. VI.5, la fel ca şi o protecţie de distanţă,
evident fără a întruni performanţele de sensibilitate ale acesteia.
Relaţiile de calcul a curenţilor de pornire şi temporizările protecţiei din A sunt
prezentate în tab. VI.1.
Tab. VI.1
Protecţia Curent de pornire Timp de acţionare
I – Secţionare rapidă ′′ .max B

I ppAI = K sig I sc t AI = 0,06 ÷ 0,1s
II – Secţionare temporizată I ppAII = K sig I ppB I t AII = t B I + Δt
K sig
III – Maximala temporizată I ppAIII = I sarc.maxL1 t AIII = t B III + Δt
K rev
În fig. VI.5a este prezentata schema electrică a unei reţele formate din trei linii, fiecare
linie fiind prevăzută (fără a fi reprezentate) cu o secţionare rapidă, o secţionare temporizată şi o
protecţie maximală de curent temporizată, pe care convenim să le notăm cu I, II, III; în
fig. VI.5b sunt reprezentate caracteristicile I″sc.= f(l) în regim maxim şi minim, iar în fig. VI.5c
– caracteristicile ta = f(l) pentru protecţiile din A, B şi C.
Fig. VI.5. Protecţie de curent cu trei trepte de temporizare: schema reţelei (a),
caracteristici I″sc. = f(l) (b) şi ta = f(l) (c)
Din fig. VI.5 rezultă ă secţionarea rapidă din A protejează cel mult αAI din lungimea
liniei L1 iar împreună cu secţionarea temporizată, cel mult αAII din lungimea liniilor L1 şi L2.
VI.2.3.3. Protecţia maximală de curent temporizată cu

caracteristică dependentă
Protecţia se realizează cu relee de curent cu temporizare invers dependentă de curent,
prezentate în § IV.2.3. Şi această protecţie se combină cu o secţionare de curent pentru
lichidarea rapidă a defectelor din prima porţiune a fiecărei linii. În fig. VI.6a este prezentată o
reţea radială prevăzută cu o asemenea protecţie combinată, iar în fig. VI.6b sunt prezentate
caracteristicile ta = f(l) ale protecţiilor 1, 2, 3.
În fig. IV.9 au fost prezentate caracteristici ta = f(I), din care rezultă că, pe măsură ce
defectul se îndepărtează de locul de montare al protecţiei, curentul de scurtcircuit scade şi în
consecinţă temporizarea creste. În acest mod se justifică forma caracteristicilor ta = f(l) ale
protecţiilor 1, 2, 3 din fig. VI.6.
11
Fig. VI.6. Protecţie maximală de curent dependentă combinată cu

secţionarea rapidă (a) şi caracteristicile ta = f(l) realizate (b)
Curenţii de pornire ai protecţiei maximale cu caracteristica dependentă, IppI şi ai

secţionării rapide IppII se stabilesc cu relaţii de aceeaşi formă ca şi în cazul protecţiei maximale
cu caracteristică independentă (relaţia (VI.9)), respectiv (VI.4). Caracteristica ta = f(Isc) a
protecţiei combinate este prezentată în fig. VI.7a; de regulă, curentul de pornire al secţionării
IppII se alege ca fiind un anumit multiplu al curentului IppI. Problema stabilirii temporizărilor
este mai complicată decât la protecţia de curent independentă, datorită dublei dependenţe a
timpului de acţionare, atât de valoarea curentului de defect, cât şi de caracteristica ta = f(Isc)
selectată din familia de caracteristici a releului.
Fig. VI.7. Caracteristica ta = f(Isc) a unui releu cu caracteristică dependentă combinată

cu secţionarea rapidă (a) şi caracteristicile ta = f(Isc)
pentru protecţiile 1, 2, 3, 4 din fig. VI.6 (b)
Condiţia de selectivitate impune, la fel ca şi la protecţia maximală de curent

independentă, existenţa unui decalaj între temporizările protecţiilor a două elemente vecine, Δt,
aşa cum rezultă din fig. VI.6b. Acest decalaj se referă numai la caracteristicile dependente, fără
a considera influenţa secţionărilor rapide. În fig.VI.7.b este prezentat în detaliu modul de
alegere a caracteristicilor protecţiilor 1, 2 şi 3 din fig. VI.6a. Presupunem cunoscut curentul de
scurtcircuit în punctul K4, Isc(K4), pe care îl reprezentăm pe abscisă. Acest curent de
scurtcircuit este lichidat de protecţia 4 cu temporizarea ta4 şi trebuie lichidat de protecţia din 3,
cu ta3(K4) = ta4 + Δt. Se determină în acest mod coordonatele punctului M situat pe
caracteristica protecţiei 3, care poate fi selectată din familia de caracteristici a releului. Se
construieşte caracteristica 3, iar pentru curentul de scurtcircuit Isc(K3), protecţia 3 acţionează cu
ta3(K3). Acelaşi scurtcircuit (K3) trebuie lichidat de protecţia 2 cu ta2(K3) = ta3(K3) + Δt. Se
determină astfel coordonatele punctului N, se selectează caracteristica protecţiei 2, care
acţionează la scurtcircuitul în K2 cu temporizarea ta2(K2). Scurtcircuitul în K2 trebuie lichidat şi
de protecţia 1, cu ta1(K2) = ta2(K2) + Δt; se determină coordonatele punctului P situat pe
caracteristica protecţiei 1 care în acest fel poate fi selectată.
VI.2.4. Protecţia liniilor radiale împotriva

defectelor monofazate
VI.2.4.1. Protecţia liniilor din reţele cu curenţi mari de punere

la pământ
Datorită legăturii directe a neutrului la pământ, în cazul reţelelor de 110 kV şi mai mult,
defectele monofazate reprezintă scurtcircuite monofazate, curentul de defect fiind de acelaşi
ordin de mărime cu cel de scurtcircuit trifazat.
Protecţiile reprezentate în fig. VI.3 şi VI.4 sunt prevăzute împotriva scurtcircuitelor
polifazate. În situaţia în care, în schema trifazată, acestea sunt realizate cu trei transformatoare
de curent conectate în stea şi trei relee de curent, protecţia este sensibilă şi la scurtcircuite
monofazate. Cu toate acestea, toate liniile din această categorie sunt prevăzute şi cu o protecţie
de curent de secvenţă homopolară, deoarece schemele din fig. VI.3 şi VI.4 prezintă în cazul
defectelor monofazate, două dezavantaje majore:
■ timpii de acţionare sunt mai mari, întrucât temporizările se coordonează în trepte, de la
consumator la generator şi nu numai în cadrul reţelei de înaltă tensiune (numai pe
elemente cuplate galvanic), ca la protecţia homopolară;
■ sensibilitate mai redusă datorită necesităţii desensibilizării curenţilor de pornire în raport
cu curentul de sarcină maximă al liniei.
Protecţiile utilizate sunt asemănătoare cu cele împotriva scurtcircuitelor polifazate,
prezentate în § VI.2.2.1 şi VI.2.3.1, adică secţionarea de curent homopolar şi protecţia
maximală de curent homopolar temporizată.
În fig. VI.8a este prezentată o linie de înaltă tensiune prevăzută cu o secţionare
homopolară rapidă iar în fig. VI.8b este prezentată caracteristica curentului de defect la
pământ Ipăm.calc = f(l). Curentul de pornire al secţionării homopolare rapide se determină cu o
relaţie similară cu (VI.4) pentru secţionarea rapidă împotriva defectelor polifazate:
I pp = K sig I p \ m.calc.B = K sig 3I 0 calc.B (VI.14)
unde: Ksig = 1,2÷1,3
13
Ipăm.calc.B = 3I0 calc.B este curentul în raport cu care se desensibilizează protecţia liniei la
un defect pe bara B, la capătul opus celui la care este instalată protecţia, calculat în
condiţiile care conduc la valoarea maximă a acestui curent.
Fig. VI.8. Secţionare homopolară (a) şi caracteristica Ipăm.calc. = f(l) (b)
Pentru determinarea valorii maxime I0 calc.B, trebuie să se stabilească dacă aceasta apare
la un scurtcircuit monofazat sau la un scurtcircuit bifazat la pământ.
Dacă din calcule (bazate pe schemele de calcul ale impedanţelor directe şi homopolare)
rezultă:
I 0(1) < I 0(1, 1) (VI.15)
atunci, în (VI.14), Ipăm.calc.B trebuie considerat la un scurtcircuit bifazat la pământ.
Dacă
I 0(1) > I 0(1, 1) , (VI.16)
atunci, în (IV.14), Ipăm.calc.B constituie valoarea corespunzătoare unui scurtcircuit monofazat.
În plus, mai trebuie avute în vedere următoarele:
■ dacă secţionarea rapidă nu este direcţionată, trebuie verificată desensibilizarea şi în raport
cu curentul care circulă prin linia protejată în sens invers, la defecte la pământ pe o linie
vecină spre sursă;
■ dacă linia protejată alimentează transformatoare, trebuie verificată desensibilizarea
protecţiei în raport cu curentul de şoc de magnetizare.
Curentul de pornire al secţionărilor homopolare temporizate se desensibilizează în
raport cu curentul de pornire al secţionării homopolare rapide de pe linia spre consumatori.
În cazul protecţiei maximale homopolare temporizată, prezentată în fig. VI.9a pentru o
reţea formată din 3 linii, curenţii de pornire se calculează în raport cu curentul de dezechilibru
Idez.stat. al FCSH, în cazul regimului staţionar al unui scurtcircuit trifazat exterior, cu o relaţie
de forma:
I pp = K sig . K aper. I dez.stat . , (VI.17)
unde: Ksig. = 1,25;

Kaper = 1÷2 în funcţie de temporizarea protecţiei maximale.
Fig. VI.9. Protecţie maximală de curent homopolar temporizată

a unei reţele radiale (a) şi caracteristica ta = f(l) (b)
În practică rezultă: Ipp = (0,4÷0,6)In, unde In este curentul nominal al liniei protejate.
Temporizările protecţiei maximale homopolare, fig. VI.9b, se stabilesc în trepte
crescătoare despre consumatori spre sursă (de la transformatorul T2 spre T1), considerând
numai elementele conectate galvanic la linia protejată. Din acest motiv, temporizările protecţiei
maximale homopolare rezultă sensibil mai mici decât ale protecţiei maximale de curent
temporizate împotriva scurtcircuitelor polifazate, care, deşi se stabilesc conform aceluiaşi principiu,
sunt coordonate de la cei mai îndepărtaţi consumatori de pe media tensiune, până la surse.
VI.2.4.2. Protecţia liniilor din reţele cu curenţi mici de

punere la pământ
Aceste linii fac parte din reţele de medie tensiune (6…35) kV, care funcţionează cu
neutrul izolat sau legat la pământ prin bobină de stingere. Valoarea curentului de punere la
pământ depinde de capacitatea reţelei la tensiunea respectivă (formată din linii cuplate
galvanic) în raport cu pământul care la rândul ei depinde de lungimea totală l a liniilor din
reţea, de tensiunea reţelei U şi de tipul constructiv al reţelei (aeriană sau în cablu).
Pentru reţele aeriene, valoarea curentului de punere la pământ Ip se poate calcula
aproximativ cu relaţia:
Ul
Ip ≅ [A],
350
(VI.18)
Ul
[i Ip ≅ [A]
10
pentru reţelele de cabluri, cu U în kV şi l în km.
15
Protecţia acestor reţele împotriva punerilor monofazate la pământ poate fi realizată în
două moduri:
I. Prin protecţii neselective, instalate în toate staţiile de transformare şi punctele de
alimentare, pe fiecare secţie sau sistem de bare care poate funcţiona independent.
Această protecţie se bazează pe măsurarea unor tensiuni şi poate fi realizată în mai
multe moduri:
■ cu un releu maximal de tensiune homopolară conectat în secundarul în triunghi deschis al
unui transformator de tensiune al cărui primar este conectat la rândul său pe bazele
colectoare (vezi fig. IV.13b);
■ cu un releu maximal de tensiune conectat în secundarul unui TT, al cărui primar este legat
între neutrul sursei şi pământ şi care măsoară tensiunea de deplasare a neutrului;
■ cu trei relee minimale de tensiune conectate în secundarele unui TT trifazat al cărui primar
este racordat la sistemul de bare.
Întrucât protecţiile neselective se bazează pe măsurarea unor tensiuni, acestea
acţionează, indiferent de linia conectată galvanic cu sistemul de bare, în care s-a produs
punerea la pământ. Aceste protecţii acţionează la semnalizare, iar pentru localizarea defectului
se deconectează succesiv fiecare linie, până se întrerupe semnalizarea.
II. Prin protecţii selective, prevăzute pentru liniile care alimentează consumatori care nu
admit întreruperi ale alimentării. În general, protecţiile selective acţionează la semnalizare cu
excepţia cazurilor în care din considerente legate de protecţia muncii, de stabilitatea prizelor de
pământ sau de perturbarea unor echipamente de telecomunicaţii se impune acţionarea la declanşare.
Protecţiile selective trebuie să satisfacă o serie de cerinţe ridicate din punct de vedere al
sensibilităţii şi siguranţei, având în vedere că valorile curenţilor de defect sunt foarte mici.
Funcţionarea protecţiilor selective se bazează, în principal, pe măsurarea valorii curenţilor de
secvenţă homopolară, a defazajului acestora faţă de tensiunea de secvenţă homopolară sau pe
măsurarea şi compararea nivelelor armonicilor superioare din curenţii de secvenţă homopolară.
a. Protecţia maximală de curent homopolar, se realizează de regulă cu TSH la liniile
de cabluri şi cu FCSH la liniile aeriene. Dacă se consideră n linii radiale alimentate de la
acelaşi sistem de bare, la punerea unei faze a unei linii la pământ remarcăm următoarele:
■ prin fiecare din cele n - 1 linii fără defect circulă un curent homopolar determinat de suma
curenţilor capacitivi ai fazelor sănătoase ale liniei respective, deci curentul capacitiv al
liniei cu sensul convenţional de la bară spre linie;
■ prin fazele sănătoase ale liniei cu defect circulă curenţi capacitivi a căror sumă este
curentul capacitiv al liniei respective, cu sens convenţional de la bară spre linie, iar prin
faza pusă la pământ, circulă curentul de punere la pământ total (suma curenţilor capacitivi
ai celor n linii), cu sensul convenţional de la linie la bară; curentul homopolar total al
acestei linii este diferenţa dintre curentul de punere la pământ total şi curentul capacitiv al
liniei defecte, adică suma curenţilor capacitivi ai liniilor sănătoase (acestea pot fi înţelese
şi cu ajutorul fig. VI.11).
În fig. VI.10a şi b sunt prezentate protecţii maximale de curent homopolar realizate cu
TSH, respectiv cu FCSH.
Curentul de pornire al acestor protecţii, având în vedere cele arătate mai sus, trebuie
desensibilizat în raport cu curentul capacitiv al propriei linii, care reprezintă aportul acestei linii
la o punere la pământ pe o altă linie, adică
I pp = K sig K tranz I cl , (VI.19)
unde: Ksig = 1,1;

Ktranz este un coeficient care consideră fenomenele tranzitorii ale punerii la pământ, şi
se adoptă Ktranz = 4÷4,5 pentru protecţii rapide şi Ktranz = 1,5 pentru protecţii
temporizate.
Icl este curentul capacitiv al linie protejate.
Fig. VI.10. Protecţii maximale de curent homopolar ale liniilor radiale realizate cu
transformator de secvenţă homopolară (TSH) (a) şi cu filtru de curent de
secvenţă homopolară (FCSH) (b)
Practic rezultă:
Ipp = (4÷5)Icl pentru protecţii rapide;
Ipp = (1,5÷2)Icl pentru protecţii temporizate.
Această valoare a curentului de pornire asigură de obicei şi desensibilizarea protecţiei în
raport cu curenţii de dezechilibru ai FCSH sau TSH.
Coeficientul de sensibilitate al protecţiei se determină cu o relaţie cunoscută (I.4), dar
pusă aici sub forma:
I prot
K sens = , (VI.20)
I pp
unde curentul de pornire Ipp se determină cu (VI.19) iar
Iprot = Ip − Icl (VI.21)
este curentul care circulă protecţie, egal cu diferenţa dintre curentul de punere la pământ total
Ip şi curentul capacitiv al liniei defecte Icl.
Înlocuind (VI.21) în (VI.20) se obţine:
I p − I cl
K sens = (VI.22)
I pp
Normativul recomandă Ksens ≥ 1,25 pentru protecţiile selective ale reţelelor de cabluri şi
Ksens ≥ 15 pentru protecţiile selective ale liniilor aeriene. Dacă se consideră pentru protecţiile
rapide
I pp = 4 I cl , (VI.23)
17
din (VI.22), cu valorile impuse coeficientului de sensibilitate, rezultă:
I p ≥ 6 I cl pentru linii de cabluri

(VI.24)
I p ≥ 7 I cl pentru linii aeriene .
Dacă se consideră pentru protecţiile temporizate

I pp = 2 I cl , (VI.25)
din (VI.22), cu valorile impuse coeficientului de sensibilitate, rezultă
I p ≥ 3,5I cl pentru linii de cabluri

(VI.26)
I p ≥ 4 I cl pentru linii aeriene .
Condiţiile de asigurare a sensibilităţii acestor protecţii sunt foarte dificile; astfel, pentru
îndeplinirea condiţiilor (VI.24) sunt necesare un număr minim de 6–7 linii de lungimi apropiate
în funcţiune, iar pentru (VI.26) sunt necesare 3–4 linii de lungimi comparabile. Aceste condiţii
se înrăutăţesc dacă nu toate liniile sunt în funcţiune sau dacă sunt diferenţe mari între lungimea
liniilor.
b. Protecţia direcţională homopolară, a cărei funcţionare se bazează pe existenţa unui
defazaj de aproximativ 180° între curentul homopolar al liniei defecte şi curenţii homopolari ai
celorlalte linii. În fig. VI.11a sunt prezentate protecţiile direcţionale homopolare a două linii
L1, L2, alimentate dintr-un transformator cu neutrul izolat, iar în fig. VI.11b sunt reprezentate
diagramele fazoriale ale mărimilor liniilor L1, L2 corespunzătoare punerii la pământ a fazei R –
linia L2.
Fig. VI.11. Protecţia direcţională homopolară a două linii radiale (a) şi diagramele
fazoriale la o punere la pământ în L2 (b)
Se observă că pentru linia L1, curentul homopolar 3I01 este defazat cu 90° înaintea
tensiunii de secvenţă homopolară 3U0, iar pentru linia defectă L2, curentul homopolar 3I02 este
defazat cu 90° în urma tensiunii 3U0. Rezultă că avem posibilitatea deosebirii liniei defecte de
celelalte linii prin controlul defazajului curentului homopolar faţă de tensiunea homopolară cu
ajutorul unui releu direcţional cu o condiţie de acţionare de forma:
sin ϕ r ≥ 0 , (VI.27)
adică un releu de tip varmetric.
În cazul în care neutrul sursei este legat la pământ printr-o bobină de stingere acordată la
rezonantă în raport cu reţeaua de cabluri, curentul homopolar este în fază cu tensiunea
homopolară pentru linia defectă şi în opoziţie de fază pentru toate celelalte linii; releul direcţional
care asigură sensibilitatea maximă trebuie să realizeze o condiţie de acţionare de forma:
cos ϕ r ≥ 0 (VI.28)
adică de tip wattmetric.
c. Protecţii bazate pe compararea nivelelor armonicilor superioare din curenţii de
secvenţă homopolară ai liniilor radiale alimentate din acelaşi sistem de bare, care sunt
“activate” de către o protecţie neselectivă în momentul producerii punerii la pământ şi
selectează, dintre toate liniile, pe aceea cu nivelul maxim al armonicilor superioare (3,5 sau 7),
care reprezintă linia defectă.
VI.2.5. Protecţia reţelelor cu alimentare bilaterală
VI.2.5.1. Protecţia maximală de curent direcţională împotriva

scurtcircuitelor polifazate
În cazul liniilor cu alimentare bilaterală, selectivitatea protecţiilor de curent nu mai
poate fi obţinută prin aceleaşi metode ca la liniile radiale. Pentru aceste linii, protecţiile de
curent se instalează la ambele extremităţi şi apar următoarele neajunsuri:
■ la protecţiile maximale de curent temporizate se obţin condiţii contradictorii din
coordonarea cu temporizările protecţiilor de pe liniile vecine, întrucât nu este posibil ca
acestea să crească de la fiecare protecţie spre ambele surse conform principiului folosit de
liniile radiale;
■ la secţionările de curent – rapide sau temporizate – este posibil ca selectivitatea să nu poată
fi asigurată numai prin desensibilizarea în raport cu curentul de scurtcircuit maxim de la
extremitatea liniei opusă protecţiei.
Pentru ambele tipuri de protecţii, maximale sau secţionări, fie că sunt destinate
împotriva scurtcircuitelor polifazate, fie că sunt protecţii homopolare împotriva punerilor la
pământ sau scurtcircuitelor monofazate, selectivitatea în cazul liniilor cu alimentare bilaterală
sau buclate, fig. VI.12a şi b poate fi obţinută prin adoptarea unui criteriu suplimentar al
controlului sensului de circulaţie al curenţilor sau puterilor realizat cu relee direcţionale.
Pentru a stabili principiul pe baza căruia se determină protecţiile maximale de curent
care trebuie direcţionate, considerăm reţeaua buclată formată din patru linii, prezentată în
fig. VI.13a. Presupunem că cele patru linii sunt prevăzute cu protecţii maximale de curent
temporizate, instalate în punctele 1 până la 8. În punctele 9 şi 10 sunt instalate protecţiile
maximale ale consumatorilor conectaţi pe sistemele de bare A şi E iar în 11, 12 – protecţiile
maximale de curent temporizate ale GS din centralele C1, respectiv C2.
19
Fig. VI.12. Reţea cu alimentare bilaterală (a) şi reţea buclată (b)
Pentru asigurarea selectivităţii în raport cu sursa C2, protecţiile din 2, 4, 6 şi 8 se

temporizează în trepte crescătoare, astfel încât:
t9 < t 2 < t 4 < t 6 < t8 < t12 , (VI.29)
iar pentru asigurarea selectivităţii în raport cu sursa C1, protecţiile din 7, 5, 3, 1 se

temporizează de asemenea în trepte crescătoare,
t10 < t 7 < t 5 < t 3 < t1 < t11 , (VI.30)
ca în fig. VI.13b.
(a)
(b)
Fig. VI.13. Reţea cu alimentare bilaterală formată din patru linii (a) şi temporizările
protecţiilor maximale de curent (b)
Din motive de simetrie a schemei electrice, este posibil să se obţină:

t1 = t8 ; t3 = t 6 ;
t 4 = t5 ; t 2 = t7 ; (VI.31)
t9 = t10 ; t11 = t12 .
Condiţia de selectivitate impune ca un defect pe L1, în K1 să fie lichidat de protecţiile 1
şi 2, un defect pe L2, în K2 să fie lichidat de protecţiile 3 şi 4 etc. În cele ce urmează pe baza
analizei comportării protecţiilor maximale de curent temporizate, se stabilesc situaţiile în care
funcţionarea este neselectivă şi se adoptă soluţii de direcţionare a unora dintre protecţii, pe
baza următoarei reguli: pentru un anumit sens de circulaţie al puterii trebuiesc blocate prin
direcţionare toate acele protecţii care au temporizări mai mici sau egale cu cea a protecţiei care
trebuie să acţioneze, şi care altfel ar acţiona neselectiv.
Astfel, pentru un scurtcircuit în K1, care trebuie să fie lichidat de către protecţiile 1 şi 2:
■ pentru sensul de circulaţie C1 – K1, trebuie direcţionate toate protecţiile a căror
temporizate este ti, cu
ti ≤ t1 , (VI.32)
adică nici una;
■ pentru sensul de circulaţie C2 – K1, trebuie direcţionate toate protecţiile care au
ti ≤ t 2 , (VI.33)
adică i = 7, deci protecţia 7 trebuie direcţionată.
În cazul unui scurtcircuit în K2, care trebuie să fie lichidat de protecţiile 3 şi 4:
■ pentru sensul C1 – K2 se verifică dacă există
ti ≤ t3 (VI.34)
deci i = 2, protecţia din 2 trebuie direcţionată;
■ pentru sensul C2 – K2, se verifică dacă există
ti ≤ t 4 , (VI.35)
deci i = 5,7, protecţiile 5 şi 7 trebuie direcţionate.
■ pentru sensul C1 – K3, se verifică dacă există
ti ≤ t5 , (VI.36)
deci i = 2,4, protecţiile 2 şi 4 trebuie direcţionate;
ti ≤ t 6 , (VI.37)
deci i = 7, protecţia din 7 trebuie direcţionată.
ti ≤ t 7 , (VI.38)
deci i = 2, protecţia din 2 trebuie direcţionată;
21
t i ≤ t8 , (VI.39)
deci nici o protecţie situată la dreapta protecţiei 8 nu trebui direcţionată.
În concluzie, rezultă că trebuie direcţionate protecţiile maximale de curent temporizate
din 2, 4, 5 şi 7, cu sensul de acţionare de la bară spre linie. Dintre cele opt protecţii ale liniilor
se direcţionează cele cu temporizările minime şi cele cu temporizări imediat superioare.
În fig. VI.14 este prezentată o protecţie maximală de curent direcţională în varianta pe
două faze, în care releele direcţionale sunt conectate în schema în “90°”, destinată protejării
liniilor împotriva scurtcircuitelor polifazate.
Fig. VI.14. Protecţie maximală de curent direcţională,

în varianta pe două faze
Curenţii de pornire se stabilesc cu relaţii de aceeaşi formă (VI.9) cu cele utilizate la

protecţiile maximale de curent temporizate a liniilor radiale; contactele releelor de curent şi
direcţional de pe o fază sunt conectate în serie (funcţie logică ŞI) şi în paralel cu contactele
releelor similare de pe cealaltă fază (funcţie logică SAU).
Folosind aceleaşi considerente privind modul de stabilire a temporizărilor şi
determinarea protecţiilor care trebuiesc direcţionate în cazul reţelelor cu alimentare bilaterală,
în fig. VI.15 sunt prezentate în sinteză rezultatele obţinute în cazul unei reţele buclate, ca cea
din fig. VI.12b.
Protecţia maximală de curent direcţională a reţelelor cu alimentare bilaterală şi a celor
buclate este influenţată de aşa-numita zonă moartă de tensiune, care se manifestă la
scurtcircuite trifazate metalice în apropierea sistemelor de bare pe care sunt conectate linii
prevăzute cu protecţii direcţionale, adică B, C şi D în fig. VI.13 şi VI.15. Aşa cum s-a arătat în
§ IV.4.1, la defecte apropiate de locul de montare al protecţiilor direcţionale, datorită valorii
mici a tensiunii remanente pe sistemul de bare, cuplul activ al releelor direcţionale de inducţie
este insuficient acţionării corecte iar în cazul releelor statice, tensiunea remanentă redusă nu
mai poate constitui referinţă pentru determinarea fazei curentului sau a sensului de circulaţie al
puterii; în aceste situaţii, este influenţată condiţia de siguranţă a acţionării protecţiei, evident în
sens negativ. În fig. VI.16 sunt prezentate caracteristici U = f(l) pentru scurtcircuite în zona
sistemului de bare C, din fig. VI.15. Se observă că la scurtcircuitul în K1 (pe bara C), tensiunea
remanentă UrK1 = 0, iar la scurtcircuitele în K2, K3, tensiunea remanentă creşte cu depărtarea
defectului, adică UrK2 < rK3. Se poate stabili o zonă simetrică de o parte şi cealaltă a punctului
C, în care defectele nu pot fi localizate prin sensul de circulaţie al puterii, a cărei lungime
depinde de sensibilitatea releelor direcţionale utilizate.
Fig. VI.15. Protecţia maximală de curent direcţională a unei reţele buclate
În cazul reţelelor buclate (fig. VI.15), curentul total de defect este constituit din suma
curenţilor prin cele două căi. Dacă scurtcircuitul are loc în apropierea sistemului de bare A (pe L1
sau L4) unul dintre curenţii de scurtcircuit are o valoare mare iar celălalt poate fi foarte mic (mai mic
chiar decât curentul nominal). În aceste condiţii, cele două protecţii ale liniei L1 sau L4 nu pornesc
simultan: prima porneşte cea din staţia A şi întrerupe bucla de scurtcircuit corespunzătoare valorii
mari a curentului de defect, cu temporizarea maximă, după care, datorită creşterii tensiunii
remanente în A şi a creşterii curentului prin cea de-a doua cale, porneşte şi protecţia de la capătul
opus întrerupând cu temporizarea minimă şi a doua buclă de scurtcircuit. Acest regim de pornire
nesimultană a protecţiilor liniilor L1 sau L4 se numeşte funcţionare în cascadă şi are ca principală
consecinţă creşterea timpului total de lichidare a defectului.
Fig. VI.16. Dependenţa tensiunii de lungimea liniei la scurtcircuite

trifazate metalice în zona sistemului de bare C
23
VI.2.5.2. Secţionarea de curent a liniilor cu alimentare bilaterală
La liniile cu alimentare bilaterală se instalează câte o secţionate de curent la fiecare
extremitate; acestea sunt reprezentate simplificat în fig. VI.17a. Cunoscând dependenţa
curenţilor de scurtcircuit debitaţi de fiecare sursă în funcţie de locul defectului, fig. VI.17b,
curenţii de pornire ai celor două secţionări se determină cu aceleaşi relaţii ca şi la liniile radiale
(desensibilizarea în raport cu curentul de scurtcircuit maxim la extremitatea opusă protecţiei) şi
anume:
′′ .max.B
I pp1 = K sig I sc (VI.40)
′′ .max. A
I pp 2 = K sig I sc (VI.41)
unde I″sc.max.B este curentul de scurtcircuit maxim pe sistemul de bare B debitat de sursa A iar
I″sc.max.A este curentul de scurtcircuit maxim pe sistemul de bare A debitat de sursa B.
Aşa cum au fost considerate cele două caracteristici I″sc.A = f(l) şi I″sc.B = f(l), se observă
că este îndeplinită condiţia:
I pp 2 < I sc ′′ .max.B ,
′′ .max.K ≅ I sc (VI.42)
întrucât punctele K şi B sunt separate printr-o impedanţă foarte mică. Această observaţie conduce
la concluzia că secţionarea de curent 2 acţionează la scurtcircuite pe plecările de pe sistemul de
bare B, datorită curentului de scurtcircuit al sursei A, acţionare care este evident neselectivă.
Fig. VI.17. Secţionarea de curent a liniilor cu alimentare bilaterală (a)

şi caracteristicile Isc = f(l) (b)
Pentru a elimina posibilitatea acţionării neselective a secţionării liniilor cu alimentare

bilaterală, se poate proceda în două moduri:
■ Se adoptă pentru curenţii de pornire ai ambelor secţionări valoarea superioară rezultată din
(VI.40), (VI.41), adică
I pp = max(I pp1 , I pp 2 ) . (VI.43)
Această metodă conduce la reducerea zonei protejate a protecţiei pentru care iniţial
rezultase un curent de pornire mai mic, de la l2 la l′2, şi chiar la absenţa zonei protejate pentru
această protecţie.
■ Se direcţionează secţionarea de curent pentru care a rezultat curentul de pornire mai mic,
adică protecţia 2 din fig. VI.17.
În cazurile în care raportul dintre puterile în funcţiune ale surselor A şi B se poate
modifica în timpul funcţionării, se impune direcţionarea ambelor secţionări pentru asigurarea
funcţionării selective pentru orice regim al celor două surse.
VI.2.5.3. Protecţia liniilor cu alimentare bilaterală împotriva

defectelor monofazate
a. Protecţia liniilor din reţelele cu curenţi mari de punere la pământ
Ca şi liniile radiale din reţelele cu curenţi mari de punere la pământ, şi liniile cu
alimentare bilaterală se prevăd cu protecţii împotriva scurtcircuitelor monofazate de tipul
secţionărilor homopolare şi protecţiilor maximale homopolare, prezentate în § VI.2.4.1. La
aceste linii, pentru asigurarea condiţiei de selectivitate, sunt necesare în plus relee direcţionale
homopolare. Curenţii de pornire se stabilesc în acelaşi mod ca şi pentru liniile radiale. În
fig. VI.18 este prezentată, numai pentru extremitatea A a liniei, o secţionare de curent
homopolar direcţională. Protecţia maximală direcţională homopolară are aceeaşi structură ca şi
secţionarea direcţională, fiind prevăzut în plus un releu de timp.
Fig. VI.18. Secţionarea de curent homopolar direcţională
Conform diagramei fazoriale din fig. VI.19 corespunzătoare scurtcircuitului monofazat

pe faza R a unei linii aeriene, curentul de scurtcircuit IKR este defazat faţă de direcţia fazorului
UR cu ϕK ≅ 70° în urmă. Curentul de secvenţă homopolară are direcţia lui IKR, deci curentul
aplicat bobinei de curent a releului direcţional este Ir = K1IKR. Tensiunea de secvenţă
homopolară 3U0 = US + UT, iar tensiunea aplicată bobinei de tensiune este Ur = K2U0. Unghiul
dintre Ur şi Ir este ϕr =− 110°. Pentru a asigura funcţionarea releului direcţional la unghiul
sensibilităţii maxime, din condiţia cos(ϕr + α) = 1, rezultă ϕr + α = 0, deci
α = −ϕ r = 110 o (VI.44)
În cazul releelor direcţionale homopolare din protecţiile liniilor cu alimentare bilaterală

unghiul sensibilităţii maxime trebuie să aibă valoarea de 110°.
Protecţiile direcţionale homopolare au o largă utilizare ca protecţie de rezervă în reţelele
cu curenţi mari de punere la pământ de orice configuraţie.
25
Fig. VI.19. Diagrama fazorială a scurtcircuitului monofazat şi mărimile aplicate

releului direcţional homopolar
b. Protecţia liniilor din reţele cu curenţi mici de punere la pământ

Reţelele cu curenţi mici de punere la pământ cu alimentare bilaterală se prevăd,
împotriva punerilor la pământ, cu protecţii direcţionale homopolare, releul direcţional având
posibilitatea să deosebească un defect pe linia protejată de unul extern.
Protecţia are aceeaşi structură ca protecţia direcţională homopolară prezentată la liniile
radiale, § VI.2.4.2b şi fig. VI.11 iar unghiul sensibilităţii maxime α = 90° pentru reţele cu neutrul
izolat şi α = 0 pentru reţele cu neutrul tratat cu bobină de stingere. La aceste protecţii nu mai este
necesar şi un releu de curent întrucât releul direcţional poate îndeplini şi funcţia de element de
pornire (mărimile de secvenţă homopolară apar numai în momentul producerii punerii la pământ).
VI.3. Protecţia de distanţă

În reţelele complexe, care au noduri cu alimentare din mai mult de două direcţii, precum
şi în reţelele buclate cu mai multe surse de alimentare, selectivitatea protecţiilor nu mai poate fi
asigurată prin temporizări şi direcţionări adecvate cum era posibil în cazul protecţiilor de
curent utilizate la liniile cu alimentare bilaterală. În aceste reţele nu pot fi folosite nici
secţionările de curent direcţionale, întrucât prezintă zone moarte şi nu asigură protecţia de
rezervă a elementelor vecine.
Ţinând seama de condiţiile impuse rapidităţii protecţiilor din reţelele complexe (există
pericolul pierderii stabilităţii), precum şi de necesitatea asigurării selectivităţii, pentru
asemenea reţele ar fi indicate protecţii rapide cum sunt protecţia diferenţială, protecţia
comparativă direcţională şi protecţia comparativă de fază. Aceste protecţii impun însă
compararea curenţilor de la extremităţi, al sensurilor de circulaţie a puterilor sau a fazelor
curenţilor, ceea ce conduce la necesitatea unui schimb de informaţii între protecţiile de la cele
două extremităţi care se poate efectua printr-un canal de transmisie.
Protecţia de distanţă acoperă un domeniu de aplicaţii în care protecţiile de curent –
rapide sau temporizate şi direcţionate nu pot asigura performanţele impuse, iar protecţiile
diferenţiale, comparative direcţionale şi comparative de fază nu se justifică datorită costurilor
prea ridicate. Funcţionarea protecţiei de distanţă se bazează pe măsurarea unor mărimi electrice
– curenţi şi tensiuni – de la aceeaşi extremitate a liniei şi determinarea impedanţei, a distanţei

electrice până la defect, cu ajutorul releelor de impedanţă.
Protecţia de distanţă se utilizează mai ales în cadrul reţelelor complexe, dar se
recomandă şi pentru reţelele buclate sau chiar radiale în care protecţiile de curent rapide sau
temporizate direcţionate nu asigură condiţiile de rapiditate, sensibilitate sau selectivitate.
Normativul de proiectare al IP [74] recomandă utilizarea protecţiei de distanţă în
următoarele situaţii:
a. La liniile de 110 kV cu posibilitate de alimentare bilaterală protecţia de bază împotriva
scurtcircuitelor monofazate şi polifazate va fi asigurată la fiecare extremitate de alimentare
cu câte o protecţie de distanţă cu trei sau mai multe trepte timp de acţionare – impedanţă,
prima treaptă fiind de regulă instantanee.
b. La liniile radiale de 110 kV când protecţiile de curent nu pot îndeplini condiţiile de
rapiditate, sensibilitate sau selectivitate.
c. La liniile radiale de 220 kV şi 400 kV care alimentează staţii coborâtoare de transformare.
d. La liniile din reţelele cu neutrul legat la pământ prin rezistenţă, când protecţiile
maximale de curent nu asigură condiţiile de sensibilitate, selectivitate sau de rapiditate.
e. La liniile din reţelele cu neutrul izolat sau legat la pământ prin bobină de
compensare, radiale sau buclate, atunci când protecţiile maximale de curent nu realizează
condiţiile de selectivitate, sensibilitate sau de rapiditate.
f. La aceeaşi categorie de linii ca mai sus dar buclate, cu tensiuni de 20 kV sau mai mult
şi la care protecţia trebuie realizată în două trepte de temporizare, cu control direcţional, în
locul protecţiei maximale de curent temporizate combinată cu secţionarea rapidă, ambele
direcţionate, se recomandă o protecţie de distanţă cu 2–3 trepte timp–impedanţă.
VI.3.2. Schema bloc funcţională a unei

protecţii de distanţă
O protecţie de distanţă este un ansamblu de elemente – blocuri funcţionale,
interconectate într-un mod logic, care trebuie să stabilească momentul apariţiei unui defect în
raza sa de acţiune, să identifice fazele pe care s-a produs evenimentul (cu sau fără punere la
pământ) să îl localizeze ca direcţie şi distanţă electrică şi să transmită comanda de declanşare a
întrerupătorului cu o temporizare cu atât mai mare cu cât defectul este mai îndepărtat.
În fig. VI.20 este prezentată schema bloc funcţională a unei protecţii de distanţă;
semnificaţia şi funcţiile elementelor componente este următoarea:
a. Elementul de pornire (EP) primeşte în permanenţă informaţii asupra regimului de
funcţionare al liniei protejate L, prin mărimile secundare - curenţi şi tensiuni, stabileşte
apariţia unui defect în zona protejată şi comandă pornirea întregului ansamblu al protecţiei
în momentul apariţiei unui scurtcircuit. EP trebuie să identifice fazele pe care s-a produs
defectul, precum şi faptul dacă acesta este cu sau fără punere la pământ. Protecţiile de
distanţă au în structura EP patru relee maximale de curent (trei dintre acestea controlează
curenţii de fază şi al patrulea - curentul de secvenţă homopolară pentru evidenţierea
defectelor cu pământ) sau trei relee de minimă impedanţă montate pe faze şi un releu
maximal de curent homopolar. A doua posibilitate de realizare a EP, dintre cele de mai
sus, prezintă avantajul unei sensibilităţi mai ridicate a protecţiei în cazul liniilor lungi cu
posibilitatea funcţionării în regim de sarcină maximă. EP comandă la rândul său pornirea
elementului de timp (T) şi a elementelor de comutaţie în circuitele de curent (ECI) şi de
tensiune (ECU).
27
Fig. VI.20. Schema bloc funcţională a unei protecţii de distanţă
b. Blocul rezistoarelor de putere (R) este constituit din trei rezistoare parcurse de curenţii
secundari de fază, conectate în stea şi un al patrulea rezistor conectat între steaua primelor
trei rezistoare şi steaua TC, parcurs de curentul de secvenţă homopolară (secundarele TC
sunt conectate prin rezistoarele de pe cele trei faze într-un montaj de FCSH). Blocul
rezistoarelor de putere are rolul de a converti curenţii de fază şi curentul homopolar în
căderi de tensiune proporţionale, care sunt prelucrate în celelalte blocuri ale protecţiei de
distanţă.
c. Elementul de comutare a căderilor de tensiune proporţionale cu curentul buclei de
defect (ECI). Pentru a justifica oportunitatea acestui element, ca şi al celui similar din
circuitele secundare de tensiune (ECU), menţionăm următoarele:
■ în funcţionarea liniei protejate sunt posibile şapte tipuri de defecte distincte (unul
trifazat, trei bifazate şi trei monofazate), iar primele patru defecte pot fi cu sau fără
punere la pământ);
■ funcţiile de bază ale unei protecţii de distanţă se referă la măsurarea precisă a valorii
impedanţei dintre locul de montare al protecţiei şi locul defectului pe de o parte şi
determinarea precisă a sensului de circulaţie a puterii pe de altă parte, cu ajutorul unor
elemente de măsură a impedanţei şi direcţionale de precizie şi siguranţă ridicate;
■ având în vedere cele de mai sus, o protecţie de distanţă poate fi realizată cu un număr
mai mare de elemente de măsură a impedanţei şi direcţionale (câte şapte din fiecare),
conectate permanent la mărimile secundare corespunzătoare unui tip de defect
distinct, sau numai cu un releu de minimă impedanţă şi un releu direcţional cărora li
se aplică la intrare prin ECI şi ECU aşa-numitele mărimi proprii buclei de defect.
Rolul ECI, comandat de EP, este de a selecta dintre căderile de tensiune de pe

rezistoarele de putere a unei căderi de tensiuni semnificative, cu ajutorul căreia să poată fi
măsurată precis impedanţa până în locul defectului şi să poată fi stabilit corect sensul de
circulaţie al puterii pentru orice tip de defect.
d. Elementul de comutare a tensiunilor secundare (ECU), comandat de EP, îndeplineşte
acelaşi rol ca şi ECI dar cu scopul selectării aşa-numitei tensiuni a buclei de defect pe care
o aplică elementului direcţional şi, prin elementul de temporizare, elementului de măsură a
impedanţei.
e. Elementul direcţional (ED) primeşte de la ECI mărimea KIDIrd (unde KID are
dimensiunea unei impedanţe iar Ird este curentul buclei de defect aplicat elementului
direcţional) iar de la ECU mărimea KUDUrd (unde KUD este adimensional iar Urd este
tensiunea buclei de defect) şi stabileşte sensul de circulaţie al puterii în regimul de defect.
ED permite acţionarea protecţiei de distanţă la declanşare numai pentru sensul de circulaţie
al puterii de la bare spre linie şi numai în ultima treaptă de temporizare permite
declanşarea indiferent de sens.
f. Elementul de timp (T) porneşte prin comanda de la EP şi “marchează” momentele
corespunzătoare treptei I – tI, a II-a - tII etc., asigurând în aceste momente trecerea
elementului de măsură a impedanţei de pe caracteristica de acţionare a treptei I pe
caracteristica treptei a II-a etc.
g. Elementul de măsură a impedanţei (EM) primeşte de la ECI mărimea KIZIr (KIZ are
dimensiunea unei impedanţe) şi de la ECU, prin elementul de timp, mărimea KαKUZUr
(unde KUZ este adimensional). Coeficientul Kα, introdus de către T, are valori diferite în
trepte de temporizare diferite, astfel încât EM împreună cu T realizează o caracteristică
t = f(Z) în trepte crescătoare. În momentul pornirii, EM are caracteristica de acţionare de
dimensiune minimă, corespunzătoare treptei I, adică:
■ pentru t = tI, Kα = KI, impedanţa treptei I are valoarea Z′I (raportată la secundar), iar
condiţia verificată de EM este dacă Z r ≤ Z I′ ;
■ pentru t = tII, Kα = KII < KI, impedanţa treptei a II-a este Z II ′ > Z I′ , iar condiţia
controlată de EM este dacă Z r ≤ Z II′ ;
■ pentru t = tIII, Kα = KIII < KII, impedanţa treptei a III-a este Z III ′ > Z II′ , iar condiţia
′ ;
controlată de EM este dacă Z r ≤ Z III
Există mai multe modalităţi prin care elementul de timp T asigură reducerea valorii
coeficientului Kα, de la KI la KII şi de la KII la KIII (care se concretizează prin reducerea
succesivă a tensiunii KαKUZUr aplicată EM); dintre care menţionăm introducerea unor
rezistenţe în serie cu primarul transformatorului de intrare al EM sau trecerea pe prize
secundare de tensiuni din ce în ce mai reduse ale aceluiaşi transformator.
Pentru a putea prezenta printr-o imagine globală dinamica localizării defectului într-una
din treptele de acţionare, considerăm în fig. VI.21a caracteristica t = f(Z) în trepte crescătoare a
unei protecţii de distanţă montată pe o reţea şi în fig. VI.21b caracteristicile de acţionare
(considerate circulare cu centrul pe axa OR) corespunzătoare treptelor I, II şi III, caracteristica
elementului de pornire EP şi a elementului direcţional ED. Toate impedanţele sunt raportate la
n
primar, deci Z p = Z r TT , relaţia (IV.76).
nTC
29
Fig. VI.21. Caracteristica t = f(Z) în trepte crescătoare a unei protecţii de distanţă (a) şi
caracteristicile de acţionare ale acesteia (b)
Practic, releele de impedanţă nu compară, într-un mod simplist, aşa cum s-a considerat
mai înainte, impedanţa Zr cu Z I′ , Z II ′ ... ci poziţia vectorului impedanţă măsurat faţă de
caracteristica de acţionare. În acest sens, pe caracteristicile de acţionare din fig. VI.21b,
vectorii de impedanţă ZI, ZII, ZIII se consideră pe o direcţie corespunzătoare argumentelor
impedanţelor liniilor (pentru cele aeriene, de valori 60º, 70º sau 80º). Acţionarea protecţiei are
loc în următoarele condiţii:
■ în treapta I, dacă Z1 aparţine caracteristicii I;
■ în treapta II, dacă Z2 aparţine caracteristicii II;
■ în treapta III, dacă Z3 aparţine caracteristicii III;
■ în treapta IV, dacă Z4 aparţine caracteristicii EP.
Acţionarea la declanşare în primele patru trepte este condiţionată şi de ED care exclude
domeniul stânga-jos al caracteristicilor. În treapta a V-a, este posibilă declanşarea dacă Z5
aparţine caracteristicii EP fără condiţia ED. Pentru protecţiile de distanţă realizate de diverse
firme, pot exista şi alte modalităţi de organizare a operaţiei de localizare a defectului, ca număr
de trepte sau considerarea ED în treaptă finală.
h. Elementul de blocare la defecte în circuitele secundare de tensiune (BTT) este necesar
întrucât, la dispariţia accidentală a tensiunii secundare, determinată de arderea unor
siguranţe sau întreruperea unor circuite secundare de tensiune (independent de fenomenele
din circuitul primar) protecţiile de distanţă cu elemente de pornire de minimă impedanţă
demarează şi comandă greşit deconectarea întrerupătorului în treapta rapidă.
i. Elementul de blocare la pendulaţii (BP), sesizează existenţa unui asemenea regim
anormal şi blochează protecţia de distanţă pentru a elimina posibilitatea acţionării greşite.
Protecţiile de distanţă au avantajul că asigură selectivitatea în reţele de orice grad de
complexitate al configuraţiei, acţionează corect pentru toate tipurile de defecte şi sunt rapide
pentru defectele din treapta I, adică pe o porţiune de circa 80% din lungimea zonei protejate.
Dezavantajul principal îl constituie lichidarea cu temporizarea treptei a II-a a defectelor
de la sfârşitul liniei protejate, dezavantaj ce poate fi eliminat printr-un schimb de informaţii
între protecţiile de distanţă de la extremităţile liniei.
VI.3.3. Măsurarea impedanţei la defecte polifazate şi

monofazate
Pentru măsurarea corectă a impedanţei până la locul defectului, EM trebuie să i se
aplice, prin intermediul ECI şi ECU, mărimile buclei de defect. În cele ce urmează, sunt
determinate aceste mărimi pentru cele trei tipuri de defecte posibile: bifazate, trifazate şi
monofazate.
La un scurtcircuit bifazat, de exemplu între fazele R şi S, într-un punct la distanţă l de
locul de instalare a protecţiei, EM i se aplică mărimile:
K IZ I r = K ′ | I (R2) − I (S2) | = K ′2 I ( 2) ,
(VI.45)
deoarece I (R2 ) = − I (S2 ) = I ( 2) .
şi KUZ U r = K ′′ | U (RS
2) ( 2)
| = K ′′U RS . (VI.46)
Releul va măsura impedanţa:

K ′′ ( 2)
U
Ur KUZ RS
Zr = = (VI.47)
Ir K′
2 I ( 2)
K IZ
( 2)
Tensiunea remanentă U RS fiind tensiunea buclei de defect, are expresia:
( 2)
U RS = 2 Z sl lI ( 2) , (VI.48)
unde Zsl este impedanţa specifică a liniei.
Înlocuind (VI.48) în (VI.47) se obţine:
K ′′ K IZ 3 I ( 2) Z sl l
Zr = = KZ sl l (VI.49)
K ′ KUZ 3 I ( 2)
31
La un scurtcircuit trifazat, în acelaşi punct la distanţa l, dacă EM i se aplică mărimile:
K IZ I r = K ′ | I (R3) − I (S3) | = K ′ 3 I (3) (VI.50)
şi KUZ U r = K ′′ | U (RS
3) (3)
| = K ′′U RS , (VI.51)
releul va măsura impedanţa:

K ′′ (3)
U RS
U K
Z r = r = UZ . (VI.52)
Ir K′
3 I (3)
K IZ
(3)
Tensiunea remanentă U RS are expresia:
(3)
U RS = 3 I (3) Z sl l , (VI.53)
deci
K ′′ K IZ 3 I (3) Z s l
Zr = = KZ sl l . (VI.54)
K ′ KUZ 3 I (3)
adică aceeaşi valoare ca in cazul scurtcircuitului bifazat (VI.49).
Din cele prezentate mai sus, rezultă concluziile:
■ pentru măsurarea corectă a impedanţei la scurtcircuite bifazate, mărimile buclei de defect
sunt tensiunea dintre fazele pe care s-a produs defectul şi căderea de tensiune
proporţională cu curenţii de pe rezistenţele aceloraşi faze;
■ în cazul scurtcircuitelor trifazate, valoarea impedanţei este măsurată corect, dacă EM
primeşte mărimile aceleaşi mărimi ca în cazul unui scurtcircuit bifazat, de exemplu RS.
În cazul scurtcircuitelor monofazate, EM trebuie să măsoare de asemenea o impedanţă
proporţională cu distanţa l până la defect; în acest scop, EM trebuie să i se aplice o tensiune
proporţională cu tensiunea fazei defecte, însă, pentru căderea de tensiune aplicată circuitului de
curent nu este suficient ca aceasta să fie proporţională cu curentul fazei defecte, aşa cum ar
părea la prima vedere, ci trebuie să conţină un termen suplimentar, proporţional cu curentul
homopolar.
Dacă se consideră un scurtcircuit monofazat pe faza R, tensiunea de fază aplicată releului
este de forma [22]:
KUZ U r = K ′′[ I R Z sl l + I 0 ( Z sl 0 − Z sl )l ] (VI.55)
1 1
unde Zsl1 şi Zsl0 sunt impedanţe specifice de secvenţă directă şi homopolară a liniei.
Adoptând pentru mărimea proporţională cu curentul:
K IZ I r = K ′I R , (VI.56)
impedanţa măsurată de releu este:
U K ′′ K IZ ⎡ I0 ⎤
Zr = r = ⎢ Z sl1 l + ( Z sl − Z sl )l ⎥ , (VI.57)
Ir K ′ K UZ ⎢⎣ IR 0 1
⎥⎦
deci apare în plus termenul
I0
(Z − Z sl )l , (VI.58)
I R sl 0 1
care introduce erori majore de măsură a impedanţei, faţă de cazul scurtcircuitelor polifazate.
Pentru eliminarea acestei erori, este necesar ca mărimea proporţională cu curentul buclei
de defect să fie:
⎡ Z sl − Z sl ⎤
0 1
K IZ I r = K ′⎢ I R + I0⎥ (VI.59)
⎢⎣ Z sl ⎥⎦
1
şi de forme similare pentru scurtcircuite monofazate pe fazele S sau T. În aceste condiţii,

impedanţa măsurată de releu este:
Ur K ′′ K IZ I R Z sl1 l + I 0 ( Z sl 0 − Z sl1 )l
Zr = = (VI.60)
Ir K ′ KUZ Z sl − Z sl
0 1
IR + I0
Z sl
1
K ′′ K IZ
sau Zr = Z sl1 l = KZ sl1 l , (VI.61)
K ′ KUZ
adică de aceeaşi valoare ca în cazul scurtcircuitelor polifazate.

Introducerea componentei suplimentare proporţionale cu curentul de secvenţă
homopolară (preluată de pe rezistenţa parcursă de curentul homopolar din blocul R, fig. VI.20)
se numeşte compensare de curent, este realizată de către ECI iar ponderea ei se reglează prin
factorul de pământ.
VI.3.4. Stabilirea reglajelor protecţiilor de distanţă

În structura unei protecţii de distanţă există elemente ale căror caracteristici de
funcţionare trebuie reglate, adaptate condiţiilor concrete corespunzătoare liniei protejate.
a. Caracteristicile de timp. Dependenţa t a = f (U r / I r ) = f ( Z r ) se realizează sub
forma unei caracteristici în trepte crescătoare, ca cea din fig. VI.21a. Prima treaptă este de
regulă rapidă, defectele fiind lichidate cu timpul propriu al protecţiei şi întrerupătorului; zona
în care defectele sunt lichidate în treapta I de timp se numeşte zona I a protecţiei.
Temporizările celorlalte trepte se obţin adăugând Δt =(0,5÷0,6) s.
b. Caracteristicile elementelor de pornire. Aşa cum s-a arătat în VI.3.2, elementele
de pornire pot fi realizate cu relee maximale de curent sau cu relee de minimă impedanţă.
Elementele de pornire realizate cu relee maximale de curent au o sensibilitate mai mică
şi nu pot fi utilizate atunci când curentul de sarcină maximă este comparabil cu curentul de
scurtcircuit minim. Curentul de pornire trebuie să fie superior curentului de sarcină maximă şi
se determină ca şi în cazul protecţiei maximale de curent a liniilor (VI.9).
Folosirea releelor de impedanţă ca elemente de pornire permite creşterea sensibilităţii
întrucât valoarea impedanţei în regim de sarcină maximă este întotdeauna mai mare decât cea
corespunzătoare regimului de scurtcircuit minim.
Caracteristicile de acţionare ale elementelor de pornire de minimă impedanţă, în planul
complex R – jX, pot fi circulare cu centrul în origine sau deplasat, eliptice, sau poligonale.
Impedanţa de pornire a releelor de minimă impedanţă, în cazul caracteristicii de acţionare
circulară cu centrul în origine se stabileşte din condiţia evitării pornirii greşite la suprasarcini:
33
Z pr = (0,7 ÷ 0,8) Z r sarc.max
(VI.62)
sau Z pp = (0,7 ÷ 0,8) Z sarc.max.
Sensibilitatea elementului de pornire se verifică astfel încât să fie asigurată pornirea la

defecte la sfârşitul elementului vecin celui protejat, care poate fi o linie (fig. VI.21) sau un
transformator:
Z pp
K sens = ≥ 1,25
Z L1 + Z L2
(VI.63)
Z pp
K sens = ≥ 1,25
Z L1 + Z Tr
Pentru caracteristici circulare deplasate, Zpp se defineşte pe o direcţie corespunzătoare
argumentelor impedanţelor liniilor aeriene, pentru care ϕL = 65º.
c. Stabilirea impedanţelor zonelor de acţionare
Pentru stabilirea impedanţelor zonelor I, II etc, considerăm reţeaua din fig. VI.22a.
Reglajele protecţiei de distanţă ZA, instalată pe linia L1 se stabilesc în modul următor:
■ Pentru valoarea ZAI, corespunzătoare zonei I a elementului de măsură a protecţiei ZA se
stabileşte:
Z AI = K sig Z L1 = 0,8Z L1 (VI.64)
unde ZL1este impedanţa liniei L1.
Fig. VI.22. Reţea constituită din trei linii (a) şi caracteristicile t = f(Z) ale
protecţiilor de distanţă din A şi B (b)
Coeficientul Ksig = 0,8 este necesar datorită erorilor de funcţionare a transformatoarelor

de măsură şi a releelor de impedanţă precum şi a impreciziei cu care se determină ZL1.
Dacă valoarea ZL1 este determinată cu un înalt grad de precizie, iar erorile TC, TT şi a
releelor EM folosite sunt mici, se poate adopta:
Z AI = (0,85 ÷ 0,9) Z L1 . (VI.65)
În cazul în care o linie protejată cu protecţii de distanţă este prevăzută cu instalaţii de

reanclanşare rapidă (RAR), treapta rapidă a protecţiei este extinsă la Z I′ = 1,25Z L1 , astfel încât
protecţiile de distanţă de la ambele extremităţi să lichideze orice defect pe linie în treapta
rapidă (pentru creşterea eficienţei RAR), chiar cu riscul unor deconectări neselective care vor fi
eliminate prin reanclanşare. În cazul în care acţiunea RAR este nereuşită, declanşarea definitivă
se realizează pe caracteristica treptei I, conform (VI.64) sau (VI.65).
■ Pentru determinarea valorii impedanţei ZAII care corespunde zonei a II-a a elementului de
măsură a protecţiei ZA, trebuie să se asigure condiţia de selectivitate astfel încât zona a II-a a
protecţiei ZA să nu se suprapună parţial cu zona a II-a a protecţiei ZB. De asemenea, zona a
II-a a protecţiei ZA nu trebuie să acopere distanţa electrică până la sistemul de bare E, pentru
ca eventualele defecte în K3 sau K ′3 care nu au fost eliminate de protecţiile rapide ale
elementelor în care au apărut, să poată fi lichidate de protecţiile temporizate ale acestora.
În stabilirea valorii ZAII trebuie să se ţină seama şi de prezenţa sursei CB pe sistemul de
bare B care influenţează valoarea impedanţei măsurate de ZA la defecte pe L2. Astfel, la un
defect în K2, sursa CA va debita un curent Isc.AK2 care circulă de la CA la K2, iar sursa CB, un
curent Isc.BK2 care circulă de la CB la K2. Presupunând că cei doi curenţi sunt în fază,
I scK 2 = I scAK 2 + I scBK 2 (VI.66)
Notând cu ZBK2 impedanţa liniei L2 dintre barele B şi defectul din K2, tensiunea
remanentă UrA pe sistemul de bare A, în punctul de instalare a protecţiei ZAva fi:
U rA = I scAK 2 Z L1 + I scK 2 Z BK 2 (VI.67)
iar impedanţa primară măsurata de protecţia ZA va fi:
U rA I scAK 2 Z L1 + I scK 2 Z BK 2 ⎛ I scBK ⎞

Z pA = = = Z L1 + Z BK 2 ⎜1 + 2 ⎟. (VI.68)
I scAK 2 I scAK 2 ⎜ I scAK ⎟
⎝ 2 ⎠
Dacă notăm
I scBK 2
K rep1 = 1 + >1 (VI.69)
I scAK 2
unde Krep1 este coeficientul de repartiţie pentru defecte în K2 numit şi coeficientul de

supraalimentare, atunci impedanţa măsurată:
35
Z pA = Z L1 + K rep1 Z BK 2 , (VI.70)
în loc de
Z ′pA = Z L1 + Z BK 2 . (VI.71)
În fig. VI.23a este prezentată schema electrică, iar în fig. VI.23b sunt reprezentate trei
caracteristici ZpA = f(l) pentru trei valori ale coeficientului de repartiţie: Krep1 = 1 (centrala CB
deconectată), Krep1 = 2 şi Krep1 = 3. Datorită faptului că protecţia ZA măsoară o impedanţă mai
mare decât ZAK2, condiţiile menţionate anterior pentru determinarea impedanţei ZAII pot fi
exprimate prin:
Z AII = K sig1 ( Z L1 + K rep1 Z BI ) (VI.72)
unde: Ksig1 = 0,8.
ZBI este valoarea corespunzătoare impedanţei zonei I a protecţiei ZB.
Fig. VI.23. Schema electrică (a) şi influenţa coeficientului de repartiţie

asupra impedanţei măsurate (b)
Pentru Krep1 se alege valoarea minimă rezultată în diverse regimuri de funcţionare ale
surselor, astfel ca în nici un regim , zona a II-a a protecţiei ZA să nu atingă zona a II-a a protecţiei ZB.
În mod analog, în raport cu defectul în K3, fig. VI.22, pentru ZAII se stabileşte relaţia:
Z AII = K sig 2 ( Z L1 + K rep 2 Z Tr ) (VI.73)
în care: Krep2 este coeficientul de repartiţie pentru cazul defectelor după transformatoarele din
staţia B;
ZTr este impedanţa echivalentă minimă a transformatoarelor din staţia B;
Ksig2 = 0,7.
Valoarea Ksig2 < Ksig1 deoarece în (VI.73) ar fi fost necesară o însumare geometrică
(ZL1 şi ZTr au argumente diferite).
Pentru ZAII se alege valoarea minimă din (VI.72) şi (VI.73). Verificarea sensibilităţii
zonei a II-a se face cu relaţia:
Z AII
K sens = , (VI.74)
Z L1
fiind necesare valori Ksens ≥ 1,25.
O influenţă asupra impedanţei măsurate o au şi elementele radiale corectate pe sistemul
de bare opus protecţiei de distanţă. Astfel, dacă se consideră schema electrică din fig. VI.24a,
cu notaţiile din figură se poate scrie pentru un scurtcircuit în K:
U rA I AB Z L1 + I scBK Z BK I scBK
Z pA = = = Z L1 + Z BK (VI.75)
I AB I AB I scBK + I BD + I BE
Notăm
I scBK
K ram = <1 (VI.76)
I scBK + I BD + I BE
pe care convenim să-l numim coeficient de ramificaţie, sau coeficient de subalimentare, cu

valori subunitare şi care conduce la o valoare a impedanţei măsurate mai mică decât ZAK, aşa
cum rezultă şi din fig. VI.24b.
Fig. VI.24. Schema electrică (a) şi influenţa coeficientului de ramificaţie

asupra impedanţei măsurate (b)
Valorile lui Kram sunt însă relativ apropiate de unu, întrucât IscBK >> IBD + IBE.
Prezenţa liniilor paralele influenţează de asemenea valorile impedanţelor măsurate de
către protecţiile de distanţă din zonă, datorită faptului că relaţia de proporţionalitate dintre Z şi l
nu mai este respectată. Considerăm o reţea care cuprinde şi două linii paralele, fig. VI.25a.
Impedanţa măsurată de ZA la un scurtcircuit în K este:
U rA I AB Z AB + I B1 Z BK
Z pA = = . (VI.77)
I AB I AB
unde ZBK = αZBC.

Exprimând
37
Z BC + (1 − α ) Z BC 2 −α
I B1 = I AB = I AB , (VI.78)
2 Z BC 2
relaţia (VI.77) devine:
⎛ α2 ⎞
Z pA = Z AB + ⎜⎜α − ⎟⎟ Z BC . (VI.79)
⎝ 2 ⎠
În fig. VI.25b sunt reprezentate caracteristici Zp = f(l) pentru impedanţele măsurate de
protecţiile din A, B1 şi C; se observă că pentru protecţia ZA, în prezenţa liniilor paralele se
manifestă un fenomen similar subalimentării, în timp ce pentru protecţia ZB1 linia CD
determină un fenomen de supraalimentare.
Fig. VI.25. Schema unei reţele care include două linii paralele (a) şi dependenţa
impedanţelor măsurate în A, B1 şi C în funcţie de l (b)
În concluzie, trebuie subliniat că valorile impedanţelor treptelor de acţionare a

protecţiilor de distanţă trebuie stabilite în raport cu schemele concrete ale reţelelor, cu
considerarea surselor şi a consumatorilor din staţiile în care este conectată linia protejată, şi
depind şi de existenţa liniilor paralele.
d. Alegerea caracteristicilor de acţionare ale EM
În planul complex R − jX al impedanţelor, aşa cum s-a arătat în § IV.5.2, caracteristicile
de acţionare trebuie să aibă o formă cât mai apropiată de cea a patrulaterului de defecte.
Protecţiile de distantă mai simple utilizează EM cu caracteristici de acţionare circulare iar cele
mai performante – caracteristici de tip poligon.
În cazul reţelelor radiale sunt prevăzute câte o protecţie de distanţă pentru fiecare linie
iar pentru cele cu alimentare bilaterală, buclate şi complexe, se prevede câte o protecţie de
distanţă la fiecare extremitate a fiecărei linii. În fig. VI.26a este reprezentată o reţea cu
alimentare bilaterală, formată din trei linii prevăzute cu şase protecţii de distanţă, ale căror
caracteristici ta = f(Z) sunt prezentate în fig. VI.26b. Se observă că orice defect poate fi lichidat
în treapta rapidă sau a II–a de către protecţiile de distanţă proprii şi în treptele II–IV de către
protecţiile de distanţă ale liniilor vecine.
Fig VI.26. Reţea cu alimentare bilaterală prevăzută cu protecţii de distanţă (a), şi

corelarea caracteristicilor ta = f(Z) a celor şase protecţii (b)
Prin calităţile sale, dintre care subliniem rapiditatea, selectivitatea, sensibilitatea şi

siguranţa în lichidarea defectelor, protecţia de distanţă ocupă un loc important în protecţia unor
categorii de reţele electrice.
VI.3.5. Protecţia de distanţă cu canal de transmisie

Protecţiile de distanţă interconectate prin canale de transmisie prezintă avantajul
rapidităţii, prin extinderea treptei rapide la întreaga lungime a liniei, precum şi îmbunătăţirea
celorlalte condiţii pe care trebuie să le asigure IP. Transmiterea unor informaţii de tip logic
(0 sau 1) între protecţiile de la extremităţile liniei are loc cu un înalt grad de siguranţă iar în
cazul defectării canalului de transmisie cele două protecţii de distanţă funcţionează pe
caracteristicile ta = f(Z) proprii.
Protecţia de distanţă cu canal de transmisie, datorită caracterului logic al informaţiilor
transmise, prezintă avantaje nete în raport cu protecţia diferenţială şi cea comparativă de fază a
liniilor, care necesită transmisii de informaţii cu caracter analogic. De asemenea, prezintă avantaje
faţă de protecţia diferenţială, protecţia comparativă de fază şi protecţia comparativă direcţională ale
liniilor, datorită capacităţii de a asigura protecţia de rezervă de la distanţă a liniilor vecine.
Normativul în vigoare [76] recomandă utilizarea protecţiei de distanţă cu canal de
transmisie în următoarele situaţii:
a. La toate liniile de 220, 400 sau 750 kV, cu excepţia celor radiale, protecţia de bază
împotriva scurtcircuitelor monofazate şi polifazate va fi asigurată, la fiecare extremitate,
de regulă, cu câte două protecţii de distanţă independente, de tipuri constructive diferite,
completate cu câte un canal de transmisie spre capătul opus, pe căi separate. Fiecare
39
protecţie de distanţă va emite, simultan cu comanda de declanşare a întrerupătorului
propriu şi un semnal prin canalul de transmisie care va fi recepţionat de către protecţia de
distanţă corespondentă pentru a realiza una din următoarele funcţii:
■ prelungirea treptei rapide sau accelerarea treptei a doua;
■ declanşarea rapidă, cu control local al demarajului şi al direcţiei.
În ambele situaţii declanşarea va fi selectivă pe faze, în cazul utilizării reanclanşării
automate monofazate.
b. La liniile de 110 kV cu alimentare bilaterală la care, din considerente de stabilitate
dinamică a sistemului sau din alte considerente, scurtcircuitele trebuie eliminate rapid,
protecţia de distanţă va fi completată cu un canal de transmisie, pentru a realiza una din
funcţiile menţionate mai sus.
c. La liniile de interconexiune internaţională de 110 kV se va adopta soluţia de protecţie
de la pct. b.
d. La reţelele de medie tensiune cu neutrul izolat sau legat la pământ prin bobină de
compensare la care din considerente de stabilitate termică la scurtcircuit sau din alte
motive, scurtcircuitele trebuie eliminate rapid indiferent de poziţia lor pe linia protejată,
protecţiile de distanţă se completează cu un canal de transmisie pentru prelungirea treptei
rapide sau accelerarea treptei a doua.
Variantele de realizare a schemelor protecţiilor de distanţă cu canal de transmisie se
deosebesc prin natura informaţiilor transmise la extremitatea opusă, care pot fi comenzi de
declanşare a întrerupătorului, de blocare, sau de prelungire a treptei rapide.
1. Interdeclanşarea directă
În acest caz, fiecare din cele două protecţii de distantă ZA şi ZB, fig. VI.27a, transmite
comanda de declanşare a ambelor întrerupătoare I1 şi I2. Orice defect pe linie este lichidat rapid
întrucât, indiferent de locul defectului, acesta se găseşte în zona rapidă a cel puţin uneia din
cele două protecţii. Defectele de la extremităţi (circa 15% din lungimea liniei) sunt lichidate de
una din protecţii în treapta rapidă în circa 40 ms, fig. VI.27b, iar de cealaltă protecţie cu un
timp apropiat, de circa 60 ms, mult mai mic decât temporizarea treptei a II–a. Această mică
diferenţă între timpii de lichidare a defectelor la extremităţi, se datoreşte timpului necesar
emisiei, transmisiei şi recepţionării informaţiei între cele două protecţii.
Fig. VI.27. Linie protejată cu protecţii de distanţă cu interdeclanşare directă (a) şi

caracteristicile ta = f(l) (b)
Varianta interdeclanşării directe prezintă avantajul lichidării rapide a defectelor chiar

dacă una dintre protecţii nu acţionează (cu excepţia celor de la extremităţi care pot fi lichidate
şi în treapta a II–a), dar şi dezavantaje determinate de posibilitatea unei declanşări intempestive
ca urmare a unor semnale parazite pe canalul de transmisie, precum şi imposibilitatea folosirii
instalaţiilor RAR monofazate.
2. Interdeclanşarea indirectă
Această variantă se deosebeşte de cea anterioară prin faptul că executarea comenzii de
interdeclanşare are loc numai dacă a acţionat şi elementul de pornire de la extremitatea care
recepţionează informaţia prin canalul de transmisie. În acest mod se realizează o verificare a
faptului că a apărut un defect şi deci comanda recepţionată nu se datorează unui semnal parazit
prin canalul de transmisie. Această variantă permite şi folosirea dispozitivelor RAR
monofazate, întrucât elementele de pornire asigură şi selectarea fazei pe care a apărut defectul.
3. Interdeclanşarea cu prelungirea treptei rapide
Această variantă se deosebeşte de cele anterioare prin faptul că semnalul de
interdeclanşare nu comandă bobina de declanşare, ci determină comutări în schema protecţiei
de distanţă de la extremitatea opusă, comutări prin care treapta rapidă este extinsă de la 85%
din lungimea liniei la 130%, acoperind în întregime linia şi trecând şi pe linia vecină. În
fig. VI.28a este prezentată linia protejată, iar în fig. VI.28b sunt date caracteristicile de timp cu
treapta rapidă extinsă.
Fig. VI.28. Linie protejată cu protecţii de distanţă cu canal de transmisie prin

interdeclanşare cu prelungirea treptei rapide (a) şi caracteristicile ta = f(l)
Întârzierea declanşării pe porţiunea extinderii treptei rapide este ceva mai mare decât la
variante interdeclanşării directe datorită timpului suplimentar necesar efectuării comutărilor în
protecţia de distanţă care recepţionează semnalul şi timpului total de acţionare a elementelor
acestei protecţii.
La un defect exterior zonei protejate, de exemplu în K, protecţiile nu acţionează
neselectiv, întrucât ZA nu transmite spre ZB comanda de extindere a zonei protejate.
4. Interdeclanşarea cu semnal de blocare
Toate cele trei variante prezentate mai înainte sunt influenţate de atenuarea semnalului
transmis prin canalul de înaltă frecvenţă (realizat prin fazele liniei protejate) la defecte pe linia
protejată.
41
Pentru eliminarea acestei influenţe, au fost elaborate variante de interdeclanşare cu
transmiterea unor semnale de blocare a protecţiei de la capătul opus al liniei. Întrucât blocarea
este necesară pentru a împiedica acţionări neselective la defecte exterioare liniei protejate,
semnalele de blocare sunt transmise prin linii sănătoase, fiind eliminat dezavantajul atenuării
semnalului la un defect pe linia protejată.
Caracteristicile ta = f(l) ale protecţiilor de la extremităţile sunt similare cu cele din fig.
VI.28b cu deosebirea că prelungirea treptei rapide are o temporizare de cca. 140 ms (în loc de
100 ms), datorită necesităţii introducerii unui element suplimentar de temporizare, pentru ca
protecţiile să aştepte eventuala anulare a semnalului de blocare.
5. Interdeclanşare cu semnal de autorizare
Fig. VI.29. Linie protejată cu protecţii de distantă cu semnal de autorizare (a) şi

caracteristicile ta = f(l) (b)
În această variantă, cele două protecţii de distanţă ZA, ZB, fig. VI.29a, au treapta I
extinsă până la liniile vecine, fig. VI.29b, selectivitatea fiind asigurată prin introducerea
condiţiei ca pentru comanda declanşării fiecărui întrerupător să fie necesară acţionarea ambelor
protecţii. Temporizarea treptei rapide este de circa 60 ms datorită necesităţii transmiterii
semnalului de autorizare a declanşării.
VI.3.6. Tipuri de protecţii de distanţă

În sistemul energetic naţional se utilizează, pe lângă protecţiile de distanţă PD1, PD2 şi
PD3 produse în ţară, şi protecţiile RD110 (produse în fosta R.D.G.), D113 şi D114 (produse în
Cehoslovacia), R1Z23, R1Z24, R1Z25, R3Z24 (produse de Siemens – Germania), YTG33
(produse de English Electric – Marea Britanie) şi LZ3 (produse de Brown Boveri – Elveţia). În
cele ce urmează sunt prezentate câteva tipuri de protecţii de distanţă, dintre cele mai moderne,
produse de cele mai prestigioase firme pe plan mondial.
a. Protecţiile de distanţă statice LZ91, LZ92, LZ92–1 sunt produse de ASEA Brown
Boveri (ABB) şi asigură protecţia rapidă a reţelelor de medie tensiune aeriene sau în cabluri.
LZ91 este prevăzut cu elemente de pornire maximale de curent iar LZ92 şi LZ92– cu
elemente de pornire de minimă impedanţă cu caracteristică circulară. Caracteristica de acţionare
este de tip patrulater, două laturi fiind realizate de către elementul direcţional, o latură de către un
element de măsură de tip rezistenţă şi ultima de către un element de măsură de tip reactanţă.
Fig. VI.30. Schema bloc a protecţiilor de distanţă 1) LZ91, LZ92 şi 2) LZ92–1.;

1a, 1b – Blocuri de intrare; 2– Circuit de selectare (element de comutare); 3– Element de
pornire (la LZ91– maximal de curent, iar la LZ92– de minimă impedanţă); 4– element de
temporizare; 5– Element de măsură: D– Element direcţional; ωL– reactanţă; R– rezistenţă;
6– Element de semnalizare; 7– Poartă logică; 8– Releu de declanşare; 9– Convertor cc/cc
Fig. VI.31. Schema bloc a protecţiei de distanţă LZ96;

1– Bloc de intrare; 2– Element de măsură (cu caracteristică poligonală opţională); 3– Element
logic; 4– Element de declanşare; 5– Sursă de curent continuu (convertor cc/cc); 6– Element de
pornire de minimă impedanţă cu selectarea fazei cu elemente de minimă tensiune; 7– Element
de temporizare în trepte; 8– Element de semnalizare; 9– Optocuplor pentru separarea
galvanică a intrărilor logice
43
Schema bloc şi semnificaţia elementelor componente sunt prezentate în fig. VI.30.
Aceste protecţii asigură, în combinaţie cu elemente suplimentare, reanclanşarea rapidă sau
temporizată şi/sau extinderea zonei rapide la întreaga lungime a liniei (prin interdeclanşarea cu
cablu pilot). De asemenea, necesită elemente suplimentare pentru blocarea la pendulaţii şi
supravegherea circuitelor secundare de tensiune.
b. Protecţia de distanţă statică LZ96, produsă tot de ABB, poate detecta toate tipurile de
scurtcircuite din reţelele de înaltă tensiune (IT) şi foarte înaltă tensiune (FIT), pe care le lichidează în
condiţii de mare rapiditate şi selectivitate. Schema bloc şi elementele componente sunt prezentate în
fig. VI.31. Blocul de intrare este prevăzut cu filtre trece bandă, elementul de pornire este de minimă
impedanţă iar selectarea fazei defecte se realizează cu elemente de minimă tensiune.
Elementul de măsură a impedanţei realizează caracteristici de acţionare circulare cu
centrul în cadranul I sau combinaţii de caracteristici circulare (intersecţii de cercuri) şi liniare.
Fig. VI.32. Schema bloc a protecţiei de distanţă 7SL27
c. Protecţia de distanţă 7SL27, produsă de firma Siemens, asigură lichidarea rapidă a

defectelor pe liniile aeriene sau în cabluri, în condiţii de siguranţă şi înaltă selectivitate.
Protecţia asigură declanşarea mono– sau trifazată şi poate fi interconectată prin canal de
transmisie (teleprotecţie). Elementele de pornire sunt maximale de curent sau de minimă
impedanţă. Schema bloc a protecţiei este prezentată în fig. VI.32.
Fig. VI.33. Caracteristica de acţionare a protecţiei 7SL27 (c) obţinută prin combinarea
caracteristicilor elementelor de măsură a impedanţei (a) şi direcţional (b)
Caracteristica elementului de măsură a impedanţei, de tip patrulater, fig. VI.33, este

obţinută prin combinarea caracteristicii elementului direcţional cu cea a elementului de măsură
a impedanţei.
Caracteristica de acţionare realizează trei trepte (cu posibilitatea extinderii treptei
rapide), fig. VI.34a, iar caracteristica ta = f(z), în patru trepte (treapta a IV–a corespunde
caracteristicii elementului de pornire) este prezentată în fig. VI.34b.
d. Protecţia de distanţă numerică 7SA513 este produsă tot de Siemens şi se află în
dotarea CNE Cernavodă. Protecţia este echipată cu microprocesoare puternice şi fiabile care
realizează prelucrarea numerică completă a tuturor informaţiilor, de la achiziţia de date din
mărimile măsurate până la semnalele de declanşare transmise întrerupătoarelor.
Fig. VI.34. Caracteristicile de acţionare în trei trepte (a) şi caracteristica ta = f(Z)

ale protecţiei 7SL27 (b)
În fig. VI.35 este prezentată structura de bază a protecţiei; în blocul de intrare (ME),
curenţii şi tensiunile primite de la TC şi TT sunt aduse la valori compatibile pentru prelucrarea
internă. Acest bloc primeşte la intrare 5 curenţi şi 7 tensiuni. Trei dintre intrările de curent sunt
destinate curenţilor de fază ai liniei protejate, iar celelalte două intrări pot fi utilizate, la
alegere, pentru:
■ curentul de punere la pământ al liniei protejate;
■ curentul de punere la pământ al unei linii paralele pentru compensarea impedanţei liniilor
paralele;
■ curentul dintre neutrul transformatorului care alimentează linia şi pământ.
Pentru circuitele de tensiune, trei intrări sunt destinate tensiunilor de fază sau între faze
iar celelalte patru, pentru:
■ tensiunea de secvenţă homopolară;
■ măsurarea tensiunii barelor colectoare, dacă este necesară funcţia de control a
sincronismului.
Mărimile prelucrate în blocul de intrare ME sunt aplicate modulului DE de achiziţie a
datelor. Pentru eliminarea componentelor de frecvenţă diferite faţă de cea nominală, în acest
modul sunt prevăzute filtre care sunt optimizate în ceea ce priveşte lăţimea benzii de trecere şi
viteza de prelucrare pentru asigurarea adaptării cu blocurile de prelucrare a valorilor măsurate.
45
Fig. VI.35. Structura hardware a protecţiei 7SA513 pentru linii de foarte înaltă tensiune
Modulul de achiziţie a datelor DE conţine câte două amplificatoare de intrare pentru fiecare
din cele 12 canale analogice, urmate de multiplexor, elemente de eşantionare - memorare,
convertoare analog-numerice şi circuite de memorare necesare transferului datelor către
microprocesor. Întrucât fiecare mărime de intrare analogică este prelucrată prin intermediul a două
amplificatoare distincte, cu factori de amplificare diferiţi, achiziţia de date poate fi supravegheată
(monitorizată) continuu în timpul funcţionării normale.
Mărimile măsurate şi convertite sunt prelucrate în modulul MV de prelucrare a datelor.
Acest modul conţine un sistem de prelucrare numerică a informaţiilor, realizat cu un
microprocesor care realizează următoarele operaţii:
■ filtrarea şi formarea mărimilor măsurate;
■ monitorizarea continuă a curenţilor şi tensiunilor măsurate;
■ monitorizarea continuă a tuturor condiţiilor de detectare a defectelor pentru toate funcţiile
protecţiei;
■ calcularea impedanţelor celor 6 bucle de defect.
Procesorul central ZP realizează secvenţa logică a tuturor protecţiilor şi a funcţiilor de
control şi informare; de asemenea, acest modul gestionează transmiterea datelor între module şi
dintre interfeţe şi elemente externe (către un calculator de proces sau un calculator central al staţiei).
Sistemul central de prelucrare coordonează un ceas integrat, în timp real şi elementele de
memorare pentru anunţuri şi mesaje. Intrările şi ieşirile binare sunt realizate prin intermediul
elementelor intrare/ieşire. De la acestea, procesorul primeşte informaţii despre echipamentele de
comutaţie sau de la alte elemente, iar

ieşirile transmit comenzi de declanşare a
întrerupătoarelor, semnalizări la distanţă a
evenimentelor şi condiţiilor importante.
Indicatoarele optice (LED-uri) şi
un ecran alfanumeric, montate pe panoul
frontal al protecţiei, indică evenimentele,
condiţiile importante şi valorile măsurate.
Datele privind funcţionarea
protecţiei, cum sunt valorile de reglaj,
datele privind staţia sau centrala, sunt
introduse printr-o tastatură integrată, cu
membrană, conectată la un ecran cu
cristale lichide (LCD) alfanumeric. Cu
acest ecran (panou operator) pot fi revăzuţi
parametrii reglaţi şi pot fi citite datele
relevante pentru evaluarea unui defect.
Dialogul cu protecţia se poate
realiza prin interfaţa serială cu ajutorul
unui PC. Prin intermediul unei alte
interfeţe seriale se pot transmite
informaţii privind defectul către o
unitate centrală de evaluare. Această a
doua interfaţă poate fi utilizată printr-o
legătură cu fibră optică.
Fig. VI.36. Caracteristica de acţionare a Alimentarea cu tensiune
protecţiei 7SA513 operativă la diferite nivele este asigurată
de o sursă de alimentare, care asigură:
■ tensiunea de ±24V utilizată pentru ieşirile protecţiei;
■ tensiunea de ±15V pentru elementele de prelucrare analogică;
■ tensiunea +5V pentru microprocesoare şi perifericele din vecinătatea acestora.
Defectele trecătoare, cu o durată maximă de 50ms, care pot apare pe intrarea sursei de
alimentare de curent continuu, nu afectează funcţionarea protecţiei, datorită includerii în circuit
a unui acumulator.
Funcţia principală pe care o realizează 7SA513 este cea de protecţie de distanţă. Aceasta este
caracterizată printr-o înaltă precizie a măsurării mărimilor de intrare şi printr-o mare flexibilitate de
adaptare la caracteristicile reţelei date. Funcţiile de bază ale protecţiei de distanţă sunt:
■ detectarea a 6 tipuri de defecte pentru buclele de scurtcircuit formate din fazele liniei cu
sau fără punere la pământ;
■ determinarea a 6 direcţii pentru cele 6 bucle de scurtcircuit, cu compensarea curenţilor din
liniile paralele şi a curenţilor de sarcină;
■ realizarea caracteristicii timp-impedanţă;
■ realizarea unei logici de declanşare pentru combinaţia formată din rezultatele
măsurătorilor şi adoptarea unei decizii privind întrerupătorul care trebuie deconectat.
Caracteristica de acţionare a protecţiei, prezentată în fig. VI.36, este poligonală-direcţională,
în patru trepte; valorile rezistenţelor (R1÷R3) şi reactanţele (X1÷X3) pot fi reglate independent.
Toate zonele pot fi reglate să acţioneze la defecte “în faţă”, “în spate” sau nedirecţionat. În
fig. VI.37 este prezentată schema bloc a logicii de declanşare a protecţiei de distanţă 7SA513.
47
Fig. VI.37. Schema bloc a logicii de declanşare a protecţiei 7SA513

VI.4. Protecţia diferenţială a liniilor
VI.4.1. Protecţia diferenţială longitudinală
VI.4.1.1. Consideraţii generale

Lichidarea rapidă şi selectivă a defectelor de pe liniile din reţelele complexe se poate
obţine şi prin protecţii diferenţiale longitudinale, care compară valorile şi sensurile curenţilor
de la extremităţile zonei protejate. Pentru realizarea comparării este necesar un canal de
transmisie a unor informaţii cu caracter analogic – curenţii între extremităţile liniei protejate.
Normativul în vigoare [76], recomandă următoarele:
a. La liniile de 220–750 kV şi la liniile de 110 kV la care defectele trebuie eliminate rapid,
oriunde ar fi situate pe linia protejată, se admite ca una dintre protecţiile împotriva
scurtcircuitelor monofazate şi polifazate (întotdeauna o protecţie de distanţă) să fie
înlocuită cu o protecţie diferenţială longitudinală. În cazul utilizării reanclanşării automate
rapide, această protecţie trebuie să fie selectivă pe faze. Echipamentele prevăzute la cele
două extremităţi vor fi prevăzute cu elemente care să asigure funcţionarea şi în cazul
defectării canalului de transmisie.
b. La liniile de medie tensiune, la care din considerente de stabilitate termică sau din alte
considerente, defectele trebuie eliminate rapid indiferent de poziţia pe linia protejată, se va
prevedea, în mod suplimentar, o protecţie diferenţială longitudinală. Protecţia maximală de
curent va avea rolul de protecţie de rezervă, pentru situaţia defectării canalului de transmisie.
VI.4.1.2. Scheme de protecţii diferenţiale longitudinale (PDL)

Schemele de PDL a liniilor cu circulaţia curenţilor nu se pot utiliza decât pentru linii
foarte scurte, cu lungimi de ordinul sutelor de metri (linii de alimentare a serviciilor interne din
centralele electrice).
Schema simplificată pe o singură fază a unei asemenea protecţii este prezentată în fig.
VI.38a. Circuitul diferenţial este dispus pe întreaga lungime a liniei şi necesită în varianta
trifazată - patru conductoare. Pentru transmiterea comenzii de declanşare a întrerupătorului de
la extremitatea B sunt necesare încă două conductoare, deci PDL cu un releu de curent pe fază,
se realizează cu şase conductoare auxiliare.
În cazul liniilor de lungimi mai mari, schema din fig. VI.38a prezintă două dezavantaje majore:
■ diferenţa dintre impedanţele de sarcină ale celor două transformatoare de curent TCA şi
TCB creşte o dată cu lungimea liniei, ceea ce conduce la creşterea curentului de
dezechilibru şi la micşorarea sensibilităţii PDL;
■ poate fi depăşită impedanţa de sarcină maximă admisă în secundarul TC, ceea ce ar
conduce la creşterea erorilor, iar pentru limitarea acestora la 10% este necesară alegerea
unor TC de putere mai mare.
Primul dintre dezavantajele enumerate mai sus se poate elimina prin utilizarea a două
relee de curent, pe fază, conectate ca în fig. VI.38b în care, datorită simetriei, impedanţele de
sarcină ale celor două TC devin egale. În cadrul acestei soluţii, fiecare releu de curent comandă
deconectarea propriului întrerupător, deci nu mai sunt necesare cele două comutatoare auxiliare
de comandă a întrerupătorului de la extremitatea opusă releului; în schimb, în schema trifazată,
sunt necesare încă trei conductoare auxiliare pentru conectarea celor două relee de curent de pe
fiecare fază.
49
Fig. VI.38. Protecţiile diferenţiale longitudinale ale liniilor electrice, cu un releu de

curent pe fază (a) şi cu două relee pe fază (b)
Fig. VI.39. Protecţii diferenţiale longitudinale ale liniilor electrice cu transformatoare

suplimentare de curent (a) şi prin echilibrarea tensiunilor (b)
Pentru eliminarea celui de-al doilea dezavantaj al PDL cu circulaţia curenţilor, se pot
adopta următoarele două soluţii:
■ Micşorarea impedanţei de sarcină a celor două TC prin introducerea unor transformatoare
de curent suplimentare, TS din fig.VI.39a. Impedanţele de sarcină se reduc cu pătratul
raportului de transformare al TS iar pentru realizarea montajului diferenţial în structura
trifazată, sunt necesare în total patru conductoare.
■ Utilizarea unei scheme de PDL cu echilibrarea tensiunilor, fig. VI.39b, care necesită de
asemenea patru conductoare auxiliare pentru realizarea montajului diferenţial trifazat.
Fig. VI.40. Protecţia diferenţială 7SD10 (sau 7SD74) a unei linii, cu fir pilot
În fig. VI. 40 este prezentată schema simplificată a PDL a unei linii realizată cu releul
diferenţial 7 SD 10 sau 7 SD 74, produs de SIEMENS şi care prezintă următoarele
particularităţi:
■ pentru reducerea numărului circuitelor auxiliare la trei, la fiecare extremitate a liniei sunt
prevăzute transformatoarele de curent sumatoare TCs, care realizează o sumare ponderată
a curenţilor secundari de pe cele trei faze;
51
■ transformatoarele de curent de lucru Tl sunt parcurse în regim normal sau de defect
exterior, de diferenţa curenţilor secundari ai TCs şi alimentează punţile de lucru Pl;
■ transformatoarele de curent de frânare Tf sunt parcurse în regim normal sau de defect
exterior, de suma curenţilor secundari ai TCs şi alimentează punţile de frânare Pf;
■ la defecte externe, mărimile de frânare de la fiecare extremitate sunt mai mari decât
mărimile de lucru corespunzătoare, ceea ce conduce la polarizarea inversă a punţilor Pl;
■ la defecte interne, mărimile de lucru sunt mai mari decât mărimile de frânare iar punţile de
lucru Pl comandă, prin căderile de tensiune de pe rezistenţele lor de sarcină, releele
comparatoare şi acţionarea PDL de la fiecare extremitate a liniei;
■ conexiunea înfăşurărilor secundare ale TCs de la extremităţile liniei protejate este realizată
printr-un cablu pilot cu trei conductoare, care asigură şi simetrizarea impedanţelor de
sarcină a secundarelor TCs.
În ultimul deceniu s-a extins şi în domeniul protecţiei echipamentelor energetice
utilizarea transmisiei informaţiilor cu canale prin fibre optice. Un exemplu de protecţie
diferenţială a unei linii realizată cu releul DLN 910, produs de ABB, cu canal de transmisie
prin fibre optice, este prezentată în fig. VI.41. DLN 910 asigură protecţia rapidă a liniilor
aeriene sau în cablu împotriva defectelor polifazate şi a celor monofazate în sisteme cu neutrul
legat direct la pământ sau prin rezistenţă de valoare mică. La fel ca şi protecţia 7 SD 10, şi în
acest caz, la intrarea releului DLN 910 este prevăzut un transformator de curent sumator care
realizează o sumare ponderată a celor trei curenţi secundari. Fiecare releu DLN 910, de la
ambele extremităţi ale liniei protejate, compară două tensiuni: una obţinută local, din curentul
măsurat al liniei protejate şi cealaltă primită prin canalul de transmisie, dependentă de curentul
de la cealaltă extremitate a liniei. Diferenţa ΔU dintre cele două tensiuni, în condiţiile normale
de funcţionare sau în cazul unui defect exterior este teoretic nulă. La un defect intern, are loc
inversarea fazei uneia dintre cele două tensiuni, ceea ce conduce la acţionarea protecţiei.
Fig. VI.41. Protecţia diferenţială a unei linii, realizată cu DLN 910,

cu canal prin fibre optice
Protecţia DLN 910 funcţionează împreună cu sistemul de comunicaţie cu fibre optice

FOX 6 care asigură următoarele funcţii:
■ monitorizează integritatea canalelor cu fibre optice şi elaborează semnale de alarmă, cu o
anumită temporizare, în cazul unui defect în canalul de transmisie;
■ realizează conversia A/N la emisie şi N/A la recepţie, precum şi formatarea

corespunzătoare a datelor (modulare delta), prin interfaţa N3AL.
Pentru această protecţie, se recomandă un cablu pilot cu fibre optice de 50/125 μm,
pentru o lungime de undă de 900 nm (cu o atenuare de cca. 1,3 dB/km).
Un alt exemplu de protecţie diferenţială a liniilor realizată cu RADHO (produs de
ABB), de asemenea cu canal de transmisie prin fibre optice, este prezentat în fig. VI.42.
Protecţia compară mărimea şi faza curenţilor de intrare şi ieşire din zona protejată. Şi în
acest caz, transformatorul de curent sumator TCs permite obţinerea unui curent monofazat prin
sumarea ponderată a curenţilor secundari ai TCA. Curentul din secţiunea superioară a
înfăşurării secundare a TCs, determină o cădere de tensiune pe rezistorul R1 care constituie
mărimea de intrare în convertorul tensiune–frecvenţă (U/F). Mărimea de ieşire din acest
convertor este transmisă sub forma unor impulsuri de lumină (de tipul tot sau nimic, 1; 0) prin
fibra optică, utilizându-se o frecvenţă de bandă largă de 16 ± 8 kHz. Impulsurile de lumină sunt
recepţionate de către detectorul protecţiei din dreapta şi constituie mărime de intrare pentru
convertorul său frecvenţă – tensiune – curent (F/U/I). Curentul de ieşire al convertorului F/U/I
al protecţiei din stânga circulă prin rezistorul R2. Circuitele sunt astfel dimensionate încât, în
regimul normal de funcţionare a liniei sau la scurtcircuite exterioare, când curenţii de la
extremităţile liniei protejate sunt egali şi în fază, curenţii prin R1 şi R2 să fie egali dar în
opoziţie de fază, iar curentul prin releul MR să fie nul. La un defect intern, curentul prin R1 nu
mai este egal cu curentul prin R2 primit de la terminalul din dreapta; în plus, aceşti curenţi sunt
acum în fază iar releul MR este parcurs de suma valorilor măsurate ale curenţilor de la cele
două extremităţi, ceea ce conduce la acţionarea sa.
Protecţiile diferenţiale ale liniilor prezintă avantajul rapidităţii, sensibilităţii şi
selectivităţii în lichidarea defectelor interne, dar şi dezavantajul necesităţii canalului de
transmisie auxiliar.
Fig. VI.42. Protecţia diferenţială a unei linii, realizată cu RADHO,

cu canal prin fibre optice
53
VI.4.2. Protecţia diferenţială transversală a
liniilor paralele
În cazul liniilor paralele, protecţia maximală direcţională nu poate asigura selectivitatea,
deoarece prin eşalonarea în trepte a temporizărilor rezultă temporizări egale pentru protecţiile
dinspre acelaşi sistem de bare, şi prin urmare la un defect pe una dintre linii poate acţiona
neselectiv protecţia celeilalte linii. Defectele pe liniile paralele pot fi lichidate selectiv de către
protecţia de distantă, fiind însă necesar un număr de patru astfel de protecţii. Pentru aceste linii
se folosesc pe scară largă protecţii diferenţiale transversale (PDT) specifice elementelor cu căi
de curent cuplate paralel.
Fig. VI.43. Schema de principiu a PDT a liniilor paralele (a) şi dependenţa I = f(l) a
curenţilor secundari şi a curentului prin releu pentru protecţia de la
extremitatea A (b) şi B (c)
Normativul în vigoare [76], recomandă următoarele:

a. Liniile de 110 kV cu dublu circuit (paralele) şi fără canale de transmisie să fie
prevăzute, în mod suplimentar, cu o protecţie diferenţială transversală împotriva
scurtcircuitelor monofazate, protecţie care trebuie să conţină elemente direcţionale pentru
selectarea liniei defecte.
b. La liniile de medie tensiune cu dublu circuit, în locul protecţiei comparative sau al
completării protecţiei de distanţă cu canal de transmisie se admite să se prevadă o protecţie
diferenţială transversală, cu sau fără control direcţional pentru selectarea liniei defecte,
după cum cele două circuite sunt conectate la bare, la fiecare extremitate, prin două
întrerupătoare, respectiv printr-un singur întrerupător.
În cazul liniilor prevăzute cu întrerupătoare distincte, schema protecţiei va conţine
blocaje împotriva funcţionării incorecte în următoarele situaţii:
■ declanşarea uneia dintre linii;
■ declanşarea întrerupătorului cuplei, în cazul liniilor paralele care funcţionează pe bare
diferite, conectate între ele prin cuplă.
Schema de principiu a PDT a liniilor paralele, prezentată în fig. VI.43a, evidenţiază
conexiunea secundarelor TC de la aceeaşi extremitate şi de pe faze similare ale celor două linii
într-un montaj diferenţial transversal, numit şi schemă “în opt”. Dacă se consideră că cele două
linii sunt identice, în regim normal de funcţionare sau la un scurtcircuit exterior, curenţii
primari
I pA = I pA
1 2
(VI.80)
I pB = I pB ,
1 2
iar în ipoteza comportării ideale a TC, curenţii secundari sunt de asemenea egali. Curenţii prin
relee, care sunt egali cu diferenţa curenţilor secundari, au valorile:
I rA = I sA − I sA = 0 ; I rB = I sB − I sB = 0 (VI.81)
1 2 1 2
În ipoteza comportării reale a TC şi a considerării neidentităţii impedanţelor fazelor

celor două linii, releele de curent vor fi parcurse de curenţi de dezechilibru, faţă de care PDT
vor trebui desensibilizate.
La un defect intern, de exemplu în punctul K pe linia L1, curenţii primari şi secundari au
sensurile din fig. VI.43a. Datorită poziţiei defectului,
I pA1 > I pA2
(VI.82)
I sA1 > I sA2 ,
iar curentul prin releu
I rA = I sA − I sA (VI.83)
1 2
sau I rA = I sA1 − I sA2 ≠ 0 . (VI.84)
Rezultă că releul de la extremitatea A (dinspre sursă) este parcurs, la un defect pe una

dintre linii, întotdeauna de diferenţa curenţilor secundari . În fig. VI.43b sunt reprezentaţi
curenţii IsA1, IsA2 şi IrA în funcţie de poziţia defectului pe linia L1. Se observă că IsA1, scade de
la o valoare maximă (pentru defecte apropiate de A) la o valoare minimă (pentru defecte
55
apropiate de B) în timp ce IsA2 creşte de la 0 (pentru defecte apropiate de A) la o valoare
maximă (pentru defecte apropiate de B) egală cu IsA1. Curentul prin releu, egal cu diferenţa
celor doi curenţi secundari scade de la o valoare maximă (pentru l = 0) la zero (pentru l = L).
Dacă presupunem cunoscută valoarea curentului de pornire a releului (care va fi determinată
ulterior), Ipr, rezultă că PDT are o zonă, la extremitatea dinspre consumator a liniilor, numită
zonă de funcţionare în cascadă, notată cu lc în fig. VI.43b şi în care este îndeplinită condiţia:
I rA < I pr (VI.85)
În consecinţă, protecţia de la extremitatea A nu poate sesiza defectele (scurtcircuitele

monofazate sau polifazate pe una dintre linii) pe întreaga lungime a liniilor.
Pentru protecţia de la extremitatea B, curenţii IpB1 şi IpB2 sunt egali şi în opoziţie de
fază (dacă se neglijează consumul de pe sistemul de bare B în regimul de scurtcircuit în K),
relaţie care este îndeplinită şi de curenţii secundari, deci IsB1 = –IsB2. Curentul prin releu este:
I rB = I sB − I sB (VI.86)
1 2
sau I rB = 2 I sB1 . (VI.87)
Releul de curent de la extremitatea B este parcurs de dublul curentului secundar al

fiecărui TC; în fig. VI.43c este reprezentată caracteristica IsB1 = IsB2 = f(l), şi IrB = f(l) obţinută
prin dublarea amplitudinii caracteristicii curenţilor secundari. Se observă că IrB = 0 pentru l = 0
şi creşte spre o valoare maximă pentru l = L. Dacă se consideră aceeaşi valoare a curentului de
pornire Ipr ca şi în fig. VI.43b, rezultă posibilitatea ca şi protecţia de la extremitatea B să aibă o
zonă I′c pentru scurtcircuite la capătul dinspre sursă al liniilor, în care aceasta să nu acţioneze.
Protecţia diferenţială transversală realizată numai cu relee de curent, ca în fig. VI.43a,
nu poate localiza defectul pe una dintre cele două linii, deci nu este selectivă. Pentru a elimina
acest dezavantaj, PDT de la fiecare extremitate se completează cu câte două relee direcţionale,
unul sensibil la defecte pe L1 şi celălalt la defecte pe L2, ca în fig. VI.44a. Releele direcţionale
primesc curenţii IrA (1 şi 2), respectiv IrB (1′, 2′), aceeaşi ca şi releele de curent IA, respectiv IB.
Intrările de tensiune sunt conectate la tensiunile secundare UrA (1 şi 2) respectiv UrB (1′ şi 2′).
Diagramele fazoriale de funcţionare ale fiecărui releu direcţional precum şi zonele lor de
acţionare sunt prezentate de asemenea în fig. VI.44; inversarea zonei de acţionare cu cea de
blocare a releelor 1, 2 şi 1′, 2′ se obţine prin conectarea inversă a intrărilor de tensiune a
releelor direcţionale pentru localizarea defectelor pe L1 sau L2.
Având în vedere structura protecţiei din fig. VI.44, defectul în punctul K este lichidat de
către releele 1 şi IA (care comandă deconectarea întrerupătorului I1), respectiv de către 1′ şi IB
(care comandă deconectarea întrerupătorului I3). Evident, defectele pe linia L2 sunt lichidate
prin acţionarea releelor 2 şi IA (care comandă deconectarea lui I2), respectiv 2′ şi IB (care
comandă deconectarea lui I4).
În plus, faţă de schema din fig. VI.44, protecţia mai trebuie completată cu elemente de
blocare care să împiedice, după deconectarea unei linii, acţionarea PDT în sensul deconectării
şi a celeilalte linii rămase în funcţiune.
Fig. VI.44. Schema de conectare a releelor direcţionale în PDT a liniilor paralele
Curentul de pornire al protecţiei se determină din următoarele două condiţii:

■ desensibilizarea în raport cu curentul de dezechilibru, conform unei relaţii de forma:
I pp = K sig I dez.max.calc. (VI.88)
unde Idez.max.calc. este valoarea maximă a curentului de dezechilibru care poate apărea în
anumite ipoteze de calcul, în funcţie de modul de realizare al protecţiei, iar Ksig = 1,25.
În cazul folosirii transformatoarelor cu saturaţie rapidă se poate adopta, din condiţia
erorii de 10% a TC, relaţia
1
′′ .max.ext. ,
I dez.max.calc. = 0,1 ⋅ ⋅ I sc (VI.89)
2
57
unde I″sc.max.ext. este valoarea supratranzitorie a curentului total de scurtcircuit, prin ambele
linii, la defect pe sistemul de bare dinspre consumator.
■ evitarea acţionării greşite a protecţiei atunci când una dintre linii este deconectată
manual, care conduce la relaţia
K sig
I pp = I sarc.max. (VI.90)
K rev
în care: Ksig = 1,1÷1,25
Isarc.max. este curentul de sarcină al uneia dintre linii atunci când cealaltă este
deconectată manual.
Pentru curentul de pornire se adoptă valoarea superioară care rezultă din (VI.88) şi
(VI.90), de obicei relaţia (VI.90) conducând la valori mai mari.
Zonele de acţionare în cascadă se datorează, aşa cum s-a arătat mai înainte, fie valorii
apropiate a curenţilor primari pentru scurtcircuite pe una dintre linii, situate lângă sistemul de
bare dinspre consumator la care PDT dinspre sursă nu acţionează, fie valorii mici a curentului
de scurtcircuit prin bucla de impedanţă mai mare (aproape dublul impedanţei unei linii) la
scurtcircuite apropiate de sursă, la care PDT dinspre consumator nu acţionează.
Lungimea lc a zonei de funcţionare în cascadă, fig. VI.43b, datorată neacţionării
protecţiei din A se poate determina din condiţia ca diferenţa curenţilor de scurtcircuit prin cele
două linii să fie egală cu curentul de pornire al protecţiei:
I pA1 − I pA2 = I pp (VI.91)
Exprimând egalitatea căderilor de tensiune între barele A şi punctul K pe cele două căi
de alimentare a defectului se obţine:
I pA1 (l − lc ) Z l = I pA2 (l + lc ) Z l (VI.92)
unde: l este lungimea fiecărei linii;
Zl este impedanţa pe unitatea de lungime a liniilor.
Din (VI.92) se obţine
I pA1 − I pA2
lc = l (VI.93)
I pA1 + I pA2
sau ţinând seama de (VI.91) şi de faptul că
I pA1 + I pA2 = I sc , (VI.94)
unde Isc este curentul de scurtcircuit total debitat de sursă, rezultă
I pp
lc = l. (VI.95)
I sc
Lungimea zonei de acţionare în cascadă lc este direct proporţională cu curentul de

pornire Ipp; o valoare ridicată a curentului de pornire are două dezavantaje în PDT: reduce
sensibilitatea protecţiei şi măreşte zona de funcţionare în cascadă.
Dacă există surse de alimentare pe ambele sisteme de bare, se manifestă două zone de
funcţionare în cascadă de acest tip, lc1 şi lc2, câte una în apropierea fiecărei surse. Se
recomandă ca suma celor două zone să fie limitată la valoarea
lc1 + lc 2 ≤ 0,6l (VI.96)

Lungimea I′c a zonei de funcţionare în cascadă, fig. VI.43c, datorată neacţionării
protecţiei din B se poate determina în mod asemănător:
2 I pB1 = I pp
(VI.97)
I pA1 lc′ Z l = I pA2 (2l − lc′ ) Z l .
de unde
I pp
lc′ = l. (VI.98)
′
I sc
Această relaţie, deşi formal identică cu (VI.95), evidenţiază o lungime

lc′ < lc (VI.99)
întrucât în (VI.98), I′sc este curentul de scurtcircuit total la extremitatea dinspre sursă a liniilor,
iar Isc în (VI.95) reprezintă curentul de scurtcircuit total la extremitatea dinspre consumator a
liniilor şi evident
′ > I sc .
I sc (VI.100)
Dezavantajul major al funcţionării în cascadă a PDT de la cele două extremităţi îl

constituie acţionarea nesimultană a acestora: în momentul iniţial numai una dintre PDT are
condiţii de acţionare şi deconectează un întrerupător al liniei defecte. Prin întreruperea uneia
dintre cele două bucle de scurtcircuit sunt îndeplinite şi condiţiile de pornire ale celei de-a doua
protecţii care comandă deconectarea celui de-al doilea întrerupător al liniei pe care s-a produs
scurtcircuitul.
PDT au şi zone moarte de tensiune datorate releelor direcţionale, care se manifestă la
scurtcircuite trifazate metalice în apropierea locului de instalare a protecţiei.
VI.5. Protecţia comparativă direcţională a liniilor

Aşa cum s-a menţionat în § IV.1, la un defect pe o linie sensurile curenţilor, respectiv al
puterilor la extremităţi este întotdeauna de la sistemele de bare spre linie. Pe această bază se
realizează protecţiile comparative direcţionale la care schimbul de informaţii dintre protecţiile
direcţionale de la cele două extremităţi se realizează printr-un canal de transmisie.
Normativele în vigoare [76] recomandă ca liniile de 110 kV, prevăzute cu protecţie de
distanţă cu canal de transmisie, protecţia de rezervă locală împotriva scurtcircuitelor
monofazate şi polifazate să fie asigurată, de regulă, cu o protecţie comparativă direcţională
realizată astfel:
■ la fiecare extremitate de alimentare se va prevedea câte o protecţie maximală de curent,
completată cu control direcţional;
■ fiecare protecţie va emite spre capătul opus al liniei un semnal (fără temporizare), cu
controlul direcţiei (spre linie) şi al demarajului treptelor de curent temporizate;
■ semnalul recepţionat la capătul opus va comanda declanşarea rapidă a întrerupătorului, cu
controlul direcţiei (spre linie) şi al demarajului treptelor de curent ale protecţiei maximale
de curent locale.
59
Se recomandă utilizarea unei căi separate de transmisie a semnalelor protecţiei
comparative direcţionale diferită de cea utilizată pentru protecţia de distanţă.
Schema de principiu a unei protecţii comparative direcţionale, prezentată în fig. VI.45,
evidenţiază modul de conectare al releelor, sensurile de circulaţie al puterilor corespunzător
acţionării, precum şi zona protejată.
Fig. VI.45. Schema de principiu a unei protecţii comparative direcţionale
Acţionarea uneia dintre cele două protecţii direcţionale, conduce la transmiterea prin
canalul de transmisie a unui semnal de autorizare a declanşării întrerupătorului de la capătul
opus dacă şi protecţia direcţională de la acea extremitate a acţionat.
VI.5.2. Protecţii comparative direcţionale cu

semnal de autorizare
Principiul de realizare al unei protecţii comparative direcţionale este prezentat în fig. VI.46.
Releele de curent – elemente de pornire – 1, 1′, direcţionale 2, 2′, de timp 3, 3′ şi intermediare 4, 4′
există în componenţa protecţiilor maximale direcţionale prevăzute la capetele liniei.
Fig. VI.46. Protecţie comparativă direcţională cu semnal de autorizare

Pentru realizarea protecţiei comparative direcţionale care să asigure lichidarea selectivă

şi rapidă a defectelor pe linie se introduc în plus releele intermediare 5 şi 5′ comandate prin
canalul de transmisie de releele 1′, 2′ respectiv 1, 2. Prin contactele releelor 5 şi 5′, releele 1, 2
respectiv 1′, 2′ pot comanda rapid declanşarea, fără temporizare introdusă de 3 şi 3′.
Funcţionarea protecţiei se bazează pe faptul că, indiferent de complexitatea configuraţiei
reţelei, numai la defecte pe linia protejată acţionează releele direcţionale de la ambele extremităţi, în
timp ce la defecte pe liniile vecine acţionează releele direcţionale numai de la unul din capete.
La un defect pe linia protejată, de exemplu în punctul K1, fig. VI.46, acţionează releele de
pornire 1, 1′, şi releele direcţionale 2, 2′. Releul 2 comandă prin canalul de transmisie acţionarea
releului intermediar 5′, care prin 4′ comandă declanşarea rapidă a întrerupătorului I2 numai dacă 1′ şi 2′
sunt acţionate. În mod analog, 2′ comandă prin canalul de transmisie acţionarea releului intermediar 5,
care prin 4 comandă declanşarea rapidă a întrerupătorului I1 numai dacă 1 şi 2 sunt acţionate.
La un defect exterior, de exemplu în K2, acţionează numai releele 1, 1′ şi 2, iar releul 2′
nu acţionează; în consecinţă, protecţia de la extremitatea B nu poate acţiona. Protecţia de la
extremitatea A poate acţiona la declanşare, dar numai cu temporizarea introdusă de 3 (întrucât
releul 5 nu a fost comandat de către 2′). În acest mod este asigurată protecţia de rezervă de la
distanţă, pentru defecte pe elementele vecine.
VI.5.3. Protecţii direcţionale comparative cu

semnal de blocare
Principiul este analog cu cel prezentat în paragraful anterior cu deosebirea că, prin
canalul de transmisie nu se transmit semnale de autorizare a acţionării ci semnale de blocare a
protecţiei. Acest principiu este ilustrat prin fig. VI.47; protecţiile direcţionale care sesizează
sensul de circulaţie al curentului de la linie la bare, transmit protecţiei de la cealaltă extremitate
(prin canalul de legătură) semnale de blocare, deci nici una dintre protecţiile direcţionale ale
unei linii pe care nu s-a produs un defect nu poate acţiona la declanşare.
Fig. VI.47. Protecţii comparative direcţionale cu semnal de blocare
La un defect în punctul K, pe linia L2 vor acţiona releele direcţionale 1, 3, 4 şi 6; releele

direcţionale care nu acţionează 2 şi 5, transmit comenzi de blocare a protecţiilor de la cealaltă
extremitate 1 respectiv 6, pe care le blochează. Pe linia defectă, ambele protecţii sunt acţionate
şi, neexistând nici un semnal de blocare, sunt elaborate comenzile de declanşare a
întrerupătoarelor I3 şi I4.
Protecţiile comparative direcţionale cu semnal de blocare prezintă avantajul posibilităţii
realizării canalului de transmisie prin fazele liniei protejate, întrucât semnalele de blocare se
transmit numai prin liniile pe care nu s-a produs defectul.
61
VI.6. Protecţia comparativă de fază a liniilor

După cum s-a arătat în § IV.4.4 prin compararea fazei curenţilor de la extremităţile unei
linii, există posibilitatea localizării şi lichidării unui defect. În fig. VI.48a şi b se consideră o
linie care funcţionează în regim normal sau de defect exterior (a), sau în regim de defect intern
(b). Curentul iB este reprezentat în opoziţie de fază faţă de iA (aceasta se obţine prin inversarea
bornelor secundare ale TCB faţă de TCA).
Fig. VI.48. Formele de undă ale mărimilor electrice pentru protecţia comparativă de
fază, în regim normal sau de scurtcircuit exterior (a) şi la scurtcircuit intern (b)
Pe duratele alternanţelor pozitive ale curenţilor iA şi iB sunt generate semnale de înaltă

frecvenţă care sunt recepţionate direct, de către propria protecţie, dar sunt transmise printr-un
canal de înaltă frecvenţă şi protecţiei de la cealaltă extremitate a liniei.
În aceste condiţii, în regim normal sau de defect extern (fig. VI.48a), curenţii iA şi iB
sunt în opoziţie de fază, fiecare protecţie emite semnalele iEA respectiv iEB, semnale care sunt
recepţionate de protecţiile de la ambele extremităţi sub forma iEA + iEB (semnal de înaltă
frecventă fără pauze). Curenţii iRA şi iRB recepţionaţi de fiecare dintre protecţii sunt nuli, iar
prin bobinele unor relee polarizate circulă curenţii iRPA, iRPB, de asemenea egali cu zero.
La un defect intern, conform regulii stabilite mai sus (fig. VI.48b), curenţii iA şi iB sunt în
fază. Semnalele de înaltă frecvenţă sunt emise pe aceleaşi intervale de timp şi sunt recepţionate
sub forma iEA + iEB de către fiecare protecţie. Curenţii iRA şi iRB au forma unor impulsuri
dreptunghiulare pe duratele alternanţelor negative care, determină prin bobinele releelor
polarizate, după filtrare, curenţii iRPA şi iRPB şi care comandă acţionarea ambelor protecţii.
În fig. VI.49 este prezentată schema unei protecţii realizată pe baza principiului enunţat
mai sus. Protecţiile PA şi PB primesc mărimile iEA + iEB de la echipamentul emisie–recepţie ER
şi elaborează semnalele de deconectare în funcţie de fazele curenţilor iA şi iB.
Fig. VI.49. Protecţia comparativă de fază cu canal de transmisie de tip “fază–pământ”
Transmiterea semnalului de înaltă frecvenţă (cu valori între 50÷300 kHz) se efectuează
chiar prin linia protejată în sistemul “fază–pământ”, filtrele LC de la fiecare extremitate a liniei
având la rezonanţă impedanţa de cel puţin 1000 Ω şi împiedică trecerea semnalelor de
frecvenţă înaltă spre barele staţiei.
În funcţionarea acestei protecţii se manifestă erorile de unghi ale transformatoarelor de
curent, care conduc la o anumită modalitate de stabilire a curenţilor de pornire ai releelor
polarizate din PA şi PB.
VI.7. Scheme de ansamblu ale protecţiei

liniilor electrice
În subcapitolele VI.1÷VI.6 au fost prezentate principalele tipuri de protecţii utilizate în
cazul liniilor electrice, precum şi recomandările normativelor privind dotarea cu echipamente
de protecţii a liniilor din diverse tipuri de reţele electrice.
În tab. VI.2 sunt prezentate, în sinteză, sistemele de protecţie recomandate pentru liniile
de medie tensiune clasificate în raport cu modul de tratare a neutrului reţelei, iar în tab. VI.3,
sistemele de protecţie recomandate pentru liniile de înaltă tensiune.
63
Tab. VI.2. Protecţia liniilor de medie tensiune
Reţele cu neutru izolat sau
Reţele cu neutrul legat la
tratat prin bobină de
pământ prin rezistenţă
Sisteme de protecţie compensare
Linii cu Linii cu Linii cu Linii cu
simplu circuit dublu circuit simplu circuit dublu circuit
Maximală de curent
• • • •
Maximală de curent direcţională { { { {
Distanţă { { { {
Distanţă cu canal de transmisie { { { {
Diferenţială longitudinală sau
comparativă
+ + + +
Diferenţială transversală + +
Maximală de curent de secvenţă inversă + +
Maximală de curent homopolar
• •
Maximală de curent homopolar, { {
direcţională
Protecţie selectivă împotriva
punerilor la pământ • •
Protecţie de suprasarcină + + + +
• – utilizare generală; { – utilizare în condiţii speciale, în locul protecţiilor de utilizare generală
sau al altor protecţii; + – utilizare în condiţii speciale, suplimentar faţă de celelalte protecţii;
Tab. VI.3. Protecţia liniilor de 110 kV – 750 kV

Linii de
Linii de 110 kV
110 kV
Linii de 110 kV cu posibilitate Linii de 220 kV–
Sisteme de protecţie radiale de alimentare
(extremitatea
750 kV
fără
bilaterală
alimentare)
Bază Rezervă Bază Rezervă Gr.1 Gr.2
Maximală curent (D),
maximală de curent • • •
homopolar direcţională
Distanţă { •
Distanţă cu canal de
transmisie
{ + • •
Maximală de curent
homopolar, direcţională • +
Comparativă direcţională {
Comparativă de fază sau { {
diferenţială longitudinală
Diferenţială transversală de
curent homopolar
+ +
Minimală de tensiune •
Maximală de tensiune •
Protecţie de suprasarcină { { {
(D) – cu blocaj direcţional, dacă este necesar din condiţii de selectivitate; • – utilizare generală;
{ – utilizare în condiţii speciale, în locul protecţiilor de utilizare generală; + – utilizare în condiţii
speciale, suplimentar faţă de celelalte protecţii.
Schemele de ansamblu a protecţiei liniilor electrice sunt constituite din reuniunea

protecţiilor necesare pentru un anumit tip de linie; un exemplu în acest sens îl constituie
schema principială a protecţiei unei linii de 220 – 400 kV, prezentată în fig. VI.50. Protecţiile
prevăzute sunt următoarele:
Fig. VI.50. Schema principială a protecţiei unei linii de 220÷400 kV
■ Protecţia de distanţă PD1, sensibilă şi la defecte monofazate, care constituie protecţia de

bază împotriva defectelor polifazate şi monofazate.
■ Protecţia de distanţă PD2, constituie o protecţie de rezervă împotriva defectelor polifazate.
■ Protecţia homopolară direcţională PHD, constituie o protecţie de rezervă împotriva
defectelor monofazate.
■ Protecţia diferenţială de bare PDB, reprezentată în fig. VI.50, care controlează şi curenţii
de pe celelalte linii conectate pe acelaşi sistem de bare.
Protecţiile de distanţă PD1 şi PD2 sunt interconectate prin canalele de transmisie C1 şi
C2 cu protecţiile similare de la cealaltă extremitate a liniei.
În plus, mai sunt reprezentate instalaţia de reanclanşare monofazată RARM care
transmite comanda de reanclanşare cu controlul sincronismului, precum şi dispozitivul de
declanşare de rezervă împotriva refuzului întrerupătorului DRRI.
Comenzile transmise de blocurile din fig. VI.50, au următoarele semnificaţii:
A– comanda de anclanşare trifazată; D1– comanda de declanşare 1; D2– comanda de
declanşare 2; Db– comanda de declanşare a întrerupătoarelor conectate la bare.

APEI CAp 6 PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

APEI CAp 6 PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

C apitolul VI.

VI. Protecţia liniilor electrice

Protecţia comparativă direcţională, ca protecţie de rezervă a liniilor de 110 kV

VI.2. Protecţia de curent a liniilor electrice

VI.2.1. Consideraţii generale

VI.2.2. Secţionarea de curent a reţelelor radiale

VI.2.2.1. Secţionarea rapidă

Fig. VI.1. Linie radială (a), caracteristicile I″sc. = f(α) şi

Expresia curentului de scurtcircuit supratranzitoriu într-un punct de pe linie în care

Relaţia de inegalitate din (VI.2) se înlocuieşte prin

unde: I″sc.max.B este curentul de scurtcircuit – valoare supratranzitorie a componentei periodice

VI.2.2.2. Secţionarea temporizată

Fig. VI.2. Schema electrică (a), caracteristici I″sc. = f(l) (b) şi

Problema secţionării temporizate nu poate fi abordată numai în raport cu un singur

VI.2.3.1. Protecţia maximală de curent temporizată cu

unde Ksch este un coeficient de schemă dependent de modul de conectare al secundarelor TC în

După determinarea curenţilor de pornire, se verifică sensibilitatea fiecărei protecţii

VI.2.3.2. Protecţia maximală de curent temporizată cu caracteristică

Fig. VI.4. Protecţia maximală de curent temporizată combinată cu

Curenţii de pornire ai fiecărei protecţii se determină cu relaţii prezentate în § VI.2.2.1 şi

I – Secţionare rapidă ′′ .max B

VI.2.3.3. Protecţia maximală de curent temporizată cu

Fig. VI.6. Protecţie maximală de curent dependentă combinată cu

Curenţii de pornire ai protecţiei maximale cu caracteristica dependentă, IppI şi ai

Fig. VI.7. Caracteristica ta = f(Isc) a unui releu cu caracteristică dependentă combinată

Condiţia de selectivitate impune, la fel ca şi la protecţia maximală de curent

VI.2.4. Protecţia liniilor radiale împotriva

VI.2.4.1. Protecţia liniilor din reţele cu curenţi mari de punere

Fig. VI.8. Secţionare homopolară (a) şi caracteristica Ipăm.calc. = f(l) (b)

unde: Ksig. = 1,25;

Fig. VI.9. Protecţie maximală de curent homopolar temporizată

VI.2.4.2. Protecţia liniilor din reţele cu curenţi mici de

unde: Ksig = 1,1;

unde curentul de pornire Ipp se determină cu (VI.19) iar

Iprot = Ip − Icl (VI.21)

I p ≥ 6 I cl pentru linii de cabluri

Dacă se consideră pentru protecţiile temporizate

din (VI.22), cu valorile impuse coeficientului de sensibilitate, rezultă

I p ≥ 3,5I cl pentru linii de cabluri

VI.2.5. Protecţia reţelelor cu alimentare bilaterală

VI.2.5.1. Protecţia maximală de curent direcţională împotriva

Fig. VI.12. Reţea cu alimentare bilaterală (a) şi reţea buclată (b)

Pentru asigurarea selectivităţii în raport cu sursa C2, protecţiile din 2, 4, 6 şi 8 se

iar pentru asigurarea selectivităţii în raport cu sursa C1, protecţiile din 7, 5, 3, 1 se

t10 < t 7 < t 5 < t 3 < t1 < t11 , (VI.30)

Din motive de simetrie a schemei electrice, este posibil să se obţină:

Fig. VI.14. Protecţie maximală de curent direcţională,

Curenţii de pornire se stabilesc cu relaţii de aceeaşi formă (VI.9) cu cele utilizate la

Fig. VI.15. Protecţia maximală de curent direcţională a unei reţele buclate

Fig. VI.16. Dependenţa tensiunii de lungimea liniei la scurtcircuite

Fig. VI.17. Secţionarea de curent a liniilor cu alimentare bilaterală (a)

Pentru a elimina posibilitatea acţionării neselective a secţionării liniilor cu alimentare

VI.2.5.3. Protecţia liniilor cu alimentare bilaterală împotriva

Fig. VI.18. Secţionarea de curent homopolar direcţională

Conform diagramei fazoriale din fig. VI.19 corespunzătoare scurtcircuitului monofazat

În cazul releelor direcţionale homopolare din protecţiile liniilor cu alimentare bilaterală

Fig. VI.19. Diagrama fazorială a scurtcircuitului monofazat şi mărimile aplicate

b. Protecţia liniilor din reţele cu curenţi mici de punere la pământ

VI.3. Protecţia de distanţă

VI.3.1. Consideraţii generale

– curenţi şi tensiuni – de la aceeaşi extremitate a liniei şi determinarea impedanţei, a distanţei

VI.3.2. Schema bloc funcţională a unei

Fig. VI.20. Schema bloc funcţională a unei protecţii de distanţă