Cuvântul este unitatea de bază a vocabularului.

Un cuvânt poate avea:

 Sens propriu:
a)de bază (sensul cel mai cunoscut):
A dat cu piciorul în minge.
Stomatologul l-a pus să deschidă gura.

b)secundar (variantă a sensului de bază, rezultată dintr-o asemănare, legată de

context):
A ajuns la piciorul podului de la gura peșterii.
 Sens figurat (sens neobișnuit, folosit mai ales în texte literare și având drept scop
impresionarea cititorului:
,,Pe-un picior de plai,/Pe-o gură de rai”
(,,Miorița”)
Cuvintele pot fi:
 Monosemantice (cu un singur sens)
 Polisemantice (cu mai multe sensuri)
Sensurile unui cuvânt se stabilesc prin raportare la context.
De exemplu, verbul ,,a trece” este polisemantic:
- Andrei a trecut clasa. (=a promovat)
- Bunica a trecut strada cu ajutorul nepotului său. (=a traversat)
- Maria a trecut pe la noi. (=ne-a vizitat)
Omonimele sunt cuvinte care au formă identică, dar sens total diferit.
Exemple:
Poartă (ușă); poartă (a duce)
Lac (de unghii); lac (apă)

Omofonele-sunt cuvinte care se scriu diferit, dar se pronunță la fel:

s-a/sa; sau/s-au; la/l-a.

Omografele sunt cuvinte care se scriu la fel, dar se pronunță la fel:

Acele/acele; haină/haină.

Paronimele sunt cuvintele care au aproximativ aceeași formă (diferă un sunet) și înțeles diferit.
Ex. complement/compliment
Am învățat despre complement. - parte de propoziție
I-am făcut un compliment mamei. - a lăuda