Sunteți pe pagina 1din 1

Exerciţii şi probleme

1. Să se determine toate numerele naturale de două cifre care se împart exact la 31 şi au suma
cifrelor 12.
2. Suma a trei numere este 100. Să se afle numerele, ştiind că primul număr este de trei ori mai
mic decât al doilea şi al treilea împreună, iar diferenţa dintre al treilea şi al doilea este jumătate
din al doilea.
3. Scriem numerele naturale de la 1 la 101, unul lângă altul, formând un nou număr pe care îl
notăm cu N, adică:
N=123456789101112…9899100101
a) Câte cifre are numărul N?
b) De câte ori apare cifra 1 în scrierea numărului N?
c) De câte ori apare cifra 2 în scrierea numărului N?
d) Ce cifră se află pe poziţia a 56-a în scrierea numărului N?
4. Într-o cutie se află trei feluri de bomboane: 10 cu mentă, 7 cu ciocolată, şi 15 cu fructe. Care
este numărul minim de bomboane pe care trebuie să le luăm din cutie pentru a fi siguri că luăm
câte o bomboană de fiecare fel?
5. Aflaţi cel mai mare număr natural de trei cifre care împărţit la 12 dă restul 7.
6. Pentru a pune faianţă şi gresie în bucătărie, Marian a vorbit cu doi meşteri. Primul a spus că
termină lucrarea în 2 săptămâni, iar al doilea că o termină în 3 săptămâni. Marian a angajat pe
amândoi meşterii. A câta parte din lucrare au executat cei doi muncitori într-o săptămână?
7. Să se determine cel mai mare număr natural de cinci cifre diferite, astfel încât suma cifrelor să
fie un număr par.
8. Suma a trei numere naturale este egală cu 85.Dacă al doilea număr ar fi cu 5 mai mare, atunci
el ar fi de 5 ori mai mic decât primul. Ştiind că primul este cu 5 mai mic decât suma celorlalte
două numere, să se afle cele trei numere.
9. Găsiţi un număr de forma care adunat cu produsul şi cu suma cifrelor lui dă 135.
10. Câte bomboane sunt într-o cutie şi câţi elevi sunt într-o clasă, ştiind că ar mai trebui 8
bomboane ca să primească fiecare câte 4 bomboane, iar dacă se dau câte trei bomboane la
fiecare elev, mai rămân 24 de bomboane?
11. Un melc cade într-o fântână adâncă de 20 m. Ziua el urcă 4m, iar noaptea alunecă înapoi 2 m.
După câte zile iese melcul din fântână?
12. Aflaţi care este numărul scris pe locul 2000 în şirul: 6,9,12,15,…
13. Este ora 12. Ceasul Alexandrei începe să rămână în urmă cu două minute pe oră. După cât timp
ceasul Alexandrei va arăta pentru prima oară din nou ora exactă?
14. Care este cel mai mic număr de bile care se pot pune în 20 de cutii, ştiind că sunt îndeplinite
simultan următoarele condiţii:
a) Fiecare cutie conţine cel puţin două bile;
b) Nu există două cutii cu acelaşi număr de bile;
c) Fiecare cutie conţine un număr par de bile.
15. Patru oameni sapă patru gropi în patru zile. În cât timp sapă un om o jumătate de groapă?
16. Câţi elevi sunt în clasa a IV-a, ştiind că dacă formăm grupe de câte un băiat şi o fată, rămân 12
băieţi, iar dacă formăm grupe de câte 4 băieţi şi o fată rămân trei fete?
17. Suma a trei numere naturale este 246. Aflaţi numerele, ştiind că dacă mărim cu 10 jumătatea
primului număr, mărim cu 20 jumătatea celui de-al doilea şi cu 30 jumătatea celui de-al treilea,
cele trei rezultate sunt numere naturale consecutive.
18. Suma a 8 numere naturale distincte este 35. Aflaţi produsul celor 8 numere.
19. Avem trei vase în care încap 8 l, 5 l şi 3 l. Primul este plin cu apă, iar celelalte sunt goale. Cum
se poate măsura un litru de apă folosind numai cele trei vase?
20. Pentru paginarea unei cărţi s-au folosit 117 cifre. Ştiind că prima pagină care s-a numerotat a
fost pagina cu numărul 3, aflaţi câte pagini are cartea.
21. Se dă şirul: 23, 27, 31, 35, 39,…
Ce număr se află pe locul 10? Dar pe locul 98? Dar pe locul 2000?
22. Aflaţi cel mai mare număr natural care adunat cu 2347 dă ca rezultat un număr format din 6 cifre.

S-ar putea să vă placă și