Ion-caracterizare

Ion este personajul principal, un personaj complex, cu insusiri contradictorii:

viclenie si naivitate, gingasie si brutalitate, insistenta si cinism. Este un personaj
realist, tipic pentru o categorie sociala-taranul sarac care doreste pamant.
Personajul realist este determinat social si are o psihologie complexa, urmarita in
evolutie. Prin destinul sau tragic Ion depaseste caracterul reprezentativ si se
individualizeaza. Conturat obiectiv si realist, sugestiile naturaliste se atenueaza.

O prima scena semnificativa se regaseste in capitolul “Zvarcolirea” din

“Glasul pamantului”. Ion se duce la Ana, ea fiind la pamanturi. Acesta se uita la
pamanturi si vazand cat de mari erau si faptul ca nu mai erau ale lui il face sa se
simta mic in fata acestora. Zicea ca el trebuia sa aiba aceste pamanturi, ca din vina
parintilor lui nu are si el pamanturi. Se simtea neputincios, fara putere si isi dorea
din ce in ce mai mult sa aiba multe pamanturi. Din aceasta scena reise cat de lacom
este Ion in privinta pamanturilor.

O a doua scena semnificativa se regaseste in capitolul “Sarutarea” din “Glasul

Iubirii”. Ion ajunge in fata pamanturilor care in final sunt ale lui, le saruta si isi
baga mainile in pamant aceasta scena anticipand sfarsitul tragic al lui Ion. In
sfarsit, Ion nu se mai simtea mic, se vedea mare, stapan peste aceste pamanturi.
Aceasta scena evidentiaza neglijenta lui Ion fata de celalte personaje, contand doar
sa aiba pamanturi.

Ion este caracterizat in mod direct (de catre narrator, de alte personaje,
autocaracterizarea) si indirect (prin fapte, limbaj, atitudine, vestimentatie).

Naratorul prezinta initial, in mod direct, biografia personajului, iar pe

parcursul romanului, elemente de portret moral. Caracterizarea directa realizata de
alte personaje se subordoneaza tehnicii pluralitatii perspectivelor: “Ion e baiat
cumsecade”(doamna Herdelea), “esti un stricat si-un bataus…”(preotul Belciug).

Caracterizarea indirect se realizeaza prin faptele care evidentieaza trasaturile

sale. Limbajul apartine registrului popular, este diferit in functie de situatie. Este
respectuos cu invatatorul si preotul, dar ironic cu Vasile Baciu. Vestimentatia ii
reflecta conditia sociala de taran, iar numele devine emblematic.
 Comportamenul sau reflecta intentiile fata de celelalte personaje. La hora, este
tandru:o “strange la piept pe Ana cu mai multa gingasie…” decat ceilalti flacai,
apoi este batjocoritor, indifferent sau o loveste “cu sange rece”.

Desi sarac, este “iute si harnic ca ma-sa”. Iubeste munca si pamantul fiind
infratit cu pamantul prin munca. De aceea lipsa pamantului I se pare o nedreptate
iar dorinta de a-l avea este motivate:”Toata istetimea lu nu plateste o ceapa
degerata, daca n-are si el pamant mult, mult…”

Era respectat de flacaii din sat si temut de tigani deoarece il stiau impulsiv si
violent.

Istet, silitor si cuminte, trezise simpatia invatatorului care il considera capabil

de a-si schimba conditia. Baiatul renunta insa la scoala pentru ca pamantul ii este
mai drag decat cartea.

In concluzie, Ion este un personaj romanesc memorabil si monumental,

ipostaza a omului telluric, dar supus destinului tragic de a fi strivit de forte mai
presus de vointa lui neinfranata; pamantul-stihie si legile nescrise ale satului
traditional.