Clasa a X-a C 25.02.

2022

Textul suport: Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, de Camil Petrescu

RECAPITULARE
Premisă / Argument

,, Ipostaze ale personajului feminin în opere literare interbelice studiate. Femeia este adesea
pusă în ipostaza de victimă, fie a sorții, fie a împrejurărilor. Aveți în vedere în argumentările
voastre opera în sine, cât și următorul citat :
,,Unii au văzut în femeie un element bun al societății, alții, dimpotrivă, au considerat-o
cauza tuturor relelor, poate și pentru că ,,femeia e mereu schimbătoare și nestatornică’’
(Vergiliu) și ,,este începutul tuturor păcatelor.’’ (Liviu Rebreanu)

,, Siesta, în orășelul obosit de aerul tare al dimineții și cu perdeluțele trase pretutindeni, a

fost pentru noi o dupa-amiază de istoviri exasperate și de bucurii care, deși așteptate, erau cu atât
mai prețuite.(…)
Vorbisem puțin de tot, întreaga după-amiază, căci simțeam că vorbele, față de gesturi și
prezență, erau de prisos, ca hârtiile moneta în țările cu acoperire totală în aur. Cândva însă,
nevastă-mea duse mâna la căpătâi, luă din tabacheră o țigară, o puse în vârful unei țigarete și o
aprinse gânditoare, cu chibritul. Gestul acesta avea o eleganță, acum naturală, dar la început
trebuie să fi fost socotit de ea cu convingere, ca un semn de ,,distincție’’. Acum nu era , mai
aproape vorbind, decât un gest de acreală distinsă. Era un gest absolut mărunt, dar parcă ar fi
trecut un nor stupid peste toată voluptatea.(…) În zilele noastre de dragoste adevărată, nevastă-
mea n-avea niciodată, goală, poze de eleganță studiată. Frumusețea ei era toată spontaneitate și
mișcare.’’
,,Fiecare credem că femeia care ne iubește are, păstrate pentru noi, anumite gesturi de
mângâiere și frumusețe , gesturi cărora noi le dăm un anume înțeles și nu e o suferință crâncenă
să vedem că le are și pentru altul…’’ (Ultima noapte…)

1. Ce așteptări avea Ștefan de la femeia iubită ?

2. Care este atitudinea femeii pe care o descrie Ștefan ?
3. Cum se interpretează gesturile Elei? Dar atitudinea?
4. Ce explicație găsești întâlnirii dintre cei doi?
5. Ce îl deranjează sau nu pe Ștefan, atunci când vorbește despre ,,nevastă-mea’’?
6. Care ar fi concepția despre dragoste a naratorului-personaj?
7. Tu ce înțelegi din gesturile Elei?
8. Gelozia lui Ștefan este justificată?

1
 Opera Tipologie Ex.

- Tematică orientată spre interioritatea

protagonistului (condiţia intelectualului şi
Ultima noapte a. Modern, experienţele sale de cunoaştere)
de dragoste, subiectiv - Accentul pus pe trăirile interioare
întâia noapte - Unicitatea perspectivei narativ, timpul
de război, prezent şi subiectiv, naraţiunea la
de Camil persoana I
Petrescu - Tehnici narative moderne:
• Memoria involuntară (naratorul
prezintă experienţele aşa cum i le
dictează memoria)
• Paranteza (element aflat în strânsă
legătură cu memoria involuntară);
Camil Petrescu spunea „în mod
simplu voi lăsa să se desfăşoare fluxul
amintirilor. Dar dacă tocmai când
povestesc o întâmplare îmi aduc
aminte de altă întâmplare!”
• Monologul interior

b. de analiză - Universul fictiv se concentrează asupra

psihologică evenimentelor din planul conştiinţei
- Conflictul principal este interior
- Trăirile, interpretările evenimentelor sunt
mai importante decât întâmplările
concrete
- Construcţia subiectului nu mai respectă
ordinea cronologică
- Preferinţa pentru analiză şi confesiune

2
 c. de tip - Foloseşte tehnici moderne narative
proustian utilizate de scriitorul Marcel Proust
• Memoria involuntară
• Analiza
• Introspecţia
• Naraţiunea la persoana I

d. interbelic - publicat în anul 1930

e. personajele - 1. naratorul-personaj
- tipologie - 2. Ela
- modalităţi
directe de
caracterizare
- modalităţi
indirecte de
caracterizare
- evoluţia
poveştii de
iubire dintre
Ştefan
Gheorghidiu şi
Ela

I. Ce temă problematizează romanul?

Tema, element modernist prin raportarea la drama intelectualului ultralucid, aspirând la
iubirea absolută, devorat de incertitudini , descoperind antinomia: viață, moarte, din perspectiva
absurdității războiului.
Diegeza romanului se constituie în refigurarea unei istorii a cuplului , context al drumului
interior al protagonistului care parcurge o dublă inițiere, în iubire și în moarte.
Ce simbolizează iubirea şi războiul? Sunt aceste două teme experienţe în formarea
personajului-narator? Argumentaţi!
II. Ce semnificaţie are titlul romanului?
Semnificația titlului:
- metaforă ce sintetizează dualitatea structurală a textului;
3
 - reiterarea substantivului determină două sensuri antagonice:
- sfârșitul îndoielii și debutul revelațiilor existențiale față de care drama spirituală
devine insignifantă.
- iubirea și moartea: experiențe existențiale în față cărora omul apare în autenticitatea
lui.
- experiențele: modalități de a analiza ființa celuilalt și personalitatea scindată a
naratorului.
De ce a preferat autorul să modifice titlul iniţial al romanului, “Proces-verbal la
dragoste şi război?”
III. Ce semnificaţie au cele două părţi ale romanului? Demonstraţi că romanul este o
construcţie unitară?
Structura bipolară a romanului:
a.plan subiectiv: structura interioară a romanului prezintă monografic o iubire, configurată în
secvențele de comunicare spirituală și suspiciune lucidă care subminează sentimentul,
determinând disoluția acestuia.

b.planul obiectiv, reprezentare a universului social cu relații tipice: viața mondenă sau coșmarul
războiului; factorul unificator îl reprezintă memoria involuntară ce permite structurarea operei,
fără respectarea cronologiei evenimentelor.
Ce parte a romanului este pur ficţională şi care are ca punct de plecare jurnalul de front al
autorului, fiind inspirată din realitate?

I. Argumentează modernitatea romanului:

Discursul romanesc e structurat pe patru fire narative care se intersectează:
• firul liniar;
• firul secvenționat realizat prin tehnica flash-backul)
• firul spiralat urmăreste evoluția interioară a personajului; redescoperirea sensurilor
fundamental-ontologice)
• firul sinusoidal: (cu maxime și minime afectiv senzoriale generate de introspecție).

Ce tehnici narative moderne apar în text? Exemplificaţi.

II. Identifică etapele dramei interioare şi impactul acestora în evoluţia protagonistului.

Etapele dramei interioare sunt configurate în cercuri concentrice, după modelul narativ
spiralat.

4
 Discursul va fi focalizat pe transformările survenite în conștiința eroilor naratori.
La finalul primei cărţi, accentul va cădea pe modul în care se va trece de la un tip de
reprezentări la alt sistem de reprezentări.
Diegeza romanului se constituie în refigurarea unei istorii a cuplului, context al drumului
interior al protagonistului care parcurge o dublă inițiere, în iubire și în moarte.
Eroul este implicat în două situații limită – iubirea și războiul – situații pe care le trăiește
intens și total cu riscul suferinței:
”N-aș vrea să existe pe lume o experiență definitivă de la care să lipsesc…ar constitui
pentru mine o limitare.”
Cele două experienţe – iubirea şi războiul- sunt complementare, întrucât valorifică
trăiri diferite. Care dintre acestea are un rol decisiv, schimbându-i viziunea asupra
existenţei lui Gheorghidiu?
Etapele conflictului psihologic:
CARTEA I.
Cap. I. La Piatra Craiului în munte.

1.1 Prologul stă sub semnul iubirii ca temă dominantă a romanului, sentiment la care se
raportează în plan ideatic toate personajele.
Teoria iubirii provoacă singurătatea, izolarea, necesare întoarcerii în timp.
1.2. Discuția ofițerilor despre fidelitatea în iubire:
Un incipit care incriminează dur incompetența sistemului militar, nepregătit în apărarea țării.
Febril, resimte drama lucidităţii şi se explică chinuitor.
Colectivitatea, apartenenţa la grup e acceptată cu un profund dispreţ.
Silit de nivelarea pe care o presupune câmpul de luptă și amenințarea morții să renunțe la
piedestalul pe care se ridică cu bună știință, observă prezența celorlalți cu o privire
disprețuitoare. Alături nu înseamnă împreună:
”Simplismul convins al acestei discuții mă făcea nervos”.
Sunt diferiţi pentru că trăiesc la alte temperaturi interioare, lucrurile obișnuite: trădarea unei
femei, afacerile rentabile, conversațiile banale.
1.3. Dezbaterea despre fidelitate relevă dominantele spirituale ale eroului: hipersensibil; rafinat,
intuitiv, emotiv, disimulant, interiorizant, predispus la analiză şi observaţie psihologică.
Argumente:
a. intervenția lui Șt. Gheorghidiu este explozivă, agresivă:

5
 ” Dar iubirea e altceva. Iar dacă nu știți ce e, puteți, cu noțiunile cumpărate și vândute cu
toptanul să dezbateți toată viața. Și privindu-i disprețuitor: Discutați mai bine ce vă pricepeți.
(…) Musteala otrăvitoare din mine trebuia să răbufnească.”
b.susține principiul estetic că nu poți vorbi sincer decât despre propriile percepții:
”Ce știu ei despre dragoste, de vorbesc interminabil? Platitudini, poncife din cărți, din
formule curente…Dogme banale…A crede că iubirea sufletelor e o combinare
simplistă, înseamnă a discuta prostește…”
c.reacționează la discuțiile care minimalizează superioritatea dragostei în concepția
eroului.
d.atestă superioritatea intelectuală, considerând noţiuni grosolane, părerile celorlalți.
e.lucid, introvertit, analist, subiectiv în aprecierile despre lume;
f.subiectiv mai mult decât obiectiv, uşor egoist, orgolios, puternic, toate constituind
dovezi imanente ale incapacităţii sale de adaptare socială.
g.predilecția pentru iubirea ca autosugestie, sentiment reiterat, mai mult în planul
cunoașterii și al trăirii. Iubirea fiind concepută ca problemă de cunoaștere:
”O iubire mare e mai curând un proces de autocunoaștere.”
h.sentimentul e dirijat rațional. Iubirea este o experiență existențială necesară:
”Trebuie timp și complicitate pentru formarea ei.(…) Pe urmă te obișnuiești cu surâsul ei și
treptat îți trebuiește prezența ei zilnică. ”
• obișnuința se transformă în destin.
• voința de a iubi devine necesitate și apoi orgoliul.
i.o structură intelectivă pentru care speculațiile filosofice devin mediul în care gândește
cu dexteritate. Faptul acesta îi conferă superioritate, pe care o dorește netulburată.
j.resimte izolarea de viața trepidantă a complicațiilor sociale, într-un univers în care
domină spiritul filosofic cu puterea de a gândi un sistem ideatic. În această lume dorește să fie
implicat și personajul feminine, pentru a trăi o dragoste eliberată de contingențele comune ale
vieții sociale.

Cap. II. Diagonalele unui testament.

2.1. Dominantele concepţiei idealiste despre iubire:

A. Iniţial resortul iubirii va fi satisfacerea vanității:

6
• pentru intelectual, relația cu una din cele mai frumoase studente, îi satisface orgoliul de a
fi admirat social;
• pentru tânăra literată, inteligența lui reprezintă împlinirea dorinței de a se distinge prin
statutul social;

B. Aspiraţia la o dragoste absolută, rarefiată, care se consumă în alte spații decât cele reale:

• ”Simțeam că femeia aceasta e un exemplar unic, așa ca eul meu, ca mama mea.”
• Idealizarea, dorința de unicitate se reflectă asupra obiectelor care-i aparțin;
• Natura superioară este revelată de mărturisirea eroului:
“Nu m-aș fi putut realiza decât într-o dragoste absolută.”
• concepția iubirii absolute, expresia unei metafizicii pure și absolute care
spiritualizează actul erotic;
• aceasta devine cauza determinantă a geloziei sale, care îl face să se zbată între
certitudine și îndoială.

C.Implicarea în experiență cu întreaga personalitate.

• caută esența iubirii.
• crezul inalterabil al iubirii absolute, mai presus de limită:
”Cei care se iubesc au drept de viață și de moarte unul asupra celuilat”.
• iubirea e concepută ca sentiment total, dar și problemă de cunoaștere, ca tensiune spre
absolut.

D. Obișnuința se transformă în destin.

• voința de a iubi devine necesitate și apoi orgoliul.

E.Prima ipostază a fiinţei iubite: o identitate construită din nevoia de ideal;

a. iniţial eroul nu o percepe pe Ela ci proiectează în ea o anumită imagine a feminităţii
ideale.
b. Apelativul: “fată dragă”;
c. Sentimente de admiraţie şi duioşie;
F.Reperele iubirii absolute:
• idealizarea fiinţei iubite:
• comuniune de sentimente;
• puritatea aspirațiilor;
• intensitatea trăirilor;
• absența compromisurilor;

7
“Cu ochii mari albaştri, vii ca nişte întrebări de cleştar, cu neastâmpărul trupului tânăr, cu gura
necontenit fragedă, cu o inteligenţă care irumpea, era de altfel un spectacol minunat”.
• iubirea, refacerea unității întregului:
”Eram obișnuiți, de doi ani de zile, să considerăm cu indiferență tot restul lumii, să ne simțim
bine oriunde suntem împreună și mai ales singuri”.
• iubirea devine formă de refacerea a cuplului edenic; refacerea fericirii pardisiace;
• împlinire afectivă şi spirituală:
Faptul că s-a constituit din dragoste, e motiv de mândrie, mizând pe ideea că iubirea pură este
ceea ce îl împlineşte în chip absolut, gândindu-se la modelul patern căruia îi păstrează neîntinată
frumuseţea.

2.2.Cina de socializare. Semnificaţii.

Condiția materială conduce la distrugerea echilibrului în cuplu.
Gheorghidiu ar fi vrut-o ”mereu feminină, deasupra discuțiilor vulgare, plăpândă și având
nevoie să fie protejată, nu să intervină atât de energic interesată.”
Moștenirea cu toate neplăcerile meschine determină o înviorare în cuplu. Averea face
posibilă afacerile, viața mondenă și destrămarea cuplului. Singurătatea în doi este anulată.
Treptat transpar adevărate veleităţi: mercantilismul, vanitatea, indiferenţa, trăsături care nu
aparţin persoanei sale, fiind un model comportamental împrumutat de la Anişoara.
Soliditatea iubirii nu poate fi probată într-un spaţiu închis;
Accesul în societate va dovedi precaritatea erosului şi superficialitatea feminină;
Descoperă dezgustat incultura, corupția.
Drama eroului camilpetrescian e drama opoziţiei dintre Real şi Ideal, a confundării faptelor
cu principiile. A pune societatea în paranteză, înseamnă a nega, a desfiinţa. În aceasta stă puterea
ideii.
Polemică cu falsele valori.
Ceea ce descoperă dincolo de fațadă, îl determină să iasă din asociație.

Cap. III. E tot filosofie

3.1. Dedublare ironică;
• zeflemeaua șăgalnică atenuează solemnitatea.
• femeia intimidată de inteligenţa bărbatului:
”Femeia aceasta începuse să îmi fie scumpă tocmai prin bucuria pe care eu i-o dădeam”.
• Lecţia de filosofie, consumată în alcov, definește eroul:
• ” Iubirea presupune comuniune intelectuală”.
8
 • Justificarea principiului: cunoașterea prin simțuri e primară, nediferențiată. Singura
realitate e cea a reprezentărilor spiritului care se îndoiește:
• ”Simțurile sunt înșelătoare. Totul e relativ”.
• Spiritul devine incomod prin inteligența excesivă;
3.2. Excursia de la Odobeşti;
• spargerea unui univers rotund, în care cei doi erau predestinaţi unul celuilalt.
• Ela devine un obiect de studiu: “Printr-o ironire dureroasă, descopeream acum treptat,
sub o madonă crezută autentică, originalul: un peisaj şi un cap străin şi vulgar.”
T. Vianu observă fazele înstrăinării:
- comparaţia fizică dezavantajoasă soțului:
“ Simţeam că nici nu era singura inferioritate pe care mi-o găsea. Pare-se că snobii aveau
un alt stil, pe care eu nu-l aveam. Vedeam zi de zi cum femeia mea se înstrăina, în preocupările
şi admiraţiile ei, de mine.
- falsa bunăvoință;
- refuzul intimităţii;
- cochetăria;
- înstrăinarea;
Suferința vine din faptul că viziunea despre iubire e contrazisă:
”Trădarea femeii amenință să-i năruie constituția intimă: ”Jucasem totul pe această femeie și
trebuia să trag acum consecințele care se impuneau: desființarea mea ca personalitate.

“Viaţa mi-a devenit o tortură continuă. Ştiam că nu mai pot trăi fără ea. Ca o armată care
şi-a pregătit ofensiva pe o direcţie, nu mai puteam schimba baya pasiunii mele.
O conștiință raportată mereu la absolut și care, față în față cu ceea ce ar putea reproșa
concret femeii, se trezește că totul e inconsistent:
“Ce să-i reproșez? Că s-au coborât din mașină”?
Disimularea marchează o dramă desfășurată la nivelul indemonstrabilului, dar angajând ființa lui
Gheorghidiu în întregul ei afectiv, intelectual.
Cu timpul, femeia nu mai acordă nicio semnificaţie invariabilelor afective ale cuplului:
“Aşa sunt petrecerile astea. O dată acasă, niciuna nu se mai gândeşte apoi la cunoştinţele
şi întâmplările de aici.”

Cap. V. Între oglinzi paralele

• personajul exersează răzbunări;

9
 • revolta, expresie a setei de cunoaștere, a credinței că nu există salvare fără curajul
adevărului:
”Am crezut atâta vreme că sunt singurul motiv de durere sau de bucurie pentru femeia mea.”
• Gesturile ultime capătă proporțiile unei trădări.
• Degradarea imaginii ideale:
“Ela devenise seacă, nefilosoafă, geloasă, lacomă seacă și rea”. ( G. Călinescu).
• în interiorul iubirii se trăiește drama intangibilului iubirii absolute:
”Să renunț la ea, pentru viitor, să schimb tot peisajul planurilor mele, să las un drum alb în
gol, mi se părea de neînlăturat”.
”Tot trecutul îmi apărea cu alt înțeles decât cel cu care eram obișnuit, iar una din cele mai
dureroase operații erau aceate concluzii. Niciodată femeia aceasta nu mă iubise.

Cap. VI. Ultima noapte de dragoste

Este provocată de chemarea Elei. Răsplata pretinsă de femeie, donația, răstoarnă totul.
• Clarificarea definitivă:
Dezamăgirea este determinată că nu a putut intuit adevărul: Nu m-ai înșelat, m-am înșelat.”
• este drama inteligenței care se simte atacată până în adâcuri. Marea tristețe va fi
depășită prin confesiune.
• vizibil e zbuciumul cognitiv al unei conştiinţe dormice să-şi domine sensibilitatea
printr-un examen lucid şi crud.

V. În ce mod va finaliza iminenţa morţii, aventura cunoaşterii?

CARTEA A II- A. RĂZBOIUL
• Se constituie în al doilea traseu existenţial.
• Se dezvăluie aici drama individului integrat înt-o colectivitate, care îşi confruntă
subiectivitatea cu destinul omenirii în general.
• Eroul e copleşit de ratare totală:
•
”Prăbuşirea mea lăuntrică era cu atât mai grea, cu cât mi se rupsese totodată şi axa
sufletească.”

• Ordinul de luptă transcris la sfârşitul capitolului aduce totul într-o matcă concretă, fără
alternative.

Thanatosul, formă de catharsis:

• războiul conferă o renaştere din interior.

10
 • conştientizează drama umanităţii.
• de pe scena Istoriei, războiul se mută pe aceea a conştiinţei individului”.
• participarea la conflagraţie va fi una asumată, menită să-l lămurească asupra lui însuşi:
•
”N-aş vrea ca această experienţă majoră să lipsească din întregul meu sufletesc” .
• eroul traversează coşmarul morţii şi iese îmbogăţit interior, reconsiderându-şi atitudinea
faţă de Ela, faţă de sine și faţă de lume. Se rezolvă conflictele personajului: cu el însuşi,
cu ceilalţi, conflictul cu Universul.
•
”Mă trântesc jos istovit. Era ca la unu după-amiază. E cald, soarele și lumina albicioase.
Oamenii se adună grămadă… Fac socoteală… Lipsesc numai șaisprezece, cu cei eventual
rătăciți, cu tot. Acest numai se referă la sentimentele de groază prin care am trecut și la risipa
de obuze a nemților”.

VI. Dezbateţi semnificaţii ale complinirii spirituale, plecând de la finalul deschis al

romanului.
SEMNIFICAŢII ALE COMPLINIRII SPIRITUALE
Discursul va fi focalizat pe transformările survenite în conștiința eroilor naratori.
La finalul primei cărţi, accentul va cădea pe modul în care se va trece de la un tip de
reprezentări la alt sistem de reprezentări.
Personajele reprezintă contrariile, fiindcă cei doi se mişcă în lumi diferite, bărbatul în
lumea ideilor, femeia în lumea esenţelor concrete, rezultând de aici o ac inadaptare primară,
mascată iniţial de inocenţă, dar neputând fi ascunsă la nesfârşit.
Problematic, romanul de dragoste este expresia unei nepotriviri și din această perspectivă
este insignifiant dacă Ela l-a înșelat sau nu pe Gheorghidiu.
Dualitățile care subliniază condiția dilematică a personajului se raportează la universul
abstract al gândirii și la existența concretă, materială, viscerală, cunoaștere și trăire, antinomii
între care se constituie un destin ce își găsește totuși salvarea.
Suferința vine din faptul că viziunea despre iubire e contrazisă. Ela admite compromisul,
ratează în viziunea lui Ştefan Gheorghidiu, posibilitatea sublimă a unei asemenea iubiri.

11