UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE
MASTERAT: PSIHODIAGNOZA COGNITIVA SI CONSILIERE
PSIHOLOGICA
DISCIPLINA: PSIHODIAGNOZA PERSONALITĂŢII III
Data: 12.6.2012

TEHNICI PROIECTIVE

CARACTERISTICI ALE TEHNICILOR PROIECTIVE DIN CARE

DECURGE CAPACITATEA LOR ED INVESTIGAŢIE
ŞI DIAGNOZĂ CLINICĂ

Masterand: ARON MARIAN-GABRIEL

Anul II

2012
 CARACTERISTICI ALE TEHNICILOR PROIECTIVE DIN CARE
DECURGE CAPACITATEA LOR ED INVESTIGAŢIE
ŞI DIAGNOZĂ CLINICĂ
Tehnicile proiective

Atunci când o persoană proiectează imaginile proiecţiilor ei îşi trădează de fapt

preocupările, obsesiile, viaţa sa interioară şi adesea inconştientă. Pentru acest motiv au
apărut tehnicile proiective. Ele se folosesc cam din 1930 şi reprezintă de fapt nişte
situaţii (stimuli) mai slab structurate, neclare, ambigue, având rolul de a provoca şi a
capta proiecţiile individului. Subiectului i se arată nişte pete de cerneală şi este întrebat
ce vede acolo sau i se arată nişte imagini şi trebuie să facă scurte povestiri despre ele.
Astfel, persoana îşi dezvăluie fără să ştie anumite coordonate ale personalităţii sale şi
astfel oferă psihologului o serie de informaţii greu sau imposibil de obţinut din alte
surse.

Noţiunea de proiecţie a fost lansată în Psihologie de Freud în 1894 în lucrarea

«Psihonevrozele de apărare». El utilizează proiecţia pentru a explica diferite tulburări
psihopatologice ca fobiile sau paranoia din perspectivă psihanalitică, afirmând că
proiecţia este «o operaţie prin care subiectul expulzează din sine şi localizează în altul
anumite calităţi, sentimente şi dorinţe chiar obiecte pe care nu le cunoaşte sau le refuză
în sine însuşi».

Proiecţie este tendinţa oamenilor de a fi influenţaţi de trebuinţele, emoţiile şi

structura lor psihologică de ansamblu în interpretarea realităţii, ori de câte ori câmpul
perceptiv prezintă o anumită ambiguitate. Problematica proiecţiei necesită discutarea
relaţiilor cu conceptul de transfer, cu cel de identificare şi cu cel de mecanism de
apărare.
1. proiecţie-transfer: subiectul arată prin atitudinea sa faptul că asimilează o
persoană cu o alta.
2. proiecţie-identificare: subiectul se asimilează altor persoane sau asimilează
în sine obiecte externe
3. proiecţia ca mecanism de apărare: în paranoia, în fobie, în gelozia proiectivă
care este diferită de gelozia normală sau delirul de gelozie paranoic.

1
 Caracteristicile tehnicilor proiective:

1. sunt nişte sarcini ambigue sau slab structurate care permit o mare libertate de
răspunsuri;

2. subiectul nu cunoaşte semnificaţia răspunsurilor lui - se trădează inconştient şi

de regulă nu i se comunică modul în care răspusurile lui vor fi codificate şi
interpretate;

3. scorarea şi/sau interpretarea răspunsurilor de către psiholog implică o anume

subiectivitate din partea acestuia.

În literatura de specialitate se face o distincţie netă între tehnicile proiective şi

aşa numitele teste obiective. Încă de la apariţie, tehnicile proiective au stârnit vii
controverse printre practicieni, mulţi susţinând că acestea nici nu merită să fie numite
teste întrucât nu satisfac cerinţele fundamentale ale unui test psihologic (validitate,
fidelitate, standardizare). Desigur caracterizarea unei persoane nu se face după un
singur răspuns dat la un singur test. Fidelitatea este slabă atunci când mai mulţi
examinatori ajung la concluzii diferite şi tocmai acest lucru se reproşează testelor
proiective, de unde rezultă discreditarea acestor tehnici.

Testele obiective, prin contrast, satisfac cerinţele psihometrice de bază, adică i

s-au calculat fidelitatea, validitatea şi sunt standardizate, ca atare, regulile lor de
interpretare sunt mai clare, mai bine definite (CPI, 16PF, teste de inteligenţă, de
aptitudini etc.). În realitate, aceasta împărţire între tehnicile proiective şi tehnicile
obiective este artificială şi nefondată.

Tehnici Proiective cunoscute

Psihodiagnoza proiectivă se leagă prin excelenţă de clinica psihiatrică şi din
această perspectivă ea reprezintă procesul de examinare al unei persoane pentru a se
determina natura şi intensitatea tulburărilor sale mentale şi comportamentale.

Psihodiagnosticul clinic foloseşte o serie de instrumente utilizate în practica

curentă: Testul tematic de apercepţie TAT (proiectează propria problematică din
străfundurile personalităţii, dinspre trecut spre prezent), Testul tematic de apercepţie
pentru copii CAT, Testul pulsiunilor (Szondi), Testul petelor de cerneală – Testul H.

2
Rorschach, Teste de completare – Testul Rotter , Fabulele Düss , Testul arborelui, Testul
persoanei umane cu variantele - Testul Omului (“Desenează o persoană”) – DAP, Testul
familiei ( Desenul familiei), Testul casei.

Diagnoza clinică

Diagnoza clinică actuală include şi testele proiective ca metodă de investigaţie

psihologică. Psihodiagnoza proiectivă analizează global personalitatea sub aspect
structural şi dinamic prin intermediul proiecţiei ca mecanism psihic caracteristic
individului uman.

Psihodiagnoza proiectivă are câteva particularităţi din care reiese capacitatea

acestora de a stabili un diagnostic clinic:

- Analizează personalitatea individului în manieră globală, urmărind

funcţionalitatea de ansamblu a acesteia, plecând de la general spre particular, spre
deosebire de testele psihometrice în care demersul este de la particular la general.

- Analiza se bazează pe date mai puţin filtrate raţional, obţinute prin intermediul
proiecţiei ca mecanism prin care inconştientul îşi exteriorizează conflictele latente.

- Maniera evaluativă a trăsăturilor psihice, ale unei persoane, este calitativă prin
interpretarea semnificaţiilor pe care le au reacţiile sale verbale, atitudinile sau
acţiunile.

- Tehnicile proiective sunt slab standardizate deşi se fac încercări în acest sens.
Ele se numesc tehnici şi nu teste tocmai datorită manierei complexe de interpretare a
informaţiilor primite prin intermediul lor(răspunsuri libere) si gradului slab de
standardizare şi obiectivitate.

- Psihodiagnosticul proiectiv are un caracter predominant clinic – el sondează

inconştientul ca instanţă depozitară a proceselor primare, pulsiunilor ce presează
permanent asupra conştiinţei pentru obţinerea satisfacţiei, a reprezentărilor refulate
care prin acumulare devin sursă de suferinţă psihică.

- Diagnoza proiectivă este centrată pe procesele afective şi vectorul afectiv

motivaţional care au capacitatea de a da semnificaţii realităţii şi de a reflecta sub forma
de trăire relaţiile dintre subiect şi aceasta.
3
 - Tehnicile proiective pornesc de la ipoteza că proiecţia se declanşează ca
reacţie de interpretare a unor stimuli exteriori cu un anumit grad de ambiguitate,
făcând posibilă surprinderea tendinţelor profunde ale personalităţii (reacţii la anumite
imagini şi obiecte). Descifrarea semnificaţiilor proprii unui individ de a reacţiona în
anumite situaţii (similare) – dovedesc particularităţi de construct, de lucru şi
interpretare specifică acestor probe.

- Tehnicile proiective solicită subiectului să dea sens unor stimuli nestructuraţi,

cât mai ambigui sau incompleţi. Datorită ambiguităţii testele proiective sunt
considerate procedee deghizate de testare sau metode indirecte, disimulate.

- Spre deosebire de testele clasice psihometrice, tehnicile proiective urmăresc

aducerea în conştiinţă a conţinutului pulsional (inconştient) sau ideativ al subiectului.

- Investigarea personalităţii prin tehnicile proiective se face apel la capacităţile

expresive ale subiectului. Expresivitatea fiind capacitatea persoanei de a reflecta în
mod unic stări interioare şi de a le exprima prin desen, povestire sau completare.

- Sintetizând particularităţile de conţinut, de lucru şi de exprimare tehnicile

proiective se deosebesc de alte metode de explorare a personalităţii: prin multitudinea
variantelor de răspuns posibile date unui singur stimul dat, libertatea de exprimare şi
prin faptul că subiectul nu este conştient niciodată de semnificaţia psihologică a
răspunsului său şi un anumit răspuns nu are o anumită semnificaţie.

Avantajele tehnicilor proiective:

Tehnicile proiective depăşesc o serie de limite ale testelor psihometrice de

personalitate:

- numărul limitat al variantelor de răspuns ceea ce reduce libertatea de

exprimare

- distorsionarea conştientă a răspunsului subiectul dorind să-şi apere

imaginea de sine (disimulează, minte, simulează)

- răspunsurile sunt influenţate de lipsa de maturitate în gândire, nivelul scăzut

de instrucţie, neatenţie, incapacitate de autoanaliză

4
 - testele psihometrice repetate duc la învăţarea sarcinii si deci subiectul ştie
răspunsul.

- Tehnicile proiective fac o evaluare amplă, profundă şi subtilă a personalităţii

subiectului putând duce la un diagnostic clinic real.

- Tehnicile proiective favorizează contactul uman dintre subiect şi psiholog

ceea ce contribuie la îmbunătăţirea imaginii de sine a subiectului.

- Tehnicile proiective favorizează psihoterapia iar unele dintre ele constituie

chiar o formă de psihoterapie prin capacitatea lor de a provoca descărcarea tensiunea
subiectului.

- Tehnicile proiective au o mare sensibilitate în surprinderea deviaţiilor

patologice şi a bolii psihice.

- Tehnicile proiective se adresează unei largi arii de populaţie începând cu

copii, adolescenţi, adulţi, bărbaţi şi femei, persoane sănătoase dar şi bolnave,
indiferent de religie, cultura sau grad de instrucţie.

- Tehnicile proiective au relevanţă asupra procesului de creaţie.

- Tehnicile proiective ca şi testele clasice oferă rezultate care se pot conserva în

timp, astfel că repetarea probelor în timp şi compararea rezultatelor pot evidenţia
modificările survenite în modificarea personalităţii de la o etapă la alta şi în mod
special, evoluţia unor procese patologice.

Autorii tehnicilor proiective au rezerve faţă de investigarea personalităţii prin

teste psihometrice, considerând că această manieră analizează doar factori separaţi ai
acesteia.

Diagnosticarea prin tehnicile proiective consideră că personalitatea este

expresia asocierii unor trăsături reprezentative pentru categorii întregi de indivizi.

Bibliografie

1.Tehnici Proiective – note de curs, semestrul 1/2011.

2. Introducere în tehnicile proiective, Irina Tănăsescu, Editura Argument,

Bucureşti, 2009.
5