Capitolul 5

Din comunicarea timizilor

Timiditatea este un complex psiho–social despre care s–a scris şi s–a vorbit enorm. Şi nu în zadar, căci influenţa
acesteia asupra a milioane de oameni se întinde de la procese cognitive şi afective până la comportarea în societate şi
algoritmi de relaţionare intimă.
Când spun timid, spun implicit complex de inferioritate travestit în complex de superioritate. Din această cauză
timizii urăsc discuţiile banale, simple, deschise, pălăvrăgeala şi ceea ce în general ceea ce numeşti a face conversaţie.
O discuţie îl interesează pe timid numai dacă este grea, se dezbat probleme profunde şi importante pentru ţară şi
umanitate. Stratagema este că prin deţinerea de informaţii şi putere timidul se poate ridica în proprii lui ochi şi astfel
se mai uşurează de balastul inferiorităţii. Dar această tendinţă de respingere a subiectelor minore şi a conversaţiei este
totodată cea care îi alimentează indirect timidului inferioritatea.
Contrar altor opinii, eu văd în conversaţie un comportament de natură să te stabilizeze emoţional şi să îţi
îmbunătăţească viaţa socială. Orice încercare de a deveni un expert al manipulării cuvântului obligatoriu începe cu un
stagiu temeinic în banala conversaţie. Altfel nici nu s–ar putea. Conversaţia îţi dă o stare de bine, de încredere şi
siguranţă, poţi comunica relaxat cu orice om şi, indiferent de rangul ori prestigiul lui, nu te temi ce prostie ai putea
spune şi încetul cu încetul te obişnuieşti să întorci frazele şi să îţi foloseşti inteligenţa emoţională şi socială. Să faci
conversaţie necesită ceva ancorare în realitate, căci a face conversaţie înseamnă a fi capabil să discuţi despre temele
în vogă din societate: taxe, impozite, fotbal, politică, modă, filme, VIP–uri, convertibilitatea monetară, explorări
spaţiale etc. Fiind bine rodat în rolul sporovăielii, când vei avea de–a face într–adevăr cu o problemă sensibilă şi
oameni grei, tensiunea şi emoţiile discuţiilor nu îţi vor provoca mare pricină.
Nu aşa stau lucrurile şi pentru timid. Abţinânduse–se deliberat să vorbească multe şi nevrute, când este vorba de
un dialog în care se iau decizii şi se dezbate aprins un subiect, timidul clachează. Emoţiile şi tensiunea nervoasă îl
inhibă, îl împiedică să se concentreze, îi golesc creierul de orice înţelegere a celor discutate.
Fără a cădea în capcana superficialităţii, trebuie să foloseşti şi să exersezi conversaţia ori de câte ori ai ocazia.
Indiferent cine îţi este interlocutor, o bună conversaţie, adaugită de zâmbete şi politeţuri va crea o bună impresie şi
sentimente pozitive legate de persoana ta. Arătându–te deschis, dornic de dialog, la curent cu toate fleacurile şi
nimicurile trecătoare, incredibil dar adevărat, construieşti baza pentru viitoarele discuţii importante şi relevante pentru
interesele comune şi relaţia umană. A fi dispus la conversaţie îţi deschide orizonturi nebănuite în a putea comunica şi
relaţiona cu o mulţime de oameni cu care de fapt nu ai puncte comune. Schimbi informaţii, păreri, afli noutăţi, îţi
îmbogăţeşti cunoştinţele şi îţi faci prieteni. Starea sufletească pe care ţi–o dă banalul nu este de neglijat şi ea
contribuie la socializarea şi integrarea ta în societate: te simţi bine, relaxat, eliberat de stress, încrezător şi sigur pe
tine însuţi, dornic şi deschis să stabilileşti noi contacte interpersonale.
Privitor la timid, evitarea voluntară a conversaţiei îi întăreşte comportamentul evitant, îl îndepărtează de lume,
de oameni, de agitaţie şi forfotă, contribuind şi el cu ceva la adevărul că timiditatea este „sala de aşteptare a
nevrozelor“. (citat 1)
O altă consecinţă a conştiinţei inferiorităţii este şi continua preocupare pentru propria persoană. În puţinele
discuţii pe care le are în societate, timidul, de teamă să nu se facă de râs, nestăpânind subiectul de dialog, preia
iniţiativa şi începe să vorbească fără întrerupere, monopolizând practic atenţia tuturor. Dar cum poate timidul să se
menţină în centrul atenţiei decât prin a vorbi despre el însuşi. Astfel, în faţa unor oameni pe care–i vede pentru prima
oară, timidul ajunge să spună totul despre viaţa lui şi prin ce–a trecut el. Nu este deci de mirare că timizii cu greu pot
ţine ascuns vreun aspect din viaţa lor personală şi apropiaţii lor le cunosc existenţa mai bine decât oricine altcineva.
Dar dacă pentru cei prezenţi timidul face impresia unui om de lume, pentru cineva avizat acest comportament
social trădează o dureroasă greutate a inferiorităţii şi teamă ascunsă cu grijă în cel mai întunecat ungher al conştiinţei.
Dacă vei cere vreodată sfaturi ori informaţii timidului, acesta îţi va livra informaţia dorită, dar însoţită şi de
neîncredere şi îndoială cu privire la veridicitatea ei. (trimitere la idee 2)
Orice fragment de comunicare este de fapt un mesaj complex, alcătuit din trei părţi: indus, raţional şi emoţional
şi orice informaţie ai transmite, de ea se ataşează şi o componentă emoţională dată de starea sufletească a
vorbitorului. Astfel te trezeşti din partea timidului cu texte de genul: „Maşina a plecat dar poate s–a întors între timp“,
care îţi transmit şi ţie aceeaşi suspiciune şi îndoială pe care a pus–o timidul în mesaj.

Psihologie aplicată pentru nivelul mediu şi avansat. Copyright Pleşca Liviu. Toate drepturile rezervate. 2008
1
 Timidul îţi poate da informaţii utile şi valoroase, dar să ai grijă să elimini din corpul mesajului primit partea
emoţională ataşată de el. Acum nu gândi că este timid orice om la care, pe lângă informaţie, sesizezi şi o nuanţă de
neîncredere. Una este neîncrederea obiectivă, legată de informaţie şi cu totul altceva este neîncrederea subiectivă
legată de emitent.
După ce ai citit procesul resentimentului, explicat într–un capitol anterior, îţi este uşor să înţelegi de ce acesta
este sursa unei mari părţi din comunicarea timidului. Cu imaginea şi respectul de sine la pământ şi din conştiinţa
neputinţei condiţiei sale, singura şansă de supravieţuire psihologică a timidului este să–i coboare pe ceilalţi la nivelul
său.
Şi cel mai sigur şi uşor mod de a realiza această coborâre este să se folosească de resentiment: critici, denigrări,
negări, acuze, bagatelizări, deprecieri, etc. Cu un timid alături, nu vei scăpa de ascuţimea inteligenţei şi a simţului său
critic puse în slujba resentimentului. Se porneşte startul într–o performantă vânătoare şi contabilizare a micilor
greşeli, în care acestea, din liliputane devin uriaşe. Orice defect personal este observat şi scos în evidenţă.
Ezitările şi eşecurile tale, odată depistate de timid, devin în mâinile lui instrumente de tortură. Iar meritele şi
reuşitele tale sunt minimalizate şi şterse din nomenclatorul conştiinţei. Pentru a rezista în faţa acestui neîntrerupt atac
verbal şi a nu te complexa la rându–ţi, ai nevoie de un psihic puternic: o bună şi puternică imagine de sine,
completată de o profundă încredere în sine. Din aceste motive, consider simpla prezenţă a unui timid într–un grup
social drept un veritabil test psihologic pentru aceştia.
Datorită resentimentului timidului, dacă nu ai o puternică încredere în tine însuţi, vei fi o victimă sigură a
acestuia, psihicul tău resimţind contactul cu un timid prin accentuarea dezechilibrelor incipiente, intimidare,
nesiguranţă şi comportament evitant.
Pe lângă resentimentul pe care timidul ţi–l aplică metodic, o a doua formă de agresiune verbală căreia trebuie
să–i faci faţă sunt răbufnirile violente. Deşi apar rar, doar de câteva ori pe an, vigoarea, agresivitatea şi consecinţele
lor îţi vor impune respectul. De–a lungul lunilor de hibernare în hipersensibilitate, neputinţă şi inferioritate, timidul
mai întâi adună toate nemulţumirile, frustrările şi lipsurile pe care nu le–a putut imputa cuiva până atunci, pentru ca la
umplerea paharului, acesta să fie complet vărsat pe prima persoană care–i iese în cale. Jigniri presupuse, neatenţii,
sensibilitate rănită, lipsă de amabilitate şi grijă de care te–ai face vinovat, sunt justificările pentru crizele timizilor. Ar
fi suportabil dacă totul s–ar rezuma doar la strigăte. Dar de multe ori, în astfel de momente, apar şi agresiuni fizice:
îmbrânceli, împingeri, îmbrăţişări patetice şi loviri care se pot termina fără voie în accidente regretabile. Ciudăţenia
este că după epuizarea crizei, timidul se comportă ca şi cum nimic nu s–ar fi întâmplat şi se aşteaptă ca şi cei care i–
au suportat cu stoicism defularea să facă la fel, lucru care însă din păcate pentru timid nu se întâmplă.
Să presupunem însă că depăşim conversaţia pe care timidul o dispreţuieşte atât de mult şi să observăm ce se
întâmplă când are parte de un dialog pe care–l consideră interesant.
Abătându–mă câteva fraze de la subiectul capitolului, conştiinţa poate fi considerată ca fiind compusă din două
părţi: mintalitate de reacţie şi mintalitate de concepţie. Ambele îţi sunt necesare pentru reuşita în viaţă.
Mintalitatea de reacţie reprezintă răspunsul combinat şi imediat al conştiinţei la provocările exterioare: într–o
stare de efervescenţă emoţională te agiţi, acţionezi, iei lucrurile aşa cum sunt şi rezolvi rapid problemele din mers,
folosind informaţii culese „en route“ din toate părţile . Mintalitatea de concepţie este răspunsul întârziat al conştiinţei,
ea rezolvând problemele apărute cu ajutorul informaţiilor culese în timp îndelungat, după o meticuloasă, răbdătoare,
şi dedicată analiză a situaţiei şi se foloseşte de cel puţin două structuri care interesează aici: memoria şi reprezentările
sociale.
Timidul este un produs aproape pur al mentalităţii de concepţie. Puţin integrat social, timidul nu–şi dezvoltă
răspunsurile rapide ale mentalităţii de reacţie, el preferând să gândească acţiunea şi nu să participe la ea. Stând mereu
printre informaţii, cărţi, computere şi statistici, timizii sunt neîntrecuţi analişti, coordonatori, planificatori şi strategi.
Iar dacă vedeţi că se simt stingheri la petreceri, nu vă faceţi idei preconcepute. În spatele hârţoagelor, a birourilor şi
neştiuţi de lumina reflectoarelor, timizii prestează o muncă utilă care valorează cu mult peste recunoaşterea oficială.
Cunoştinţele profesionale din minţile timizilor au făcut ca multe firme să se ridice şi să valorifice oportunităţi de
milioane în urma chichiţelor găsite de ei. Şi mulţi manageri care au confundat la timizi prestaţia socială cu cea
profesională şi
i–au pierdut din structură, au avut ulterior destul timp să descopere uluiţi cum din cauza „ciudatului pe care nu–l lua
nimeni în seamă“ pierd poziţii de piaţă, concurenţa se dezvoltă şi–şi creşte profiturile iar firma lor pierde bani şi
descoperă scurtăturile spre faliment.

Psihologie aplicată pentru nivelul mediu şi avansat. Copyright Pleşca Liviu. Toate drepturile rezervate. 2008
2
 Problema este că, având preponderent dezvoltată mentalitatea de concepţie, atenţia lor este orientată spre
interior şi în cazul unui dialog, timizilor pur şi simplu le scapă aspecte, nuanţe şi idei dezbătute. Le este necesar efort
de concentrare pentru a fi şi psihic prezenţi în sală, efort care este depus doar în cazurile excepţionale. Dar datorită
memoriei exersate, el reţine mare parte din dialogul care i–a alunecat printre degete, pe care îl va relua în mintea lui
mai târziu, când este singur cu el însuşi. Nu numai cuvintele sunt memorate, stocate şi reanalizate ulterior. Un întreg
univers lăuntric de sensuri şi înţelesuri capătă viaţă ulterior, când sunt reluate şi analizate gesturi, priviri, scăpări,
mimică. Deşi la momentul producerii lor, acestea sunt irelevante, mai târziu aceste fineţuri capătă o semnificaţie
dătătoare de certitudini.
„Incapacitatea atenţiei de a se fixa“ (citatul 3) este cauza „incapacităţii inteligenţei de a realiza un înţeles“.
(citatul 4)
Seara târziu, când timidul retrăieşte ziua, el practic interpretează şi îşi reprezintă în minte realitatea exterioară,
reprezentări care îl vor rupe şi mai mult de senzaţia iniţială şi îi vor dezvolta şi mai mult mentalitatea de concepţie, iar
cercul se închide.
Una din cauzele pentru care timidul, precum rumegătoarele, reia din nou ulterior materialul psihic trăit în timpul
zilei este puternica memorie pe care şi–a exersat–o. Atenţia se reduce când ai de–a face cu fenomene şi lucruri
familiare, cu care te–ai obişnuit. Conform principiului conservării energiei, concentrarea ta asupra acestor fenomene
este redusă, căci conştiinţa îşi poate lua datele de care are nevoie din memorie, fără efort şi cu cât memoria este mai
dotată cu mari stocuri de date, cu atât atenţia ta extravertită va fi mai redusă. Iar timidul, nesăţios acumulator de
informaţie, firesc că va avea o slabă atenţie fixată la exterior. Atenţia slabă înseamnă însă şi frustrarea inteligenţei de
a se produce, ceea ce obligă la reluarea ulterioară a materialului informaţional. Deşi se găseşte explicaţia inhibării
atenţiei timidului în emotivitate, fără a nega această idee, cred că conceptele „mintalitate de reacţie“ şi „mintalitate de
concepţie“ oferă posibilitatea unei înţelegeri mai profunde a fenomenului.
Procesul de slăbire a atenţiei, care este poarta de intrare a conştiinţei, este cunoscut de specialiştii în publicitate.
Pentru a–ţi dezmorţi atenţia şi a–ţi trezi conştiinţa, se apelează la tot felul de momeli care să îţi provoace curiozitatea.
Se creează astfel voit confuzii, situaţii neclare şi dubii, astfel încât informaţia deţinută de memorie să fie insuficientă
pentru conştiinţă. Efectul este o sporire involuntară a atenţiei şi concentrării asupra fenomenului incert, dar care
echivalează cu deschiderea porţii de intrare a informaţiilor în conştiinţă. Ai aflat astfel de ce citeşti texte scrise cu
litere tremurânde, umbrite, neclare, mai mari sau mai mici, care ies din standardul clasic al unui text. Imaginile pot fi
deliberat neclare şi să creeze dubii, iar mesajul transmis să fie ambiguu. În nici un caz cei care au conceput reclama
nu sunt amatori: ei ştiu foarte bine că după incertitudine urmează efortul conştiinţei de a înţelege şi astfel mesajul s–a
transferat în conştiinţă. Ceea ce s–a şi urmărit.
Dacă ar fi să sintetizezi informaţiile acestui capitol, ai putea rezolva problema printr–o simplă enumerare:
evitarea discuţiilor deschise şi libere, incapacitatea de înţelegere spontană a gesturilor şi cuvintelor, continua
preocupare pentru propria persoană, resentiment, răbufniri violente şi neîncredere în informaţiile transmise.
Societăţile concurenţiale sunt cele care favorizează apariţia şi dezvoltarea fenomenului timidităţii. Aceasta
înseamnă că pe măsură ce societatea românească devine una concurenţială, vei avea din ce în ce mai mulţi cunoscuţi
care să comunice în cele şase stiluri prezentate.
„Societăţile bazate pe principiul competiţiei sunt generatoare de timiditate“. (citatul 5)
Societatea concurenţială înseamnă lupta şi efortul individului pentru accederea la o cât mai bună poziţie în
societate. În acest demers este necesară combinarea informaţiilor profesionale cu rafinamentul social. Dacă ai fi
foarte bun profesionist, dar cu o slabă prestanţă în societate, te–ai putea limita la posturi şi funcţii de birocrat, dar nu
ai ajunge la eşaloanele superioare de conducere, iar dacă ai fi om de lume, dar slab profesional, ai deveni obiectul de
bârfă şi ironii al tuturor.
Timizii se sting în societatea concurenţială la proba socialului. Emotivi, inhibaţi, interiorizaţi, ei pierd de multe
ori luptele pentru posturi din cauza complexelor care–i trag în jos, spre eşec. Suferă enorm din cauza asta şi speră ca
prin ambiţie şi competenţă profesională să–şi compenseze deficienţele pe care le au în materie de conduită în lume.
Concurenţă înseamnă tot mai mulţi indivizi care se luptă în tot mai multe situaţii şi deci tot mai mulţi candidaţi
la succes care vor căpăta statutul de pierzant. Din masa acestor pierzanţi îşi recrutează timiditatea adepţii. Primii sunt
cei cu toleranţă scazută la eşec. Sensibili, cu o imagine de sine nu prea grozavă, un eşec este tot ce le mai trebuie
acestor oameni pentru ca timiditatea să–şi asigure o prezenţă statornică în sufletul lor. Urmează apoi cei ceva mai
siguri pe ei, dar care, supuşi la continuele probleme şi neîmpliniri de viaţă, cedează într–un final şi o apucă şi ei pe

Psihologie aplicată pentru nivelul mediu şi avansat. Copyright Pleşca Liviu. Toate drepturile rezervate. 2008
3
drumul timidităţii, se retrag în universul lor mic şi îşi trăiesc viaţa dedicându–se muncii, profesiei, hobby–urilor,
copiilor, familiei ori acumulării haotice de cunoştinţe nefolositoare.

Psihologie aplicată pentru nivelul mediu şi avansat. Copyright Pleşca Liviu. Toate drepturile rezervate. 2008
4