Descrierea cărții “Inteligența emoțională”

Cartea lui Daniel Goleman “Inteligenţa emoţională” a marcat o revoluţie uluitoare în

psihologie prin analiza importanţei covârşitoare a emoţiilor în dezvoltarea personalităţii umane.
Studiul său ne explică cum, atunci când ne înţelegem sentimentele, situaţia în care ne aflãm
devine mai limpede. Descoperim chiar un nou mod de a privi cauzele bolilor care ne frământa
familia şi societatea.

Această carte cuprinde cinci părţi, anexe şi note explicative, încheindu-se cu mulţumirile
autorului adresate tuturor celor care i-au oferit sprijin în munca de elaborare a acestei cărţi
inovatoare, care poate fi folosită ca un adevărat manual. În total sunt 16 capitole: Pentru ce
există sentimentele?; Anatomia unui blocaj emotional; Când a fi deștept este o prostie; Cunoaște-
te pe tine însuți; Înrobit de patimi; Aptitudinea de a stăpâni; Rădăcinile empatiei; Artele sociale;
Dușmani intimi; Conducând cu inima; Minte și medicină; Creuzetul familiei; Trauma și
reînvățarea emoțională; Temperamentul nu este predestinat; Costurile analfabetismului
emotional; Școlarizarea emoțiilor.

În partea întâi, intitulată “Creierul emoţional” autorul face o prezentare despre

dezvoltarea creierului şi reţeaua neuronală, vorbeşte despre sentimente şi blocaje emoţionale,
despre necesitatea gestionării lor în încercarea de armonizare a emoţiilor cu gândurile. În acest
sens, Daniel Goleman afirmă “am mers mult prea departe cu sublinierea importanţei raţionalităţii
pure – adică a ceea ce măsoara IQ-ul în viaţa omului. La bine sau la rău, inteligenţa poate să nu
mai aibă nicio importanţa atunci când sentimentele îi iau locul” (pag. 18). Dihotomia
emoţional/raţional aproximează distincţia populară intre “inimă” şi “minte” atunci când ştii “în
mintea ta” că un lucru este bun ai o astfel de convingere – un tip mai profund de convingere –
decât atunci cand ştii că un lucru este bun din punct de vedere al minţii raţionale. Există o
variaţie stabilă a raportului raţiune - emoţie în controlul asupra minţii; cu cât un sentiment este
mai intens, cu atât mintea devine mai dominant emoţională – şi mai ineficientă din punct de
vedere rational.

Partea a doua: ”Natura inteligenţei emoţionale” descrie un alt fel de inteligenţă,

explicându-ne ce se poate întâmpla atunci când “a fi deştept e o prostie”, iar cunoaşterea nu este
de-ajuns; ne spune despre cât de importantă este autocunoaşterea, aptitudinea de a ne stăpâni,
rădăcinile empatiei şi artele sociale: expresivitatea şi inteligenţa în relaţiile emoţionale.
Inteligenţa interpersonală este capacitatea de a-i înţelege pe ceilalţi: ce anume îi motivează, cum
lucrează, cum se poate coopera cu ei. Agenţii de vânzări, politicienii, profesorii, medicii de
clinică şi liderii religioşi cu o influenţă clară cel mai adesea sunt indivizi cu un grad ridicat de
inteligenţă interpersonală. Inteligenţa interpersonală este o capacitate corelată, orientată spre
interior. Este acea capacitate de a forma un model plin de acurateţe şi de o veridicitate a sinelui şi
de a fi în stare să foloseşti acest model pentru a acţiona eficient în viaţa. Până la un anumit punct
orice om are o inteligenţă cognitivă şi una emoţională, prin urmare, aceste portrete se contopesc.
Şi totuşi, dintre cele două, inteligenţa emoţională adaugă mult mai multe calităţi care ne
determină să fim cu adevărat oameni.

O veche poveste japoneză vorbeşte despre un războinic samurai care l-a provocat pe
un maestru Zen să îi explice ce înseamnă rai şi iad. Călugărul însă i-a răspuns cu dispreţ: ”Eşti un
mocofan – n-are rost să-mi pierd vremea cu unul ca tine!”. Simţindu-se ofensat, samuraiul s-a
înfuriat cumplit, a scos sabia din teacă şi a zbierat: “Te-aş putea omorî pentru obrăznicia asta”.
“Acesta este iadul”, a răspuns calm călugărul. Uluit să constate realitatea din spusele maestrului
care îşi îndreptase atenţia asupra mâniei ce-l cuprinsese, samuraiul s-a liniştit, şi-a băgat sabia în
teacă, a făcut o plecăciune şi i-a mulţumit călugărului că l-a luminat. “Iar acesta este raiul”, a
răspuns călugărul. Conştientizarea bruscă de către samurai a stării agitate în care se afla
ilustrează diferenţa covârşitoare între a fi cuprins de un sentiment şi a deveini conştient că poţi fi
înghiţit de el. Îndemnul lui Socrate: “Cunoaşte-te pe tine însuţi” face referire tocmai la ce este
esenţial în inteligenţa emotională: conştientizarea propriilor sentimente în momentul în care ele
apar.

Inteligenţa socială, organizarea grupurilor, negocierea soluţiilor, relaţiile personale,

analiza socială constituie ingredientele necesare relaţiilor interpersonale, ele aducând farmec,
reuşita şi chiar carisma. Cei care dau dovadă de inteligenţa socială pot stabili mai uşor legături cu
ceilalţi, fiind mai perspicace în interpretarea reacţiilor şi a sentimentelor semenilor în conducere
şi organizare şi în rezolvarea disputelor care pot izbucni oricând în societate. Cei care pot
exprima acel sentiment colectiv neexprimat şi-l pot folosi în aşa fel încât să îndrepte grupuri
întregi spre scopurile lor, sunt conducători înnăscuţi. Aceştia sunt oameni a căror companie îi
lasă pe ceilalţi bine dispuşi şi trezesc comentarii de genul: “Ce plăcut este să te afli în preajma
unei asemenea persoane”. Aceste capacităţi interpersonale se construiesc pe inteligenţele
emoţionale.

Partea a treia a cărţii, ne prezintă “Inteligenţa emoţională aplicată”, descriindu-ne

relaţiile dintre bărbaţi şi femei, despre certuri, diversitate, critici şi emoţii toxice, şi ne dezvăluie
cum anume se poate ca neajunsurile unei căsnicii să-şi aibă rădăcinile în copilărie.

Într-o căsnicie sănătoasă, bărbatul şi nevasta se simt liberi să-şi exprime nemulţumirile.
În fierbânţeala mâniei, nemulţumirile ajung să fie distructive. De exemplu, Pamela şi fiica ei s-au
dus să cumpere pantofi, în timp ce soţul,Tom, s-a dus la o librărie. S-au înţeles să se întâlnească
în faţa poştei într-o oră şi apoi să meargă împreună să vadă un film. Pamela a fost punctuală, dar
nici urmă de Tom. Când apare soţul, cerându-şi scuze că a întârziat 10 minute pentru că s-a
întâlnit cu un prieten, Pamela îi răspunde cu sarcasm: “Nu e nimic, abia am avut timp să
discutăm despre extraordinarul tău talent de a da totul peste cap.” Reproşul Pamelei este mai
mult de atât, este un asasinat asupra personalităţii celuilalt. Diferenţa dintre reproşuri şi critici
directe la persoană este una simplă. Într-un reproş, soţia respectivă specifică faptul care a
nemulţumit-o şi critică fapta soţului ei, nu pe el. Dar într-un atac la persoană, ea foloseşte ocazia
pentru a aduce o critică globală la adresa soţului ei.

De asemenea această parte a cărții mai relevă avantajele emoţiilor pozitive pentru sanatate
şi aportul inteligenţei emoţionale la îngrijirile medicale. Este o chestiune de feedback, de fapt, şi
anume oamenii trebuie să deţină informaţiile necesare şi esenţiale pentru a-şi duce efortul mai
departe. În sensul iniţial al teoriei sistemelor, feedback înseamna schimbul de date a sistemului
despre cum funcţionează o parte sau alta a sistemului, înţelegându-se că această parte le
afectează pe toate celelalte din sistem, astfel încât orice parte ce are tendinţa să iasă din matca să
poată fi modificată în bine. Fără feedback, oamenii sunt în plină beznă: habar nu au care este
poziţia lor în faţa şefului, în faţa colegilor sau ce se aşteaptă de la el ori dacă anumite probleme
se vor înrăutăţi pe măsură ce timpul trece. Daniel Goleman ne spune: “Reţelele informale sunt
extrem de importante pentru rezolvarea problemelor neprevăzute. Organizaţiile formale există
pentru a rezolva problemele uşor de anticipat, cel puţin aşa arată un studiu referitor la aceste
reţele. Dar atunci când apar probleme neaşteptate, organizaţiile informale intră în acţiune.
Această reţea extrem de complexă de legături sociale formează o echipă de colegi gata oricând
de acţiune şi care se întăreşte în mod surprinzător, transformându-se în reţele stabile. Reţelele
informale se adaptează mai repede şi se mişcă rapid pe diagonală, eliptic, depăşind birocraţia
pentru a rezolva propriu-zis treaba” (p. 202).

În partea a patra ”Oaze de oportunităţi” ne scrie despre cum temperamentul nu este

predestinat şi cum putem dobândi elementele emoţionale fundamentale, despre empatie şi rolul
ei, despre traume şi reeducare emoţională, de asemenea autorul analizează neurochimia
timidităţii, ca în final să ne dezvăluie şansele cruciale pe care le oferă o educaţie emoţională
sănătoasă. De asemenea, ne prezintă și importanţa famililiei ca entitate de formare a caracterelor.
Cele mai inadecvate tipare emoţionale pe care familia trebuie să le evite în formarea copiilor:
ignorarea tuturor sentimentelor, indulgent exagerată, manifestarea dispreţului şi lipsa faţa de
sentimentele copilului. Inteligenţa emoţională se cultivă prin: încredere, curiozitate, intenţie,
control de sine, raportare, capacitatea de a comunica, cooperare, empatia.
Un exemplu este că impactul părinţilor asupra pregătirii emoţionale apare încă din
leagăn. În cadrul unui experiment, i s-au dat unui copil de 1 ani si 8 luni două cuburi si apoi i s-a
arătat cum ar vrea să le aranjeze. Un copil cu speranţe de la viaţă şi care are încredere în
capacităţile sale , va lua cubul, îl va duce la gură, şi-l va freca de cap, îl va arunca într-o parte a
mesei. Abia după aceea execută ce I s-a cerut, adică pune cuburile unul peste celălalt. După care,
priveşte încântat.

Partea a cincea: ”Alfabetul emoţional” ne arată beneficiile deosebite pe care le putem

avea de pe urma unei inteligenţe emoţionale corect folosite, ne învaţă cum se poate îmblânzi
agresivitatea, cum se poate scurtcircuita şi preveni depresia sau tulburările alimentare. Ne mai
vorbeşte despre dependenţele (cu deosebire) în rândul tinerilor: alcool, droguri, automedicaţie şi
cum se pot depăşi asemenea momente prin antrenamentul pentru prietenie şi lecţii despre
cooperare. Capacităţile emoţionale presupun şi conştientizarea de sine, identificarea, exprimarea
şi stăpânirea sentimentelor, controlul asupra impulsurilor şi amânarea recompenselor, stăpânirea
stresului şi anxietatii. O capacitate cheie în controlarea impulsului ar fi cunoaşterea diferenţei
dintre sentimente şi acţiuni şi învăţarea de a lua hotărâri emoţionale mai bune, mai întâi prin
controlarea impulsurilor şi apoi prin identificarea reacţiilor alternative şi a consecinţelor înainte
de a reacţiona. Multe competenţe sunt interpersonale: interceptarea indiciilor sociale şi
emoţionale, ascultarea atentă, capacitatea de a rezista la influenţele negative, abordarea lucrurilor
din perspectiva altora şi înţelegerea comportamentului acceptabil într-o anumită situaţie.
 În încheiere autorul evidenţiază importanţa deosebită a “alfabetizării emoţionale”, a
popularizării “ABC-ului emoţional” pornind de la educaţia din familie, apoi în şcoală, sau cu
ajutorul unor programe alternative de instruire, subliniind rolul deloc de neglijat al unor
“comunităţi cărora le pasă”.
Anexele cuprind extinderea explicaţiilor despre noţiunile şi perspectivele diferite aduse
de această carte cu adevărat revoluţionară în domeniul psihologiei.
Daniel Goleman, prin cartea sa, deschide calea unei psihologii care acordă un interes egal
inteligenţei şi sentimentelor.
Inteligenţa emoţională înseamnă în primul rând cunoaştere de sine, empatie,
autodisciplină, înseamnă să ne înţelegem şi să ne gestionăm impulsurile şi emoţiile, înseamnă să
învăţăm să ne acceptăm şi să ne armonizăm sentimentele şi gândurile.
Cartea lui Daniel Goleman, excelent structurată, prezintă date cu un solid fundament
ştiinţific, rezultate ale unor cercetători de renume, concluzii şi sugestii autorizate, de un
cunoscător.
După părerea mea volumul este important atât pentru profesionişti, dar mai ales pentru
publicul larg deoarece cartea aduce în discuţie probleme vitale, actuale şi generale, ale societăţii
în care trăim (indiferent de locul căruia îi spunem „acasă”), chestiuni cu care se poate confrunta
oricine în viaţa de zi cu zi, şi oferă soluţii şi rezolvări aflate la îndemâna noastră, a tuturor.
Daniel Goleman scrie într-un limbaj accesibil, explică noţiunile cât se poate de clar şi în
cuvinte puţine, fără a se pierde în perifraze obositoare.
Am descoperit modalităţi eficiente de autocunoaştere, elemente nepreţuite pentru
înţelegerea şi creşterea armonioasă a copiilor, fără constrângeri şi pedepse inutile, ori severitate
exagerată. Am mai învăţat că există căi de cunoaştere, de abordare şi relaţionare chiar şi cu cei
mai dificili dintre semenii noştri.
În opinia mea, această carte a deschis o eră nouă atât în domeniul psihologiei, cât şi în
ceea ce priveşte educaţia, a copiilor, a tinerilor, a omului în general – orice vârstă ar avea, ne
învată să ne analizăm, să ne evaluăm, să ne corectăm, să învăţăm să fim puternici, să ne
comportăm isteţ să deschidem ochii către viitor.