Sunteți pe pagina 1din 7

UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS”

DIN GALAŢI
FACULTATEA TRANSFRONTALIERĂ

Domeniul masteratului: FILOLOGIE


Specializarea: COMUNICARE, MULTICULTURALITATE
ŞI MULTILINGVISM

Intelegența socială
de Daniel Goleman

Mastarand: Ghindari (Spatarenco) Olesea


Coordonator : Lector universitar dr. LIUBA PETRENCO
Astăzi am onoarea să vă prezint cartea lui
Daniel Goleman «Intelegența socială»
DANIEL GOLEMAN (n. 7 martie 1946) este psiholog si cercetător în domeniul psihologiei clinice și al științelor
comportamentale, discipline în care și-a obținut doctoratul la Harvard. A primit premiul Career Achievement
(Premiul pentru Intreaga Cariera) din partea American Psychological Association (Asociatia Americana de
Psihologie). A colaborat cu numeroase publicații prestigioase. Pentru articolele sale a fost nominalizat de două ori
la Premiul Pulitzer.
Dr. Goleman a publicat mai bine de 12 ani articole despre neuroștiințe și științele comportamentale în The New
York Times.
Cartea lui Daniel Goleman a marcat o revoluţie uluitoare în psihologie prin analiza
importanţei covârşitoare a emoţiilor în dezvoltarea personalităţii umane. Studiul său
ne explică cum, atunci când ne înţelegem sentimentele, situaţia în care ne aflăm
devine mai limpede. Descoperim chiar un nou mod de a privi cauzele bolilor care ne
macină familia şi societatea.
Reacţiile pe care le avem faţă de ceilalţi, ca şi ale lor faţă de noi, au un impact
biologic mult mai extins decât ne închipuim. Este vorba de declanşarea unor cascade
de hormoni care ne reglează întregul organism, de la inimă până la sistemul imunitar,
determinând relaţiile bune să acţioneze ca nişte vitamine, iar pe cele proaste ca nişte
otrăvuri. Ne putem „molipsi” de emoţiile celorlalţi oameni tot aşa cum luăm o gripă,
iar, pe de altă parte, consecinţele izolării sau cele ale unui stres social intens ne pot
scurta viaţa.
În Inteligenţa socială (SQ), Daniel Goleman explică surprinzătoarea corectitudine a
primelor impresii, fundamentul charismei şi forţa emoţională, complexitatea atracţiei
sexuale şi sesizarea minciunilor. El descrie „partea întunecată“ a inteligenţei sociale, de
la narcisism la machiavelism şi psihopatie. Ne mai vorbeşte despre uimitoarea noastră
capacitate de a fi vizionari, ca şi despre tragedia celor care, asemenea copiilor autişti,
au un acces redus la raţiune. Iar mesajul distinct al acestei cărţi este următorul: noi,
oamenii, avem o predilecţie înnăscută către empatie, cooperare şi altruism, astfel încât
putem dezvolta o inteligenţă socială prin care să ne hrănim aceste calităţi nepreţuite.
 Inteligența socială. Noua știință a relațiilor umane. Ediția a II-a, revizuită Avem un instinct al
supraviețuirii, dar, de asemenea, unul al altruismului. Am fost învățați că viața e o luptă, dar Natura
favorizează mai degrabă relațiile pozitive.
Iar compasiunea vindecă într-un fel în care medicina încă nu o poate face. Acestea, și multe altele,
sunt veștile bune pe care ni le aduce Daniel Goleman. Dar, ne avertizează el, așa cum relațiile
sănătoase acționează asupra corpului nostru într-un mod benefic, cele nesănătoase ni-l otrăvesc. Iar
autorul Inteligenței sociale ne asigură că nu e vorba de o metaforă, ci de realitate. Emoția negativă a
celuilalt se „ia“, întocmai ca răceală. Și, mai grav, poate avea consecințe mult mai dăunătoare. Toate
acestea nu pot fi explicate fără a se apela la un limbaj științific, fapt care nu trebuie să-i descurajeze
deloc pe cititori. Inteligența socială conține numeroase exemple din viața personală a autorului și tot
felul de povestiri cu personaje interesante. Așadar, lectura acestei cărți va fi, cu siguranță, o aventură
fascinantă. "Vitalitatea se naște din contactul uman pur, mai ales din legăturile de iubire. Oamenii la
care ținem cel mai mult sunt un soi de elixir, o sursă mereu nouă de energie. Schimbul neuronal
dintre un părinte și un copil, un bunic și un nepot, dintre iubiți, dintre partenerii unui cuplu împlinit
sau dintre prietenii buni are virtuți palpabile." Teza principală a lui Goleman este că inteligența
socială nu este un simplu derivat al inteligenței generale, ci, mai degrabă, este exact invers. Mințile
oamenilor își pot sincroniza activitatea, nu doar prin comunicare verbală, iar funcționarea
mecanismelor cerebrale susține acest proces. Ținând cont de acest fapt, trebuie să regândim tot ce
înseamnă relație interumană, spune Goleman. Demonstrația lui include exemple de o extraordinară
diversitate: de la relațiile interfamiliale și cele dintre mamă și copil, până la cele dintre medici și
bolnavii incurabil, atingând subiectul stereotipurilor sociale, al rasismului și al reintegrării sociale a
infractorilor. Mesajul său este unul profund umanist și optimist. Psiholog de renume mondial, Daniel
Goleman tine conferințe și seminare în campusurile universitare și în mediile de afaceri. A organizat o
serie de dialoguri între Dălai Lama și oameni de știință. Activitatea sa de jurnalist pe teme științifice a
fost recompensată cu numeroase premii. Este autorul a peste 10 cărți, dintre care unele traduse în 40
de limbi. Cea mai cunoscută dintre ele, Inteligența emoțională, bestseller timp de un an și jumătate
pe lista New York Times, se numără printre primele 25 de titluri cu cea mai mare influență în
managementul afacerilor. Inteligența socială poate fi considerată o continuare a acesteia.
Concluzii:
Citind cartea lui Daniel Goleman Intelegența socială,
vreau să spun că ea mi-a trezit un interes mare față de
subiectul descris în ea. Ea mi-a dat posibilitatea de a
gândi la ceea la ce nu aveam timp. Dacă mă întrebați, Aș
propune eu cuiva citirea acestei cărți? Da, desigur.
Astfel, astăzi am discutat despre intelegența socială,
am văzut prin paginile citite ce opinie are autorul, cu ce
scop ne-a redat gândurile sale și cum le putem utiliza în
viața cotidină.
“O comunicare bună e un stimulator la fel de
bun ca o cafea tare, și la fel de greu să adormi
după.”
Anne Morrow Lindbergh

S-ar putea să vă placă și