Ștefan Popov, psiholog și autor de cărți

Dacă înțelegi ființa umană și potențialele ei, nimic nu te mai poate uimi. Ne-a spus-o Ștefan
Popov, psihologul care și-a ales calea după un periplu tumultos în relativitatea răspunsurilor
la cele mai importante întrebări pe care omul și le acordă sinelui și Universului.
A studiat filosofia, apoi psihoterapia integrativă cinci ani la Iași, este master în psihologie
clinică și autor a cărților Sinergie Socială, Integrarea Personalităţii, Amenințare și Siguranță.
În prezent desfășoară ședințe de psihoterapie și lucrează la teza de doctorat.

“Cei care aleg filosofia sau psihologia, pornesc de la conflictele sale lăuntrice, de la
curiozitatea pentru nevăzute. În filozofie nu găsești răspunsuri. Asta a fost trambulina
mea către psihologie.”

Mitul rațiunii. Cum ne încurcă să trăim?

Oamenii s-au obișnuit cu ideea că emoțiile sunt dușmanii lor, încercând să le inhibe și să
devină într-un final “pur raționali”. Cartea mea “Amenințare și Siguranță” lovește în acestă
iluzie. Rațiunea este doar capacitate de a dezvolta instrumente de adaptare la condițiile
mediului, inclusiv să inhibe sau să reprime emoțiile, dar nu și să le gestioneze într-o manieră
sănătoasă sau să le înlocuiască. Din punct de vedere social, uneori este corect și oportun să le
reprimăm, însă nu este chiar sănătos. Ca rezultat, ne alegem cu o multidine de reacții
nevrotice sau psihosomatice, care ne aduc mai devreme sau mai târziu, la
psiholog/psihoterapeut. Ce avem noi de făcut? Să ne ascultăm emoțiile și să înțelegem ceea
ce vor să ne comunice.
Dacă vrei să fii rațional, ascultă-ți emoțiile!
Psihoeducația este esențială ca să deslușim eficient emoțiile. Ele sunt de fapt niște agenți
informatori despre noi înșine și interacțiunea noastră cu mediul. Este imposibil să iai decizii
pur raționale, fără a avea un sentiment la bază care să ne ghideze către satisfacerea nevoilor
noastre. Putem construi o alegorie cu indicatorii de la bordul avionului, în funcție de care
pilotul, adică conștiința, ea decizia finală.
Nu întotdeauna însă indicatorii funcționează adecvat și oamenii pot fi informați greșit de
către propriile emoții, dacă la baza lor se află traumelor, dar nu circumstanțele din prezent.
“Anișoara, nu pot trăi fără tine!!!”
Este un exemplu “din viață”, pe care sau l-am trăit sau l-am auzit, în care nu este neapărat
implicată direct “Anișoara” :) . Frica de abandon, ancorată cândva de unul dintre părinți în
mintea copilului, trezește sentimente dintre cele mai violente cu bunăstarea psihologică a
unui individ matur. Corpul nu uită nimic și teama de moarte asociată abandonul se corelează
rapid cu imaginea Anișoarei cu bagajul lângă ușă. Această amenințare falsă te face să uiți
(pentru unii chiar pentru perioade îndelungate) că ai trăit și înainte să o întâlnești pe
“Anișoara”.
Cea mai importantă descoperire despre om și compartamentul lui?
Dacă îl ignori pe Sigmund Freud, ofensezi psihologia. Lucrările sale rămân piatra de temelie
a acestei științe, care a înlocuit Dumnezeul cu inconștientul. Până la Freud, comportamentele
oamenilor erau explicate prin voia lui Dumnezeu, după Freud, toate comportamentele pot fi
explicate prin fenomenele inconștientului. Noțiunile și conceptele fundamentale ale
psihologiei sunt meritele lui Freud, pe care le-au dezvoltat alti psihologi și psihoterapeuți. Cu
toate că multe dintre teoriile sale nu mai sunt actuale, totuși neuroștiința a ajuns să valideze
mai mult teorii ale controversatului părinte al psihanalizei. Partea mai puțin plăcută a acestor
termeni interpretabili este că au provocat o un joc “de-a telefonul stricat” inclusiv între
psihologi practicieni și teoreticieni.
Cât de periculos poate fi să ajungi pe mâna unui pseudospecialist?
Riscurile sunt severe, în funcție de starea sănătății mentale. “Lucrul cu trauma” este o
practică care trebuie ghidată cu o precizie de giuvaer. Spectrul de complicații încep cu
decompensare psiho-emoțională și se termină cu declanșarea stărilor psihotice. Competențele
necesare unui psihoterapeut abil să opereze cu trauma se formează din foarte mult studiu și
experiență.
Cine este psihoterapeutul?
Este un olar. E o ocupația la limita fină dintre știință și artă, dintre abstract și formă. Din altă
perspectivă, nu sunt adeptul dihotomiei clasice “terapeut-pacient”. Suntem tovarăși de drum.
Sunt un însoțitor pe durata unei călătorii interioare. Uneori oamenii vin în terapie cu
probleme foarte profunde care practic nu pot fi schimbate. Ei pot însă învăța cu să se
adapteze la ele, înțelegându-și povestea și integrându-și traumele.