Bioetica responsabilității în perioada de

pandemie
Pandemia s-a instalat în viețile noastre schimbând radical percepția noastră asupra lumii, a
persoanelor din jurul nostru și mai ales, asupra propriei persoane. Am descoperit în perioada de
carantinare și în special după aceea că nu deținem cunoștințele absolute nici măcar în legătură cu
noi înșine.

Specialiștii în psihologie socială au publicat concluzii preliminare, însă sunt necesare cu

siguranță studii pe scală mare pentru a evalua impactul psihocomportamental al pandemiei
asupra populației. Schimbări în comportamentul moral/etic, cu apariția a două mari categorii:
altruiști și ignoranți. Altruiștii, care și-au riscat viața să-i ajute pe cei vulnerabili, au dăruit din
puținul lor celor aflați în dificultate, dând dovadă de empatie, compasiune și bunătate. De
cealaltă parte, ignoranții iresponsabili au încălcat restricțiile și au negat în permanență existența
virusului. Amintim aici adepții conspirației privind rețele 5G, care au recurs chiar și la violență,
distrugând și vandalizând rețele de telecomunicații nou instalate

Capitolul acesta începe cu o comparație între un eveniment biblic și realitatea pe care până în
punctul acesta al vieții nu am putut-o vedea. Este vorba de Sfântul Gheorghe, cel care a învins un
balaur și faptul că fiecare dintre noi avem în interiorul nostru un balaur, pe care nu-l răpunem, ci
îl alimentăm cu temerile și fricile noastre.

Susțin această comparație, deoarece majoritatea dintre noi nu scoatem la iveală ceea ce
simțim, nu ne exprimăm liber de teama de a nu fi criticați sau respinși. Ne lăsăm adesea
influențați de temerile noastre, în ideea de a nu fi marginalizați de aceia care, poate nu sunt pe
aceeași lungime de undă cu noi și preferăm să ne complacem în situație. Această închisoare
mentală care ne cuprinde este nemărginita. Ne ține prizonieri în propriul nostru joc, în care
deschidem uși infinite spre noi idei, noi căi de rezolvare a problemelor, ajungând adesea la un
rezultat care ne poate satisface sau nu.

Mai mult decât atât, aproximativ 3 din 4 persoane experimentează stări de anxietate atunci când
vorbesc în public sau se gândesc la asta. În realitate, potrivit psihologului Lenke Iuhoş,
glosofobia nu este neapărat teama propriu-zisă de a vorbi în public, ci este un conglomerat de
alte temeri, precum teama de a face gafe, teama de a fi criticat, huiduit, teama de a avea parte de
persoane dificile în public, teama de a nu fi suficient de interesant, teama de a avea un blocaj şi a
uita tot ceea ce urma să spunem.
 Eu consider că, ar trebui să trecem peste aceste temeri ale noastre prin comunicare, asumându-
ne riscuri, ieșind din zona de confort. Nu vom ști niciodată “ce ar fi fost…” dacă nu preluăm
frânghiile propriei existențe. Într-un colectiv trebuie să existe păreri diferite, convingeri diferite,
întrucât există dreptul la liberă exprimare. De altfel, intervine și responsabilitatea celor din jurul
nostru să asculte la rândul lor ceea ce noi avem de spus. Astfel “ scopul eticii este de a promova
bunele practici, de a asigura cadrul de dialog pentru găsirea celei mai bune soluții într-o situație
sau alta”.

Un alt aspect dezbătut în cadrul acestui capitol este faptul că etica este văzută de anumite
persoane ca fiind un obiect al interdicției. Atunci când vorbim despre etică, un anumit număr de
noțiuni ne trec prin minte: cele ale valorii, datoriei, moralei si deontologiei. O valoare reprezintă
acel ceva în care o persoană crede: dragoste, dreptate, echitate, fidelitate, dar și bogăție,
frumusețe, forță si chiar violență. Morala se referă la ceea ce este bine sau rau. De exemplu, dacă
fidelitatea este o valoare pozitivă în morala creștină, ea nu mai are semnificație in morala
islamică, unde este permis să ai mai mult de o soție.

Etica este un demers care studiază și analizează condiția umană. Care sunt principiile ce trebuie
respectate pentru a avea o conduită ireproșabilă? A fura este un gest ilegal și imoral, nu este
bine.A împrumuta bani de la un prieten este o conduită total acceptabilă pentru marea majoritate
a persoanelor, dar ea este foarte delicată pentru o personalitate politică, aceasta fiind poate
obligată să efectueze câteva mici servicii în schimb. “În realitate, etica trebuie să fie considerată
o disciplină-nu doar în mediul academic, ci în cel preuniversitar- în care să se discute despre
necesitatea responsabilității, a unei practice responsabile indiferent de domeniul în care o
aplicăm”.

În încheierea acestui capitol tema abordată este despre iertare, doarece aceasta “este o practică
eliberatorie pentru conștiința umană.” Iertarea nu înseamnă să accepţi orice situaţie fără să
reacţionezi, înseamnă să ai capacitatea să integrezi în istoria ta de viaţă o situaţie trecută, faţă de
care nu mai poţi interveni. Nu înseamnă să pretindem că ceea ce a făcut acea persoană nu
contează pentru noi, că nu suntem răniţi, că totul este perfect, când lucrurile sunt departe de a fi
aşa. Nu presupune să fii zen, să afişezi o faţă fericită şi iubitoare, arătând tuturor cum reuşeşti tu
să îţi păstrezi bunătatea inimii şi starea pozitivă când pe dinăuntru încă totul fierbe şi conflictul
interior nu este nici pe departe rezolvat. Privită în aceste moduri, iertarea este, într-adevăr,
chinuitoare şi grea.

Totuși, cum găsim puterea de a ne ierta pe noi înșine atunci când ceilalți nu ne iartă? Pentru că
poți merge cu inima deschisă să-ți ceri iertare și celălalt să nu ți-o ofere. Atunci trebuie să știi că
ți-ai făcut partea. Ai făcut ceea ce puteai să faci – ai făcut un pas către împăcare. Nu poți face și
partea celuilalt. Poate că nu îți acordă iertarea din cauză că el însuși are o problemă cu iertarea
sau cu anumite traume nedepășite. E posibil să aibă nevoie de mai mult timp și deci, trebuie să ai
răbdare. Dar până când va veni momentul iertării celuilalt, tu trebuie să mergi înainte. Pasul pe
loc în neiertare, în durere și neputință nu aduce nimic bun nici pentru tine și nici pentru cealaltă
persoană.

Un alt aspect important este lecția pe care o dobândim în urma greșelii făcute. În loc să
consumăm timpul și energia gândindu-ne la ceea ce nu a mers bine, o strategie mai eficientă ar fi
să privim lucrurile noi pe care le-am învățat în urma acțiunii și să ne îmbunătățim viziunea.
“Balaurul responsabilității morale nu este o forță distructivă, ci o forță care devine
transformatorie pentru noi, atunci când conștientizăm vina, reușim să ne iertăm pe noi, îi iertăm
pe ceilalți.”

Deși suntem persoane diferite, cu diverse valori moral-spirituale, materiale, totuși nu trebuie
să uităm că responsabilitățile noastre în mare parte nu au efect atât de mare asupra noastră
precum au asupra celor din jurul nostru. Nu trebuie să uităm că viața noastră se bazează pe un
anumit lanț natural de răsfrângere a acțiunilor între ființele, celulele care trăiesc. Astfel, dacă un
membru al acestui lanț, fie om, animal sau chiar plantă ori bacterie are de suferit, suferim toți.
Aceste relații de simbioză stau la baza supraviețuirii noastre în această lume plină de legi și
mistere. Aceste legi nu pot fi schimbate, ele nu depind de nici un Guvern sau de vreo politică, ele
depind de noi, de modul nostru de gândire, de acțiunile noastre, de conștiința și de
responsabilitatea noastră.