Un obstacol important rămânea, însă, în calea fericirii lor: Veronica Micle

era căsătorită și avea doi copii. Mariajul ei fusese un aranjament între

mama ei și Ștefan Micle, profesorul cu 30 de ani mai în vârstă. Fata avea
numai 14ani când au făcut nunta.
În cazul Veronicăi, nu s-a pus niciodată problema divorțului. Au continuat
să fie amanți timp de 17 ani, până la moartea lui Ștefan Micle. Abia după
moartea profesorului, în 1879, Veronica a devenit oficial iubita lui Eminescu.
Cei doi au locuit câteva luni împreună, într-o casă din București, de pe
strada Buzești, la numărul 5. Ea a tot încercat să-l convingă să se
căsătorească, dar opoziția junimiștilor i-a împiedicat.
Povestea de dragoste dintre Mihai Eminescu și poeta Veronica Micle a fost
cea mai imporantă a sa și a durat încă de la prima lor întâlnire, în 1872 la
Viena, până la sfârșitul vieții celor doi. A început ca o prietenie pentru că
Micle era căsătorită, însă apoi a devenit o relație tumultoasă. Nefiind
capabilă să facă față decesului lui Eminescu, Micle s-a sinucis la mai puțin de
două luni de la moartea poetului.

Scrisorile
dintre Mihai Eminescu și Veronica Micle
februarie 1880

„Eminescu meu, va veni un timp când

Draga mea Veronică,
Ca eu să nu-ți scriu e de înțeles. Bolnav, neputând vei simţi toată amărăciunea mea, de a
dormi nopțile și cu toate astea trebuind să scriu mă fi sacrificat pe mine, idolul tău de
zilnic, nu am nici dispoziție de a-ți scrie ție, căreia aș altădată, unor considerente care nu-ţi
vrea să-i scriu închinăciuni, nu vorbe simple.
vor da nicicând nimic de ceea ce te lasă
Dar tu care ai timp și nu ești bolnavă să nu-mi
scrii e mai puțin explicabil. Tu trebuie să fii a întrevedea, şi nimic din cele pierdute.”
îngăduitoare cu mine, mai îngăduitoare decât
cu oricine altul, pentru că eu sunt unul din
oamenii cei mai nenorociți din lume. 4 august 1882

Draga mea Nică,
19 februarie 1880 Om sunt și eu și înțeleg că starea ta trebuie
D-le Eminescu, să nu ţi se pară amară scrisoarea mea, e departe de-
a reflecta ura, regretul, mustrarea de cuget, groaza de care mă să fie nesuferită. Un bărbat care n-are
simt cuprinsă, numai când gândesc la sumedeniile de minciuni pe temperamentul necesar pentru a se
care ai avut curajul de a mi le debita, la iezuitica ipocrizie, la sinucide, precum se vede că nu-l am eu, se
intenţiunea bine meditată şi bine premeditată cu care m-ai făcut distruge lucârnd, necăjindu-se pe lucruri
(abuzând de încrederea mea) să devin o groază pentru toată
care nu-l privesc – dar se distruge.
lumea, căci m-ai făcut ca fără ruşine să afişez relaţia mea cu D-ta şi
multe altele pe care de mai ai puţină conştiinţă trebuie să te

îngrozeşti când îţi vei aduce aminte de ele, şi care îţi mai repet nu
le-ai făcut decât cu scopul să-ţi baţi joc de mine şi din cât eram de
nenorocită să mă faci astfel încât să-mi vie nebuneală.