Destinul si scrierile unui confinat celebru: Cesare Pavese

Articol publicat de Codrut pe 19 Mai 2012

Cesare Pavese s-a nascut la 9 septembrie 1908 in satul Santo Stefano Belbo din Piemont unde
parintii sai se aflau in vacanta, ei locuind mai mult la Torino. Orfan de tata de la o varsta frageda
ramane cu o mama sevara si catolica. Incepand cu anul 1926 urmeaza Universitatea de Litere din
Torino unde isi descopera pasiunea pentru limba engleza si literatura anglofona. Traduce romanul
lui Herman Melville, Moby Dick. Si-a pregatit teza de doctorat asupra lui Whitman. La inceputul
anilor 1930 a continuat sa citeasca literatura in limba engleza, de la Lewis, Hemingway, Lee
Masters pana la Cummings, Lowell, Anderson etc. In 1931 i-a aparut prima sa traducere:
Domnul nostru Wrenn de S. Lewis. In aceslasi an Pavese a scris prima poezie din ciclul
Lavorare stanca (Munca oboseste). In 1933 i-a aparut traducerea in limba italiana a romanului
lui James Joyce Portrait of an Artist as a Young Man realizata de Pavese.
Destinul lui Pavese se va schimba in mod dramatic in ziua de 13 mai 1935 cand a fost arestat
impruna cu Carlo Levi si Einaudi in urma raziilor efectuate de politie pentru a elimina grupul
antifascist Giustizia e Liberta din care insa el nu facea parte, spre deosebire de Carlo Levi chiar
daca era directorul revistei La Cultura, editata de Einaudi. A fost detinut in inchisoarea torineza
Nuove, apoi la Roma pentru a fi condamnat la trei ani de exil, la fel ca si Carlo Levi, in sudul
Italiei. Intre 5 august 1935 si 16 martie 1936 Pavese a avut domiciliu fortat in Calabria, in satul
Brancaleone. In acest interval, femeia pe care o iubea s-a casatorit cu un altul, eveniment care l-a
marcat profund si care a constituit unul din motivele pentru care a inceput sa scrie un jurnal,
intitulat Il mestiere di vivere, publicat postum. Victoria lui Musollini in Abisinia ramasa in
constiinta posteritatii prin masacrele efectuate de camasile negre fasciste si prin folosirea gazelor
de lupta este marcata printr-o relaxare politica interna. La fel precum Carlo Levi si Pavese este
eliberat inainte de executarea intregii condamnari. Pavese isi reia activitatea de traducator,
publicand traduceri din Dos Passos, Steinbeck. A continuat sa scrie litaratura, atat poezii cat si
povestiri. In 1939 a terminat de scris romanul Il Carcere in care se regasesc ecouri din exilul
calabrez.
In 1941 a publicat la Editura Einaudi primul sau roman, Paesi tuoi pe care autoritatile il
condamna ca pe o ofensa adusa patrei, Patrie aflata in plin razboi mondial, cu apetitul teritorial
amplificat. Scandalul a fost provocat de naturalismul unor descrieri, zugravirea prejudecatilor
poporului italian si, mai ales, prezentarea realista a vietii satului italian (o alta asemanare intre
Pavsese si Levi). In agitata si dureroara perioada 1943-45, cand Italia a fost teatrul direct al
confruntarilor dintre germani si Aliati, ea fiind de altfel si divizata, Pavese s-a aflat la Torino, in
zona germana. Ulterior s-a refugiat in zona deluroasa piemoteza la Serralunga spre a scapa de
zelul criminal al fascistilor lui Musollini. Nu a luat parte la confruntarile dintre partizani si
fascisti si germani, sanatatea lui fiind subreda inca din copilarie, el avand astm. Dupa sfaristul
razboiului s-a apropiat doctrinar si politic de comunism. La 10 iulie 1945 Fernanda Pivano i-a
respins definitiv cererea de casatorie. Chiar daca lui Pavese incepea sa i se recunosca talentul
literar, perioada postbelica a reprezentat pentru el una plina de neimpliniri pe plan sentimental.
Ultima idila, cea cu actrita americana Constance Dowling, intalnita la Roma s-a sfarsit tragic prin
tradarea iubitei, nemultumita de performantele scriitorului.. La 17 august 1950 Pavese a inchiriat
o camera la hotelul din fata garii din Torino iar la 26 august s-a sinicis, se pare noaptea. Pe

noptiera s-au gasit saisprezece capsule goale de somnifer iar pe prima pagina a volumului sau
aparut in 1947 Dialoghi con Leuco a scris Ii iert pe toti si tuturor le cer iertare. E bine asa? Si
fara prea multa galgie, va rog.
Il mestiere di vivere (Meseria de a trai) a aparut la Editura Einaudi in anul 1952 si reprezinta
unul din cele mai cutremuratoare jurnale scris vreodata, insumand scrierile lui Pavese din
perioada 1935- 1950. Citindu-l ai impresia ca autorul nu a scris cu cerneala ci cu propriul suflet,
pe care-l descarca de dureile unei vieti chinuite. Imi petrec ore intregi rozandu-mi unghiile,
exasperand din pricina oamenilor, dispretuind lumina si natura, cuprins de spaime copilaresti
dar atroce; e o intoarcere la vremea cand aveam douazeci de ani. Ce lume s-a afla dincolo de
marea aceasta nu stiu, dar orice mare are si celalalt mal, si voi ajunge. Ma las scarbit de viata
pentru a o putea savura inca o data.
Pavese, profund nevrozat si nefericit revine constant asupra vietii avute: Dar la naiba: a avut
vreun rol tineretea in meseria mea? Iar daca cei sapte ani n-ar fi lipsit, si daca s-ar fi terminat
cu bine, adica daca as fi compus poezii care sa reziste, daca as fi gasit o munca satisfacatoare, o
nevasta si o multumire in viata, daca as fi avut si eu o casa si as fi fost impacat cu spectacolul
public; daca toate astea ar fi fost asa, as avea acum ceva mai mult? Ar fi meritat osteneala? As
fi stat la masa aceasta cu mai multa placere? (pag.37)
Durerea si dezamagirile repetate i-au ascutit atat de mult spiritul incat ai impresia ca nu-si
coboara garda nici o clipa. Unde putem gasi un elogiu mai virtos al liberatati, al individualitii
decat in aceste randuri: Arta de a nu ne lasa descurajati de reactiile altuia, amintindu-ne ca
valoarea unui sentiment este judecata noastra intrucat noi suntem cei care-l simtim, nu cei care
intervin. Arta de a ne minti pe noi insine stiind ca ne mintim. Arta de a privi lumea in fata, adica
si pe noi insine, ca si cum toti ar fi personaje dintr-o nuvela de-a noastra. Arta de a ne aminti
mereu ca, nevalorand nimic, nici noi si nici vreunul dintre toti ceilalti, noi valoram mai mult
decat oricine, pentru ca suntem noi. Arta de a considera femeia ca pe o bucata de paine, chestie
de abilitate. Arta de a cobori fulgerator in inima curerii, pentru a ne ridica printr-o lovitura de
calcai. (pag.118)
Marziano Guglilminetti scria in prefata editiei romanesti a volumului: Nazism, fascism,
comunism si democratia insasi, nu joaca in gandurile sale acel rol important la care ne-am
ingadui, omeneste vorbind, sa ne asteptam. Politica este colaterala vietii si artei dar nu absenta,
si din perspectiva razboiului emite refectii asupra poparelor si al puterii, asupra imperiilor si al
revolutiilor ce nu rapesc spatiul celeilalte directii a notatilor, devenite maxime; despre atitudinea
umana, marile sentimente ( iubire, ura dar si manie si entuziasm), despre marile categorii ale
existentei (singuratatea, libertate, pacat, suferinta, durere). In aceasta perspetiva Pavese scria
Fantezia umana este infinit mai saraca decat realitatea. Daca ne gandim la viitor noi il vedem
tot timpul dezvoltandu-se dupa un sistem. Nu ne gandim ca trecutul este un haos multicolor de
generatii. Aceasta poate de asemenea sa ne serveasca drept consolare fata de groaza cauzata de
barbaria tehnica si totalitara a viitorului. In urmatorii o suta de ani se va putea produce o suita
de cel putin trei momente in spiritul uman va putea sa traiasca succesiv in piata, in puscarie si
in ziare.

Acelasi Marziano Guglilminetti preciza ca () in Meseria de a trai sinuciderea este, in primul

rand, adresarea unui ramas bun cuvantului si scriiturii< Nu vorbe. UN gest. Nu voi mai scrie>.
Intr-un jurnal a nu mai scrie sau a te sinucide coincid in mod necesar.
Anxietatea si amarciunea de a trai nefericit, diferit fata de semenii sai razbate constant, ca o mare
tema existentiala Nu, nu sunt nebuni oamenii acestia care se distreaza, care se bucura, se
plimba, fac dragoste, lupta- nu sunt nebuni, caci adevarul este ca am vrea sa facem si noi la fel.
Adevaratul rat nu e cel care nu reuseste in lucrurile mari- cine reuseste?- ci in cele marunte.
Sa nu poti avea un camin al tau, sa nu poti pastra un prieten, sa nu poti satisface o femeie, sa
nu-ti castigi viata ca oricare altul. Acesta este cel mai trist rat. (pag49) Nu va trebui sa mai
iei niciodata in serios lucrurile care nu depind de tine singur. Ca dragostea, prietenia si gloria.
Cruzimea si ipocrizia lumii si a semenilor/ semenelor, cinsimul socio-uman sunt criticate virulent
Si mai afla un lucru: oricat de ingrozitoare au fost pana acum incercarile, esti facut astfel incat
maine vei fi supus unor incercari si mai grele. La tine se intampla, cu vremea, sa creasca numai
capacitatea de-a te dezlantui, nu aceea de a rezista. Ai fost vreodata altceva decat copilul de
odinioara? Ca lumea sa aiba mila de noi trebuie sa ne prezentam bine (keep smiling) sa nu fim
prea murdari, sa reprezentam un avantaj pentru cine se ocupa de noi. Pe cand celui care intradevar ar cere mila si sacrificiu- umilitul, obsedatul, omul sfarsit, muradar si stangaci la vorba,
disperat si insetat- cine ar vrea sa-i dedice viata sa? Notatiile lui si-au pastrat valabilitatea si
dupa o jumatate de secol . E de notat ca devenind adulti, oamenii nu invata noi moduri de a face
bine- de a fi buni- ci doar de a face rau, de a fi rai. In privinta aceasta, fireste, nu ispraveste
niciodata de invatat. Aceasta cruzime il determina pe Pavese sa devina si el, la randul sau, un
cinic: E o neghiobie sa fii indurerat de pierderea unei tovarasii: puteam sa nu ne intalnim
niciodata cu persoana aceea, asa ca putem sa ne lipsim de ea.
Un posibil leac la cruzimea lumii? Lasati sa treaca o experienta care va parea nefericita, o veti
vedea cu alti ochi si va fi extraordinara. Scurgerea timpului in tacere reintinereste popoarele si
indivizii.
O alta tema majora in jurnalul lui Pavese este complexul femeii, de o importanta majora tocmai
pentru ca este conex temei esecurilor in viata fiind in mare masura declansatorul acesteia
din urma. Orice femeie dorete cu pasiune un prieten cruia s i se destinuie i cu care s-i
umple golul orelor n care al treilea e departe; i pretinde acestui prieten s nu-i tulbure
dragostea; se nfurie dac acest prieten i cere ceva care s aib vreun amestec cu dragostea ei;
acest prieten trebuie deci sa se abtina si sa-si struneasca propriile priviri si propriile cuvinte cu
singurul scop de a nu mai incerca dorinta, dupa care numaidecat femeia- orice femeie- scoate la
iveala priviri, unghii si cuvinte ca sa descopere aceasta dragoste si sa-si vada prietenul cum
sufera. Si o face fara sa isi dea seama Referirile autobiografice sunt evidente caci in timpul
exilului sau fortat una din iubirile sale l-a abandonat preferand un altul. Toata seninatatea si
altrusimul si virtutea si sacrificiul pier in prezenta celor doi- barbat si femeie- despre care stii ca
s-au culcat si se vor culca impreuna. Misterul lor nerusinat este de neingaduit. Si daca unul din ei
este tot ceea ce visezi tu? Atunci ce-o sa se aleaga de tine? A iubi pe cineva este ca si cum ai
spune: de acum inainte aceasta persoana se va ingriji de fericirea mea mai mult decat de propria
sa fericire. Ce poate fi mai imprudent decat asta?

Una din posibilele solutii de aparare, un adevarat scut este imaginata in randurile Ca sa posezi
ceva sau pe cineva trebuie sa nu i te dai cu totul, sa nu-ti pierzi capul, ci sa ramai superior. Dar e
o lege a vietii ca sa te bucuri numai de ceva caruia i te dai cu totul. Au fost tare isteti cei care au
descoperit dragostea lui Dumnezeu: altceva care, in aceeasi masura, sa fie si posedat si sa te
bucure nu exista. Nu trebuie sa ne plangem daca o persoana pe care o iubim foarte mult se
comporta uneori ca dusmanii, calcandu-ne pe nervi, sau facandu-ne intr-un fel sa suferim. Nu
trebuie sa ne plangem ci sa tezaurizam cu aviditate aceste manii si amaraciuni pe care le avem:
ne vor servi sa ne indulcim durerea in ziua cand acea persoana ne va lipsi intr-un mod oarecare.
(pag.115) La 27 octombrie 1938 Pavese scria Este posibil sa nu te gandesti la femeie asa cum
nu te gandesti la moarte.
Florin Chiritescu preciza in postfata volmului ca Pentru Pavese poezia, scrisul constituie
singurele elemente, ca aerul, ca apa, care-l mai pot mentine, retine in viata. Obsesia mortii
devine atat de puternica, incat scriitorul trebuie sa se lupte cu disperare ca sa-i scape, si
jurnalul sau intitulat nu numai atat de sugestiv ci si cu o disperare atat de vitala, de dramatic
umana, il situeaza pe o pozitie de o demnitate incontestabila
3. Concluzii
Levi si Pavese sunt doi reprezentanti de marca ai culturii italiene din secolul trecut, legati atat
prin aceleasi optiuni politice antifasciste care i-au determinat pe amandoi sa simpatizeze si sa
adere la miscarea comunista italiana, comunism pe care nu-l cunosteau decat din auzite, invelit in
aura romantica a rezistentei impotriva fascismului si nazismului cum era in acele prime momente
postbelice, cu o aura complet nemeritata care ascundea vederii atat crimele lui Stalin cat si
pactizarea cu Hitler din 23 august 1939 cat si prin atractia fata de rural, fata de satul italian,
piemontez in cazul lui Pavese sau lucanez, in cazul lui Levi. Satul italian traieste in scrierile lor
asa cum era in acea perioada, plin de viata, crud uneori, inapoiat, pastrandu-si insa vigoarea
brutala determinata de apropierea nemijlocita de pamantul iubit.

Femei singure, de Cesare Pavese realism italian, singurtate, decaden i

sinucidere
07.08.2014Eli Bdic
Dac ieri scriam despre lumea japonez cuprins n paginile de ficiune ale lui Kenzabur e,
despre natura uman, cruzimea i duritatea ei din dou romane tulburtoare, astzi trecem la o
alt lume, cea italian, tot de dup rzboi, dintr-un roman realist al altui scriitor important din
secolul XX, Cesare Pavese. Publicat tot de Editura Polirom de curnd, Femei singure (n
original, Tra donne sole, n traducerea lui Florin Chiriescu, colecia Biblioteca Polirom.
Esenial, 168 de pagini) este un volum cu o scriitur aparte i un univers populat de singurtate
(nu numai a femeilor, aa cum sugereaz titlul), decaden i ultima soluie posibil pentru o
via fr sens: sinuciderea.
Femei singure este, cel mai adesea, prezentat ca romanul pe care Cesare Pavese prozator, poet,
traductor (al unora dintre cei mai mai scriitori americani i irlandezi), critic literar, att de tradus
n limba romn de-a lungul timpului l-a publicat n 1949, cu un an nainte de a se sinucide.
Legtura dintre cele dou evenimente nu este fcut la ntmplare: una dintre co-protagonistele
romanului, Rosetta, intr n volum n momentul n care a ncercat s se sinucid, dar a
supravieuit, i iese din volum (odat cu sfritul acestuia) n clipa n care actul de a se sinucide i
reuete. Aadar, se crede c Pavese i-a anunat moartea prin prisma personajului feminin
din Femei singure, mai ales c sinuciderea are loc n acelai ora: Torino. Concluzia este de bun
sim, numai c romanul de fa nu este singurul n care scriitorul italian a vorbit, subversiv,
despre finalul su. Exist, de exemplu, i un pasaj deja celebru n jurnalul su, considerat
capodoper, intitulat Meseria de a tri:
Este pentru prima dat cnd fac bilanul unui an care nu s-a sfrit nc. n meseria mea, deci,
sunt rege. Am fcut totul n 10 ani. Dac m gndesc la ezitrile de atunci. n viaa mea sunt
mai disperat i mai pierdut dect atunci. Ce-am adunat? Nimic. Am ignorat civa ani defectele
mele, am trit ca i cnd nu ar fi existat. Am fost stoic. Era eroism? Nu, nu mi-a fost greu deloc.
i apoi, la primul asalt al <<nelinitei ngrijorate>> am reczut n nisipurile mictoare. Din
martie m frmnt. Numele nu import Sunt ele oare altceva dect nume fortuite, nume
ntmpltoare dac nu acelea, altele? Rmne c tiu care este triumful meu cel mai deplin
i acestui triumf i lipsete carnea, i lipsete sngele, i lipsete viaa. Nu mai am nimic de dorit
pe acest pmnt n afar de acel lucru pe care cincisprezece ani de faliment l exclud de acum
nainte. Acesta este bilanul anului care nu s-a sfrit nc, pe care nu-l voi sfri
Sigur, graie rndurilor de mai sus, ai realizat, cel mai probabil, c microromanul lui Cesare
Pavese nu este chiar o lectur de var, uoar, de luat n vacan. Nicidecum. Dimpotriv, este o
lectur ce v va obliga la singurtate, ntr-o ncpere cu draperiile trase, la reflecii asupra vieii
i a sensului ei, cu pagini care v vor deprima n cazul n care vei rezona cu ele i concluzii
sumbre.
Atenie, asta nu nseamn c nu v sftuiesc s-l citii mcar pentru faptul c e o carte semnat
de Pavese, un volum din care putei nva lucruri noi despre realitatea italian de dup cel de-al

Doilea Rzboi Mondial, vei vedea, n imaginaia voastr, burghezia mcinat de degradare
moral dintr-un ora de provincie, vei asista la conversaiile din saloanele vremii, vei cltori
prin mprejurimile Torino-ului, vei merge, alturi de personaje, la diferite petreceri, cazinouri,
nopi n ateliere de pictur, n hoteluri sau pe plaj, vei fi martorii discrei ai partidelor de sex
aprinse i vei asista la lungi discuii existenialiste. Recunosc c am avut momente n care abia
ateptam s se termine un capitol pentru c fusesem cuprins de aceeai plictiseal precum
personajele din carte, sau c nu am fost capabil s neleg pe deplin anumite afirmaii inserate n
discursurile doamnelor, sau c nu am fost de acord cu multe dintre acestea. ns, pe de alt parte,
mari buci din roman m-au inut acolo, le-am trit la unison cu Clelia, Momina, Mariella, Nene,
Rosetta, Morelli, Becuccio, Febo i toi ceilali.
Ne aventurm puin n cuprinsul romanului? Haidei, mcar s v facei o idee.
Am sosit la Torino odat cu ultimii fulgi de zpad din ianuarie, cum se ntmpl cu
saltimbancii i vnztorii de nuga (p. 5) din prima fraz din Femei singure putem deduce c
avem un narator subiectiv, care-i va transpune experienele la persoana I, singular; apoi avem
locul de desfurare al aciunii (orict de old school v sun termenul, cam asta e) i timpul (mai
trziu, din alte detalii, vom afla mai multe detalii despre timpul aciunii). Nu vi se pare c deja
din primele cuvinte putem ghici registrul n care se va petrece totul? C plutete o atmosfer
ncrcat? Mie da. i asta m-a mpins s m afund n lectur.
Clelia Oitana este naratoarea noastr, n vrst de treizeci i patru de ani, cea care se ntoarce n
oraul natal dup o perioad ndelungat la Roma, unde avusese succes n meseria de creatoare
de mod. Este trimis la Torino pentru a deschide un magazin cochet n via Po. Abia cazat la un
hotel, tot ce-i dorete protagonista este s fac o baie ritual pe care nu l-a meniona dac nu ar
putea fi privit, n ansamblu, ca unul de curare spiritual, dac vrei, de splare a trecutului,
dar i ca un moment de reflecie: () atta timp ct viaa i mai poate oferi o baie, merit s-i
dai osteneala s trieti (p. 6). Imediat dup, ea asist la o scen care va trena asupra ntregii
aciuni a crii i se va oglindi n multe scene ulterioare: tentativa de sinucidere a unei tinere din
lumea bun a Torino-ului. Fata este luat pe targ de pe acelai palier cu protagonista, n mijlocul
uotelilor celor prezeni i al criticilor mocnite.
Cu ajutorul unor cunotine de la Roma, cum este domnul Morelli, Clelia intr, ncet, n cercurile
mondene ale oraului. Va cunoate, cu precdere, tinerii societii, cei care vorbesc prostii,
discut obscen, pierd timpul, se plng de singurtate, se distreaz n cele mai stranii moduri
posibile, profitnd din plin de situaia material bun pe care o au, fr s fi ridicat un singur
deget n viaa lor spre deosebire de Clelia, singura care are serviciu din toat gloata i care se
poate ntreine fr ajutorul cuiva, tipul de femeie independent, singur, fr obligaii, dur i
ferm n opiniile sale, care nu-i permite plceri: Dumneavoastr uri plcerea altora, doamn
Clelia, sta-i adevrul. Facei ru. V uri singur. i v-ai bgat n cap c v tragei dintr-o
ras aparte. Fii vesel, lsai mutra asta acr. Plcerea altora este i plcerea
dumneavoastr (p. 25), i va spune domnul Morelli Cleliei, pe la nceputul ntlnirilor lor.
Sau: () gndeam c nici ea, nici Momina nu tiau ce e munca; niciodat nu-i ctigaser
pinea, nici ciorapii, nici plimbrile pe care le fcuser sau le fceau. M gndeam ce ciudat e

lumea asta n care toi muncim ca s nu mai muncim, dar dac unul nu muncete ne apuc furia
(pp. 81-81).
Clelia va deveni, involuntar, cea crora o bun parte dintre domnioarele burgheze i vor cere
sfatul i i se vor confesa. Va avea parte de aventuri de o noapte, fr a se lega de partenerii si, va
merge n cltorii cu acestea, la petreceri i adunri de tot soiul, i va decora magazinul, va purta
conversaii profunde despre via, scopul acesteia i dragoste (considerat impur, murdar). De
asemenea, este prima care se intereseaz, cu adevrat, de gestul Rosettei, cea care ncearc s
descopere adevrul dincolo de aparene i care ntrevede destinul tragic al fetei:
Rosetta Mola era o netiutoare, dar cel puin ea luase lucrurile n serios. n fond, era adevrat
c ncercase s se omoare fr nici un motiv, dar nu pentru povestea aceea prosteasc cu prima
dragoste cu Momina sau alt ncurctur de soiul acesta. Dorea s fie singur, dorea s se
izoleze de hrmlaie, i n mediul ei nu poi sta singur, nu poi face ceva numai tu, dect s-i pui
capt zilelor (p. 110).
Una peste alta, Clelia i Rosetta sunt singurele personaje care capt carne i oase n proza lui
Cesare Pavese. Restul personajelor, feminine sau masculine, sunt abia schiate, sunt marionete
care se mic, acioneaz i declam ceea ce i trebuie autorului pentru a-i demonstra punctul de
vedere i pentru a ajunge la singurul deznodmnt posibil: sinuciderea.
Pe final, v las n compania a trei fragmente extrase din carte, citate de care se face uz foarte des
pentru a se vorbi despre scriitura i romanul lui Pavese:
Cine face copii, a spus fixnd paharul, accept viaa. Tu accepi viaa? Dac trieti o accepi,
i-am rspuns. Nu? Copii nu schimb nimic() Cu toate astea, a nu avea copii nseamn a-i
fi fric de via.
Nu poi iubi pe cineva mai mult dect pe tine nsui. Cine nu se salveaz singur, nu e salvat de
nimeni.
Cine face dragoste i scoate masca. Rmne gol.