Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
„Învinşi sunt toţi oamenii care se află, către sfârşitul vieţii, în dezacord
sentimental cu cei mai buni semeni ai lor. Sunt unul dintre aceşti învinşi. Şi
fiindcă există o mie de feluri de a fi în dezacord sentimental cu semenii tăi,
precizez că este vorba aici de acea penibilă despărţire, care aruncă un om în
afara unei clase, după o întreagă viaţă de aspiraţii comune cu această clasă şi
cu sine însuşi, şi care rămâne totuşi credincios nevoii care l-a împins totdeauna
de-a lupta pentru dreptate.“ Panait Istrati (1884-1935) nu a fost un învins în
adevăratul sens al cuvântului, deoarece înfrângerea pe care a trebuit să o
sufere a născut, de fapt, o victorie pentru omenire.
Pelerin în lume
Panait Istrati s-a născut pe 10 august 1884, în portul Brăila. Rod al unei legături
nelegitime a spălătoresei Joiţa cu un contrabandist grec, a trăit, practic, fără
tată. Copilăria şi-a petrecut-o în Baldovineşti, o comună din apropierea
oraşului. Cum mama sa nu a avut posibilitatea să îl întreţină la o şcoală, nu a
reuşit să îşi continue studiile după ciclul primar. A rămas repetent de două ori,
dar nu a renunţat la planurile sale de a ajunge faimos într-o bună zi. Încă de
mic a început să lucreze, mai întâi într-o cârciumă, apoi la brutărie sau ca
vânzător ambulant. Ceea ce frapa la tânărul adolescent era faptul că reuşea să
citească enorm. Mai târziu va învăţa singur franceza, închis o lună în casă, doar
cu cărţi în original şi un banal dicţionar. Se angajează cărbunar pe un vapor şi
reuşeşte să viziteze multe oraşe ale lumii: Cairo, Napoli, Istanbul. În timpul
peregrinărilor sale citeşte la fel de mult şi munceşte din greu. Întors la Brăila
este atras de doctrina Partidului Comunist şi este implicat în stingerea unei
revolte a hamalilor. Ameninţaţi să rămână fără locuri de muncă din cauza
introducerii unor maşini performanţe pentru transportarea bagajelor clienţilor
şi a mărfurilor, aceştia au pornit o adevărată revoluţie. Panait Istrati a fost cel
care i-a temperat, ţinând un discurs uimitor de bine închegat.
Trădarea confraţilor
Panait Istrati, asemenea lui Nikos Kazantzakis sau Romain Rolland, a fost unul
dintre scriitorii care au susţinut extinderea comunismului. Istrati dorea ca toată
lumea să poată avea un loc de muncă şi să nu mai existe sărăcie. A reuşit să
facă două vizite în URSS, prima dată în 1927 şi a doua oară în 1928-1929.
Decretele de bază ale comunismului nu erau deloc respectate. Ceea ce exista
de fapt era o clasă de oameni bogaţi, şi restul erau asupriţi. Îndurerat, Panait
Istrati a încercat să dea publicităţii o scriere în această direcţie, plină de
amărăciune şi reproş la adresa celor care au distrus bazele comuniste clasice.
Mentorul său, Romain Rolland, a fost îngrozit şi l-a sfătuit să nu facă acest gest.
„Nimic din tot ceea ce s-a scris de zece ani încoace împotriva Rusiei, din partea
duşmanilor ei înrăiţi, nu i-a făcut atâta rău cât îi vor face aceste pagini. Doresc
ca pe viitor să nu te mai ocupi niciodată de politică, nu eşti făcut pentru ea“
(Spovedania unui învins, p. 6). Istrati a simţit că nu mai poate avea încredere în
el şi a povestit, în Spovedania unui învins, toate ororile văzute. Imediat a fost
pus la zid de comuniştii francezi şi o campanie de calomniere a persoanei sale
a fost concertată în presă şi direcţionată de Henri Barbusse. Istrati nu şi-a mai
revenit după acest şoc, fiind acuzat de vechii săi prieteni că a ajuns fascist şi că
nu mai susţine adevăratul crez al partidului. Istrati văzuse însă adevărata faţă a
comunismului. „Frumosul înseamnă lupta împotriva mârşăviilor şi crimelor
epocii. Nu se poate vorbi despre frumos în mijlocul unei omeniri care se sfâşie.
Nu mai cred în nici un «crez», nici o idee, nici un partid, în nici un om. Eu nu
mă uit la ce spun oamenii, ci la ce fac oamenii“ (Spovedania unui învins, p. 6)
Moartea singuratcă
Oratorul funebru
Mergând pe aceeaşi linie, Panait Istrati a denunţat dorinţa Partidului Comunist
Francez de a-l denigra şi de a-l da la o parte. A acuzat atacurile dezlănţuite cu
care colegii de dinainte nu încetau să-l ponegrească în presă sau în scrisorile
personale. Panait Istrati nu a aderat la comunism dorindu-şi o pâine sau o
slujbă înaltă. El a crezut cu toată inima că membrii partidului doreau să facă un
bine săracilor. Înşelarea a fost amarnică. „Nu vreau să cedez morţii nedrepte,
morţii care-ţi închide gura, în timp ce trebuie să vorbeşti. Să vorbeşti fără
cruţare, fără milă, în acest secol în care minciuna socială domneşte în toate
clasele şi pune stăpânire zilnic pe minţile cele mai frumoase! Oricum, asta ar
trebui îngăduit unui om care nu şi-a construit vile cu banii de pe cărţile sale şi
căruia editorul său îi face acum pomana de a-i trimite exact atât cât să poată
face faţă datoriilor, angajamentelor sale morale! Da! Vreau să-mi las pielea pe
această hârtie albă, pe care atât am iubit-o! Dar nu! Unul dintre ultimii prieteni
îmi spune: «Nu! Categoric! Mori, dar nu mai vorbi! Nu eşti o călăuză. Noi
suntem călăuzele. Treburile omenirii sunt ale noastre!».“ (Omul care nu aderă
la nimic, p. 143)
Din pricina cărţii „Spovedania unui învins”, tipărită în 1929, Istrati fusese
interzis la şcoală. În 1986, am găsit-o la o rudă de-a scriitorului, o bătrână de
pe Calea Galaţi”, povesteşte Răileanu. Din acel moment, destinul lui avea să
se schimbe pentru totdeauna.