Sunteți pe pagina 1din 7

Review Kindle Paperwhite – un excelent ebook reader cu lumină

proprie

Când a fost prezentat noul Kindle Paperwhite, primul model cu lumină integrată în ecran, am zis că voi renunța la
vechiul meu Kindle Keyboard în favoarea lui. Nu am veioză în cameră și lumina proprie a acestui nou model este
un avantaj foarte mare pentru mine. Așa că mi-am luat un Paperwhite.

E genial. Amazon are marele talent de a produce aparate care funcționează bine în scopul lor principal și te
surprind plăcut prin grija față de mici detalii, iar lumina și autonomia sunt mult mai bune decât mă așteptam.

Preț: Kindle Paperwhite poate fi cumpărat cel mai simplu astfel:


eMAG – 589 lei, varianta Wifi (nu v-o recomand pe cea 3G, care este mult limitată în România)
PC Garage – 558 lei
Amazon – livrarea durează ceva mai mult că vine tocmai din state.

AMBALARE
Kindle Paperwhite vine tot într-o cutie specifică produselor Amazon, adică plată și oblică la un capăt. Spre
deosebire de primul meu Kindle, această cutie este neagră, iar înăuntru am găsit ebook reader-ul, un cablu de
conectare la PC și micile instrucțiuni de folosire și garanție.

Nu este inclus un încărcător de priză, dar eu îl folosesc pe cel de la telefon, conectorul de pe Paperwhite fiind un
micro USB.

CONSTRUCȚIE
Nu-i pot reproșa nimic noului Kindle Paperwhite. Față de vechiul meu Keyboard este mai mic și semnificativ
mai ușor, fiind practic imposibil să-ți obosească mâna atunci când citești. Dimensiunile sale sunt 169 mm x 117
mm x 9,1 mm și are 213 grame.

Partea cea mai importantă este, desigur, iluminarea integrată. Aceasta este uniform repartizată pe întreg ecranul
grație unui strat din plasticul ecranului, strat ce are exact scopul de a conduce lumina pe toată suprafața sa,
neavând acel aspect ieftin al unor tablete chinezești la care poți vedea “becurile” prin crăpătura dintre ecran și
carcasă și umbra lor. Și desigur, iluminarea este foarte puternică la nivelul maxim, deși nu ai niciodată motive să-l
folosești pe acesta, deoarece în bezna nopții este mai confortabil pentru ochi să folosești o setare medie.
Luminozitatea ecranului se reglează manual dintr-un meniu accesibil din două atingeri pe ecran și ai vreo 20 de
niveluri disponibile. Ce m-a surprins este că la nivelul minim tot stă lumina aprinsă, doar foarte foarte slab, abia
sesizabil. Mi-ar fi plăcut să o pot opri de tot.

Carcasa este dintr-un plastic semi-mat pe față și mată pe spate, unde la mână se simte ca și cum ar fi cauciucată.
Nu mai există nici un buton cu excepția unuia singur de pe muchia de jos, care are rol de On/Off. Totul se face din
ecranul tactil.

În fotografii puteți vedea sigla Kindle argintie sub ecran și neagră pe spate, “săpată” în carcasă. Singura zonă de
interes este muchia de jos, unde ai butonul On/Off și portul micro USB.

În mână aparatul stă foarte bine. Parcă mă deranjează un pic că spațiul de lângă ecran, de unde practic ții Kindle-
ul, este prea mic.

Pe certificatul de garanție scrie că o ai la Amazon dacă l-ai luat de la distribuitori autorizați și bănuiesc că undeva
în tot lanțul ce-l aduce în România este și așa ceva.

HARDWARE ȘI AUTONOMIE
Habar n-am ce procesor are și nici nu-mi pasă. Schimbă paginile o idee mai repede decât Kindle Keyboard, iar
meniurile se deschid mai rapid.

Dacă scrii ceva folosind tastatura de pe ecran, literele apar aproape înstantaneu pe ecran, pe când vechiul meu
model avea un lag ceva mai mare de atât. Dar dincolo de primele setări (parola la wifi, contul Amazon Kindle), n-
am mai avut nevoie să tastez nimic.
Ecranul se spune că are o rezoluție mai bună, dar probabil că acest lucru e sesizabil doar la cele mai mici
dimensiuni ale fontului sau dacă citești manuale cu grafice și imagini sau datasheet-uri cu scris mic. La o
dimensiune rezonabilă, confortabilă pentru distanța la care îl țin eu de ochi, nu mi s-au părut diferențe. Din când
în când (rar), o apăsare dă două pagini în față, semn că senzorul tactil a sesizat două atingeri în loc de una.

Tehnologia folosită pentru ecran este eInk, adică un ecran alb-negru (sau mai degrabă gri-negru) cu nuanțe de
gri, care are marele avantaj că imită foarte bine hârtia și nu consumă curent electric odată ce a afișat ceva. Dacă îți
ia 2 minute să citești o pagină, acest ecran nu consumă bateria în acele 2 minute, ci doar când va afișa următoarea
pagină. În particular, Paperwhite consumă un pic pentru a ține iluminarea pornită, dar restul Kindle-urilor nu.

Memoria internă poate să țină sute de cărți. Formatele suportate sunt, conform Amazon, “Kindle Format 8
(AZW3), Kindle (AZW), TXT, PDF, unprotected MOBI, PRC natively; HTML, DOC, DOCX, JPEG, GIF, PNG,
BMP through conversion”, dar cel mai bine este să folosești un program gratuit precum Calibre pentru
managementul cărților și convertirea PDF-urilor într-un format rapid precum AZW sau MOBI.

N-am avut probleme cu conectarea la wifi-ul casei, semnalul fiind recepționat fără probleme. Paperwhite nu are
hardware audio de nici un fel.

Autonomia m-a surprins plăcut. L-am încărcat și de atunci am citit 3 cărți, în jur de 1500 de pagini, cu lumina
aprinsă la diverse niveluri de intensitate, în funcție de situație.

INTERFAȚA
Ecranul este virtual împărțit în trei bucăți inegale. Dacă apeși în partea de sus se deschide meniul unde ai acces la
butonul Home, căutare, iluminare, dimensiunea fontului, navigare în carte și un întreg meniu de configurare. Pe
restul ecranului poți apăsa în dreapta pentru pagina următoare a cărții și în stânga pentru cea anterioară. Tastatura
virtuală, atunci când ai nevoie de ea, este ușor de utilizat și seamănă cu cea de iPad.

Fontul poate fi configurat în detaliu ca dimensiune, tipul de caractere, spațiul dintre linii și marginile ecranului.
Am văzut o opțiune mișto numită X-Ray. Nu a funcționat cu toate cărțile mele, poate depinde de formatul lor, dar
îți arată informații despre personaje, cât de des apar în carte și alte asemenea.

Ca orice Kindle, și acesta conține dicționarul Oxford englezesc și o apăsare lungă pe orice cuvânt în engleză îți
spune definiția acestuia. Din câte știu, cu ceva modificări se poate adăuga și un dicționar românesc în Kindle, dar
nu garantez asta.

Poți sa selectezi un text, să-l salvezi pentru mai târziu, să atașezi o notită și să-l dai pe Facebook, fiind integrate
câteva astfel de funcții sociale foarte de bază.

Există și un browser experimental care afișează destul de bine cele câteva site-uri încercate de mine, dar Kindle
Paperwhite este cam lent și are ecranul alb-negru, așa că nu-l văd prea capabil să înlocuiască o tabletă. E mai mult
pentru situații de urgență, nu un browser ce poate fi folosit des.

Am varianta fără reclame, care în ecranele de standby afișează niște imagini generice, abstracte. Ca de obicei,
poți cumpăra mii de cărți direct din magazinul Amazon fie de pe ebook reader fie de pe calculator, ca apoi
acestea să fie sincronizate automat cu Paperwhite-ul. Primești chiar și o adresă de email de forma @kindle.com
pe care poți trimite documente ce-ți vor apărea ulterior în Paperwhite.

Evident că poți pune direct în Paperwhite orice fișier vrei tu, indiferent de sursa sa, așa că poți citi orice
carte/datasheet/manual/curs vrei tu, indiferent de sursa sa.

CE E BINE
 Ecranul luminos functionează foarte bine.
 Mic, subțire și ușor.
 Autonomie bună.
 Ai acces la librăria Amazon de titluri în engleză

CE E RĂU
 Pare un pic mai fragil decât generația anterioară.
 Accesoriile sunt scumpe, o husă de piele Amazon costă 40 de euro plus livrare.

UTILIZARE
 Kindle Paperwhite este perfect pentru cei ce caută un ebook reader mic, ușor și simplu.
 Îl recomand în special celor ce nu au veioză sau nu vor să-i deranjeze pe alții din cameră prin aprinderea
ei. Ecranul luminos de pe Paperwhite funcționează perfect și este foarte confortabil pentru ochi.
 Ai acces la magazinul Amazon de unde poți cumpăra multe cărți în engleză, chiar și la precomandă,
urmând să le primești automat pe dispozitiv în ziua lansării, iar prețurile sunt foarte bune (în jur de 8-15
dolari). Poți utiliza, de asemenea, propriile tale fișiere PDF, DOC, MOBI șamd.

CONCLUZIE
Kindle Paperwhite este bine construit și face tot ceea ce promite. Iluminarea internă funcționează fără probleme,
iar autonomia a rămas foarte bună chiar și în aceste condiții. Eram obișnuit cu butoanele fizice de pe vechiul meu
Kindle, dar m-am adaptat imediat la sistemul touch.
Cu un hardware mai rapid, un ecran mai performant și ecranul luminos, Kindle Paperwhite reprezintă un upgrade
bun de la generațiile anterioare, mai ales de la cele vechi. Există și ebook readere mai ieftine pe piață, dar
Paperwhite are avantaje clare și acestea merită diferența de bani. Eu sunt foarte mulțumit de alegerea făcută.

Preț: Kindle Paperwhite poate fi cumpărat cel mai simplu astfel:


eMAG – 799 lei, varianta Wifi (nu v-o recomand pe cea 3G, care este mult limitată în România)
Evomag – 799 lei, dar în prezent au o lichidare de stoc la 719 lei
Marketonline – 768 lei
Amazon – aproximativ 700 lei, dar livrarea durează ceva mai mult că vine tocmai din state.

Pareri Kindle Paperwhite Wi-Fi 300 ppi vedeta eBook reader-elor.


Sa ne facem o parere despre un eBook de la Amazon, si anume Kindle Paperwhite Wi-Fi 300 ppi. PPI vine din
englezescul Pixels per inch si reprezinta densitatea pixelior. Cu cat mai mare cu atat mai buna.

Kindle Paperwhite se conecteaza cu usurinta la retelele Wi-Fi de viteza mare de acasa sau la hotspot-urile Wi-Fi
din oras, facilitand accesul la continut si la cartile preferate. (VERIFICA PRETUL AICI!)

Conform producatorului, de fiecare data cand mutati privirea de la un ecran luminos la mediul ambienal, ochii
trebuie sa se adapteze, ceea ce poate duce la oboseala.

Insa la La Kindle Paperwhite Wi-Fi, pagina are aceasi stralucire ca orice alt obiect din camera, astfel nu va fi
nevoie de nici o adaptare.

Rezumand, principalele avantaje ale Kindle Paperwhite Wi-Fi, sunt:


 contrast mai mare al ecranului tactil cu lumina incorporata
 WiFi incorporat care va permite sa descarcati carti in mai putin de 60 secunde
 contrast deosebit
 alb perfect echilibrat
 ecranul Paperwhite ofera cu 62% mai multi pixeli, redand in mod exceptional texte si imagini clare,
definite

Deoarece tehnologia brevetata permite controlul asupra locului unde lumina este difuzata,
Kindle Paperwhite foloseste LED-uri de putere slaba, care necesita foarte putina energie pentru a ilumina uniform
intregul ecran.

Portabilitatea este un lucru mare pentru timpurile astea grabite. Faptul ca poti citi in orice loc ( acasa, job,
tramvai, metrou, in statia de autobuz) la orice ora (chiar inainte de culcare fara sa ai nevoie de o veioza...).

Oricum noaptea Kindle cu iluminatul la maxim (este un fel de miniveioza), este foarte practic.

Conform consumatorilor, unul din punctele tari ale acestui Kindle este ecranul Paperwhite la 300 ppi rezolutie e
foarte buna mai ales in lumina soarelui dar si pe intuneric datorita iluminarii cu LED-uri.

In plus, memoria suficienta pentru cateva mii de carti. Kindle Paperwhite Wi-Fi 300 ppi dispune de 4 GB
memorie interna. Insa nu are slot de memorie.

La capitolul minusuri consumatorii sublineaza faptul ca Kindle Paperwhite Wi-Fi nu suporta formatul epub insa
cu ajutorul programului Calibre se poate converti din (aproape) orice format in orice format si se pot si trimite
direct pe reader daca e conectat la PC.

Formatele de text pe care Kindle Paperwhite Wi-Fi 300 ppi le recunoaste in mod nativ sunt: AZW, AZW3,
HTML, DOC, DOCX, JPEG, GIF, PNG, BMP (prin conversie) TXT, PDF, unprotected MOBI, PRC.

Analizand parerile si comentariile consumatorilor care si-au exprimat opinia referitoare la eBook reader-ul Kindle
Paperwhite Wi-Fi 300 ppi, se observa ca acestea sunt urmatoarele:
 Organizare - 37%
 Stabilitate - 67%
 Auto-exprimare - 34%
 Caracterul practic - 54%
 Curiozitate - 24%
 Entuziasm - 22%
 Provocare - 11%

Cel mai mult primeaza caracterul practic al produsului si stabilitatea. Aceasta din urma nevoie ne arata ca
majoritatea consumatorilor care au o opinie referitoare la Kindle Paperwhite Wi-Fi 300 ppi este cea a utilizatorilor
produselor si serviciilor de la Amazon.

S-ar putea să vă placă și