Comunicare Interpers Si Conflict Unitatea III

Arsith Mirela Perturbarea comunicării ca sursă a conflictului
3. PERTURBAREA COMUNICĂRII CA SURSĂ A

CONFLICTULUI
3.1. Cauze externe şi interne ale perturbării comunicării 6

Obiective 3.2. Comunicarea şi comportamentele care provoacă situaţii 8
specifice: conflictuale
3.3. Comunicarea preventivă pentru conflict 10
Obiectivele specifice unităţii de învăţare
Rezumat
Teste de autoevaluare
Bibliografie minimală
La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:
 să operezi corect cu noile concepte;
 să identifici cauzele interne şi externe de blocaj sau perturbarea

comunicării;
 să formulezi cel puţin cinci argumente în favoarea comunicării

preventive pentru conflict;
 să formulezi minim trei caracteristici ale comunicării de criză;
 să identifici minim trei comportamente ce pot bloca sau îngreuna

comunicarea, favorizând conflictul;
 să realizezi un eseu de minim 500 de cuvinte pe tema ameliorării

comunicării de criză;
 să identifici şi să demontezi stereotipurile şi alte clişee care pot

determina apariţia conflictelor.
Timp mediu estimat pentru studiu individual: 8 ore
1
3.1. Cauze externe şi interne ale perturbării comunicării
„Miturile“ care fundamentează barierele în comunicare (Brihart, Galanes,

1995, apud Pânişoară, 2008, p. 108) sunt următoarele:
 mitul înţelegerii comunicării; „Doar am comunicat toată viaţa mea,
normal că înţeleg comunicarea!“; chiar dacă procesul comunicării este
parte individuală a fiecăruia din noi, acest fapt nu înseamnă că am
comunicat eficient;
 mitul că toate problemele fiinţei umane sunt probleme de comunicare;
este adevărat că actul comunicării este implicat în toate activităţile
noastre, nu înseamnă că o comunicare ineficientă este singura
responsabilă pentru insuccesuri;
 utilizarea unor tehnici de comunicare eficiente, determină, în mod
automat, o bună comunicare; la fel de importantă este, de exemplu, o
atitudine pozitivă faţă de comunicare;
 „nu eu sunt cel ce nu-l înţelege pe partenerul meu, el nu mă înţelege pe
mine!“; corect este să pornim de la premisa că persoanele angajate în
comunicare sunt reciproc responsabile pentru eficienţa comunicării;
 mitul conform căruia o bună comunicare duce la o perfectă înţelegere
a tuturor participanţilor.
3.1.1. Cauzele externe ale perturbării comunicării
 diferenţele culturale, care reliefează faptul că tiparele comunicaţionale

sunt specific culturii din care provine persoana angajată în comunicare;
 distorsiunea mesajului pe parcursul transmiterii lui, determinată de
variabile cum sunt lungimea mesajului, prejudecăţile, coerenţa
mesajului, gradul de noutate al informaţiilor pe care le conţine;
 entropia, ca fenomen de diminuare a integrităţii mesajului sau de
distorsionare a mesajului care ajunge la receptor, determinând decodarea
greşită a mesajului; în mod obişnuit, entropia este formulată ca
incertitudine şi neînţelegere; elemente entropice pot fi şi zgomotele,
distanța prea mare sau necunoaşterea limbii interlocutorului.
Sarcina de lucru 1
Formulați exemple pentru fiecare cauză externă prezentă, care
perturbează comunicarea.
2
3.1.2. Cauzele interne ale perturbării comunicării
Proiecţia, prin care atribuim celuilalt idei, sentimente, tendinţe, dorinţe care
există în fiinţa noastră, dar pe care nu le acceptă.
Raţionalizarea este mecanismul prin care încercăm să explicăm într-o
manieră raţională, acceptabilă social sau moral, anumite atitudini,
comportamente sau idei proprii care fie nu sunt normale, fie că au cauze care
ne scapă.
Transferul, care este o reproducere în relaţia cu celălalt a unor idei,
sentimente, dorinţe, comportamente pe care le-am manifestat într-o
experienţă anterioară, de obicei în copilărie; într-o relaţie nouă, repetăm
modurile de comportament, mesajele pe care le-am învăţat în relaţia cu un
partener pe care îl percepem ca similar celui din vechea relaţie; emiţând
aceleaşi mesaje, ne aşteptăm ca persoana prezentă să le decodifice ca şi cel
din vechea relaţie, ceea ce nu se întâmplă şi astfel transferul poate deveni
sursă de conflict.
Angajarea unei părţi într-un conflict este precedată de acumularea de

tensiuni datorate dezechilibrării relaţiei sale cu mediul său social. Această
situaţie produce efecte asupra propriei persoane, concretizate în reacţii ale
organismului, ce pot fi:
 exterioare:
- voluntare - produse ca rezultat al deciziilor conştiente ale persoanei; de
exemplu, adresarea de mesaje verbale, schimbarea voluntară a atitudinii etc.
- involuntare - produse ca efect al reacţiilor subconştiente; de exemplu,
accelerarea ritmului respiraţiei, modificarea ritmului cardiac, schimbarea
culorii feţei, emiterea de mesaje non-verbale automate etc.;
 interioare, produse la nivel subconştient şi involuntar (psihice, neuro-
vegetative, fizice etc.); de exemplu, stări de disconfort, anxietate, creşterea
tensiunii arteriale etc.
Sarcina de lucru 2
Diferențele Formulați exemple pentru fiecare cauză internă care perturbează
perceptive comunicarea.
pot facilita
instalarea
tensiunilor
și
conflictelor interpersonale. Acesteia i se pot alătura:

- atitudini negative de ostilitate și respingere interpersonală;
-sentimente de neîncredere și suspiciune reciprocă;
-tendințele unor interlocutori de manipulare și exploatare a celorlalți.
3
-comunicarea limitată și eronată; când numărul mesajelor schimbate între
interlocutori duc la informații parțiale, trunchiate ori false, iar imaginea de
final va fi parțială, deruntantă sau confuză.
3.2. Manipularea și contramanipularea

Am reţinut, înainte de toate, faptul că fiecare din noi este altfel, are propriul său
mod de a „vedea“ lumea, de a trăi anumite situaţii de viaţă, de a judeca
evenimentele. În acest context, cuvintele nu ajung oare să descrie realităţi
diferite pentru fiecare, cuvântul potrivit şi adevărat fiind doar un mit?
Suntem diferiţi, că avem propriile noastre gânduri dorinţe, sentimente,

aşteptări. Exact acest lucru face mai interesantă comunicarea, ba chiar îi dă
acesteia sens. Adică, tocmai aceasta este comunicarea: să împărtăşesc cu un
altul propriile mele opinii, credinţe, imagini iar el, la rândul lui, le împărtăşeşte
pe ale sale. În acest fel, „realitatea“ mea devine mai completă, mai interesantă,
mai bogată
Studiind procesele de influenţare, am ajuns la manipulare şi la manipulatorii
relaţionali.
Vi s-a întâmplat vreodată să resimţiţi o stare de tensiune neobişnuită?

Există în viaţa voastră vreo persoană care este mereu prezentă în spirit şi
vorbiţi mereu, obsedant despre ea?
Ce influenţă are această persoană asupra voastră?
Aţi ajuns să vă îndoiţi de calităţile şi de capacităţile voastre?
Trăiţi un puternic sentiment de inferioritate?
Parcă vă este tot mai greu să comunicaţi cu ceilalţi?
Este foarte posibil să aveţi în viaţa voastră un manipulator.
Nu este vorba despre manipulatorii profesionişti din domeniile publicităţii,
marketingului sau politicii!
Este vorba despre persoanele obişnuite din viaţa noastră – mama, tatăl, fratele,
sora, fiul, fiica, soţul, soţia, şeful, prietenul, iubita, iubitul, colegul de muncă
etc.- care ne sunt atât de apropiate, încât cu greu ajungem să acceptăm că
suntem „victimele“ lor…Doar ei ne iubesc, ne vor binele, nu-i aşa? Statistic
vorbind, fiecare dintre noi va întâlni în viaţa sa un manipulator.
O abordare a manipulării presupune:
(a) relevarea informaţiilor care ne ajută la identificarea manipulatorului şi

care ne oferă cunoaşterea modului în care acţionează un manipulator;
(b) folosirea unor metode diverse de protecţie, care să ne ajute să evităm 4

influenţa manipulatorilor relaţionali.
Isabelle Nazare Aga, în lucrarea Manipulatorii sunt printre noi, propune o
tipologie a mășilor pe ca le pot adopta manipulatorii (Nazare, 2003. pp.17-31):
Manipulatorul simpatic
Acest tip de manipulator este foarte răspândit, dar şi foarte periculos.
Surâzător, amabil cu ceilalţi, agreabil, manipulatorul simpatic îşi disimulează
perfect jocul. Ne prezintă imaginea unui om sigur de sine şi ne face să gândim
că ne-ar plăcea să-i semănăm şi chiar să-i câştigăm prietenia. Ne vine foarte
greu să admitem că dincolo de aceste calităţi se poate ascunde un manipulator
relaţional!
Manipulatorul simpatic ştie şi foloseşte faptul că ne este mult mai uşor să

îndeplinim dorinţele, aşteptările şi nevoile unei persoane pe care o considerăm
simpatică pentru că este zâmbitoare, atentă, generoasă şi ştie foarte bine să
flateze.
Putem identifica manipulatorul simpatic doar în timp; iar dacă suntem mai
naivi este posibil să nu o descoperim niciodată. Chiar dacă nu suntem naivi, ne
va fi greu să îl „descoperim“, pentru că el poate avea calităţi reale care,
culmea! îl ajută în planurile sale de „a avea la degetul cel mic“ persoana al
cărui prieten vrea să devină. El creează un climat de încredere, menţinând
relaţii de prietenie normală şi oferă chiar cadouri substanţiale sau sume
considerabile de bani. Acest tip de manipulator are, aparent, mulţi prieteni pe
care, însă, ajunge să îi schimbe foarte des dacă nu reuşeşte să îşi atingă
obiectivele propuse.
La început, manipulatorul simpatic este doar amabil, apoi cere mici servicii, pe
care victima le îndeplineşte cu multă plăcere. Puţin mai târziu, serviciile cerute
vor fi tot mai mari, iar satisfacerea lor de către victimă vor solicita mai mult
timp şi mai multe resurse…Victima va ajunge la o dependenţă psihologică şi
materială, care îi va produce o senzaţie de insatisfacţie. Din păcate, suferinţa
emoţională provocată de manipulator nu este conştientizată, iar victima nu
îndrăzneşte să vorbească nimănui despre ceea ce simte cu adevărat, pentru că
se simte vinovat de ceea ce trăieşte (Mi-a oferit atâtea! M-a ajutat!). Şi apoi,
cum este posibil ca o persoană atât de simpatică să facă rău?
Oare toate persoanele simpatice sunt manipulatoare? NU! Bine, dar atunci cum
ştim când o persoană este manipulatoare sau într-adevăr simpatică? Persoanele
cu adevărat simpatice îşi exprimă clar şi sincer opiniile, sentimentele sau
dorinţele şi ştiu să le respecte şi pe ale celorlalţi (ceea ce manipulatorul
simpatic nu face).
5
În prezenţa lor nu trăim niciodată sentimentul că trăirile, dorinţele sau părerile
noastre care diferă de ale lor sunt lipsite de valoare, de legitimitate sau vinovate
(or, în prezenţa manipulatorilor simpatici, trăim acest sentiment). Persoanele cu
adevărat simpatice resping falsitatea în relaţiile cu ceilalţi şi nu au nevoie să îi
minimalizeze sau să-i înlăture pe ceilalţi pentru a-şi afirma propria valoare. Şi
nici nu încearcă să îi umilească pe ceilalţi, situându-i pe poziţii inferioare. Ele
sunt generoase, gentile, fără a urmări să îşi atingă obscure scopuri egocentrice.
Manipulatorul altruist
Altruismul este o dispoziţie sufletească sau o atitudine morală de a face bine

altora, ăn folosul lor, fără alte interese. Aşa poate fi descrisă o persoană cu
adevărat altruistă. De când venim pe lume, suntem educaţi, modelaţi, pentru a
ne însuşi norme şi principii pe care respectându-le, obţinem aprobarea celorlalţi
şi ne simţim apreciaţi şi doriţi.
Unul dintre principiile care ne influenţează puternic este cel al reciprocităţii.

Conform acestuia, suntem obligaţi moral să înapoiem, sub o formă sau alta,
ceea ce primim. În virtutea aceluiaşi principiu, se declanşează în noi un
sentiment de îndatorire atunci când ni se dă ceva ce nu am cerut.
Manipulatorul altruist este o persoană care, doar apparent, dă totul, fără a cere
nimic în schimb. El oferă daruri, face servicii fără să fie solicitat…de fiecare
dată, însă este sigur de efectul principiului reciprocităţii: el ne dă totul, iar noi
nu putem să-I refuzăm nimic! Chiar dacă ceea ce doreşte manipulatorul de la
noi ne displace profund, întotdeauna sfârşim prin a-I răspunde afirmativ şi
facem exact ceea ce ne cere. De ce oare? Pentru că nu dorim să fim judecaţi şi
dezaprobaţi, pentru că nu dorim să părem nerecunoscători; este datoria şi
obligaţia noastră morală să oferim la rândul nostrum.
Manipulatorul altruist este capabil să ne dea din timpul lui, să ne ofere cadouri
sau să ne facă propuneri atrăgătoare…dar, în timp, el ne va solicita, mai direct
sau mai subtil, să facem pentru interesele lui eforturi mult mai considerabile
pentru că obiectivele lui vor fi mult mai importante.
Manipulatorul timid
Manipulatorul timid este destul de rar întâlnit şi foarte greu de descoperit.

Interesant este faptul că de obicei, acest tip de manipulator este o femeie. Ea
afişează o imagine de vulnerabilitate şi de supunere, transmiţând, indirect, un
6
veritabil apel la protecţie. În public, manipulatorul timid se arată discret chiar
uşor descumpănit şi se foloseşte de altcineva pentru a-şi exprima opiniile sau
pentru a critica.
Vedeţi voi, o persoană cu adevărat timidă nu acţionează „pe la spate“ şi nici nu

creează niciodată impresia că te judecă prin tăcerea sa…Manipulatorul timid,
însă, exact acest lucru îl face; mai mult, el susţine că detestă conflictele de
orice fel, dar le provoacă, într-un mod subtil. Oare cum este posibil ca o
persoană atât de tăcută şi de liniştită poate să fie sursa unor neplăceri?
Manipulatorul cult
Manipulatorul cult se arată întotdeauna dispreţuitor faţă de cei care nu posedă

cunoştinţele sale. El este mereu „uimit“ de ignoranţa pe care mulţi o dovedesc
faţă de subiectele „importante“ ale zilei.
Acest tip de manipulator se exprimă despre toate ca fiind evidente, înşiră nume,
date, locuri, fără să ofere explicaţii, lăsându-i nelămuriţi pe cei care îl ascultă.
Tonul şi maniera în care vorbeşte creează aparenţa unei persoane foarte culte,
căreia nici nu îndrăzneşti să îi pui întrebări.
Dacă, totuşi, i se adresează o întrebare, el se arată surprins şi iritat, oferind

răspunsuri evazive. Însă atunci când cunoaşte răspunsul, îi place să îşi etaleze
cunoştinţele „sclipitoare“, monopolizând conversaţia, şi privind la ceilalţi de pe
o poziţie superioară.
Cum de reuşeşte un astfel de individ să ne înşele şi să ne creeze o astfel de

impresie despre el? Simplu! Mulţi dintre noi au, în mod automat, reacţii
binevoitoare faţă de figurile marcante şi respectate ale comunităţii care se
impun prin prestigiul lor. Se pare că ne lipseşte, în mod natural, reflexul de a ne
îndoi de ceea ce spun astfel de persoane, care „ştiu“, „cunosc“.
Supunerea faţă de autoritate sau de simbolurile acesteia, cum sunt titlul

îmbrăcămintea, accesoriile nu este, din păcate, un fenomen absolut conştient.
Un manipulator cult posedă o oarecare formă de autoritate, chiar dacă aceasta
este iluzorie…Şi cât de uşor ne poate subjuga o astfel de persoană şi cum ne
poate determina să facem exact ceea ce doreşte! Ei, suntem cam vulnerabili
faţă de orice formă sau simbol al autorităţii.
.Cum putem să descoperim jocul unui astfel de personaj? Dacă manipulatorul

cult abordează un subiect pe care îl cunoaşteţi foarte bine şi voi l-aţi prins! Veţi
7
constata cu stupoare că, în ciuda tonului de „atoateştiutor“, face multe erori sau
pur şi simplu minte!
O persoană cu adevărat cultivată nu ne va pune niciodată într-o poziţie

inferioară, nu ne va sugera niciodată că suntem inculţi, mau puţin dotaţi
intelectual sau ignoranţi. Ea se va comporta natural, va împărtăşi informaţii,
cunoştinţe fără aere de superioritate, fără a face caz de diplomele pe care le
deţine, fără a reliefa profesiunea bine cotată pe scara socială pe care o are şi
fără a povesti despre elogiile pe care le-a primit în diverse situaţii…
Manipulatorul dictator
Manipulatorul dictator este o persoană dezagreabilă, agresivă şi autoritară, ale

cărui critici, atacuri şi comportament sunt adesea violente. Când are nevoie să i
se facă diverse servicii, apelează la complimente şi remarci care flatează dar,
fiind în mod evident ostentativ şi fals, este cu uşurinţă depistat de ceilalţi. Cei
care se află în preajma sa se tem în permanenţă şi excesiv de el.
Cu toate acestea, el obţine de la ei tot ce îşi doreşte. Adesea, acest tip de

manipulator este calificat drept o persoană cu un caracter dificil, greu de
suportat, dar…nimeni nu se gândeşte la manipulare.
Manipulatorul dictator este conştient de pretenţiile sale excesive. Şi tot el este
convins că slăbiciunea afectivă este un defect major. Formulele de politeţe,
complimentele sunt o mare pierdere de timp şi lipsite de un avantaj imediat. Nu
merită să te oboseşti! Cei care trăiesc gândindu-se la ceilalţi sunt slabi şi
neinteresanţi…Emoţiile, sentimentele semenilor săi sunt uriaşe slăbiciuni care,
eventual, ar putea fi folosite în beneficiul său, ajutându-l să obţină controlul
absolut.
Manipulatorul dictator hotărăşte singur că principiile, opiniile şi convingerile

sale trebuie să fie însuşite neabătut de toţi cei care fac parte din anturajul său
profesional, familial şi social. Principiile pe care le clamează le respectă şi el,
dar…numai până la un anumit punct, ca orice manipulator care se respectă.
Când ceilalţi nu răspund prompt dorinţelor manipulatorului dictator, ei sunt
consideraţi inumani şi teribil de egoişti.
În raport cu măştile manipulatorilor simpatici, timizi sau altruişti, dictatorul

adoptă o formă de terorism relaţional foarte uşor de recunoscut, pentru că lui îi
lipseşte comportamentul social adecvat şi pozitiv.
8
În realitate, un manipulator se poate folosi de toate măştile pe care le-am
descris până acum. Astfel, dacă îşi simte ameninţată puterea sau dacă îşi vede
încălcat teritoriul, un manipulator simpatic se transformă cu uşurinţă într-un
manipulator dictator. Când este refuzat, un manipulator devine ironic,
răutăcios, sarcastic, insistent. Iar criticile şi reproşurile le suportă cumplit de
greu.
Sarcina de lucru 3
Care tip de manipulator se poate recunoaște mai ușor?
Ce tip de manipulator este cel mai greu de depistat?
Caracteris
ticile manipulatorului
Vă transmiteţi mesajele folosindu-vă de intermediari?
Sunteţi evaziv?
Devalorizaţi sau dispreţuiţi?
Ignoraţi dorinţele celorlalţi?
Provocaţi stări de tensiune?
Sunteţi intrigant?
Sunteţi gelos? Egocentric? Mincinos?
Apelaţi la şantajul disimulat?
Un manipulator autentic ar trebui să răspundă doar „da“.
Dacă ni se întâmplă să mai minţim, să fim geloşi câteodată, să ne gândim
uneori mai întâi la nevoile noastre nu înseamnă că suntem manipulatori.
Nu trebuie să confundăm manipularea ca formă de comportament de moment
cu persoana manipulatoare. Din când în când putem acţiona în scopul
manipulării unor persoane sau situaţii, dar nu înseamnă că suntem chiar nişte
manipulatori. Manipulatorul acţionează aşa întotdeauna, pentru că el nu poate
să îşi atingă obiectivele altfel.
Ce alte trăsături mai poate avea un manipulator autentic?
El îi culpabilizează frecvent pe ceilalţi în numele relaţiilor de familie,

prieteniei, dragostei, conştiinţei profesionale etc. Făcându-l pe celălalt să îşi
asume o responsabilitate care nu îi aparţine, manipulatorul speră să îi inducă un
sentiment de vinovăţie care, prin atitudinile şi comportamentele pe care le
generează, îi creează un avantaj cert. Manipulatorul reuşeşte să îl facă pe
9
celălalt răspunzător de greşeli imaginare. Utilizarea frecventă, sistematică, a
procedeului culpabilizării are efecte foarte nocive asupra persoanei
culpabilizate.
Manipulatorul îşi schimbă opiniile, comportamentul şi sentimentele în funcţie

de persoane şi situaţii. Multora dintre noi ni se întâmplă să ne schimbăm
opiniile, comportamentele, sentimentele, determinaţi fiind de ivirea unor noi
situaţii, conjuncturi, informaţii, înţelesuri. Dar acest fapt nu ne împiedică să
recunoaştem că am avut iniţial opinii diferite. Ni se pare firesc să recunoaştem
şi să ne asumăm responsabilitatea tuturor opiniilor, aprecierilor şi
comportamentelor noastre. Manipulatorul, însă, neagă că ar fi avut altă opinie,
un alt comportament sau altă trăire afectivă înainte. Să fie oare, pur şi simplu,
un mincinos? Atitudinea manipulatorului ne arată că el însuşi este convins că
întotdeauna a spus şi a gândit ceea ce a spus ultima dată. El neagă categoric,
chiar dacă este evident că se contrazice. Dacă nu convinge, devine agresiv.
Manipulatorul îi face pe ceilalţi să creadă că trebuie să fie perfecţi, consecvenţi,
să ştie cât mai multe şi să răspundă prompt întrebărilor şi solicitărilor. El
aşteaptă de multe ori ultimul moment pentru a da dispoziţii, ordine, pentru a-i
obliga pe ceilalţi să le execute. Cam multe trăsături tulburătoare, nu-i aşa? Ei,
dar mai sunt câteva. Urmează să le analizăm curând…
Manipulatorul se îndoieşte de calităţile, drepturile, competenţa, caracterul

celorlalţi, devalorizează şi emite judecăţi. El mizează pe ignoranţa celorlalţi
pentru a se plasa pe poziţii superioare, îl devalorizează pe celălalt, pentru a crea
iluzia propriei superiorităţi. Mai mult chiar, manipulatorul face adesea ca o
calitate să treacă drept defect.
Se foloseşte de principii precum umanismul, caritatea, sentimentele materne
etc. pentru a-şi satisface propriile sale trebuinţe. Ştie foarte bine să pozeze în
victimă. Cine nu este suprasolicitat la un moment dat? Dar diferenţa este că
manipulatorul se arată copleşit de sarcinile pe care singur şi le asumă,
folosindu-le drept pretext pentru a se face indispensabil şi pentru a explica
efortul pe care îl depune. Deasemeni, un manipulator bolnav este întotdeauna
pe patul de moarte! El exagerează sistematic bolile de care suferă. Are mereu
simptomele celor mai grave maladii.
Manipulatorul se foloseşte de minciună pentru a afla adevărul. Metoda cea mai
folosită constă în a pune o întrebare care conţine un element eronat. De
exemplu, o vecină din imobilul în care s-a mutat Ion, îl întreabă pe acesta:
„Acum v-aţi mutat? Dumneavoastră sunteţi judecătorul?“ Ea mizează pe un
element eronat care provoacă reacţia lui Ion: „A, nu? Eu sunt contabilul!“
Astfel, vecina obţine o informaţie pe care nu ar fi îndrăznit să o ceară direct.
10
Manipulatorul provoacă o stare de indispoziţie şi un sentiment opresiv de
pierdere a libertăţii de gândire sau de acţiune, victima simţindu-se prinsă într-o
cursă din care nu ştie cum să scape. El ne sugerează să facem lucruri pe care
altfel nu le-am fi făcut niciodată din proprie iniţiativă. Este mereu subiect de
discuţie pentru ceilalţi, chiar şi când nu este de faţă.
Incontestabil, manipulatorii sunt mari consumatori de energie. Specialiştii
susţin că doar 10% dintre noi manifestă o formă de indiferenţă afectivă faţă de
manipulatori şi sunt deranjaţi doar de dificultatea de a comunica cu ei sau de
abuzul de putere pe care aceştia îl manifestă. Majoritatea dintre noi, însă,
putem deveni victimele manipulatorilor. Contactul îndelungat cu un
manipulator provoacă sentimente de culpabilitate, de anxietate, de agresivitate,
de teamă sau tristeţe.
Contramanipularea
Din păcate, specialiştii susţin că nu putem realiza o comunicare normală cu un

manipulator. Această constatare este dureroasă pentru că reliefează dificultatea
de a schimba situaţia. Nu există miracole, iar transformarea unei personalităţi
manipulatoare este extrem de rar. Soluţia este să acceptăm că o personalitate
manipulatoare relevă o stare patologică.
În limbaj psihologic, acest lucru se traduce prin acceptarea progresivă, în luni

sau chiar în ani, a unei separări sau a unei despărţiri. Când vom depăşi relaţia
cu manipulatorul, vom deveni insensibili la tot ce spune manipulatorul
respectiv, vom fi chiar amuzaţi de manevrele sale şi vom fi surprinşi să vedem
cât sunt de evidente.
Vom fi mai puţin afectaţi de ceea ce se întâmplă şi nu vom mai aştepta ca

manipulatorul să se „vindece“. Pentru a ajunge aici trebuie să ne modificăm
schemele după care gândim şi să începem să reacţionăm diferit faţă de
persoana respectivă, adoptând tehnici de contra-manipulare şi de afirmare de
sine.
Contra-manipularea este o tehnică. Scopul nostru este de a răspunde oricărei

încercări de manipulare, ca şi cum aţi fi indiferent faţă de aceasta. Putem lupta
împotriva manipulatorului folosind armele lui. Manipulatorii se îndepărtează
rapid de persoanele asupra cărora nu au influenţă şi cărora nu pot să le afecteze
echilibrul. El nu se poate simţi important sau superior în faţa unei persoane
indiferente, pentru că aceasta nu reacţionează la provocările sale, oricât de
subtile ar fi ele.
Manipulatoarea: „Oh! E o rochie nouă?
11
Maria: Da.
Manipulatoarea: Bunica ta ţi-a dăruit-o?
Maria: Da, bineînţeles! Bunica mea adoră rochiile firmei „Zara“.
Manipulatoarea: -La „Zara“ se vând şi chestiile astea?
Maria: Desigur!
Manipulatoarea: Atunci nu am nici un chef să port o rochie ca asta!
Maria: Slavă Domnului! Altfel am fi arătat toate la fel!“
Trebuie să încercăm să exersăm, iar rezultatele benefice ale acestei tehnici nu

vor întârzia să apară: primul manipulator pe care îl vom întâlni va simţi imadiat
că toate manevrele pe care le va încerca cu noi se vor întoarce împotriva lui, ca
un bumerang. În secret, se va teme de noi şi, în ciuda aparenţelor, ne va
respecta şi va încerca să ne evite, pe cât posibil. Dacă noi suntem în afara
câmpului său de influenţă, ceilalţi vor fi testaţi, la rândul lor. Manipulatorul are
nevoie de cel mult 15 minute pentru a-şi cunoaşte adversarul, iar alteori îşi dă
seama imediat.
Dacă trăim sau muncim alături de un manipulator şi realizăm acest lucru,
încercăm tehnicile de contra-manipulare. Practic, preluăm strategiile
manipulatorului şi le folosim împotriva lui.
Formulăm fraze scurte:
Manipulatorul: „Semeni cu mama ta.
- Mulţumesc mult.
Manipulatorul: Dar nu ţi-am făcut un compliment!
- Eu aşa consider.
Manipulatorul: Cum vrei. Vei vedea că am dreptate.
- Vom trăi şi vom vedea.“
Rămânem evazivi şi utilizăm proverbe şi principii:
Manipulatorul: „Soţul tău lucrează acum cu escrocul acesta?
-Ei bine, da!
Manipulatorul: Ştii proverbul: cine se aseamănă, se adună!
- Dar şi: Contrariile se atrag.“
Folosim umorul, dacă situaţia respectivă ne permite sau zâmbim, mai ales
la sfârşitul frazei, dacă este un context potrivit. Tratăm cu umor situaţiile
în care ne aflăm noi înşine.
Manipulatorul: „Ţi-am văzut fratele aseară.

- Ah, da?
Manipulatorul: E drăguţ, dar cam înapoiat.
- E o trăsătură a familiei!“
Rămânem tot timpul politicoşi. Evităm agresivitatea. Nu ne

angajăm în discuţii sterile sau care devalorizează. Şi, FOARTE
12
IMPORTANT: Renunţăm să ne justificăm!! NICIODATĂ nu trebuie să
argumentăm pentru a ne apăra! Renunţăm să ne apărăm, să ne
demonstrăm corectitudinea sau să respingem acuzaţiile!! Manipulatorul
abia aşteaptă.
După ce am decis să recurgem la tehnicile de contra-manipulare, este posibil să

trăim o emoţie intensă: bătăile inimii vor fi mai accelerate şi mai intense şi vom
avea senzaţia că ni se opreşte respiraţia. Cu timpul, ne vom calma, răspunsurile
vor fi mai sigure şi ne vom implica emoţional tot mai puţin. Încercăm să găsim
cea mai potrivită replică de contra-manipulare, imaginându-ne ce ar fi răspuns
manipulatorul în aceeaşi situaţie.
Unii dintre noi avem unele automatisme de gândire şi de cunoaştere cum ar fi

catastrofismul, totul sau nimic, autodevalorizarea, asumarea nejustificată a
responsabilităţii, care provoacă emoţii sau sentimente negative. Emoţia poate
provoca reacţii neurovegetative şi tulburări psihologice. Accelerarea ritmului
cardiac şi a respiraţiei, senzaţia de „gât uscat“, bâlbâiala, transpiraţia, accesul
de plâns sunt reacţii pe care le provoacă emoţiile puternice. Cum pot gândurile
noastre să provoace astfel de reacţii?
Specialiştii au găsit următorul răspuns: creierul uman, prin funcţiile şi

mecanismele sale de transmitere a informaţiei, nu poate face diferenţă între real
şi imaginar. Dacă ne imaginăm că un şarpe sau că un păianjen urcă pe piciorul
nostru, simţim imediat cum muşchii se încordează, cum degetele se crispează
şi, după cum privim vietatea respectivă, putem simţi teamă, groază, sau
dezgust. Nu trebuie să subestimăm niciodată forţa gândurilor noastre. Ele
acţionează asupra emoţiilor noastre, asupra proceselor fiziologice şi asupra
comportamentelor noastre.
De exemplu, dacă cineva drag nouă întârzie acasă sau la o întâlnire şi suntem
prea emotivi, ne imaginăm dintr-o dată că a avut un accident. Cu ocazia unor
reuniuni sociale, unii dintre noi gândesc: „Ceilalţi sunt mai cultivaţi şi mai
inteligenţi decât mine. Mi-e teamă că voi spune prostii…Voi fi ridicol. Nu voi
avea nimic interesant de spus.“ Emoţia creată va fi cea de teamă – de a spune
prostii, de a fi jucat, de a apărea inferior celorlalţi- şi va bloca participarea
spontană şi discuţia elaborată, conducând la un comportament inhibat al
persoanei respective.
Convingerile noastre sunt ancorate de timpuriu în noi şi sunt foarte rar
reevaluate sau puse sub semnul îndoielii, oricâtă suferinţă ne-ar provoca. Dar
noi trebuie să le reevaluăm şi să le punem sub semnul îndoielii, confruntându-
le cu realitatea. Nimeni nu trebuie să se îndoiască de calităţile sale. Altfel, ne
13
aşteaptă suferinţa pe care ne-o pot provoca atât propriile noastre gânduri, cât şi
manevrele manipulatorilor. Aceştia folosesc, de obicei, două arme, care se
dovedesc mereu imbatabile: convingeri şi judecăţi admise de societate şi pe
cele pe care le descoperă la ceilalţi. Care pot fi aceste convingeri şi judecăţi?
Le vom discuta, cu siguranţă, data viitoare.
Alte atitudini pe care le-am putea adopta faţă de manipulatori
Pentru a ne proteja de acţiunile şi influenţa manipulatorilor putem apela şi la

alte metode, care pot fi eficiente în anumite situaţii:
Încetăm rapid orice sistem obligatoriu, deja stabilit, între noi şi
manipulator. Dacă ne dăm seama că anumite fapte, gesturi sau persoane care
încearcă să se amestece fără nici un drept în problemele noastre, ne enervează
şi ne provoacă stări de indispoziţie, trebuie să facem ca aceste manifestări să
înceteze progresiv.
Nu trebuie să ne povestim viaţa în cele mai mici detalii. Manipulatorul este
înzestrat cu o memorie selectivă, care îi permite să întoarcă împotriva noastră
faptele pe care i le-am povestit. El face imediat legătura între diverse lucruri şi
le interpretează de obicei, într-un mod negativ. Dacă îi împărtăşim
manipulatorului defectele, lipsurile sau eşecurile noastre, nu facem altceva
decât să îi netezim drumul spre manipulare.
Nu trebuie să răspundem cererilor neformulate în mod clar. Manipulatorul
nu formulează o cerere clară de la început. Nu trebuie să formulăm nici un
răspuns la cererea lui, atât timp cât nu a spus totul. Să îi cerem să clarifice ceea
ce ne solicită, ori de câte ori este necesar, chiar dacă am înţeles deja ce scop
urmăreşte.
Trebuie să refuzăm să fim intermediarul unui manipulator. În numeroase
situaţii, manipulatorul şi-ar putea transmite el însuşi mesajele, dar preferă să se
folosească de intermediari. În cazul în care suntem una din persoanele alese
spunem manipulatorului pe un ton prietenos că ar fi mai corect, mai simplu sau
preferabil să îşi anunţe el însuşi mesajul, mai ales dacă acesta conţine critici la
adresa altora sau faţă de un sistem. Să-l lăsăm să îşi asume personal această
responsabilitate.
Să rămânem uniţi! Manipulatorul este maestru în arta de a crea suspiciune şi
dezbinare. Trebuie să informăm pe toţi membrii anturajului nostru de aspectul
manipulator al personajului respectiv. Astfel, nu vom mai fi singuri în faţa
agresiunii.
Sarcina de lucru 4
Care considerați că sunt 5 cele mai eficiente tehnici de
manipulare? 14
Să răspundem cu prudenţă la manipulări! Manipulatorul încearcă să ne flateze, dar
ascunde, întotdeauna, un scop bine determinat: fie că doreşte incitarea persoanei căreia i se
adresează la o anumită acţiune, fie că urmăreşte câştigarea unui aliat. Dar un manipulator îşi
poate schimba foarte uşor sentimentele sau opiniile…
În comunicarea de contra-manipulare cuvintele cele mai potrivite nu apar

spontan. De aceea, trebuie să fim siguri că avem cunoştinţă dinainte ce trebuie
să spunem. Specialiştii ne sfătuiesc să memorăm câteva fraze care vor putea fi
folosite întocmai sau care ar putea fi adaptate, în funcţie de situaţie. Iată câteva
exemple:
Este opinia ta.
Este doar interpretarea ta.
Dacă aşa spui tu! Dacă aşa gândeşti!
Se poate… Poate fi posibil, pentru tine!
Exact aşa este! Este adevărat.
Acesta-i farmecul meu…Fiecare cu stilul său.
De ce îmi pui această întrebare? etc.
Nu trebuie să lăsăm manipulatorului impresia că suntem afectaţi de atacurile

lui disimulate sau că analizaţi remarca pe care a făcut-o înainte de a răspunde.
Răspunsul trebuie să vină prompt, fără ostilitate sau agresivitate. Tonul pe care
îl folosim trebuie să fie calm. Este acceptabilă doar o doză de ironie, iar pentru
a atinge această performanţă, este necesar să practicăm luni de zile. Trebuie să
ne amintim mereu un lucru important: rezultatele eforturilor noastre vor fi
vizibile abia după câteva luni. Nu trebuie să renunţăm dacă, după câteva
săptămâni, manipulatorul continuă să exercite asupra noastră aceeaşi influenţă
ca şi până atunci.
Prin acumulări repetate ale situaţiilor în care se loveşte de rezistenţa noastră

pasivă, manipulatorul se va îndepărta treptat de noi. Este adevărat că putem
pierde anumite avantaje pe care manipulatorul ni le oferea pe anumite planuri,
dar trebuie să fim conştienţi şi este important să nu ne îndoim de aceea ce am
putea câştiga, eliberându-ne de influenţa manipulatorului.
Putem să folosim tehnica contra-manipulării imediat ce i-am asimilat

principiile şi cunoaştem suficiente expresii de răspuns. Modul cel mai plăcut,
dar şi cel mai eficient de a ne antrena este de a avea un partener care să joace
rolul manipulatorului. Acest partener poate să nu se oprească după prima
replică pe care i-o dăm, chiar dacă este corect formulată, el cătând noi
modalităţi pentru a ne destabiliza. De fapt, este o situaţie care reproduce fidel
realitatea. În viaţa reală, manipulatorul abandonează jocul numai atunci când
nu mai găseşte nici o metodă prin care să ne convingă. Fie va părăsi imediat
15
încăperea, fie va avea o ultimă tentativă de a ne obliga să reacţionăm după cum
doreşte, de genul: „Niciodată nu se poate vorbi cu tine!“ sau „Este foarte greu
să comunici cu tine!“. În astfel de momente avem posibilitatea de a
concluziona: „Poţi să crezi ce vrei!“, sau, pur şi simplu putem să nu spunem
nimic. Celălalt va fi într-un mare impas.
Manipulatorul este nemulţumit când i se refuză cererea sau propunerea. Mai

mult, cum nu este obişnuit să se confrunte cu vreo formă de opoziţie, nu ia în
considerare refuzul nostru. Reacţia sa imediată este să ne ignore refuzul şi să îşi
repete cererea. În momentul în care şi refuzul se repetă manipulatorul începe
atacul, folosind tot arsenalul de manipulare:
*culpabilizează: „După tot ce am făcut eu pentru tine…“;

*vehiculează principii morale: „Noi, colegii, trebuie să fim solidari…“;
*devalorizează: „Ştiam că nu ai pic de suflet…dar nici chiar aşa!“;
*ameninţă: „Nu uita că şi alţii vor un loc ca al tău…“.
Manipulatorul încearcă să ne facă să credem că nu suntem atât de generoşi, de

buni, de solidari cum păream a fi până în acel moment. Dacă nu suntem
suficient de vigilenţi, ne surprindem aparent prinşi în cursa propriilor noastre
principii morale şi vom sfârşi prin a reveni asupra refuzului.
Oricum, avem de ales între două alternative:

-fie cedăm culpabilizaţi sau înfricoşaţi de ameninţări;
-fie îl înfruntăm şi aplicăm metoda cunoscută sub numele de „discul zgâriat“.
Această ultimă metodă constă în a repeta refuzul cu un ton identic, necrescător,

fără a ne justifica, folosind aceeaşi formulare, cu scopul de a accentua
fermitatea răspunsului nostru, fără a folosi agresivitatea. Această metodă
rămâne valabilă de fiecare dată când simţim că avem dreptul uman de a refuza.
Folosită fără discernământ, această metodă ne poate pune în situaţii delicate.
Folosind cu perseverenţă metoda „discului zgâriat“ ne putem apăra de
agresivitatea manipulatorului şi putem rămâne fermi până la capăt. Ceea ce dă
valoare acestei metode este procesul de repetiţie. Efectul asupra unui
manipulator insistent apare, cel mai adesea, după a patra repetiţie. „Discul
zgâriat“ ne permite evitarea enervării şi a furiei, protejându-ne împotriva
stresului. Pentru a fi eficient comportamentul nostru, este important să
rămânem calmi şi răbdători, fără să creştem volumul vocii.
Învăţaţi să spuneţi „nu“. Învăţaţi să refuzaţi
Oare de ce nu refuzăm atunci când dorim să o facem? O, putem invoca destule

motive, chiar dacă acestea nu sunt justificate în mod real. De exemplu:
*teama că vom fi calificaţi drept egoişti, indiferenţi, ingraţi sau inumani;
16
*teama de a supăra, de a jigni, de a prejudicia;
*teama de pierde slujba, un prieten, un colaborator;
*teama de a ni se refuza şi nouă, ulterior, un serviciu;
*teama de a declanşa un conflict;
*teama de a nu mai fi iubiţi sau apreciaţi.
Oare aceste riscuri sunt reale? Dacă temerile noastre se adeveresc, care ar fi
consecinţele unor astfel de situaţii? Niciunele. Doar că temerile enumerate mai
sus sunt formulate în mintea noastră ca certitudini şi, astfel, se manifestă
blocajele de atitudini. Teama este utilă atunci când ne previne de un pericol
real. Ea devine, însă, neplăcută şi inhibitoare atunci când pericolul nu există
sau când consecinţele sunt minime şi nesemnificative.
Există trei momente în care se impune necondiţionat refuzul: (a) nu putem să
satisfacem în totalitate cererea celuilalt; (b) dorim să punem imediat capăt unei
situaţii care nu ne mai convine; (c) cererea nu ne convine absolut deloc.
Pentru a răspunde în fiecare din aceste cazuri, există trei formulări privilegiate
pentru a ne face înţeleşi, păstrând, totodată, o relaţie bună cu persoana căreia i
ne adresăm: (1) refuzul parţial;(2) critica constructivă; (3) refuzul total.
Refuzul parţial constă în a exprima cu mare precizie elementele cererii pe care
le putem satisface în totalitate şi pe cele asupra cărora există restricţii:
„Bineînţeles că vreau…cu condiţia să…“; „Sunt de acord să…,dar…“; „Sigur
că vreau… dacă…“. Refuzul parţial facilitează un aranjament convenabil
pentru ambele părţi.
Critica constructivă are drept scop sensibilizarea interlocutorului într-o
situaţie devenită problematică şi care dorim să se modifice. Formula generală
ar fi de tipul: „Înţeleg că…, dar atât timp cât dvs (faceţi asta), problema
respectivă îmi…(face asta) şi mă gândesc că am putea…“. Avantajul
formulării criticii constructive constă în a explica celuilalt, fără a-l acuza, ce
implicaţie ar avea pentru noi comportamentul respectiv. Astfel, dăm
interlocutorului nostru şansa de a realiza efectul comportamentului său din
punctul nostru de vedere şi îi oferim ocazia de a ne înţelege mai bine.
Refuzul total trebuie formulat ori de câte ori nu există nici o cale de a face un
refuz parţial: ori ne este imposibil să facem serviciul respectiv, ori nu vrem să
facem acel gen de serviciu, din motive personale.
Cea mai importantă armă împotriva unui manipulator este ştiinţa de a refuza.
Dacă ne lipseşte încrederea în noi înşine, manipulatorul îşi va da primul seama.
Trebuie să îl înfruntăm şi să nu-i dăm posibilitatea să transforme slăbiciunile
noastre în avantaje pentru el.
3.2. Comunicarea şi comportamentele care provoacă situaţii conflictuale
Exprimarea ermetică în limbajul oral sau scris; unele persoane aplică

deliberat acest comportament, ca măsură de ridicare a prestigiului social şi
profesional; alte persoane devin ermetice involuntar, datorită lipsei 17
abilităţilor de formulare clară şi logică a ceea ce gândesc sau simt.
A face celuilalt ceea ce ne place nouă: gesturi, glume, activităţi care au cu totul alt impact
asupra celuilalt.
Ameninţarea, asemănătoare cu şantajul, care veste o informare a ascultătorului despre intenţia
de a-i face rău.
Limbajul prescriptiv, cerinţa imperativă, ordinal care cere supunere
necondiţionată.
Lauda în scopul obţinerii de beneficii de la interlocutor, mai ales dacă acesta
sesizează intenţia.
Ambiguitatea mesajului sau cea rezultată din neconcordanţa dintre gândurile

şi sentimentele declarate, pe de o parte, şi comportamentul vizibil,
nonverbal, pe de altă parte. „Subiecţii reacţionează cu o probabilitate de
cinci ori mai mare la indiciile nonverbale“ (Ibidem, p. 61).
Întreruperea actului de ascultare, prin anticiparea replicii sau poziţiei
vorbitorului.
Stereotipurile, care se exprimă în conduite verbale, spre deosebire de
prejudecăţi, care sunt atitudini; ele sunt scheme pentru clase sau subtipuri
de oameni; facilitează stabilirea unor relaţii conflictuale între persoane
aparţinând unor grupuri între care se manifestă aceste fenomene
psihosociale; prejudecăţile şi discriminarea sunt cel mai puţin pregnante în
situaţia în care individul face parte concomitent din mai multe grupuri,
atunci când apartenenţele categoriale sunt considerabil atenuate.
Sfaturi necerute, când persoana nu vrea decât să fie ascultată; sfatul nu se dă
decât la solicitarea expresă a interlocutorului; ideal este ca partenerul de
discuţie să îşi găsească propria soluţie.
Neatenţia, care se manifestă ca participare formală la discuţie, ascultătorul
fiind distras de un stimul din mediu sau de propriile gânduri.
Ignoranţa relativă sau absolută cu privire la tema care se discută, dar care nu
este acceptată ca atare; individul iniţiază sau răspunde unei discuţii, deşi nu
cunoaşte subiectul.
„Dialogul surzilor“, care are loc atunci când semnificaţia mesajelor se
modifică de la vorbitor la ascultător, fiecare susţinându-şi cu obstinaţie
poziţia, „surd“ la argumentele celuilalt; rigiditatea pozițiilor poate fi
menţinută la nesfârşit.
Monologul egocentric; nu ascultăm, fiind atenţi la locutor, ci urmărim, pur
şi simplu, propriul nostru „scenariu intern“ şi întrerupem şi emitem ceea ce
simţim noi că avem de spus în momentul acela.
Schimbarea subiectului dureros, fie din indiferenţă, fie cu bune intenţii

Refuzul de a accepta problema în toată seriozitatea ei sau cel puţin aşa cum
este percepută de vorbitor.
Lipsa de respect, de simpatie sau indiferenţa faţă de vorbitor, trădate prin
limbajul nonverbal.
18
Refuzul explicit de a continua comunicarea; de ex.: „Nu mai vreau sa aud de
problemele tale.“
Sarcina de lucru 5
În actele de comunicare în care ai fost angajat ce nu ţi-a plăcut la
cel care ţi-a vorbit? Dar la cel care te-a ascultat?
3.3. Comunicarea preventivă pentru conflict
Bineînţeles că nu voi fi mereu de acord cu mesajele pe care le primes. Ba este

posibil să fiu intrigat, chiar nemulţumit de ceea ce îmi comunică celălalt, iar
uneori mă pot afla într-un total dezacord şi să intru într-o polemică. Oare
încetează aici comunicarea? Nu. Ba dimpotrivă, ea devine mai complexă:
apărându-mi ideile mele, antrenez în discuţie şi mai mult din ceea ce reprezintă
personalitatea mea: valorile mele, convingerile mele, principiile mele.
3.3.1. Iniţierea dialogului
Norme optime de iniţiere a dialogului:

 alege ca temă situaţia dată, în care te afli împreună cu interlocutorul;
 nu vorbi despre tine; vorbeşte despre cealaltă persoană;
 evită deschiderile negative: critici, lamentări, observaţii acide; toate
acestea umbresc perspectivele relaţiei;
 evită întrebările prea deschise;
 autodezvăluirea; presupune furnizarea de informaţii despre propria
persoană; dacă nu ne facem cunoscuţi, celălalt va fi, la început curios,
dar, în scurt timp, se va simţi frustrate din cauza lipsei de reciprocitate şi
se va depărta;
 regula celor zece secunde; specialiştii afirmă că modul în care te prezinţi
în primele zece secunde şi autopercepţia performanţei sunt foarte
importante în deciderea succesului comunicării
3.3.2. Desfăşurarea dialogului

Desfăşurarea dialogului în condiţii optime dacă se respectă următoarele
condiţii:
 se folosesc mai mult întrebările deschise de tipul: „Cum?“, „De ce?“, „În
ce fel?“, „Spuneţi-mi….“;
19
 se utilizează încurajări mărunte: „A, da“, „Înţeleg…“, „Chiar aşa?“, „Mai
spune-mi ceva despre asta“;
 se apelează la punţi, pentru a fluidiza conversaţia: „Vrei să spui că….“,
„de exemplu…“, „Aşa încât…“;
 menţinerea dublei perspective; trebuie să te gândeşti nu numai la ceea ce
vrei tu să spui şi să afli, ci şi la ce anume îl interesează şi pe celălalt;
 să vorbeşti şi despre problema celuilalt;
 înclinarea capului; mişcarea aprobativă din cap are efecte benefice asupra
ambilor interlocutori.
3.3.3. Atitudini dezirabile pentru prevenţia conflictului prin dialog

 Accepţiunea comunicării; comunicarea înseamnă şi împărtășirea
propriilor trăiri, efortul de a le cunoaşte şi de a le înţelege pe ale celuilalt
şi cooperarea în găsirea unor soluţii reciproc avantajoase;
 Prezentarea preocupărilor este diferită de rezolvarea unei probleme; o
mare greşeală care se poate face în actul comunicării este ca, în aceeaşi
frază, cineva să formuleze o problemă importantă şi să şi încerce să o
rezolve;
 Voinţa de a-l înţelege pe celălalt, de a te face corect înţeles reprezintă
atitudinea care stă la baza unei bune comunicări;
 Alegerea momentului, precum şi alocarea timpului sunt foarte importante
în rezolvarea conflictelor;
 Toleranţa faţă de dificultatea oamenilor de a comunica este esenţială;
 Claritatea mesajului; transmiterea mesajului trebuie să se realizeze într-
un mod care să îi ofere interlocutorului şansa de a înţelege ce ai de spus;
 Evitarea atacului la persoană;
 Interactivitatea dialogului, prin feedback bilateral şi ajutor reciproc.
De cele mai multe ori, conflictele pot s[ nu fie negative, ci pot fi negative
modurile lor de manageriere. În managerierea unui conflict trebuie să se țină
seama de personalitățile celor implicați.
Sarcina de lucru 6
Structura După ce reciteşti subcapitolul, realizează o ierarhiei a cerinţelor
optimă de unei comunicări preventive pentru conflict, în funcţie de
comunicare importanţa lor.
Pentru realizarea unei astfel de structuri, este necesară respectarea următoarelor

cinci principii (cf. Jean Claude Abric, 2011, pp.40-47):
20
Principiul non-interpretării, care presupune că dacă un individ doreşte să îi
permită interlocutorului său să se exprime în mod autentic, el trebuie să evite
interpretarea.
Principiul non-evaluării, care susține că, pe măsură ce o persoană evaluează
mai mult o altă persoană, indiferent dacă este o evaluare pozitivă sau negativă,
cu atât îi îngustează şi micşorează posibilitatea de exprimare, conform
propriilor credinţe, sentimente, opinii.
Principiul non-consilierii sau al non-ajutorului; acest princioiu menţionează că
o consiliere sau un ajutor oferit cuiva diminuează şansa acestuia de a se
exprima în mod real. Acest principiu nu trebuie înţeles greşit: nu se afirmă
faptul că este total interzis orice sfat sau ajutor, dar propunerea unor astfel de
idei trebuie să vizeze ca solicitantul să-şi poată exprima şi expune în mod
optim problemele.
Dacă partenerul de comunicare va avea posibilitatea de a se exprima, iar
consilierul va asculta cu atenţie afirmaţiile acestuia, el va deţine mai multe
elemente pertinente pentru a-l putea ajuta şi sfătui. Acest ajutor treebuie să fie
perceput, nu ca o propunere de soluţii, ci ca o asigurare a condiţiilor pentru
dezvoltarea internă şi externă a reflecţiei şi expresiei solicitantului. Toate
acestea vor determina, într-un final, asumarea de către subiect a problemelor
sale.
Principiul non-chestionării sistematice, care presupune utilizarea minimală a
întrebărilor, iar atunci când se dovedesc indispensabile, ele trebuie formulate,
într-o manieră cât mai deschisă. Adresarea multor întrebări determină
micşorarea şansei celuilalt de a se exprima într-un mod liber şi profund.
Al cincilea principiu îl reprezintă comprehensiunea, care utilizează necanisme
cum sunt non-canalizarea, invitaţia la aprofundare, climat relaţional.
Conflictul şi comunicarea sunt într-o relaţie de interdependenţă. Comunicarea
are un rol dual în ceea ce priveşte managementul conflictelor. Prevenirea,
evitarea, diminuarea ori rezolvarea conflictelor presupun abilităţi de
comunicare. Pentru evitarea sau diminuarea situaţilor conflictuale, există
câteva opţiuni posibile de comunicare:
Comunicarea non-asertivă este acea abilitate de a evita conflictul sau de a se
acomoda dorinţelor sau nevoilor celeilalte persoane, prin utilizarea acţiunilor
verbale sau non-verbale care se potrivesc nevoilor celuilalt, astfel încât
interesul pentru proprille nevoi, drepturi sau obiective va scădea. Această
opţiune de a comunica în situaţiile conflictuale poate îmbrăca două forme:
evitarea sau acomodarea. Cei care utilizează acest tip de comunicare sunt
indecişi; evită contactul cu ochii partenerului (“no eye contact”); se scuză
repede, chiar părăsesc încăperea; devin evazivi; iar într-un grup de persoane ei
preferă evitarea conflictului sau dacă s-a declanşat deja conflictul, atunci
preferă să-l soluţioneze rapid.
2. Comunicarea agresivă se referă la abilitatea de a ne impune dorinţa faţă de o
altă persoană, prin utilizarea actelor verbale sau non-verbale într-un mod prin
care sunt violate standardele sociale, cu intenţia de a produce injurii, suferinţă
sau durere altor persoane. Este sinonimă cu „conflictul”, deoarece de la forme
uşoare de injurii verbale se poate ajunge la bătăi sau chiar violuri/omoruri
violente.
21
Cei care folosesc acest tip de comunicare îşi ofensează partenerii prin
ignoranţă; nu ascultă; contactul cu ochii partenerului e intens; emit un aer
arogant, de superioritate; încearcă să-şi domine partenerul vorbind tare,
învinovăţind, intimidând şi utilizând sarcasmul şi lovitura sub centură. Dacă la
început nu folosesc agresiunea fizică, ei vor recurge şi la violenţă fizică, în
cazul în care vor fi provocaţi. Comunicarea agresivă poate lua două forme:
comunicarea agresivă non-verbală (violenţa fizică) şi comunicarea agresivă
verbală.
Comunicare asertivă s-a dezvoltat ca o modalitate de adaptare eficientă
la situaţii conflictuale interpersonale. Lipsa asertivităţii este una dintre cele mai
importante surse de inadaptare socială. Asertivitatea este rezultatul unui set de
atitudini şi comportamente învăţate, care au drept consecinţe pe termen lung
îmbunătăţirea relaţiilor sociale, dezvoltarea încrederii în sine, respectarea
drepturilor personale, formarea unui stil de viaţă sănătos, îmbunătăţirea
abilităţilor de luare a deciziilor responsabile, dezvoltarea abilităţilor de
management al conflictelor. Asertivitatea este abilitatea de a ne exprima
emoţiile şi convingerile fără a afecta şi ataca drepturile celorlalţi.
Asertivitatea în comunicare reprezintă abilitatea:
de comunicare directă, deschisă şi onestă, care ne face să avem

încredere în noi şi să câştigăm respectul prietenilor şi colegilor;
de exprimare a emoţiilor şi gândurilor într-un mod în care ne satisfacem
nevoile şi dorinţele, fără a le deranja pe cele ale interlocutorului;
de a iniţia, menţine şi încheia o conversaţie într-un mod plăcut;
de a împărtăşi opiniile şi experienţele cu ceilalţi;
de exprimare a emoţiilor negative, fără a te simţi stânjenit sau a-l ataca
pe celălalt;
de a solicita cereri sau a refuza cereri;
de exprimare a emoţiilor pozitive (bucuria, mândria, afinitatea faţă de
cineva, atracţia);
de a face complimente sau de a le accepta;
de a spune nu, fără să te simţi vinovat sau jenat.
Învăţarea deprinderilor de asertivitate este facilitată de contrastarea ei cu cele
două modele comportamentale opuse, pasivitatea şi agresivitatea.
Pasivitatea este un comportament care poate fi descris ca răspunsul
unei persoane care încearcă să evite confruntările, conflictele, îşi doreşte ca
toată lumea să fie mulţumită, fără însă a ţine cont de drepturile sau dorinţele
sale personale; manifestarea unei persoane care nu face cereri, nu solicită ceva
anume, nu se implică în câştigarea unor drepturi personale sau în apărarea unor
opinii. Aceste persoane se simt rănite, frustrate, iritate, fără însă a încerca să-şi
exprime nemulţumirile faţă de ceilalţi.
Agresivitatea este o reacţie comportamentală prin care îl blamezi şi îl
acuzi pe celălalt, încalci regulile impuse de autorităţi, eşti insensibil la
sentimentele celorlalţi, nu-ţi respecţi colegii, consideri că tu ai întotdeauna
dreptate, rezolvi problemele prin violenţă, consideri că cei din jurul tău sunt
22
adesea nedrepţi cu tine, eşti sarcastic şi utilizezi adesea critica în comunicare,
consideri că drepturile tale sunt mai importante decât ale altora.
Procesul de comunicare nu elimină conflictele între oameni şi nici problemele
de supravieţuire alături de alte persoane cu obiective, valori şi aşteptări diferite.
Totuşi, el ne dă o şansă de a ajunge la cooperare sau, cel puţin, de a gestiona
prin comunicare dezvoltarea şi concluzia conflictelor.
De asemenea, manifestarea propriei identităţi vine din nevoia de valorizare a
sinelui (de demnitate). Comunicăm şi mai ales ne comunicăm - oficial, artistic,
în argou – din nevoia de a fi acceptaţi ca deţinând un rol important în ochii
celorlalţi. Este o nevoie general umană care nu ţine de statutul social sau de
ierarhii; oamenii ajung să se implice în conflicte sângeroase pentru a impune
credinţele şi valorile pe care au încercat iniţial să le impună prin relaţionare şi
comunicare.
Sarcina de lucru 7
Cu ajutorul informației primite, realizați o situație optimă de
comunicare, reală sau inaginată
4. Medierea: structură-cadru de rezolvare a conflictelor

„Medierea este intervenţia într-o dispută sau negociere a unei terţe părţi, acceptate,
imparţiale şi neutre care nu are autoritatea de a decide, dar care ajută părţile în conflict să
ajungă voluntar la o înţelegere reciproc avantajoasă.“ (Moore, 1986, p. 21).
Medierea reprezintă o modalitate de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă,
cu ajutorul unei terţe persoane specializate în calitate de mediator, în condiţii
de neutralitate, imparţialitate, confidenţialitate şi având liberul consimţământ al
părţilor (Art.1 al.1 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea
profesiei de mediator, cu modificările şi completările ulterioare).
Cerinţele care trebuie respectate pentru asigurarea eficienţei procesului de
mediere:
 alegerea momentului - medierea trebuie să apară când părţile sunt cu
adevărat pregătite să accepte ajutor. Mediatorii care consideră că părţile nu
sunt încă pregătite să accepte medierea trebuie să aştepte până când vor fi
solicitaţi de către părţi.
 mediatorul trebuie să fie acceptat de ambele părţi; în mod tradiţional,
mediatorul este perceput, ca un individ neutru, pe care părţile îl consideră
imparţial, experimentat în rezolvarea conflictelor şi despre care se crede că
poate fi de ajutor.
 menţinerea neutralităţii, care este destul de greu de realizat, atât din punct de
vedere al modului de lucru, cât şi din punct de vedere al valorii operaţionale
care ar trebui să ghideze procesul. Este dificil ca mediatorii să-şi lase la o
parte experienţa de viaţă, părerile şi valorile personale.
23
În calitate de proces, medierea respectă următoarele etape:
• pregătirea medierii, stagiu în care are loc stabilirea relaţiilor cu părţile
aflate în conflict, se alege o strategie pentru ghidarea medierii şi se
creează încrederea şi cooperarea între părţi printr-o pregătire psihologică
a părţilor;
• iniţierea sesiunii de mediere, stagiu în care sunt deschise negocierile între
părţi, sunt stabilite reguli de bază şi un ghid de comportament;
• desfăşurarea medierii, stagiu în care sunt dezvăluite interesele ascunse
ale părţilor implicate în conflict, actorii sunt ajutaţi să înţeleagă nevoia
unor opţiuni multiple şi se încearcă micşorarea angajamentului părţilor
pentru soluţii unice sau pentru apărarea poziţiilor;
• încheierea medierii, stagiu în care se atinge un acord prin convergenţa
treptată a poziţiilor, dezvoltarea unei formule de consens sau stabilirea de
mijloace procedurale pentru atingerea unui acord de substanţă; sunt
identificaţi paşii pentru operaţionalizarea acordului, este formalizat
acordul şi se creează un mecanism de impunere prin angajarea părţilor.
Rolul mediatorului:
 clarifică situaţia;
 face părţile conştiente de informaţiile relevante;
4.6.1.  repetă, cu fiecare parte, comportamentele potrivite în timpul negocierii;
Strategii
de  acţionează ca un purtător de cuvânt mai ales pentru partea cea mai slabă;
mediere  ajută părţile să-şi anuleze eventualele angajamente anterioare, devenite
incomode;
Strategia axată pe conţinut, care presupune următoarele tactici:
 reduce
 tensiunea;
furnizarea informaţiilor către părţi despre propria lor situaţie;

 recompensează părţile pentru
furnizarea informaţiilor concesii;
către părţi despre situaţia partenerului;

 exagerează
identificareacosturile
temelor non-acordului;
şi ordonarea lor;

 ajută oponenţii
sugerarea să facă o bună impresie unii asupra altora;
unor concesii;

 ameninţă
diminuareasăsau
aducă un arbitru
atenuarea care săexagerate;
cererilor impună o soluţie.
 impunerea unor termene limită pentru realizarea acordului.
Strategia axată pe proces, care urmăreşte:
 îndepărtarea obstacolelor create de percepţiile negative şi de relaţiile
tensionate dintre cele două părţi;
 ameliorarea comunicării între oponenţi;
 reglarea şi stimularea interacţiunilor.
Strategii de comunicare:
 câștigarea încrederii părţilor;
 clarificarea situaţiei;
 încurajarea comunicării;
 discutarea tuturor intereselor;
 facilitarea interacţiunii dintre părţi.
24
Una din preocupările fundamentale ale mediatorului este aceea de a controla
comunicarea dintre părţi. Controlul comunicării se realizează, în multe cazuri,
prin tactica discuţiilor separate: mediatorul desparte cele două părţi şi se
întâlneşte pe rând, cu fiecare. Discuţiile cu fiecare oponent trebuie anunţate la
începutul şedinţei de mediere, pentru a nu lua părţile prin surprindere.
Discuţiile separate se dovedesc eficiente când:
 oponenţii nu sunt obişnuiţi cu rezolvarea de probleme în comun;
 există un grad de ostilitate ridicat între ei;
 interacţiunile anterioare dintre cele două părţi au dus la escaladarea
conflictului;
În cadrul acestor convorbiri private, mediatorul are ocazia să-I inice părţii
implicate slăbiciunea şi nerealismul poziţiei sale. El poate afla, de asemenea,
despre valorile şi priorităţile fiecărei părţi.
Importantă este fraza introductivă, prin care mediatorul trebuie să îşi asigure
rolul pe care îl vizează în raport cu părţile, să creeze impresia unei schimbări
majore în procesul de rezolvare a conflictului şi să transmit un mesaj optimist.
Strategii de formulare:
 alegerea locului discuţiilor;
 controlarea ritmului negocierii;
 controlul gradului de formalism al negocierilor;
 stabilirea protocolului;
 sublinierea intereselor comune;
 menţinerea părţilor la masa tratativelor;
 menţinerea procesului focalizat pe teme.
Strategii de manipulare:
 schimbarea aşteptărilor părţilor;
 asumarea responsabilităţii pentru concesii;
 realizarea de sugestii şi de propuneri;
 conştientizarea costurilor în condiţiile în care nu se ajunge la un
acord;
 recompensarea părţilor pentru concesiile făcute;
 trasarea unui cadru pentru rezultate acceptabile;
 obligarea părţilor la mai multă flexibilitate;
 promiterea de resurse;
 ameninţarea cu abandonul.
În procesul medierii o semnificaţie deosebită o are echilibrarea puterii celor

două părţi implicate în conflict:
25
„Mediatorul încearcă să creeze un echilibru de putere, amplificând puterea părţii mai slabe
sau diminuând puterea celui cu status superior“ (Boncu, 2006, p. 191).
Pentru aceasta, mediatorul:
 încurajează partea lipsită de putere să vorbească mai mult şi să renunţe la
pasivitatea caracteristică;
 critică şi cenzurează luările de cuvânt ale negociatorului mai puternic,
care este uneori chiar agresiv.
Există dovezi incontestabile că această metodă oferă satisfacţii şi că acordurile
încheiate prin mediere sunt mai puţin costisitoare pentru părţile aflate în
conflict.
Din păcate, există şi dovezi solide că medierea are şanse slabe să reuşească în
circumstanţe de adversitate puternică.
Disputele foarte intense, care implică părţi cu puteri total disparate, cu o slabă
motivare pentru aplanare, luptând pentru chestiuni de principiu, care suferă de
discordii sau ambivalenţă în cadrul propriilor lor tabere şi care negociază
pentru resurse foarte puţine, au şansa să-i înfrângă chiar şi pe cei mai abili
mediatori.
4.6.2. Eficienţa medierii
Demersul de mediere nu poate avea succes în absolute orice context.

Comportamentul mediatorului trebuie să se caracterizeze prin variabilitate şi
adaptabilitate, fiind dependent de:
 context;
 percepţiile mediatorului;
 propunerile mediatorului.
Mediatorul este eficient când izbuteşte să facă părţile să se înţeleagă conflictul

nu în termeni de principii şi drepturi, ci în termeni de interese.
Credibilitatea mediatorului reprezintă un alt factor important; aceasta rezultă

din calităţile lui intrinseci, dar şi din factorii situaţionali; totodată,
credibilitatea este şi o caracteristică subiectivă, pe care părţile implicate sunt
sau nu dispuse să o atribuie mediatorului.
Helena Corneliu şi Shoshana Faire (1996) propun o serie de principii practice

care trebuie urmate în timpul medierii, dintre care reţinem:
 crearea unui climat de securitate psihologică în care fiecare poate renunţa

Pentru ca la mecanismele de apărare pentru a se înscrie într-o linie de concesii utile;
medierea  definirea zonei comune unde ambele părţi sunt de acord şi conştientizarea
să aibă punctelor de consens;
succes
este  formularea sugestiilor poate fi realizată sub formă de opţiune, nu de
directivă;
 orientarea spre viitor prin prezentarea perspectivelor asupra evoluţiei
situaţiei;
 orientarea pozitivă spre acţiune.
26
necesar ca şi părţile să aleagă o anumită strategie de comportament faţă de
mediatori.
Părţile aflate în conflict pot să obţină maximum de rezultate de la un mediator
atunci când acesta este informat asupra problemelor de importanţă majoră şi nu
supra-informat prin prezentarea unor date secundare care nu au un interes
direct pentru problema în dispută.
În al doilea rând, nu-i va fi prezentată mediatorului de către una din părţi o
perspectivă în care trebuie rezolvată disputa deoarece acest lucru poate distrage
mediatorul de la conturarea unei abordări proprii a soluţionării conflictului.
Nu în ultimul rând, părţile trebuie să fie realiste asupra beneficiilor care pot fi
câştigate prin mediere, fiind necesar să cedeze din controlul procesului pentru a
ajunge la rezultate mai bune şi la implementarea lor ulterioară.
Rezumat
Comunicarea, în manifestările ei, poate duce la pierderi şi la alterări de sens,
datorită unor cauze care pot fi atât externe, cum sunt diferenţele culturale,
entropia, cât şi interne, generate în lumea subiectivă a indivizilor, cum sunt
proiecţia, raţionalizarea, transferul. De asemenea, comportamente cum sunt
exprimarea ermetică, întreruperea actului de ascultare sau neatenţia pot
inhiba, perturba sau bloca actul comunicării, generând conflicte. Soluţia este
dată de comunicarea preventivă pentru conflict, fundamentată pe iniţierea şi
desfăşurarea dialogului. O situaţie particulară o reprezintă comunicarea de
criză, în ipostaza ei de disfuncţie social-organizaţională, care presupune un
demers specific ce antrenează interacţiunea mai multor entităţi sociale.
Teste de autoevaluare
I. Caracterizaţi comunicarea şi comportamentele care pot provoca situaţii
conflictuale.
II. Identifică trei modalităţi de comunicare preventivă pentru conflict? Crezi că
dacă se aplică în mod combinat ele sunt mai eficiente?
III. Realizează, în 500 de cuvinte, un eseu despre un conflict interpersonal pe
care să îl analizezi prin utilizarea informaţiilor din unităţile de învăţare pe care
le-ai studiat până acum.
Bibliografie minimală
Stoica-Constantin Ana (2004). Conflictul interpersonal. Prevenire, rezolvare şi
diminuarea efectelor. Iaşi: Editura „Polirom“. p. 58-63.
Pânişoară, Ioan-Ovidiu (2008). Comunicarea eficientă. Iaşi: Editura „Polirom“,
p. 107-120.
27

Comunicare Interpers Si Conflict Unitatea III

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Comunicare Interpers Si Conflict Unitatea III

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Arsith Mirela Perturbarea comunicării ca sursă a conflictului

3. PERTURBAREA COMUNICĂRII CA SURSĂ A

3.1. Cauze externe şi interne ale perturbării comunicării 6

La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:

 să operezi corect cu noile concepte;

 să identifici cauzele interne şi externe de blocaj sau perturbarea

 să formulezi cel puţin cinci argumente în favoarea comunicării

 să formulezi minim trei caracteristici ale comunicării de criză;

 să identifici minim trei comportamente ce pot bloca sau îngreuna

 să realizezi un eseu de minim 500 de cuvinte pe tema ameliorării

 să identifici şi să demontezi stereotipurile şi alte clişee care pot

Timp mediu estimat pentru studiu individual: 8 ore

„Miturile“ care fundamentează barierele în comunicare (Brihart, Galanes,

3.1.1. Cauzele externe ale perturbării comunicării

 diferenţele culturale, care reliefează faptul că tiparele comunicaţionale

Angajarea unei părţi într-un conflict este precedată de acumularea de

conflictelor interpersonale. Acesteia i se pot alătura:

3.2. Manipularea și contramanipularea

Suntem diferiţi, că avem propriile noastre gânduri dorinţe, sentimente,

Vi s-a întâmplat vreodată să resimţiţi o stare de tensiune neobişnuită?

O abordare a manipulării presupune:

(a) relevarea informaţiilor care ne ajută la identificarea manipulatorului şi

(b) folosirea unor metode diverse de protecţie, care să ne ajute să evităm 4

Manipulatorul simpatic ştie şi foloseşte faptul că ne este mult mai uşor să

Altruismul este o dispoziţie sufletească sau o atitudine morală de a face bine

Unul dintre principiile care ne influenţează puternic este cel al reciprocităţii.

Manipulatorul timid este destul de rar întâlnit şi foarte greu de descoperit.

Vedeţi voi, o persoană cu adevărat timidă nu acţionează „pe la spate“ şi nici nu

Manipulatorul cult se arată întotdeauna dispreţuitor faţă de cei care nu posedă

Dacă, totuşi, i se adresează o întrebare, el se arată surprins şi iritat, oferind

Cum de reuşeşte un astfel de individ să ne înşele şi să ne creeze o astfel de

Supunerea faţă de autoritate sau de simbolurile acesteia, cum sunt titlul

.Cum putem să descoperim jocul unui astfel de personaj? Dacă manipulatorul

O persoană cu adevărat cultivată nu ne va pune niciodată într-o poziţie

Manipulatorul dictator este o persoană dezagreabilă, agresivă şi autoritară, ale

Cu toate acestea, el obţine de la ei tot ce îşi doreşte. Adesea, acest tip de

Manipulatorul dictator hotărăşte singur că principiile, opiniile şi convingerile

În raport cu măştile manipulatorilor simpatici, timizi sau altruişti, dictatorul

El îi culpabilizează frecvent pe ceilalţi în numele relaţiilor de familie,

Manipulatorul îşi schimbă opiniile, comportamentul şi sentimentele în funcţie

Manipulatorul se îndoieşte de calităţile, drepturile, competenţa, caracterul

Din păcate, specialiştii susţin că nu putem realiza o comunicare normală cu un

În limbaj psihologic, acest lucru se traduce prin acceptarea progresivă, în luni

Vom fi mai puţin afectaţi de ceea ce se întâmplă şi nu vom mai aştepta ca

Contra-manipularea este o tehnică. Scopul nostru este de a răspunde oricărei

Trebuie să încercăm să exersăm, iar rezultatele benefice ale acestei tehnici nu

Manipulatorul: „Ţi-am văzut fratele aseară.

Rămânem tot timpul politicoşi. Evităm agresivitatea. Nu ne

După ce am decis să recurgem la tehnicile de contra-manipulare, este posibil să

Unii dintre noi avem unele automatisme de gândire şi de cunoaştere cum ar fi

Specialiştii au găsit următorul răspuns: creierul uman, prin funcţiile şi

Pentru a ne proteja de acţiunile şi influenţa manipulatorilor putem apela şi la

În comunicarea de contra-manipulare cuvintele cele mai potrivite nu apar

Nu trebuie să lăsăm manipulatorului impresia că suntem afectaţi de atacurile

Prin acumulări repetate ale situaţiilor în care se loveşte de rezistenţa noastră

Putem să folosim tehnica contra-manipulării imediat ce i-am asimilat

Manipulatorul este nemulţumit când i se refuză cererea sau propunerea. Mai

*culpabilizează: „După tot ce am făcut eu pentru tine…“;

Manipulatorul încearcă să ne facă să credem că nu suntem atât de generoşi, de

Oricum, avem de ales între două alternative:

Această ultimă metodă constă în a repeta refuzul cu un ton identic, necrescător,

Oare de ce nu refuzăm atunci când dorim să o facem? O, putem invoca destule

3.2. Comunicarea şi comportamentele care provoacă situaţii conflictuale