Argumentare – text aparținand genului dramatic

• Genul dramatic cuprinde totalitatea creaţiilor dramatice. Acesta este unul dintre cele trei genuri
literare importante (alături de liric şi epic) în care se realizează obiectivarea eului creator, prin
intermediul personajelor, fiind prezente totodata actiunea şi dialogul.
• Fragmentul citat face parte din opera literare ......... , de .......... şi aparţine genului dramatic,
deoarece aceasta este scrisă pentru a fi jucată pe scenă, modul de expunere este dialogul, iar
structura operei dramatice se compune din acte, scene, tablouri.
• Precizarea „actul......”, „scena........” arată organizarea textului pe acte, diviziunile principale în
desfăşurarea acţiunii şi scene, subdiviziuni ce marchează intrarea sau ieşirea unui personaj.
Modul de expunere este dialogul, la începutul fiecărei replici este pus numele personajului care
o rosteste şi, ca semn de punctuaţie, doua puncte.
• Personajele care apar în actul al..........., scena............sunt....…………..., care.....…......
• Dintre personajele prezente în fragment, se remarcă, prin atitudine, limbaj şi reacţii.......... .
El/ea este prezentat(ă) prin indicaţiile scenice făcute cu autor şi transformate în adevărate fişe
de caracterizare directă:............ . Astfel, i se precizează cea mai importantă trăsătură de
caracter, .......
• Personajul este caracterizat însă şi indirect, prin atitudinea............faţă
de.......................căruia/căreia................. .
• În concluzie, acest text aparţine genului dramatic, deoarece prezintă caracteristicile specifice:
organizarea în acte şi scene, apariţia personajelor, dialogul, ca mod de expunere şi indicaţiile
scenice.

Argumentare – text aparţinând genului epic/unei opere epice.

• Fragmentul citat face parte din opera literară......,de......... şi aparţine genului epic, deoarece
autorul îşi transmite indirect gandurile şi sentimentele, prin intermediul acţiunii şi al
personajelor; de asemenea, sunt prezente modurile de expunere şi conflictele.
• Acţiunea este simplă, cuprinzând în acest fragment..............(momentul/momentele subiectului
prezent(e) în fragment). Astfel, aflăm că…………………………………..............
• Din punct de vedere spaţial, cititorul poate intui imaginea unui decor rural/urban etc, ce are în
prim-plan ca reper.............. Temporal, există câteva detalii specifice:.........../nu există.
• Personajul / personajele prezente în fragmentul în discuţie sunt:..........
• ..........este personajul principal/secundar, fiind caracterizat în mod direct (de către narator / de
către alte personaje / prin autocaracterizare) / indirect (prin fapte / comportament / limbaj /
vestimentaţie / relaţii cu alte personaje).Exemple...........
• În prezentarea epică, modurile de expunere folosite sunt: naraţiunea / descrierea /dialogul /
monologul. Naraţiunea are rolul de a prezenta evenimentele în ordinea cronologică a
desfăşurării lor, prin înlănţuire /alternativ (prin trecerea de la o secvenţă narativă la alta) / prin
inserţie. Dialogul dă dinamism acţiunii şi constituie un mijloc de caracterizare indirectă.
Descrierea înfăţişează peisaje sau conturează portrete, iar monologul prezintă trăirile interioare
ale personajelor.
• Relatarea este obiectivă / subiectivă, cu mărci auctoriale specifice, de persoana I / a III-a
singular / plural.
 • Toate acestea sunt caracteristicile unui discurs narativ obiectiv / subiectiv, fragmentul citat
valorificând atributele specifice genului epic.

Argumentare – text aparţinând unei opere descriptive

• Fragmentul citat face parte din opera literară..........,scrisă de........... şi este un text descriptiv,
deoarece are ca mod de expunere descrierea, înfăţişează un aspect din natură / un portret,
valorifică imagini artistice şi figuri de stil şi realizează observaţii cu privire la ipostazele
prezentate.
• Textul valorifică modul de expunere descriptiv, întrucât alternează o suită de imagini vizuale /
auditive / olfactive etc, centrate pe verbe statice / dinamice, alternativ şi pe grupuri nominale
(substantive, adjective):..........................................................................................
• De asemenea, este înfăţişat un aspect particular specific al...................., fragmentul devenind
un tablou al anotimpului...................şi al ....................
• Sunt valorificate figuri de stil, pentru ca prezentarea sa fie cât mai sugestivă pentru cititor:
epitete(...........................) / personificări (.........................) / metafore (............................),
comparaţii (............................) / enumeraţii (..................) / inversiuni (.....................) etc.
• Epitetul / metafora / comparaţia etc......…....este foarte sugestiv(ă), redând imaginea.
…………....
• Se realizează observaţii, reflecţii, trăiri cu privire la ipostazele prezentate, detaliile contribuind
la veridicitatea imaginilor surprinse:................................
• Toate aceste elemente sunt argumentele necesare pentru a considera că fragmentul citat din
opera literară.............................,de....................este o descriere.

Caracterizare - personaj literar

• ............…...este personajul principal al acestui fragment. El este permanent prezent în

expunerea autorului, naraţiunea având ca pretext............. .
• Portretul fizic al personajului este/nu este foarte bine conturat. Astfel, prin caracterizare directă
făcută de narator/alte personaje/de către el însuşi, aflăm că.................. .

• Portretul moral reuneşte caracteristici variate prezentate direct/deduse indirect din succesiunea
faptelor. Astfel, personajul este caracterizat direct de către narator/de către alte personaje/de
către el însuşi ca fiind..................... .

• Prin caracterizare indirectă, aflăm că.................dă dovadă de....................., deoarece.................

(vezi comportament, atitudine, limbaj, relaţia cu alte personaje etc.).

• Aşadar,.................. este un personaj reprezentativ pentru creaţia lui....................., care doreşte

să transmită şi cititorului o stare de admiraţie, simpatie, faţă de tipul de personaj creat.

Eseu „Viaţa micilor vieţuitoare”

Pentru elaborarea eseului cu privire la tema „Viaţa micilor vietuitoare” am ales să abordez
schiţa „Căprioara „ de Emil Gârleanu.
Schiţa este o operă epică, o naraţiune în proză de mici dimensiuni, în care se relatează o
singură întâmplare semnificativă din viaţa unor personaje. Acţiunea se desfăşoară într-un interval de
timp scurt, cel mult o zi şi într-un spaţiu restrâns.
Consider că modul în care viaţa micilor vieţuitoare este descrisă în operele literare accesibile
copiilor atrage atenţia asupra fragilităţii, gingăşiei sentimentelor materne şi instinctului de protejare
nutrit de mamă faţă de pui sau, jertfindu-se în locul lui. Astfel aceste texte atrag atenţia asupra vieţii
pline de pericole, asupra sensibilităţii acestor mici vieţuitoare şi asupra iubirii materne. Lectura acestor
texte le trezeşte copiilor dorinţa de a observa mai atent viaţa din natură şi creşte interesul pentru
conoaşterea vieţuitoarelor contribuind la dezvoltarea spiritului de observaţie. Prin forma lor artistică
schiţele lui Gârleanu contribuie şi la dezvoltarea sentimentelor estetice ale copiilor, autorul convertind
un instinct din lumea animalelor într-o puternică dragoste maternă capabilă chiar de sacrificiu suprem.
În primul rând, prin modurile de expunere naraţiune şi descriere le este prezentat copiilor
tabloul natural, calm, plin de gingăşie şi frumuseţe în care se nasc micile vieţuitoare, dar şi pericolele
la care sunt expuse. Tabloul este construit pe fondul unei naturi grandioase „ pe muşchiul gros, cald ca
o blană a pământului, căprioara stă jos lângă iedul ei. Aceasta şi-a întins capul cu botul mic , catifelat
şi umed pe spatele mamei lui şi cu ochii închişi se lasă dezmierdat. Căprioara îl linge şi limba ei
subţire alunecă uşor pe blana moale, mătăsoasă a iedului”. Este o scenă a familiei plină de duioşie şi
graţie, elemente sugerate prin epitete duble, triple şi o comparaţie. Amână liniştea şi împăcarea pentru
a scoate şi mai bine în relief lupta stăruitoare din sufletul de fugarnică a căprioarei, care de fapt nu mai
pare sa fie un animal ci o mamă adevărată, copleşită de mila pentru fiinţa fragedă căreia i-a dat viaţă,
pe care a hrănit-o cu laptele ei, cea de care trebuie să se despartă.
Detasat de textul schiţei, acest fragment ne duce cu gândul la o fiinţă umană, la mama, la eterna
noastră mamă.
Acesta este momentul în care puiul de căprioară trebuie să conştientizeze faptul că de acum
înainte va trebui să se descurce singur. „Un muget înăbuşit de dureri puse capat frământării lăuntrice
şi învingându-şi dragostea maternă, căprioara se hotărî să îşi ducă puiul la „ţarcurile de stâncă din zări
unde va fi în afară de orice pericol. Acolo pe muchiile prăpastiilor era împărăţia caprelor peste care
stăpâneau fără nicio grijă şi acolo l-ar fi ştiut lângă dânsa.
Atmosfera liniştită de până aici se dinamizează , drumul până la ţarcuri o impune, singura ei
armă de apărare o constituie mişcarea rapidă „fuga fulgeratoare”, „salturile îndrăzneţe” prin locuri
pline de primejdie şi iedul trebuie să facă dovada că are forţa acestor mişcări. Iedul „se ţine
voiniceşte’’ şi „se avântă ca o săgeată”.
În al doilea rând, prin intermediul acestor texte, copiii descoperă ce înseamnă iubirea unei
mame pentru puiul ei, conştientizând rolul pe care aceasta îl are în viaţa lor. Ameninţarea pândeşte
peste tot: lupul stă la pândă, căprioara simte, „conteneşte fuga, păşeşte incet”. Momentul culminant
este descris cu măiestrie, dar cu economie de mijloace stilistice pentru ca sacrificiul să nu devină
patetic. Finalul este magistral, încheind o evocare narativă prin ochii căprioarei muribunde, în care
imaginea realităţii se stinge treptat, ultima fiind aceea a iedului care se topeşte în adâncul pădurii fiind
simbolul salvării.
„Prăbuşită în sânge, la pământ, sub colţii fiarei, căprioara simte durerea ...”
Limbajul folosit de Emil Gârleanu este cu totul potrivit fondului de idei, ca expresii plastice şi
epitete sugestive. Stilul este concis şi redă cu precizie ideea, fiind totuşi bogat în epitete şi comparaţii.
În concluzie, aceste texte cu referire la lumea micilor vieţuitoare au o însemnată valoare
instructivă şi educativă. Ele constituie un mijloc de cunoaştere a vieţii animalelor, păsărilor, insectelor
şi chiar a plantelor, redate într-o formă literară accesibilă.

Eseu argumentativ pe tema „ Copilaria”

Consider că perioada copilăriei este cea mai importantă perioadă din viaţa omului, atât datorită
faptului că este cea în care desprindem cele mai importante învăţăminte ale vieţii, cât şi datorită
faptului că o pastram vie pe parcursul celorlalte perioade ale vieţii, neuitând-o niciodată şi păstrarea ca
pe o amintire sfântă în sufletul nostru.
În primul rând, să nu uităm că perioada copilăriei este cea în care începem să cunoaştem lumea,
luând contact cu tot ce se află în jurul nostru, învăţăm lucruri noi, reguli şi tot ceea ce este important
pentru viitorul nostru. Este perioada în care ne formăm personalitatea învăţând care sunt valorile vieţii
pe care trebuie să le păstrăm în conştiinţa noastră, folosindu-ne de ele şi încercând să le dezvoltăm
pentru ca mai târziu la rândul nostru să le transmitem mai departe.
Ion Creanga în „Amintiri din copilărie” povesteşte istoria copilăriei sale, trăită sau văzută de
el până la vârsta maturităţii. Este o copilarie din mediul ţărănesc trăită în satul Humuleşti. Îşi lărgeşte
sfera de sensibilitate şi înţelegerea, se implică sufleteşte şi se formează ca om.
 I.L.Caragiale în cele doua şchiţe „ Vizită” şi „Dl Goe” prezintă portretul copilului aparţinând
unei familii înstărite şi urmările unei educaţii greşite, cei doi eroi fiind ridiculizaţi de marele
dramaturg.
Barbu Ştefănescu Delavrancea, evocă şi el în schiţele „Bunica şi Bunicul” atmosfera de basm
a copilăriei prin descrierea celor doi bunici care ne dau întotdeauna senzaţia de iubire şi ocrotire.
Aşadar, copiii învaţă din aceste texte cum să respecte reguli, cum să devină în viitor oameni de
valoare.
În al doilea rând, prin aceste poveşti şi povestiri, copiii descoperă că nu toţi au parte de o
copilărie fericită şi învaţă ce este dispreţul, indiferenţa, descurajarea, egoismul şi îngâmfarea care nu
fac parte din lumea copilăriei.
Drama copilului sărman, într-o societate nedreapta se ilustrează în „Fetiţa cu chibriturile” de
Hans Cristian Andersen, în care eroina fără nume este reprezentativă pentru toţi copiii sărmani care
trăiesc într o societatea dominantă de exploatare socială.
În „Dumbrava minunată” a lui Mihail Sadoveanu se prezintă copilul printr-o împletire a
realului cu fantasticul. Lizuca adoarme în dumbrava din pădure şi se viseaza în lumea basmelor,
transferându-şi necazurile din viaţa reală. Toate acestea îl formează pe micul cititor, îi dezvoltă
imaginaţia şi gestul estetic.
În consecinţa, din aceste texte, copiii învaţă cum să se comporte în societate, cum să se
comporte cu semenii lor şi devin mai sensibili faţă de colegii lor aflaţi în suferinţă.
În concluzie, felul în care sunt prezentate poveştile şi povestirile despre copilărie de către marii
scriitori îi fac pe copii să înveţe cum să se comporte, să distingă binele de rău, să se joace împreună cu
toţi copiii indiferent de rang social şi de etnie.
În plus, datorită studierii textelor care au ca temă copilăria, vor învăţa că deşi ei cresc şi devin
adulţi şi mai apoi bătrâni, spiritul şi sufletul va rămâne ancorat în copilărie, făcându-i să-şi dorească în
continuare să se joace, să iubească şi să aibă trăiri speciale ca cele de la vârsta copilăriei.

Eseu tema pe anotimpurilor

Consider că felul în care succesiunea anotimpurilor este descrisă în operele literare accesibile
copiilor atrage atenţia unui fenomen esenţial pentru înţelegerea viziunii despre lume a acestora
referitor la trecerea timpului. Astfel, textele care au ca tematică anotimpurile îi familiarizează pe copii
cu perioadele referitoare la transformările care se petrec în natură.
În primul rând, datorită limbajului figurat al textelor lirice, copiii pot reprezenta aspectele
naturii specifice fiecărui anotimp descoperind frumuseţea fiecăruia dintre ele pentru fiecare etapă de
transformare. De exemplu, primăvara natura se trezeşte la viaţă, veselia fiind conturată nu doar vizual
ci şi auditiv ca în poezia “ La Paşti” de George Cosbuc: “Prin pomi e ciripit şi cânt, / Văzduhu-i plin
de-un roşu soare, / Şi salciile-n albă floare”. Epitetele cromatice amintesc de simbolistica mărţisorului
vestind victoria luminii asupra întunericului şi bucuria vieţii reînnoite.
Vara întreg pământul pulsează de viaţă. Pe malul râului, eul liric admiră peisajul şi meditează
la trecerea timpului (Pastelul “Malul Siretului” Vasile Alecsandri). Aceeaşi apă “care se schimbă-n
valurele pe prundişul lunecos ”adoarme“ la bolboace săpând malul „nisipos”, sugerând că viaţa are
atât perioade mai line cât şi perioade mai zbuciumate.
Toamna este descrisă şi definită metaforic de George Topârceanu în Rapsodii de Toamnă,
zâna melopeelor, spaima florilor are o haină cu trena lungă de culoarea vântului cu care mătură totul în
viaţa ei, sugerând distrugerea vegetaţiei de ploaie, frig şi vânt.
Iarna aduce noi podoabe cu care înfrumuseţează lumea. Pastelul Iarna al lui Alecsandri
exprimă admiraţia eului liric pentru transformările din natură. Fulgii care zboară “ca un roi de fluturi
albi” devin, ajunsi pe pământ, o haina argintie care îmbracă ,,mândra ţară”.
Aşadar, conştienţi de transformările din natură, specifice fiecărui anotimp pe care îl observă
repetându-se în fiecare an, copiii percep fenomenul trecerii timpului nu ca pe o pierdere, ci ca o
transfigurare: iarna devine primăvara, aceasta devine vara care se ofileşte şi devine toamnă şi care
amorţeşte din nou iarna. Frumuseţea naturii în fiecare anotimp îi va face să înţeleagă mai târziu
frumuseţea fiecărei etape a vieţii.
 În al doilea rând, prin aceste texte, copiii descoperă activităţile umane şi animaliere specifice
fiecărui anotimp, familiarizându-se cu etapele muncii agricole şi cu viaţa animalelor. Dimineţile
zilelor de primăvară folosite pentru munca câmpului sunt pline de farmec. Personificat, ,,Soarele dulce
cu lumina şi căldura” apare ,,Pe orizontul aurit, / Sorbind roua dimineţii de pe câmpul înverzit” pe care
oamenii muncesc. ( V. Alecsandri “ Dimineata”)
Ploaia, simbol al fertilităţii, condiţionează vara legarea rodului şi coacerea lentă bucurând eul
liric: “Vine ploaia bine face! / Spicul plin de acum se coace! / Spicului răcoarea-i place! / Vine ploaia
bine face!”( G.Cosbuc “Vine ploaia!”. Nu doar oamenii muncesc toată vara din zori până-n seara, ci şi
micile vieţuitoare. Albinele harnice adună mierea, asemeni aceluia din “Iscoada“ de V. Alecsandri :
“A găsit toată grădina / Înflorită .../ Cu o fraga de dulceaţă”.
Furnicile descoperă mereu ceva bun de dus la musuroi ca rezervă pentru iarnă: “Mărunţica de
făptură , / Duse harnică la gură / O fărâmă de ceva / Care-acasa trebuia / Aşezat în magazine / Pentru
iarna ce-o să vie” (T.Arghezi “O furnica”). Toamna este anotimpul recoltelor în care primim roadele
muncii de vara: “ Mere, pere / În panere, / Prune bune / Şi alune / Şi gutui amărui / Cu puf galben ca
de pui”. (Demostene Botez, „Toamna”). Greierul, antropomorfizat, se îngrijorează ca nu şi-a făcut
provizii pentru vremea rea: “ Cri-cri-cri, / Toamna gri / Nu credeam c-o să mai vii / Înainte de Crăciun
/ Că puteam şi eu să adun / o grăunţă cât de mică…( G.Topârceanu - “Balada unui greier mic”).
Iarna când natura este amorţită, omul cade pe gânduri lângă foc şi se odihneşte reparându-şi
uneltele pentru primavara care va veni (V. Alecsandri). Copii se bucură de zăpadă la săniuş (G.Cosbuc
– „Iarna pe uliţă”).
În consecinţă, prin aceste texte, copiii înţeleg că omul se implică în viaţa naturii de unde îşi ia
hrana. El este, astfel, esenţial legat de natura pe care trebuie s-o respecte şi s-o exploateze raţioanal, să
o protejeze şi s-o conserve.
În concluzie, felul în care sunt prezentate anotimpurile în literatură îi ajută pe copii să
înţeleagă transformările din lumea în care trăiesc. Astfel, ei pot apoi să le anticipeze şi să le adapteze
mai uşor înţelegând trecerea timpului ca pe o oportunitate bucurându-se de schimbările aduse. De
asemenea, învăţând aceste poezii, copiii vor înţelege dependenţa omului de mediul în care trăiesc şi
responsabilitatea lor de a-l păstra funcţional. În plus, datorită expresivităţii textelor despre anotimpuri,
vor învăţa să aprecieze frumuseţea naturii, trezindu-le sentimente înălţătoare pentru sufletul omenesc.