Capitolul 4

Nevoile de putere

Abraham Maslow (1908–1970) a fost una dintre cele mai strălucite minţi americane care s–a ocupat de
cercetarea fenomenelor psihice în framântatul secol XX. Iar celebra piramidă pe care a gândit–o este o reprezentare
grafică, un model pe planul simbolic care sintetizează una dintre cele mai importante categorii psihice: trebuinţele
umane. Şi deşi Abraham Maslow s–a evidenţiat în studiul unei structuri psihice cu mult mai complexe decât nevoile
umane şi anume Sinele, fiind totodată şi unul din fondatorii psihologiei transpersonale, se pare că el va rămâne în
memoria unui mare număr de oameni tocmai datorită studiilor lui despre trebuinţele umane.
Aceasta deoarece piramida trebuinţelor umane este un model mai uzual şi mai accesibil decât avansatele teorii
psihanalitice în înţelegerea comportamentului consumatorilor, a pieţei în general şi a unor procese psihice de
compensare care îţi pot explica multe din tainele psihicului uman. Într-o economie supraconcurenţială, în care
responsabilitatea proceselor de producţie a fost preluată de tehnologie– roboţi, computere, maşini etc–, presiunea unei
industrii, afaceri, iniţiative a crescut pe departamentele de marketing şi vânzări. Degeaba ai cercetare ştiinţifică şi
servicii bune dacă nu ştii şi să le vinzi, ca să poţi să–ţi acoperi cheltuielile şi să obţii profit. Nebunia afacerilor cu
multe zerouri a dus la creşterea extraordinară a importanţei strategiilor şi promovărilor corespunzătoare serviciilor pe
care le oferi. De aceea, în spatele discuţiilor, cărţilor şi articolelor în care se menţionează piramida lui Maslow, de
cele mai multe ori este vorba despre marketing, vânzări şi profituri.
Lăsând la o parte teoria motivaţională a trebuinţelor, motivaţiilor, valenţelor, intereselor şi convingerilor, în
capitolul de faţă voi folosi reprezentarea piramidei lui Maslow pentru a descifra unul dintre cele mai misterioase şi
mai fascinante fenomene psihice şi anume trebuinţa, setea de putere. Piramida lui Maslow este gândită pe cinci nivele
de trebuinţe ierarhice, dar aflate în relaţii de dependenţă:
La baza piramidei sunt nevoile elementare, de bază, pe care trebuie să şi le satisfacă orice fiinţă umană: nevoile
de somn, respiraţie, apă, alimente, căldură, adăpost, mişcare şi sex. Satisfacerea lor îţi asigură supravieţuirea
biologică, iar nesatisfacerea duce invariabil la încetarea funcţionării organismului într–o perioadă de timp mai mare
sau mai mică: rezişti doar câteva minute fără oxigen şi câteva zile fără apă.
La următorul nivel al piramidei sunt reprezentate nevoile care ţin de siguranţă: satisfacerea instinctului de
conservare şi nevoile de securitate, protecţie şi siguranţă. Satisfacerea acestor nevoi ţine tot de supravieţuirea ta
biologică şi înseamnă garantarea securităţii personale în faţa diverselor agresiuni ale mediului extern care îţi pot pune
în pericol viaţa.
Al treilea nivel ierarhic cuprinde nevoile sociale. După cum probabil intuieşti, nevoile sociale au drept conţinut
toate aspiraţiile fiinţei umane de a trăi şi realiza în şi prin societate. Cele mai importante cerinţe sociale sunt
următoarele: trebuinţele de apartenenţă, comuniune socială, structură, comunicare, implicare în rezolvarea
problemelor sociale, de participare la viaţa comunităţii al cărei membru eşti, participarea la evenimentele sociale,
nevoia de iubire şi afecţiune, trebuinţa jocului etc.
Deci funcţia afectivă a personalităţii, cu toate aspectele ei vitale pentru viaţa ta se realizează în principal prin
intermediul nevoilor sociale de pe nivelul trei al piramidei lui Maslow. Nesatisfacerea nevoilor sociale duce la
însingurare, la un fel de moarte psihică în care te stingi încet, transformat în legumă fără motivaţii şi iniţiativă.
Slăbirea sistemului psihic înseamnă însă şi pierderea vitalităţii şi slăbirea sistemului imunitar, moartea biologică în
timp a organismului devenind doar o chestiune probabilistică.
La al patrulea nivel ierarhic vei găsi reprezentate puternicele şi vizibilele trebuinţe ale Eului. La fel ca şi în
cazul precedent, satisfacerea acestor trebuinţe îţi asigură sănătatea psihică, nesatisfacerea lor marcând începutul unui
proces de alienare psihică la capătul căruia moartea biologică nu este exclusă. Dintre trebuinţele Eului menţionez:
trebuinţa de mărire, de a fi important, putere, control, posesiune, libertate, prestigiu, faima, recunoaşterea socială a
valorii, de a–ţi etala averea, de a fi preţuit, lăudat, apreciat, să ţi se recunoască meritele şi efortul, de a fi ascultat şi
înţeles, etc. Dacă trebuinţele sociale te transformă într–o mică rotiţă necesară funcţionării imensei maşinării numită
societate, trebuinţele Eului sunt acelea care te personalizează, te evidenţiază în masa oamenilor, te legitimează ca
individualitate unică.
La vârful piramidei lui Maslow găseşti reprezentate rafinatele trebuinţe de autorealizare. Nesatisfacerea acestor
nevoi nu îţi ameninţă existenţa psihică ori biologică, ele asigurând totuşi împlinirea ta ca fiinţă superioară, demn de

Psihologie aplicată pentru nivelul mediu şi avansat. Copyright Pleşca Liviu. Toate drepturile rezervate. 2008
1
menirea şi existenţa pe acest pământ. Autorealizarea înseamnă trebuinţele de împlinire a visurilor şi scopurilor
propuse, reuşită în viaţă, hobby, activitatea de creaţie, conştientizarea rolului şi rostului nostru în lume, relaxare,
meditaţie, distracţie, contemplaţie, confort şi plăcere. De exemplu, limitat la trebuinţele Eului vei fi stilat, te vei
îmbrăca bine, vei conduce o maşină de lux şi vei locui într–o vilă de lux pentru a arăta celorlalţi muritori de rând ce
important şi puternic eşti, dar motivat de nevoile de autodepăşire şi autorealizare vei face toate acestea dar pentru tine
însuţi, pentru satisfacţia ta de om împlinit şi fără a avea accente de etalare a valorii în ochii lumii.
Între nivelele ierarhice ale piramidei se stabilesc relaţii de dependenţă a unei trepte de nevoi asupra unei alte
trepte:
A. Atâta timp cât nu ţi–ai satisfăcut trebuinţele inferioare ierarhic de pe treptele unu şi doi, nu vei putea accede
la sistemul motivaţional dat de treptele superioare trei, patru şi cinci. Perceperea şi satisfacerea trebuinţelor sociale şi
ale Eului sunt condiţionate de satisfacerea mai întâi a nevoilor de bază biologice şi de siguranţă. Nu numai că
satisfacerea treptei 3 sau 4 este trecută pe plan secund, în aşteptare, până se satisfac nevoile treptelor inferioare, dar
aceste trebuinţe superioare nici măcar nu le percepi ori conştientizezi suficient.Nu îţi trebuie multă ştiinţă psihologică
să îţi dai seama că nu îţi arde de petreceri, maşini şi viaţă socială, atâta timp cât nu ai ce mânca, nu poţi respira sau
viaţa îţi este pusă în pericol. Şi nu vei putea discuta raţional şi inteligent cu cineva atâta timp cât cazi din picioare de
somn şi epuizare.
B. Prioritară este nevoia care trebuie satisfăcută cât mai urgent. Chiar dacă viaţa ta decurge normal, lin şi
împlinită în cadrul treptei 5, o problemă apărută în cadrul treptei 2, 3 sau 4 va aprinde becul roşu şi atenţia se va
concentra asupra nevoii–problemă, chiar neglijând satisfacerea trebuinţelor superioare. De exemplu, este clar că vei
amâna activităţile de relaxare şi plăcere ştiind că îţi pierzi funcţia ori dacă ai neânţelegeri în familie. Vei lăsa totul
deoparte şi te vei concentra prioritar asupra nevoilor descoperite şi de–abia după aceea te vei ocupa şi de nevoile
temporare neglijate.
Dar dacă înţelegerea acestor conexiuni ale nivelelor ierarhice ţine de bunul simţ, urmatoarea conexiune este mai
puţin cunoscută şi înţeleasă.
C. Un deficit de satisfacere a nevoilor intervenit la nivelele 2 şi 3– nevoile de securitate şi cele sociale– conduce
printr–un proces de compensare la întărirea şi accentuarea satisfacerii nevoilor din cadrul treptei 4– trebuinţele Eului.
Mai concret, deficitul funcţiei afective şi a nevoii de securitate intervenit la nivelele 2 şi 3 va supraestima importanţa
satisfacerii nevoii de putere de pe nivelul 4.
Cea mai importantă funcţie a personalităţii prin care practic îţi exprimi şi trăieşti viaţa este funcţia afectivă.
Conţinutul acestei funcţii este dat de afectivitate, cu tot ce înseamnă ea: stări, dispoziţii, emoţii, sentimente, pasiuni,
credinţe etc. Gradul de maturitate a afectivităţii fiecăruia diferă însă. Unii manifestă afectivitatea sub forma de
frânturi de afecte sub forma emoţiilor, alţii ajung la nivelul sentimentelor, iar cei cu afectele cele mai profunde ajung
să manifeste pasiuni. De fapt, chiar modul în care eşti caracterizat în vorbirea curentă ţine cont de gradul de
maturitate afectivă: una este să se spună despre tine că eşti un emotiv, altceva că eşti un sentimental şi altceva când
eşti etichetat ca fiind un pasional.
Deficitul funcţiei afective înseamnă că exprimarea afectivităţii se face în principal prin emoţii care formează o
emotivitate de fond, hipersensibilitate, şi sentimente majoritar negative: teamă, nesiguranţă, neîncredere, inferioritate,
incertitudine, toate concentrându–se în sintagma „complex de inferioritate“. O astfel de exprimare a afectivităţii ţi–ar
crea un permanent disconfort psihic şi ţi–ar pune sub semnul întrebării sănătatea mintală. Totuşi, pentru ca aşa ceva să
nu se întâmple, inconştientul ia pentru tine unele decizii interesante: apare fenomenul de credinţă şi suprasolicită
nevoile de putere ale Eului.
Credinţa este un produs al funcţiei afectivităţii care pe calea îmbrăţişării fără rezerve a unei doctrine religioase,
politice, sociale ori economice potenţează reciproc sentimentele de certitudine, siguranţă, încredere. Astfel, deficitul
afectiv este înlăturat.
O altă modalitate de soluţionare de către inconştient a deficitului funcţiei afective intervenit pe treapta 4–nevoile
Eului– este compensarea, adică transferul energiei deficitare şi a tensiunii psihice negative asupra unei alte nevoi,
dintr–o treaptă ierarhică superioară.
Nu ştiu de ce, dar inconştientul decide ca deficitul energetic generat de funcţia afectivă să se transfere asupra
nevoilor de putere, ducându–le din normal în patologic. După acest transfer energetic, complexul de inferioritate trece
în complexul de superioritate odată cu următoarele transformări: frica se converteşte în agresivitate, sentimentul de
inferioritate trece în sentimentul de superioritate, neîncrederea trece în control, posesivitate şi gelozie, iar
hipersensibilitatea în indiferenţă (trimitere la idee 1).

Psihologie aplicată pentru nivelul mediu şi avansat. Copyright Pleşca Liviu. Toate drepturile rezervate. 2008
2
 Astfel, nevoia de putere se va manifesta în exces şi prin derivatele ei: nevoia de control, posesiune,
agresivitate, orgoliu, gelozie, ambiţie, perfecţionism, indiferenţă, atitudine dominatoare. Prin deficitul funcţiei
afective, cea mai puternică forţă a unui individ stă în dorinţa lui de putere şi în derivatele enumerate anterior.
1. Prima informaţie pe care o poţi înţelege şi folosi pragmatic în relaţiile tale din procesul de compensare a
afectivităţii este tensionarea relaţiilor de cuplu prin apariţia geloziei. Ştiind schema compensării, poţi să înţelegi uşor
de unde vine această gelozie. Când pe câmpul fertil al sufletului cresc plantele neîncrederii şi inferiorităţii, otrava lor
alimentează întotdeauna nevoia de control, ajungând la ceea ce în limbaj curent se numeşte gelozie.
Gelozia este nevoia obsedantă de a controla şi ţine sub observaţie partenerul, de a şti tot ce face şi ce nu face,
unde se duce, ce vorbeşte şi cu cine vorbeşte etc., totul alimentat de neîncredere şi inferioritate. În spatele geloziei se
ascunde un om complexat, mâncat de neîncredere şi ros de inferioritate, care, din convingerea că este incapabil să
obţină iubirea stabilă a fiinţei iubite–adică din conştiinţa inferiorităţii–găseşte că singurul lucru pe care poate să–l
facă este să prevină şi să blocheze orice posibilitate a partenerului de a relaţiona cu cineva, indiferent dacă este de
acelaşi sex sau opus.
Gelozia de fond nu se răsfrânge doar asupra persoanelor de sex opus, ci şi asupra acelora de acelaşi sex.
Familia, prietenii colegii de serviciu de acelaşi sex sunt pentru gelos tot atâtea motive de îngrijorare cât i–ar aduce
aceleaşi persoane de sex opus. De fapt, consecinţa ultimă a geloziei existenţiale este adoptarea unei atitudini de
retragere, de izolare, evitare a contactelor sociale. Pentru gelos, viaţa dusă obsedant alături de partener în familie, fără
prieteni ori apropiaţi este cea ideală.
2. A doua informaţie îţi arată care este consecinţa în planul comunicării a degenerării nevoii de control. În mod
normal şi firesc nevoia de control apare în comunicare sub forma acaparării dialogului de către o persoană care se
simte bine în situaţia de a fi în centrul atenţiei sau când te superi dacă eşti întrerupt în ceea ce spui. Preluând însă o
parte din deficitul afectivităţii, nevoia de control degenerează în comunicare în neacceptarea părerilor, opiniilor şi
punctelor de vedere ale altor interlocutori. Ceilalţi există doar pentru a nota şi executa ordinele pe care le dai. Nu este
vorba de a asculta şi apoi a respinge dintr–o raţiune oarecare judecăţile altora; este chiar refuzul de a acorda celuilalt
dreptul să se exprime şi să–şi spună punctul de vedere. De multe ori o astfel de abordare a comunicării tale îţi arată şi
modul în care eşti privit ca om: nonvaloare, zero, bun de nimic.
3. A treia informaţie descifrată din procesul compensarii deficitului afectiv explică faptele produse în zona
sexualităţii: hărţuieli sexuale, violuri, violenţă conjugală şi tot felul de agresiuni sexuale. Fraza de mai sus poate fi
scrisă şi altfel: „Tensiunea emoţională generată de deficitul funcţiei afective se elimină prin supraestimarea funcţiei
sexuale“ sau „Dezechilibrul emoţional interior se reface pe calea sexualităţii“.
Spuneam că acest complex de inferioritate cauzat de afectivitate se transformă într–un complex de superioritate
care intră în componenţa nevoii de putere şi care se evidenţiază prin nevoile de posesiune, control, agresiune,
indiferenţă şi atitudine dominatoare. Totul ai fi bine şi nimic rău nu s–ar întâmpla dacă toţi oamenii care au probleme
afective ar putea să–şi exercite în societate nevoile de putere, posesiune, control, etc., prin accederea la funcţii,
ranguri sociale, onoruri, recunoaştere socială şi acumulări materiale şi băneşti. Din păcate însă organizarea şi evoluţia
societăţii nu oferă aceste oportunităţi şi aşa se face că, la marea majoritate a acestor oameni, nevoile de putere rămân
nesatisfăcute şi sunt refulate. Omul nu are încotro şi adună tensiune, frustrare, ură, adună în inconştient tot ce ţine de
refularea nevoilor puterii. Dar până când? Trebuie să existe debuşee pentru aceste tensiuni, altfel omul ai înnebuni sau
sinucide.
O variantă de eliminare a tensiunilor este defularea lentă a nevoilor de putere în familie. Partenerul, frustrat că
regulile societăţii nu i–au permis satisfacerea nevoii de putere în cadrul ei, se descarcă zilnic pe membrii familiei,
care devin astfel condamnaţi să îl suporte.Rezultatul defulării agresivităţii, controlului, posesiunii şi dominării în
familie este denaturarea relaţiilor familiale tip cooperare în familia autoritaristă clasică sau autoritaristă ascunsă,
descrise la capitolul 2.
Nu mă refer doar la violenţa fizică. Aceasta este numai o parte a medaliei. Reversul înseamnă violenţă verbală–
ameninţări, urlete, crize de nervi–precum şi controlul şi supunerea celorlalţi voinţei lui absolute. Nevoia de control
duce la gelozie şi neacceptarea exprimării vreunei opinii din partea membrilor de familie. Imaturitatea emoţională
înseamnă deficitul funcţiei afective a personalităţii, refăcut prin nevoile de putere.
O altă posibilitate ca indivizii care şi–au refulat nevoile de putere să–şi refacă echilibrul psihic este abreacţia.
Abreacţia înseamnă descărcarea bruscă, totală, uneori chiar violentă a materialului psihic refulat. Descărcarea bruscă
şi violentă a nevoilor de putere refulate se produce de regulă şi pe cale sexuală. Sexualitatea este cea care preia
imensele energii refulate şi care le dă dreptul la existenţă prin intermediul formelor ei de reprezentare. Şi când nevoile

Psihologie aplicată pentru nivelul mediu şi avansat. Copyright Pleşca Liviu. Toate drepturile rezervate. 2008
3
tale de putere refulate–posesiune, control, putere, agresivitate, indiferenţă–se descarcă brusc prin sexualitate, efectele
vizibile sunt hărţuirile sexuale, agresiunile sexuale, violurile şi acel gen de crime care îţi îngrozesc prin cruzime şi
animalitate.
În momentul în care vrei să înţelegi faptele antisociale de natură sexuală, întrebările par că nu–şi mai găsesc
răspunsurile. Multe femei agresate nu au un fizic atractiv, nu se îmbracă provocator, nu răspund în nici un fel la
abordările „glumeţe“, transmit un aer supus, umil, cuminte şi chiar unele sunt femei de peste cincizeci de ani. Şi nu
numai că astfel de femei agresate există, dar numarul lor, raportat la totalul abuzurilor sexuale este neînţeles de mare.
Cum pot fi explicate asemenea ciudăţenii? În mod raţional, dacă tot se expune privaţiunii unor ani de libertate,
femeile agresate ar trebui să aibă un aspect fizic plăcut şi să–l inspire fizic pe bărbat, care să–şi piardă efectiv capul şi
să nu mai ştie ce face. Dar realitatea este puţin diferită.
Explicaţia de ce se întâmplă astfel de cazuri „de neînţeles“ constă în procesul de compensare explicat. Profilul
potenţialului agresor este un bărbat până în 45 de ani, cu certe probleme emoţionale. Sufletul lui este reprezentat de
frică, nesiguranţă, incertitudine, inferioritate. Compensate, acestea se vor transfera nevoilor de putere, între care
nevoile de: control, posesiune, agresivitate şi indiferenţă sunt prioritare. La un astfel de bărbat, când vorbim despre
agresiuni şi hărţuieli sexuale, să înţelegi că nu este vorba despre sex, ci despre putere. Trăirea posesiei sexuale a unui
organism este cea care îi aduce psihopatului satisfacţia puterii. Deosebit de relevantă în cazul agresiunilor
psihopaţilor este nevoia de control. Aceasta intervine pe tot parcursul actului sexual şi este cu atât mai pusă în valoare
cu cât femeia se zbate şi se chinuie să scape. Agitaţia femeii îi dă ocazia psihopatului să o controleze mai dur şi astfel
să obţină o mai mare plăcere sexuală. O femeie care nu se zbate în mâinile lui îi provoacă crize de furie pentru că
astfel nu–şi mai poate dovedi puterea lui de a o controla, ceea ce, pe ansamblu, duce la scăderea sentimentului puterii
şi a plăcerii sexuale a psihopatului. Nevoia de control este cea care dictează în final psihopatului actul luării vieţii
unei fiinţe umane. El simte că trebuie să posede şi să controleze victima pentru totdeauna. O stranie şi bolnavă
credinţă magică primitivă îi şopteşte psihopatului că deşi nu are sub control un organism viu, dacă el i–a luat viaţa,
sufletul acestuia îi va aparţine lui pe vecie. Senzaţia de control al sufletului victimei în lumea de dincolo psihopatul o
obţine prin păstrarea a diverse lucruri personale ale victimei. Acestea sunt puse cu grijă în locuri ascunse şi venerate
periodic. Am văzut un documentar cu un astfel de psihopat, care pentru a se asigura de controlul pe veci asupra
victimelor, le îngropa trupurile sub propria casă. Satisfacţia posesiunii şi controlului rămăşiţelor pământeşti ale
nefericiţilor erau pentru el mai mari decât pericolul de a fi descoperit. Cunoşterea de către investigatori a faptului că
psihopaţii de acest gen păstrează din lucrurile victimei este de multe ori singurul drum care, poate fi urmat pentru a–l
găsi şi opri să mai ia şi alte vieţi nevinovate.
Dar dacă profilul psihologic al agresorului stă sub semnul nevoii şi voinţei de putere, cel al victimei stă sub
semnul nevoii şi voinţei de supunere. Potenţialele victime sunt femeile care deşi au un fizic neatrăgător, par slabe,
neajutorate, incapabile să se apere. Nu contează frumuseţea, puterea lor de atracţie ori definirea corpului, psihopatul
satisfăcându–şi în primul rând nevoile patologice de putere, de control şi de posesie. Revenind la profilul victimelor,
acestea exprimă prin gesturi, mimica feţei şi privirea ochilor o anumită docilitate, supuşenie, cuminţenie, adică o
voinţă de supunere. În mod real, misiunea de viaţă a femeilor dominate de voinţa de supunere este să găsească un
bărbat pe care să–l iubească şi să i se supună. Iar psihopatul dotat cu voinţă de putere este un adevarat detector al
femeilor care vor să se supună. El le simte menirea, destinul, chemarea inconştientă la supunere şi docilitate. Pentru
psihopat, această simţire animalică este percepută ca pe un ordin pe care trebuie să–l execute, fie că vrea, fie că nu.
Ceva mai presus de voinţa lui îl determină să o supună violent pe cea care, neauzit altora, îi strigă: „vreau să mă
supun ţie“. Astfel se explică şi scuza stranie pe care o oferă psihopaţii pentru faptele lor: nu ei sunt de vină, ei doar au
împlinit chemarea secretă a victimei. Nu ei au vrut să facă aşa ceva, dar victima i–a implorat şi rugat să o supună şi să
o posede. Orice comentariu la această motivare a agresiunilor sexuale este de prisos. Poate părea curios, dar aşa şi
este: voinţa de putere a bărbatului este cea care o împlineşte pe femeia destinată voinţei de supunere. Faptul că
această atracţie poate avea consecinţe grave pentru femeie este datorită unor nevoi de putere patologice refulate, care
duc la apariţia psihopaţilor dotaţi cu o voinţă de putere patologică.
Interpretând agresiunile şi crimele sexuale ciudate, neînţelese, în care nu a fost vorba de sex, ci de putere, îţi
poţi face o idee asupra numărului de indivizi care au probleme afective şi cărora societatea nu le poate oferi o cale de
a–şi descărca energia afectivă negativă prin nevoia de putere. Şi până când nu se va găsi o cale ca deficitele afective
să nu se transfere nevoii de putere, iar aceasta să nu se descarce prin sexualitate, abuzurile şi violenţele sexuale vor
continua în toate societăţile umane, indiferent de gradul de civilizaţie ori informatizare al acestora.

Psihologie aplicată pentru nivelul mediu şi avansat. Copyright Pleşca Liviu. Toate drepturile rezervate. 2008
4
 4. A patra informaţie îţi dezvăluie care ar fi scenariul de viaţă dacă voinţa de putere ar intra în concurenţă cu
afectivitatea şi ar câştiga. Până acum am vorbit despre deficitul natural, ereditar al funcţiei afective care duce la
întărirea patologică a nevoii de putere, care, dacă nu ar beneficia de energiile afective negative, ar rămâne la fel de
banală şi normală ca şi celelalte nevoi. În cazul de faţă însă situaţia este inversă: nevoia de putere este din start
puternică şi nesăţioasă, tinzând să acapareze întreg psihicul, iar funcţia afectivă este normală şi aducătoare de
stabilitate. Afectivitatea este singura care rămâne să lupte cu nevoia de putere ajutată în acest conflict de:
perfecţionism, ambiţie, orgoliu, complex de superioritate şi nelipsitele nevoi de posesiune şi control. Cazul pe care–l
voi analiza aici este situaţia în care nevoile de putere sunt mai puternice decât afectivitatea şi înving. Care sunt
consecinţele şi care va fi scenariul de viaţă al unui astfel de om?
Să luăm cazul ipotetic în care tu eşti acela care trăieşte acest proces psihic. Deşi ai depăşit stadiul emoţiilor şi
eşti dotat cu stări afective mature şi stabile, acestea sunt înăbuşite şi refulate. Voinţa de putere nu acceptă
manifestările umanizate, slabe, ci doar duritate, indiferenţă, lipsa de scrupule, compromisuri, cel mult pragmatismul
afectiv. Dar blocarea afectivităţii duce la aceeaşi situaţie anterioară: crearea complexului de inferioritate şi
compensarea lui în complex de superioritate şi nevoi de putere. Pentru curajul de a–ţi bloca şi inhiba afectivitatea, vei
plăti un preţ destul de mare, sub forma declanşării şi dezvoltării bolii psihice numită generic „nevroză“. Faptul că
acest cuvânt ascunde o mare diversitate de devieri psihice printre care obsesii şi psihoze, care se concretizează în ani
de suferinţă, este cu atât mai tragic cu cât habar nu ai ce te aşteaptă. Lăsând deoparte incertitudinea ca societatea şi
mecanismele economice să îţi ofere într–adevăr puterea dorită, suferinţa care te va măcina este certă. Şi pentru că
satisfacerea nevoilor de putere are un cost, în cazul nostru acesta înseamnă un timp de minimum cinci ani de
experimentare pe propria viaţă a „deliciilor“ nevrozei. Permanentele conflicte interioare, dependenţa afectivă,
ruinarea relaţiilor cu membrii familiei, cu prietenii şi riscul prăbuşirii în nebunie sau sinucidere sunt doar o parte
infimă dintre „deliciile“ nevrozei. Precum Iisus pe Golgota, trăind practic singur, fără prieteni în această lume dură, îţi
vei duce crucea puterii. Pentru cei din jurul tău, pari a experimenta mereu senzaţia puterii: îţi place să fumezi ţigări
scumpe, să porţi haine de firmă, să ai cele mai frumoase femei, să conduci maşini puternice. Turarea al maxim a unui
motor de sute de cai putere dă oricui senzaţia de putere, dar pentru tine această senzaţie este un drog fără de care nu
poţi trăi. Satisfacerea nevoii de putere te poartă prin instituţii guvernamentale, corporaţii, firme, organizaţii şi agenţii
economice, politice şi financiare, oriunde există o structură birocratică şi ierarhie în care poţi promova.
Dar nu eşti o oaie în mijlocul lupilor. Calităţile tale se mulează perfect pe propriile puteri: perfecţionism,
ambiţie, orgoliu, lipsă de scrupule, compromisuri, toate îţi folosesc pentru a–ţi împlini visul vieţii lui: să ai putere, să
simţi că trăieşti puterea. Faptul că ai o poziţie ierarhică de top, că de tine depind mulţi oameni şi bani te face să te
simţi bine, împlinit şi puternic. Dar totul este jucat pe o singura carte. Doar un mic cutremur să se producă şi toată
râvna depusă în anii de perseverare în ierarhie se pierde. Pierderea funcţiei pe care o deţii echivalează cu o trimitere la
cimitirul dinozaurilor şi astfel vei ajunge un om pierdut şi singur. Pentru toţi participanţii la cursa puterii, fenomenul
prieteniei între colegii de serviciu este inexistent.Chiar dacă teoretic ei vorbesc de prietenie, practic ea este desfiinţată
de trădările şi prelucrările pe la spate de către „prieteni“. De aceea, pentru a rezista este indicat un psihic puternic şi
să ai sprijinul afectiv al familiei şi cunoscuţilor. Dar datorită nevrozei reuşeşti pe parcursul anilor să–ţi îndepărtezi
familia şi prietenii şi eşti un singuratic şi pe drumul spre putere şi în viaţa particulară. Anii dedicaţi în întregime
ierarhiei te–au rupt de familie şi comunitate. Nici nu–ţi cunoşti vecinii, nici nu ştii cum a prosperat şi s–a dezvoltat
cartierul în care trăieşti. De aceea, pierderea funcţiei este un şoc, o readaptare la un statut social inferior. Dintr–o dată
descoperi că nu ai cu adevărat o familie, prieteni, apropiaţi, că eşti neintegrat în comunitate.
Dar indiferenţa ta vis-à-vis de comunitate şi familie se răsplăteşte acum prin respingerea ori indiferenţa
acestora. Privit că un „fost“, un „dinozaur“, îţi vei trăi ultimii ani din viaţă neştiut şi neobservat de nimeni. Părăsit de
colegi şi fără suportul familiei, vei avea timp să meditezi la iluzia puterii şi la preţul pe care l–ai plătit pentru a o avea.
Dacă însă a meritat ori nu, singur tu o poţi spune.

Psihologie aplicată pentru nivelul mediu şi avansat. Copyright Pleşca Liviu. Toate drepturile rezervate. 2008
5
Psihologie aplicată pentru nivelul mediu şi avansat. Copyright Pleşca Liviu. Toate drepturile rezervate. 2008
6