Capitolul 9

Diferenţa dintre reacţie şi răspuns

Probabil ai observat că toate informaţiile expuse în capitolele pe care le–ai parcurs până aici sunt de fapt forme de
inteligenţă aplicată. Fie în domeniul social, fie al relaţiilor de cuplu, familiale ori profesionale, în comunicare,
manipulare personală ori sistemică, informaţiile pe care ţi le–am detaliat sunt determinante şi hotărâtoare pentru o
viaţă în care prin puterea informaţiei să fii propriul tău stăpân şi nu la discreţia pasiunilor şi tendinţelor pierzante.
Deşi într–adevăr libertatea este un lux foarte costisitor pe care puţini oameni şi–l pot permite şi există multe paliere
ale libertăţii pe care nu le poţi acoperi, informaţiile pe care le–ai găsit în această carte te vor ajuta să înţelegi mai
multe despre tine însuţi, oameni şi sistemul social în care trăieşti, să–ţi eliberezi mintea de ignoranţă şi să dobândeşti
adevărata formă de libertate: aceea de a gândi complex, racordat la realitate, la realul lumii înconjurătoare. De
asemeni realizezi că nivelurile de inteligenţă pe care este structurată societatea umană sunt foarte complexe, foarte
bine structurate, dificil de identificat şi din care este greu de scăpat. Fiecare informaţie din această carte poate fi
folosită în două aspecte: fie la momentul prezent prin efort economisit, bani câştigaţi, timp consumat cu folos, relaţii
optime cu oamenii potriviţi dar şi de a face toate acestea în perspectivă şi a planifica, prognoza, pronostica şanse de
viitor.
Voi parcurge rapid sinteza informaţiilor pe care le–ai găsit şi pe care le poţi folosi chiar din acest moment.
La nivel individual ai învăţat că eşti dotat cu trei atitudini fundamentale şi că poţi să–ţi creşti libertatea de acţiune
conştientizându–le şi aplicându–le pe fiecare la momentul potrivit, că inevitabil apar probleme de cuplu în momentul
trezirii „voinţei de putere“ a unui partener, că trebuie să eviţi capcana tipurilor de relaţii autoritariste, trebuie să eviţi
resentimentul familial pentru a nu creşte copii complexaţi, ştii că deficitul energetic generat de funcţia afectivă se
transferă asupra nevoilor de putere, că trebuie să eviţi pe cât posibil relaţiile personale cu un Eu infantil, ştii ce
înseamnă comunicarea unui timid şi ce importanţă are sentimentul stimei de sine, că pierzi din influenţă asupra
propriului copilul neintegrându–te în universal lui, că percepţia personalităţii unei persoane îţi va determina valoarea
informaţiei pe care o transmite respectiva persoană, că poţi manipula uşor un om cerându–i să–ţi confirme o reputaţie
deja creată sau o imagine de sine.
La nivel general ai învăţat că resentimentul social este expresia complexului de inferioritate a psihicului colectiv şi că
există patru niveluri ale manipulării sistemice gândite pentru a–ţi limita libertatea de acţiune şi determina să
perseverezi din convingere pentru cauze social–sistemice dinainte stabilite.
Dar una este că de–acum înainte cunoşti câteva dintre cele mai sensibile informaţii despre psihicul uman şi mediul
social şi cu totul alta este să le înţelegi la profunda lor valoare, să le conştietizezi şi să depui efort pentru punerea lor
în practică. Nivelul la care vei conştientiza, înţelege şi aplica informaţiile psihologice citite depinde în mod
definitoriu de capacitatea ta de conştientizare a propriei tale fiinţe, cu atitudini, dorinţe, sentimente, etc. Ajungi de
fapt la înţelegerea că aplicarea unor informaţii citite despre psihicul uman depinde de gradul tău de auto–cunoaştere,
auto–înţelegere, de scufundare în tine însuţi.
Înainte de a–ţi explica o ultimă informaţie, te atenţionez că sporul de cunoaştere pe care tocmai l–ai dobândit nu–ţi va
fi recunoscut de nici o instanţă oficială şi mai ales de către testele clasice de evaluare a inteligenţei intelectuale.
În 1912 William Stern a introdus calculul evaluării inteligenţei intelectuale, ca fiind interpretarea rezultatului
raportului matematic dintre vârsta mentală şi cea cronologică. Lewis Terman a înmulţit cu 100 rezultatul împărţirii lui
Stern şi astfel se năştea celebrul intelligence quotient IQ. (trimitere la idee 1)
Bariera inteligenţei este dată de cifra 1, sau după Terman, de cifra 100. Nivelul mediu de inteligenţă intelectuală este
considerat a fi un rezultat aflat între 90 şi 110 puncte. În acei ani, dacă ajungeai pe mâna specialistului şi împărţirea
dădea sub 70 era de jale, evaluarea şi clasificarea ta era negativă, ca să nu spun de–a dreptul jicnitoare. Specialistul
nu–ţi spunea, era secret profesional, dar dacă împărţirea dădea valori apropiate de cifra 30, erai considerat idiot sau
imbecil, după tabele. Dacă împărţirea dădea valori între cifrele 50 şi 70, erai declarat debil mintal, la fel după tabele.
Accesul în instituţii respectabile ale statului american îţi era interzis şi mulţi oameni care au făcut istorie în diverse
domenii private au fost respinşi în acest mod. Dar dacă vârsta cronologică este clară, problema celor care au gândit
aceste teste a fost determinarea vârstei mentale. Demersul a putut fi iniţiat deoarece specialiştii acelor timpuri nu au
înţeles ce înseamnă inteligenţă şi că ea este o funcţie de sinteză a personalităţii. Credinţa că poţi să evaluezi
personalitatea umană doar la nivel intelectual este o iluzie, o nesăbuită ignoranţă şi jicnire faţă de complexitatea

Psihologie aplicată pentru nivelul mediu şi avansat. Copyright Pleşca Liviu. Toate drepturile rezervate. 2008
1
fiinţei umane. Aceste teste de inteligenţă s–au impus mai ales în SUA, în ciuda deconspirării lipsurilor lor încă de la
începuturi de către marii psihologi europeni care au dovedit şi demonstrat superficialitatea cuantificării sufletului
omenesc în formule matematice (Alfred Binet , Jean Piaget, Rene Zazzo şi alţii). Metodologia de testare a inteligenţei
intelectuale a fost ulterior îmbunătăţită, folosindu–se de rezultatele experimentale ale unor eşantioane reprezentative,
de mii şi zeci de mii de oameni. Scorul dat de aceste teste experimentale colective este azi folosit ca etalon de
comparaţie pentru testările individuale. Totuşi, chiar şi aşa, nivelul tău de inteligenţă intelectuală, deşi neremarcat de
teste, creşte o dată cu dobândirea experienţei de viaţă emoţională, socială şi economică, prin implicare şi cunoştinţe
accumulate. Ceea ce real este testat nu este capacitatea ta intelectuală pe termen lung, dispoziţia de a dobândi
experienţă şi creşte într–un timp oarecare inteligenţă intelectuală, ci care este nivelul tău de inteligenţă intelectuală la
momentul actual al testului. Nu mai are nici o relevanţă faptul că fondul tău sufletesc complex, prin inteligenţă
emoţională, îţi va oferi un avantaj net pe termen lung faţă de performerul cognitiv de azi. Nu se poate prevedea în ce
măsură performanţele intelectuale evaluate azi, vor fi afectate mâine în cazul unui şoc emoţional, al unor răsturnări
grave de situaţie în viaţa personală. Nici nu ai idee câţi oameni retardaţi emoţional primesc calificative excelente la
testele de inteligenţă. Iar retardare emoţională înseamnă deficienţe majore în acumularea de experienţă, adică
frustrare de atuurile pe care ţi le conferă timpul şi activitatea profesională. Nici un test de măsurare a IQ–ului, care
are nevoie pentru calcul de aflarea vârstei tale mentale, nu este capabil să identifice dacă eşti sau nu flexibil în relaţii
practicând flexibilitatea în atitudine, dacă ştii să eviţi relaţii autoritariste şi Eurile infantile, dacă ştii sau nu să evadezi
din capcana nivelurilor de manipulare sistemică, etc. Şi foarte important, nici un test de inteligenţă care vrea să facă
împărţiri şi matematică cu sufletul tău nu poate determina dacă ai sau nu capacitatea de a conştientiza şi practica
aspecte de inteligenţă emoţională, de previziune relaţională şi economică.
Dar de la Stern şi Terman încoace, generaţiile noi de psihologi nu au stat degeaba. Rezultatele din teren erau de
neanteles. Oameni declaraţi retardaţi sau medii în testele de inteligenţă intelectuală nu aveau nici o problemă de
integrare socială, dezvoltau cariere profesionale respectabile, aveau o viaţă de familie fericită, deveneau oameni de
afaceri de succes, politicieni populari şi adulaţi, etc. Şi în acest timp mulţi dintre performerii intelectuali aveau
probleme în familie, la servici, erau neintegraţi sociali, lucrau în slujba altora inferiori intelectual, etc. Evident, ceva
nu era în ordine. Anumite aspecte ale personalităţii erau scăpate din vedere de testele de inteligenţă intelectuală.
Prima breşă în această privinţă a venit târziu, în 1985, odată cu cu menţiunile lui Reuven Bar-On care defineşte într–o
carte a sa coeficientul de inteligenţă emoţională EQ (emotional quotient). În anii care urmează vin cu explicaţii,
teoretizări şi detalii John D. Mazer, Peter Salovey, Kate Cannon, Antonio Damasio, John Mazer, Daniel Goleman,
Candace Pert şi alţii. Încetul cu încetul, toţi aceşti pionieri au dovedit importanţa aspectelor afective şi sociale în
reuşita individului în viaţă. Mai mult, aceste aspecte s–au dovedit a fi de o mai mare importanţă decât calităţile
revelate de testele de inteligenţă intelectuală. Aşa se face că testele de inteligenţă emoţională sunt azi cele mai în vogă
şi mai utilizate pentru selecţia şi identificarea oamenilor doriţi. Au apărut baterii de teste complete, variante pe hârtie
şi software, apte să evalueze toate aspectele care ţin de nivelul de inteligenţă emoţională al unui individ. În ziua de
azi, cele mai importante modele de evaluare ale inteligenţei emoţionale sunt următoarele patru: Salovey–Mayer–
Caruso, Six Seconds, Bar–On EQ–i® şi Q–Metrics. S–a descoperit că este de mai mare valoare pentru o organizaţie
un individ care are un scor bun la testele inteligenţei emoţionale decât la cele ale inteligenţei intelectuale. Dacă stăm
să ne gândim numai la condiţionarea experienţei familiale, sociale şi profesionale de nivelul de maturitate afectivă,
realizăm imediat de unde această diferenţă calitativă în favoarea EQ. Un individ poate să fie deosebit în testele IQ,
dar dacă este retardat afectiv la stadiul emotivităţii, nu este capabil să acumuleze experienţe de viaţă. Aceleaşi greşeli
le va repeta mereu, niveluri de integrare a informaţiei nu le va realiza sau îi vor scăpa. De asemeni, testele EQ pot să
determine o întreagă gamă de indicatori ai personalităţii pe care testele IQ nu le pot identifica: nivelul de
conştientizare al sentimentelor, nivelul şi acurateţea percepţiei, atribuirea de sensuri, nivelul de rezistenţă la stress,
gradul de independenţă şi obedienţă, adaptabilitatea, calitatea răspunsurilor sociale, optimismul, empatia, controlul
impulsivităţii, etc. Înţelegerea, cunoaşterea şi aplicarea pragmatică a unor informaţii psihologice care înseamnă
inteligenţă de cel mai înalt nivel, depind în mod esenţial de gradul tău de auto–conştientizare a propriei fiinţe, de cât
de profund poţi merge în adâncimile propriului suflet. Toate formele de inteligenţă, printre care inteligenţa
intelectuală şi emoţională depind fundamental de nivelul de conştientizare.
Mai există însă şi o a treia formă fundamentală de inteligenţă necesară pentru reuşita în viaţă: inteligenţa sistemică
(IS). Acest tip de inteligenţă permite găsirea în Real a unor stimuli germinativi, cu acţiune pe termen lung şi
organizarea lor conceptuală în forme superioare, cu rezultate imposibil de obţinut prin operaţii specifice inteligenţei
intelectuale sau emoţionale. Termenul de inteligenţă sistemică încă nu s–a impus ca atare în literatura de spcialitate.

Psihologie aplicată pentru nivelul mediu şi avansat. Copyright Pleşca Liviu. Toate drepturile rezervate. 2008
2
Pentru a scana aceleaşi paradigme ale Realului, diferiţi oameni de ştiinţă folosesc termeni diferiţi. Astfel, inteligenţa
sistemică este conceptualizată de Harold L. Wilensky (1967), Edgar Schein şi Takehico Matsuda sub numele de
inteligenţă organizaţională (organizational intelligence).
Determinarea capacităţii unui individ de a înţelege aspectele sistemice ale Realităţii nu poate fi făcută prin testele cu
limită de timp. Un analist îţi oferă informaţii clare după perioade lungi de timp şi fără presiunea timpului. Fiecare
detaliu contează, nimic nu are voie să scape. IS este un tip de inteligenţă bine înţeles, definit, discutat şi aplicat de
către anumite structuri de putere şi control a unui stat sau organizaţie economică. Conceptul nu este însă popularizat
pentru masa largă de psihologi şi profani si din cate cunosc eu nu exista nici o baterie oficială de teste care sa
urmareasca cuantificarea acestui tip de inteligenţă sistemică. Acţiunea oamenilor care compun aceste organizaţii se
desfăşoară după planuri pe termen lung, elaborate de performeri în inteligenţă sistemică. Apoi îndeplinirea acestor
planuri se va face prin acţiunea oamenilor cu niveluri ridicate de IQ şi EQ, fără însă ca aceştia să fie informaţi de
efectele acţiunilor lor. Inteligenţa sistemică este cea care dă posibilitate unei organizaţii de a–şi îndeplini obiectivele,
fără a da prea multe explicaţii oamenilor de la nivelele de execuţie a deciziei.
IS este însă necesară nu numai instituţiilor şi organizaţiilor, ci şi pentru buna desfăşurare a vieţii tale personale. De
exemplu, toate cele patru nivelele de inteligenţă descrise la capitolul 9 aparţin inteligenţei sistemice. Preconizez că în
următorii ani rolul pe care–l joacă inteligenţa sistemică în viaţa indivizilor va fi recunoscut la justa lui valoare.
Lucrările şi articolele azi cunoscute în cercurile înalte ale puterii politice şi economice vor fi rescrise pentru nivelul
individului şi teste de evaluare ale inteligenţei sistemice vor fi realizate. Sunt deci necesare pentru reuşita în viaţă
toate cele trei forme de inteligenţă: intelectuală, emoţională şi sistemică.
„Inteligenţa intelectuală va prelua experienţele personale disipate si le va rafina în concepte personale, va permite
întelegerea conceptelor profesionale şi va permite ulterior încadrarea unui mic eveniment într–un concept care să
ducă la înţelegerea completă a semnificaţiilor pe care evenimentul le reveleaza. In momentul în care un fapt de viaţă
poate fi incadrat unui concept (adică o categorie complexă abstractă neaplicabilă integral la orice fenomen din
acoperirea lui, dar sintetizatoare a unor relaţii faptice concrete), acest fapt va putea fi pus din start în legatură cu miile
de alte fapte care se găsesc asimilate respectivului concept. Nu va mai fi nevoie să cheltuieşti timp pretios pentru a
găsi relaţiile pe care evenimentul observat le implică, conceptul va face asta pentru tine, prezentându–ţi într–un mod
organizat tipurile de relaţii calitative şi cantitative, posibile, probabile şi imposibile pe care evenimentul tău le poate
avea cu celelalte categorii corespunzătoare ale realităţii.
Inteligenţa emoţională iţi va permite să simţi rapid oamenii, perversităţile şi motivaţiile ascunse, dar mai ales poate fi
folosită ca instrument de cunoaştere empatică, de preluare şi asimilare pe cale empatică a experienţelor personale ale
celor din jur. Cunoaşterea empatică, ca formă a inteligenţei emoţionale trebuie bine exersată, pană la nivelul unui
aspirator de experienţe ale altora, care astfel nu mai trebuie experimentate pe propria piele şi–ţi vor permite ca într–un
timp record să asimilezi experienţe de viaţă esenţiale. Tehnicile de accelerare a cunoaşterii precum importul şi
asimilarea experienţei de viaţă trăite de alţii pe calea empatiei, ca şi expunerea voită la experienţe care nu sunt
ncesare vieţii personale nu trebuie totuşi absolutizate, ele neputând ţine locul adevăratei cunoaşeri care provine doar
din experienţa personală naturală, necesară, adusă de viaţă de la sine. Aceeaşi experienţă de viaţă preluată de la alţii
prin empatie sau experimentată voit poate să nu fie utilă, dar va fi fundamentală dacă a fost traită natural, ca o
consecinţă a desfăşurării vieţii.
Inteligenţa sistemică va fi cea care–ţi va permite să desţeleneşti condiţionările familiale, economice şi politice, plasele
de paianjen întinse pentru a te transforma într–un membru devotat al industriei în care–ţi desfăşori activitatea. Ea îţi
va oferi viziunea personala şi profesională pe termen lung, îti va permite să descoperi cât de periculoasă este lumea
gandită de Sistem, că nu poţi desfăsura în mod uzual o activitate economica făra să încalci măcar câteva legi, că legile
sunt atât de stufoase şi modificate încât graniţa între legal şi ilegal este tot mai confuză şi că în general necesitatea
desfăşurării şi păstrării vieţii în toată complexitatea ei te va pune neştiut sau în cunoştinţă de cauză în situaţia de a
încalca norme şi legi. Prezumpţia de vinovăţie este adevărata stare a omului modern. Inteligenţa sistemică nu–ţi poate
oferi protecţie pe moment împotriva acestor condiţionări sistemice şi nu te va ajuta prea mult la nivelul perversităţii
relaţiilor personale cotidiene, dar te va ajuta să–ţi dai seama de locul tău în cadrul Sistemului, pe termen mediu şi
lung să prognozezi anumite evoluţii, să te orientezi şi să te pregăteşti cu resursele disponibile şi să preântâmpini
crizele sociale şi profesionale majore care se prefigurează la orizont. Inteligenţa sistemică îţi va modela fiinţa la un
nivel mai profund şi nu neapărat vizibil în momentele de peste zi, dar îşi va pune amprenta asupra unor coordonate
personale semnificative, precum atitudinea, starea mentală generală, aşteptările, stilul de relaţionare, prioritizarea
anumitor obiectve, atragerea şi consumul resurselor, etc.“ (citatul 2)

Psihologie aplicată pentru nivelul mediu şi avansat. Copyright Pleşca Liviu. Toate drepturile rezervate. 2008
3
În continuare te voi învăţa cum să scapi din sclavia actelor–reacţii şi să treci de partea oamenilor cu adevărat
inteligenţi, răspunzând la stimulii vieţii prin practicarea artei răspunsurilor. Practicarea răspunsurilor este un fapt de
inteligenţă deosebit, la fel şi el nedepistat de testele de inteligenţă. Nici un test de inteligenţă nu va afla dacă trăieşti
viaţa în lumea reacţiilor sau a răspunsurilor.
Dar ce înseamnă să–ţi trăieşti viaţa în lumea răspunsurilor? Un răspuns pragmatic îl oferă terapia cognitivă (trimitere
la idee 3). Născută pe pământ american, terapia cognitivă plăteşte un benefic tribut pragmatismului, în comparaţie cu
lentele şi costisitoarele terapii psihanalitice europene. Acest lucru s-a realizat în anii ’60, când, o seama de psihologi –
între care Albert Ellis şi Aaron Beck – au început să vadă în alt mod problematica terapeutică. Acestui demers i–au
spus terapie cognitivă. De la 4–5 ani, cât cere psihanaliza, terapia cognitivă şi practica răspunsurilor pretinde rezultate
valabile după câteva săptămâni şi chiar mai repede. Deşi modelul terapiei cognitive nu are capacitatea de a pătrunde
până în profunzimile psihicului şi de a opera modificări structurale de durată ale personalităţii, aşa cum poate face
psihanaliza, terapia cognitivă s–a difuzat la nivelul înţelegerii nespecialistului, a omului obişnuit, devenind un
veritabil mod de a trăi viaţa, de a fi puternic, liber, independent.
Să vedem care este punctul de plecare în practica răspunsurilor şi care este realitatea psihică care îţi garantează cele
enumerate anterior. În antichitate, filozofii greci au observat un lucru straniu: la aceleaşi evenimente care–i afectau pe
toţi locuitorii cetăţii deopotrivă, fiecare reacţiona deosebit: unii erau calmi şi căutau soluţii, alţii se resemnau
considerându–se deja pierduţi, alţii se rugau fierbinte zeilor iar alţii erau debusolaţi, asteptând ordinele comandanţilor.
Şi–au dat seama înţelepţii că între evenimentul care vine peste vieţile oamenilor şi comportamentul lor există un
spaţiu liber, o distanţă de realizare, pe care fiecare îl umple cu ceva particular şi personal. Reluând aceaste observaţii
pertinente, psihologilor le–a venit uşor în epoca modernă să eticheteze acel ceva cu „mentalitate“, „credinţe“,
„convingeri“, „conştiinţă“, „libertate“. De fapt, acest spaţiu liber este umplut de obicei de credinţe, convingeri şi
judecăţi iraţionale, false, conştiinţă morală stereotipă, prejudecăţi, ceea ce îţi face să ai comportamente automate,
induse, tip reacţie şi într–o mai mică măsură de conştiinţa superioară a existenţei şi libertatea de alegere, rezultând
comportamente eliberate de orice condiţionare, tip răspuns. Nu contează cum au ajuns în inconştient aceste credinţe şi
convingeri. Dar ele sunt extrem de importante, căci priveşti realitatea exterioară şi analizezi stimulii prin prisma
acestor credinţe, idei, convingeri şi prejudecăţi. Starea ta emoţională interioară va fi dictată automat şi condiţionată de
credinţele, convingerile şi prejudecăţile pe care le neştiut le porţi.
Ce sunt însă prejudecăţile? Sunt idei subiective preconcepute, care denaturează realitatea. Este un mod de a percepe
principii umane, de a aprecia o anumită ierarhie a valorilor umane, fixate şi impuse. Este un mod de a percepe binele
şi răul, de a te supune legilor sociale, morale, juridice, religioase şi de conduită, scrise şi nescrise.
Credinţele şi convingerile sunt periculoase pentru că ele nu au de–a face cu raţiunea, fiind produse ale vieţii afective.
Greutatea schimbării lor constă în faptul că ele îţi dau starea afectivă bună de care oricine are nevoie. Starea naturală
spre care tinzi mereu este de siguranţă, de încredere, de certitudine, – fără referire la aspectul material– pe care o
convingere o poate da. Opusele lor te aruncă în conflicte din care ieşi şovăielnic, încruntat, obosit şi disperat. Atât de
mult poate să te consume îndoiala, incertitudinea şi nesiguranţa, încât să preferi conştient să păstrezi şi să îmbrăţişezi
convingeri învechite şi false, dar care măcar ştii că îţi alină şi liniştesc conştiinţa. Din aceste explicaţii reiese că mai
important decât stimulii cu care te confrunţi este modul în care îi percepi şi înţelegi, cum te afectează ei, câtă putere
accepţi să le dai asupra ta şi cum intenţionezi să le dai o replică. Că această replică este de obicei un comportament
condiţionat automat tip reacţie şi nu unul liber tip răspuns, îţi arată că încă trebuie să lupţi pentru ca să conştientizezi
şi foloseşti valori umane superioare.
Dar această schemă poate fi parcursă şi în sens invers, demers în urmă căruia poţi obţine uşor o informaţie esenţială
despre mentalitatea celui din faţa ta: observând lejer, fără efort, cum a reacţionat la un stimul, poţi să îţi dai seama ce
convingeri, credinţe, idei, prejudecăţi, morală şi raţionamente îl animă pe acest om.
Prima informaţie pe care o poţi înţelege este că atunci când sunt bine fixate în inconştient, convingerile şi
prejudecăţile par să dispară, stimulii producând comportamente negândite, automate şi stări emoţionale a căror
existenţă pare de la sine firească. Din aceasta provine şi greutatea schimbării reacţiilor. Să presupunem că doreşti să
abandonezi viaţa trăită în intervalul limitat al reacţiilor şi că vrei să treci la infinitul răspunsurilor. Primul obstacol în
calea acestei schimbări este fuziunea stimul–reacţie, care nu îţi dă voie să percepi existenţa spaţiului liber dintre ele şi
asta din două motive. Primul este că prejudecăţile şi stereotipurile mentale ţi s–au strecurat pe furiş în inconştient, în
decursul a ani de zile. De aceea, conştientizarea acestui proces de eliberare a distanţei dintre stimul şi reacţie folosind
mentalitatea socială în care trăieşti este foarte dificil de realizat.

Psihologie aplicată pentru nivelul mediu şi avansat. Copyright Pleşca Liviu. Toate drepturile rezervate. 2008
4
Al doilea motiv, cel datorită căruia comportamentele tale sunt doar reacţii, este tumultul vieţii. Prins în capcana
nevoilor existenţei, mereu supus acţiunii, stresului, oboselii, noului, problemelor, pericolelor de tot felul şi
programului de muncă, sclav al bunurilor materiale la care visezi sau deja cumpărate, practic nu mai ai puterea de a
conştientiza viaţa la nivelul la care poţi să trăieşti nu în reacţii, ci în răspunsuri. Aceste două motive, timpul şi agitaţia
vieţii, sunt arhisuficiente pentru a deveni destul de orb să nu mai vezi şi o a doua cale de a percepe şi reprezenta
realitatea.
Dar cel de–al doilea obstacol, cel al obişnuinţei, este cel care transformă în sclavul reacţiilor. Dacă tot ceea ce faci de
o viaţă este doar să reacţionezi, este normal să fii convins că doar aşa se pot rezolva treburile, că există doar un singur
drum pe care se poate merge, că tot ce stă în puterile tale este să dai stimulilor o replică imediată, conformă cu modul
tău de gândire. Revenind la problema schimbării, nu îţi este nici măcar clar ce să schimbi. Chiar dacă simţi că
reacţiile date de o viaţă nu te reprezintă ca fiinţă inteligentă, totuşi nu îţi dai seama de unde vine problema. Te felicit
dacă te numeri printre puţinii care, ghidaţi de intuiţie, înţeleg ce să schimbe pentru a scăpa de reacţii.
Dar cum vei ajunge– dacă nu ai ajuns deja– la concluzia că reacţiile nu reprezintă tot ce poţi să dai vieţii? La ce duce
cuplarea directă a evenimentelor de reacţiile tale? În nici un caz la ceva bun. Vei fi mereu obosit, consumat, sfârşit, cu
nivelul vitalităţii şi moralului aproape de zero şi cu o stare emoţională deloc de invidiat. Dar cum altfel ar putea să se
simtă un om care s–a lăsat în voia sorţii pradă dorinţelor, impulsurilor şi celorlalţi şi care se complace în neputinţa
firului de nisip bătut de valurile vieţii decât sfârşit, îndoielnic şi nesigur pe stările lui afective şi pe el însuşi. Mii de
evenimente îţi provoacă automat, fără voia şi controlul tău mii de sentimente care te copleşesc şi te lovesc
neîntrerupt. Iar sentimente necontrolate înseamnă comportamente necontrolate. Cum este să–ţi trăieşti viaţa mereu
neştiutor de ce vei simţi şi cum vei reacţiona la problemele vieţii? Pentru oricine cu pretenţii de inteligenţă, aşa ceva
este de neimaginat, dar un lucru normal de banal pentru majoritatea oamenilor. Deşi eşti în stare să îţi dai viaţa pentru
democraţia care îţi garantează libertatea juridică şi politică, de fapt trăieşti într–o consimţită dictatură a celui abil şi
inteligent asupra celui instinctiv şi reacţional.
Să vedem câteva exemple de cum reuşeşti să te îmbolnăveşti sufleteşte datorită convingerilor pe care le ai.
Presupunem stimul fenomene naturale şi meteorologice: cutremure, fulgere, viscol, uragan, furtună, etc. Şi deşi te afli
la loc ferit şi eşti protejat, ai convingerea că eşti în pericol. Reacţiile automate vor fi sentimentele de nelinişte,
nervozitate, teamă şi panică. Considerăm stimul comportamentul tău în societate. Convingerea inconştientă că ai
provocat cuiva probleme, daune morale şi materiale, îţi creează automat sentimentul de vinovăţie. Convingerea că ai
încălcat unul din tabuurile de conduită te poate copleşi de ruşine. Dacă stimulul este un eşec, o neîmplinire personală
şi ai credinţa că doar datorită incapacităţii tale ai ajuns aici, este normal să apară sentimentele de inferioritate şi
neputinţă. Dacă stimulul este dat de o sumă de comportamente ale partenerului de relaţie şi ai prejudecata că nu–i mai
eşti pe plac, sentimentele de îndoială şi neîncredere se vor naşte imediat.
O mentalitate greşită este cea care denaturează realitatea şi–ţi alungă bună dispoziţia. Realitatea poate să fie că într–
adevăr eşti păzit de furtună, că în societate te–ai comportat perfect, că nereuşita s–a datorat altor factori independenţi
de voinţa ta şi că partenerul te iubeşte, însă toate acestea nu contează prea mult. Ceea ce are cu adevărat importanţă
este că prin convingerile, credinţele şi prejudecăţile tale ai denaturat şi falsificat realitatea, ceea ce ţi–a provocat
reacţii emoţionale total inoportune. Problema schimbării reacţiilor emoţionale este mentalitatea inconştientă, ascunsă,
nesesizată de tine, care trebuie să faci faţă valurilor repezi şi neîntrerupte ale vieţii. Este clar că nu poate fi vorba de
raţiune şi libertate în viaţa omului dominat de reacţii, ceea ce îţi pune întrebarea dacă nu există şi o a doua cale de a te
comporta.
Aceasta a doua cale există şi ea te poate duce la abordarea tip răspuns care satisface toate exigenţele tale de homo
sapiens: indepedenţă, putere, libertate, energie, vitalitate, linişte şi stare emoţională pozitivă.
Producerea unei reacţii se face în două etape: mai întâi accepţi, te laşi în puterea stimulilor externi, iar apoi percepi
aceşti stimuli prin prisma convingerilor care de multe ori nu se potrivesc cu realitatea. Este de înţeles că anii de
delăsare la voia întâmplării şi percepţia greşită a realităţii te termină şi epuizează psihic. Reacţie după reacţie, te
oboseşti şi uzezi psihic, rezultatul însemnând dezechilibre psihice profunde şi de durată, care vor necesita intervenţia
terapiilor greoaie şi costisitoare. De–abia acum, după ce răul a fost făcut, intervine psihanaliza, care poate să
corecteze într–un timp îndelungat şi cu mulţi bani efectele vieţii trăite în reacţii. Modul de viaţă specific omului
răspunsurilor îşi propune să taie răul din rădăcină, astfel încât să nu se mai ajungă la gravele probleme psihice care să
necesite intervenţie psihanalitică.
Terapia cognitivă spune că din start poţi să te foloseşti de o libertate interioară mai puţin cunoscută, de conştiinţă,
stare emoţională calmă, atenţie defocalizată, voinţă şi inteligenţă pentru a nu te lăsa afectat de stimulii exteriori. Acest

Psihologie aplicată pentru nivelul mediu şi avansat. Copyright Pleşca Liviu. Toate drepturile rezervate. 2008
5
lucru înseamnă că eşti singurul responsabil pentru stările tale emoţionale şi nimeni altcineva. Niciodată nimeni nu te
supără, tu eşti cel care în forul interior decide că este mai util să te superi şi să–ţi comanzi o stare emoţională
negativă. Ţine deci de voinţa şi decizia ta care va fi starea emoţională pe care o vei alege să o afişezi la exterior.
Stimulii externi bineînţeles că există şi vin peste tine ca şi până acum, dar stă în puterea ta să decizi că nu–i vei lăsa să
îţi afecteze liniştea, calmul şi pacea sufletească. Aplicând libertatea de a nu te lăsa afectat, descoperă–te pe tine însuţi
aşa cum nu ai mai fost niciodată în viaţă. Ca exemplu, condiţia necesară pentru ca insultele altuia să nu te afecteze
este hotărârea şi decizia ta de a nu te lăsa afectat de cuvintele pe care le spune, să nu le pui la suflet şi să nu te
consumi pentru ele. Folosindu–te de libertatea de a alege care stimul are voie să te intereseze şi de voinţă, decizi că
nu te laşi afectat de cuvintele altuia, că tu eşti cel care stabileşte care îţi vor fi sentimentele şi atitudinile referitoare la
mesajul primit. Descoperă în tine însuţi libertatea de a hotărî ce este bun sau nu pentru propriul suflet. Căci ce este
responsabilitatea decât abilitatea de a da răspunsuri. Iată de ce această calitate umană este foarte rară şi foarte
preţioasă acolo unde apare. A fi responsabil implică tocmai ceea ce se cere pentru ca acel click interior (insight) să te
ducă în lumea fascinantă a răspunsurilor: voinţă, libertatea de alegere, conştiinţă superioară. Totuşi, degeaba hotărăşti
tu că nu te vei lăsa afectat de stimuli exteriori dacă spaţiul liber dintre stimul şi răspuns este umplut cu convingeri şi
credinţe false. În funcţie de denaturarea reprezentării realităţii, un individ care a reuşit doar să se detaşeze de stimuli
şi să nu se lase afectat de ei, se poate transforma într–un alienat psihic, nebun sau psihopat. Un tip prea introvertit
care a parcurs cu succes prima etapă a răspunsului, dar care nu poate înţelege corect ce se întâmplă în jurul lui, este
un pericol pentru el şi societate. Este preferabil ca un astfel de om să se consume din orice şi să fie previzibil în
reacţii. Pentru a ajunge aşadar la un răspuns îţi este necesară şi o anumită doză de extravertire, de fixare a atenţiei la
exterior pentru a vedea şi înţelege cât mai fidel realitatea socială în care trăieşti. O dată aceste condiţii îndeplinite,
poţi spune că ai intrat în clubul extrem de mic şi select al homo sapiens. În acest club au acces numai oamenii
inteligenţi care, responsabili sunt stăpâni pe viaţa lor şi deşi nici ei nu sunt scutiţi de valurile repezi şi dure ale vieţii,
totuşi, printr–o înţelegere superioară, hotărăsc ce răspuns este cel mai bun de oferit fiecărui stimul, pentru ca
interesele şi aspiraţiile lor să–şi găsească împlinirea.
Dacă ţi se pare că ceea ce cere un răspuns de la tine este prea mult şi greu, este bine să ştii că odată ajuns la acest
nivel, efortul făcut ţi se va părea infim şi rezonabil în comparaţie cu avantajele pe care le dobândeşti. Viaţa trăită în
responsabilitatea răspunsurilor este categoric un salt spectaculos faţă de chinul şi oboseala reacţiilor. Accezi la un
nivel superior al conştiinţei care te face să te simţi mai sigur de sensul şi rostul tău în această lume.
În primul rând descoperi că poţi pune în slujba inteligenţei o imensă energie şi vitalitate. Este normal, din moment ce
refuzi să te laşi târât în orice problemă fără importanţă, să te consumi pentru orice detaliu şi să te pierzi cu firea
pentru orice fleac. Oamenii obosiţi şi vlăguiţi ai reacţiilor par demni de milă comparativ cu energia şi vitalitatea
oamenilor răspunsurilor. Iar energie şi vitalitate suficientă înseamnă şi o sănătate mai bună şi o viaţă sexuală
prelungită dincolo de statisticile medicale. Răspunsurile fac să te redescoperi pe tine însuţi. Stările de dependenţă şi
slăbiciune ale reacţiilor sunt înlocuite de binefăcătoarele stări de independenţă şi putere. Pentru prima oară în viaţă
poţi să te consideri un om liber, stăpânul propriilor stări emoţionale. Sentimentele tale nu mai depind de vorbele şi
acţiunea altora, ci doar de voinţa ta de a fi afectat şi răspunde provocărilor primite.
Şi starea emoţională de fond este alta. Dacă nesiguranţa, îndoiala, instabilitatea şi tensiunea reacţiilor îţi asigurau starea
de vânat al stimulilor, mereu la pândă în aşteptarea problemelor, răspunsurile te transformă într–un om încrezător,
stabil, sigur şi relaxat. Eşti încrezător în viitor, ai siguranţa vieţii trăite în cadrul unor valori într–adevăr demne de o fiinţă
umană, eşti oscilant în ceea ce întreprinzi şi poţi fi relaxat chiar în mijlocul agitaţiei generale. Starea generală pozitivă
a răspunsurilor îţi aduce servicii şi din prisma raţionalismului. Şi asta deoarece nu mai eşti predispus să îmbrăţişezi
credinţe şi convingeri de tot soiul. Încrederea şi siguranţa îţi permit luxul de a nu ceda ispitelor convingerilor,
permiţând astfel să rămâi deschis raţiunii şi obiectivismului.
Uneori însă, diferenţa dintre reacţie şi răspuns înseamnă diferenţa dintre viaţă şi moarte. De acest adevăr te poţi
convinge într–un cabinet de cardiologie. Sunt acolo oameni de toate vârstele, profesiile şi fiecare are povestea lui.
Dar toţi, fără excepţie, au un lucru comun: expresia încruntată a ochilor, pasiunea pentru gest, sufletul pe care–l pun
în tot ce spun. Nu îţi trebuie mult să recunoşti în aceşti suferinzi tipul pur al oamenilor–reacţie, care se lasă afectaţi de
orice şi se consumă pentru cele mai mărunte şi neimportante gesturi. Probabil că niciodată în viaţa lor nu au cunoscut
satisfacţiile aduse de libertatea de a alege, de voinţa de a decide în numele lor şi că tot ce au putut să dea din ei au fost
monotonele şi sterilele reacţii. Să pui la suflet şi să te consumi pentru orice fleac duce în timp la probleme de
sănătate. Acolo unde organismul este mai slab pe fond ereditar sau a fost slăbit prin lipsuri şi excese, acolo se văd

Psihologie aplicată pentru nivelul mediu şi avansat. Copyright Pleşca Liviu. Toate drepturile rezervate. 2008
6
efectele vieţii trăite în reacţii. Inima, stomacul, creierul şi sistemul endocrin sunt primele care cedează în astfel de
cazuri.
Dar arta de a răspunde şi nu reacţiona la stimulii vieţii trebuie înţeleasă nu doar ca simplu act terapeutic, ci ca un
complet mod de viaţă care să îţi ghideze la fiecare pas.
O legătură directă este între viaţa trăită în sclavia reacţiilor şi acceptarea societăţii consumatoriste. Cu cât doreşti mai
multe bunuri materiale, cu cât te înconjori de mai multe bunuri de care eşti dependent, capacitatea ta de a avea
răspunsuri şi nu reacţii la acţiunea stimulilor de mediu scade. Bunuri multe în proprietate înseamnă o mai mare
deschidere la acţiunea stimulilor de mediu, o mai mare probabilitate de a fi prins descoperit, favorizează oboseala,
reduce timpul de înţelegere a fenomenelor şi predispune la reacţii.
Libertatea de a alege să te înconjori doar de bunurile necesare, evitând capcana consumatorismului şi practica unei
detaşări, distanţări faţă de lumea materială sunt fundamentale pentru a putea practica răspunsurile. Cu cât eşti mai
prins în capcana consumatorismului, cu atât vei fi mai ocupat şi aglomerat de stimulii care nu cunosc odihna şi cu atât
mai prins vei fi în lumea reacţiilor.
Cea mai dificilă provocare pentru a cădea în ispita reacţiilor o constituie acţiunea aceluiaşi stimul, dar aflat într–o
continuă mişcare. Să fii ţinta unui stimul, să te abţii să reacţionezi, să conştientizezi acţiunea stimulului şi
consecinţele reacţiunii, să te foloseşti de libertatea de a da răspunsul ales este deja o dovadă de inteligenţă şi
înţelepciune pentru orice om. Dar să practici o continuă repoziţionare cognitivă, atitudinală şi comportamentală faţă
de un stimul în mişcare, să calculezi continuu consecinţele diferitelor variante şi să scoţi din tine răspuns după
răspuns este o performanţă. Mai ales dacă acest stimul în mişcare este o fiinţă umană, imprevizibilă în conduite şi
acţiuni. Pot număra pe degetele de la o mână câţi oameni cunosc şi care să fie capabili de această flexibilitate şi
capacitate de a oferi răspunsuri variate unui stimul în mişcare, şi nici unul nu ieşea în evidenţă cu ceva. Sunt oameni
liniştiţi, fără pretenţii, uneori chiar delăsători, dar când este vorba de aspecte pe care ei le consideră importante,
începe distracţia tatonării şi repoziţionării continue, până când obosit şi ameţit cedezi psihic şi te declari învins. Te
rogi să fii acceptat ca învins, numai ca joaca şi tensiunea să se termine. De fiecare dată când ai de–a face cu un om
care este capabil de a–ţi întoarce răspunsuri şi nu reacţii la provocările tale, înseamnă că ai de–a face cu o persoană
foarte inteligentă şi pragmatică în abordarea vieţii. Nu este exclus ca să aibă în minte scopuri şi obiective de urmărit
şi capacitatea lui pentru răspunsuri să fie rezultatul unui antrenament special sau cursuri de psihologie aplicată. Dar
indiferent care este realitatea, este de preferat să nu dezgropi securea războiului cu astfel de persoane. Ţine–te
deoparte de ei, respectă–i şi învaţă de la ei arta de a fi liber, independent, nesupus, practic.

Psihologie aplicată pentru nivelul mediu şi avansat. Copyright Pleşca Liviu. Toate drepturile rezervate. 2008
7