Decembrie, 1942

Scumpa mea Mona,

Știu că există frumusețe în lume, pentru că te-am văzut. În fiecare

seară mă uit la poza pe care o am cu tine din vară.. acolo unde zâmbești și
suntem fericiți. Chipul tău mă face să lupt în continuare, cu toate că
tranșeele sunt cele mai friguroase locuri, iar stelele pe cer nu se mai văd de
luni bune. Mirosul tunurilor noastre a acaparat orice doză de frumusețe a
naturii...iar fumul acoperă chiar și cele mai minuate stele... Mi-e dor de
tine!
Deși coșmarurile încă nu-mi dau pace, acum trei zile te-am visat. Erai
pe acea plajă, în locul în care am privit ca doi bătrâni valurile mării, atunci
când am sărit cu tot cu tricou să înnot. Mai ții minte cum stăteam
înghemuiți unul intr-altul? De frică pare să nu se fure cineva.
Am luat biletul de tren cu mine. Știu că nu e locul potrivit pentru așa
amintiri minunate.. însă îmi amintește de tine. Orice gură de aer pe care o
iau, o iau cu gândul de a mă întoarce la tine.
Plutonierul ne spune că japonezii nu sunt oameni, ci bestii pregătite
să se sacrifice pe altarul patriei mamă. Ne spune că sunt periculoși și că
noi trebui să răspundem cu la fel de multă îndârzire. Într-un fel admir
curajul lor, aș vrea ca și noi să credem atât de mult în națiunea noastră. Să
fim dispuși să luptăm până la ultima noastră picătură...
Mona, nu cred că este războiul nostru, oricât ar încerca să ne
convingă superiorii. Nu avem ce căuta pe pământul lor și nici nu e corect
să-i omorâm pentru că vor să se protejeze. Nu mi se pare corect! Nu vreau
să-i omor.. vreau să rămân neschimbat pentru tine. Același ștrengar care-ți
făcea curte, dar care a avut nevoie de cinci beri ca să te invite în oraș.
Dacă aș putea, mâine aș fugi înapoi la tine.
M-am gândit la un nume: Alexandrina. Scrie-mi te rog și spune-mi ce
părere ai. Sunt sigur că vom avea fată. Ești eroina mea..și fără tine nu cred
că voi rezista..nu în mediul âsta...
Aștept cu nerăbdare scrisorile tale!

Te iubesc M,
Al tău veșnic admirator,
F.A.