PRINCIPII GENERALE DE ORGANIZARE A ASISTENŢEI

PERINATALE.

Sistemul îngrijirii perinatale.

Asigurarea unui start sănătos în viaţa copilului trebuie să fie una dintre
cele mai prioritate sarcini care stau în faţa societăţii.
Şansa naşterii unui copil sănătos şi supravieţuirii lui pe parcursul
primului an de viaţă în Republica Moldova, lucru evident, este diferită
celei din majoritatea statelor Europei.
Deşi în ultimele decenii în scopul soluţionării problemelor reducerii
morbidităţii, mortalităţii infantile şi a celei materne s-a pus accent pe
dezvoltarea extensivă a asistenţei medicale: majorarea efectivului
medicilor pediatri (de 30 de ori), medicilor obstetricieni-ginecologi (de 25
de ori), a numărului de policlinice şi dispansere (de 12 ori), precum şi a
locurilor de spital pentru mame şi copii (de 10 ori), procurarea
echipamentului costisitor (aparate ultrasonografice, incubatoare, etc.)
pentru instituţiile medicale, cu părere de rău aceste sporuri nu au
soluţionat problemele existente şi nu au asigurat procrearea unor generaţii
sănătoase.
Situaţia social-economică precară în care se află astăzi Republica
Moldova tergiversează reforma aistenţei perinatale, cu atît mai mult cu cît
sistemul actual al serviciilor prestate se bazează pe principiile
tehnologiilor înalt costisitoare. Acest sistem de asistenţă medicală
perinatală nu ia în consideraţie principiile de cost-eficacitate şi conceptul
de asistenţă perinatală centrată pe familie.
Activitatea educaţională preventivă, insuficientă în familii, la nivel
asistenţei medicale primare, condiţionează, în mare măsură, existenţa
unui număr impunător de complicaţii ce survin pe parcursul sarcinii şi
naşterii, atît la gravide, cît şi la nou-născuţi. Indiferent de reducerea
numărului firesc de naşteri şi a volumului de lucru al cadrelor medicale,
nu se constată o ameliorare, ba chiar dimpotrivă o creştere a indicilor
morbidităţii şi mortalităţii materne, peri- şi neonatale. Toate aceste
premise, în mod imperativ, au dictat necesitatea reformării şi
restructurării asistenţei medicale acordată gravidelor, parturientelor,
lăuzelor şi nou-născuţilor, care se bazează pe principuu noi, ce corespund
strategiilor de ameliorare a sănătăţii mamei şi copilului, promovate de
iniţiativa Maternitate fără risc, desfăşurată începînd cu anul 1987 de
comunitatea internaţională, inclusiv Organizaţia Mondială a Sănătăţii
Fondul Naţiunilor Unite pentru Drepturile Copilului, Fondul Naţiunilor
Unite pentru Populaţie, Banca Mondială, etc.
Reieşind din considerentele manţionate, conducerea şi specialiştii
Institutului de cercetări Ştiinţifice în Domeniul Ocrotirii Sănătăţii Mamei
şi Copilului au elaborat concepţia creării serviciului perinatal, sarcinile şi
direcţiile principale de activitate a acestui serviciu, care au fost expuse în
Programul Naţional de ameliorare a asistenţei medicale perinatale pentru
anii 1997-2002.
Conceptul de bază al acestui program susţine că un rol deosebit în
acordarea asistenţei medicale şi nou-născuţilor la cea mai importantă
etapă a vieţii, revine serviciilor de perinatologie, de genetică medicală, de
sănătate reproductivă a familiei.
Sarcina şi naşterea sunt procese fiziologice fireşti (doar în unele
cazuri pot apărea şi complicaţii); lucrătorii medicali profesionali
trebuie să perceapă procesele date pornind anume de la aceste premise.
Cu cît mai înalt este nivelul socio-economic al vieţii şi calitatea
asistenţei medico-sanitare acordate gravidei, cu atît mai înalt este
nivelul de instruire a viitoarei mame, de apreciere a sănătăţii şi
alimentaţiei acesteia, şi în consecinţă, şansele de evoluţie favorabilă a
sarcinii devin mult mai mari.
Pornind de la aceste premise, în cadrul acestui program, a fost
accentuată, importanţa principiilor şi valorilor bine elaborate care vor fi
promovate şi în următorul deceniu în Republica Moldova.
Aceste principii sînt centrate pe ideea că o asistenţă medicală a sarcinii
şi travaliului cu evoluţie normală nu trebuie să fie supramedicalizată şi
de aceea este necesar:

 să se bazeze pe utilizarea tehnologiilor moderne cost-efective;

 să fie regionalizată;
 să fie multidisciplinară, integră, orientată spre familie şi accesibilă din
punct de vedere medical după caracterul său;
 să faciliteze implicarea femeilor atunci cînd acestea trebuie să decidă
referitor la modalităţile de îngrijire ante-, intra- şi postnatale.

Serviciul republican de asistenţă medicală perinatală: structura şi

componenţa.

În conformitate cu principiile elucidate mai sus, în scopul satisfacerii

necesităţilor de îngrijire perinatală în cel mai raţional şi eficient mod sub
aspectul cheltuielilor financiare, în Republica Moldova a fost creat
serviciul de asistenţă medicală perinatală, atît la nivel republican cît şi o
reţea bine coordonată la nivel de municipiu, judeţ comună.
Acest serviciu include în structura sa şase etape separate de evaluare,
dirijare şi asistenţă medicală: a) preconceptională, b) antenatală, c)
intranatală, d) lăuzie, e) neonatală, f) evoluţie.
La oricare dintre aceste etape este posibilă apariţia diverselor probleme
şi necesităţi. Atît mama cît şi tatăl, fătul sau nou-năcutul necesită o
ingrijire complexă, adeseori costisitoare, cu un caracter deosebit, care
solicită resurse şi cunoştinţe speciale.
Pentru soluţionarea acestor probleme şi satisfacerea necesităţilor
existente într-un mod optim, operativ şi consecutiv, în Republica
Moldova, a fost constituit şi este în deplină desfăşurare serviciul
republican de asistenţă medicală perinatală, care va asigura întregii
populaţii accesul garantat şi neîntrerupt la serviciile perinatale calificate.

Principiile de organizare a activităţii serviciului de asistenţă

medicală perinatală.

Implementarea tehnologiilor şi standardelor stabilite de asistenţă

medicală perinatală, în cadrul serviciului republican organizat, este bazată
pe strînsa conlucrare şi cooperare a tuturor instituţiilor medicale şi
lucrătorilor medicali atraşi în această activitate, cît şi existenţa deplinei
posibilităţi de comunicare între unităţile medicale şi colaboratorii
acestora.
Conform schemei generale, serviciul de asistenţă medicală perinatală
este format dintr-o o reţea de instituţii care acordă asistenţă medicală
perinatală la trei niveluri diferite în cadrul întregii ţări. Aceste principii
permit accesul populaţii la toate niveluri de asistenţă medicală perinatală.
Astfel, a fost stabilită o nouă structură a sistemului de asistenţă
medicală perinatală constituită din 3 niveluri diferite în cadrul unei
regiuni geografice concrete, care se numeşte regiune de îngrijire
perinatală. Nivelurile de asistenţă medicală perinatală stabilite în
Programul Naţional de perinatologie sunt următoarele:

Nivelul I.

Acest nivel include în sfera sa de activitate punctele medicale, oficiile

medicului de familie, centrele de sănătate, secţiile consultative şi
maternităţile sectoreale ( foste raionale) existente pînă la finalizarea
reformei asistenţei medicale primare, cabinetele obstetrico-ginecologie şi
pediatrice consultative, cabinetele de planificare a familiei a CMF şi
secţiile obstetricale ale spitalelor sectoriale din Drochia, Donduşeni,
Ocniţa, Camenca, Briceni, Floreşti, Râşcani, Glodeni, Făleşti,
Sângerei, Rezina, Teleneşti, Călăraşi, Şoldăneşti, Anenii-Noi, Ştefan-
Vodă, Căuşeni, Criuleni, Străşeni, Nisporeni, Căinari, Cimişlia,
Basarabeasca, Ialoveni, Leova, Cantemir, Comrat, Vulcăneşti,
Taraclia.
În oficiul medicului de familie activează medicul generalist cu 2
asistente medicale, una dintre ele fiind specializată în problemele
perinatologiei.
 În cabinetele obstetrico-ginecologice ale secţiilor consultative
activează medicul obstetrican-ginecolog consultant şi moaşa, în
cabinetele pediatrice, respectiv, medicul pediatru consultant şi asistenta
medicală. În cabinetele de planificare a familiei a CMF activează
obstetricianul-ginecolog şi moaşa.
În maternităţile nivelului I activează medici obstetricieni-ginecologi,
medici neonatologi, moaşe şi asistente medicale pentru nou-născuţi
conform listei de state.
Instituţiile medicale de nivel I asigură asistenţa medicală obstetricală
gravidelor fără antecedente obstetricale grave şi maladii extragenitale în
afara unui risc prognozat, asistarea naşterilor fiziologice la săptămînile
38-42, îngrijirea nou-născuţilor sănătoşi cu o greutate la naştere de 2500 g
şi mai mult. Concomitent, toate maternităţile de nivel I sunt obligate să
dispună de toate cele necesare pentru acordarea ajutorului medical în
cazuri de urgenţă ce pot surveni imprevizibil, inclusiv stabilizarea.
Echipamentul necesar pentru aceste scopuri trebuie să se afle în
permanenţă în perimetrul sălii de naştere.
La acest nivel, se recurge la operaţia cezariană, dar numai în caz de
urgenţă şi lipsă a condiţiilor de transportare a gravidei.

Nivelul II.

Nivelului II îi corespunde Centrele perinatologice existente la baza

maternităţii SCM NR. 1 din Chişinău, a spitalelor judeţene din Bălţi,
Edineţ, Soroca, Orhei, Ungheni, Lăpuşna (Hînceşti), Tighina (Căuşeni),
Cahul şi UTA “Gagauz Eri” (Ciadăr-Lunga).
În aceste centre activează medici obstetricieni-ginecologi, neonatologi
şi de alte specialităţi de înaltă calificare, selectaţi prin concurs, conform
listei de state aprobate.
La aceste nivel se asigură asistenţa medicală perinatală femeilor
gravide cu risc obstetrical moderat, conduita naşterii în săptămînile 32-37
şi îngrijirea nou-născuşilor cu o greutate la naştere între 2000 şi 2500 g.
De asemenea, Centrele perinatologice de nivel II asigură servicii
perinatale femeilor cu sarcina fiziologică în raza municipiului respectiv.

Nivelul III.
 Asistenţa medicală perinatală de nivel III va fi asigurată de
maternitatea Institutului de Cercetări Ştiinţifice în domeniul
Ocrotirii Sănătăţii Mamei şi Copilului în care activează specialişti,
colaboratori ştiinţifici, profesori universitari în domeniul obstetricii,
neonatologiei, pediatriei şi altor discipline medicale.
La acest nivel se asigură asistenţa medicală perinatală femeilor cu un
grad înalt de risc obstetrical, dirijarea naşterii la termenul de gestaţie de
28-32 săptămîni de sarcină şi îngrijirea nou-născuşilor cu o greutate la
naştere mai mică de 2000 g.
Centrul perinatal de nivel III (ICŞOSM şi C) asigură servicii perinatale
femeilor cu sarcină fiziologică la nivelul judeţului Chişinău.

ASISTENŢA ŞI CONDUITA PRECONCEPŢIONALĂ

Consideraţii generale

Etapa preconcepţională este o perioadă de o mare importanţă de care

depinde atât rezultatul final al sarcinii, cît şi sănătatea viitorului copil.
Sarcina neplanificată şi nedorită de femeie sau nerecomandată din punct
de vedere medical, reprezintă, în esenţă, factorii de bază ce determină
nivelul morbidităţii şi mortalităţii materne şi infantile.
Fiecare cuplu, înainte de a concepe o sarcină, trebuie să cunoască
următoarele aspecte legate de procesul de procreare:

 Semnele caracteristice ale patologiei funcţiei reproductive;

 factorii de risc preconcepţionali;
 folosirea metodelor contraceptive;
 maladiile sexual-transmisibile şi metodele de profilaxie ale acestora;
 pregătirea fizică şi psihologică către o sarcină.

Evaluarea factorilor de risc preconcepţional

Fiecare cuplu, înainte de a planifica un copil, necesită o evaluare

medicală a factorilor de risc pentru ca rezultatul final să fie îmbucurător.

Factorii de risc preconcepţional

Social-biologici

- vârsta mamei până la 20 ani;

- vârsta mamei după 35 ani;
- vârsta tatălui după 40 ani;
- factorii profesionali dăunători la mamă şi la tată;
- fumatul;
- folosirea alcoolului;
- factorii stresanţi;
- înălţimea mamei mai joasă de 150 cm;
- masa corpului în surplus de 25%.

Factorii obstretricali

- mai mult de 4 naşteri;

- avorturi în anamneză, avort spontan habitual (mai mult de 2 avorturi);
- naşteri premature;
- moarte antenatală sau perinatală;
- anomalii de dezvoltare a copiilor;
- masa copilului până la 2500 şi mai mult de 4000;
 - sterilitate în anamneză;
- cicatrice pe uter după operaţie;
- tumori ale uterului şi ovarelor;
- anomalii de dezvoltare ale uterului.

Factorii extragenitali

- viciu cardiac;
- boală hipertonică;
- maladie renală;
- diabet;
- patologie a glandei tiroide;
- anemie;
- coagulopatie;
- miopie sau alte maladii oftalmologice fără schimbări la fundul
ochiului;
- infecţii specifice cronice (tuberculoză, bruceloză, sifilis,
toxoplazmoză).
În tabelul de mai jos sunt evaluaţi factorii de risc preconcepţional.
Evaluarea factorilor de risc preconcepţional
Factorii de risc Gradul de risc preconcepţional
preconcepţionali
1. Vârsta mamei până la 20 Vârsta mamei mai mică de 20 ani contribuie
ani la creşte riscul pentru:
- naştere prematură;
- îngrijire prenatală întîrziată;
- greutate scăzută la naştere;
- hemoragii uterine în perioada postpartum;
- moarte fetală;
- deces neonatal.
Mortalitatea înfantilă este cu 30 % mai mare
la vârsta de până la 20 ani, decât la vârsta de
20-29.
2. Vârsta mamei după 35 Vârsta maternă peste 35 ani creşte ricurile
ani. pentru:
1) Avort spontan în primul trimestru.
Fertilitatea la femei scade cu aproximativ 7
% la femeile de 30 ani, iar la vârsta de 40 ani
– cu 50%. Odată cu scăderea fertilităţii,
riscul avortului spontan creşte de la 10 % la
vârsta de 20 ani până la 18 % la vârsta de
30 ani, 53 % la femeile de 45 ani.
2) Produs de concepţie anormal genetic.
 Riscul pentru anomalii cromozomiale fetale
creşte în proporţie directă cu vârsta mamei
(această creştere poate, de asemenea, explica
în parte creşterea avorturilor în primul
trimestru). Trisomia 21 reprezintă 90% din
anomaliile cromozomiale, dar incidenţa
altor trisomii autozomale (13 şi 18) şi
anomaliile cromosomilor sexuali cresc, de
asemenea, cu vârsta avansată.
3) Hipertensiunea. Femeile gravide cu vârsta
de peste 35 ani există de 4-5 ori a
hipertensiunii faţă de femeile de 20-25 ani.
4) Diabet. La femeile gravide cu vârsta de
peste 35 ani există o incidenţă de 4 ori mai
mare a diabetului faţă de grupul de o vârstă
mai tânără.
5) Gestozele tardive. Incidenţa gestozelor
tardive creşte la vârsta 35-40 ani
aproximativ de două ori ca la femeile până
la 25 ani.
6) Sarcina multiplă. Incidenţa sarcinii multiple
creşte odată cu vârsta aproximativ de 4 ori la
femeile de 35-40 ani, comparativ cu femeile
de 20 ani.
7) Rata înaltă a mortalităţii infantile.
Mortalitatea infantilă este cu 47 % mai mare
la femeile de după 35, decât la cele de 20-29.
8) Rata înaltă a decesului matern. Femeile de
35-45 de ani sînt de şapte ori mai expuse
riscului de deces în timpul sarcinii, decât
femeile de 20 ani.
3. Vârsta tatălui după 40 Vârsta tatălui după 40 ani creşte riscul pentru:
ani. - avort spontan în primul trimestru;
- produs de concepţie anormal genetic.
4. Factorii profesionali Factorii de risc din mediu:
dăunători mamei sau - noxe chimice pot cauza mamei cefalee,
tatălui. vomă, agitaţie;
- compuşii radioactivi şi radiaţiile au fost
cauzele avorturilor spontane, anomaliilor
cromozomiale fetale şi leucemiilor
infantile.
5. Fumatul Există o relaţie doză-răspuns între fumatul
abuziv de ţigări şi evoluţia patologică a
 sarcinii, morbiditatea fetală crescută care se
manifestă prin:
- dezlipire prematură de placentă;
- placenta praevia;
- sângerarea în timpul sarcinii;
- ruptură prematură de membrane amniotice;
- prematuritate;
- avort spontan;
- sindrom de moarte subită a copilului;
- greutate scăzută a fătului la naştere;
- reducarea cantităţii de lapte matern;
- deficienţă respiratorie la nou-născut.
6. Alcoolul Abuzul de alcool, pe lîngă faptul că subminează
sănătatea mamei, este extrem de nociv,
deoarece s-a constatat existenţa unui complex
de anomalii cunoscut ca sindromul alcoolic
fetal care se manifestă în diferite grade de
agravare la făt. Gradul de acţiune nocivă asupra
este de regulă , raportată la cantitatea de alcool
îngerată şi vîrsta gestaţională la care fătul a fost
expus reacşiei la alcool.
7.Cofeina Nu s-a dovedit încă existenţa unei legături
directe între consumul de cofeină şi riscul de
anomalii congenitale sau avort spontan. Totuşi
utilizarea exagerată a cofeinei duce la greutatea
scăztă a fătului la naşterea.
8.Obezitatea. Obezitatea prezintă un risc pentru femeia
gravidă şi fătul ei.Complicaşiile care pot apărea
la femeia obeză includ:
-hipertensiunea;
-diabetul;
-complicaţii ale plăgii;
-tromboebolism.
9.Înălţimae mamaei mai jos Mamele cu statura mică sau subponderale au
de 150 cm. risc crescut pentru:
-morbiditate şi mortalitate perinatală;
-copii subponderali la naştere;
-naştere prematură;
10.Multiparele. Femeile multipare au un risc pentru:
-placenta praevia;
-hemoragia postpartum secundare a atoniei
uterine;
-creşterea incidenţii de gemenii bizigoţi.
 La multiparele ce au mai mult de patru copii
riscul mortalităţii neonatale e cu 40% mai mare.
Mortalitatea maternă creşte proporţional cu
numarul de naşteri şi vîrsta mamei.
11. Avort electiv în al În cazul avortului electiv în al doilelea
doilelea trimestru. trimestru, trauma cervicală prin delatarea de
elecţie a cervixului poate duce la un risc crescut
pentru :
-Avort spontan;
-Incompetenţa cervixului;
-naşterre prematură;
-copil cu greutate scăzută la naştere.
12.Intervalul de naştere mai Există omare probilitate că nou născutul care a
mic de doi ani. fost conceput îndată după naşterea copilului
precedent va fi prematur şi are un risc mai mare
de a muri în perioada neonatală.
13.Sarcina nedorită. Există un risc sporit de mobiditate şi mortalitate
maternă şi infantilă la femeiele cu sarcina
nedorită.
14.Avorturi în anamneză(2 şi Femeiele cu multe avorturi în anamneză au un
mai multe). risc sporit pentru:
-Întreruperea inempenstivă a sarcinii;
-hipoxia intrauterină a fătului;
-insuficienţa feto-placentară;
-morbiditate şi mortalitate neonatală înaltă.
15.Naşteri premature în La femeiele ce au avut în anamneză naşteri
anamneză. înainte de termen există un risc sporit de naştere
prematură în sarciniile ulterioare.
16. Moarte perinatală în Femeile ce au avut deces perinatal, copil născut
anamneză mort sau deces neonatal_ prezintă un lot de risc
pentru următoarele complicaţii obstetricale şi
neonale:
- anomalii congenitale ale fătului;
- naştere prematură;
- boală hemolitică a nou-născutului.
17. Avort spontan habitual Avortul spontan habitual constituie un factor de
(mai mult de 2 avorturi) risc pentru:
- întreruperea intempestivă a sarcinii;
- deuvoltarea insuficienţei feto-placentare;
- dezadaptare a nou-născuţilor în perioada
neonatală.
18. Animalii în procesul de Dacă o femeie a născut anterior un copil cu
dezvoltare a copiilor. anomalii congenitale, există un risc sporit pentru
 ea de a da naştere unui copil cu anomalii
congenitale. Investigaţiile de istoric pot ajuta la
identificarea cuplului de risc înalt incluzînd
următorii factori:
1. Consanguitatea. Mariajul între rude apropiate
determină o mare cantitate de gene identice,
de aici rezultă posibilitatea de a împărţi gene
mutante similare determinînd riscul crescut
de avort sau riscul sporit de existenţă a unor
boli genetice recesive rare, la urmaşi.
2. Vârsta parentală avansată (maternă sau
paternă). Există un risc crescut pentru
sindromul Down o dată cu creşterea vârstei
mamei (peste 35 de ani). Există un risc
crescut pentru mutaţia de novo a unui singur
gen cu vârsta paternă avansată (peste 55 de
ani).
19. Masa copilului născut Dacă o femeie a născut anterior un copil cu
pînă la 2500 gr. masa corpului mai joasă de 2500 gr. există un
risc potenţial de a naşte copii cu masă redusă şi
în viitor.
20. Anamneza infertilităţii Femeile ce suferă de infertilitate (sterilitate) au
risc sporit pentru decurgerea patologică a
sarcinii în caz de survenire a acesteia:
- avort spontan;
- naştere prematură;
- hipoxie intrauterină a fătului;
- inadaptarea nou-născuţilor.
21. Femeile cu miom uterin Gravidele cu miom uterin constituie un lot de
risc înalt pentru întreruperea intempestivă a
sarcinii şi dezvoltarea insuficienţei
uterofetoplacentare în timpul sarcinii, patologiei
perinatale, complicaţiilor în timpul naşterii şi
perioada de după naştere.
22. Cicatrice pe uter după În cazul cicatricilor pe uter după operaţie de
operaţie privitor la adenomioză creşte riscul pentru:
adenomioză. - ruptura uterină;
- hemoragie postpartum;
- distocie uterină.
23. Sarcina ectopică în O femeie cu un istoric de sarcină ectopică are un
anamneză risc crescut de a dezvolta o a doua sarcină
ectopică.
Astfel, este de necesitate stringentă ca ea să fie
 evaluată la 5-6 săptămîni de gestaţie prin
examinare clinică sau ultrasonografie vaginal,
astfel încît atestarea sarcinii să fie confirmată
imediat.
24. Anomalii de dezvoltare Anomaliile anatomice ale tractului reproducător
ale uterului. prezintă un risc crescut pentru:
- avortul spontan;
- travaliul prematur:
- greutatea insuficientă a fătului;
- copil subponderal la naştere;
- dezlipire prematură de placentă.
25. Viciu cardiac Boala cardiacă are atît implicaţii materne cît şi
fetale.
La mamă, boala cardiacă poate progresa.
Datorită modificărilor hemodinamice cauzate de
sarcină, unele leziuni cardiace sînt periculoase,
cum ar fi sindromul Eisenmenger,
hipertensiunea pulmonară primară, sindromul
Marfan şistenozele mitrale sau aortice cu
răsunet hemodinamic.
Creşterea şi dezvoltarea fetală sînt dependente
de un aport adecvat de sînge bine oxigenat.
Dacă acest aport este limitat, cum pare să fie în
cazul unor leziuni cardiace, atunci fătul este
expus riscului de dezvoltare anormală şi chiar
poate muri.
26. Hipertensiune indusă de Femeile cu un istoric de preeclampsie indusă de
sarcină. sarcină au probabilitatea de a dezvolta în
sarcinile următoare:
- preeclampsie;
- dezlipire prematură de placentă;
- pierdere perinatală;
- mortalitate maternă;
- infarct miocardic;
- insuficienţă utero-placentară;
- accident cerebro-vascular.
27. maladie pulmonară. Funcţia respiratorie maternă şi schimbul de gaze
sînt afectate de alteraţiile biochimice şi
mecanice, care au loc într-o sarcină normală.
Efectul sarcinii asupra bolii pulmonare este
deseori nedeterminat. Astfel, cînd boala
pulmonară afectează sănătatea maternă sau
reţine fluxul de sînge bine oxigenat la făt, este
 necesară intervenţia specialiştilor.
28. Maladie renală. Maladia renală constituie un factor important de
risc pentru dezvoltarea fetală.
29. Diabet. Multe probleme materne şi fetale pot complica
sarcina unei diabetice şi anume:
 mortalitatea maternă;
 mortalitatea fetală;
 hidramnios;
 anomalii congenitale;
 hipertonie cronică;
 preeclampsie;
 edem matern;
 pielonefrită maternă;
 mortalitatea neonatală (anomalii congenitale
fiind cauza majoră);
 morbiditate neonatală şi anume:
- sindrom de distresă respiratorie;
- macrosomie;
- hipoglicemia;
- hiperbilirubinemie;
- hipocalcemie.
30. Patologie a glandei Hipotirodismul sau hipertiroidismul netratat pot
tiroide. afecta considerabil rezultatul sarcinii. Tiroida
fetală este autonomă şi nu este afectată de
hormonul tiroidan matern; cu toate acestea,
tratamentul bolii tiroidene în timpul sarcinii
poate fi foarte complicat, deoarece tiroida fetală
răspunde la aceiaşi agenţi farmacologici ca şi
tiroida maternă.
31. Boli hematologice Hemoglobinopatiile (de exemplu siclamia) se
pot agrava în timpul sarcinii cu apariţia unor
complicaţii serioase atît la mamă cît şi la făt, aşa
cum este de exemplu, suferinţa fetală.
Bolile de coagulare pot afecta conduita
antepartum, intrapartum, la naştere şi pospartum
datorită posibilităţilor unei hemoragii.
32. Infecţiile tractului Unele infecţii ale tractului reproductiv, cum ar fi
digestiv chlamidia şi gonoreea, pot cauza o inflamaţie
pelviană pelviană cu afectarea funcţiei
trompelor uterine şi duce la infertilitate.
Netratarea sau tratarea inadecvată a maladiilor
sexual transmisibile pot duce la infectarea
fătului şi dereglarea procesului gestaţional.
 Sifilisul, chlamidia, gonoreea, SIDA, hepatita B,
herpesul genital pot duce la serioase complicaţii
fetale şi neonatale (avort spontan, naştere
prematură, moarte antenatală a fătului,
conjuctivită, sepsis, pneumonie, meningită, otită
la nou născut şi sifilis congenital).
33. Boala vasculară de Boala vasculară de colagen (boala
colagen reumatismală). Efectul sarcinii, în caz de boli
reumatice, este imprevizibil: poate apărea
precipitarea şi agravarea bolii. Boala
reumatismală poate afecta rezulatul sarcinii (de
exemplu, femeile cu lupus eritematos sistemic
au risc crescut de avort, naştere prematură şi
moarte fetală intrauterină), iar agenţii
farmacologici particulari la tratamentul bolii pot
afecta negativ fătul.

Factorii de risc care generează o maladie genetică include:

- Persoanele cu maladie genetică confirmată sau suspectată;

- persoanele expuse acţiunii unor factori ai mediului înconjurător ce au
o influenţă nefavorabilă asupra sarcinii (substanţe chimice, radiaţie);
- femeile cu vârsta de peste 35 ani;
- persoanele ce au copii sau rude cu retard mental sau alte forme de
reţinere în dezvoltare;
- folosirea medicamentelor de către femeie şi partenerul ei;
- anamneza obstetricală complicată (avort spontan, naştere prematură,
moarte antenatală a fătului, naşterea unui copil cu anomalie
congenitală);
- factori de risc ai condiţionaţi de modul incorect de viaţă (fumatul,
consumul de alcool, folosirea narcoticilor, maladiile sexual-
transmisibile).

Priorităţile şi principiile de aplicare a planningului familial

în diferite grupuri de vârstă a femeilor.
Formele moderne de contracepţie permit cuplurilor şi persoanelor singure
să aleagă când şi cîţi copii să aibă, fără a-şi pune în pericol şansele
ulterioare de a procrea. Prin adoptarea contracepţiei moderne e posibil de
a planifica numărul naşterii copiilor săi şi îmbunătăţi calitatea vieţii.
Formele moderne de contracepţie:
 diversifică gama de opţiuni privind reproducerea;
 îmbunătăţesc sănătatea femeilor şi a bărbaţilor;
 permit de a alege momentul sarcinii astfel încît femeile şi ciuplurile să
poată avea copii atunci când doresc şi câţi doresc;
 asigură copiilor lor bunăstarea materială şiafectivă;
 permit femeilor şi cuplurilor să se bucure pe deplin de viaţa sexuală;
 ajută femeile să evite teama şi stresul legate de relaţiile sexuale.
Motivele pentru care formele moderne de contracepţie sunt folosite mai
puţin decât avortul:
 lipsa educaţiei sexuale;
 informaţii greşite despre metodele moderne de contracepţie;
 lipsa comunicării sau comunicarea dificilă în cadrul cuplurilor;
 discontinuitatea accesului la formele moderne de contracepţie şi preţul
ridicat al acestora;
 numărul insuficient de personal medical calificat.

Metode contraceptive de barieră

Metodele contraceptive de barieră oferă protecţie împotriva sarcinilor

prin blocarea întrării spermatozoizilor în cavitatea uterină. Unele dintre
acestea, şi în mod special prezervativele, oferă şi o protecţie împotriva
bolilor de sexual-transmisibile, inclusiv infecţia HIV.
Un mare avantaj al metodelor de barieră este siguranţa acestora. Ele
au doar câteva efecte adverse şi nu există nici o contraindicaţie serioasă
de folosire a lor. Majoritatea pot fi obţinute fără prescripţie medicală şi
pot fi uşor distribuite prin diferite reţele.
Un dezavantaj este reprezentat de eficienţa lor mai scăzută,
comparativ cu metodele hormonale, DIU şi sterilizarea voluntară
chirurgicală.
Serviciile de planificare a familiei trebuie să recomande consultarea cu
informarea atentă a pacienţilor pentru a asigura o eficienţă maximă a
metodelor de barieră.
Metodele de barieră sînt următoarele:
 Prezervativele;
 diafragme;
 cupola cervicală;
 spremicide: crème, geluri, supozitoare, tablete spumante, spray-uri,
bureţi vaginali.

Anticoncepţia intrauterină

Dispozitivul intrauterin (DIU) este o metodă sigură şi efectivă de

contracepţie reversibilă. Se bazează pe inserţia unei mici piese flexibile
făcute din metal şi/sau plastic în cavitatea uterină.
Cele mai des folosite DIU în lume şi accesibile în Moldova sînt CU T
380A şi Multiload.
DIU poate fi recomandat mai ales femeilor care:
 au copii şi necesită o metodă contraceptivă reversibilă de o mare
eficienţă;
 care preferă o metodă care nu necesită aplicare zilnică sau la fiecare
contract sexual;
 care au un risc crescut faţă de metodele hormonale (de ex. fumătoarele
după 35 ani, femeile cu boală vasculară periferică);
 nu mai doreşte să aibă copii, însă nu doreşte să fie sterilizată.
DIU nu se recomandă femeilor care suferă de :
 cancer uterin, de col uterin, ovarian sau altor organe pelviane;
 malformaţii uterine congenitale sau tumori benigne uterine;
 boli inflamatorii pelvine cronice sau acute.

Contracepţia hormonală

Contraceptivele orale combinate (COC) din estrigeni şi progesteron

sintetice cu o eficacitate crescută în prevenirea apariţiei sarcinii. În
present, aproximativ 60 mln femei în lume utilizează această formă de
contracepţie.
Se recomandă utilizarea COC care conţin cea mai mică doză eficace de
estrogen şi progesteron.
COC pot fi recomandate în special femeilor care:
 au anemii cauzate de pierderi sanguine menstruale considerabile;
 femei cu antecedente de sarcină ectopică;
 femei cu menstruaţii dureroase;
 femei cu chisturi ovariene benigne recidivante;
 femei cu antecedente sau cu riscuri de afecţiuni pelviene inflamatorii.
Nu se recomandă prescrierea COC femeilor cu:
 antecedente sau acuze prezente de tromboflebită sau accidente
tromboembolice;
 afecţiuni cerebrovasculare sau coronariene;
 afecţiuni maligne ale sângelui, colului uterin , uterului şi ovarelor;
 fumătoarelor de peste 35 ani;
  hipertensiune, diabet zaharat;
 afecţiuni cronice hepatice.

Contraceptivele orale sau injectabile pe bază de progesteron (COP şi

CIP)

COP şi CIP sânt contraceptive care conţin doar progestagen. Sânt

indicate femeilor:
 ce alăptează;
 au probleme de compliantă cu COC;
 este diabetică;
 este obeză;
 este hipertensivă.
Nu se recomandă contraceptivele pe bază de progestagen femeilor:
 cu afecţiuni maligne ale sângelui, cervicale, uterine sau ovariene;
 boli cerebrovasculare sau coronariene.

Sterilizarea chirurgicală voluntară

Contracepţia chirurgicală voluntară sau sterilizarea este metoda

contraceptivă cea mai eficientă pentru femeile şi bărbaţii care nu mai
doresc copii. Sterilizarea chirurgicală poate fi recomandată în mod special
pentru indivizi şi cuplurile care au decis că şi-au completat familia (3 şi
mai mulţi copii).
Fiecare persoană sau cuplu pe parcursul vieţii au nevoie de a
preîntîmpina o sarcină. La diferite etape de viaţă însă spectrul de utilizare
a contraceptivelor recomandat de medic va fi deferit:
În perioada de adolescenţă:
 pilula combinată;
 prezervativul.
Femeile care doresc să amâne naşterea primului copil:
 pilula combinată;
 contraceptive injectabile;
 prezervativul;
 diafragma şi spermicidele;
 metodele naturale;
Femeile care akăptează după naştere şi doresc să amâne naşterea
următorului copil:
 metode nehormonale (sterilet, condom, diafragma, spermicide);
 metode hormonale (mini-pilula, contraceptive injectabile).
Femeile care nu alăptează după naştere şi doresc să amâne naşterea
următorului copil:
 metode nehormonale (sterilet, condom, diafragma şi spermicide);
 metode hormonale (pilula combinată, contraceptive injectabile).
Cuplurile care nu mai doresc să aibă copii:
 sterilizarea masculină;
 sterilizare feminină;
 sterilet.
Femeile înainte de menopauză (după 35 ani):
 sterilizarea chirurgicală;
 sterilet;
 prezervativ;
 diafragma şi spermicide.

Maladiile cu transmisie sexuală

Sindromul imunodeficitar achiziţionat (SIDA)

SIDA este o BTS foarte gravă. În majoritatea cazurilor, bolnavii de

SIDA mor de această boală. Agentul patogen al maladiei SIDA este
virusul imunodeficienţei umane HIV care reduce brusc capacitatea de
rezistenţă a organismului la un şir de boli infecţioase şi la cancer.

HIV poate fi transmis astfel:

 Un bărbat infectat are virusul HIV în sînge li în spermă;

 femeie infectată are virusul HIV în eliminările vaginale şi în sânge
(inclusiv în cel menstrual);
 riscul infectării cu HIV creşte, dacă aveţi mai mulţi parteneri sexuali
sau legături întîmplătoare şi nu folosiţi prezervativul;
 în cazul utilizării acelor de seringă de care s-a folosit o persoană
infectată cu virusul HIV;
 în cazul transfuziei de sânge de la o persoană infectată cu virusul HIV;
 prin instrumente medicale şi seringi prost sterilizate. Mai expuşi
pericolului de a contracta SIDA sînt narcomanii care îşi injectează
substanţele narcotice cu o seringă folosită de alte persoane.
Unii oameni se tem că vor fi infectaţi cu virusul HIV în urma
contactelor zilnice obişnuite, adică pe cale nesexuală:
 de la veselă, în localuri de alimentaţie publică (cantine, baruri,
cafenele etc.);
 strângând mâna, îmbrăţişînd, sărztînd pe cineva;
 folosind veceurile publice, duşul, baia, prosopul, lenjeria de pat;
 de la mînerul uşilor şi de la telefonul public;
 în transportul public;
 de la tuse sau strănut;
 de la înţepături de ţînţar li insecte;
 de la animale domestice;
 la plajă, în piscină.
Aceste temeri nu sînt întemeiate.
Dacă cineva este infectat cu virusul HIV, aceasta nu înseamnă că el este
bolnav de SIDA. Chiar dacă această persoană se simte bine şi are arată ca
un om sănătos, la o stare incipientă a maladiei, ea este purtătoare a
virusului HIV. Uneori pot trece ani înainte ca la persoana în organismul
căreia este prezent virusul HIV să apară simptoamele bolii SIDA.
Prezenţa virusului HIV nu poate fi depistată judecînd după aspectul
exterior al purtătorului infecţiei. Însă bărbatul sau femeia purtători ai
virusului HIV, deşi nu sînt bolnavi de SIDA vă pot infecta!
 Întrucît SIDA slăbeşte organismul şi îl face foarte vulnerabil la tot felul
de afecţiuni, ale căror simtome nu au adesea nimic în comun cu organele
genitale, în cazul acestei boli, se constată, de regulă, cauze legate de:
 senzaţie de oboseală permanentă;
 transpiraţie a picioarelor, mai ales în orele de noapte;
 pierdere din greutate;
 inapetenţă;
 diaree îndelungată;
 febră;
 tuse uscată neîntreruptă;
 dispnee;
 erupţii cutanate;ganglioni limfatici măriţi la gât, la subsuori sau în
regiunea inghinală.
Cînd SIDA evoluează ea este însoţită de alte afecţiuni ca, de exemplu,
pneumonia, sau boli canceroase ale pielii.
Dacă există simptomele enumerate mai sus, aceasta nu înseamnă că
aveţi SIDA sau că veţi contracta SIDA.
Pentru a stabili dacă cineva este sau nu infectat cu virusul HIV, există o
analiză specială care va constata sau lipsa virusului HIV în sînge. Pentru
ca rezultatul testului SIDA să fie veridic, el trebuie efectuat doar după
şase luni de la momentul posibilei infectării cu virusul HIV. Rezultatul
testului se păstrează în secret: informaţia privind rezultatul testului d-
voastră poate fi comunicată doar cu acordul d-voastră.

Tratament

Nu există tratament contra SIDA.

Cea mai bună metodă de a se proteja împotriva virusului SIDA este
folosirea prezervativului la fiecare contact sexual, evitarea relaţiilor
sexuale cu persoane întîmplătoare, evitarea folosirii seringilor nesterile.

Sifilisul

Sifilisul este o boală străveche care se transmite pe cale sexuală. Ea

cunoaşte trei stadii şi se transmite uşor în timpul actului sexual.
În timpul primelor 3-5 săptămîni după contactul sexual cu un bolnav
infectat, apare o plagă tare, nedureroasă (şancru tare) pe organele
genitale. În cazuri rare şancrul apare pe limbă, buze, piept, anus.
Mai tîrziu peste două-trei săptămîni, apar simptomele gripei: febră,
ganglioni măriţi, inqpetenţă, indispoziţie, erupţii pe corp (în regiunea
pieptului şi a coastelor, progresând pe spate, burtă şi faţă) care persistă
aproximativ şase săptămîni.
 Diagnosticul se stabileşte cu ajutorul analizei microscopice de pe
suprafaţa şancrului sau a analizei sângelui. Medicul d-voastră va stabili ce
analiză este necesară în cazul concret.
Femeile care sînt bolnave de sifilis şi care nu au urmat tratamentul
respectiv pot infecta intrauterin copilul, ceea ce poate duce, la rîndul său,
la avort, la naşterea unui copil mort, a unui copil invalid sau a unui copil
cu afecţiuni grave ale oaselor, dinţilor, ochilor şi sistemului nervos.
Când sifilisul nu este tratat, el poate ataca inima, creierul şi ficatul.
Folosiţi prezervativul la fiecare contact sexual şi evitaţi relaţiile
sexuale cu persoane pe care nu le cunoaşteţi destul de bine.

Gonoreea

Gonoreea este o boală infecţioasă bacteriană ale cărei simptome încep

de la 2 la 21 zile după contactul sexual cu un partener infectat. Agentul
patogen, gonococul, poate pătrunde în organism în timpul sexului anal,
oral şi vaginal.
Femeile infectate cu gonoree nu au de cele mai multe ori acuze. Se pot
constata:
 eliminări gălbui sau verzui din vagin;
 prurit sau durere în timpul urinării;
 dureri în timpul menstruaţiei, perturbarea ciclului menstrual;
 dureri în partea de jos a abdomenului;
 eliminări din anus (în cazul sexului anal);
 dureri în gît (în cazul infectării pe cale orală).
Dacă boala nu este vindecată la timp, procesul inflamator se extinde
asupra ovarului şi a trompei uterine, ceea ce provoacă sterilitatea.
Gonoreea se transmite pruncului în timpul naşterii şi poate cauza orbirea
nou-născutului.
La bărbaţi simptomele gonoreei apar, de regulă, a doua sau a patra zi
după contactul sexual cu partenerul infectat.
Se constată:
 eliminări de culoarea laptelui din penis;
 mâncărime sau durere în timpul urinării.
Dacă boala nu se tratează la timp, în procesul inflamator este implicată
prostata şi survine sterilitatea. Se poate constata meningita sau
endocardita (boală a inimii), cauzate de gonococ.
Contaminarea copilului este posibilă la naştere de la o mamă bolnavă de
gonoree sau de la obiecte de toaletă, de la lenjeria comună etc.
La persoanele adulte şi le copii, gonoreea poate contamina conjuctiva
ochiului, în acest caz, apare o puternică inflamaţie însoţită de eliminări
abundente (conjuctivită blenoreică).
Se ia frotiu sau însămînţări ale eliminărilor din organele afectate.
 Folosiţi prezervetivul în timpul fiecărui contact sexual. Evitaţi
întotdeauna relaţiile sexuale cu un bolnav de gonoree sau cu o persoană
care nu a terminat seria de tratament.
Vaginita este o inflamaţie a mucoasei vaginului care poate apărea la
femei la orice vârstă. Cauzele apariţiei inflamaţiei respective pot fi
extrem de diferite: agenţi infecţioşi, folosirea antibioticilor, stresul,
reacţia la utilizarea anumitor feluri de săpun, excitaţia în urma unei băi
fierbinţi etc.
Dacă o femeie este infectată, ea îl poate contamina pe partenerul ei.
Totoadată, infecţia vaginală se poate transmite de la femeie la bărbat şi
invers, la orice contact sexual, dacă nu se efectuează tratamentul cuvenit.
Una dintre cele mai răspîndite forme ale vaginitei este candidoza.
Agentul patogen este o ciuopercă.
Diagnosticul se stabileşte cu ajutorul investigaţiei la microscop a
eliminărilor sau a unei probe de cultură special preparată.
 Prurit puternic şi senzaţii de arsură în regiunea vulvei.
 Eliminări albe de culoarea brânzei, fără miros.
Vaginoza este o varietate a vaginitei. Se consideră că agentul patogen
este o bacterie care vieţuieşte în vaginul femeilor.
 Eliminări albe şi cenuşii cu miros de peşte.
 Sânt posibile mâncărime şi senzaţie de arsură.

Trihomoniaza

Agentul patogen este un parazit monocelular care atacă mucoasa

vaginului şi a uretrei.
Diagnosticul se stabileşte cu ajutorul unei analize speciale a froitului
prelevat din vagin.
Apare, de obicei, de la 4 zile la 3 săptămîni după infectare.
 Femeile constată secreţii spumoase gălbui sau albicioase cu un miros
neplăcut care provoacă mâncărime şi iritarea organelor genitale.
 Bărbaţii constată puţine simptoame sau deloc, de aceea ei pot fi
purtători de infecţie fără să ştie acest lucru.

Herpesul genital

Herpesul genital este o boală foarte contagioasă, provocată de un virus.

Această boală nu se vindecă. În urma herpesului genital, pe organele
genitale apar erupţii veziculoase. În cazul unei femei gravide boala se
poate transmite fătului sau copilului nou-născut.
În stadiul incipient al herpesului, puteţi simţi mâncărime sau senzaţie
de arsură pe piele. De asemenea, pot apărea simptome de gripă sau edeme
în regiunea inhinală.
 Peste 2-12 zile pot apărea plăgi dureroase în regiunea organelor
genitale şi adânc în vagin. Din aceste plăgi pot ieşi secreţii apoase.
Adesea puteţi avea senzaţii de arsură în timpul urinării. Plăgile se
epitelizează, devin uscate şi se vindecă după o săptămînă.
Simpomele herpesului genital durează aproape trei săptămîni, însă nu
te poşi vindeca definitiv de acest virus.

Pediculoza pubiană.

Agentul patogen este păduchele lat care trăieşte în părul pubian şi se

transmite la un contact intim, cel mai adesea în timpul raportului sexual.
E posibilă transmiterea păduchilor prin rufe de corp murdare, ştergar
murdar. Păduchii laţi pot trece şi în alte regiuni ale corpului acoperite cu
păr: pe piept, membre, subsuori, mustăţi, sprâncene, gene.
 Mâncărime puternică în regiunea organelor genitale.
 Mici granule roşietice pe păr în regiunea pubiană.
 Pe rufăria de corp se găsesc ouă mici (lindine).

Scabia

Este o boală cauzată de acarul scabiei (insecte mici) şi se transmite prin

contact sexual.
 Prurit.
 Mici erupţii roşii între degete, pe coate, pe corp, pe abdomen şi în
regiunea organelor genitale.

Condiloame acuminate

Condilomul prezintă formaţiuni de negi cărnoşi, moi – separaţi sau în

grup - răspîndiţi în regiunea organelor genitale.
 La bărbaţi negii apar pe glandul penisului sau chiar pe penis.
 La femei negii apar la nivelul vulvei, pe labiile mari, adânc în
interiorul vaginului şi pe fese.
Medicul poate pune diagnosticul cu ajutorul examenului, colposcopiei
(analiza vaginului şi colului uterin cu un microscop special), precum şi a
analizei de laborator a celulelor prelevate din regiunea afectată de
infecţie.
Până nu se finalizează tratamentul prescris de medic, se evită relaţiile
sexuale sau se foloseşte prezervativul.
 Recomandaţii pentru pregătirea cuplului către sarcină.

Sănătatea reproductivă nu înseamnă doar evitarea îmbolnăvirilor de

tot felul. Sănătatea înseamnă, în aceeaşi măsură, păstrarea unei stări
bune din punct de vedere fizic, psihic şi social. De aceea, evoluţia
normală a sarcinii va depinde nu numai de asistenţa medicală. În mare
măsură, sănătatea viitorului copil depinde de modul de viaţă pe care îl
duc viitorii părinţi.
Cu scopul reducerii riscurilor pentru sănătatea Dvs şi a viitorului copil,
urmaţi recomandaţiile indicate mai jos:

 Evitaţi survenirea unei sarcini nedorite. Preveniţi o sarcină

nedorită, evitaţi survenirea unei sarcini pre des (cu un interval de mai
puţin de 2 ani), prea devreme (până la vârsta de 18 ani) şi prea târziu
(după 35 ani) apelând la folosirea metodelor contraceptive.

 Efectuaţi un control medical înainte de a planifica o sarcină.

Pentru a exclude o maladie extragenitală sau ginecologică care ar
putea complica evoluţia sarcinii efectuaţi un control medical înainte de
a planifica sarcina.

 Consultaţi specialiştii, dacă aveţi o anamneză obstetricală

complicată. În caz de anamneză obstetricală complicată (avort
spontan habitual, sarcină prematură, moarte perinatală), se recomandă
un control detaliat înainte de sarcină, în vederea identificării factorilor
care determină această patologie şi efectuarea tratamentului necesar
care ar reduce riscurile pentru sarcina ulterioară.

 Nu fumaţi. Eviaţi să vă afalaţi în încăpere unde cineva fumează.

Fumatul în timpul sarcinii poate afecta grav şansele de a naşte un
copil sănătos.
Fumatul implică, de asemenea, atât riscuri pentru propria persoană, cât
şi pentru cei care vă înconjoară: boli respiratorii, boli cardiovasculare,
cancer.

 Nu consumaţi alcool. Consumul de alcool în timpul sarcinii sau

alăptării riscă să afecteze grav sănătatea copilului: anomalii de
dezvoltare a fătului, retard al creşterii fătului, retard mintal al
copilului.
Alcoolul acţionează nagativ şi asupra sănătăţii Dvs.: sporeşte riscul
bolilor de inimă, duce la tulburări gastrice (gastrită, ulcer), depresie şi
tulburări emoţionale.
Consumul abuziv de alcool implică riscuri pentru familie şi societate.
Sub influenţa alcoolului, pot avea loc violenţe în familie sau accidente;
rămân mai puţini bani pentru lucruri esenţiale- , mâncare, haine etc.,
copiii au în faţă un exemplu negativ; creşte riscul de divorţ.

 Alimentaţi-vă corect.
 Folosiţi în raţia alimentară zilnică alimente variate ce conţin substanţe
nutritive şi vitamine: brînză, lapte, iaurt (conţin calciu, proteine),
legume şi fructe (conţin Vit C, fibre, acid folic), carne şi peşte (conţin
proteine, fier), pîine, paste din făină din grâu integral (conţin proteine,
fibre, acid folic);
 beţi îndeajuns apă şi sucuri. Consumul suficient de lichide în timpul
sarcinii este esenţial pentru păstrarea rinichilor sănătoşi şi evitarea
constipaţiei;
 mâncaţi numai alimente proaspăt gătite. Mâncărurile “şezute” ar putea
conţine bacterii care pot trece la copil şi îi pot cauza complicaţii, chiar
pot ameninţa viaţa;
 evitaţi alimentele conservate. Alimentele conservate, de obicei, au
adaos de zahăr şi sare, iar o mare parte dintre ele conţin multă
grăsime, conservanţi, arome şi coloranţi;
 folosiţi doar lapte pasteurizat. Laptele nepasteurizat poate conţine
paraziţi sau microbi şi dăuna sănătăţii Dvs şi a copilului;
 reduceţi consumul de ciai, cafea şi ciocolată. Cofeina ce se conţine în
aceste producte are un efect negativ asupra sistemului difestiv şi
provoca constipaţie;
 reduceţi dulciurile – consumarea lor a contribuie la creşterea greutăţii
Dvs;
 reduceţi surplusul de sare în alimente. Excesul de sare din alimente
poate cauza edeme şi favoriza apariţia preeclampsiei;
 dacă sunteţi anemică, folosiţi polivitamine ce conţin fier şi acid folic.

 Efectuaţi exerciţii fizice. activitatea fizică joacă un rol important în

păstrarea sănătăţii şi în menţinerea unei stări bune a femeii. Efectuarea
exerciţiilor fizice şi plimbările în aer liber înainte şi pe parcursul
sarcinii vor asigura o sarcină sănătoasă.

 Evitaţi folosirea medicamentelor. Orice medicament administrat în

timpul sarcinii va traversa placenta şi ajunge la făt şi poate dăuna
dezvoltarea lui. Iată de ce este absolut necesar să consultaţi medicul
înainte de a folosi medicamentele.
 Evitaţi lucrul şi în condiţii nocive. Lucrul greu şi în condiţii nocive
este contraindicat în perioada de concepere a unui copil şi în timpul
sarcinii. Trebuie să evitaţi maladiile infecţioase (toxoplazmoză,
listerioză, rubeola, hepatita B) care pot influenţa negativ dezvoltarea
copilului. Toxoplazmoza, de exemplu, poate fi contractată de la pisică,
listerioza – în urma consumului cărnii şi brânzei de oi. Gravidele ce
lucrează în grădiniţele de copii pot fi infectate de rubeolă, dacă în
trecut nu au suferit de această maladie infecţioasă. Riscul de infectare
poate fi micşorat, dacă sînt respectate regulile de protecţie. În timpul
sarcinii trebuie evitat lucrul în condiţii nocive: iradierea cu raze
rentgen, contactul cu gaze anestetice şi substanţe chimice, lucrul la
prelucrarea tutunului.

 Excludeţi riscul de a avea o maladie sexual-transmisibilă.

Maladiile sexual-transmisibile (herpes, sifilis, gonoree, chlamidie,
HIV/SIDA) pot fi evitate prin evitarea contactelor sexuale la
întîmplare şi utilizarea condomului. Dacă aveţi un risc sporit de a
contacta o maladie sexual-transmisibilă înainte de a planifica o
sarcină, trebuie să excludeţi factorii infecţioşi menţionaţi mai sus prin
efectuarea testelor corespunzătoare.
PROTEJAREA ANTENATALĂ A FĂTULUI

Aprecierea stării gravidei şi îngrijirea corespunzătoare

Consideraţii generale.

Sarcina este un eveniment normal, firesc şi sănătos al vieţii. Acest

proces constituie, de asemenea, o perioadă responsabilă pentru femeia
gravidă şi familia sa – atît din punct de vedere fizic cît şi emoţional.
Acest proces necesită o adaptare biologică, psihologică şi sociologică.
Multe dintre schimbări ce au loc în urma acestori adaptări sunt obişnuite
şi previzibile. Cu toate acestea, devierile care n-ar avea mare importanţă
pentru femeia în starea obişnuită, pot cauza afectarea stării fizice şi
emoţionale a sănătăţii gravidei, copilului şi a familiei acesteia. Este
recunoscut faptul că monitorizarea constantă a schimbărilor fiziologice
din timpul sarcinii ajută la prevenirea complicaţiilor prin depistarea
timpurie şi tratamentul neîntîrziat al devierilor, permiţînd astfel
menţinerea sarcinii pe poziţia unui proces normal. În acelaşi mod,
susţinerea potrivită şi la timp, împreună cu educaţia adecvată şi promptă,
sunt nişte soluţii sănătoase pentru rezolvarea problemelor psiho-sociale şi
ridică nivelul de funcţionare a familiei.

Scopurile îngrijirei din perioada antepartum.

După cum s-a menţionat, scopurile unui sistem complex de îngrijire

antepartum sunt:
1. Progresul mamai şi a fătului de-a lungul sarcinii, efectuînd adaptări
fiziologice şi psihologice necesare atingerii unor stări de sănătatea
fizică şi emoţionată optime pentru mamă şi copil.
2. Informarea femeii însărcinate şi a familiei sale despre procesul de
adaptare la sarcină şi la naştere şi insuflarea sentimentului de
încredere că vor putea face faţă stresului naşterii.
3. Acordarea ajutorului femeii gravide şi familiei sale la obţinerea
cunoştinţelor şi aptitudinilor care le va permite să capete încredere în
capacitatea lor de a iniţia îngrijirea copilului.
După stabilirea diagnosticului de sarcină gravidele se clasează în trei
grupe:
1. Gravide sănătoase.
2. Gravide cu risc de apariţie a complicaţiilor în timpul sarcinii şi
naşterii.
3. Gravide cu patologie obstetricală sau extragenitală depistată.
Pentru gravidele din grupa a doua şi a treia, se prevede un şir de măsuri
curativ profilactice, consultaţii ale medicilor specialişti, investigaţii
suplimentare, volumul şi termenii tratamentului de ambulator şi de
staţionar.
Gravidele din grupele respective, dup luarea la evidenţă şi examinarea
primară trebuie îndreptate pentru consultaţie la Centrul perinatologic
judeţean în vederea coordonării planului de conduită a gravidei şi
efectuării unor examene clinice suplimentare. Examenul ecografic la
aceste gravide se efectuează în mod obligatoriu o dată în fiecare
trimestru. La a II-a etapă a sarcinii, în cazul prezenţei unei patologii
anumite sau a complicaţiilor la gravidele grupelor sus-numite, în lipsa
efectului tratamentului timp de 10 zile sau lipsa posibilităţilor de a
efectua investigaţiile specializate sau tratament adecvat, gravidele se
transferă la nivelul III.

Adaptarea la sarcină.

Bunăstarea fizică a mamei şi a viitorului prunc începe în perioada

antepartum. Îngrijirea medicală a sarcinii are ca scop reducerea
morbidităţii şi mortalităţii perinatale la un minim posibil, promovîndu-se,
în acelaşi timp, sănătatea maternă. Pentru a atinge aceste scopuri, este
esenţială existenţa unui program cuprinzător de îngrijire, care să includă
observarea, evaluarea, intervenţiile, susţinerea şi educaţia. În timp ce
majoritatea sarcinilor decurg normal şi sănătos, la un număr de femei
apar probleme, femeile supunându-se riscului de a încheia sarcina cu
rezultate proaste pentru sine şi pentru pruncii lor. Nu este întotdeauna
uşor de prezis care dintre femei vor avea complicaţii. Dar, aceste femei
cu un grad sporit de risc trebuie identificate, acordîndu-li-se serviciile şi
intervenţiile adecvate. Adaptările psihologice la sarcină variază în funcţie
de etapa de dezvoltare a sarcinii. Personalul medical care acordă asistenţă
mamei, trebuie să fie conştient de contextul evolutiv al acestor schimbări
şi să reacţioneze prin ghidarea şi consultarea corespunzătoare. În perioada
sarcinii pot fi anticipate anumite stări şi reacţii. Printre acestea se numără
schimbările bruşte ale stării de spirit; preocupările privitoare la starea
normală a pruncului. Femeilor trebuie să li se acorde ajutor pentru
anticiparea şi confruntarea acetsor senzaţii.
Adaptarea psihologică a femeii la sarcină implică trecerea printr-un şir
de etape:
1. Confirmarea faptului că sarcina este reală.
2. Recunoaşterea fătului ca parte integră a femeii.
3. Înţelegerea că fătul este o personalitate.
4. Pregătirea pentru momentul când sarcina va lua sfârşit – despărţirea de
făt şi asumarea rolului de mamă.
 Lucrătorii medicali trebuie să le ajute femeilor să discearnă între
comportarea normală din perioada sarcinii şi comportarea care poate
indica prezenţa riscului.

Probleme existente la prestarea serviciilor de îngrijire antepartum.

Îngrijirea antepartum există pentru a îmbunătăţi şi menţine o stare cît

mai bună a mamei, a fătului şi a afmiliei. O îngrijire regulată antepartum,
asigurată de moaşa sau asistenta medicală în perinatologie, sau medic, are
scopul de a urmări starea de sănătatea pe toată perioada sarcinii şi de a
controla dacă dezvoltarea copilului este satisfăcătoare. Îngrijirea
antepartum asigură identificarea şi rezolvarea la timp a oricărei probleme
legate de sarcină.
Ideal ar fi ca femeia să se consulte cu un medic care i-ar da anumite
sfaturi privitor la eventuala sarcină chiar înainte de a concepe - e bine
ca sarcina să fie planificată din timp, mai ales dacă există probleme de
sănătate care ar putea avea o acţiune negativă asupra desfăşurării unei
sarcini normale. Un şir de studii au arătat că femeile care acceptă
îngrijirea antepartum în mod regulat, au rezultate mai bune, decât femeile
care nu fac acest lucru sau cele care o fac prea târziu. Iată de ce este
condamnabilă abandonarea îngrijirii antepartum, şi este binevenită
acceptarea tuturor acţiunilor care contribuie la obţinerea rezultatului
scontat.
Asigurarea îngrijirii cât mai complexe necesită cooperarea şi
coordonarea unui şir de lucrători medicali, astfel încât fiecare să ştie de
existenţa celorlalţi şi de specializarea fiecăruia.
Un element central al îngrijirii prenatale cuprinzătoare, cu caracter
familial, este relaţia dintre îngrijitor şi îngrijit, care trebuie să se
stabilească, având la bază respectul şi încrederea reciprocă. Comunicarea
deschisă şi onestă deţine locul central într-o astfel de relaţie, în care se
împărtăşesc frica, cunoştinţele, necesităţile şi îndoielile. O astfel de relaţie
respectă individualitatea şi sentimentul autonomiei pe care îl are femeia.
Ea cere ca femeii să i se aducă la cunoştinţă toată informaţia disponibilă
pentru a o lăsa să-şi atingă de sine stătător scopurile şi pentru a-i permite
să fie ghidată, dar nu dirijată de către lucrătorul medical căruia i-a
încredinţat propria îngrijire.
În perioada de îngrijire antenatală trebuie rezervat timp pentru discuţii
despre preferinţele pe care le are familia privitor la sarcină şi naştere.
Organizarea îngrijirii în perioada antepartum.
Agenda medicală perinatală.

Îngrijirea din perioada antepartum trebuie să conţină un program

structurat de observare, evaluare, intervenţie, susţinere şi educaţie, având
ca scop menţinerea sau îmbunătăţirea sănătăţii fizice şi emoţionale a
femeii însărcinate şi crearea unui mediu propice pentru o dezvoltare şi
creştere optimă nu doar fizică, ci şi emoţională a fătului şi, ulterior, a
pruncului.
Priorităţile ce ţin de îngrijirea unei femei în perioada antepartum pot fi
împărţite în îngrijirea iniţială şi continuă. Este necesar ca în anumite
condiţii, din cauza unor factori de risc identificaţi, să fie acordat ajutorul
la momentul oportun. Cheia pentru îngrijirea adecvată în perioada
antepartum este agenda medicală perinatală, bine structurată, unde se va
înregistra orice informaţie referitor la starea gravidei şi care are rolul unui
mecanism de înregistrare şi memorizare. Această agendă se va păstra la
domiciliu femeii şi va conţine informaţia despre desfăşurarea gravidităţii,
a naşterii şi perioadei de lăuzie, alăptarea la sân. Starea femeii pe
parcursul sarcinii va fi prezentată în formă de gravidogramă, ceea ce face
să se evidenţieze abaterile de la mersul normal al sarcinii şi va contribui
la prescrierea unui tratament adecvat cât mai repede posibil. În cazul
spitalizării femeii, pa parcursul sarcinii în agendă se va introduce
informaţia referitor la tratamentul în staţionar. Agenda va fi completată
de medicul de familie (în perioada de tranziţie spre medicină de familie,
de specialistul obstetrician-ginecolog).
Există dovezi care confirmă faptul că atunci când femeii i se
încredinţează Agenda medicală perinatală sporeşte procesul de
comunicare şi gradul de încredere, femeile sunt mult mai responsabile
faţă de propria sănătate. Fiind de o importanţă esenţială pentru sistemele
de îngrijire comună. Această practică poate fi adaptată cu uşurinţă şi chiar
recomandată în orice instituţie medicală de profil.
Este indicat să se întocmească unele reguli călăuzitoare pentru
aprecierea adecvată a necesităţilor de fiece zi ale femeilor însărcinate, dat
fiind faptul că aceste probleme pot fi prevăzute cu uşurinţă.

Primul trimestru

- nesiguranţa în ceea ce priveşte existenţa sarcinii;

- probleme de ordin fizic;
- anxietatea legată de sănătatea copilului;
- instabilitatea emoţională;
- interiorizarea de grad sporit;
- schimbări în activitatea sexuală.
Trimestru doi

- emotivitate sporită;
- interiorizarea de grad sporit;
- grija faţă de schimbările fizice ale corpului;
- anxietate sporită;
- o senzaţie generală de bine;
- dependenţa sporită;
- interes şi activitate sexuală sporite;
- interes sporit faţă de rolul tatălui în pregătirea pentru venirea pe lume
a copilului.

Trimestrul trei

- grija maternă;
- grad sporit de dependenţă şi oboseală;
- plictiseală, lipsa de răbdare, frustare,stângăcie;
- vulnerabilitate, anxietate în privinţa securităţii proprii şi a fătului;
- frica de durerea şi desfigurarea a corpului din timpul travaliului şi a
naşterii;
- emotivitate, anxietate privind travaliul şi naşterea, frica de a pierde
controlul;
- grad scăzut de interes şi activitate sexuală.

Îngrijire iniţială

Pe lîngă Agenda medicală perinatală mai există şi alte aspecte esenţiale

ale îngrijirii din prima perioadă a sarcinii: înregistrarea antecedentelor,
examenul fizic medical, analizele de laborator şi consultaţiile.
Înregistrarea antecedentelor:
- o istorie completă a antecedentelor medicale;
- antecedentele din familie;
- antecedentele medicale şi chirurgicale;
- evoluţia menstruală;
- antecedentele obstetricale şi ginecologice, cu accent special pe
afecţiunile care ar putea influenţa sarcina actuală;
- evoluţia sarcinii actuale;
- antecedentele de expunere la primejdii profesionale şi de mediu (raze
Roentgen, alcool, tutun, medicamente, etc.).
Examenul fizic.

Examenul fizic complet trebuie să includă şi examinarea regiunii

pelvice şi a sânilor.

Consultaţiile

- Factorii de risc trebuie evaluaţi pe tot parcursul sarcinii, analizaţi şi

discutaţi;
- Trebuie stabilite scopurile generale ale îngrijirii din perioada
antepartum, schema vizitelor, a sporului în greutate, frecvenţa vizitelor
şi importanţa fiecărei vizite;
- Trebuie discutate deprinderile de îngrijire a sănătăţii, alimentaţia,
genurile de activitate, semnele şi simptomele care trebuie dezvăluite.

Îngrijirea continuă

În timpul sarcinii trebuie efectuată monotorizarea continuă a sănătăţii

femeii conform unor forme standard. Fiecare vizită trebuie să includă
recomandări vizînd administrarea vitaminelor, fierului şi acidului folic în
perioada prenatală şi sfaturi generale privind alimentaţia, activităţile şi
lucrul femeii.
Gravidele fără un risc vădit, pe parcursul sarcinii, vor vizita de 6 ori
medicul. Prima vizită – până la 12 săptămîni, a II-a - la 16-18 săptămîni,
a III-a – 22-24 săptămîni, a IV –28-30 săptămîni, a V – 35-36 săptămîni,
a VI – 38-40 săptămîni.
În perioada de tranziţie, gravidele vor fi sub supravegherea
obstetricianului-ginecolog, cu trecerea treptată la medicul de familie. De
menţionat că două din cele şase vizite vor reveni medicului obstetrician-
ginecolog: prima – la momentul înregistrării sarcinii şi a doua la 35-36
de săptămîni. Medicul de familie va îndeplini rolul principal în
îngrijirea antenatală, va supraveghea sarcina fiziologică. În caz de
complicaţii obstetricale, gravida va fi examinată de obstetrician.
Măsurarea şi înregistrarea exactă a greutăţii mamei, înălţimii simfizei –
fundul uterului (centimetri) şi estimarea gradului în care aceste date
corespund perioadei de destaţie, constituie elementul central al vizitelor
prenatale.
Aceste măsuri, împreună cu determinarea minuţioasă a tensiunii
arteriale, pot preveni multe probleme care apar la travaliu. La fiecare
vizită trebuie apreciată şi poziţia fătului.
Programul de investigare a gravidei e înregistrat în carnetul medical
perinatal.
Aprecierea stării intrauterine a fătului

Se folosesc un şir de metode pentru aprecierea stării intrauterine a

fătului.

Ecografia

Ecografia este un examen de rutină, la care sînt supuse majoritatea

viitoarelor mame, deşi numai într-un număr mic de cazuri se aşteaptă
depistarea unor probleme. Acest test ne dă informaţii despre bunul mers
al sarcinii şi poate fi folosit pentru aprecierea vârstei sarcinii şi a datei
probabile a naşterii.
Ecografia realizează o imagine pe baza ecourilor reflectate de organele
interne. La gravide, aceste ecouri, preluate de un creier electronic, sînt
convertite într-o imagine mişcătoare a fătului, starea intrauterină (BCF).
La o evoluţie fiziologică a gravidităţii cu scopul depistării
malformaţiilor se va efectua obligatoriu un singur examen ecografic la
18-21 săptămîni. Examinarea ecografică suplimentară până la 18
săptămîni şi după 21 de săptămîni se va efectua numai la indicaţiile
medicului.
Scopul examinărilor ecografice este concretizarea termenului de
gestaţie, a sarcinii multiple şi excluderea anembrioniei, molei
hidatiforme, indicilor patologiei hromosomiale, viciilor congenitale
grave. A stabili localizarea placentei, diametrul biparietal al căpşorului şi
fetometria fătului, a constata la timp retardul sau accelerarea dezvoltării
intrauterine a fătului, patologia obstetricală diversă, circulara cordonului
ombilical, etc.
Folosindu-se de examenul ec
Ografic, medicul dispune de o informaţie amplă asupra stării fătului şi a
uterului, pe care se poate baza atunci când este necesar de a se lua o
decizie importantă.
Cu toate acestea, nu este exclusă acţiunea nocivă a dozelor mari. Iată
de ce întrebuinţarea ultrasunetului în afara indicaţiilor medicale nu este
recomandată.
Îndeplinirea examenului acografic trebuie să fie efectuat de un
specialist obstetrician cu o înaltă pregătire în domeniul ecografiei, în
cazul acţiunii minimale a ultrasunetului asupra fătului.

Testarea prenatală a auzului

Acest test, care face parte din examinările ecografice de rutină şi poate
fi efectuat începînd cu săptămîna a 16-ea a sarcinii, presupune studierea
activităţii fetale cu ajutorul unor sunete puternice produse de un fiduzor
plasat pe abdomenul mamei.

Teste ale sângelui matern.

Teste screening care se pot face tuturor gravidelor, sînt testele de sânge
matern pentru depistarea unor anomalii precum sindromul Down, spina
bifida, etc. Aceste teste sînt neinvazive şi nu sînt periculoase pentru
mamă şi pentru copil.
Doar testele de sânge, nu pot detecta şi diagnostica anomaliile, dar pot
orienta medicul şi pot ajuta mama să decidă dacă acceptă sau nu alte teste
speciale. Scopul acestor teste este de a depista din timp problemele şi de a
oferi posibilitatea unei întreruperi de sarcină în cazul în care se atestă
anomalii serioase.
Testul AFP (testul a-fetoproteinei serice) se fac, de obicei, între
săptămînile a 15-a şi a 18-a a sarcinii. AFP este produsă de făt. Dar se
găseşte în cantităţi mici şi în sângele matern. Un nivel crescut al AFP în
sângele matern poate îmsemna că sarcina este mai avansată decât s-ar
cuveni sau că este o sarcină gemelară. Nivelul crescut al AFP se
datorează următoarelor anomalii: spina bifida deschisă, herniei
diafragmale, omfalocelului, gastroşizisului ( prin care există o
“scurgere” de AFP). Gravidelor cu nivelul crescut al AFP în sânge, li se
recomandă efectuarea unei echografii şi eventual a unei amniocenteze.
Nivelul scăzut de AFP poate indica prezenţa sindromului Down şi
faptul că fătul produce mai puţină AFP decât este normal. În aceste
cazuri, se poate recomanda efectuarea amniocentezei (se ia în
consideraţie şi vârsta mamei).

Prevenirea spinei bifida

Spina bifida este o malformaţie congenitală relativ frecventă. Este, de

fapt, un defect de dezvoltare al tubului neural în cadrul formării
sistemului nervos central al copilului.
Acesta este unul dintre primele procese în dezvoltarea intrauterină a
copilului şi, de multe ori, începe încă înainte ca mama să-şi dea seama că
este gravidă. Apariţia acestui defect presupune o leziune care afectează
coloana vertebrală şi măduva spinării, şi care poate duce la handicapuri
serioase.
Motivul pentru care i se acordă o atenţie deosebită este faptul că poate
fi prevenită (chiar şi atunci când există o tendinţă genetică) prin simpla
modificare a alimentaţiei mamei sau prin administrarea de suplimente de
acid folic – administrarea zilnică a dozei-standard de acid folic tuturor
femeilor care au mai avut un copil cu aceeaşi malformaţie.
 Administrarea se face timp de două, trei luni înainte de noua sarcină şi
apoi în timpul primelor 12 săptămîni de sarcină. Această măsură s-a
dovedit atât de benefică încît acum este recomandată şi pentru prevenirea
generală a spinei bifida. Toate femeile care intenţionează să aibă o
sarcină, trebuie să ia acid folic, zilnic, timp de câteva luni înainte de
concepţie şi apoi în timpul primelor 12 săptămîni de sarcină în doze-
standard (0,4 mg/zi). Femeile ce au copii cu defecte ale tubului neural,
vor administra câte 4 mg de acid folic până la a 12-ea săptămînă de
sarcină.

Profilaxia detresiei respiratorii la făt.

Este posibilp în cazul unei colaborări esenţiale între medicii

obstetricieni-ginecologi şi neonatologi. În scopul unei profilaxii eficiente
se vor administra medicamente care grăbesc maturizarea plămînilor la făt,
diminuând riscul “sindromului detresei respiratorii” (boala membranelor
hialine). Acţiunea benefică a corticozilor va surveni în 12-24 ore după
administrare. În cazurile cu risc de naştere spontană, în perioada dintre 24
şi 34 de săptămîni se vor administra corticosteroizii: în caz de ruptură de
membrane pînă la săptămîna a 32-a de săptămîni, în caz de reţinere a
creşterii intrauterine pînă la săptămîna a 29-a. Betamerazonul se va
administra în doza de 4 g o dată la 8 ore timp de 48 de ore.
Dexametazonul se va folosi o dată la 12 ore, câte 6 doze de 6 mg timp de
48 de ore. Ambele preparate au dovedit rezultate bune în reducerea
riscurilor maladiei membranelor hialine, iar diminuarea semnificativă a
mortalităţii perinatale s-a constatat numai în cazul administrării
betametazonei. Ultimele studii denotă creşterea semnificativă a incidenţei
leucomalaciilor periventriculare la nou-născuţii expuşi antenatal
dexametazonei, comparativ cu betametazona. Ambele preparate afectează
ritmul cardiac fetal.

Amniocenteza

Amniocenteza este primul test creat şi folosit pentru detectarea

anomaliilor cromozomiale.
Amniocenteza este un test invaziv, cu risc de întrerupere a sarcinii, şi
este indicată în mod selectiv numai femeilor cu risc sporit de a avea un
copil cu anomalii. Aceste grupe de risc includ femeile peste 35 ani, cele
care deja au sau au avut un copil născut cu anomalii sau femeile care au
istoric familial de copii născuţi cu diverse anomalii. Amniocenteza se
poate face între săptămînile a 16-a şi a 22-a a sarcinii.
Testul poate detecta diverse anomalii cromozomiale de tipul: sindromul
Down, spina bifida şi altele, de asemenea, poate verifica sexul copilului şi
infecţia intrauterină. Sub ghidaj echografic, se introduce un ac subţire
prin peretele abdominal matern şi se extrage o mică cantitate de lichid
amniotic. Procedeul, deşi presupune un risc de întrerupere a sarcinii de 1
% este utilizat în practică.

Examinarea celulelor fetale.

Spre deosebire de testele sângelui matern, care caută substanţe

“specifice” (markeri) ce ar indica riscul crescut sau scăzut ca fătul să aibă
o anomalie, testele diagnostice (amniocenteza, testul chorionic) folosind
celule fetale, pot confirma existenţa anomaliei.

Îngrijirea antepartum în condiţii de staţionar.

O femeie din grupul de risc poate fi internată în spital înainte de

naştere pentru o perioadă de timp mai îndelungată, încercându-se astfel
salvarea unei sarcini care este în pericol. Internarea se efectuează la
centrele prenatologice de nivel II sau III în dependenţă de gradul de risc.
Pregătirea de naştere

Consideraţii generale

Instruirea prenatală nu trebuie percepută ca o simplă activitate

şcolărească, atunci când doar sa merge la ore, ci fiecare vizită trebuie să
includă metode de atenţionare a mamelor despre importanţa alimentaţiei,
a exerciţiilor fizice, a evitării pericolelor, care ar putea influenţa
bunăstarea fătului, a schimbărilor emoţionale şi fizice şi despre
importanţa procesului de alegere a opţiunilor.
Instruirea vuzând naşterea copilului este o experienţă de cunoaştere, cu
un caracter emoţional şi intelectual. Cu toate că aceste cunoştinţe sunt
căpătate la nivel individual, cât şi în grup, însuşi acest proces permite
familiei să discute problemele cu care se confruntă cel mai mult într-un
moment concret.

Asigurarea instruirii prenatale.

Instruirea prenatală necesită aptitudini noi şi variante. Ea trebuie să le

acorde femeilor şansa de a înţelege fenomenul sarcinii şi a naşterii cu
toate schimbările care au loc , de a pune întrebări şi primi răspunsuri la
acestea, de a-şi împărtăşi frămîntările şi temerile.
Instructorii trebuie să posede cunoştinţe adecvate despre orice
schimbări, aât cele fizice cât şi emoţionale, despre sarcină, despre
problemele cauzate de medicul înconjurător despre procesul naşterii,
acceptarea rolului de părinte şi activităţii de îngrijire a copilului
alimentaţie şi securitate.
În viitor, femeile gravide vor avea mai multe posibilităţi de alegere
privind tipul de instruire în timpul sarcinii şi al naşterii. Vor putea decide
dacă îngrijirea lor va fi condusă de moaşă sau de medic. Şi vor avea la
dispoziţie diverse opţiuni asupra locului naşterii şi a modalităţii în care îşi
vor naşte copilul.

Programul de pregătire psihoemoţională a gravidei

Orice progeam de pregătire psihoemoţională (PPE) a gravidei şi

membrilor familiei ei trebuie să includă:
- discuţii individuale şi în grup cu gravida şi membrii familiei acesteia
pe marginea temelor relevante pentru sarcină, naştere şi îngrijirea
copilului;
- ore de gimnastică specială în grup, sub supravegherea unui personal
instruit; cu scopul creării confortului fizic, relaxării şi deţinerii
 controlului asupra muşchilor în perioadele antepartum, intrapartum şi
postpartum;
- posibilitatea de familiarizare a cuplului cu condiţiile în care va avea
loc naşterea;
- utilizarea factorilor naturali.
Numărul de şedinţe va fi 4, iar durata fiecărei şedinţe de 1,5-2 ore, cu
pauze de odihnă. Este de menţionat importanţa acestui curs de instruire,
care este destinat întregii familii. Tematica şedinţelor, indicată în
Carnetul medical perinatal, va corespunde termenului de gestaţie: I
şedinţa – după înregistrarea sarcinii; a II-a – la 28-30 săptămîni de
sarcină; a III-a – la 32-33 săptămîni de sarcină, a IV-a la – 35-36
săptămîni de sarcină.

I şedinţă

1. Noţiuni generale despre sarcină.

2. Modificările fizice şi psiho-emoţionale în timpul sarcinii.
3. Igiena şi alimentarea gravidei, regimul de lucru şi odihnă,
comportamentului sexual şi deprinderi nocive în perioada sarcinii.
4. Problemele posibile şi stările de urgenţă în timpul sarcinii.
5. Drepturile şi responsabilitatea gravidei de propria sănătate şi
sănătatea copilului.
6. Metode de relaxare în timpul sarcinii.
7. Carnetul medical perinatal.

II şedinţă

1. Noţiuni despre naşterea normală, termenele de naştere.

2. Semnele începutului naşterii.
3. Perioadele naşterii.
4. Metodele de relaxare în naştere.
5. Metode medicamentoase şi nedicamentoase de analgezie.
6. Problemele posibile şi stările de urgenţă din timpul naşterii.

III şedinţă

1. Instruirea persoanei de suport.

2. Parteneriat la naştere.
3. Conduita naşterii. Poziţiile în timpul naşterii şi importanţa
comportamentului activ.
4. Exerciţiile respiratorii şi de relaxare în timpul naşterii.
5. Suportul partenerului.
6. Contactul “piele la piele”.
7. Iniţierea timpurie a alimentaţiei naturale.

IV şedinţă

1. Igiena lăuzei, sexualitatea şi contracepţia.

2. Stările de urgenţă în perioada de lăuzie. Coordonatele personalului de
contact.
3. Îngrijirea nou-născutului şi vaccinarea.
4. Alimentaţia naturală şi problemele legate de ea. Grupurile şi
persoanele de suport a alimentaţiei naturale.

Cu toate că această listă nu include toate temele posibile, ea poate fi

folosită în calitate de îndrumar la elaborarea unui program de instruire a
părinţilor.
Cursurile de pregătire pentru naştere trebuie să-i ofere femeii
posibilitatea de a căpăta încredere în sine şi de a fi capabilă să facă faţă
bucuriei şi stresului provocate de sarcină, travaliu şi naştere.
Metodele PPE pentru gravide cunosc o dezvoltare de aproape 100 ani.
Ele permit de a evita administrarea preparatelor medicamentoase şi de
a aplica metode sugestive, acţionînd eficient asupra pragului şi
caracterului sensibilităţii la excitaţii dolore.
La baza sistemului PPE se află ideea că toate funcţiile fiziologice în
organism decurg fără durere, respectiv graviditatea şi naşterea fiziologică,
fiind procese naturale şi care nu ar trebui să fie însoţite de
hipersensibilitate doloră şi reacţii patologice.
Nu poate fi subestimată importanţa practică a efectului acestui sistem
de măsuri prin crearea unei stări psiho-emoţionale benefice. Fluxul de
impulsuri aferente spre sistemului nervos central, cu includerea
sistemelor simpatice şi parasimpatice, a formaţiunilor subcorticale duce
la formarea şi perceperea senzaţiilor dolore în cortex, acest proces fiind
însoţit de un complex de modificări cardio-vasculare, andocrine, etc.
Aşadar, o durere puternică, îndelungată, repetată, acţionează negativ
asupra organelor şi sistemelor partutienţei: scade hemodinamica utero-
placentară, se diminuează activitatea contractilă a uterului, se agravează
starea fătului, etc. Sistemul endogen antiodolor al complexului
hipotalamo-hipofizar determinat genetic, nu asigură crearea unui prag
adecvat al stimulaţiei dolore la naştere. Componentul psihogen, fără
îndoială, participă la formarea durerii la naştere, având la bază frica de
durere, la femei acest stereotip se asociază tradiţional cu procesul naşterii
naturale.
Importanţa PPE este de a crea gravidelor convingerea că sarcina şi
naşterea sînt procese fiziologice, cu evoluţie benefică. Iar durerea la
naştere şi complicaţiile pot fi diminuate.
Exerciţiile de relaxare şi respiraţie pentru naştere se efectuează în
câteva etape:

I etapă – gravidele sînt învăţate să se mişte corect, se corijează ţinuta,

se însuşesc practic tipurile de respiraţie (abdominal, toracic şi mixt), se
dezvoltă capacitatea de încordarea şi relaxare a anumitor grupe de
muşchi, se demonstează efectuarea corectă a exerciţiilor fizice, se
familirizează cu metodele de autocontrol al frecvenţei pulsului, frecvenţei
şi caracterului respiraţiei şi mişcărilor fetale.
II etapă – se însuşesc practic exerciţiile fizice simple cu încordarea şi
relaxarea muşchilor, exerciţiile de depăşire a dificultăţilor (amplitudinea
şi coordonarea mişcărilor). Coordonarea respiraţiei cu activitatea
musculaturii se efectuează prin alegearea exerciţiilor respiratorii.
III etapă – se însuşesc deprinderile de efectuarea a exerciţiilor în
poziţia parturiente în naştere. Încordarea şi relaxarea anumitor grupe de
muşchi, exerciţii de direcţionare, de depăşire a dificultăţilor prin
încordarea unor grupe musculare fără sporirea tonusului muscular
general.
IV etapă – perfecţionarea calitativă a coordonării mişcărilor, a
depăşirii dificultăţilor, a respiraţiei. Consolidarea deprinderilor practice.
Procedeele respective vor ajuta gravida să utilizeze econom energia şi
forţele în actul naşterii:
Este importantă cunoaşterea următoarelor procedee de automasaj cu
scop de autoanalgezie:
 Cu palmele ambelor mâini se efectuează mişcări de netezire în
regiunea suprasimfiziană din sectoarele medicale spre cele laterale,
în zona proiecţiei segmentului uterin inferior aceste mişcări se
efectuează la apariţia senzaţiilor dureroase, în pauzele dintre
contracţii sau scremete;
 Netezirea cu presiune ulterioară a sectoarelor de piele în regiunea
spina iliaca anterior superior şi unghiurile externe ale rombului
lombo-sacral, paralel se respiră adânc şi ritmic;
 Automasaj al zonei lombo-sacrale şi autorelaxare în pauzele dintre
contracţii sau scremete.
Este recomandabil de a asocia complexul de măsuri de PPE cu factori
naturali (aerieni, solari, hidroterapeutici, etc).
Respectarea principiilor de bază a PPE de către gravide în timpul
naşterii, permite de a evita cu succes multe complicaţii ale sarcinii şi
naşterii, înclusiv şi cele din grupul de risc.
Efectuarea măsurilor PPE trebuie să constituie o mare şi importanţă
parte din activitatea policlinicilor pentru femei.
Alimentaţia corectă în timpul sarcinii.

Consideraţii generale

Vechea idee conform căreia viitoare mama trebuie să mănînce “pentru

doi” nu mai este crede valabilă. Acum, se consideră că este mult
mai importantă calitatea alimentaţiei, nu cantitatea de alimente care se
consumă.
O alimentaţie corectă contribuie la sănătatea femeii şi furnizează
elemenetle nutritive necesare copilului pentru o bună creştere şi
dezvoltare intrauterină. Alimentaţia calitativă este importantă pentru o
sarcină sănătoasă şi alăptarea ulterioară. Dar alimentaţia obişnuită este
una echilibrată, va fi nevoie doar de câteva mici modificări ale ratei
alimentare pentru a asigura nevoile nutrişionale specifice perioadei de
graviditate.
Alimentaţia raţională a gravidei include:
1. Valoarea şi avrietatea de produse ce satisfac necesităţile gravidei şi
ale fătului.
2. Produse foarte bogate în substanţe nutritive.
3. Oraţie alimentară repartizată corect pe parcursul zilei.

Regimurile alimentare corecte.

În I perioadă de gestaţie hrana se ia de 4 ori pe zi, în II perioadă – 5-6

ori pe zi. Este important de a lua masa la una şi aceeaşi oră. Valoarea
energetică a raţiei alimentare zilnice trebuie să constituie; primul dejun –
30%, al doilea dejun – 20%, prînzul – 40%, cina – 10%.
Raţia alimentară trebuie să includă proteine, grăsimi, glucide,
vitamine, electroliţi şi microelemente. La insuficenţa lor sau încazul
alimentării incorecte pot apărea complicaţii obstetricale cum ar fi:
reţinerea dezvoltării fătului, evoluţia gestozei, obezităţii, anemiei.
Surplusul lor însă cauzează creşterea masei fătului, obezitatea gravidei
ceea ce determină probabilitatea înaltă a complicaţiilor la naştere
(anomaliile activităţii de contracţie, traumatismului nou-născuţilor).
La întocmirea raţiei alimentare se iau în consideraţie următorii factori:
înălţimea, masa corpului, termenul de gestaţie, caracterul muncii,
surmenajul fizic, etc.

Cele cinci grupuri de alimente

Cea mai uşoară modalitate de a asigura o alimentaţie echilibrată este

cea de a mînca cât mai variat şi de a include în meniul femeii gravide
zilnic alimente din cele patru grupe de bază. Dacă raţia zilnică va conţine
câte ceva din fiecare dontre cele patru grupe de alimente, înseamnă că
aveţi o nutriţie echilibrată.

Grupul I. Alimente hidro-carbonate.

Este grupul de alimente care trebuie să constituie baza majorităţii

meselor. Alimentele din acest grup nu furnizează prea multe calorii, aduc
elemente nutritive suplimentare şi sunt scumpe.
Cuprinde: pâine, orez, ovăz, porumb, grâu, paste făinoase, mei, secară,
legume bogate îm amidon cum ar fi cartoful.
Furnizează: proteine, fibre, energie, vitamine şi săruri minerale.
Necesarul de porţii: cel puţin patru pe zi.

Grupul II. Lactatele.

Acesta cuprinde: lapte, brânză, iaurt.

Furmizează: calciu, proteine, vitamina A (produsele din laptele
integral), zinc, iod şi magneziu.
Necesarul de porţii: cel puţin patru pe zi.

Grupul III. Carne şi produse din carne, peşte, alternative.

Acest grup cuprinde: carne, peşte, ouă, nuci, fasole.

Furnizează: proteine, vitamina A, vitaminele complexului B, fibre (în
nuci şi fasole), fier şi zinc.
Necesarul de porţii: cel puţin trei ori pe zi.

Grupul IV. Fructe şi legume.

Cuprinde: fructe şi legume ( proaspete, cpngelate sau uscate), sucuri.

Furnizează: vitamina A şi C, acid folic, potasiu, fier şi fibre.
Necesarul de porţii: cel puţin patru pe zi.
Este recomandabil de mâncat zilnic câteva fructe şi legume proaspete.

Grupul V. Grăsimi şi dulciurile

Se vor consuma în cantităţi mici.

Alimentele hidro-carbonate

Ele reprezintă principala sursă de energie a organismului. Este, de

asemenea, o bună sursă de elemente nutritive şi de fibre.
Fibrele

Fibrele sînt prezente în grîu, fructe şi legume. Sînt foarte importante în

accelerarea digestiei şi în evitarea constipaţiei şi a hemoroizelor.
Dar prea multe fibre pot determina tulburări digestive şi pot interfera
cu procesul de absorbţie a sărurilor minerale esenţiale cum ar fi fierul sau
calciul.

Grăsimile

Grăsimile reprezintă surse concentrate de energie (sînt alimente

hipercarbonice).
Grăsimile se pot clasifica în grăsimi saturate (grăsimea solidă de carne,
grăsimea din amântînă, unt, slănină şi multe tipuri de margarină) şi
grăsimi nesaturate (grăsimea din uleiurile vegetale şi unele tipuri de
margarină).
Grăsimile saturate pot fi dăunătoare sănătăţii, de aceea se recomandă să
evitaţi bucăţile de grăsime înainte de a găti carnea. Carne de găină şi de
curcan are un conţinut mai scăzut de grăsimi (dacă îndepărtăm pielea).
Uleiurile vegetale trebuie să alcătuiască 40% din toată cantitatea de
grăsime. Este bine ca lipidele de origine animală să se consume sub
formă de unt.

Proteinele

Proteinele sînt foarte utile în procesul de creştere, de formare de

ţesuturi şi de reparaţie. Femeile au un necesar zilnic de aproximativ 36
grame de proteine. Femeile gravide însă au nevoie de un surplus de 6
grame pe zi, iar femeile care alăptează, au nevoie de un surplus zilnic de
11 grame de proteine.
100 grame de carne furnizează aproximativ 27 grame de proteine, 200
mililitri de lapte sau un ou furnizează 6 grame, 100 grame de peşte – 19
grame, 100 grame de fasole – cam 6-9 grame de proteine. Reieşind din
cele expuse, conchidem că raţia alimentară trebuie se includă 50%
proteine de provenienţă animală (carne şi peşte – 25%, lactate – 20%, ouă
– 5%) şi 50% proteine vegetale (pîine, crupe, legume). Îndeosebi se
utilizează produsele ce conţin proteine complexe şi aminoacizi
indispensabili (chefir, brînză, carne dietică fiartă şi peşte).
Glucidele
Glucidele se conţin în produsele bogate în celuloză (pâine neagră şi
legume).
Necesarul de calorii

Caloriile reprezintă unitatea de măsură folosită pentru a exprima

valoarea energetică a alimentelor. Necesarul zilnic de calorii se stabileşte
de rata metabolică de bază individuală şi de activitatea fizică pe care o
face fiecare persoană.
Rata metabolică de bază este rata cu care organismul consumă energie
în timp de repaus.
Cercetările au arătat că o femeie cu vârsta între 15 şi 18 ani consumă
în medie 2110 calorii pe zi. Consumul zilnic pentru femeile între 19 şi 49
ani este de 1940 calorii. O femeie gravidă are nevoie de un supliment
energetic (aproximativ 200 calorii pe zi) în timpul ultimelor trei luni de
sarcină.
Mamele care alăptează cel puţin şase luni au nevoie de un surplus
energetic zilnic de 550 calorii.
Este adevărat că femeia gravidă are nevoie de un surplus energetic
pentru a satisface nevoile copilului în proces de dezvoltare şi pentru a
asigura rezervele ce vor fi utilizate pentru alăptarea copilului după
naştere. Cu toate acestea, nu este nevoie de un exces de alimente bogate
în calorii. Acest lucru se explică prin faptul că nevoile energetice crescute
din timpul sarcinii sînt compensate de o scădere a activităţii fizice,
precum şi de reducerea ratei metabolice bazale în această perioadă.
În prima jumătate a gestaţiei pentru femeile cu înălţimea 155-165 cm şi
masa corporală 55-56 kg, valoarea energetică a raţiei alimentare zilnice
constituie 2400-2700 kkal şi conţine 110 gr proteine, 75 gr grăsimi şi 350
gr glucide. Femeilor cu talia 170-175 cm şi masa corporală 70-75 kg le
corespunde raţia alimentară ce conţine 125 gr glucide, cu valoarea
energetică de 2700-2900 kkal. În a doua jumătate a gestaţiei, cantitatea
de proteine consumate zilnic se măreşte pînă la 20%, grăsimi – la 8%,
glucide – 14%, astfel valoarea energetică constituind 2800-3000 kkal
zilnic.

Suplimente de vitamine şi substanţe minerale.

Sărurile minerale şi vitaminele sînt esenţiale pentru sănătate. Cu toate

ca utilizarea fără discernămînt a preparatelor vitaminoase în timpul
sarcinii provoacă opinii controverse nu se recomandă utilizarea lor atît
timp cât nu există o necesitate evidentă.
Organismul poate depozita unele vitamine cum ar fi vitamina A, D,
B12 . În doze mari, unele vitamine pot deveni toxice.
Nu este recomandabil de a se consuma ficat sau produse din ficat în
timpul sarcinii. El conţine în cantităţi foarte mari de vitamina A surplusul
căreia poate determina malformaţii congenitale. Substanţele nutritive
cărora trebuie să li se atragă o atenţie deosebită sînt: fierul, calciul, acidul
folic, vitamina D şi, posibil, vitamina B12.

Acidul folic.

Acidul folic face parte din complexul vitaminelor B şi este extrem de

important pe tot parcursul sarcinii, dar mai ales în primele 12 săptămîni,
cînd se formează toate organele şi sistemele viitorului copil.
Acidul folic este esenţial pentru creşterea şi replicarea celulelor.
Necesităţile acidului folic cresc în perioada sarcinii, iată de ce consumul
zilnic recomandat este de 400 mg/ zi. Cea mai frecventă complicaţie în
sarcină asociată cu dificienţa acidului folic este anemia megaloblastică,
dar sînt cunoscute date a asocierii deficienţei folice cu diferite aspecte a
parcurgerii şi rezultatului sarcinii (greutatea mică la naştere, malformaţii
congenitale, defecte de tub neural (DTN), alte dfecte, retard al creşterii
intrauterine, avort spontan). Pentru a micşora riscul efectelor adverse
fetale un supliment de acid folic este recomandat pentru:
 Femeile cu antecedente de prezenţă la făt sau la copil a DTN sau unul
din părinţi are spina bifida se recomandă 4 mg/zi cu cel ouţin o lună
înainte de concepţie şi în continuare, pe parcursul primelor 12
săptămîni de sarcină;
 Femeile care iau antiepileptice trebuie, să primească suficient acid
folic fie din alimente, fie în formă de supliment, sau ambele, pentru a
menţine nivelul normal de vitamină din ser şi eritrocite (6-15 mg/ml)
începând cu perioada înainte de concepţie şi continuând toată
perioada de organogeneză.
Cele mai bune surse de acid folic sînt: conopida, varza, fasolea verde,
mazărea , cartofii, spanacul, portocale, grapefruit, bananele, pâinea,
laptele, salată, roşiile, morcovii, ouăle, nucile, peştele.

Fierul

Fierul este foarte important pentru celulele roşii ale sângelui. El întră în
componenţa hemoglobinei, care este proteina esenţială din celulele roşii
şi care are rolul de a transporta oxigenul către toate ţesuturile din
organism, şi către fătul în dezvoltare. Deficitul de fier este cauza anemiei,
care la rândul ei, duce la astenie, slăbiciune, paloare şi respiraţie
precipitată. Necesarul zilnic de fier la femeie între 11-şi 49 de ani este de
11,4 mg. Un surplus de fier este necesar în sarcină pentru a acoperi
necesităţile dezvoltării fătului şi placentei (eritropoeza fetală) şi creşterea
în organismul mamei a volumului se sânge roşu circulant. Doza
recomandată de Fe în miligrame pentru 24 ore (cu adaos la 15% de
absorbţie), conform datelor OMS, în timpul sarcinii este de 12,5, iar în
perioada de lactaţie de 10,5 mg/24 ore. Deficienţa fierului în sarcină
poate cauza:
- depleţia rezervelor de fier la mamă;
- tulburări în producerea hemoglobinei;
- anemie sideropenică maternă (40% din indicii mortalităţii materne
perinatale este într-o măsură oarecare asociată cu anemie în sarcină);
- naşterea copilului cu masă joasă (indici de morbbiditate şi mortalitate
înaltă);
- naşteri premature;
- hipertrofia placentei pentru a compensa presiunea scăzută a oxigenului
cu anemia.
Se recomandă de a avea o rezervă permanentă de fier, independent de
nivelul hemoglobinei. Componnţa hrănii, de asemenea, determină
biodisponibilitatea fierului: vitamina C este cel mai puternic
intensificator al absorbţiei non-hemice a fierului. Pe de alte parte,
excesul oxalaţiilor (spanacul şi alte legume de culoare verde) sau
fitaşilor( cere altele nerafinate şi legume) a polifenolilor (nucele şi
seminţele, legumele) în alimente, concentraţiei crescute de săruri de
calciu şi magneziu (preparate multiminerale şi vitaminice), ceaiul,
cafeaua şi suplimentul altor specii, pot reduce procentul rezervei de fier
mai mult decât pe jumătate.
Cele mai bune surse de fier sînt: carnea roşie, ouăle, sardinele,
legumele rădăcinoase şi cele cu frunze de culoare închisă, nucile, unele
fructe.

Calciul

Calciul este extrem de important în timpul sarcinii, pentru formarea

oaselor şi a dinţilor fătului. 99% din calciul existent în corpul uman este
în oase şi dinţi. Restul de 1% se află în plasma sanguină şi în ţesuturile
moi.
Necesarul zilnic de calciu pentru majoritatea femeilor între vârsta de 11
şi 18 ani este de 625 mg, iar pentru cele între vârsta de 19 şi 50 de ani
este de 525 mg. În timpul sarcinii, creşte volumul necesar de calciu care
urmează a fi preluat din alimente. Femeile care alăptează au nevoie de un
surplus zilnici de 550 mg calciu.
Cea mai bună sursă de calciu sînt produsele lactate (laptele şi brînza).
Alte surse de calciu sînt: legumele cu frunze închise la culoare, peştele
cu oase moi (sardine, somou), fasolea coaptă, ouăle, caisele, migdalele,
seminţele de susan.
Vegetarienelor, femeilor ce au alergie la proteinele conţinute în lapte şi
celor ce au o reacţie negativă la lactoză sau o neacceptate personală a
laptelui le va trebui un supliment zilnic de 1200 mg de calciu în perioada
sarcinii.

Zincul

Zincul este necesar pentru dezvoltarea oaselor, a creierului şi

sistemului nervos fetal. Absorbţia zincului din alimente creşte în perioada
sarcinii. Dacă alimentaţia este echilibrată, nu este nevoie de suplimente
de zinc. Sursele de zinc includ: cereale, ouă, nuci, caşcaval, carne roşie,
peşte conservat.

Vitamina B12.

Gravidele a căror raţie alimentară nu conţine această vitamină au

nevoie de un supliment zilnic de 10-15 mg de vitamina B12.

Vitamina D.

Se recomandă prescrierea unui supliment de 1,5 mg de vitamina D

femeilor gravide care beau lapte de capră, lapte pasteurizat, femeilor cu
alergie la priteinele conţinute în lapte.
Unele probleme din perioada sarcinii

Creşterea în greutate

Rata optimă a sporului de greutate variază şi depinde de rapotul

greutate/înălţime pe care îl avea femeia înainte de sarcină. Pentru femeile
care aveau o greutate acceptabilă înainte de sarcină, se recomandă
acumularea a 1-3kg în primul semestru cu o ţintă de 4 kg la săptămînă a
20-a. De menţionat că greutatea adolescentelor gravide creşte mai repede.
Creşterea medie în greutate în timpulsarcinii este de 8-14 kg.

Hipertensiunea indusă de sarcină

Încă nu a fost stabilit definitiv rolul dereglărilor regimului alimentar la

apariţia hipertensiunii provocate de sarcină. În cazul sarcinilor ce decurg
normal, nu se recomandă limitarea automată a cantităţii de sodiu (sare)
folosit sau limitarea lui în calitate de tratament al hipertensiunii induse de
sarcină, sau în cazul edemului de sarcină. Sarea poate fi folosită în
cantităţi moderate la masă şi în mîncare.

Vârsta

Mamele adolescente

Fiind încă în creştere, necesităţile energetice şi nztritive ale unei

adolescente gravide depind de vârsta la care au început ciclurile
menstruale şi nivelul dezvoltării fizice în perioada sarcinii. Deoarece
atitudinea unei adolescente faţă de sarcină şi faţă de modul ei de viaţă
poate pune în pericol rezultatul final al sarcinii, se recomandă o abordare
complexă şi multidisciplinară a îngrijirii prenatale, inclusiv a aprecierii
necesităţilor nutritive şi a consultaţiilor.

Femeile ce au depăşit vârsta de 35 ani

Femeile gravide a căror vârsta depăşeşte 35 de ani sînt supuse unei

posibilităţi mai mari de apariţie a complicaţiilor medicale care să necesite
modificări ale regimului alimentar. Acest factor, împreună cu
posibilitatea unei perioade mai îndelungate de mod de viaţă neglijent şi
utilizarea mijloacelor contraceptive, pot perturba rezervele nutritive. Dacă
examenul medical indică prezenţa unui risc nutritiv, se recomandă un
regim alimentar adecvat.
Intervalul dintre naşteri şi gestaţia multiplă

Deoarece naşterile frecvente şi gestaţia multiplă pot să epuiezeze

rezervele nutritive ale mamei, trebuie acordate consultaţii şi aprecieri
privind starea sănătăţii şi necesităţilor nutritive ale femeii. Se permite
administrarea suplimentelor de vitamine şi minerale.
Pregătirea pentru alăptare
Pentru o alăptare bună, rezervele nutritive necesare pot fi acumulate în
rezultatul unui regim alimentar corect, cu un conţinut necesar substanţe
nutritive şi energetice.
Boli/infecţii cronice ale organismului
Femeilor gravide, care suferă de boli şi/sau infecţii cronice, li se poate
cere o modificare radicală a regimului alimentar. Se recomandă
supravegherea regulată a medicului şi intervenţiile corespunzătoare în
modul de alimentare.

Starea dinţilor şi a gingiilor

În trecut se considera că mama pierde câte un dinte pentru fiecare

copil, deoarece calciul din dinţii mamei este folosit în dezvoltarea fătului.
Acest lucru nu este de loc adevărat.
Dacă dinţi au fost îngrijiţi corect şi trataţi înainte de graviditate şi se
continue îngrijirea corectă şi control stării dinţilor atât în primele luni de
sarcină, cât şi pe toată durata ei, dinţii unei femei gravide vor rămîne
sănătoşi.
Un regim alimentar rezonabil asigură substanţele nutritive esenţiale
menţinerii, în timpul sarcinii, a dinţilor mamei într-o stare bună şi
dezvoltării unei structuri dentale sănătoase la făt. Femeile gravide trebuie
să urmeze o igienă dentară strictă, inclusiv spălarea cu periuţa(mică,
moale, de plastic) cel puţin de două ori în 24 de ore pentru a reduce
formarea plăcii. Se recomandă reducerea cantităţii şi frecvenţei
consumului hidrocarburilor lipicioase.
Este însă adevărat că unele efecte ale hormonilor de sarcină pot
determina agravarea unei inflamaţii preexistente la nivelul gingiilor.
Unele femei pot deveni mai sensibile în ceea ce priveşte apariţia cariilor
dentale.
Medicul stomatolog poate da sfaturi asupra tuturor măsurilor de igienă
care sînt necesare.
Igiena alimentaţiei

În timpul sarcinii, imunitatea naturală a femeii este scăzută şi deci

puterea de a vă apăra împotriva infecţiilor este mult mai redusă. De aceea,
este foarte important de a evita infecţiile, în special cele cu salmonella.
Trebuie de acordat o atenţie deosebită igienei în prepararea alimentelor
pentru a evita alimentele contaminate cu bacterii sau toxine.
Se recomandă evitarea consumului brânzeturilor moi preparate din
lapte nepasteurizat şi evitarea consumului de carne şi ouă crude sau
insuficient pregătite. Dacă se reîncălzeşte mâncarea, ea trebuie ţinută pe
foc pînă la un clocot. Nu se recomandă consumul de alimente cu termenul
de valabilitate depăşit.

Factorii de risc pentru sănătatea mamei şi a copilului în timpul

sarcinii

Fumatul

Efectele nocive pe care le are fumatul asupra sănătăţii sînt bine

cunoscute. Fumătorii au un risc crescut de a face cancer pulmonar sau de
a muri în urma unui atac de cord. S-a demonstrat că fumatul este
periculos pentru sănătatea copilului, atît în timpul sarcinii, cît şi după
naştere. Dacă mama fumează în timpul sarcinii, monooxidul de carbon şi
nicotina trec în circulaţia de oxigen şi substanţele nutritive pe care acesta
le primeşte din sângele matern.

Riscurile fumatului pentru făt:

 retardul de creştere intrauterină a fătului;

 riscul avortului sau a naşterii premature;
 probabilitatea mai mare a morbidităţii şi mortalităţii perinatale;
 sindromul morţii subite;
 tulburări de crşetere şi defecte renal, care sporesc riscul morţii
subite;
 copii din părinţi fumători sînt mai scunzi şi mai sensibili la afecţiuni
respiratorii.

Sfaturi pentru a abandona mai uşor fumatul

Încercaţi zilnic:
 în loc să vă luaţi o şigară, faceţi altceva: mergeţi la plimbare, faceţi
exerciţii de relaxare, mestecaţi gumă;
 dansaţi, ascultaţi muzica;
 planificaţi-vă un mic “cadou” personal pentru reuşită;
 convingeţi şi pe soţul D-stră să se lăsa de fumat. În acest fel copilul
nu va fi expus “fumatului pasiv” după naştere.

Alcoolul

Consumul alcoolului de către o femeie gravidă trebuie discutat cu

prima ocazie, punîndu-se accentul pe riscul efectelor devastatoare asupra
sănătăţii copilului. Alcoolul poate trece bariera placentară şi ajunge în
sîngele fătului. Copii din părinţi alcoolici se pot naşte cu multiple
handicapuri (sindromul alcoolic fetal).
Se recomandă ca femeile însărcinate să nu consume deloc alcool.

Medicamentele în timpul sarcinii

Unele medicamente pot determina malformaţii la făt, mai ales în

primele luni de sarcină. De aceea medicamentele trebuie folosite doar la
indicaţiile şi sub supravegherea unui medic calificat. Multe probleme
neînsemnate de sănătate pot fi rezolvate fără medicamente. De exemplu,
constipaţia poate fi prevenită prin mai multă, consum crescut de lichide
şi alimente bogate în fibre.
E nevoie de sfatul medicului sau al farmacistului înainte de a cumpăra
medicamente.

Drogurile

Consumul de droguri ilegale (heroina, cocaina ş.a. ) în timpul sarcinii

este extrem de nociv pentru copil. Ele sporesc mult riscul de avort şi
naştere de făt mort, de naştere prematură sau dependenţă de drog a
copilului. În aceste cazuri e nevoie de ajutorul medicului pentru o cură de
dezintoxicare.

Ceaiul, cafeaua şi preparatele din plante

Preoaratele din plante uscate pot conţine substanţe cu potenţial toxic.

Ceaiul, cafeaua şi ciocolata conţin cifeină, care nu este dăunătoare, dacă
numai se consumă în cantităţi moderate. S-a observat însă că mamele care
alăptează şi care consumă multă cafea au copii mai nervoşi.
Se recomandă moderarea consumului ceaiurilor din ierburi din cauza
potenţialului lor de a avea efecte embriotoxice, teratogene şi avortiface.
Micile probleme de disconfort în perioada sarcinii şi înfruntarea lor.

Consideraţii generale

Cele mai multe femei trec prin mici “probleme” în timpul sarcinii. Multe
probleme se leagă de schimbările obişnuite din timpul sarcinii, chiar dacă
nu sînt serioase, ele împiedică femeia să se bucure de sarcinp. Uneori însă
este nevoie şi de ajutor medical.

“Poftele”, aversiunile şi parorexia (picacismul)

Pofta pentru anumite alimente (ex. Murături) este un fenomen obişnuit

în timpul sarcinii. Unele femei au aversiune faţă de unele alimente sau
băuturi (ex. Cafea). Se recomandă a satisface “poftele” în limitele
rezonabile, dar fără a exclude alte alimente. Uneori existenţa stărilor de
poftă, aversiune şi picacism pot împiedica ingerarea, asimilarea sau
utilizarea substanţelor nutritive. Poate apărea poftă de a mânca lucruri
care nu sînt alimente, cum ar fi pămînt, cretă. În aceste cazuri se
recomandă aprecierea necesităţilor nutritive şi acordarea sfaturilor
corspunzătoare – examinarea clinică şi de laborator pentru depistarea
dereglărilor eventuale a tractului gastrointenstinal, tulburări consultaţii cu
privire la regimul de alimentare corect.

Răul de dimineaţă

Unele femei au greaţă şi vărăsturi în timpul primelor trei luni de

sarcină. Aceste probleme pot fi cauzate de schimbările hormonale.
Greaţa, legată de sarcină, poate fi evitată sau micşorată prin:
 mâncarea biscuiţilor uscaţi, a pesmeţilor sau servirea unei ceşti cu ceai
înainte de a vă ridica dimineaţa din pat;
 scularea din pat lentă şi aşezarea pe marginea patului pe un timp
oarecare;
 luarea frecventă a mesei în cantităţii mici;
 ingerarea separată a substanţelor lichide şi solide;
 evitarea cafelei;
 evitarea mâncării grase sau cu arome puternice;
 evitarea, pe cât e posibil, a mirosurilor neplăcute.
 Femeile gravide care suferă de vomă persistentă, dehidratate şi
cetonemie au nevoie de consultaţia medicului.
Nu se recomandă de a lua medicamente împotriva greţurilor fără a
discuta cu medicul.

Arsurile la stomac (refluxul gastro-esofagal)

Refluxul gastro-esofagal reprezintă o formă de indigestie care se

manifestă prin senzaţie de arsură, durere sau disconfort în zona
esofagului. Se întîmplă atunci cînd musculatura esofagiană (tubul care
duce mîncarea către stomac) se relaxează sub acţiunea hormonilor de
sarcină. Ca urmare, alimentele parţial digerate ce conţin acid, trec în sus,
către gură. Problema este, de obicei mai acută în timpul nopţii sau în
timpul perioadelor de odihnă în pat din timpul zilei.
Arsurile pot fi evitate prin:
 identificarea şi evitarea alimentelor care produc arsuri;
 luarea meselor frecvente şi în cantităţi mici (5-6 ori pe zi);
 evitarea elimentelor foarte condimentate, foarte reci sau fierbinţi;
 aşezarea cu spatele drept în timpul mîncării şi dormirea cu trunchiul
sprijinit de perne;
 evitarea mişcărilor prea energice timp de o oră sau două după masă;
 evitarea mîncării care, de obicei, provoacă persoanei în cauză stări de
disconfort.
Nu se recomandă întrebuinţarea medicamentelor împotriva indigestiei,
reieşind din faptul că unele antiacide conţin sediu, care poate fi nociv în
timpul sarcinii.

Constipaţia/meteorism

Constipaţia este destul de frecventă în timpul sarcinii. Ea se datoează în

mare parte efectului relaxant al progesteronului (hormon de sarcină), care
reduce tonusul muscular intenstinal, şe deci încetineşte înaintarea
conţinutului intenstinal. Spre sfîrşitul sarcinii, constipaţia se agravează
prin presiunea uterului mult mai mărit asupra intenstinelor.
Evitarea constipaţiei se face prin:
 o dietă variată şi bogată, punîndu-se accentul pe includerea fibrelor
alimentare ce se conţin în cerealele neprelucrate, fructe proaspete,
legume;
 consumul unei cantităţi potrivite de apă şi sucuri de fructe;
 efectuarea zilnică a exerciţiilor fizice.
Dacă meteorismul constituie o problemă, este de dorit să fie evitate
produsele care, de obicei, formează gaze.
 Un ceai cald cu lămâie, băut cu o jumătate de oră înaintea mesei de
dimineaţă, poate stimula intenstinul. Nu se recomandă utilizarea
purgativelor, doar uneori, conform sfatului medicului, va fi nevoie de un
laxativ blând.

Hemoroizii

Hemoroizii sînt grupuri de venuli nodoşi la nivelul rectului. Reprezintă

o problemă relativ frecventă în timpul sarcinii şi se datorează presiunii
crescute asupra sistemului circulator. Sînt agravaţi de constipaţie. Pot
provoca durere, mîncărimi (pririt) sau usturimi locale şi chiar sângerări
din venele afectate.
Sfaturi în caz de hemoroizi:
 consumarea cantităţilor mari de lichid (mai ales apă) şi alimentelor
bogate în fibre, pentru a evita constipaţia;
 îndeplinirea exerciţiilor fizice în mod regulat;
 pentru a înlătura senzaţia de usturare, se aplică pe zona venelor
inflamate o bucăţică de gheaţă.
Medicul poate prescrie supozitoare sau o cremă calmantă.
În general problema se rezolvă de la sine după naştere.

Edemele

Edemele la piciore şi glezne sînt manifestări extrem de frecvente la

sfîrşitul sarcinii. În general acestea se manifestă la sfîrşitul zilei şi în
timpul sezonului cald.
Edemul din perioada sarcinii apare cel mai des ca rezultat al
schimbărilor hormonale sau din cauza unui regim alimentar ne
corespunzător.
Pentru a reduce edemele picioarelor se recomandă:
- odihnă cu picioarele ridicate ori de cîte ori este posibil;
- evitarea aflării în picioare sau în poziţia de şezut pentru perioade lungi
de timp, fără a face mişcări;
- îndeplinirea exerciţiilor fizice în mod regulat;
- dezicerea de ciorapi care strîng la picioarele, şi purtarea ciorape’ilor
elastici;
- purtarea pantofilor comozi, cu toc jos;
- limitarea întrebuinţării cantităţii de lichid, nedepăşind însă limita
zilnică 1-1,2 litri.
În cazul apariţiei edemelor pe faţă şi mîini, se recomandă de a vă adresa
imediat la medic, deoarece ele pot fi semn de preeclampsie (o condiţie
potenţial serioasă ce se caracterizează prin hipertensiune arterială,
eliminarea de proteine prin urină, edeme).
Varicele

Varicele (dilatarea venelor) pot apare la picioare sau la nivel vulvar. Se

datorează presiunii venoase crescute şi a efectelor hormonilor de sarcină
asupra pereţilor vasculari.
Pentru a reduce durerea din picioare şi a îmbunătăţi circulaţia sângelui
se recomandă:
 evitarea poziţiei nemişcate în picioare;
 mişcarea picioarelor cât mai des atunci când şedeţi;
 ridicarea picioarelor sus pe un scaun în momente de odihnă;
 abandonarea jartierelor sau ciorapilor care strîng picioarele;
 înainte de a vă ridica dimineaţa din pat, puneţi-vă ciorapii-suport;
 ridicarea părţii inferioare a patului în caz de varice vulvare.

Leşinul

Senzaţia de leşin sau chiar leşinul sînt probleme care apar mai frecvent
la începutul sarcinii. Se datorează scăderii tensiunii arteriale în timpul
sarcinii. Aflarea îndelungată în picioare poate determina starea de leşin.
Un alt motiv poate fi scăderea glicemiei datorită necesităţii crescute de
glucide în timpul sarcinii.
Evitarea leşinului în timpul sarcinii constă în următoarele:
 alimentarea în perioadele scurte de timp (la fiecare două ore);
 se recomandă mici gustări de tipul unui păhar de lapte, un fruct, un
iaurt.
La senzaţia de leşin se recomandă:
 aşezarea sau culcarea cu capul în jos lîngă o fereastră deschisă ca să
crească circulaţia către creier;
 descheierea la haine;
 luarea unei gustări bogate în proteine, dar nu alimente dulci.
Alimentele dulci pot înrăutăţi situaţia, deoarece o creştere bruscă a
zahărului în sînge determină eliminarea de insulină, care, la rîndul ei,
duce la scăderea brutala a glicerinei.

Oboseala
 Se poate întîmpla ca femeia gravidă să se simtă obosită în timpul
sarcinii, mai ales în primele şi ultimele trei luni.
În cazurile
Acestea se recomandă:
 cît mai multă odihnă şi şederea pe scaun ori de cîte ori aveţi această
posibilitate;
 exerciţiile fizice regulate;
 evitarea activităţilor care nu sînt neapărat necesare;
 mîncarea regulată şi echilibrată.

Amorţeala şi furnicăturile

Amorţeala şi furnicăturile în braţe şi picioare pot apare odată cu

creşterea în volum a uterului, care presează anumiţi nervi. Acestea pot fi
evitate, dacă femeia gravidă stă culcată pe o parte, din cînd în cînd, în
timpul zilei.

Insomnia

Spre sfîrşitul sarcinii, gravida poate avea probleme cu somnul din cauza
dificultăţii de a găsi o poziţie comodă pentru odihnă.
În aceste cazuri se recomandă:
 servirea unui pahar de lapte călduţ înainte de culcare;
 un duş călduţ înainte de culcare;
 îndeplinirea exerciţiilor de relaxare;
 găsirea unei poziţii comode.
NAŞTEREA FIZIOLOGICĂ: ÎNGRIJIREA ŞI CONDUITA.

Consideraţii generale

Dispoziţia psiho-emoşională pozitivă pe parcursul sarcinii devine

deosebit de importantă în timpul naşterii. Este foarte important să fim
conştienţi de faptul că naşterea este cel mai fericit eveniment din
viaţa femeii şi a întregii familii. Acest leitmotiv trebuie să persiste de la
momentul internării în maternitate şi pînă la naşterea propriu-zisă.
Asistenţa medicală intrapartum trebuie să fie axată pe familie
pentru a satisface necesităţile mamei, copilului şi a întregii familii
nu numai în ce priveşte aspectele fiziologice ale naşterii, ci şi cele
intelectuale şi emoţionale. Femeia trebuie neapărat să participe la luarea
deciziilor în privinţa oricărei intervenţii pe parcursul naşterii.
Trebuie să facem tot posibilul ca parturienta să nu rămână singură,
fără supraveghere şi susţinere cu frica şi durerea ei.
Emoţiile femeii în timpul travaliului vorbesc despre necesitatea
strigentă a parturientei de a simţi, de a avea lângă ea o persoană
apropiată care o va încuraja şi îi va acorda un suport fizic şi moral.
Susţinerea psiho-emoţională permanentă a parturientei favorizează
diminuarea durerii în timpul contracţiei uterine, o reducere a
anomaliilor forţelor de travaliu şi frecvenţei utilizării remediilor
uterotonice şi analgetice, contribuie la diminuarea duratei şi ratei
intervenţiilor chirurgicale.
Persoana de suport trebuie să fie destul de instruită privitor la procesul
travaliului şi să-şi asume funcţia de coordonator între personalul medical,
parturientă şi membrii familiei acesteia, va inspirîndu-le încrederea şi
siguranţa într-un final fericit.
Luând în consideraţie avantajele evidente şi lipsa oricărui risc legat de
prezenţa persoanelor pentru suportul parturientei, este necesar de a
depune tot efortul pentru ca parturienta să fie încurajată nu numai de
rudele apropiate, ci şi de personalul medical special antrenat.
Este de dorit să evităm intervenţiile nejustificate, adeseori neplăcute
femeii. Conduita naşterilor fiziologice, în majoritatea cazurilor, constă
în supravegherea minuţioasă fără a transforma acest proces natural
fiziologic într-un procedeu medical (noţiunea de “demedicalizare a
naşterii”).
 În cazul când riscul travaliului este mic, nu trebuie să intervenim în
desfăşurarea naturală a travaliului, cu excepţia acelor situaţii când
eficacitatea şi necesitatea unei intervenţii este evidentă (cum ar fi
amniotomia în caz când punga amniotică este plată).

Fiziologia travaliului

Naşterea este un ect natural fiziologic prin care fătul şi placenta sînt
expulzaţi pe căile naturale de forţele de travaliu care survin la sfîrşitul
gestaţiei, de regulă la termenul de 39-40 săptămîni (eventual la 38-42
săptămîni).
Totalitatea fenomenelor fiziologice, mecanice şi plastice în sistemul
mamă-placentă-făt. Ce determină declanşarea travaliului, se reglează
printr-un sistem complex care include sistemul nervos central, glanda
tiroidă, suprarenalele, ovarele, complexul feto-placentar şi uterul.
Modificările de o mare complexitate locală, vegetative şi endocrine
antreanează o stare specifică a organismului femeii gravide, ceea ce se
manifestă prin semne precursorii (preliminare) naşterii:
1. Coborârea fundului uterin cu respiraţia uşurată.
2. Prezentaţia descinde la intrarea în bazin la multiplare şi se fixează la
intrare în bazin la primipare ceea ce permite o angajare corectă.
3. Eliminarea dopului mucos din canalul cervical.
4. Scăderea ponderală a gravidei şi o diminuare a cantităţii de lichid
amniotic.
5. Dureri discrete în regiunea lombară care nu produc discomfort pentru
gravidă.
6. Modificarea structurală în colul uterin numită “col maturizat”.
Avem dreptul să considerăm începutul travaliului în cazul apariţiei unor
contracţii regulate crescânde în durată şi intensitate, care antrenează
ştergerea colului uterin şi dilatarea orificiului extern.
Naşterea se realizează în 3 perioade:
1. Perioada de dilatare.
2. Perioada de expulzie a fătului.
3. Delivrenţa.
Durata travaliului fiziologic este pînă la 18 ore la primipare şi 10-12 ore
la multipare.
Pe parcursul ultimilor ani se avidenţiază o tendinţă spre reducerea
duratei travaliului pînă la 14-16 ore la primipare şi 8-10 ore la multipare.

Perioada de dilatare
 Această perioadă începe cu declanşarea contracţiilor ritmice şi are ca
efect practic deschiderea orificiului uterin pînă la 10 cm.
Forţa de expulzie principală în această perioadă sînt contracţiile uterine.
Durata contracţiilor progresează de la 15-20 secunde la început, pînă la
60-70 secunde la finele perioadei. Pauzele între contracţii scad de la 8-10
minute pînă la 2-3 minute.
Un medic cu experienţă vastă poate aprecia contracţiile uterine după
durată, frecvenţă, intensitate, vizual – palpator, confruntâdu-le cu
dinamica dilatării colului şi durata travaliului.

Perioada de expulzie

Această perioadă începe din momentul când dilatarea devine completă

şi se termină cu degajarea fătului. Atunci când craniul fetal coboară în
cavitatea bazinului mic şi apasă plexurile nervoase, contracţiile sînt
însoţite de senzaţia a împingere, de defecare – screamătul parturientei
care constituie o contracţie a muşchilor peretelui abdominal, a
diafragmei şi perineului. Aceste contracţii sînt voluntare şi pot fi dirijate
de parturientă. Mărirea concomitentă a presiunii intrauterine (contracţiile)
şi a celei intraabdominale (screamătul) contribuie la expulzia fătului pe
canalul pelvigenital.
Perioadele de expulzie durează între 60-90 minute la primipare şi între
30-40 minute la multipare.

Perioada de expulzie a placentei (delivrenţa)

Perioada de expulzie a placentei (delivrenţa) constă în fenomenele ce au

loc de la expulzia fătului pînă la eliminarea placentei şi a membranelor.
Durează aproximativ 30 minute. Fiziologic, o delivrenţă normală
evaluează în următoarele etape:
- dezlipirea sau decolarea placentei şi a membranelor;
- trecerea placentei din uter în vagin;
- expulzia placentei în afara vaginului.
După decolarea placentei expulzia ei are loc destul de repede.
Cantitatea de sânge pierdut se consideră ca fiind fiziologică sub 250 ml
(0,5% din masa corpului sau 5% din volumul sângelui circulant).

Prima toaletă şi îngrijirea iniţială

Internarea parturientei în maternitate trebuie efectuată într-un mod

prietenos şi reconfortant, politicos şi confidenţial, luând în consideraţie
demnitatea şi sentimentul de genă al femeii (Anexa 1). Datele
anamnestice trebuie colectate cu mare tact. Necesită o apreciere completă
datele din Agenda medicală perinatală.
Necesitatea oricărei proceduri este strcit individuală. OMS recomandă
abandonarea raderii părului şi reducerea la minim a clisterelor.
După efectuarea investigaţiilor şi măsurărilor obstetricale şi generale
trebuie completată fişa medicală după ce parturienta, împreună cu
persoana de susţinere, este însoţită de moaşa în sala de naştere.
La dorinţa , femeia poate folosi lenjeria şi hainele personale.

Îngrijirea şi supravegherea în sala de travaliu.

În secţia de naştere medicul de gardă sau moaşa apreciază repetat

anamneza şi datele din fişa de schim. După care se recomandă:
 examinarea somatică (inspecţia, palparea, percuţia, auscultarea,
determinarea edemelor, etc.).
 examenul obstetrical extern:
- manevrele Leopold (palparea externă);
- măsurarea cu pelvimetrul şi panglica;
- auscultarea bătăilor cordului fetal şi aprecierea frecvenţei, ritmului şi
sonorităţii lor; aprecierea mişcărilor fetale.
 Aprecierea vizual-palpatorie a contracţiilor uterine: intensitatea, durata
şi frecvenţa lor;
 Tuşeul vaginal se practică după o toaletă externă:
- la internarea parturientei în maternitate şi la fiecare 4-6 ore de
supraveghere (OMS: la fiecare 4 ore),
- imediat după ruperea membranelor.
Nu se recomandă abuzul de investigaţii vaginale.
 Supravegherea funcţiei renale şi intenstinale
 Metode suplimentare de investigaţie – cardiotocografia după indicaţii
 Diagnosticul clinic şi programul conduitei naşterii.
Informaţia acumulată trebuie reflectată în fişa individuală (la 1-2 ore )
sau în capitolele respective ale partogramei.
Pentru depistarea precoce a naţterilor prelungire şi complicaţiilor
eventuale se recomandă aplicarea Partogramei O.M.S.
Partograma folosită corect va îmbunătăţi cu siguranţă dirijarea naşterii
şi sfîrşirea la nivel de spital. Experienţa multor ţări şi informaţiile privind
utilizarea partogramei confirmă faptul că
Ea este un mijloc simplu de dirijare a procesului de naştere, uşor de
folosit, necostisitor, neinvaziv şi, în acelaşi timp, deosebit de eficient.

Comportarea viitoarei mame.

 Comportamentul femeii trebuie să fie unul activ. Ea va fi încurajată să
se deplaseze, să-şi modifice poziţia corpului la dorinţă (anexa 2).
Decubitul dorsal antrenează o diminuare a forţelor de contracţie şi
eventual compresia v. Cava inferior, iar, ca urmare, o dereglare a fluxului
feto-placentar şi funcţiei cardiace fetale. De aceea sînt de preferat diverse
variante a poziţiei verticale (în genunchi, pe glezne etc.) sau în decubitul
lateral stîng.
Aici, o importanţă majoră îi revine ăersoanei de suport, care aflîndu-se
permanent cu parturientă, îi va acorda un suport fizic şi moral.

Anestezia la naştere

Durerea , spaima, disconfortul la care este supusă femeia în timpul

travaliului pot varia mult în intensitate în dependenţă de pragul
individual al percepţiei durerii şi de gradul de pregătire fizio-psihologică
a acesteia înainte de travaliu. Diminuarea durerii fără a dăuna femeii,
fătului şi desfăşurării naturale a travaliului este unul din scopurile
supreme în îngrijirea parturientei. Metodele existente de anestezie
medicamentoasă nu sînt lipsite de efecte nedorite, eventual cauzînd
complicaţii serioase. Aşa numitul “standard de aur” – anestezia epiduală
– este o procedură complicată şi necesită medici cu pregătire specială. Cu
toate că această metodă este foarte efectivă, ea are şi unele dezavantaje:
devine mai frecventă insuficientă secundară a forţelor de travaliu şi
prelungirea travaliului. Prin urmare, mai des este nevoiede administrare a
ocitocinei şi recurgerea la operaţia cezariană sau aplicarea a forcepsului.
Este necesar să ştim că există metode alternative de analgezie
(nemedeicamnetoase) care pot fi aplicate de moaşă, parturientă sau
perosna de suport.
Parturientele şi partenerii lor care au beneficiat de cursuri prenatale ştiu
să aplice metodele de relaxare şi diminuare a durerii. Parturienta care se
bucură de susţinere psihoemoţională permanentă din partea personalului
spitalului deosebit de rar necesită anestezie medicamentoasă.
Există 3 categorii de metode alternative de analgezie la naştere: P.
Simkin, (1995) numeşte:

1. Diminuarea impulsurilor nociceptive în focar:

 Aflarea în mişcare a parturientei, modificarea poziţiei corpului (anexa
2,3,4);
 Presiunea localozată bilaterală în regiunea coapselor (anexa 5, fig.1);
- contrapresiunea;
- masajul bilateral al coapselor sau presiunea dublă;
 presiunea în genunchi.
2. Stimularea alternativă pentru inhibiţia senzaţiei de durere:

 Termoterapia (caldă şi rece);

- parturientelor la care durerea şi frica se manifestă prin friosane şi
“pilea găinii”, li se recomandă o baie caldă sau un duş cald. Deosebit
de utilă va fi o plapumă călduroasă uşoară;
- aplicaţiile calde în regiunea perineului se folosesc în perioada a doua
de naştere;
- aplicaţiile reci se folosesc pentru a diminua senzaţia de durere în spate
şi în regiunea sacrală;
- după expulzia fătului se pot aplica pachete cu gheaţă pe perineu. Dacă
femeia tremură şi are mîinele şi picioarele reci mai utile vor fi
aplicaţiile calde.
 Calmarea tactilă;
 Acupresura (presupune masarea în anumite puncte fără a utiliza acele
(punctului Hei-gu şi punctul splinei – anexa 5, fig. 2);
 Injectarea intracutană a 0,1 ml de apă sterilă în regiunea spina iliaca
posterior cu 2-3 cm mai jos şi cu 1-2 cm spre coloana vertebrală;
 Neuroelectrostimularea transcutanată (anexa 5, fig. 3).

3. Reducerea unei reacţii psiho-emoţionale negative (anexa6)

 Suportul psiho-emoţional permanent din partea personalului medical

şi a persoanei de susţinere, încurajarea, lauda, promovarea calmului
parturientei, audoerea muzicii reduc frica şi tensionarea, contribuie la
un progres al travaliului. Persoana de susţinere va fi permanent
preocupată de starea gravidei şi cu o atenţie concentrată doar asupra
ei, o va încuraja şi însufleţi, o va ţine de mînă, o va mînhîia uşor, va
umbla împreună cu ea, o va învăţa să folosească metodele antalgice şi,
prin urmare, va contribui la menţinerea confortului fizic şi emoţional;
 Moaşa care lucrează în sala de naştere va ajuta parturienta în timpul
contracţiilor, o va instrui în metodele de analgezie, va ruga partenerul
să urmărească procedurile. Îi va spune parturientei cum se procedeze
în continuare, va vorbi cu parturienta în timpul contracţiilor ajutînd-o
să-şi dirijeze ritmul respiraţiei cu mişcările mîinilor sau a corpului, va
învăţa partenerul să continue aceste manevre;
Anestezia medicamentoasă va fi redusă la maximum şi urmînd strict
indicaţiile specialistului, mai frecvent, în caz de complicaţii şi intervenţii
operatorii.

Alimentaţia şi hidratarea
 Obstetrica modernă apreciază ca îndoielnică practica existentă de a nu
alimenta parturienta cu scopul evitării regurgitării.
Practica clinică nu a confirmat impactul negativ al alimentaţiei asupra
mamei şi fptului. Abţinerea tradiţională de la alimentaţie este bazată mai
mult pe obicei decât pe cercetări ştiinţifice. În mai multe ţări este
practicată încurajarea parturientei în consumarea lichidului şi produselor
alimentare pentru a recupera energia, a reduce alimentare pentru aa
recupera energia, a reduce tensionarea emoţiolă, a evita deshidratarea şi
cetoacidoza. Decizia se va lua în fiecare caz individual. Femeia
multipară, de obicei, este internată în faza activă şi se află în sala de
travaliu pe parcursul a 2-5 ore. În acest timp e puţin probabil să apară
deshidratarea şi cetoacidoza.
Femeia nulipară, ca şi parturientele cu o perioadă preliminară
prelungită, adeseori se află mai mult timp în salonul de travaliu şi
lipsa de alimentaţie/ hidratare va fi mai mult dăunătoare decât
favorabilă.
Se recomandă consumul de alimente în porţii mici de lichid sau
semilichid la dorinţa femeii. Este binevenit consumul de sucuri.
Supravegherea şi îngrijirea în perioada a II-a a travaliului

Perioada de expulzie începe o dată cu dilatarea completă a colului şi se

termină după expulzia fătului.
Etapele principale ale perioadei de expulzie sînt:
 Momentul dilatării complete a colului uterin;
 Momentul ruperii pungii amniotice şi proprietăţile lichidului amniotic;
 Începutul şi caracteruil scremetelor;
 Apariţia căpşorului;
 Fixarea căpuşorului fetal în fanta vulvară şi degajarea lui;
 Degajarea trunchiului.
Naşterea trebuie să fie condusă de o echipă formată dintr-un
obstetrician, un neonatolog, o moaşă şi o asistenţă medicală.
O mare importanţă are conlucrarea cu familia parturientei pentru
susţinerea acesteia ( la dorinţa femeii). În prezent se revede suficienţa
folosirea utilajelor de uz unic. Binetele, măştile, halatele pot fi cauza
oricăror tipuri de infecţii. Folosirea măştilor, mănuşilor, ochelarilor este
necesară pentru protejarea personajului de contactul cu sângele,
eliminările eventual infectate.
Spălarea sistematică şi calitativă a mâinilor şi utlizarea mănuşilor
sterile este de o maximă importanţă. În lipsa utilajului de uz unic,
respectarea regulilor de aseptică şi antiseptică va fi strict necesară.

Îngrijirea şi supravegherea va include:

 Aprecierea caracterului şi eficacităţii scremetelor;

 Aprecierea cantităţii, mirosului şi nuanţei lichidului amniotic (curat,
meconial, sangvinolent);
 Auscultarea bătăilor cordului fetal, iniţial la fiecare 15 minute, în fianl
– după fiecare screamăt;
 Asistenţa moaşei, care constă în degajarea prudentă a capului fetal fără
protejarea perineului matern.
Efectuarea epiziotomiei de rutină la toate femeile primipare
recomandată precedent nu se mai consideră acceptabilă pentru că are
consecinţe nefavorabile în perspectivă. OMS recomandă ca frecvenţa
epiziotomiilor să nu depăşească 10%.
  Parturienta însăşi îşi alege poziţia. Sînt preferabile diverse variante ale
poziţiei verticale sau în decubit lateral;
 Aprecierea stării fătului şi nou-născutului;
 Contactul mamei şi copilului “piele la piele” prin plasarea lui pe
abdomenul mamei pentru prevenirea hipotermiei (răcirii) şi pentru
crearea emoţiilor pozitive a mamei;
 Alăptarea cît mai repede posibil: reflexul sugerii apare, de regulă, timp
de 20-60 minute după naştere;
 Toaleta primară a nou-născutului;
 Profilaxia oftalmo-blenoreei;
 Aflarea copilului împreună cu mama 24 din 24 ore (rooming-ul).
Acest fapt contribuie la:
- profilaxia hemoragiei uterine;
- stimularea lactaţiei;
- preluarea anticorpilor materni;
- crearea unui confort psiho-emoţional.
Aşadar naşterea fiziologică nu necesită alocări financiare considerabile
şi poate fi condusă în maternitate atât de medic cât şi de moaşă.

Declanşarea artificială/intensificarea travaliului

Administrarea ocitocinei în timpul travaliului se face destul de frecvent

şi este justificată atunci când este necesară declanşarea sau intensificarea
travaliului pentru a evita urmările unei sarcini prolongate sau travaliului
prelungit.
Dar utilizarea ocitocinei fără indicaţii stricte poate, la rândul său, avea
consecinţe nefavorabile care se manifestă prin hipertensiune uterină şi,
prin urmare, dereglarea fluxului feto-placentar şi hipoxie fetală. A fost
observată şi creşterea frecvenţei de hiperbilirubinemie la nou-născut. În
timpul administrării ocitocinei medicul şi moaşa vor supraveghea
parturienta cu atenţie sporită. Dacă se evidenţiază o supradozare şi/sau
apar modificări nefavorabile a bătăilor cordului fetal, injectarea ocitocinei
trebuie încetată imediat. Pacienta trebuie plasată în decubit lateral stâng.
Se administrează oxigen, remedii spacmolitice, se efectuează tratamentul
hipoxiei fetale. Un astfel de tratament este de obicei suficient. În caz de
necesitate se va recurge la intervenţie operatorie.
În unele naşteri se admite administrarea preparatelor ocitocice.
Supravegherea şi conduita în perioada de delivrenţă

Se recomandă o conduită prudentă: se va aştepta timp de 30 de minute

(durata fiziologică a delivrenţei).
În caz de reţinere de decolare a placentei sînt posibile manevre
manuale.

Personalul de asistenţă

La selectarea şi angajarea personalului pentru sala de naştere este

necesar să se examineze calităţile lor umane şi aptitudinile comunicative.
Este esenţial ca acest personal să aprecieze metoda mediului bazat pe
familie, să susţină calmul parturientei şi stima de sine. Tot personalul
implicat în supravegherea mamei şi a copilului trebuie să aibă cunoştinţe
vaste , teoretice şi practice, să posede un spectru larg de aptitudini, dând
dovadă de competenţăprofesională pentru a face faţă situaţiilor care
necesită moduri complexe de gândire clinică şi luare a deciziilor. Este
absolut necesară prezenţa unui specialist psiholog.
Scopul de bază a activităţii personalului este susţinerea pacientei şi
întregii familii pentru a-i pregăti pentru rolul de părinţi.

Persoana de suport

La dorinţa femeii ea va fi susţinută în timpul travaliului de soţ, de

persoana apropiată sau de o femeie cu pregătire specială (“Doula”), care
se va afla permanent cu parturienta şi îi va crea confortul emoţional.
Pe lîngă aceasta, lucrătorii asistenţei sociale, slujitorii cultelor,
sociologii pot să-i acorde femeii ajutorul necesar (anexele 6,7).
Lăuzia fiziologică

În perioada de lăuzie are loc involuţia modificărilor generale şi locale

induse de gestaţie, cu revenirea la starea morfofiziologică precedentă
acesteia (excepţie face glanda mamară).
Lăuzia debutează imediat după naştere şi durează 42 de zile.
a. Lăuzia imediată (primele 24 ore) – se caracterizează printr-o oboseală
datorată efortului fizic intens depus în timpul travaliului şi expulsiei.
Lăuza este obosită,adinamică, somnolentă, pulsul este plin, bradicardie şi
revine la normal în 2-3 zile.Uneori apare frisonul fiziologic care se
caracterizează prin lipsa creşterii termice şi lipsa tahicardiei sau altor
manifestări, ce sînt indicii unei stări septice.
Este important de urmărit cu atenţie cantitatea şi caracterul eliminărilor
vaginale, mai ales la pacientele din grupul de risc, Ps, TA, t , nivelul
fundului uterin.
Diurează reprezintă un parametru important în supravegherea lăuzei.
Tulburările de micţiune pot fi consecinţa unor traumatisme obstetricale şi
pot ajunge la retenţie acută de urină în caz de traumatism direct utero-
vezical cu edem sau infiltraţie direct utero-vezical cu edem sau infiltraţie
hemoragică la acest nivel. În primele 24-48 de ore postpartum se produce
o creştere considerabilă a diurezei, pentru ca apoi această să revină la
paramentrii normali.
b. Lăuzia propriu-zisă durează pînă în ziua 10-12 după naştere.
Etapa respectivă este dominată de fenomenele involutive raăide ale
uterului acesta devenind organ pelvin în 10-12 zile.
Colicele uterine sînt întîlnite mai ales la multipare şi se manifestă prin
dureri lombo-abdominale cu caracter colicativ intensificate de supt, care
cedează de multe ori la sedative şi analgetice.
c. Lăuzia tardivă începe din ziua 10-12 pînă la 42 de zile.
În zilele care urmează după naştere mama are nevoie de sprijin psihic,
emoţional şi de ajutorul personalului medical. Cadrele medicale trebuie să
încurajeze contactul dintre mamă şo copil, săajute mama la îngrijirea lui.
Foarte important este controlul infecţiei în lăuzie. Folosirea unui salon
comun în care sînt mai multe mame cu copiii lor, poate conduce la
creşterea riscului de infecţie.
 Reducerea contactului între lăuziei aflarea într-un salon a unei femei cu
copilul său ar micşora la minim infecţia în postpartum.

Supravegherea de rutină

Supravegherea şi înregistrarea regulată (dimineaţa şi seara) a valorilor

temperaturii, pulsului, tensiunii arteriale, înălţimii fundului uterin,
aspectului lohiilor şi leziunilor canalului moale reprezintă o practică
obişnuită în zilele care urmează după naştere.
Perioada post-partum este adesea însoţită de unele senzaţii de
discomfort. Durerea în zona perineală şi la nivelul sînilor este obişnuită.
Crampele uterine pot, de asemenea, cauza suferinţă în primele patru zile
după naştere. Prescrierea medicamentelor pentru diminuarea acestor
simptoame se va efectua în urma examinării atente a investigaţiilor.
Mobilizarea rapidă reprezintă o condiţie şi o măsură obligatorie pentru
ca lăuzia să evolueze în condiţii normale. Mobilizarea în primele 24 de
ore are mai multe avantaje. Din a treia zi se recomandă gimnastica.
Raţia alimantară trebuie să fie cât mai diversă, fără restricţii. Unii
autori indică hidratarea şi alimentarea femeii la o oră dupănaştere, dacă
naşterea a decurs fără complicaţii. În prima zi se recomandă o alimentaţie
lichidă: ceai, lapte, sucuri, compoturi, siropuri. În ziua a doua, se trece la
o alimentaţie completă, evitîndu-se, de regulă, carnea conservată,
alcoolul, cafeaua, condimentele. La femeile care alăptează, raţia
alimentară trebuie să conţină o cantitate mare de calorii şi proteine,
comparativ cu femeia gravidă.
Îngrijirea sânilor la lăuzele care alăptează este foarte importantă pentru
a preîntîmpina apariţia eventualelor leziuni mamelonare (fisuri). Femeia
trebuie să spele cu apă fiartă mamelonul şi areola înainte de fiecare
alăptare. Un regim de alimentare a copilului cu un interval de 3-4 ore va
contribui la menţinerea secreţiei lactate şi evitarea lactostazei. Când apar
fisuri mamelonare, se efectuează iradiere cu raze ultraviolete.
Este necesară respectarea regimului de somn şi odihnă, o atmosferă
calmă, o atitudine binevoitoare şi ajutor atât din partea personalului, cât şi
din partea rudelor. De cele mai multe ori, oboseala şi stresul pot cauza
reducerea calitativă şi cantitativă a secreţiei laptelui.
Durata spitalizării cuplului “mama – copil” depinde de starea sănătăţii
ambilor, vaccinările copilului, de modalitatea acceptată în maternitate şi
de disponibilitatea localului. În condiţiile noastre externarea este
recomandată din ziua a 3-a pînă la a 5-ea zi.
ÎNGRIJIREA ESENŢIALĂ ŞI ALIMENTAREA NOU-
NĂSCUTULUI.

Îngrijirea esenţială a nou-născutului

Îngrijirea esenţială a nou-născutului sănătos.

Pe aprcursul anilor, odată cu “instituţionarea” naşterilor, a apărut

tendinţa de a privi nou-născutului ca pe un “pacient” aparte. Un asemenea
punct de vedere, probabil,se potriveşte în cazul nou-născuţilor bolnavi
sau prematuri, însă pruncii sănătoşi merită o altă abordare. Pînă nu
demult accentul în îngrijire se punea pe separarea nou-născutului de
mamă, mama mu lua parte la îngrijirea copilului în maternitate, copilul
era alăptat strict pe ore. Majoritatea mamelor după plecare la domiciliu nu
cunoşteau procedeele de prelucrare a bontului ombilical, toaleta ochilor,
tegumantelor, mucoaselor. Nu se făcea o educaţie a mamei în avantajul
alimentării naturale nou-născutului şi a mamei ceea ce ducea la
introducerea precoce a suplimentului şi la trecerea timpurie la alimentaţia
mixtă, apoi la cea artificială. În prezent însă pendulul îngrijirii
instituţionale şi-a început oscilaţia inversă, spitalele stimulînd
funcţionarea cuplului mamă-prunc ca o unitate integrală. Iată câteva
modalităţi de a obţine această unitate:
 facilitatea procesului de adaptare calmă, fiziologică a pruncului la
viaţă extrauterină;
 facilitatea contactului imediat şi ulterior dontre prunc, mamă şi
familie;
 stabilirea unor mecanisme sau indici pentru depistarea şi înlăturarea
stărilor de boală la nou-născuţi;
 promovarea convinsă a alăptării ca fiind forma cea mai bună de
alimentare a nou-născutului;
 punerea la dispoziţia părinţilor a resurselor de instruire a-i ajuta la
îngrijirea pruncului;
 acordarea îngrijirii medicale preventive şi examinărilor recomandate
nou-născuţilor.
Contactul dintre prunc, mamă şi familie.
Imediat după naştere trebuie stimulat contactul permanent al nou-
născutului cu mama. De acum înainte nu există nici o justificare pentru
separarea unui nou-născut sănătos de mama sa.

Examinarea şi asistenţa imediată a nou-născutului Procedurile

descirse mai jos trebuie aplicate tuturor nou-născuţilor (OMS, 1997).
Etapa 1. Pregătirea sălii de naştere.
Etapa 2. Uscarea copilului
Etapa 3. Examinarea copilului
Imediat după naştere copilului, în timpul uscării lui, lucrătorii medicali
trebuie să-l examineze pentru a determina starea lui şi pentru a stabili
dacă are nevoie de o îngrijire specială. Copilul sănătos este dat mamei.
Respiraţia spontană şi frecvenţa cardiacă se stabilesc cu scopul de a
identifica copiii care au nevoie de o resuscitare imediată. Acesta este cel
mai important lucru şi trebuie făcut în primele 30 de secunde de la
naştere.
Stabilirea vârstei de gestaţie în dependenţă de greutatea corpului, cu
scopul de a identifica copiii cu greutate joasă la naştere, care vor avea
nevoie de o îngrijire specială.
Stabilirea defectelor la naştere sau a traumelor cu scopul de a asigura un
tratament adecvat şi oportun.
Definiţii
Respiraţie: respiraţia normală a copilului înseamnă iniţierea respiraţiei
spontane pe parcursul primelor 30 sec. după naştere.
Frecvenţa cardiacă: o frecvenţă a inimii mai mare de 100 băt/min este
considerată acceptabilă la naştere, după câteva minute ea poate creşte
peste 120 băt/min.
Greutatea la naştere: este prima greutate înregistrată a copilului. Ea
trebuie măsurată pe parcursul primelor ore după naştere.
Vârsta de gestaţie: durata gestaţiei este măsurată de la prima zi a
ultimului ciclu menstrual normal. Ea este exprimată în zile/săptămîni
complete. O naştere la termen are loc între 38-42 de săptămîni complete
de gestaţie (259-293) zile). Această informaţie trebuie oferită mamei
înainte de naştere.

Etapa 4. Înmînarea copilului mamei.

După cum s-a menţionat mai sus, orice lucrător medical trebuie să fie
conştient de faptul că nou-născutul este o persoană cu un
comportament neurosenzorial; el are capacitatea de a percepe, poate să
simtă durerea, căldura sau răceala, poate mirosi, gusta şi ţipa (de bucurie
sau durere). Orice copil nou-născut trebuie tratat ca fiinţă umană.
 Câteva studii au demonstrat că, pentru mamă, perioada imediat
postnatală este foarte emotivă, deosebit de importantă pentru promovarea
legăturii dintre mamă şi copil. Separarea copilului de mamă chiar pentru
o oră sau două produce tulburări în starea ei afectivă şi poate avea un
efect negativ asupra îngrijirii copilului sau alăptării.
După ce copilul a fost uscat, el trebuie plasat pe burta mamei, în
contact piele la piele, îmbrăcat în căviuliţă. Cuplul mamă-copil se înveleşte cu un
cearşaf sau cearşaf şi pătură. Pe parcursul a 15-30 minute majoritatea copiilor încep să
caute mamelonul, ceea ce le va permite să-l urmărească şi să-l atingă.
“Lanţul cald” este un set de proceduri de minimalizare a posibilităţii
apariţiei hipotermiei şi de asigurare a bunăstării copilului. Nereuşita
implementării unora dintre ele va duce la ruperea lanţului şi la creşterea
riscului de răcire a copilului. Verigile “lanţului cald” sunt următoarele:
 instruirea întregului personal implicat în procesul de naştere şi de
îngrijire ulterioară a copilului; pregătirea sălii de naştere, asigurarea
unei săli curate, calde, uscate;
 asigurarea unei suprafeţe de naţtere curate şi calde; materialele de
înfăşare să fie calde şi uscate;
 uscarea imediată a nou-născutului;
 înfăşarea copilului şi predarea lui cât mai repede mamei;
 punerea copilului la sânul matern;
 acoperirea capului copilului cu o căciuliţă caldă;
 acoperirea mamei şi a copilului;
 în caz de necesitate, asigurarea unui transport cald şi neprimejdios;
Dacă acestea nu pot fi întreprinse, este acceptabil să se usuce copilul şi
să înfaşe, plasîndu-l cât mai aproape de mamă. Asiguraţi-vă că salonul
este cald. Este greu să se încălzească copilul care este deja hipotermic –
înfăşarea lui ar însemna doar păstrarea lui la temperatura joasă, la care
a ajuns.

Etapa 5. Dezobstruarea căilor de pătrundere a aerului

Etapa 6. Secţionarea ombilicului
Etapa 7. Prima alimentare
Imediat după naştere copilul sănătos va căuta hrana în mod instinctiv.
În primele ore după naştere copilul este vioi, activ şi gata de a fi
alimentat. Dacă în timpul naşterii mamei i s-au dat unele medicamente
(din drupă anesteticelor), copilul poate să nu fie vioi. Se spune că
procesul de naştere a copilului este finit în mometul în care copilul este
transferat din placentă la piept, pentru a fi alăptat.
Copilul sănătos, plasat pe burta mamei, se poate târîi singur la piept.
Dacă a trecut depresia narcotică, el va găsi singur pieptul în primele ore
de viaţă, fără ajutor suplimentar. Contactul "piele la piele” stimulează
producerea oxitocinei la mamă, condiţionează lactaţia, şi uşurează
îndepărtarea placentei.
Etapa 8. Determinarea grupei sanguine.
Se examinează sângele cordonului ombilical, care poate da în vileag
cazuri suspecte de incompatibilitate ABO sau alt fel de afecţiuni
hemolitice şi indică dacă mama necesită administrarea Hemoglobulinei
Imune Rh.
Etapa 9. Proceduri de profilaxie. Vitamina K.
Pentru a preveni sângerarea timpurie şi hemoragiile de mai târziu, se
recomandă profilaxia cu vitamina K în doză de 2 mg per os, o doză în
prima zi, a doua doză în ziua a şaptea de viaţă.
Profilaxia gonoblenoreei
Dezavantajul principal al nitratului de argint şi a sulfatului de natriu de
30 % constă în faptul că ele provoacă deseori conjunctivita. În regiunile
cu un procent înalt de cazuri de gonoreea, tratamentul cu unguent 1%
tetraciclină şi 0,5 % eritromicină. Recomandăm folosirea unguentului de
1% tetraciclină care nu este dăunător, scump sau greu de întrebuinţat.
Profilaxia gonoblenoreei se efectuează cu sulfacil de natriu de 30%.
Transferarea copilului în salonul pentru mamă şi nou-născut
Imediat după transferarea copilului în salonul pentru mamă şi nou-
născut, lui trebuie să i se măsoare temperatura, care se înregistrează în
fişa specială pentru temperatură, frecvenţa cardiacă şi cea respiratorie.
Temperatura se înregistrează o dată în zi, iar frecvenţa cardiacă şi cea
respiratorie de două ori pe zi. Un pericol mare prezintă pentru copil
eliminarea întîrziată a meconiului, care poate provoca hipotermia sau
hipertermia.
Unde trebuie să se afle nou-născutul?
Conform normelor standard copilul trebuie să se afle cu mama.
Leagănul lui trebuie să fie alături de patul mamei, astfel ca ea să poată
vedea copilul, iar în caz de necesitate să îngrijească de el 24 liber ore.
Numai în aşa fel ea va înţelege ce doreşte copilul ei. Dacă mama este
bolnavă sau dacă ea doreşte copilul în timpul nopţii, el poate fi plasat în
salonul comun. În acest caz mama trebuie întrebată cu dacă poate fi
trezită pentru a alăpta copilul, dacă el va dori. Copilul trebuie alimentat
când doreşte, acest lucru poate fi realizat uşor, dacă copilul se află alături
de mamă.
Toaleta igienică a tegumentelor şi mucoaselor.
Îngrijirea se efectuează în funcţie de starea generală a copilului. O
importanţă majoră se acordîă îngrijirii pielii, deoarece:
 Pielea este un organ de respiraţie. Intensitatea respiraţiei tisulare la
copii este foarte intensă.
 Funcţia de resorbţie a pielii este mai intensă (stratul corneal este
subţire, numărul de vase sanguine e mare). Pe aceasta se bazează
 contraindicarea administrării unor medicamente în formă de
unguente, creme.
 Pielea este un organ sensibil. Cel mai sensibil la atingere este pielea
feţei, a palmelor şi a tălpii.
 Pielea este un organ de formare a multor fermenţi, vitaminelor,
substanţelor biologic active.
Ea nu trebuie executată în mod neplăcut. Nou-născuţii se spală cu săpun
special, cu apă călduţă curgătoare (36,5-37 C), se şterg gingaş cu un
scutec cald. Cu un tampon înmuiat în ulei vegetal se prelucrează pliurile
cutanate, îndepărtînd vernixul caseos. Pentru profilaxia intertrigoului
regiunea inghinală axilară, a feselor se ung uşor cu unguent de tanină de
5%.
Toaleta de dimineaţă a nou-născutului include: spălarea feţei cu apă
călduţă fiartă, spălarea ochilor cu un tampon de vată steril înmuiat în apă
fiartă. Fiecare ochi se spală cu tampon aparte în direcţia de la colţul
lateral al ochiului spre nas, apoi se şterge gingaş cu un şerveţel moale. Pe
parcursul zilei ochii se spală ori de câte ori este nevoie.
Narinele la copii trebuie curăţate mai frecvent. Se folosesc tampoane
din vată sterilă, înmuiate în vaselină sterilă sau în ulei vegetal steril şi se
efectuează mişcări rotatorii, astfel pătruzînd la o distanţă de 1,0-1,5 cm,
Narinele se prelucrează cu tampoane separate. Această procedură nu
trebuie să fie de lungă durată.
Categoril este interzis a folosi obiecte dure, cum ar fi bastonaşele
înfăşurate în vată.
Toaleta urechiuşelor se face rar, ele se şterg cu fitiluri de vată.
Cavitatea bucală la nou-născuţii sănătoşi nu se şterge, deoarece
mucoasa cavităţii bucale se traumează uşor.
Poziţia în timpul somnului
Riscul decesului copilului e minim dacă el doarme în decubit lateral
sau dorsal (în scopul evitării morţii subite).
Controlul temperaturii corpului
La copilul născut la termen temperatura corpului este de 37 C. La orice
schimbare a temperaturii copilul necesită o supraveghere mai intensă, în
special pentru a exclude infecţia, sepsilul. Temperatura în odaia în care se
află nou-născutul înfăşat, trebuie să fie menţinută în limitele 22-22 C.
Dacă temperatura în odaie va coborî mai jos de 20 C, capul copilului va fi
acoperit, iar copilul va fi învelit suplimentar cu 1-2 scutece sau cu o
plăpiumioară de lînă. Este foarte important a preveni supraîncălzirea
copilului, dacă el este acoperit cu multe scutece sau cu o plapumă grea.
Pătucul copilului nu trebuie pus prea aproape de încălzitor sau în calea
razelor solare directe. Nu se recomandă categoric de pus în pătucul
copilului vreo sursă de încălzire.
Dinamica masei corporale
 E necesară cîntărirea zilnică a copilului (sau peste o zi) pentru a
observa dinamica creşterii masei corporale, care este un indice al calităţii
alimentării. Copilul care este alimentat în mod natural şi atunci când
doreşte, nu trebuie să aibă pierderi în greutate.
Pierderea zilnică a masei corporale în primele zile după naştere nu
trebuie să depăşească 10 % din masa iniţială. De exemplu, copilul cu
masa la naştere de 4,5 kg poate pierde 450 g în decurs de cinci zile. De la
ziua a şasea, creşterea zilnică normală a masei corporale este de 30 g pînă
la vîrsta de 6 luni.
Diureza
La mulţi nou-născuţi eliminarea urinei are loc la naştere. În cazurile în
care copilul este alimentat în mod matural, consumul de lichide este mai
mic, de aceea, în următoarele 24-36 ore se elimină cantităţi mici de urină.
Pe parcursul zilelor următoare urina se elimină în volum de 40-60ml/kg
după alimentare sau în cazurile când perineul este iritat de un flux de aer.
În cazuri rare de patologii sau chiar la copiii sănătoşi se observă anurie
sau oliguire.
Motorica intenstinală
Împreună cu mişcarea, la majoritatea nou-născuţilor în primele minute
după naştere apare şi defecarea, care apoi apare regulat. La început are
loc o eliminare de meconiu, care este o masă densă de culoare verde-
întunecat, compus din secretul intenstinal, bila (înpreună cu biliribina),
produse ale activităţii fătului înghiţite cu lichidul amniotic şi resturi de
celule descuamate a mucoasei intestinale. Peste 2-3 zile după naştere, pe
parcursul cărora scaunul este “tranzitor” (care este compus din meconiu şi
scaun obişnuit), când copilul este trecut la alimentare stabilă, schimbările
scaunului se întrerup şi el capătă culoare obişnuită. La copiii alimentaţi în
mod natural, scaunul este de consistenţă moale şi de culoare cafeniu
gălbui, are reacţie acidă, apare ca regulă după fiecare alimentare. Copiii
alimentaţi în mod artificial, scaunul are reacţie mai puţin acidă, este mai
dens şi de o culoare mai deschisă, apare de 1-2 ori pe zi.
Flora bacteriană la nou-născuţii alimentaţi în mod natural şi artificial
este obişnuită, cu enterococi, bacteroizi, lactobacterii. Ultimele
predomină în intenstinul copiilor sugari, care în special sînt alimentaţi în
mod natural.

Profilaxia infecţiilor în salonul pentru nou-născuţi. Spălarea pe

mîini.
Nou-născuţii riscă să fie infectaţi chiar de personalul medical, din acest
considerent, în salonul pentru nou-născuţi sănătoşi trebuie respectate
strict regulile de igienă înainte de a hrăni copilul sau de a se atinge de el.
Trebuie să fie deosebit de precauţi atât mama, cât şi ceilalţi membri ai
familiei copilului.
Îngrijirea bontului ombilical.

Dacă bontul ombilical a fost corect prelucrat la naştere, atunci trebuie

de luat măsuri pentru a preîntîmpina infectarea lui în zilele următoare
după naştere. Aceasta permite micşorarea riscului infectării nou-
născutului.
Se prelucrează cu alcool etilic de 70grade sau apă oxigienată, apoi cu o
soluţie de 5% de Kaliu permanganat. Este necesară prezenţa mamei în
timpul efectuării acestei proceduri ca apoi mama să poată înfăptui de sine
stătător procedura respectivă. După căderea bontului ombilical (a 4-a sau
a 5-a zi), plaga ombilicală se spală cu apă oxigenată de 3%, apoi se
prelucrează cu alcool etilic de 70grade şi cu soluţie de 5% de
permanganat de caliu.

Toaleta plăgii ombilicale.

Bontul ombilical se menţine uneori încă 4-5 zile după naştere.

Asistenţa medicală de patronaj va da indicaţiile necesare cum trebuie
îngrijit ombilicul, pentru a preîntîmpina infectarea lui şi căderea acestuia
la timp. Este obligator ca plaga ombilicală să fie uscată după fiecare baie.
Când bontul ombilical va cădea, plaga ombilicală va trebui prelucrată
zilnic cu verde de briliant, pînă la cicatrizare completă. Dacă va apărea
hiperemia, edemaţierea, inflamarea sau supurarea lui adresaţi-vă de
urgenţă la sora de patronaj sau medic. Hemoragiile neînsemnate nu
prezintă pericol şi se consideră ca fiind în limitele normei.

Etapa a 10-ea. Baia copilului.

Procedura de baie a copilului nu este recomandată imediat după

naştere, limitându-ne, în primele zile, n,umai cu o ştergere uşoară, cu apă
călduţă (între 37-38 C) a tegumantelor. Dacă copilul este murdar de sânge
sau meconiu, se admite ca după 2-4 ore de la naştere copilul să fie
scăldat, cu condiţia ca temperatura corpului să fie normală.

Moaşa trebuie să cunoască următoarele momente:

- odaia în care se va băi copilul trebuie să fie încălzită;

- se foloseşte apă călduţă, temperatura ei va fi controlată cu cotul;
- cădiţa trebuie să fie plasată în apropierea sursei de căldură;
- rapid şi cu mişcări fine de scăldat copilul;
- după ce este scos din cadă, copilul trebuie imediat învelit într-un
scutec şi şters bine de la cap pînă la călcâi;
- rapid de înfăşat copilul;
- după baie, copilul este adus mamei pentru a fi alăptat.
În timpul schimbării scutecelor, trebuie să fim atenţi să nu răcim
copilul, îndeplinind toate procedurile rapid şi având grijă ca pruncul să fie
învelit tot timpul.

Etapa a 11-ea. Înfăşatul.

De regulă, după baie, se practică înfăşatul strîns al copilului. Se crede

că scutecele protejează copiii de infecţiile din exterior. Însă pînă în
prezent nu există nici o dovadă ştiinţifică care ar confirma această părere.
Este preferabil ca nou-născutul să fie înfăşat în scutece calde de bumbac.
Se recomandă, de asemenea, înfăşarea părţii de jos a corpului, lăsînd
capul şi mînuţele libere.
Este necesar de evitat înfăşarea strânsă a copilului deoarece:
- poate fi perturbată excursia diafragmei şi pătrunderea oxigenului în
plămîni;
- se dereglează circulaţia sanguină;
- lipsa spaţiului de aer liber între scutec şi corpul copilului, împiedică
menţinerea căldurii;
- poziţia nemişcată a membrelor duce la terggiversarea dezvoltării
mişcărilor de coordonare, apar dificultăţi în alimentarea copilului,
copilul adaogă mai puţin în greutate şi procesului de lactaţie.
-
Etapa a 12-a. Nou-născuţii bolnavi.

Orice nou-născut trebuie supravegheat timp de 6-12 ore după

naştere pînă la adaptarea lui completă. Trebuie observate şi
înregistrate schimbările ce au loc în fiece oră, pînă când pruncul pare să
se fi adaptat la noul mediu, normalizându-i-se temperatura, frecvenţa
respiraţiei şi efortul respirator, pulsul, perfuzia sângelui, tonusul şi
dinamicitatea pruncului. Aceste observaţii pot fi efectuate în salonul
mamei sau, în caz de necesitate, în salonul pentru nou-născuţi.
În fişa nou-născutului trebuie documentată starea sănătăţii mamei,
cursul prenatal, travaliul şi naşterea. Din aceste înregistrări un medic
trebuie să poată determina dacă pruncul este supus riscului generat de:
 complicaţiile din timpul sarcinii;
 afecţiunile ereditare;
 complicaţiile cauzate de afecţiunile materne (diabet);
 complicaţiile legate de medicamentele administrate mamei (fie în
perioada sarcinii, fie în timpul travaliului);
 animalii congenitale;
 onfecţii intrauterine sai intranatale;
 traume de pe urma hipoxiei;
 izoimunizare Rh;
 traume natale;
 aspirarea meconiului.
Unastfel de examen fizic complet cum a fost cel din sala de naştere
trebuie efectuat zilnic.
Rezultatele acestor examinări trebuie notate în fişa npu-născutului şi
trebuie să includă următoarele aspecte:
a) măsurarea circumferinţei capului, lungimea şi greutatea pruncului;
b) identificarea anomaliilor congenitale sau a altor semne neobişnuite;
c) depistarea cianozei;
d) palparea fontanelelor şi a suturelor craniene;
e) determinarea permeabilităţii căilor nazale;
f) palparea limbii;
g) aprecierea poziţiei mandibulei;
h) aprecierea stării funcţionării inimii, inclusiv palparea pulsului femural;
i) aprecierea funcţiei respiratorii;
j) aprecierea stării organelor abdominale şi a organomegaliei;
k) aprecierea stării organelor genitale, iar la băieţi şi coborârea
testiculelor;
l) verificarea permeabilităţii anusului;
m) depistarea dislocării coapselor;
n) examinarea coloanei vertebrale, a claviculelor şi a extremităţilor;
o) examenul sistemului nervos central, inclusiv tonusul, reflexele
neonatale, activitatea motorie.
Vârtsa de gestaţie trebuie determinată atât în urma examenului fizic cât
şi a evoluţiei materne. Greutatea pruncului la naştere, lungimea şi
circumferinţa craniului trebuie expuse în mod grafic, conform vârstei de
gestaţie, utilizându-se standarde corespunzătoare legate de populaţia dată,
deoarece acest proces poate fi util la identificarea anumitor riscuri.
Odată ce a avut loc stabilizarea iniţială, vor fi necesare observaţii
periodice ale modului de alimentare a pruncului, a excrementelor şi ale
semnelor vitale. La copiii care se află permanent lângă mama lor, aceste
observaţii pot fi efectuate de către însăşi mama. Asistenţa de îngrijire
primară trebuie să completeze datele privind dezvoltarea copilului
împreună cu mama. Această posibilitate trebuie folosită pentru a o învăţa
pe mamă unele lucruri utile privind îngrijirea pruncului şi particularităţile
neurocomportaţionale ale acestuia.
 Pentru cazurile când se descoperă anomalii trebuie să existe un
mecanism de înştiinţare a medicilor competenţi în domeniul respectiv,
astfel încât diagnostica şi tratamentul corespunzător să înceapă cît mai
repede posibil. Dacă a fost depistată o problemă în timpul examinărilor
iniţiale, s-ar putea să fie nevoie de un plan individual de îngrijire. Va fi
nevoie de aa elabora standarde speciale pentru acele afecţiuni care pot
prezenta un risc sporit sau care necesită înştiinţarea a medicului şi o
supraveghere specială.

Îngrijirea copilului la domiciliu

Toate cele necesare pentru îngrijirea copilului la domiciliu trebuie să fie

procurate din timp. Camera unde se va afla copilul după ce va fi externat,
trebuie să fie curată şi uscată. Ea trebuie să fie eliberată de obiectele care
nu sînt necesare la momentul dat. Până la sosirea mamei şi a nou-
născutului din maternitate se va face ordine în tot apartamentul, zilnic, la
fiecare trei ore se va aerisi pentru 10-15 minute odaia în care stă copilul.
Temperatura aerului trebuie să fie menţinută în limitele 20-22 C, iar dacă
copilul este prematur -–2-24 C. În timpul cald al anului fereastra sau
oberlihtul trebuie să fie permanent deschis. Chiar dacă geamul sau
oberlihtul este dechis, nu puneţi de fiecare dată copilului căciuliţa. În
odaie nu trebuie să fie mirosuri tari, neplăcute, nu se admite în nici un caz
fumul de ţigară. Obiectele de îngrijire sînt plasate alături de pătucul
copilului şi acoperite cu un şerveţel de hârtie sau cu o bucăţică de tifon
curat.
Obiectele necesare:
- ulei de vaselină steril;
- bumbac steril;
- termometre pentru măsurarea temperaturii corporale şi a temperaturii
apei;
- pară de cauciuc pentru clister;
- tub de evacuare a gazelor;
- termofor;
- foarfece;
- pipete (2-3);
- soluţie proaspăt pregătită de permanganat de caliu;
- soluţie alcool de (70%);
- soluţie de 3% apă oxigenată, soluţie furacilină;
- soluţie de permanganat de caliu 5% sau soluţie de 1% verde de
briliant.
Setul de hăinuţe pentru nou-născuţi trebuie să includă:
- 10 scutece de bumbac (70x100 cm);
- 5 scutece flauşant (70x100 cm);
- 2 bucăţi de muşama (60x60 cm);
- 4-6 cearşafuri;
- 2 combinezoane;
- 2 pijamale;
- 6-10 maiouri de bumbac;
- 4-6 maiouri de tricotaj;
- 2-3 căciuliţe;
- 2-3 căciuliţe călduroase;
- o plapumă de bumbac, flauşată.
Toate obiectele noi trebuie să fie spălate şi fierte. Apoi hainele se spală
în măsura necesităţii şi se calcă cu fierul pe ambele părţi. Hainele
copilului de pînă la un an de zile se spală numai cu săpun pentru copii.
Pătucul copilaşului se plasează la un loc luminos şi îmdepărtat de
încălzitoare, uşă, fereastră, astfel ca bebeluşul să nu se afle în curent.
Înălţimea pereţilor nu trebuie să fie mai joasă de nivelul toracelui
copilului de un an (aproximativ 60cm), în aşa fel ca pruncul să nu poată
cădea din el, deoarece în primele şase luni el devine foarte activ şi
dinamic. Pentru prevenirea deformării coloanei verterbrale, nou-născutul
va fi culcat într-un pătuc fără pernă, nu este de dorit folosirea saltelei de
bumbac sau de puf, e de preferat salteaua confecţionată din paralon, paie
sau păr de cal. Nou-nîscutul prematur sub cap şi umeri i se pune o pernă
densă, dar nu înaltă.
Toate lucrurile bebeluşului necesită o dezinfectare permanentă: pătucul
şi salteaua se şterg cu soluţie dezinfectantă, instrumentele, suzetele,
sticluţele, pipetele, para de cauciuc pentru cliter se fierb nu mai puţin de
20 minute, biberoanele se fierb separat de obiectele de sticlă.
Cel care îngrijeşte de nou-născut trebuie să respecte strict toate regulile
de aseptică şi antiseptică. În special, o importanţă mare are curăţenia
mâinilor. Unghiile trebuie să fie scurt tăiate şi curate. După toaleta
copilului este necesar de a spăla mâinile cu săpun şi de a le prelucra cu o
soluţie dezinfectantă. Pentru preîntîmpinarea răspîndirii infecţiei
aerogene, se îmbracă o mască confecţionată din tifon în 4 straturi.

Scăldatul copilului

Este obligator ca micuţul să fie scăldat din prima zi de externare din

maternitate. Părerea că bebeluşul trebuie scăldat numai după ce plaga
ombilicală a regenarat, nu este îndeajuns argumentată. Pielea şi mucoasa
la nou-născuţi este supusă unei însămânţări bacteriene în timpul naşterii şi
imediat după naştere, de pe pielea copilului, infecţia uşor nimereşte în
plaga ombilicală. Scăldatul chiar din prima zi de viaţă, efectuat corect şi
regulat permite a preveni însămînţarea bacteriană masivă a pielii, a
mucoaselor şi a plăgii ombilicale. La oraş ne folosim de apa din robinet,
iar dacă este folosită apa din rîuri sau alte bazine, ea trebuie obligator
fiartă. Copiii prematuri în primele 3-6 luni de viaţă se scaldă numai în apă
fiartă. Până la cicatrizarea plăgii ombilicale (primele 10-19 zile de viaţă)
nou-născuţii se scaldă în soluţie slabă de un roz-pal de permanganat de
caliu.

Fricţiune

Procedurile hidrice de călire se încep treptat, de regulă, la vârsta de 3-4

luni cu o ştergere umedă şi atentă.

Plimbările

E de dorit ca plimbările să fie efectuate zilnic, în orice timp al lunii.

Aerul curat puţin rece stimulează pofta de mâncare, somnul.

Băile de aer

Băile de aer contribuie la călirea organismului. Vara ele se fac la aer,

iar să ştim temperatura aerului nu trebuie să fie mai joasă de 21-22 C.
Băile de aer se încep din prima lună de viaţă.

Masajul pentru copii

Masajul întăreşte legătura emoţională între copil şi maă. Procedura de

masaj provoacă copilului o senzaţie plăcută, după care copilul se
linişteşte şi se relaxează, acest exerciţiu contribuie la dezvoltarea
micuţului şi la o stare generală bună. Masajul contribuie la:
- îmbunătăţirea respiraţiei copilului;
- întăreşte sistemul imunitar;
- contribuie la eliminarea prin piele a produselor toxice şi la
dezintegrarea organismului;
- stimulează digestia, preîntîmpină constipaţiile şi ajută la înlăturarea
colicelor;
- condiţionează stabilizarea unui tonus muscular bun şi a elasticităţii;
- liniştirea copilului şi adormirea lui.

Gimnastica pentru micuţi

Gimnastica dinamică, are ca prim scop dezvoltarea fizică. S-a constatat

că exerciţiile de gimnastică sînt foarte necesare pentru o bună dezvoltare
a copilului. Datorită efortului suplimentar pe care îl face copilul,
consumul de energie stimulează procesele de schimb, îmbunătăţeşte
lucrul organelor interne, dezvoltă sistemul cardiovascular şi respirator.
Paralel cu mişcările active ale copilului, are loc masajul organic natural.
Senzaţiile noi şi variate stimulează activitatea sistemului nervos, lucrul
creierului şi respectiv, condiţionează dezvoltarea intelectuală, se
formează astfel coordonarea mişcărilor, se pune baza mişcărilor
coordonate, precise, copilul învaţă să-şi coordoneze mişcările corpului
său.

Îngrijirea copilului cu o greutate mai mică de normă

Clasificarea copiilor cu greutate mică la naştere

Nou-născuţii cu o greutate mică la naştere (GMN) trebuie să fie

clasificaţi în dependenţă de greutatea şi vârsta lor de gestaţie. Cu ajutorul
unui grafic în care greutatea copilului la naştere este repezentată în
dependenţă de vârsta de gestaţie, pot fi descoperiţi copiii cu greutatea
mică la naştere, care a crescut corespunzător cu vârsta lor de gestaţie, dar
care s-au născut prematur şi, respectiv, copiii care sînt prea mici pentru
vârsta lor de gestaţie.
Evaluarea maturităţii copiilor cu GMN este deosebit de importantă şi
prezintă interes pentru a putea depista deferenţele existente între copii
născuţi prematur şi cei MVG, pentru a putea prevedea eventualele
complicaţii şi rezultate.
Evaluarea vârstei de gestaţie poate fi făcută cu ajutorul:
 Datelor menstruale ale mamei.
 Examenul ecografic.
 Evaluări clinice a nou-născutului.
Având în vedere că nu întotdeauna dispunem de datele menstruale şi că
acestea pot fi imprecise, se recomandă folosirea unui sistem de marcaj,
care ar permite stabilirea maturităţii copilului în baza a 6 semne fizice şi a
6 semne neurologice. Sistemul marcant de maturitate (sistemul Balard)
este un sistem ce inspiră încredere şi uşor de folosit.
Deşi este vorba de o suprapunere, sfera de acţiune a unor complicaţii
neonatale variază în dependenţă de greutatea copilului la naştere şi vârsta
de gestaţie, pe de o parte, iar pe de altă parte, greutatea la naştere pentru
vârsta gestaţională respectivă.
Dezvoltarea ulterioară a acestor copii depinde de cauzele GMN şi de
remediile de tratare a complicaţiilor care pot să se dezvolte mai tîrziu.
Copiii mai mici pentru vârsta lor gestaţională (MVG) sînt supuşi
unui risc sporit privitor la:
 Dificultăţile respiratorii la naştere (asfixia neonatală, aspirarea
meconiului);
 Hipotermia;
 Hipoglicemia;
 Alăptarea dificilă;
 Infecţiile;
 Malformaţii congenitale;
 Policitemia;
 Dereglări de hemostază.
Copii născuţi prematur sînt supuşi următoarelor riscuri:
 Dereglări respiratorii după naştere (perioade apneice, boala
membranelor hialine);
 Hipotermie;
 Hipoglicemie;
 Deficit de vitamina K;
 Alăptare dificilă;
 Infecţii;
 Hiperbilirubinemie;
 Hipocalcemie.
Măsurile ce trebuie întreprinse în cazul copiilor cu GMN:
 Asigurarea protecţiei termice;
 Asigurarea necesităţilor calorice;
 Prevenirea şi tratarea hipoglicemiei.
Alte probleme posibile (infecţii, traume, icter) vor fi discutate în
capitolele ce urmează.
Asigurarea protecţiei termice
Copiii cu GMN sînt supuşi riscului de hipotermie. Având în vedere
aceasta, lucrătorii medicali trebuie să facă următoarele:
 Să aplice cu grijă principiile “lanţului cald”;
 Să folosească tehnologiile adecvate de menţinere a temperaturii
corespunzătoare;
 Să măsoare temperatura copiilor, folosind termometrele cu marcaj
mic;
 Să încălzească copilul hipotermic.
Metodele de protecţie termică expuse mai jos contribuie la încălzirea
copilului:
 Contactul piele-piele;
 Saltelele umplute cu apă;
 Încălzitor cu raze.
 Incubatoare încălzite cu aer.

Contactul piele-piele

În afara avantajelor pe care le prezintă atunci când este folosit un timp

îndelungat ca sistem global de asistenţă a copiilor cu GMN (vezi
îngrijirea de tip Kangur de mai jos), contactul piele-piele poate fi folosit
în timpul unor perioade scurte de timp ca metoda de asigurare a
protecţiei termice sau ca metodă de reîncălzire a copiilor hipotermici.
Copilul gol este ţinut lângă corpul mamei între sâni. Mama îl acoperă
cu hainele proprii sau cu un cearceaf, dacă doreşte. Dacă mama e
îmbrăcată, o centură în jurul sţnilor îi va fi de ajutor pentru a ţine copilul
într-o poziţie bună. Această poziţie îi va permite mamei să remarce orice
mişcare a copilului şi să fie receptivă la necesităţile lui. Metoda dată se
recomandă copiilor cu o respiraţie normală, care nu manifestă semne
de cianoză sau dereglări neurologice evidente.
Alţi membri ai familiei, ca de exemplu tatăl, pot participa la această
metodă de încălzire a copilului. Copilul, mama şi tata vor avea de
câştigat de pe urma acestui contact, în special din punct de vedere
psihologic.
Contactul piele-piele o ajută pe mamă să înceapă alăptarea chiar în
primele 30 minute după naştere. Mama trebuie să fie ajutată în acest sens
de lucrătorii medicali sau specialistul în domeniul lactaţiei. Ea trebuie să
cunoască poziţiile corecte ale corpului şi tehnicile de comduită în timpul
alăptării.

Promovarea metodei “Mama-Kangaroo”

Copii cu GMN reprezintă o problemă dificilă pentru structurile de

asistenţă medicală care duc lipsă de resurse şi materiale. Este bine
cunoscut faptul că supraaglomerarea saloanelor neonatale sporeşte
considerabil riscul de apariţie a infecţiilor, hipotermiei medicale şi
inhalaţiei laptelui, în special dacă perioada de spitalizare se prelungeşte
dincareva motive.
Mai mult ca atât, separarea mamei de copil în primele zile de după
naştere tergiversează demararea procesului de alăptare, care este deosebit
de important pentru dezvoltarea copilului cu GMN.
Deci, necesităţile diverse ale nou-născutului, mamei şi ale întregii
familii pot fi satisfăcute printr-o legătură puternică dintre mamă şi copil
în timpul perioadei de spitalizare şi prin întoarcerea cît mai curînd posibil
a mamei şi copilului acasă.
Metoda Kangaroo reprezintă o alternativă eficientă pentru o îngrijire
convenşională de stabilizare la copiii cu GMN. Ea menţine o
termoreglare adecvată, facilitează alăptarea şi permite monitorizarea
bunăstării copilului.
Mama ţine copilul într-un contact strâns cu corpul ei, într-o poziţie
înclinată şi verticală (vezi compartimentul “Contactul piele-piele”),
oferind maximum de protecţie în timpul perioadei de spitalizare. Cu cât
această experienţă începe mai repede, cu atât va fi mai eficientă.
 Mai multe studii au demonstrat siguranţa şi efectul acestei metode.
Avantajele specifice sînt următoarele:
 Risc scăzut de hipotermie, care este legată de mortalitatea şi
morbiditatea neonatală sporită ( în special în cazul copiilor cu GMN);
 Risc scăzut de contactare a bolilor de spital;
 Îmbunătăţirea performanţei totale psihomotorii, ca răspuns la
stimularea neurosenzorială a mamei.
Copiii îngrijiţi în acest mod au un somn mai profund şi sînt mai vioi,
ei plâng mai puţin, cresc mai mult în greutate şi sînt externaţi mai
repede din spital, comparativ cu copiii îngrijiţi în mod tradiţional.
Cu toate acestea, nu toţi copiii cu GMN sînt gata pentru metoda
Kangaroo de îndată ce s-au născut.
Condiţiile de aplicare a metodei Kangaroo:
- vârsta de gestaţie mai mare de 30 săptămîni;
- greutatea la naştere mai mare de 1100 g;
- condiţii satisfăcătoare ale sănătăţii în genere;
- copilul trebuie să aibă capacitatea de a suge.

Alimentaţia nou-născutului

Căi globale de acţiune pentru a întreprinde schimbări în alimentaţia

naturală
În anul 1992 UNICEF şi OMS lansează Iniţiativa “Spital Prieten al
Copilului”. Ea are ca scop crearea, în spitalele, a unei atmosfere
benefice, în care alăptarea va avea un rol prioritar, iar femeile trebuie să
fie ajutate în ceea ce priveşte iniţierea ei, într-un mediu în care să nu
existe interferenţe medicale arbitrare sau publicitatea produselor
alimentare artificiale. Spitalele care îndeplinesc acele 10 condiţii de bază
ale unei alăptări de succes sînt recunoscute oficial.
Cei zece paşi ai unei alăptări de succes
Declaraţia comună a OMS/UNICEF (1989).
Fiecare instituţie, efectuând servicii de maternitate şi îngrijire a nou-
născuţilor, trebuie:
1. Să aibă un regulament scris privitor la alimentaţia naturală, care să fie
comunicată frecvent întregului personal de îngrijire a sănătăţii.
2. Să pregătească întregul personal de îngrijire a sănătăţii privind
capacităţile necesare implementării acestei politici.
3. Să informeze toate femeile gravide despre beneficiile şi conduita
alimentaţiei naturale.
4. Să ajute mamele să iniţieze alimentaţia naturală în primele 30 minute
după naştere.
5. Să arate mamelor cum să alăpteze şi cum să menţină lactaţia, chiar şi
atunci când ele sînt separate de copiii lor.
6. Să nu ofere nou-născuţilor alimente sau alte lichide decât laptele
matern, cu excepţia cazurilor în care folosirea acestora este
recomandată de medic.
7. Să practice roomingul permiţînd mamelor şi copiilor lor să stea
împreună 24 ore din 24.
8. Să încurajeze alimentaţia naturală.
9. Să nu ofere suzete, tetine copiilor care sug.
10.Să susţină crearea grupului de sprijin pentru alimentaţia naturală şi să
orienteze mamele către acestea după externarea lor din spital sau
clinică.
În 1992 Conferinţa Internaţională cu privire la Alimentaţia (organizată
de FAO şi OMS) editează Declaraţia Mondială cu privire la Alimentaţie,
care conţine nişte recomandări foarte importante asupra necesităţii de
promovare şi de protejare a alimentării naturale ca produs ideal pentru
nutriţia copiilor.
În perioada intrauterină, fătul se alimentează prin intermediul circuitului
sanguin placentar. Glucidele constituie principala sursă de energie,
aminoacizii liberi se întrebuinţează la sinteza proteinelor.
Acest mecanism permite fătului să nu folosească deglutiţia, digestia şi
absorbirea hrănii. Situaţia se schimbă radical din momentul naşterii.
Pentru eliminarea metaboliţilor. Menţinerea metabolismului,
homeostazei, aoei şi electrolizilor, copilul are nevoie de fucnţionarea
rinichilor. Pentru a se alimenta pe cale orală, nou-născutul este pus în
situaţia să mistuie şi să absoarbă substanţele nutritive. Dar deoarece
sistemul difestiv şi cel evacuator sînt imature, doza de apă maximă
accesibilă este extrem de mică în comparaţie cu copii mai mari de 1 an.
Alăptarea este unul din elementele cele mai importante, având în vedere
creşterea şi dezvoltarea copilului. Efectele ei vor spori, dacă procesul de
alăptare va începe cel mult peste o oră după naştere, atunci când copilul
vrea să fie hrănit şi fără alimentare prelacteală. Multe probleme ce ţin de
sănătatea neonatală aşa cum sânt: hipotermia, hipoglicemia, infecţia şi
icterul pot fi evitate sau reduse dacă micuţul se hrăneşte cu laptele
matern.
Alăptarea timpurie previne decesul sau morbiditatea postnatală şi chiar
infantilă.
Dezavantajele alimentaţiei artificiale:
 Prejudiciază legătzra mamă – copil;
 Diaree şi infecţii respiratorii frecvente;
 Diaree persistentă;
 Malnutriţie;
 Lipsă de vitamina A;
 Probabilitate mai mare de deces;
 Alergie şi intoleranţa florii lactante;
 Risc sporit de maladii cronice;
 Greutate sporită;
 Rezultate joase la testele de inteligenţă.
Mamele:
- Pot deveni însărcinate mai devreme.
- Risc sporit de anemie, cancer la ovare şi la sân.
Cuvintele-cheie ale ecologiei sînt: vital, pur, natural. Toate acestea
presupun procesul de alăptare, căci ea contribuie la menţinerea sănătăţii şi
dezvoltarea speciei umane: laptele matern este o bogăţie naturală, pură,
care nu afectează în niciun fel mediul înconjurător.
Să caracterizăm rolul biologic şi social al laptelui uman în dependenţă
de importanţa fiecărui factor:
1. Factorul alimentar e foarte bine studiat. În amestecurile artificale se
imită componenţa laptelui umal, care diferă după componenţa
factorilor nutritivi faţă de laptele de vacă.
2. Factor imunologic Componenţi protectori antiinfecţioşi ai laptelui
matern.
3. Factor regulator al funcţiilor specifice umane la nou-născuţi.
Avantajele alăptării
Alăptarea Alimentaţia artificială
Vital: laptele matern este un produs Laptele de vacă este un produs
vital. El conţine aproape toate mort. În procesul lui de producţie,
celulele pe care le are şi sângele. laptele de vacă este supus unor
Laptele matern se mai numeşte procedee de prelucrare şi uscare în
“sânge alb”. Celulele lui pot procesul cărora celulele vii şi
distruge bacteriile, fungii şi anticorpii sînt distruşi. Din moment
paraziţii intenstinali, reglează şi ce amestecul este stabilit, unicul
reacţiile imune. Laptele matern este produs vital care rămîne sînt
un medicament şi un produs bacteriile din lapte sau din apă, de
alimentar excelent. pe sticle sau de pe tetine.
Pur: laptele matern este un produs “În pofida existenţei rezidurilor de
pur. În el germenii bacteriali se pesticide în laptele uman, alăptare
înmulţesc mai lent; acest lapte, ţinut trebuie să fie încurajată şi
într-o cană curată şi acoperită la promovată în baza probelor
temperatura camerei va rămîne convingătoare ale avantajelor
nealterat pe parcursul a 10 ore. laptelui uman asupra sănătăţii în
Natural: laptele matern este un ansamblu şi a dezvoltării
produs natural adaptat în mod firesc copilului”.
necesităţilor fiecărui copil la orice Calitatea laptelui-praf nici nu se
vârstă de creştere şi dezvoltare. poate compara cu cea a laptelui
Proteinele antiinfecţie sînt factorii matern. De fiecare dată, când este
de protecţie care se înmulţesc în adăugat câte un ingredient cu
laptele matern odată cu creşterea scopul de a modifica compoziţia,
copilului, adaptându-se mediului lui
înconjurător. Pînă la vârsta de 15
luni Ig A din laptele matern
sporeşte, lactoferina ajunge la
maximum, iar lizozima creşte de 6
ori.
pot fi introduse din întîmplare şi
unele substanţe care pot infecta
laptele.
Metalele, cum ar fi aluminiul, pot
contamina laptele în timpul
procesului de fabricaţie.
Substanţele de contaminare pot fi în
ambalaje sau în cutiile de metal în
care se vinde produsul. Plumbul
poate fi o otravă cumulativă ce
afectează creierul. Într-un studiu
efectuat la Washington, s-a arătat
că nivelul plumbului din laptele-
praf este de 9 ori mai mare decât
concentraţia maximă admisă.

Alipirea la sân – privire din exterior

Desenul din stânga ilustrează alipirea corectă a copilului la sân.

- El se află mai aproape de sân, atingându-l cu bărbia;
- Gura lui este larg deschisă;
- Buza inferioară este întoarsă;
- În gura copilului se află o mare parte a areolei.
Desenul din dreapta prezintă poziţia incorectă:
- el se află la o distanţă mai mare de sân;
- bărbia lui nu atinge sânul;
- buzele lui sînt ţuguiate;
- cea mai mare parte a areolei nu este cuprinsă de gura copilului.
Reţineţi aceste recomandări care vă vor fi utile atunci când veţi începe
alăptarea. Ele vă vor ajuta să determinaţi dacă copilul suge corect sau ba.

Poziţionarea corectă a copilului: pas cu pas

1. Mama trebuie să se simtă confortabil, să fie relaxată. Ea poate să şadă

sau să stea culcată, în dependenţă de posibilitatea ei de a ţine copilul
la sân pentru o perioadă mai mare de timp. Există mai multe poziţii: a
sta întinsă, a sta aşezată, a sta pe vine. Nici una dintre ele nu poate fi
etichetată “corectă” sau “incorectă”. Important este ca mama să se
simtă bine, iar copilul să fie alăptat corect.
2. Ţineţi copilul într-un astfel de mod, încât el să nu fie nevoit să
întoarcă capul, pentru a ajunge la sân. Sânul copilului trebuie să fie
lipit de sânul mamei, iar burtica lui – de burta mamei. Copilul trebuie
să se simtă confortabil.
3. Ţineţi copilul atât de aproape, încât el să nu poată să se smulgă de la
sân. Dacă copilul ţine foarte tare mamelonul în gură, s-ar putea ca
acest fapt să cauzeze durere sânilor.
4. Sprijiniţi copilul de spate, nu-l ţineţi de cap. Dacă copilului i se oferă
sânul în timp ce mama îl ţine de cap, el poate în mod instinctiv să se
smulgă, fluturînd din cap.
5. Când mama începe alăptarea, nasul copilului trebuie să fie la acelaşi
nivel cu mamelonul sânului. Aceasta înseamnă că, pentru a prinde
mamelonul, copilul îşi va lăsa doar capul pe spate. Poziţia copilului
poate fi dirijată, dacă îl sprijiniţi de fese.
6. Nu îndepărtaţi sânul de copil cu ajutorul degetelor. În caz contrar,
mamele îşi vor deforma sânii, iar copiii nu se vor alăpta normal. Fiind
poziţionat corect, copilul va putea să inspire aerul prin nări.
7. Nu ţineţi şi nu mişcaţi sânul ca şi cum el ar fi o sticluţă. Copilului îi va
fi greu să-l prindă. Guriţa lui trebuie să ţină bine mamelonul, pentru a
ajunge la rezervele de lapte. Dacă totuşi este nevoie să sprijiniţi sânul,
faceţi-o de desupt, lipind palma plată de coşul sânului. Degetele
trebuie să fie de vreo 10 cm depărtate.
8. Dacă copilul doarme sau este agitat, aţi putea să-l concentraţi asupra
mesei, mângâindu-i obrăjorul sau guriţa, atingându-l cu mamelonul.
Pofta de mâncare poate fi provocată prin stoarcerea unei cantităţi mici
de lapte, lăsând urme de lapte pe mamelon.
9. Atunci când guriţa copilului este larg deschisă, iar limba se află în
partea posterioară a gurii, întoarceţi rapid capul copilului spre Dvs.,
dându-i astfel posibilitate să prindă mamelonul. Câteodată acest “truc”
posibil să nu vă reuşească chiar de la prima încercare. Repetaţi-l.
10.Dacă copilul este supărat, flămînd sau mofturos, atunci când este pus
la sân, limba lui iese în afară, poate bloca pătrunderea laptelui în
guriţă. Străduiţi-vă să-l calmaţi pe copil înainte de a-l hrăni. Unii copii
se revoltă atunci când trebuie să fie alimentaţi. Încercaţi să-l puneţi la
sân în aşa mod, încât el să nu observe. Dacă copilul preferă doar un
sân, nu-i nici o problemă. Poziţia mamei poate fi puţin asimetrică,
dacă aceasta nu afectează în nici un fel copilul.
11.Reţineţi! Pruncul vine la sân, nu sânul la prunc. El va deschide guriţa
şi va începe să-şi mişte limba, pregătindu-se de masă.

Poziţiile de alăptare

Gura copilului trebuie să fie larg deschisă, iar buzele – întoarse în

exterior.
 Aşezat bine, copilul prinde fără nici un efort, cu ajutorul buzelor, o
parte din areolă.
 Limba copilului trebuie să se afle în zona maxilarului inferior, astfel
ca împreună cu el, să facă o mişcare văluroasă de stoarcere a laptelui,
prin comprimarea rezervelor de lapte spre palatul gurii.
 Limba trebuie să se vadă în spaţiul dintre buze şi sân.
 Copilul suge încet, dar profund. Înghiţiturile lui pot fi văzute sau
auzite.
 Ţinut prea aproape de mamă, copilul poate atinge sânul cu bărbia sau
năsucul. Mama nu trebuie să-şi facă griji în privinţa respiraţiei
copilului. Nasul copilului are o astfel de structură, care îi permite să
respire anume dintr-o astfel de poziţie. Doar în cazuri de excepţie,
copilul va respira cu greu, începând să fie agitat din cauza
imposibilităţii de a-şi mişca liber capul: (de exemplu – copilul este
blocat într-o anumită poziţie de către mâna mamei).
Când copilul este bine poziţionat, laptele curge bine, iar alăptarea nu
provoacă dureri.

SFATURI PENTRU LUCRĂTORII MEDICALI

Ce este alăptarea optimă:

 Iniţierea alăptării în prima oră de la naştere;

 Alăptarea frecventă, la necesitatea copilului, inclusiv şi noaptea;
 Alăptarea pînă la aproximativ 5-6 luni de viaţă;
 Diversificarea alimentaţiei cu alimente potrivite atunci când copilul
are aproximativ 5-6 luni de viaţă;
 Alimentarea la sân până la doi ani şi după.

Începeţi alăptarea în prima ora de la naştere!

Nou-născutul trebuie să primească sân cât mai repede posibil după

expulzie, de preferat în prima oră de la naştere. Nu trebuie să-i dăm
numic altceva în afara laptelui matern.
 Alăptarea cât mai timpurie şi mai frecventă duce la apariţia mai rapidă
a secreţiei lactate a mamei;
 Copilul va beneficia imediat de efectul protector al unei cantităţi
concentrate de anticorpi din colostru. Colostrul are un efect similar cu
prima vaccinare;
 Mama va avea şi ea avantaje: Suptul contribuir la întrenarea mai
rapidă, diminuând post-partum;
 Timp de nouă luni, copilul a făcut parte din corpul mamei. Naşterea
înseamnă separarea celor două fiinţe. Alăptarea face ca acest moment
 să fie depăşit mai uşor şi ajută la stabilirea legăturii emoţional-afective
între mamă şi copil;
 Nou-născutul nu trebuie să primească nici un alt aliment, nici chiar
apă. Acestea nu sînt necesare, pot fi contaminate şi pot întârzia
spabilirea alimentaţiei la sân;
 Atunci când copilul s-a născut prin operaţie cezariană, puneţi-l la sân
de îndată ce mama redevine conştientă.
Nu uitaţi: Chiar atunci când mama simte că are foarte puţin lapte, acesta
este totuşi de ajuns pentru nou-născut, cu condiţia să fie alăptat frecvent.
Copiii mici trebuie să sugă des
Copilul mic trebuie să sugă frecvent, atât ziua cât şi noaptea. Multe mame
nu alăptează suficient de des. Mesele frecvente sunt necesare deoarece:
 Stomacul unui copil este mic şi poate primi numai o cantitate limitată
de lapte la o masă. Iată de ce se recomandă alăptarea la intervale nu
prea mari de timp;
 Laptele de mamă este perfect adaptat pentru copil. Aceasta înseamnă
că este digerat mai uşor şi mai rapid decât alte alimente – încă un
motiv pentru care copilul va avea nevoie de mai multe mese;
 Din moment ce secreţia lactată a mamei depinde de cererea copilului,
mesele sunt necesare pentru a menţine o secreţie lactată suficientă;
 Suptul frecvent face ca alăptarea să aibă un efect contraceptiv sigur şi
întârzie restabilirea ciclului menstrual.
Nu uitaţi: Un copil trebuie pus la sân de 8-12 ori în 24 ore, pentru 10-20
minute la fiecare sân. În mod ideal, copilul ar trebui să doarmă cu mama,
astfel încât să se poată hrăni atunci când simte această necesitate.
Colostrul
Bogat în anticorpi protejează împotriva infecţiilor şi a alergiei.
Bogat în celule albe protejează împotriva infecţiilor.
Purgativ elimină meconiul şi pervine icterul.
Factori de creştere ajută maturizarea intenstinală, previne alergia şi
intoleranţa alimentară.
Bogat în vitamina A reduce gravitatea infecţiilor şi previne boala
oculară.
Variaţiile în compoziţia laptelui matern

Colostru
Protein

Lactoz
Grăsi
mi

ă
e

Lapte iniţial
 Protein

Lactoz
Grăsi

ă
e
Lapte final
Protein

Lactoz
Grăsi
mi

ă
e

Cauzele poziţiei incorecte:

Utilizarea biberonului
 Înainte de stabilirea deplină a alimentaţiei naturale;
 Pentru suplimentări ulterioare.
Mamă fără experienţă
 La primul copil;
 Cu copii mai mulţi alimentaţi artificial.
Dificultăţi funcţionale
 Copil mic şi obosit;
 Sâni angorjaţi (întăriţi);
 Începerea târzie a alăptării.
Dificultăţi funcţionale
 Ajutor tradiţional sau comunitar redus;
 Medici, moaşe, asistente medicale neinstruiţi în promovarea alăptării.
Factorii care nu influenţează secreţia lactată:
 Vârsta mamei
 Contactul sexual
 Menstruaţia
 Dezaprobarea rudelor sau vecinilor
 Reluarea serviciului (dacă copilul continuă să sugă des)
 Vârsta copilului
 Operaţia cezariană
 Naşterea prematură
 Mulţi copii
 Regimul alimentar simplu, obişnuit

Semnele care indică că sugarul primeşte lapte în cantităţi insuficiente

1. Semne sigure:
Creştere mică în greutate
 Sub 500 grame/lună;
 Sub greutatea de la naştere după 2 săptămîni.

Urină concentrată, în cantitate mică

 Sub 6 micţiuni pe zi, urină galbenă şi puternic mirositoare.

2. Semne posibile:

 Sugar indispus la sfârşitul suptului;

 Sugar care plânge des;
 Mese foarte frecvente;
 Mese foarte lungi;
 Sugar care refuză sânul;
 Sugar cu scaune tari, uscate sau verzui;
 Sugar cu scaune rare, în cantitate mică;
 La stoarcerea sânului nu vine nici o picătură de lapte;
 Sânii nu şi-au mărit volumul (în timpul sarcinii);
 Lactaţia nu a început (după naştere)
.
Cum ajutăm mama să-şi mărească secreţia lactată:

 Verificaţi dacă mama mănâncă şi bea lichide în cantităţi suficiente;

 Încurajaţi utilizarea unui lactogog a cărui valoare este recunoscută
de comunitatea respectivă;
 Recomandaţi, numai în situaţii foarte dificile, medicamente care
măresc secreţia lactată (dorpromazina sau metoclopramid);
 Explicaţi mamei că perioada în care se realizează o creştere a
secreţiei lactate este variabilă:
- câteva zile când copilul încă mai suge
- 1-2 săptămîni; dacă alăptarea a încetat complet
 Preveniţi mama că reluarea lactaţiei este mai uşoară atunci când
copilul este mai mic (sub 2 luni) şi când alăptarea s-a întrerupt de
curând. Totuşi creşterea secreţiei lactate este posibilă la orice vârstă
a copilului şi oricând după oprirea alăptării.

Motivele pentru care sugarul refuză sânul

a) starea sugarului
 boală
 durere
 sedare
b) Probleme ale tehnicii alăptării
 Utilizarea biberonului;
 Lapte insuficient (prindere dificilă, sâni angorjaţi);
 Apăsare pe capul copilului;
 Limitarea alăptării;
 Secreţie lactată abundentă;
 Dificultăţi iniţiale de dirijare a suptului.
c) O schimbare care a deranjat copilul
 Separare de mamă (atunci când mama reia serviciul);
 Schimbarea persoanei care are grijă de micuş;
 Schimbarea locuinţei, o călătorie;
 Menstruaţia mamei;
 Schimbarea mirosului mamei (alt săpun, un aliment nou);
 Nouă sarcină a mamei.
d) Refuz aparent
 Reflexul de căutare;
 Copil distras;

Cum ajutăm mama şi sugarul să reia alimentaţia la sân

 Sugarul trebuie să se afle permanent în apropierea mamei;

 Mama să dea sţnul ori de câte ori copilul doreşte să sugă;
 Ajutăm mama să alapteze prin:
- stoarcerea laptelui direct în gura copilului;
- corectarea poziţiei de alăptare;
- evitarea apăsării de către mamă a porţiunii posterioare a capului
sugarului.
 Hrănim copilul cu căniţa sau linguriţa până când mama poate alăpta
din nou

Din ce motive plâng sugarii

- foame: datorită saltului de creştere, copilul nu primeşte cantitatea

necesară de lapte;
- disconfort: e murdar, îi este cald sau frig;
- oboseală: prea mulţi musafiri;
- boală sau durere: îşi modifică plânsul;
- alimentaţia mamei: substanţe din orice aliment, uneori din lapte de
vacă, pot trece în laptele matern;
- drogurile mamei: cofeina, tutunul;
- secreţia lactată prea abundentă: supturi dese, întrerupte înainte ca
sugarul să primească laptele pînă la sfîrşit;
- colici abdominale
- copil mai solicitant

De ce trebuie alimentat natural sugarul bolnav

Dacă alimentaţia la sân încetează:

 Sugarul
- primeşte mai puţină hrană;
- pierde mai mult în greutate;
- necesită mai mult timp pentru însănătoşire;
- este lipsit de plăcerea suptului;
 Secreţia lactată a mamei scade;
 Copilul poate refuza să mai sugă.

Dacă alăptarea continuă:

 Sugarul
- este mai bine hrănit;
- pierde mai puţin în greutate;
- se vindecă mai repede;
- suptul îl reconfortează;
 continuă secreţia de lapte;
 continuă alimentaţia la sân.

Cum putem contribui la realizarea alăptării atunci când sugarul este

bolnav

Dacă sugarul Ajutaţi mama

Este în spital
Poate să sugă bine
Suge mai puţin decât înainte
Nu poate să sugă sau refuză sânul
Nu poate primi alimentaţie p.o.
Este în convalescenţă
Să stea în spital cu copilul
Să alapteze cît mai des
Să îi dea mai frecvent, mese scurte
Să mulgă laptele şi să i-l dea cu
căniţa sau prin gavaj
Să mulgă laptele din 3 în 3 ore
pentru a menţine un nivel crescut al
secreţiei lactate
Să înceapă din nou alimentaţia la
sân, să alăpteze mai des pentru a
creşte secreţia
Mameloanele plate şi ombilicale

Tratament prenatal: chiar dacă nu are prea mare efect, încercaţi totuşi să
trageţi mameloanele
Imediat după naştere:
- insuflaţi mamei încrederea că va pute alăpta;
- explicaţi-i că sugarul suge laptele din sân şi nu din mamelon;
- încurajaţi contactul piele-le-piele între copil şi mamă;
- ajutaţi mama să aşeze cât mai corect copilul la sân;
- încercaţi diferite poziţii (de exemplu: sub braţ);
- ajutaţi mama să realizeze protruzia (reliefarea) mamelonului înainte
de supt;
- folosiţi pompe, seringi speciale pentru aspirare.
În prima săptămînă (sau în primele două, dacă este necesar):
- stoarcerea laptelui şi hrănirea cu căniţa;
- stoarcerea laptelui direct în gura copilului.

Mameloanele dureroase

Căutaţi o cauză:
- verificaţi cum se realizează alăptarea;
- examinaţi sânii: angorjare, fisuri, candidoză;
- controlaţi dacă, în cazul utilizării unor pompe mecanice sau electrice,
sânul nu este întins excesiv la joncţiunea dintre mamelon şi areolă;
- urmăriţi dacă la sfârşitul suptului copilul se smulge brusc la sân.
Faceţi tratamentul adecvat:
- insuflaţi mamei încredere că va putea alăpta;
- ajutaţi-o să aşeze corect copilul şi să continue alăptare;
- începeţi alăptarea din partea nedureroasă; odată instalată ejecţia
laptelui, puneţi copilul la sân;
- reduceţi angorjarea prin mese frecvente, muls;
- trataţi medical mama şi sugarul împotriva candidozei
Sfătuiţi mama:
- să spele sânii o singură dată pe zi, evitând folosirea săpunului;
- să nu folosească loţiuni sau unguente medicamentoase;
- să ungă mamelonul şi areola cu lapte, după ce suge copilul;
- să lase copilul să se desprindă singur de sân sau, dacă întrerupe suptul
înainte, să introducă un deget în partea laterală a gurii copilului.
Cum ajutăm o mamă bolnavă să continue alăptarea

1. Pe orice femeie bolnavă întrebaţi-o “Alăptaţi?” şi încercaţi să o

convingeţi să continue alăptarea.
2. Dacă mama se internează în spital, internaţi şi copilul cu ea.
3. Dacă mama are febră, încurajaţi-o să bea cât mai mult lichid.
4. Dacă mama nu se simte bine sau nu doreşte să alăpteze, ajutaţi-o să
colecteze laptele şi alimentaţi copilul cu căniţa.
5. Dacă mama este foarte bolnavă, colectaţi-i laptele şi alimentaţi copilul
cu căniţa.
6. Dacă mama suferă de o boală psihică, găsiţi persoana care să
îngrijească de mamă şi copil.
7. Când mama se însănătoşeşte, ajutaţi-o să-şi crească secreţia de lapte
sau să reia alăptarea.

Alăptarea şi medicamentele

În cazul administrării medicamentelor anticanceroase. Substanţe

radioactive.

Alăptarea este contraindicată!

Medicamente psihotrope şi anticonvulsivante.

Se continuă alăptarea. Supravegheaţi copilul pentru observarea unor

efecte secundare, somnolenţă.

Cloramfenicol, tetracicline, metronidazol, sulfamide, cotrimoxazol,

dapsone. Folosiţi, pe cât posibil, medicamente alternative. Supravegheaţi
copilul pentru icter.

Contraceptive cu estrogeni, diuretice tiazidice (scade secreţia lactată).

Folosiţi medicamentele alternative.

Medicamente uzuale. Alăptatrea se desfăşoară în deplină siguranţă, la

dozele obişnuite.
Deosebirea dintre sânii plini şi sânii angorjaţi
Sânii plini Sânii angorjaţi
Fierbinţi Dureroşi
grei Edematoşi
Lucioşi
Cu pielea întinsă mai ales
în regiunea
mameloanelor
Eventual de culoarea
roşie
Laptele curge normal Laptele nu curge
Fără febră Posibilă stare febrilă 24
de ore.

Sânii angorjaţi

a) cauze şi prevenire:
Cauze Prevenire
Secreţie lactată din Începeţi alăptarea imediat
abundenţă după naştere
Iniţiere tardivă a alăptării Asiguraţi-vă că sugarul
este pus corect la sân
Prinderea dificilă a sânului Încurajaţi alăptarea fără
de către copil astfel încât restricţii, fără orar, la
sânul nu poate fi golit cerere
eficient
Alăptări rare
Limitarea duratei suptului

b) tratament:

Nu lăsaţi sânii să se “odihnească”

Dacă sugarul poate să Ajutaţi mama să alăpteze
sugă des
Dacă sugarul nu este Ajutaţi mama să mulgă
capabil să sugă laptele manual sau cu
 pompa
Înainte de supt, pentru a Comprese calde pe sâni;
stimula reflexul ocitocinic Masaj al gâtului şi
spatelui;
Masaj uşor al sânilor;
Stimularea regumentelor;
Mamelonului;
Ajutaţi mama să se
relaxeze
După supt, pentru a reudce Comprese reci pe sâni
edemul
Insuflaţi mamei încrederea că va fi capabilă să alapteze copilul cît
mai curînd.

Canale galactofore obstruate şi mastita:

a) cauze:
 Golirea dificilă a unei porţiuni sau a întregului sân cauzată de:
- alăptări rare;
- supt ineficient;
- presiunea exercitată de îmbrăcămintea strâmtă;
- presiunea exercitată de degetele mamei în timpul alăptării;
- sânii voluminoşi, a căror porţiune inferioară se drenează geau.
 Stresul şi activitatea prelungită conduc la scăderea duratei şi a
frecvenţei alăptării.
 Traumatismele sânului conduc la leziuni tisulare.
 Fisurile mameloanelor duc la pătrunderea în sân a unor agenţi
patogeni.
b) tratament:
 la început:
- căutaţi cauza şi corectaţi-o
prinderea incompletă a sânului
presiunea hainelor sau a degetelor
golirea dificilă a sînilor voluminoşi.
- sfătuiţi mama
să alapteze frecvent
să facă un masaj blând al sânilor către mamelon
să pună comprese calde,
- sugeraţi
să înceapă alăptarea din partea nedureroasă, să schimbe poziţia,
 apoi
- Dacă există una din următoarele situaţii: simptome serioase, fisuri,
ragade infectate nu se produce nici o ameliorare după 24 ore adăugaţi
la tratament:
Antibiotice
Repaus total
Analgezice (paracetamol)
Alăptarea întârzie eventualitatea unei noi sarcini
Protecţie bună: înainte de restabilirea ciclului menstrual în primele 6 luni
– alăptarea exclusivă, frecventă, ziua şi noaptea;
Protecţie parţială: după 6 luni – alăptarea frecventă, ziua şi noaptea
(concomitent cu diversificarea alimentaţiei copilului);
Nu protejează: după reinstalarea ciclului menstrual, indiferent de vârsta
copilului – se impune utilizarea unei alte metode contraceptive.

Sfaturi pentru mame

Colectarea manuală a laptelui

O mamă trebuie “să se mulgă” din mai multe considerente, printre care:
- pentru a asigura mesele copilului atunci când el nu poate suge sau în
perioada în care trebuie să fie plecată de acasă;
- pentru a-şi creşte secreţia lactată;
- pentru a preveni sau uşura angorjarea mamară.
Sfaturile de mai jos vă ajută să ştiţi cum să colectaţi corect laptele:
- Spălaţi-vă bine pe mâini cu apă şi săpun;
- Pe cât e posibil, staţi într-un mediu odihnitor, liniştit şi încercaţi să vă
relaxaţi. Cu cât veţi reuşi să vă relaxaţi mai bine, cu atât reflexul de
ţâşnire a laptelui se va îmbunătăţi;
- Aplicaţi un prosop cald şi umed pe sâni, cu 3-5 minute înainte de a
începe să colectaţi laptele;
- Faceţi un masaj uşor al sânilor în direcţie circulară, urmat de lovituri
uşoare dinspre suprafeţele externe ale sânului spre mameloane;
- Stimulaţi uşor mamelonul, trăgându-l în afară sau rulându-l între
degete;
- Înlăturaţi primele 2-3 picături de lapte;
- Alegeţi un recipient curat, steril, de sticlă sau plastic gros;
- Ouneţi degetul mare deasupra sânului, la marginea areolei, iar celelate
degete sub sân, tot la marginea areolei;
- Apăsaţi întâi degetele aşezate astfel înspre peretele toracic, apoi
strângeţi uşor, imediat în spatele areolei, între degetul mare şi
celelalte patru degete;
- Repetaţi aceste mişcări ritmic, rotind poziţia degetelor în jurul areolei
pentru a goli toate zonele ei;
- Alternaţi sânii la fiecare 5 minute sau, atunci când laptele curge mai
încet, repetaţi masajul şi micile lovituri şi reluaţi ciclul de stoarcere a
laptelui de câteva ori la fiecare sân;
- Cantitatea de lapte muls variază de obicei de fiecare dată;
- După ce terminaţi de stors laptele, aplicaţi câteva picături de lapte pe
fiecare mamelon şi lăsaţi-l să se usuce;
- Pe parcursul mulsului, aspectul laptelui se va modifica. Primele
linguriţe sînt limpezi, pe când, după ce începe să ţâşnească, laptele
devine alb şi cremos. Unele medicamente, alimente şi vitamine pot, de
asemenea, să modifice uşor aspectul laptelui.
-
Cum se păstrează laptele colectat?

Laptele muls şi colectat se poate păstra, în condiţii foarte igienice, în

următoarele condiţii:
- La temperatura camerei
Colostrul=6-8 ore
Laptele matern=6-8 ore
La frigider=până la 12 ore.

Nu uitaţi:

- Cu cât perioada de stocare este mai mare, cu atât laptele îşi pierde
conţinutul nutritiv şi imunologic;
- Aspectul laptelui se poate schimba după conservare, deoarece deseori
componentele se separă;
- Imediat după muls închideţi recipientul şi puneţi-o etichetă cu data
colectării;
- Folosiţi întotdeauna laptele cel mai vechi;
- Nu încălziţi laptele la foc sau microunde, deoarece astfel îi distrugeţi
unele componente. Lăsaţi-l să se încălzească treptat la temperatura
camerei sau folodiţi principiul boilerului dublu (introduceţi recipientul
cu lapte într-un vas cu apă caldă);
- Colectând şi stocând corect laptele, puteţi fi sigură că sugarul
dumneavoastră se va bucura de avantajele alăptării naturale.

Nu hrăniţi copilul cu lapte artificial şi cu biberonul!

- Copiii alimentaţi cu lapte artificial se îmbonăvesc mult mai des decât

cei alimentaţi la sân;
- Laptele matern este un aliment perfect pentru copii, el îşi modifică
continuu compoziţia şi satisface cerinţele de creştere ale copilului;
- Este mai uşor de digerat decât oricare alt aliment. Nici cel mai bun
lapte artificial nu poate avea calităţile laptelui matern;
- Laptele de mamă este întotdeauna pur şi perfect. Biberoanele şi
tetinele care nu sînt bine sterilizate pot avea microbi care vor genera
diferite boli. Nici un aliment artificial nu poate fi la fel de pur ca
laptele matern;
- Mama care dă un biberon copilului începe să-şi piardă secreţia lactată,
deoarece acest copil va suge mai rar faţă de cel alimentat exclusiv la
sân;
- Mama care crede ca nu are lapte suficient trebuie să pună copilul mao
des la sân, pentru a spori astfel secreţia lactată. Dând copilului “un
supliment” de lapte artificial, situaţia ei se va înrăutăţi;
- Atunci când copilul primeşte un biberon, se creează aşa numita
“confuzie a biberonului”, deoarece suptul din biberon este diferit de
suptul la sân. Copiii cărora li s-a dat biberonul renunţă mai devreme la
alimentaţia la sân decât ceilalţi;
- De îndată ce mama adoptă alimentaţia mixtă sau artificială pentru
copilul ei, ea este mai puţin protejată faţă de o nouă sarcină. Numai
alăptarea frecventă amânată reinstalarea ciclului menstrual;
- Alimentaţia la sân este mai convenabilă decât cea artificială;
- Laptele matern este întotdeauna gata de întrebuinţare şi are
întotdeauna temperatura cea mai bună pentru copil. Biberoanele cer
timp pentru o sterilizare corectă. Prepararea laptelui-praf cere, de
asemenea, timp.
- Alimentaţia la sân este mult mai economică decât cea artificială. Când
mama începe să cumpere lapte praf, ea trebuie să continue să-l
procure, deoarece secreţia sa lactată va continua să scadă;
- Atunci când mama lucrează şi îşi colectează laptele pentru mesele
copilului din perioada în care ea lipseşte de acasăă, hrăniţi copilul cu
căniţa sau linguriţa şi nu cu biberonul.
-
Primeşte copilul destul lapte?

 Cum se alăptează corect?

- Frecvenţa alăptărilor: 8-12 ori/24 ore;
- Durata eficientă a unui supt: 10-20 minute la fiecare sân;
 Semnele care confirmă că sugarul primeşte suficient lapte:
- Scutece ude: 6 sau mai multe /24 ore;
- Scaune: 4-8 /zi;
- în cantitate mai mică şi mai des;
- în cantitate mai mare şi mai rar;
- între supturi copilul este bine dispus;
- creşterea în greutate: 100-200 g/săptămînă(în mediu);
 Semnele care atestă golirea sânilor:
- Sânii sînt plini înainte de supt, mai moi după;
- Senzaţia de curgere a laptelui sau lapte picurând;
- Se aude cum înghite copilul;
- Se vede lapte în guriţa copilului.

Cum puteţi creşte secreţia lactată:

- Aplicaţi pe sţni un prosop cald şi umed, cu 3-5 minute înainte de

alăptare;
- Masaţi uşor sânii înainte şi în timpul suptului;
- Stimulaţi blând mamelonul şi areola;
- Alăptaţi sau mulgeţi laptele frecvent, de 8-12 ori/ 24 ore;
- Relaxaţi-vă atunci când alăptaţi sau colectaţi laptele, utilizând
eventual tehnici de relaxare cum ar fi:
 Respiraţia profundă;
 Imaginaţi-vă vizual un loc plăcut sau modul în care laptele curge în
guriţa copilului;
 Audiaţi o muzică relaxantă;
- colectaţi laptele manual sau mecanic între alăptări. Folosiţi alimente
bogate în calorii;
- dacă vă este sete, beţi de fiecare dată când alăptării sau colectaţi
laptele;
- nu trebuie să slăbiţi mai mult de 1-2 kg/lună;
- din mometul în care aţi început să alăptaţi sau să colectaţi mai des
laptele, veţi constata o creştere a secreţiei lactale după 4-7 zile;
- ţineţi o evidenţă a situaţiei dvs notând numărul supturilor şi
colectărilor de lapte.

Copiii alimentaţi la sân nu au nevoie de apă

 Copii alimentaţi la sân primesc suficientă apă din laptele matern.

Acesta conţine apă în proporţie de aproximativ 90 %;
 Folosirea apei de către sugari sporeşte riscul de infecţie prin
posibilitatea introducerii unor germeni patogeni. Contaminarea poate
veni direct din apă sau de la obiectele folosite (biberon, cană, lingură).
Copiii care nu sunt alimentaţi exclusiv la sân se îmbolnăvesc mai des.
Numai apa din componenţa laptelui matern este suficient de pură;
 Dacă dăm copilului apă, starea lui de nutriţie va fi mai puţin bună
decât ar putea fi. Stomacul sugarului este mic. Atunci când i se dă apă,
copilul nu mai poate consuma la fel de mult lapte şi adtfel va primi
mai puţină energie şi mai puţini nutrienţi;
 Dacă sugarul primeşte apă, el nu va primi suficienţi anticorpi. Laptele
matern conţine agenţi antibacterieni şi antivirali şi acţionează ca o
primă vaccinare a copilului. Dacă apa înlocuieşte laptele de mamă,
copilul nu va putea benefecia de maxima protecţie împotriva bolilor;
 Secreţia lactată a mamei poate diminua. Ea depinde în principal de
solicitarea copilului. Dacă dăm copilului apă şi îl lăsăm să sugă mai
puţin, mama va începe să secrete mai puţin lapte;
 Folosirea unei cantităţi mari de apă în alimentarea copilului
periclitează protecţia contraceptivă oferită de alăptarea frecventă, iar
mama care dă copilului apă nu va fi protejată de o nouă sarcină la fel
de mult timp cât ar fi putut fi alăptând exclusiv.
 Dacă sugarul are o diaree uşoară, alăptaţi mai des. Dacă diareea este
moderată sau gravă. Alăptaţi mai des , dar faceţi şi rehidratări orale;
Nu uitaţi: un copil normal nu trebuie să primească nimic altceva în afară
de laptele matern timp de aproximativ 6 luni. Dacă mama crede că îi este
sete copilului, ea însăşi trebuie să bea apă şi să alăpteze mai des.
Majoritatea mamelor au o stare de nutriţie suficient de bună pentru
a putea alăpta:
- Mamele care alăptează trebuie să mănînce mai mult ca de obicei, dar
nu au nevoie de alimente scumpe sau neobişnuite;
- O mamă care alăptează trebuie să mănînce de cel cel puţin trei ori pe
zi;
- Mama trebuie să bea ceva de fiecare dată când îşi alimentează copilul
la sân. Cele mai hrănitoare lichide sînt laptele şi sucurile naturale;
- Mesele trebuie să conţină diverse alimente – în mod ideal un produs
lactat, alimente bogate în proteine, pâine, legume şi fructe;
- Nu există alimente naturale interzise pentru mama care alăptează şi
care i-ar putea strica laptele, făcîndu-l dăunător pentru copil. (Este
totuşi de dorit să nu bea alcool deloc sau să bea în cantităţi foarte
mici);
- Cu excepţia cazurilor în care alimentaţia mamei este totalmente lipsită
de vitamine, laptele secretat de ea este hrănitor;
- Unele mame nu au deloc poftă de mîncare în primele două săptămîni
după naştere. În această situaţie, ele trebuie să se străduiască să
mănînce cât de mult. Mama care alăptează are, de asemenea, nevoie
de odihnă. Membrii familiei o pot ajuta preluînd pentru câteva
săptămîni activităţile casnice;
- Majoritatea mamelor au o capacitate de nutriţie suficient de bună
pentru a putea alăpta. În afara cazurilor în care mama este foarte
deprimată sau bolnavă, ea poate alăpta timp de aproximativ 6 luni,
fără a da alt aliment copilului.

- Ce măsuri luăm în cursul icterului fiziologic al nou-născutului?

 În prima săptămînă de viaţă, nou-născuţii au deseori o coloraţie gălbuie
(icterică) a pielii şi ochilor. Ea se datorează faptului că ficatul lor nu face
faţă la început solicitărilor privind metabolizarea bilirubinei, pigmentul
care cauzează coloraţia icterică. Maturizarea rapidă a ficatului nou-
născutului face ca icterul să diminueze şi să dispară în câteva zile.
Pentru ca icterul să nu se agraveze, nu uitaţi să:
- alimentaţi imediat după naştere! Colostrul va acţiona ca un purgativ
blând care ajută nou-născutului să elimine meconiul (primul scaun
verde-închis) şi, odată cu el, biliribina. Aceasta contribuie la
prevenirea şi reducerea intensităţii icterului;
- alăptaţi copilul frecvent, ziua şi noaptea, fără restricţii!
- Nu-i administraţi copilului suplimente lichide (apă, soluţie de glucoză,
lapte artificial)! În acest caz, el va suge mai puţin.
Dacă nou-născutul nu doreşte să sugă mai mult, daţi-i căniţa cu lapte
matern muls.

Reflexul exagerat de eliberare a laptelui

Uneori reflexul de eliberare a laptelui este atât de puternic, încât laptele

ţâşneşte în jet din sân în gura copilului. Copilul înghite sau se poate îneca,
încercând să ţină pasul cu fluxul rapid al laptelui, unii copii înghit mult
aer. Alţi copii plâng şi refuză să se mai întoarcă la sân.
Măsurile expuse mai jos pot face procesul de alăptare mai plăcut şi
copilul să se simtă mai confortabil.
- Încetiniţi curgerea laptelui. Staţi întinsă pe spate şi puneţi copilul
deasupra sau staţi aplecată spre spate, astfel încât sânul să fie sub
nivelul gurii copilului. Susţineţi cu o mână fruntea copilului, cu
cealaltă mînă. Apăsaţi uşor spre peretele toracic. Plasaţi două degete
pe de o parte şi de alta a areolei (ca o “foarfecă”), dar la o distanţă
suficientă de marginile ei, astfel încât prinderea sânului de către copil
să fie corectă;
- Luaţi copilul de la sân şi aşteptaţi să se oprească curgerea laptelui;
- Dacă laptele curge mai mult dintr-un singur sân, este bine să începeţi
alăptarea cu celălalt sân;
- Lăsaţi copilul să elimine aerul (să eructeze, să scoată aerul) cât mai
des;
- Dacă copilul refuză să ia sânul, liniştiţi-l ţinându-l în braţe lîngă piept,
piele pe piele, fără a încerca să-l hrăniţi. Recuceriţi-l arătîndu-i în ce
loc plăcut se află. Încercaţi din nou să-l alăptaţi atunci când copilul s-
a liniştit sau este somnoros.
Reflexul puternic de eliberare a laptelui este însoţit deseori de o secreţie
lactată abundentă. Sugestiile de mai jos pot fi utile pentru a echilibra
cantitatea de secreţie lactată necesară copilului.
- daţi-i un singur sân la fiecare masă. Puneţi copilul să dea aerul şi
reluaţi alăptarea la acelaşi sân pînă când copilul este mulţumit. Oferiţi
celălalt sân la masa următoare;
- eliberaţi laptele din celălalt sân numai dacă acest lucru este necesar
pentru a reduce disconfortul;
- evitaţi pauzele mari între alăptări;
- la sfârşitul alăptării puneţi pe piept comprese reci pentru a vă simţi
mai bine.

Candidoza (micoza)

Durerea persistentă la nivelul mameloanelor poate fi produsă de o infecţie

cu Candida. Infecţia este frecventă şi la sugari şi se poate manifesta sub
forma unor pete albe în guriţă (mărgăritărel) sau a zonelor de culoare
roşie deschisă de sub scutece.
Deoarece cuplul mamă-sugar îşi poate transmite reciproc infecţia,
tratamentul trebuie să-i vizeze pe amândoi.
De multe ori, copilul cu mărgăritărel refuză sînul şi plînge.

Recomandări pentru mamă:

- Aplicaţi pe mameloane o peliculă fină dintr-un unguent antimicotic,

prescris de medic, după fiecare alăptat, timp de 14 zile. Ştergeţi-l
înainte de un nou supt;
- Lăsaţi mameloanele neacoperite să se usuce la aer sau la lumina
blândă a soarelui, după fiecare alăptare;
- Puneţi, în timpul tratamentului, după fiecare alăptare, un pansament
curat (compresă, batistă, şerveţele) sub sutien;
- Spălaţi, în timpul tratamentului, lenjeria de corp şi prosoapele folosite
în apă foarte fierbinte;
- Când faceţi baie, utilizaţi un burete special pentru zona genitală şi
evitaţi să faceţi baie cu alte persoane din familie;
- Este posibil ca şi partenerul să aibă nevoie de tratament, infecţie fiind
transmisibilă.
În această situaţie, se recomandă utilizarea prezervativului.

Recomandări pentru copil:

Laptele colectat în timpul unei infecţii cu Candida nu trebuie păstrat

îngheţat pentru o utilizare ulterioară. Răcirea dezactivează, dar nu
distruge infecţia din laptele muls şi de aceea există posibilitatea infectării
din nou a copilului.

Candioza orală

- Utilizaţi antiobiotice orale de patru ori pe zi (după alăptare) timp de 14

zile);
- Aplicaţi bine medicamentul în interiorul guriţei copilului, astfel ca să
fie cuprinşi obrajii, gingiile şi limba, cu degetul, o compresă sau cu
un tampon de vată;
- Fierbeţi piesele componente ale pompei de muls timp de 20 min. Pe
zi.
Micoza de sub scutece

Aplicaţi crema antimicotkă pe fese şi în regiunea genitală a copilului,

într-un strat foarte fin, de patru ori pe zi, pînă la vindecarea completă a
infecţiei.

Fisuri şi ragade mamelonare

Sensibilitatea şi durerea mameloanelor femeii care alăptează sunt de

obicei urmările unor traumatisme şi iritaţii. Cauza principală o constituie
ataşarea incorectă a copilului la sân. Măsurile de mai jos vă ajută să
rezolvaţi problema.
Înainte de alăptare:
- relaxaşi-vă şi staţi confortabill;
- aplicaţi căldură umedă pe sâni cu 3-5 minute înainte de fiecare supt;
- scurgeţi câteva picături de lapte înainte ca sugarul să înceapă să sugă
pentru a stimula reflexul ţâşnirii laptelui.
În timpul alăptării:
- oferiţi la început sânul cel mai puţin afectat;
- controlaţi dacă poziţia copilului la sân esre corectă;
- schimbaţi poziţionarea copilului la fiecare supt;
- alăptaţi des, la fiecare două-două ore jumătate sau chiar mai frecvent;
- atunci când luaţi copilul de la sân, întrerupeţi cu blândeţe suptul,
întroducând un deget al dumneavoastră între gingiile copilului.
După alăptare
- stoarceţi câteva picături de lapte, întindeţi-l pe mamelon şi lăsaţi-l să
se usuce la aer;
- expuneţi mamelonul la căldură pentru scurt timp Â( la soare, uscător
de păr, bec de 40 W). Fiţi atentă să nu vă ardeţi;
- nu purtaţi lenjerie din materialul plastic;
- folosiţi un prosop curat după fiecare supt.
Nu uitaţi:
- Nu aplicaţi pe mamelon substanţe care usucă, de exemplu săpun sau
alcool;
- Evitaţi utilizarea cremelor pe mamelon (pielea dvs. Produce proprii ei
lubrifianţi);
- Puteţi lua câte o aspirină, fără să faceţi rău copilului.
Dacă durerea mamelonară este foarte mare, puteţi opri pentru 24 ore
alăptarea la sânul afectat (sau la ambii sâni, afectaţi). În această situaţie,
pentru a evita apariţia angorjării mamare, este esenţial să stoarceţi laptele
la intervalele la care ar fi supt copilul. Mulsul regulat al laptelui previne
apariţia unor complicaţii posibile. Mulsul manual este mai blând pentru
ţesutul mamar, dar dacă hotărîţi să utilizaţi o pompă, aveţi grijă ca
mamelonul să fie bine centrat, pentru a evita traumatismele suplimentare.
Dacă situaţia se înrăutăţeşte sau nu se îmbunătăţeşte în 24 ore, cereţi
sfatul unui medic.

Angojarea sânilor

Angorjarea (întărirea) reprezintă o acumulare de sârge. Alte lichide şi

lapte la nivelul sânilor. La unele mame sânii devin numai puţin mai plini,
în timp ce la altele, ei devin foarte plini, dureroşi şi voluminoşi.
Angorjarea poate duce la aplatizarea mamelonului, ceea ce face suptul
copilului mai dificil.
Măsurile de mai jos vă pot ajuta să rezolvaţi problema, în 24-48 ore:
- Aplicaţi, înainte de alăptare, un prosop cald şi umed pe sâni, timp de
3-5 minute, faceţi apoi un masaj radial uşor al sânilor, spre mamelon;
- Stoarceţi, manual sau cu pompa, o cantitate de lapte suficientă pentru
ca areola să devină mai suplă, asta va face aşezarea copilului la sân
mai uşoară;
- Alăptaţi des, la un interval de două-două ore şi jumătate sau chiar mai
frecvent, timp de cel puţin 15-20 minute din momentul în care a
început ejecţia laptelui, la fiecare sân;
- Alăptaţi copilul într-un loc liniştit, relaxant;
- Purtaţi un sutien potrivit, care să susţină sânii;
- Puteţi lua o aspirină pentru a calma, la nevoie, durerile;
- După fiecare supt, aplicaţi pe sâni comprese reci.
Dacă situaţia nu s-a îmbunătăţit în 24 de ore, cereţi sfatul unui medic!

Mastita
Mastita este infecţia ţesutului mamar care înconjoară canalele prin care
circulă laptele. Simptomele sînt: o zonă dureroasă şi roşie a sânului,
febră, frisoane, durere de cap şi o stare generală proastă.
Următoarele măsuri vă vor ajuta să vă simţiţi mai bine în 24 ore:
- Staţi cu copilul în pat timp de 24 ore odihna este esenţială;
- Aplicaţi căldura umedă pe sânul afectat cu 3-5 minute înainte de
fiecare supt;
- Nu întrerupeţi alăptarea. Alăptaţi frecvent, la fiecare 2-2 ½ ore sau mai
des, timp de minimum 15-20 minute la câte un sân, oferind la început
sânul afectat;
- Schimbaţi poziţia copilului la fiecare masă pentru a permite golirea
completă a canalelor;
- Beţi lichide pentru a vă potoli setea (în timpul febrei, setea este mai
mare);
- Luaţi antibioticele şi analgezicele prescrise.
Nu uitaţi: Mastita este o infecţie a ţesutului sânului, nu a laptelui!
De aceea, nu trebuie să vă faceţi griji, laptele este bun. Încercarea bruscă
sa întreruperea temporară alăptării pot încetini vindecarea şi conduc la
complicaţii ulterioare.
Dacă starea sănătăţii nu se ameliorează în 24 ore, mergeţi din nou la
medic!
Mama şi copilul în vârstă de 3 luni trec printr-o schimbare, dar
continuaţi şi în această perioadă să oferiţi copilului numai lapte
matern.
Copilul trebuie să primească numai lapte matern timp de aproximativ 6
luni. Multe mame cred că sugarul nu este mulţumit de lapte şi că are
nevoie de alte alimente. Alte mame susţin că după câteva luni, simt că nu
au suficient lapte.
Mama şi copilul în vârstă de câteva luni traversează în mod normal
anumite achimbări, dar aceste schimbări nu înseamnă că suagrul are
nevoie de alimente sau lichide suplimentare.
- La vârsta de aproximativ 3 luni, copilul are o perioadă de creştere
rapidă. Poate să plângă mai mult sau poate să ceară să fie alimentat
mai des. Este un lucru normal şi trecător, care nu înseamnă că acest
copil este nesatisfăcut de laptele matern. Alăptarea mai frecventă va
stimula creşterea secreţiei lactate a mamei, iar această, la rîndu-i, va
putea răspunde noilor cerinţe ale copilului;
- La vârsta copilului de aproximativ 3 luni, mama are senzaţia că sânii
mai puţin plini, chiar dacă ei produc lapte în cantitate mult mai mare
decât are nevoie copilul. Este ceva normal şi nu înseamnă că mama nu
are lapte suficient.
- Pe la trei luni, copilul suge mult mai eficient şi termină alăptarea mult
mai repede decât înainte. Unele mame cred că atunci când copilul
termină mai repede de supt, el este nemulţumit, ceea ce nu este corect;
- Pe la vârsta de 3 luni, copilul începe să fie distras de diverse lucruri
din mwdiul înconjurător, de aceea el nu se poate “concentra” asupra
suptului la fel de mult ca mai înainte;
- Copilul plânge din diverse motive, Dacă plânge nu înseamnă că are
nevoie şi de alte alimente decât laptele mamei. Poate plânge când
doreşte să sugă, când este ud, are crampe sau nu stă confortabil;
- După trei luni, creşterea în greutate poate să nu fie atât de rapidă ca în
primele luni de viaţă. Această este o curbă de creştere normală, care
nu înseamnă că laptele matern nu este îndeajuns pentru copil;
- Laptele de mamă nu cauzează diaree-boală. Unii copii fac diaree pe la
3 luni pentru că ating diverse obiecte şi duc mâinile la gură;
- Laptele mamei va fi bun pentru copil, indifirent de ce mănîncă şi de
starea emoţională a ei.
Este important să vă înţărcaţi copilul progresiv
Laptele de mamă reprezintă o parte importantă a alimentaţiei pentru
copilul la vârsta de un an, uneori de doi ani. Indiferent la ce vârstă se
întrerupe alăptarea, procesul trebuie să fie gradat.
- Încetarea bruscă a alăptării poate provoca copilului un şoc emoţional.
Alimentaţia la sân trebuie să fie întreruptă treptat;
- Când alăptarea se întrerupe brusc, atât copilul cât şi mama pot avea un
şoc emoţional;
- Înţărcarea bruscă poate produce mamei o angorjare dureroasă şi poate
facilita dezvoltarea unei infecţii;
- La vârsta de 6 luni, este timpul să începem să dăm copilului şi alte
alimente în afară de laptele matern, se va începe cu cantităţi mici, date
înainte sau după alăptare. Deoarece cantitatea de alimente pe care o
primeşte copilul creşte cu timpul, secreţia lactată a mamei va descreşte
progresiv;
- Mama poate continua să alăpteze, chiar dacă rămîne gravidă. Laptele
ei este la fel de bun ca şi mai înainte. Alimentaţia ei trebuie totuşi
îmbunătăţită, pentru a face faţă noii sarcini.
TRANSPORTAREA MATERNĂ.

Consideraţii generale.

Scopul principal al unui program de transfer al mamei în caz de uegenţă

este asigurarea unei optime pentru toţi pacienţii starea sărora pun în
pericol sănătatea şi viaţa mamei sau a fătului. Îngrijirea în astfel de
situaţii trebuie să atingă nivelul cel mai înalt în ceea ce priveşte
personalul, metodele şi materialele. Atunci când este necesar accesul la
materiale şi echipamente de diagnosticare unice şi complexe şi la măsuri
terapeutice, acest acces trebuie asigurat tuturor pacientelor care au nevoie
de el.
Principiile unui program de transfer matern în caz de urgenţă

Detaliile particulare ce se conţin într-un astfel de program pot fi adaptate

la condiţiile din fiecare judeţ, luându-se în consideraţie deosebirile dintre
modul de finanţare, personalul administrativ şi – cel mai important –
distanţa care trebuie parcursă şi care ar putea impune anumite restricţii
privitor la transportare.

Responsabilitatea

Iniţierea transferului şi comunicarea cu centrul perinatologic judeţean

ţin de responsabilitatea medicului în supravegherea căruia se află pacienta
respectivă. Spitalul judeţean trebuie se asigure o linie telefonică special
desemnată şi un personal disponibil 24 ore pe zi să răspundă oricărei
cereri telefonice de transfer. Metoda de comunicare trebuie adusă la
cunoştinţa persoanelor vizate prin intermediul mas media judeţene,
inclusiv revistele de specialitate, şi prin scrisori directe, asdresate tuturor
administraţiilor de spitale şi medicilor din judeţul dat.
Responsabilitatea ce ţine de punerea la dispoziţie a mijlocului de
transferare cade pe umerii serviciului pentru urgenţe medicale a spitalelor
judeşene şi perinatologice de nivelul II şi III, care trebuie să lucreze
împreună cu centrul medical terţiar pentru a organiza un astfel de
program.
Indicaţii şi contraindicaţii la transportarea maternă
Expunem mai jos indicaţiile şi contraindicaţiile la transfer:

Travaliu prematur

În mod ideal, o pacientă care manifestă travaliu prematur între 22 şi 36

de săptămîni trebuie transferată într-un centru perinatologic de Nivelul II-
III dispune de toate mijloacele pentru monotorizarea cazurilor cu risc
sporit, atât antepartum, dar şi întrapartum, cât şi de mijloace necesare
pentru terapia de resuscitare neonatală şi îngrijirea ulterioară as nou-
născuţilor.
Posibilitatea unei transferări fără complicaţii depinde de mulţi factori,
printre care cei mai importanţi sînt următorii:
 Prezenţa unui făt viu;
 Starea membranelor;
 Dilatarea colului uterin;
 Paritatea pacientei;
 Frecvenţa li caracterul contracţiilor uterine.
O pacientă primipară cu o dilatare mai mică de 4 cm, cu membranele
intacte, iar contracţiile cu intervale de cel puţin cinci minute, reprezintă
cazul ce necesită transportare.
Odată ce pacienta a început să manifeste semne de travaliu veridic, iar
vârsta de gestaţie este confirmată de informaţia prenatală existentă şi
toate acestea corespund recomandărilor de mai sus privitoare la vârsta de
gestaţie, într-un astfel de caz, medicul care îngrijeşte de această pacientă,
trebuie să contacteze centrul de referinţă pentru a organiza transferarea.
Medicul de la centrul perinatologic de nivelul II-III, după ce a acceptat
transferarea, va cere toată informaţia relevantă pentru cazul dat, abia după
aceasta va indica modul în care se va face transferarea.
Ruperea prematură a membranelor
Atunci când se stabileşte ruperea prematură a membranelor la o gravidă
admisă la spitalul la care este înregistrată, estenecesar să se verifice încă o
dată vârsta de gestaţie folosindu-se datele despre perioadele menstruale,
informaţia din Carnetul medical prenatal, şi rezultatele oricărei examinări
ultrasonore din timpul sarcinii.
Diagnosticul va fi confirmat printr-o examinare în valve. Dacă, în
timpul examinării colului uterin, se observă o scurgere abundentă de
lichid din canalul cervical în vagin, acest lichid părând a fi lichid
amniotic, atunci diagnosticul se confirmă. Dacă colul uterin pare să fie
închis, nu mai este necesară examinarea de mai departe şi atunci se
organizează transferul la fel cum se face în cazul travaliului prematur,
prin comunicarea cu centrul de referinţă care va primi gravida.
Dacă la o pacientă cu un travaliu prematur la vârsta de gestaţie între 22
şi 36 săptămîni, se rup membranele, dar cu toate acestea, nu sînt semne
de travaliu şi colul este închis, situaţia dată se rezolvă mai greu. Este
rezonabil cao astfel de pacientă să se afle sub observaţie pentru a se
depista un travaliu ulterior sau a se determina stoparea scurgerii lichidului
amniotic înainte ca să fie organizat transferul, fiind, în acelaşi timp,
asigurate observaţiile atente şi destul de frecventr pentru a depista orice
schimbări în situaţiile observate şi pentru a face posibilă transportarea
înaintea instalării unei stări de prea mare risc.
Se aplică, conform indicaţiilor, terapeutice, terapie tocolitică, profilaxia
distres-sindromului, se administrează antibiotice.
În situaţii similare, terapia tocolitică se recomandă pe parcursul a 48-72
ore în scopul profilaxiei distresei respiratorii, apoi remediile tocolitice
trebuiesc suspendate.
Indicarea hormonoterapiei este justificată pînă la săptămîna a 34-a
gestaţie, dar, totodată, creşte riscul apariţiei complicaţiilor infecţioase la
mamă.
Antibioticile se prescriu gravidelor din grupa de risc cu scopul de a
evita complicaţiile infecţioase, tratamentul fiind bazat pe
antibioticogramă.

Dereglări hipertensive

Apariţia preeclampsiei acute în timpulsarcinii necesită stabilizarea

pacientei, urmată de transferul rapid, ţinându-se în acelaşi timp cont de
posibilitatea convulsiilor materne în timpul transferării, a unui accident
cerebrovascular, aspiraţiilor conţinutului stomacal în caz de comă, şi a
diatezei hemoragică care cauzează numărul scăzut de trombocite.
În orice caz, instalarea unei preeclampsii grave, care poate fi definită
prin tensiunea arterială de 160/110 sau mai sus, împreună cu o
proteinurire, cu sau fără hiperreflexie – toate aceste semne sînt indicii
pentru transportare cel puţin la un centru regional.
Dacă starea de preeclampsie e gravă se internează într-un centru de
nivel I sa II, iar sarcina etse la săptămîna 35 şi mai tîrziu, pacienta poate
rămîne la centrul în cauză fără a fi transferată la un centru terţiar, dar
numai dacă primul dispune de mijloace pentru resuscitare a nou-
născutului şi acordare de ajutor neîntîrziat mamei în caz de complicaţii
ulterioare. În orice caz, o astfel de pacienta poate benefecia de sfaturi de
la centrul terţiar privind acordarea ajutorului.
În cazul transferării unei paciente cu preeclampsie gravă, înainte de
transportare gravidă va fi stabilizată.

Hemoragiile antepartum
 Odată ce apare riscul de placenta praevia, pacienta respectivă va fi
lăsată în centrul la care s-a internat pînă când se va stabiliza şi nu va mai
sângera sau pînă când sţngerarea va scădea în intensitate, continuând să
slăbească, iar semnele vitale sînt complet stabile. Trebuie evaluată
hemoglobina şi hematocrita pacientei. Înainte de transfer se face legătura
cu centrul terţiar. În timpul transportării este obligatoriu să se aibă o
rezervă de sânge şi ser fiziologic, care la indicaţie se va administra prin
intermediul unui ac gros, introdus într-o vena groasa – o vena care să nu
sufere colaps – ceea ce va permite o infuzie rapidă.
Dacă însă sângerarea persistă şi nu se supune stabilizării, femeia va fi
lăsată la centrul iniţial, fără să fie transportată, fiind chemată o echipă
responsabilă pentru naşteri, care să intervină la momentul oportun.
Aspectele cele mai importante ce ţin de transferarea mamei în
condiţiile hemoragiilor antepartum sînt legătura care trebuie să existe
între medicul în grijă căruia se afla pacienta şi centrul care va acorda
ajutor la stabilirea diagnosticului şi iniţierea manevrelorterapeutice
recomandate pentru specificul problemei în cauză.
Dacă parturienta în trimestrul II-III al gestaţiei acuză eliminări sanguine
din căile genitale, în primul rând trebuie să suspectăm patologia placentei.
Cu toate că starea gravidei rămîne a fi satisfăcătoare, pacienta se
spitalizează urgent, în urma unui examen obstetrical atent şi obligatoriu,
şi însoţită de personalul medical este transmisă în supravegherea
deosebită a medicilor de gardă. Efectuarea examenului vaginal în condiţii
casnice sau de ambulator este considerată o greşeală ce poate fi cauza
intensificării hemoragiei şi infecţiiei.
În scopul micşorării mortalităţii materne cauzată de hemoragii
obstetricale o importanţă majoră revine principiilor organizării lucrului
instituţiilor curative şi anume:
- pregătirea setului necesar pentru acordarea ajutorului urgent femeilor
cu hemoragii masive (depou de sânge, substituenţi sanguini, sisteme şi
catetere pentru hemotransfuzii);
- existenţa unui algoritm de acţiuni a personalului;
- existenţa sălii de operaţii permanent gata pentru acordarea ajutorului
de urgenţă;
- posibilitatea efectuării expres-diagnosticului de laborator a indicilor
vitali principali.
-
Retardul intrauterin a fătului

Depustarea retardului intrauterin al fătului şi prescrierea unui tratament

adecvat este o problemă foarte dificilă.
Dacă în primele fazale se observă o mai mică creştere a greutăţii
materne decât norma, iar măsurarea abdomenului indică o încetinire în
creşterea uterului, aceste semne indică necesitatea unui transfer a
pacientei (situaţia nefiind însă caracterizată prin urgenţă) la un centru
unde se poate efectua un examen ecografic cu scopul stabilirii
diagnosticului.
Transferul gravidei în stare de urgenţă acută se va efectua atunci când
există riscul naşterii premature şi se care obligatoriu supravegherea
neîntreruptă a travaliului sau în cazul unei intervenţii chirurgicale
(cezarianp), care mai apoi trebuie să fie urmată de măsuri neîntîrziate de
reanimare şi stabilizare a fătului. O astfel de stare va fi suspectată, mai
ales, la pacientele care au avut şi mai înainte stări perinatale proastelegate
de o creştere întrauterină insuficientă şi cărora examenul antenatal al
sarcinii actuale a arătat că uterul nu creşte conform aşteptărilor şi/sau că
sporul de greutate este mai mic decât ar trebui. Diagnosticarea definitivă
se poate obţine doar printr-o examinare ultrasonică. Orice situaţie clinică
în care se bănuieşte insuficienţa sau chiar absenţa lichidului amniotic
indică probabilitatea unei astfel de diagnoze care trebuie confirmată –
dacă este posibil – printr-un examen ultrasonic înainte de efectuarea
transferului.
Sarcinile gemelare
Rezultatele obţinute în urma examinării sarcinilor gemelare au arătat că
acestea sunt expuse următoarelor riscuri:
- travaliul prematur;
- retardul creşterii unuia sau ambilor feţi;
- dificultăţile legate de mecanismul naşterii gemenilor.
Mamele cu sarcini gemelare trebuie transferate la un centru
perinatologoc de nivelul II chiar şi în cazul naşterilor ce nu prezintă
cimplicaţii. Atunci însă când naşterea este prematură, centrul pentru
naştere se va alege în dependenţă de posibilităţile tehnice şi personalul
disponibil. Este important de a se determina dacă personalul din centrul
respectiv, atât obstetricieni, cât şi consultanţii neonatologi, sînt
disponibili şi dacă le sînt cunoscute pericolele acestui soecific de naştere
la fel şi metodele de resuscitare şi necesităţile imediate ale nou-născuţilor.
Este recomandabil ca atunci când, în cazul sarcinilor gemelare, se observă
schimbări ale colului uterin înainte de săptămîna a 32-a, să se efectueze
transferul fără statut de urgenţă la un centru în care pacienta ar putea fi
internată pentru câteva săptămîni pînă la determinarea viabilităţii feţilor şi
riscurilor naşterii premature.
Femeile cu sarcini gemelare care conţin mai mult de doi feţi, trebuie
transferate în fazele timpurii ale sarcinii, îndată ce viabilitatea devine
reală, începînd cu a 28-a săptămînă pentru a face posibilă evitarea
pericolului, odihna mamei şi intervenţia la primele semene de travaliu
prematur.
Metodele de transportare

Există două alternative de bază în ceea ce priveşte transportarea.

Alegerea uneia dintre ele va fi dictată de distanţă ce urmează a fi
parcursă li, desigur, cu teren accidentat, pot fi folosite helicoptere, cu
toate că se obişnuieşte mai mult folosirea serviciului de ambulanţă
terestră.
Trebuie ţinut cont în mod strict de efectul altitudinilor asupra infuziilor
intravenoase şi asupra oxigenării mamei, a fătului, ulterior, a nou-
născutului.
Decizia în ce priveşte alegerea momentului şi a modului de transportare
trebuie luată în dependenţă de faptul că este foarte posibil ca femeia să
nască în timpul călătoriei. Dacă se constată că starea colului uterin, a
membranelor şi genul travaliului indică o astfel de posibilitate, atunci
pacienta trebuie stabilizată, iar în cazul în care travaliul continuă şi
inhibarea lui nu are nici un efect, trebuie planificată naşterea la spitalul de
bază.
Dacă naşterea se desfăşoară cu multe complicaţii şi în regiune nu pot fi
găsiţi specialişti capabili să acorde o consultaţie, atunci serviciul de
transportare a nou-născuţilor poate lua legătura cu centrul pentru a duce
naşterea la bun sfîrşit pentru ca apoi să returneze nou- născutul însoţit de
echipa de resuscitare neonatală li echipa de transportare.
În cazul unei naşteri urgente, care are loc în condiţii de transportare,
este bine ca medicul să dispună de spaţiu suficient pentru a duce naşterea
la bun sfîrşit, pentru a monotoriza cât mai bine fătul, pentru a resuscita
nou-născutul, pentru a îngriji de mamă după imediat naştere.

Comunicaţiile

Comunicaţiile din cadrul programelor de transportare trebuie să aibă

drept scop principal conştientizarea şi utikizarea “firului roşu” terţ de
către medicul ce îngrijeşte pacienta care necesită transportare. O astfel de
linie telefonică îi va acorda imediat gravidei posibilitatea contactării unui
medic competent, în stare să-i acorde consultaţii referitor la necesitatea
transferului şi la metode de stabilizare.
Spitalele din regiuni trebuie să aibă acces telefonic la centrul
perinatologic de nivel III, în deosebi la administraţia şi serviciile din
sălile de naştere a acestuia 24 ore din 24.
Centrul perinatologic de nivel III trebuie să asigure prezenţa unei
persoane competente care întotdeauna va fi disponibilă pentru funcţia de
consultant.

Personalul
Transportarea maternă se va face conform recomandărilor personalului.
Fiecare dintre membrii echipei de transportare maternă sau ai
programului trebuie:
- să asigure îngrijire calitativă;
- să se dedice îngrijirii la cel mai bun nivel;
- să fie disponibil pentru servicii regulate;
- să fie pregătit în problemele speciale legate de transportare;
- să poată pregăti rapoarte privind activitatea lui;
- să fie capabil de a comunica la toate nivelurile.
Personalul echipei de transportare de la nivelul III la centrul care
solicită transportarea şi care va acorda ajutor medical la acel centru,
trebuie se aibă cunoştinţe avansate şi experienţă în problemele nou-
născuţilor şi ale mamelor.
Rapoartele privitor la transportări vor fi săptămînale sau de o altă
periodicitate. Celelalte trei rapoarte săptămînale din luna respectivă pot fi
folosite pentru examinarea a altor aspecte ale programului perinatal.

Documentaţia

Centrul regional de referinţă trebuie să elaboreze formulare speciale

pentru acumularea a informaţiei necesare în scopul monotorizării
cazurilor de îngrijire.
Formularul apelurilor recepţionata va include:
 numele pacientei, adresa şi numărul de telefon al rudelor;
 numele, adresa şi telefonul medicului iniţiator;
 numele consultantului solicitat de către medicul iniţiator;
 adresa şi telefonul unităţii de naştere care îndreaptă pacienta;
 semnele vitale ale pacientei;
 data ultimei perioade menstruale;
 toate rezultatele examinării ultrasonore a sarcinii;
 starea colului uterin, a membranelor, a părţii prezentate şi poziţia
acestora;
 frecvenţa contracţiilor uterine şi alte observaţii relevante pentru
sarcina dată.
Documentaţia care trebuie se însoţească pacienta va include:
- Agenda medicală perinatală;
- Copia ultimei fişe de monotorizare a fătului;
- Înregistrarea semnelor vitale în timpul îngrijirii clinice;
- Nota sau consultaţia de internare a medicului;
- Rezultatele analizelor de laborator.
 Printre formularele care vor fi trimise centrului iniţiator după includerea
cazului se vor afla:
- note consultative;
- rezumatul informaţiilor din timpul naşterii;
- note operative;
- sumarul informaţiilor de externare.
În cazul în care naşterea întîrzie, centrului iniţiator îi vor trimise
rapoarte săptămînale ale progresării procesului.

Evaluarea

Pentru trecerea în revistă a tuturor transferurilor este necesar un plan.

Trebuie să fie prezenţi toţi membrii echipei medicale care au îngrijit
pacienta dată. Va fi înregistrat un proces-verbal al tuturor cazurilor de
transfer, cu includerea terapiei administrative şi a rezultatelor obţinute.
Trebuie instituit un program de termen lung de supraveghere a
dezvoltării tuturor pruncilor care au supravieţuit.
PIERDEREA PERINATALĂ ŞI URMĂRILE EI

Consideraţii generale.

Efectul emoţional pe care îl produce moartea perinatală este resimţit

atât de părinţi, cât şi de achipa medicală. În cazul părinţilor, acest
eveniment precipitează o criză: ei aşteptau cu mare bucurie şi speranţă
naşterea unui copil; acum însă sînt nevoiţi să sufere un puternic sentiment
al pierderii.
La acest moment părinţilor trebuie să li se prezinte informaţie simplă şi
concisă, repetată de mai multe ori şi explicată în discuţii ori de câte ori va
fi necesar acest lucru. Este important ca familia să rămînă împreună ca să
i se ofere o atmosferă de intimitate. Necesităţile familiei, în astfel de
momente, trebuie să fie puse mai presus de problemele de zi cu zi ale
spitalului. Trebuie examinată posibilitatea acordării unui salon separat
unde ar putea sta şi un alt membru al familiei care va putea dormi în
aceeaşi cameră. Trebuie stimulată împărtăţirea sentimentelor cu familia,
prietenii şi medicii. Aceasta poate deveni mai uşor de realizat dacă mama
va fi îngrijită de una sau două asistente.
De cele mai multe ori, simpla prezenţă a unei asistente poate diminua
sentimentul acut de izolare şi singurătate de care suferă părinţii.

Îngrijirea familiei îndurerate şi remediile de uşurare a durerii.

Este important de a înţelege corect starea psihologică în care se află
familia ce a pierdut un copil. Unele familii pot accepta ajutorul din partea
achipei de medici, altele – nu.
În cazul în care se acceptă ajutorul din partea personalului medical, vă
vor fi utile şi binevenite următoarele indicaţii:
 O cameră liniştită din cadrul unităţii obstetrice sau neonatale este o
variantă perfectă pentru a asigura intimitatea acelor familii care vor să
petreacă ceva timp cu pruncul lor la momentul morţii. S-ar putea
întîmpla ca părinţii să solicite prezenţa unei persoane din personalul
spitalului sau a unui membru din grupul de susţinere perinatală.
 Li se va explica ambilor părinţi desfăşurarea procesului de naştere şi
circumstanţele în care a murit pruncul.
 Dacă copilul născut mort are anumite anomalii, se recomandă ca
acesta să fie învelit atunci când este arătat mamei şi dat ca să-l ţină în
 braţe. Mama trebuie liniştită şi consolată. Doar dacă femeia insistă, îi
pot fi arătate anomaliile copilului.
 Multe mame vor să uite de acest caz, să nu-i amintească nimeni de
pierdere.
 În discuţia despre această pierdere trebuie incluşi şi bunicii, cărora li
se va oferi posibilitatea să vadă, să atingă şi să ţină pruncul în braţe.
Pruncul va fi îmbrăcat şi învelit într-o pătură. Dacă părinţii vor să vadă
întregul corp al copilului, atunci se va respecta dorinţa acestora.
Uneori, în primul moment după tragedie, părinţii refuză să-şi vadă
micuţul, în asemenea cazuri, trebuie să li se acorde timp în care ap
putea să-şi schimbe decizia.
 Părinţii trebuie îndrumaţi să-i dea micuţului un nume.
 Trebuie să li se explice modalităţile de înmormîntare, autopsie şi
documentele juridice necesare, acordându-li-se ajutorul necesar la
perfectarea documentelor respective.
 Mamei trebuie să i se acorde opţiunea de a alege dacă rămîne în secţia
de obstetrică sau trece într-oaltă secţie a spitalului, unde va continua
îngrijirea perinatală şi susţinerea emoţională a femeii.
 Părinţii trebuie stimulaţi să discute pierderea.
 Părinţii trebuie să aibă acces la diverse informaţii pe care le-ar putea
afla în biblioteca spitalului din diverse broşuri speciale care ar
contribui la diminuarea durerii provocată de pierderea copilului.
 Părinţii trebuie lăsaţi să decidă ei înşişi ce vor face cu îmbrăcămintea
şi alte obiecte ale micuţului
 Asistentele pot folosi o listă de control pentru a se asigura că părinţilor
le-au fost oferite toate opţiunile existente. Aceasta se va face şi în
scopul unei comunicări cât mai eficiente între personalul medical şi
familia care a suferit pierderea unui copil.
Activităţi ulterioare
După externarea femeii, în scopul unei susţineri permanente şi
aprecierii stării emoţionale în care se află aceasta. Stabilirea unor
întrevederi ulterioare la care se vor discuta cauzele morţii copilului
reieşind din rezultatele autopsiei. Trebuie acordat timp suficient pentru o
discuţie şi trecere în revistă a evenimentelor din timpul sarcinii, a
travaliului şi a naşterii, în urma cărora, probabil, se va putea răspunde la
eventualele întrebări şi pentru a asculta păsurile părinţilor. Se recomangă
ca astfel de întîlniri să aibă loc de trei ori: imediat după moartea
micuţului, două sau trei zile mai tîrziu, şi după trei-şase luni. Poate fi de
folos şi consultaţia genetică ulterioară sau îndreptarea la alte persoane
care pot ajuta familia îndurerată.
Doar o echipă bine pregătită şi competentă poate acorda cea mai bună
susţinere părinţilor care au avut de suferit o pierdere perinatală. Printre
membrii echipei se pot afla asistente medicale, asistenţi sociali, medici,
fete bisericeşti, asistenţi de susţinere ale persoanelor care au suferit o
pierdere şi părinţii care au avut de suferit o pierdere perinatală. Rolul unei
astfel de echipe este să acorde susţinere şi reconfortare familiilor
îndurerate atunci când o pierdere este iminentă sau în urma morţii
micuţului.

PROFILAXIA INFECŢIEI INTRAUTERINE ŞI NOSOCOMIALE

Etapele profilaxiei, evidenţă şi pronocticul infecţiei septico-purulente

la gravide

Problema infecţiei intrauterine în ultimii ani capătă o amploare tot mai

mare fiind determinată de modificarea agenţilor patogeni dominanţi cu
prevalarea asociaţilor virusvirale şi virus-bacteriale, a infecţiilor
urogenitale specifice (chlamidoză, micoplasmoză, citomegalovirus, etc.)
frecvent rezistente la antibioticoterapie, de creşterea frecvenţei
persoanelor cu stări imunosupresive, dereglări dishormonale, anemie etc.
Importanţa evidenţei acesteia din punct de vedere social, medical,
demografic şi strigenţa problemei date este cauzată de creşterea
numărului infecţiilor intrauterine, a viciilor şi anomaliilor de dezvoltare,
de numărul crescut al pierderilor perinatale, al complicaţiilor postpartum
septico-purulente, mortalitate maternă şi fetală.
Infecţia intrauterină de cele mai multe ori cauzează traumatismul natal,
leziunile hipoxico-ischemice a SNC şi hemoragiile. În urma acestor
maladii grave şi îndelungate, copii rămîn învalizi sau chiar mor.
Actualmente, o metodă de soluţionare a problemei în cauză este
elaborarea şi implementarea unei programe complexe de stat în vederea
măsurilor de diagnostic şi profilaxie a infecţiilor la femeile de vârstă
reproductivă.
I etapă – stabilirea şi tratamentul afecţiunilor inflamatorii urogenitale.
Această etapă merită atenţie deosebită în ceea ce priveşte asanarea
maladiilor la domnişoare şi femei pînă la prima sarcină, planificarea
corectă a familiei, excluzînd posibilitatea avorturilor. Sarcina planificată
trebuie să fie precedată de dispensarizare şi examen ginecologic. Dacă se
confirmă sarcina, femeia necesită, cît mai repede posibil, examinarea la
obstetricianul-ginecolog pentru a constata situaţiile de risc sporit în cazul
existenţei infecţiilor obstetricale.
Tratarea minuţioasă a vaginului şi colului uterin este de o importanţă
majoră, deoarece prezenţa oricărei maladii în timpul gestaţiei sporeşte
riscul infectării fătului şi complicaţiilor septice postpartum.
Tratamentul va fi eficace numai în cazul identificării preventive a
agentului patogen (trihomonade, gonococi, ciuperci, etc.) şi alegerea
preparatelor de elecţie şi a modului lor de administrare.
 O atenţie deosebită merită erozia colului uterin. În perioada de gestaţie,
eroziunea colului uterin este calea infecţiei ascendente şi pericolul
malignizării, care are consecinţe destul de grave. Procesele înflamatorii
cauzate de erozie sînt însoţite de hiperemie, edem şi eliminări abundente,
determinate de particularităţile sistemului genital. În cazul eroziilor
colului uterin, se efectuează colpscopia şi examinarea citologică, la
necesitate şi biopsia. Se atestă creşterea numărului condiloamelor
acuminate, inclusiv cele depistate înaintea gestaţiei.
Astfel, în grupul de risc major sînt incluse gravidele cu colpită,
condiloame, erozii a colului uterin, avorturi în anamneză, femeile la care
sarcina s-a stabilit mai timpuriu de 1 an după înlăturarea dispozitivului
intrauterin. Tot din această categorie fac parte femeile cu focare cronice
de infecţie a organelor genitale şi extragenitale, afecţiuni dermatologice
infecţioase, patologie endocrină (diabet zaharat, obezitate), anemie etc.
La a II-a etapă se determină prezenţa focarelor cronice de infecţie
netratate pînă la momentul gravidităţii, se elaborează tactica măsurilor
curativo-diagnostice.
Aici sînt importante metodele contemporane paraclinice şi de laborator
în scopul unei cît mai complexe examinări a contingentului dat.
Fiecare gravidă din grupa nominalizată trebuie să efectueze obligatoriu
în I trimestru de gestaţie un examen ultrasonografic, care ar permite
identificarea agentului patogen prin metode imunofermentative,
imunofluorescente, prin reacţiile preţioase de polimerizare etc.,
verificarea corectă a prezenţei HIV-infecţiei , a chlamidiei, mycoplasmei,
infecţiei herpetice, hepatitei etc.
A III-a etapă – screeningul gravidelor în trimestrul al II-lea prevede
determinarea ecografică a indicilor infecţiei intrauterine (polihidramnios,
oligoamnios, modificări în placentă chisturi, calcinate, edeme, subţierea
placentei), şi determinarea retardului fetale. Dacă e necesar, se efectuează
amniocenteza cu examinarea minuţioasă paraclinico-diagnostică a
lichidului amniotic pentru identificarea agentului patogen.
În cazul atestării infecţiei intrauterine, e necesar de a efectua un şir
complex de măsuri curative în ICŞOSMC, volumul şi caracterul
cărora va depinde de modificările patologice existente în sistemul
feto-placentar cum ar fi: inadaptarea hormonală, dereglarea
circulaţiei sanguine utero-placentare li/sau fetale, dereglări
metabolice şi ale schimbului de substanţe, dereglări imune etc.
Pentru un rezultat eficient, actualmente se utilizează remedii
imunomodulatorii şi preparate ce ameliorează reologia sângelui,
tratament antibacterial, vitamine, iradiere cuantică cu diferite lungimi de
undă, preparate eubiotice, remedii adaptogen-metabolice, detoxicare
electro-chimică a organismului, hiperbaroterapie.
Profilaxia infecţiei nosocomeale în secţiile de nou-născuţi

Profilaxia infecţiei nosocomeale prevede:

1. Reducerea numărului spitalizării nou-născuţilor, a duratei aflării lor

în secţiile de patologie (mai puţin de 10 zile); evitarea aflării mai multor
copii în unul şi acelaşi salon.
3. Izolarea bolnavilor, stabilind nişte bariere care ar împiedica
transmiterea microorganismelor; se ţine cont de această restricţie pînă
la externarea definitivă a copilului din secţie.
4. Tratarea femeilor gravide de citomegalovirus (CMV), herpes simplex
etc. pentru a evita stările imunodeficitare la nou-născuţi şi
predispoziţia faţă de IN.
5. Limitarea numărului examenelor vaginale în timpul naşterii.
6. Respectarea strictă a principiilor asepsiei în timpul naşterii.
7. Dezvoltarea unui sistem de maternităţi cu saloane special amenajate
pentru mamă şi nou-născut.
8. Crearea, în blocul de naştere, a condiţiilor pentru alăptarea timpurie a
nou-născuţilor (în prima ½ oră după naştere).
9. Stabilirea unei tehnici adecvate de alimentare cu pieptul.
10.Păstrarea corectă a laptelui matern; pasterizarea laptelui matern
donator.
11.Pregătirea corectă a amestecurilor lactate artificiale în secţiile de
patologie a nou-născuţilor.
12.Planificarea corectă a construcţiei şi organizării secţiilor pentru nou-
născuţi care prevede: un număr suficient de lavuare, ventilaţia
adecvată a încăperilor, suprafaţa suficientă a încăperilor, în special în
secţiile de reanimare şi terapie intensivă a nou-născuţilor.
13.Măsurile de prevenire a infecţiei nosocomeale în timpul îngrijirii nou-
născuţilor.
14.Reducerea numărului de vizite ale persoanelor străine în secţiile de
nou-născuţi.
15.Asigurarea secţiilor de nou-născuţi cu un număr suficient de personal
medical, în special în secţiile terapiei intensive pentru a exclude
transmiterea infecţiei între copii, care poate fi adusă chiar de
personalul medical.
16.Micşorat numărului de intervenţii diagnostice şi curative la nou-
născuţi.
17.Aplicarea, în cadrul manipulaţiilor şi procedurilor, a instrumentarului
de unică folosinţă (ace, seringi, catetere, tuburi endotraheale etc.), a
lenjeriei şi a mănuşilor de unică folosinţă.
18.Asigurarea profilaxiei septicemiei, cauzate de cateterizarea vaselor.
19.Supravegherea strictă a terapiei infuzionale.
20.Profilaxia complicaţiilor VAP-ului la nou-născuţi.
21.Profilaxia infecţiilor urinare la nou-născuţi.

Profilaxia unor infecţii specifice nosocomiale:

22.Profilaxia candidozelor ca IN: alăptarea nou-născuţilor cît mai repede

posibili; interzicerea administrării preparatelor antibacteriale în scop
profilactic, aplicarea antibioticilor numai dacă se atestă o infecţie
cauzată de candida; conservarea corectă a perfuziilor cu limitarea la
maximum a manipulaţiilor, aplicarea pansamentelor sterile,
prelucrarea sterile, prelucrarea minuţioasă a mîinilor, folosirea
mânuşilor de unică folosinţă.
23.Profilaxia HIV-infecţiei: prevede reducerea transfuziilor de sînge,
examinarea minuţioasă a donatorilor; izolarea nou-npscuţilor de la
mamele seropozitive asigurîndu-li-se o cât mai minuţioasă şi adecvată
îngrijire şi supraveghere, verificarea prezenţei anticorpilor la vârsta de
6 şi 12 luni; folosirea materialelor de unică folosinţă în cadrul
manipulaţiilor invazive.
24.Profilaxia hepatitei virale (vaccinarea tuturor nou-născuţilor contra
hepatitei B), de asemenea, se vaccinează toţi lucrătorii medicali ce
prezintă un risc sporit de infectare cu HIV.
25.În secţiile unde se practică folosirea repetată a inventarului şi a
instrumantarului medical, este necesar de a implementa măsuri
eficiente de curăţire, dezinfectare şi sterilizare, de întocmire a unor
ghiduri pentru folosirea lor de către personalul medical.
26.Controlul bacterial şi virusologic al personalului medical.
27.Educarea sanitaro-epidemiologică a personalului medical.
28.Tratament infecţiilor posibile ale personalului medical.
29.Crearea unui comitet pentru supravegherea infecţiei nosocomeale în
componenţa: epidemiologului, bacteriologului, asistenţei medicale
superioare.
30.Supravegherea rezistenţei la preparatele antibacteriale.
31.Supravegherea zilnică a înregistrării operative centralizate a tuturor
formelor de infecţie nosocomeală, crearea unui sistem de
supraveghere epidiomologică a morbidităţii intraspitaliceşti.
ASISTENŢA SOCIO-LEGALĂ

Capitolul Asistenţa socio-legală este întocmit în conformitate cu actele

legislative în vigoare la momentul actual pe teritoriul Republicii
Moldova, fiind consultat de către experţoo comisiei de protejare socială,
ocrotire a sănătăţii şi ecologie din cadrul Parlamentului Republicii
Moldova la 3 februarie 1999.
1. Codul legislativ despre căsătorie şi familie al R.S.S. Moldoveneşti
(text oficial, cu modificări şi completări, din 01.10.1989).
2. Codul muncii al Republicii Moldova (text oficial, cu modificări şi
completări, din 01.07.1994).
3. Legea despre drepturile copilului (15.12.1994 Nr. 338-XIII).
4. Legea despre ocrotirea sănătăţii (28.03.1995.Nr. 411).
5. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova Aprobarea instrucţiunii
despre modul de acordare a concediului medical în Republica
Moldova nr.57 din 11.02.1993. (Anexa 9).
6. Hotărîrea guvernului Republicii Moldova Nr. 679 de la 6.10,1995
Programul de stat pentru ocrotirea drepturilor copiilor.
7. Legea privind minimul de asistenţă medicală gratuită garantat de stat
(adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 3 februarie 1999, nr.
267 – XIV). (Anexa 10,11).
Drepturile gravidelor sînt reglementate de o legislaţie specială cu
privire la munca şi sănătatea femeii în R.M., crearea condiţiilor ce permit
cumularea muncii şi a maternităţii, măsuri ce sprijină legal, statal, moral
şi material maternitatea şi copilăria.

Drepturile gravidei

Femeia gravidă are dreptul la un şir de privelegii ce intră în vigoare din

momentul atestării sarcinii:
 Concediu pre- şi postnatal plătit ( pe termen de 126 zile);

 Limitarea duratei de muncă cu reducerea orelor de program a

săptămînii de muncă sau lucru la domiciliu;

 Eliberarea de serviciile de noapte, de serviciisuplimentare şi de

deplasări fără acordul femeii;

 În cazul condiţiilor nefavorabile de muncă, serviciul trebuie schimbat

din momentul stabilirii diagnosticului de sarcină. Proprietarul este

obligat să creeze condiţii de muncă adecvate din care să lipsească
complet factorii nocivi;
 Asistenţă medicală gratuită în secţiile consultative pentru femei; în
maternitate, femeia are dreptul la o supraveghere medicală calificată
privitor la evoluţia sarcinii, o asistenţă medicală de staţionar; la
naştere, de o examinare clinică şi de laborator ori gravida are nevoie
de acest lucru, urmate de măsuri curativo-profilactice acordate atât
mamei cât şi nou-născutului;
 La plătirea indemnizaţiilor în cazul patologiei asociată gravidităţii;
 Să hotărască, în conformitate cu legea, întrebările privind maternitatea
planificarea familiei şi întreruperea sarcinii nedorite;
 Are dreptul să fie angajată la serviciu îninstituţiile de stat şi nu e
legitim să fie concediată pe durata sarcinii sau alimentării copilului. În
caz de închidere a instituţiei date, femeia va putea fi concediată numai
după o angajare, în mod obligatoriu, la alt serviciu;
 Pensionarea la vârsta de 50 ani, având o vechime în muncă nu mai
puţin de 15 ani, dacă femeia a născut 5 şi mai mult copii ce au împlinit
deja vârsta de 18 ani;
 Femeile cu doi sau mai mulţi copii care au un venit mai mic decât
coşul minim de consum, primesc suplimente sau beneficiază de o
reducere de 50% preţ;
 La informaţia deplină referitor la starea sănătăţii, pronosticul
sfîrşitului sarcinii şi a naţterii, în dependenţă de patologia atestată;
 La informaţia despre măsurile diagnostice şi curative necesare,
inclusiv şi cele invazive;
 Să facă cunoştinţă cu informaţia despre gradul de risc legat de
măsurile curativo- diagnostice;
 La confidenţă medicală, despre starea sănătăţii şi tratamentul necesar;
 La refuzul tratamentului;
 Pacienta are dreptul la externare, în urma depunerii unei cereri în care
îşi va exprima opţiunea sa şi consimţămîntul rudelor;
 La parteneriat la naştere în conformitate cu regulamentul şi
instrucţiunile existente, având, desigur, gradul de pregătire necesar;
 După alegerea medicului curant, se va alege forma de ajutor medical,
instituţia medicală, independent de tipul de proprietate şi forma
organizatorică a acesteia;
 La acordarea ajutorului urgent specializat în stări acute şi urgente în
orice instituţie de asistenţă obstetricală;
 La contactul cu rudele şi vizitatorii, respectînd regimul instituţiei date;
 La asigurare socială pe durata sarcinii şi în momentul naşterii;
 În caz de complicaţii grave sau sfîtşit nefavorabil, are dreptul la
expertiza calităţii acţiunilor curative şi diagnostice;
 Pentru acordarea oricărui ajutor medical este necesar acordul femeii,
refuzul ei se confirmă în scris (de către medic şi şeful instituţiei);
 Aplicarea metodelor noi de profilaxie, diagnostic şi tratament, precum
şi mijloace medicamentoase apărute recent, testate ştiinţific, dar
nepermise pentru folosirea în masă;
 A obţine suportul moral din partea lucrărilor bisericii;
 Pentru penalizarea acţiunilor personalului medical, care conform
expertizei profesionale au dăunat sănătăţii femeii;
 Concediu fără plată cu păstrarea vechimii şi locului de muncă la
dorinţă, independent de termenul sarcinii;
 Pentru obţinerea alocaţiei de stat cu condiţia că sarcina este
înregistrată pînă la 12 săptămîni şi urmarea strictă a indicaţiilor
medicilor pînă la naştere;

Obligaţiile gravidei
 În cazul căsătoriei, să facă un examen medical pentru depistarea

afecţiunilor transmisibile nou-născuţilor;

 Adresarea timpurie la medic în cazul stabilirii sarcinii;

 Examinarea clinică şi de laborator, completă şi la timp, recomandată

de obstetricianul-ginecolog şi consultaţiile medicilor specialişti;

 Îndeplinirea minuşioasă a recomandaţiilor medicale curative şi

profilactice; spitalizarea la timp în instituţiile obstetricale în caz de

necesitate a tratamentului staţionar;
 Respectarea regulilor controlului medical în evoluţia sarcinii,
frecventarea regulată a consultaţiei de femei, respectarea periodicităţii
investigaţiilor;
 Pregătirea pentru naştere conform programului consultaţiei de femei,

însuşirea regulilor alimentării copilului şi metodele contraceptive

postpartum;
 Respectarea minuţioasă a regulilor igienei persoanle şi a regimului

alimentar recomandate de medic;

 La agravarea stării generale, apariţia durerilor, scurgerea lichidului

amniotic, apariţia eliminărilor sangvinolente din căile de naştere,

cefalee ş.a. urgent trebuie de apelat la consultaţia de femei sau la
medicii asistenţei de urgenţă;
 Femeile sînt obligate la timp să informeze personalul instituţiilor

obstetricale în cazul prezenţei tuberculozei, bolilor venerice şi sexual-

transmisibile, să urmeze tratament corespunzător şi în volumul
prescris. În conformitate cu legislaţia în vigoare, poartă
responsabilitate juridică pentru neinformarea despre existenţa
maladiilor sus-numite şi răspîndirea lor;
 Se interzice conform legii, folosirea alcoolului şi a drogurilor.

În caz de încălcări grave ale obligaţiilor sale, alocările de stat acordate

gravidelor pot fi limitate sau suspendate t.
CAPITOLUL 11.
MONOTORIZAREA ŞI EVALUAREA PROGRAMULUI
DE PERINATOLOGIE
Personalul clinic, administratorii la nivel instituţional, raional şi
regional, factorii de decizie la nivel minesterial, deseori, nu utilizează
informaţiile ce provin din statisticile de rutină, studii sau cercetări
ştiinţifice, rapoarte în urma unor vizite de teren. Cu toate acestea, având
la dispoziţiile datele respective ei ar putea într-un mod mai efecient
deservi pacienţii, elabora politici de sănătate şi stabili priorităţile, aloca
resursele limitate, monitoriza şi evalua programe de sănătate.
Ciclul unui management efectiv al serviciilor de sănătate cuprinde 4
principii de bază: 1) definiţia problemei; 2) evaluarea performanţelor, 3)
intervenţia 4) monitorizarea şi evaluarea.
Capitolul respectiv va cuprinde aspecte legate de monitorizarea şi
evaluarea programului de perinatologie.

Domenii de aplicare
Evaluarea şi monitorizarea programului de Perinatologie reprezintă
instrumente manageriale importante, care pot servi pentru:
- determinarea progresului realizat în implementarea Programului (în ce
măsură au fost respectate orarul şi activităţile prevăzute);
- evidenţierea problemelor apărute la etapa de implementare;
- elaborarea şi aplicarea intervenţiilor necesare pentru implementarea
Programului;
- supravegherea modificărilor care au loc în condiţiile şi starea de
sănătate a populaţiei ţintă (ex: mamele şi copiii) în urma aplicării
Programului de Perinatologie.

Nivele de aplicare
Informaţiile adunate în procesul de evaluare şi monotorizare pot fi
utilizate la diferite nivele manageriale:
 La nivelul serviciilor periferice (ex.: Centrelor de sănătate, medicului
de familie) majoritatea informaţiilor adunate despre cazurile
individuale este utilizată pentru luarea în ceea ce priveşte necesităţile
pacienţilor. Informaţia respectivă ajută la asigurarea continuităţii,
integrităţii şi complexităţii asistenţei medicale acordate individului
(Managementul pacienţilor/consumatorilor).
- La nivelul instituţional (Managementul instituţiilor sanitare) sau
raional se disting următoarele tipuri de infprmaţie:
- Date referitor la pacienţi/consumatori;
- Date manageriale interne referitor la instituţie.
 Necesităţile informaţionale variază în funcţie de nivelul de
descentralizare. La nivel naţional (Managementul sistemelor sanitare),
acestea trebuie să satisfacă cerinţale de stabilire a politicii şi
planificare strategică. La nivel regional (judeţean), informaţia trebuie
să contribuie la suportul logistic şi planificare strategică pe un termen
mediu. La nivelul raioanelor, preocuparea de bază ar fi satisfacerea
 necesităţilor operaţionale prin verificarea funcţionalităţii sistemului de
sănătate.

Indicatori
Sistemul de monitorizare trebuie să cuprindă indicatori, care ar măsura
gradul de atingere a obiectelor stabilite în cadrul programului de
perinatologie. Indicatorii pot fi convenţional divizaţi în următoarele
grupe.
Indicatorii ai determinanţilor sau factorilor care contribuie la apariţia
unor boli sau stări patologice, cum ar fi carateristicile populaţionale,
condiţiile socio-economice, factorii comportamentali, factorii mediului
ambiant şi alţi factori care pot fi influenţaţi de serviciile de sănătate.
Exemplu:
Ponderea femeilor peste 35 sau sub 18 ani;
Ponderea gravidelor cu patologie extragenitală;
Ponderea gravidelor ce fac abuz de alcool, fumează etc.
Indicatori de intrare (“intranţi”) reflectă resursele sistemului de
sănătate necesare pentru prestare serviciilor.
Categoriile principale la compartimentul respectiv sînt resursele umane
şi financiare, infrastructura, echipamentul, medicamentele şi
consumabile.
Exemplu:
Asigurarea populaţiei cu medici;
Asigurarea populaţiei cu asistente medicale;
Asigurarea populaţiei cu paturi;
Asigurarea populaţiei cu medicamente, consumabile etc.
Indicatorii de proces reflectă performanţa serviciilor prestate. Printre
indicii evaluaţi sînt calitatea şi eficienţa serviciilor şi activităţilor de sport,
acceptabilitatea serviciilor, de exemplu culturală sau etică.
Exemplu:
În sectorul de ambulator
Evidenţa la timp;
Evidenţa întîrziată;
Examinarea completă a gravidelor:
- numărul gravidelor examinate de stomatolog,
- numărul gravidelor supuse testării la RW etc.
regularitatea examinării gravidelor
numărul avorturilor
În sectorul spitalicesc-maternitate
Ponderea operaţiilor cezariene
Ponderea eppiziotomiilor
Ponderea anesteziei la naştere
Ponderea aplicării clisterelor
Ponderea aplicării forcepsului
Ponderea parteneriatului la naştere
Ponderea alimentaţiei naturale
Ponderea complicaţiilor postavortum ponderea complicaţiilor la naştere
(traumatism obstetrical etc.)
Ponderea complicaţiilor în perioada de lăuzie
Frecvenţa infecţiilor intraspitaliceşti
Indicatorii rezultanţi măsoară rezultantul imediat al activităţilor, de ex.,
numărul serviciilor prestate, numărul persoanelor deservite şi gradul de
deservire a populaţiei.
Exemplu:
Privitor la mamă
Numărul de vizite prenatal;
Numărul de vizite postnatal;
Numărul femeilor informate despre avantajele alimentaţiei naturale;
Numărul femeilor care au beneficiat de pregătirea psihoprofilactică
pentru naştere
Privitor la copil
Numărul copiilor vaccinaţi
Privitor la personalul medical
Numărul cadrelor medicale care au audiat seminarele tematice
(alimentaţia naturală, îngrijirea esenţială a nou-născutului, îngrijirea
prenatală etc.)
Indicatorii de impact măsoară efectele pe termen lung, care includ
modificările în starea de sănătate a populaţiei şi nivelul factorilor de risc
şi a acelor favorizanţi care au fost subiectul intervenţiilor din partea
serviciilor de sănătate. Categoria respectivă include incidenţa şi
mortalitatea specifică în anumite cazuri şi la anumite grupuri de vârstă,
prevalarea factorilor de risc cum ar fi de exemplu fumatul.
Fumatul poate avea următoarele consecinţe grave:
Pentru sănătatea mamei:
Mortalitatea maternă
Morbiditatea lăuzelor
Pentru sănătatea copiilor:
Mortalitatea perinatală
Mortalitatea infantilă
Mortalitatea neonatală (precoce şi tardivă)
Mortinatalitatea
Morbiditatea nou-născuţilor etc.
Pentru a ilustra categoriile enumerate de indici, aducem exemplu unei
situaţii în care mamele se caracterizează prin cunoştinţe sumare privind
valoarea şi sursele de imunizare. Aceasta constituie determinanta căreia
trebuie să i se acorde o atenţie deosebită în cadrul programelor de
imunizare. O serie de intranţi, cum ar fi material educativ, echipament,
vaccinuri şi personalul pregătit participă la procesul de vaccinare.
Măsurile realizate vor creşte acoperirea vaccinală (rezultanţi) şi pe
termen lung vor scădea morbiditatea şi mortalitatea (impact) în urma
bolilor care sînt prevenite pe cale vaccinală.

Acest capitol poate servi ca ghid pentru elaborarea sistemului de

monitorizare a programului de perinatologie. El presupune selectarea şi
adaptarea indicatorilor în funcţie de condiţiile specifice şi nivelul
managerial al serviciului de perinatologie.