Razboiul care mi-a salvat viata

de Kimberly Brubaker Bradley

Ada este o fetita cu un mic handicap la picior. Mama ei se poarta dur cu ea si nu o lasa sa
iasa afara.
In vara anului 1839, Anglia se afla in pragul unui alt mare razboi. Ada avea 10 ani, dar nu
se temea de razboi. Ada avea laba piciorului drept mai mica si rasucit, cu varful intors si toate
degetele in aer. Se descurca tarundu-se in patru labe. Mama ei o tinea numai in casa de rusine, in
schimb pe fratele ei Jamie, in lasa sa stea toata ziua afara.
Jamie afla ca toti copii pleaca din Londra din cauza lui Hitler si a bombelor. Mama lor este
hotarata sa-l duca doar pe Jamie, iar Ada sa ramana, sa stea in camera ei intepenita. Ada s-a
hotarat sa plece impreuna cu Jamie, dar ea mergea destul de greu, schiopatand. Era ajutata de
fratele ei, asa meraga la scoala.
Ajungand la scoala o femeie i-a servit cu un ceai. Stephen White o cunostea doar de la
geamul camerei facandu-i cu mana, dar stia ca este oloaga. Stephen a luat-o in carca sa o duca la
gara. Trenul s-a pus in miscare, iar Ada era bucuroasa ca evadase din camera sinistra si scapase
de mama ei si de bombele lui Hitler.
In tren conditiile erau improprii, era foarte aglomerat de copii plecati de acasa, iar Ada avea grija
de Jamie dandu-i, zahar sa reziste.
Ada nu vazuse niciodata iarba sau un cal alergand. Trenul opreste in dreptul unui peron,
profesorii spuneau ca trebuie sa coborare, dar o femeie cu un chip de otel si uniforma de soldat
nu ii lasau sa coboare. Profesorii i-au adunat, iar barbatii si femeile din sat treceau prin fata lor
analizand care pareau cuminti si draguti pentru ai lua acasa. Ramaneau tot mai putini copii, iar
femeia cu chip de otel spunea lucruri frumoase despre ei. Sala s-a golit si nu au ramas decat ei.
Ada si-a adus aminte de cuvintele mamei, ca nimeni nu ii vrea.
Femeia cu chip de otel cunoaste o femeie singura de treaba. Au ajuns la capatul unei ulite la
casa femeii. Acolo locuia domnisoara Smith, o femeie palida, slaba, dar foarte dreapta si teapana.
Pe Domnisoara Smith o chema Susan. Domnisoara Smith ii indruma sa-si faca o baie si observa
ca Ada are o problema la picior. Domnisoara Smith nu era o femeie calda, dar le-a oferit un pat
moale si un loc curat. Dimineta, Ada observa in curte un cal, pe nume Untisor. Calul a mirosit
palmele si si-a lasat gatul aproape de Ada. Mirosea a unt lasat la soare.
Erau bucurosi, Jamie alerga pe pajiste, iar Ada se juca cu calutul. Domnisoara Smith merge
cu ei la un doctor si afla ca Jamie sufera de subnutritie, iar fata de rahitism si are nevoie de mult
soare, multa miscare si lapte. Doctorul Graham constata ca piciorul este stramb congenital si
trebuie operat. Acesta ii da o pereche de carje.
Domnisoara Smith a fost cu ei intr-un magazin si le-a cumparat haine, incaltari si lenjerie intima.
Domnisoara Smith ii ingrijea, le oferea mancare buna, ii obisnuia sa-si faca baie seara si
dormeau in asternuturi curate. Casa in care locuia Domnisoara Smith i-o lasase cea mai buna
prietena a ei, pe nume Becky care murise in urma cu 3 ani.
Pe Untisor i l-a lasat inainte sa moara pt ai indragi. Jamie jucandu-se cu Untisor s-a murdarit iar
Domnisoara Smith le aminteste ca vor face baie in fiecare seara pentru a pastra cearceafurile
curate. Janie il zareste pe Billy, White cu mama si surorile lui stand in gara sa vina trenul si sa
mearga acasa.
Lui Jamie I se face dor de prietenii lui si vrea sa plece si el acasa, dar este oprit de domnisoara
Smith.
Domisoara Smith, Ada si Jamie au plecat in oras si au vazut un afis,. Domnisoara Smith il
citeste: ,,Curajul vostru, veselia voastra si hotararea voastra ne aduce victorie”.
Pe drum se intalneste cu Stephen White cel care era fratele lui Billy care se tinea de bratul unui
barbat batran. Facand cunostinta cu acest barbat, Ada primeste observatii ca nu cunoaste bunele
maniere.
Domnul intinde mana iar Ada ii spune:,,Incantata sa va cunosc domnule McPherson”.
Domnisoara Smith este anuntata ca incepe scoala. Ada nu apare pe lista elevilor si este mahnita.
Domnisoara Smith o incurajeaza cumparand o carte pe care le-o citeste.
Copii nu inteleg ce inseamna ,,in bataia vanturilor”, iar domnisoara Smith le explica, ca
inseamna sa fii prins in furtuna aruncat dintr-o parte in alta. Cei doi copii sunt ca ei, sunt cei
mereu aruncati dintr-o parte in alta.
Pe Domnisoara Smith o chema Susan. Pe o pajiste unde era Untisor, apare si un alt cal. Fata de
pe cal se accidentase, iar Ada o ajuta. Pe fata o chema Margaret.
Mama ei era sefa Organizatiei Femeilor Voluntare. Margaret o aprecieaza pe Ada de cum stie sa
calareasca. Din discutiile celor doua, Ada afla ca mama fetei tine mai mult la fratele ei Jonathan.
Lui Margaret i-se zicea si Maggie.
Ada are niste musafiri pe Maggie, Brimes cel care ingrijea caii si mama lui Maggie, Lady
Thorton. Ii multumeste lui Ada pentru ajutorul dat fiicei sale si aprecieaza faptul ca a putut sa
calareasca un cal naravas. Ii ofera haine purtate de Maggie, iar lui Jamie i-a adus haine de la
baiatul sau. Maggie merge la scoala, undeva departe, acolo unde merg oamenii bogati ca sa
invete pana la 17 ani, apoi sa urmeze o facultate. Domnisoara Smith si cu Ada il duc la scoala pe
Jamie cu mari insistente. Cele doua merg la ceainarie, iar Ada este mirata de ce sunt paturi pe
mese. Domnisoara Smith o corecteaza si ii spune ca se numesc fete de masa.
S-au intors la scoala si Domisoara Smith observa ca toti copii scriu, dar Jamie era legat la mana
stanga de scaun. Profesoara motiveaza ca vrea sa scrie cu mana stanga. O roaga pe profesoara sa
ii permita lui Jamie sa scrie cu ce mana vrea sau ii v-a cere socoteala pentru ranile pe care le
provoaca. Domisoara Smith se ocupa sa le faca acte de identitate in cazul in care nemtii vor
invada guvernul, iar ei sa fie englezi. Pentru Ada a declarat ca este nascuta pe 5 aprilie 1929, iar
Jamie 15 februarie 1933. La scoala Jamie nu stia cand este ziua lui de nastere, iar ceilalti copii isi
sarbatoreau fiecare zi de nastere si purtau un coif pe cap. Ada se urca pe saua lui Untisor si
porneste spre casa lui Maggie. Se indreapta spre grajduri, iar acolo era domnul Grimes care spala
un cal mare cenusiu. A invatat-o cum sa puna calcaiele, cum sa imbie la galop si cum sa-l
carmeasca mai bine.
Susan, indrumata de Lady Thorton, se inscrie la Organizatia Femeilor Voluntare si primeste
uniforma. Maggie ii trimite o scrisoare Adei ca vine de Craciun, dar Ada crede ca va pleca acasa,
deoarece razboiul se va termina.
Susan era foarte preocupata de copii, luase in greutate si crescusera cu cativa centrimetri,
erau sanatosi. Le-a crosetat fulare, manusi si le confectionase imbracaminte la masina de cusut.
Susan o invatase pe Ada alfabetul si incepuse sa scrie si sa citeasca.
Se apropia Craciunul si incepeau pregatirile, doreau sa aiba invitati, in special pe mama lor
si pe Maggie. Maggie nu putea veni deoarece il astepta pe fratele ei sa vina din tabara de aviatie,
iar tatal muncea la lucrari secrete pentru razboi. Traditia era sa petreci Craciunul in familie.
Susan si Jamie au taiat un brad din padure,iar asta le aminteste ca Dumnezeu este un copac
vesinc verde. Bradul a fost impodobit cu mult drag, iar pentru ei a fost primul brad si prima
sarbatoare de Craciun. In ziua de Craciun au mers la biserica ,s-au imbracat cu haine noi si au
primit cadouri de la Susan. Ada a primit o carte:,,Alice in tara minunilor”,iar Jamie
cartea ,,Peter Pan”.
Ada se gandea ca Susan este ceva temporar in viata lor si ca va trebui sa ajunga acasa.
Incepuse rationalizarea mancarii. Susan recunoaste ca era trista cand au aparut ei,deoarece
nu credea ca poate avea grija de copii, iar mamei nu ii pasa de ei.
Susan a dus-o din nou la doctorul Graham, el facuse demersurile pentru a fi operata la picior, dar
trebuia acordul mamei. Astepta raspunsul mamei prin posta. Susan asculta stirile la radio si afla
ca razboiul,continua si se extinse-se si in alte tari.
Guvernul a impus unele reguli:
- sa nu se risipeasca mancarea
- sa nu se vorbeasca cu strainii
- sa se anunte la politie orice pare suspect.
Guvernul ceruse tuturor barbatilor sa se inroleze voluntar. O nava a ancorat in sat plina de
soldati, avioanele decolau unul dupa altul de pe aerodrom. Soldatii erau raniti intinsi pe targi,
doctorul Graham lucra cot la cot cu medicii militari. Ada a ajutat carand apa si a dat de baut
soldatilor. Susan s-a intalnit cu Ada in locul unde ajutau soldatii raniti. Lady Thorton venise sa ne
convinga sa plecam din sat, iar Organizatia Femeilor Voluntare urmand sa gaseasca un adapost
mai sigur, deoarece soldatii germani vor patrunde pe strazi. Susan si copii s-au refugiat intr-un
adapost cand au inceput sa bombardeze si Hitler isi da seama ca nu putea invada cu armata lui
pana cand nu invingea aviatia Angliei.
Ada observa un spion care incropase in nisip o valiza, care continea un emintator radio si
transmitea mesaje codate dincolo de Canal. Ada devenise o eroina, aviatorii de la aerodrom i-au
adus o ciocolata. Membrii Organizatii femeilor ii spuneau ,,Fata noastra de nadejde”. Trebuia
castigata aceasta batalie aeriana, altfel pierdeau razboiul.
Mama Adei si a lui Jamie si-a luat copii acasa, iar Susan nu si-a luat ramas bun de la ei.
Mama i-a condus intr-un apartament jegos. Mama Adei ii spune ca a facut-o rasfatata de
bogatasa si ii v-a scoate fumurile din cap. Mama o considera in continuare o oloaga si nu v-a iesi
din casa. Ada si-a gasit certificatul de nastere, unde scria: ,, Ada Maria Smith- 13 mai 1929” si il
gaseste si pe cel al lui Jamie care era nascut pe 29 noiembrie 1933. Incepuse razboiul si undeva
deasupra casei a explodat o bomba. Susan a venit cu trenul, spunandu-le ca ei sunt precum copii
ei. Au luat trenul spre Kent, au coborat, au urcat intr-un taxi si au ajuns langa casa lui Susan, iar
casa disparuse. Susan ramasese impietrita, dar au fost intampinati de cei cunoscuti.
Un ghemotoc a tasnit din moloz, era Bovril calutul.
Ada, Jamie si Susan s-au imbratisat si au gasit cuvantul potrivit: BUCURIE.