Sunteți pe pagina 1din 4

Cei trei ucigași ai iubirii

Imaginează-ți că nu ai mâncat de o saptămână și abia ai avut o cană cu apă


pe care să o bei. Și într-o zi, bate cineva la ușă și îți spune că îți ofer ă mâncare
și apă, sucuri, tot ce ai nevoie, însă tu trebuie să faci ce vrea el. Să te schimbi,
să gândești precum el, să fii dependent. Pentru tot restul vieții. Iar atunci el îți
va furniza mâncare zilnic. Crezi că ai accepta, în condițiile în care e ști mort de
foame ? Dar dacă tu ești sătul, ai frigiderul plin și cartea de bucate pe
masă? Ce ai spune când ți-ar propune cineva să faci orice vrea el, în schimbul
mâncării? Aceasta idee este din cartea Arta de a iubi, de Don Miguel Ruiz și
ilustrează perfect conceptul de iubire de sine. Dacă tu ești înfometat după
iubire și nu o ai deja în tine, vei căuta în ceilalți împlinirea ta, umplerea
golurilor tale interioare și îi vei seca de energie, bună-dispoziție și dragoste
pentru că niciodată nu va fi de ajuns ce primești. Și da, vei face orice pentru a
obține doza zilnică de “mâncare”. Însă, dacă tu te iubești suficient și ai
descoperit în tine toată dragostea, afecțiunea și aprecierea, nu vei mai cere de
la ceilalți, ci doar vei dărui. Și paradoxal, atunci vei și primi, ceea ce tu ai
deja. În tine. “Te străduiești să trăiești prin alții experiența lui CINE EȘTI TU,
dar mai bine permite-le să trăiască prin tine experiența lui CINE SUNT EI “ -
Neale Donald Walsch Îți dai seama dacă ești un om “înfometat” când cauți ca
ceilalți să te împlinească, când consideri că ei trebuie să fie într-un anumit fel,
să facă anumite lucruri așa cum vrei tu și să spună ceea ce tu consideri că
merită să fie spus. Ești lihnit când cauți aprecieri și confirmări periodice a
propriei tale valori și ești convins că e responsabilitatea soțului/soției,
iubitului/iubitei, prietenilor, să te satisfacă pe tine și propriile tale nevoi și
oricât ți-ar arăta ceilalți că ești frumos, iubit și valoros, oricât ar ac ționa ei
conform cu cerințele tale (de cele mai multe ori absurde) ceri mai mult și zaci
nemulțumit pe canapea, cu lacrimi în ochi și tânjind după încă o porție de
iubire. Așa cum crezi tu că arată iubirea și o meriți.
Trezește-te! Nu e nici responsabilitatea și nici meritul celorlal ți pentru cum
te simți tu. Da, înțeleg. Ai un trecut dureros, răni sângerânde, greut ăți care te
apasă și goluri care strigă din adâncul tău să fie umplute. Dar cât ai de gând s ă
cari asta cu tine? Încă nu te-ai săturat ? Chiar nu te-ai săturat să dai vina pe
trecut, pe rănile TALE, pe ceilalți, în timp ce tu ești victima de pe canapea care
cerșește iubire și confirmări? Unii nu suportă cerșetorii și spun “Du-te la
muncă, eu muncesc, nu stau cu mâna întinsă.” Nu cumva și tu cerșești? Că nu
stai cu mâna întinsă pentru 2 lei, da, de acord, însă stai cu brațele deschise și
un butoi cu așteptări care cere să fie umplut DE CEILALȚI. Tot cerșit e și ăsta.
Și nu e cu nimic mai nobil decât cel dintâi. Întrebarea nu e ce au ceilalți să-ți
ofere, ci ce poți SĂ LE OFERI TU LOR. Trăim într-o perioadă în care cauți
sufletul pereche… jumătatea ta. EȘTI COMPLET DEJA. Dacă nu ai descoperit
asta, stă în puterea ta să o faci, însă îmi pare tare rău să te dezamăgesc chiar
eu, însă nimeni nu te va întregi și umple dacă nu o faci chiar tu. Când vei fi
complet, întreg, plin, te vei concentra pe A DĂRUI, fără condiții, fara temeri,
fără așteptări de răsplată, pentru că tu dai dintr-un preaplin, care nu se gole ște
niciodată. Nu pierzi nimic, doar câștigi.(Atenție! Dacă acum te gândești c ă tu
bietul de tine ai tot dat de atâtea ori și ceilalți sunt oameni r ăi care nu te-au
respectat, iubit și nu ți-au oferit nimic, nu ai oferit fără condi ții, încă ești ”mort
de foame” și te simți victimă, iar de aici nu poți face nimic. Decât s ă- ți plângi de
milă și să te văicărești că lumea e crudă) Fie că atunci când te gândești la
iubire îți vine în minte imaginea partenerului de viață, a prietenilor, a familiei
sau orice altceva, uite care sunt cei trei ucigași ai iubirii:

 NEVOIA - Ai nevoie mereu de cuvinte frumoase, de susținere


( morală,financiară, etc), de iubire, de priviri și confirmări a valorii tale. Lucrul
rău nu este că ți le dorești, ci că ai nevoie de ele. Asta înseamnă că nu ai
încredere în tine și ai nevoie de celălalt să-ți arate părțile tale bune, nu te
iubești pe tine și ceri de la celălalt să te iubească ( cât pentru doi) și s ă- ți
confirme asta prin cuvinte și gesturi. Problema cu nevoia este c ă niciodat ă nu
vei avea suficient, pentru că vei intra într-o buclă în care te vei sim ți bine
pentru câteva minute sau ore, după ce primești ceea ce ai nevoie, apoi vei da
din picioare ca și copii să primești din nou, căci resursele s-au terminat și ceri
să fii hrănit. Și oricât ți s-ar oferi, întotdeauna ți se va goli rezervorul iubirii la
scurt timp și vei cere iar și iar… până când celălalt, lipsit de energie și
pasiune, va renunța. Să-ți ofere…sau chiar la tine.

 AȘTEPTĂRILE - “Celălalt trebuie să facă asta, să fie așa, să-mi spună, să-mi
arate, să mă facă să simt valoros, iubit, satisfăcut. Eu îi dăruiesc iubirea mea,
timpul meu, cuvintele mele, el e dator să-mi dea înapoi ceea ce mi se cuvine”.
Așa arată dialogul tău interior? Să-ți dau un exemplu. Trimiți un mesaj
persoanei iubite. Aștepți să-ți scrie înapoi? NU, nu trebuie să o facă, iar asta nu
înseamnă că nu simte la fel, ci pur si simplu nu simte să-ți scrie. Dacă aștepți
un răspuns atunci nu i-ai scris din iubire, ci pentru că aștepți de la el o
confirmare, un semn, orice.

Și așteptările distrug iubirea pentru că aștepți de la celălalt să fie cum vrei tu.
Să te iubească cum vrei tu, să se îmbrace cum vrei tu, să vorbească într-un
anume fel, să se poarte AȘA CUM TREBUIE. Asta e ca și când ai merge la
magazin să-ți cumperi o pereche de blugi și spui “O să-i duc la modificat. Le
schimb culoarea, nasturii și îi strâmptez, apoi sunt buni”. Problema cu
oamenii e că oricât i-ai “modifica”, tot nu vei fi fericit pentru că modificarea
trebuie să aibă loc în tine. În fond, tu ești cel nemulțumit.

 GELOZIA - Ai impresia că celălalt îți aparține. E al tău. Și nimeni nu are dreptul


nici măcar să se uite la el, dapăi să facă el greșeala de a se uita dup ă alte
chipuri…atunci ar ieși un scandal monstru în care tu vei fi victima, iar el
trădătorul. Ei bine… nu numai că nu-ți aparține, însă dacă ești gelos, nu ai
încredere în tine. Nu-ți cunoști valoarea și ai impresia că oricine poate fi un
intrus și există riscul să fie mai bun ca tine.

Cum ai reacționa dacă ar veni într-o zi la tine partenerul de via ță și ți-ar spune
că astăzi s-a simțit atras de altă femeie/alt bărbat? Ai izbucni într-o criză de
nervi și de plâns? Sau l-ai întreba ce anume l-a atras la cealalt ă persoan ă? Ai
căuta oare în tine aspectele tale forte și cele slabe și ți-ai examina propriile
răni? Sau i-ai da cu tigaia în cap? Dar dacă ți-ar spune că s-a îndrăgostit de
altcineva? Ai cataloga toți bărbații/toate femeile ca fiind … ( aici g ăse ște tu ce
denumiri de animale vrei, că sunt destule) și l-ai blestema după ani de iubire?
Sau l-ai lăsa să meargă liber, pe drumul lui, dorindu-i binele și fericirea? Dacă
nu răspunde la telefon te panichezi și te gândești că te înșală sau că TREBUIE
să-ți răspundă de fiecare dată? Aici nu mai comentez nimic, sunt convinsă că
te-ai prins singur. Gelozia vine din propriile răni, frustrări, neîncrederi și goluri.
Nimeni nu e dator să ți le umple sau să-ți confirme iubirea lui veșnică. Și da,
câteodată iubirea moare. Cel iubit poate să plece ( nu neap ărat pentru alt om),
să moară sau să vă înstrăinați, iar atunci vei rămâne doar cu cât ai IUBIT ȘI
DĂRUIT TU. Oricât l-ai judeca pe celălalt și te-ai poziționa în starea de victim ă,
te simți cu adevărat rău, când nu ești împăcat cu tine că ai dăruit tot ce ai avut
mai bun. Iar dacă ai oferi dintr-un preaplin din tine, ghici ce? Chiar dacă cel
iubit pleacă, nu pierzi nimic, căci tot întreg rămâi.
Mi-a spus cineva recent că nu crede în autosuficiență pentru că avem nevoie
și de ceilalți oameni. Da, și eu cred asta. Chiar am susținut că una din treptele
inteligenței emoționale constă în domeniul interpersonal. Interacționăm cu
ceilalți oameni și e necesar să ne dezvoltăm relațiile. Susțin doar că trebuie să
începi cu tine însuți. Să-ți găsești tu puterea interioară, iubirea și aprecierea, ca
apoi să poți oferi, nu să iei de la celălalt, să te agăți de el, să-l sufoci și s ă-l
golești de toate resursele, doar pentru că așa trebuie și el ți-e dator, căci a
avut norocul ca tu să-l iubești. În concluzie, pentru o iubire plină, caută să
devii tu un om plin, care oferă pentru că așa simte, nu pentru că are nevoie de
un răspuns înapoi. Orice om ai iubi în prezent, iubește-l așa cum e, sau lasă-l
să-l iubească altcineva pentru că nimeni nu merită să fie întemnițat în brațele
tale de caracatiță flămândă. Nu cere de la celălalt lucrurile pe care nu ți le
poți oferi singur (apreciere, admirație, afecțiune). Și asta o spun pentru tine
(caută să te apreciezi, să te iubești si să te admiri singur. Fă acele lucruri care
te vor ajuta să te vezi cu alți ochi și să te simți valoros.Ce ai putea face chiar
azi să te simți unic și să-ți crești încrederea în tine?) Vei fi de o mie de ori mai
fericit când vei găsi aceste resurse în tine și nu vei mai avea nevoie s ă ți le
confirme cineva. Când vei primi ceea ce tu simți deja că ai, vei simți totul mai
intens pentru că nu vei mai avea așteptările ca celălalt să se poarte într-un
anume fel, ci îl vei iubi pentru ceea ce este, iar apoi vei celebra iubirea, nu o
vei ineca. Dacă tu ești responsabil de partea ta de relație și de plin, iar celălalt
de al lui, iubirea va fi ca un dans care curge frumos și amândoi conduc și
oferă pe rând. Lasă-l pe celălalt să se exprime și manifeste așa cum e el, iar
tu caută să-l redescoperi în fiecare zi, altfel. Nu considera că îl cunoști și știi
deja tot ce se poate ști. Ai proiectat realitatea și așteptările tale asupra lui, iar
acum așa ți se arată. Dacă ți-e geamul murdar, oricât de frumos ar fi peisajul de
afară nu îl vei putea vedea clar...Și atunci ce faci?Încerci să schimbi
peisajul? Sau să-ți cureți propriul geam ?
“Dacă îți dorești să întâlnești pe cineva,care să repare situațiile neplăcute din
viața ta, care să îți aducă bucurie în ciuda a tot ceea ce spune sau crede restul
lumii, uită-te în oglindă și rostește acest cuvânt magic:
Bună! “ Richard Bach

S-ar putea să vă placă și