Sunteți pe pagina 1din 4

CONDIȚII PENTRU OBȚINEREA BURSEI SOCIALE

Pot să beneficieze de bursă socială elevii care se încadrează în


una din categoriile:
1. Elevii care provin din familiile în care venitul mediu net
lunar/ membru de familie, supus impozitului pe venit, pe
ultimele 12 luni, este mai mic decât jumătate din salariul
minim net pe economie (949 lei), se va lua în calcul salariul
minim net pe economie în vigoare la data depunerii cererii;
2. Elevii cu unul sau ambii părinți decedați sau elevii asupra
cărora a fost instituită o măsură de protecție specială,
respectiv plasamentul/plasamentul de urgență;
3. Elevii care provin din familii monoparentale;
4. Elevii care provin din familii care beneficiază de venit
minim de incluziune ( se obține pe baza listei comunicate
de către ISJMM);
5. Au deficiențe funcționale produse de boli, tulburări sau
afecțiuni ale structurilor și funcțiilor organismului

ACTE NECESARE PENTRU OBȚINEREA BURSEI


SOCIALE:
• Cerere corespunzătoare fiecărei tip de bursă (regăsită în
acest document);
• Toate actele doveditoare, specificate în cerere.
NOTĂ 1:
• Dosarul cu documentele doveditoare va fi înaintat, până la
data de 4 octombrie 2023, doamnei profesoare Ramona
Fonai sau doamnei profesoare Alina Costin pentru
burse sociale pentru elevii orfani sau proveniți din
familii monoparentale;
• Dosarul cu documentele doveditoare va fi înaintat, până la
data de 4 octombrie 2023, doamnei profesoare Ciolte
Daniela pentru burse sociale - motive medicale;
• Dosarul cu documentele doveditoare va fi înaintat, până la
data de 4 octombrie 2023, doamnei profesoare Ciobotaru
Ana sau domnului profesor Mureșan Mihai pentru
burse sociale – venit.

NOTĂ 2:
• Bursa socială se poate cumula cu bursa de excelență sau cu
bursa de merit;
• Dacă elevul are cel puțin 10 absențe nemotivate într-o lună,
își pierde bursa în acea lună;
• Elevul poate să beneficieze de bursă socială și pe perioada
vacanței de vară dacă: a promovat anul școlar in curs, nu a
fost corigent la mai mult de o disciplină și nu a avut mai
mult de 20 absențe nemotivate în anul școlar in curs, este
declarat repetent doar din motive medicale.

NR..................... /...................

CERERE ACORDARE BURSĂ SOCIALĂ (VENIT)


Pentru anul școlar 2023-2024
Domnule Director,
Subsemnata/
subsemnatul....................................................................................
............... în calitate de părinte/ tutore al
elevului...........................................................................................
., din clasa.......................................... a Colegiului Național
Mihai Eminescu - Baia Mare, vă rog să-mi aprobați cererea de
acordare a bursei sociale pentru elevul mai sus menționat.
Precizez că am în întreținere un număr de ................ copii.
Anexez cererii următoarele acte necesare acordării bursei
sociale:
a) Declarație pe proprie răspundere privind veniturile nete,
cu caracter permanent, obținute pe ultimele 12 luni
anterioare cererii (septembrie 2022 - august 2023), realizate
de membrii familiei, supuse impozitului pe venit (Anexa
1);
b) Acord pentru verificarea datelor cu caracter personal
(Anexa 2);
c) Copii după certificatele de naștere ale copiilor cu vârsta
sub 14 ani, aflați în întreținerea mea;
d) Copii după cartea de identitate a ambilor părinți și a
copiilor cu vârsta peste 14 ani, aflați în întreținerea mea;
e) Acte de stare civilă;
f) Copie sentință judecătorească din care să rezulte stabilirea
domiciliului copilului la unul dintre părinți sau Copie
decizie instituire măsură de protecție socială sau Decizia
instanței de menținere a stării de arest sau Raport de
anchetă socială în cazul părinților dispăruți (după caz);
g) Extras de cont elev/părinte/tutore legal (contul trebuie să
fie la Banca Transilvania, la BCR sau Revolut)

Telefon părinte/ tutore legal................................


Data..................................................

Semnătura părinte/tutore
legal................................................
NR......................./.......................

CERERE ACORDARE BURSĂ SOCIALĂ (PENTRU


ELEVII ORFANI/PROVENIȚI DIN FAMILII
MONOPARENTALE/ASUPRA CĂRORA A FOST
INSTITUITĂ O MĂSURĂ DE PROTECȚIE SPECIALĂ)
Pentru anul școlar 2023-2024
Domnule Director,

Subsemnata/
subsemnatul....................................................................................
............... în calitate de părinte/ tutore al
elevului...........................................................................................
, din clasa............................ a Colegiului Național Mihai
Eminescu - Baia Mare, vă rog să-mi aprobaţi cererea pentru
obținerea bursei sociale – copil orfan/provenit din familie
monoparentală/asupra căruia a fost instituită o măsură de
protecție.

Anexez cererii următoarele acte necesare acordării bursei


sociale:
a) Acord pentru verificarea datelor cu caracter personal
(Anexa 2);
b) Copie certificat de naștere elev/elevă;
c) Copie act identitate elev/ elevă;
d) Copie act identitate părinte/ tutore;
e) Copie certificat de deces părinte/părinți sau Copie sentință
judecătorească din care să rezulte stabilirea domiciliului
copilului la unul dintre părinți sau Copie decizie instituire
măsură de protecție socială sau Decizia instanței de
menținere a stării de arest sau Raport de anchetă socială
în cazul părinților dispăruți sau sentință de divorț, (după
caz);
f) Extras de cont elev/părinte/tutore legal (contul trebuie să
fie la Banca Transilvania, la BCR sau Revolut)

Telefon părinte/ tutore legal................................


Data..................................................

Semnătura părinte/tutore legal................................................


Nr………………/……………….

CERERE BURSĂ SOCIALĂ (MEDICALĂ)


Pentru anul școlar 2023-2024
Domnule Director,

Subsemnata/ subsemnatul
…………………………………………………………………,
în calitate de părinte/ tutore al elevului/
elevei……………………………………………………………
……….,din clasa ………………… a Colegiului Național Mihai
Eminescu - Baia Mare, vă rog să îmi aprobați cererea pentru
acordarea bursei sociale – pe motiv medical.
Anexez cererii următoarele acte necesare acordării bursei
sociale:
a) Copie certificat de naștere elev;
b) Copie act de identitate elev;
c) Copie act de identitate părinte;
d) Certificat de încadrare în grad de handicap sau
Certificat medical eliberat de medicul specialist (tip A5),
cu luarea în evidență de medicul de la cabinetul școlar
(după caz);
e) Extras de cont elev/părinte/tutore legal (contul trebuie să
fie la Banca Transilvania, la BCR sau Revolut)

Telefon părinte/ tutore legal................................


Data..................................................

Semnătura părinte/tutore
legal................................................

S-ar putea să vă placă și