I.

STUDII ŞI DOCUMENTE DE ISTORIE MEDIEVALĂ

SOLIILE ȚĂRII MOLDOVEI ÎN SECOLELE XV-XVII

(TERMINOLOGIE ȘI PĂRȚI COMPONENTE)
Eugen CERNENCHI
În izvoarele vremii solii şi trimişii domneşti purtau diferite denumiri. În
documentele slave ei erau desemnaţi cu termenii – послы1 ori поклисаръ2. Mi-
siunea solului era denumită посольство3 sau поклисарство4. Documentele
redactate în limba latină îi menţionează pe solii Moldovei ca – nuntius, nuncius,
nuntii5, orator, oratores, oratoribus6 ori ambasiator7. Misiunea solului era numită
legacio8, iar discursul oratio, peticio9. Toţi aceşti termeni erau de fapt sinonimi,
iar uneori acelaşi act conţinea termeni diferiți care desemnau acelaşi sol. Dese-
ori, alături de termenii uzuali găsim rangul lor din sfatul domnesc sau funcţia pe
care o îndeplineau pe lângă curtea domnescă.
Până către secolul al XV-lea în Europa nu se constituise o ierarhie a trimi-
șilor diplomatici. De regulă, statutul unei solii decurgea din importanța misiunii
pe care o îndeplinea și rangul demnitarului care o conducea. În cursul secolelor
XVI-XVII s-a constituit treptat o ierarhie a ambasadorilor și a tipurilor de misiuni
în fruntea cărora aceștia stăteau10.
Nu putem distinge o ierarhie bine definită a rangurilor solilor și soliilor
Ţării Moldovei, care va apare și se va dezvolta în Europa pe parcursul secolelor
XVI-XVII. Cercetarea izvoarelor provenite din cancelaria domnească denotă fap-
tul că trimișii cu misiuni diplomatice în a doua jumătate a secolului XIV-XV erau
de două categorii: 1. Solii și 2. Curierii. Totuşi în unele documente se întâlneşte

1 Ioan Bogdan, Documentele lui Ştefan cel Mare. Vol. II, Bucureşti, 1913, p. 298, 302, 305, 365, 397,
401, 447, 449, 483. (În continuare: Ioan Bogdan, Documentele lui Ştefan cel Mare...); Cronicile slavo-
române din sec. XV-XVI, publicate de Ioan Bogdan (În continuare: Cronicile slavo-române…). Ediţie
revăzută şi completată de P.P. Panaitescu, Bucureşti, 1959, p. 11, 47, 59.
2 Ioan Bogdan, Documentele lui Ștefan cel Mare..., p. 336; Cronicile slavo-române…, p. 11, 47, 59. Vari-
anta sud-slavă a grecescului apokrisiarius – Eugen Cernenchi, Apocrisiarii – apariţia şi organizarea
soliilor Bisericii Ortodoxe // Analele Asociaţiei Naţionale a tinerilor istorici din Moldova, II, Chişinău,
2001, p. 89-92.
3 Ioan Bogdan, Documentele lui Ștefan cel Mare..., p. 365, 383, 397, 401, 483; Documenta Romaniae
Historica. A. Moldova, vol. VI, (1546-1570), Bucureşti, 2008, doc. nr. 250, p. 450; nr. 383, p. 627.
4 Documenta Romaniae Historica. A. Moldova, vol. VI, (1546-1570), Bucureşti, 2008, doc. nr. 436, p.
719-722.
5 Ioan Bogdan, Documentele lui Ștefan cel Mare..., p. 267, 456-458, 462, 478, 492.
6 Ioan Bogdan, Documentele lui Ștefan cel Mare..., p. 318, 325, 364, 415, 455, 466, 475; Veress An-
dreas, Acta et Epistolae relationum Transylvaniae Hungariaeque cum Modavia et Valachia, 1468-
1540, vol. I, Budapest, 1914, p. 78-81.
7 Ioan Bogdan, Documentele lui Ștefan cel Mare..., p. 267, 318-319.
8 Ibidem, p. 381-382, 455.
9 Ibidem, p. 455.
10 De fapt, putem vorbi de un haos în terminologia desemnării rangurilor solilor și diplomaților în
țările europene în secolele XV-XVI. Abia în secolul al XVII-lea, treptat, începe să se facă o ierarhie ge-
neral acceptată – Edward Nahlik Stanislaw, Narodziny nowozitnej dyplomacij, Wroclaw-Warszawa,
1971, p. 113-119.

7
termenul de soli mari (великие послы)11, prin care erau desemnați solii ce în-
deplineau misiuni mai importante şi solemne. Respectiv, solia pe care o îndepli-
neau aceștia era considerată o solie mare.
În același timp, în cadrul soliei, de asemenea se distinge o anumită ierar-
hie. Într-o scrisoare a lui Petru Rareş şeful soliei e numit „solul nostru mai mare”,
pe lângă el fiind menționat și al doilea și al treilea sol12.
De un rang înalt era și așa numitul sol și solie cu împuterniciri depline con-
dusă de soli „cu deplină și întreagă putere”. De regulă aceștia erau solii împuter-
niciți de domn să trateze chestiuni politice importante, în special condiții de pace
sau alianță. Un exemplu al unor astfel de misiuni este cel al solilor lui Bogdan al
III-lea, în frunte cu Ioan Tăutul, care au tratat condițiile păcii moldo-polone din
151013. Sol „cinstit cu deplină putere” a fost și trimisul lui Vasile Lupu, vornicul
Țării de Jos Dumitrașco Șoldan, care a purtat tratative de pace în septembrie –
octombrie 1638, în numele domnului său cu solii munteni și tot atunci, a încheiat
un tratat de alianță dintre Moldova și Transilvania14.
În secolele XVI-XVII, în urma interacțiunii cu alte state, practica diplomati-
că a Țării Moldovei se diversifică, inclusiv prin adoptarea unei terminologii mai
variate. În documentele oficiale emise de domni și în documentele străine (în
primul rând cele lituaniene, polone și ruse) se disting trei categorii de trimiși
diplomatici ai Țării Moldovei: 1. Posol, 2. Poslaneț, 3. Goneț (curier). Termenul de
poslaneț – desemna de regulă un sol obișnuit sau unul de rang mai mic de cât cel
al marilor soli15. Un alt echivalent al acestui termen, întâlnit în izvoare este cel de
– „legkie poslî” – „solii ușoare”; „малый посол” „sol mic”16. Uneori însă, prin

11 Ioan Bogdan, Documentele lui Ștefan cel Mare..., p. 397, nr. CLXXIII; „posly szwe wielkie na ymye...” –
Ilie Corfus, Documente privitoare la istoria României culese din arhivele polone. Secolul al XVI-lea (În
continuare: Corfus Ilie, Documente... secolul al XVI-lea). Editura Academiei Republicii Socialiste Ro-
mânia, Bucureşti, 1979, p. 156-158, nr. 80; „господаръ мои прыслати до вашеи милос-ти послы
великии” – Lietuvos Metrika, Kniga Nr. 7, (1506-1539), Parenge Inga Ilariene, Laimontas Karalius,
Darius Antanavicius, Vilnius, 2011, doc. nr. 302.1, p. 523; Documentele privitoare la istoria lui Mihai
Viteazul. Publicate de P.P. Panaitescu, Bucureşti, 1936, p. 53, 55, nr. 21.
12 (...și care a fost solul nostru mai mare, l-a ucis acolo pe loc, ... iar pe al doilea l-au tăiat... și pe al trei-

lea l-au sfărâmat și l-au pocnit. ) Corfus Ilie, Documente... Secolul al XVI-lea, Bucureşti, 1979, p. 110.
13 „пословы и рады, посланыи съ полною моцею” (solii și sfatul, trimiși cu putere deplină), „вер-

ныи и радныи панове с полною и целою моцею” (panii noștri credincioși și de sfat, cu deplină și
întreagă putere) – Mihai Costăchescu, Documente moldovenești de la Bogdan voievod (1504-1517),
București, 1940, p. 454-467 nr.75; 468-482 nr.76.
14 Andrei Veress, Documente privitoare la Istoria Ardealului, Moldovei și Țării Românești, vol. X, Bu-

curești, 1938, p. 36, nr. 20; p. 41, nr. 22;

15 Theodor Holban, Documente din arhive polone și franceze // Românii în istoria universală, Iași, Ed.

Univ. „Al. I. Cuza”, 1988, vol. III, part. 3, p. 395, nr. 18, 19; Исторические связи народов СССР и Румы-
нии, том II, (1633-1673), Chişinău, 1968, p. 69, 76, 81, 136.
16 „легъких послов”, „малого посла”, „посланец”, „посланец его малый” – Jablonowski Aleksan-

der, Spravy Woloskie za Jagiellonow. Akta i listy. Zrodla dziejowe, tom. X., Warszawa, 1878, p. 135,
doc. nr. 56; p. 137-138, nr. 57; Книга посольская Метрики Великаго Княжества Литовскаго со-
державшая в себе дипломатическия сношения Литвы в государствование короля Сигизмунда-
Августа, (с 1545 по1572 год), том. 1, сост. М. Оболенский, И. Данилович, Москва, 1843, с. 2-5,
nr. 3-4.

8
termenul poslanțî, erau desemnați și curierii, de exemplu în corespondența lui
Ieremia Movilă cu autoritățile polone17. Constatăm deci că, probabil sub influen-
ța practicii diplomatice poloneze, termenul a fost folosit și de cancelaria Țării
Moldovei.
În ce privește curierii, ei aveau drept obligații principale transportarea ști-
rilor și corespondenței diplomatice. Ei nu erau împuterniciți să poarte tratative,
iar statutul lor era inferior celui al solilor. În documente ei sunt pomeniți uneori
cu termenii uzuali de „servitorii noştri credincioşi”, „слуга господства” „noster fa-
miliaris”18, mai des „гонец”-curier19. În secolul al XVII-lea, în documentele scrise
în cancelaria Țării Moldovei, mai ales în timpul domniei lui Vasile Lupu, curierii
mai sunt desemnați cu termenul „скороходцы”20, probabil o traducere a terme-
nului utilizat în documentele interne – „umblători”21.
O solie era compusă din solii propriu-zişi şi suita lor. În documentele pe
care ea le primea – scrisoarea de încredinţare, instrucţiuni şi scrisori către alt
suveran, erau nominalizaţi, de regulă, doar solii desemnaţi în fruntea misiunii.
Numele membrilor suitei nu erau menţionate. Se obişnuia ca solia să fie condusă
de una sau două persoane (soli). Într-o scrisoare a lui Petru Rareş şeful soliei e
numit „solul mai mare”22.
Suita soliei era alcătuită din personalul tehnic și personalul de deservire. La
aceștea se mai puteau alătura persoane care călătoreau împreună cu solia, dar
nu erau membri ai ei (călugări, negustori, călători).
Din personalul tehnic făceau parte în primul rând secretarul soliei și in-
terpretul de limbi străine. Secretarul soliei avea funcția de a redacta și scrie toată
corespondența solilor, precum și actele oficiale care erau redactate în timpul
activității ei, inclusiv în limba străină (proiecte de tratate, acorduri, scrisori de
garanție etc.). Respectiv, funcția principală a interpretului era traducerea orală și
asigurarea comunicării cu autoritățile străine. De regulă, funcțiile de secretar și
tălmaci erau îndeplinite de una și aceeași persoană. Deseori aceștea erau pisari
și dieci din cancelaria domnească. Fiind slujbaşi ai cancelariei şi cunoscători ai
formularului diplomatic internaţional, ei activau în cadrul soliei ca secretari, par-
ticipând la negocieri, întocmirea proiectelor de tratate, acordurilor interstatale,
îndeplinind și funcția de traducători (tălmaci) ai misiunei. Un exemplu de acest
fel de membru al unei solii ar fi Avram din Bănila, care în ianuarie-februarie

17 „poslancy” – „curieri”, - cel puțin, așa traduce termenul editorul documentelor, P. P. Panaitescu –
Documentele privitoare la istoria lui Mihai Viteazul, publicate de P. P. Panaitescu, Bucureşti, 1936, p.
57, 60, 70, 87, 92.
18 Ioan Bogdan, Documentele lui Ștefan cel Mare..., p. 356.
19 Исторические связи народов СССР и Румынии, том II, (1633-1673), Кишинев, 1968, с. 63-65,

119, 181, 196.

20 Ibidem, p. 51-52, 57, 64, 76, 103.
21 Umblători de Hotin și Soroca – Cantemir Dimitrie, Principele Moldovei, Descrierea stării de odini-

oară şi de astăzi a Moldovei, Studiu introductiv, notă asupra ediţiei şi note de Valentina şi Andrei
Eşanu. Traducere din limba latină şi indici de Dan Sluşanschi, Institutul Cultural Român, Bucureşti,
2007, p. 253.
22 Ilie Corfus, Documente... secolul al XVI-lea, p. 110

9
1552, aflânduse în cadrul soliei conduse de hatmanul Ioan Sturza și pârcălabul
de Neamț Petru Cârcă, a îndeplinit funcția de tălmaci și secretar23.
De asemenea în personalul tehnic intrau și persoanele de încredere ale so-
lului. Acestea puteau fi rude ale lor sau persoane foarte apropiate, cărora solul le
putea încredința însărcinări tainice, cum ar fi expedierea unor mesaje secrete,
colectarea informațiilor ș.a.
Din componența suitei soliei făceau parte și servitorii solilor. Printre ei se
numărau servitorii personali, îngrijitorii de cai și căruțe, bucătarii etc. Într-o în-
semnare a cheltuielilor curții polone este pomenită în anul 1551 solia condusă
de Nicolae Burlă, însoțit de 15 persoane printre care erau menționați „...un func-
ționar particular (probabil slujitor domnesc – n.n.), un servitor de casă (sluga
solului), bucătar al patrulea și ajutorul său al cincilea, apoi 19 cai”24.
În cazul în care solii trebuiau să meargă pe teritoriu străin sau de tranzit
pe cont propriu, fără călăuze din partea autorităților, atunci în componența mi-
siunii erau incluse persoane care cunoșteau regiunile ce trebuiau să fie străbătu-
te. Astfel, din componența soliei lui Ioan Belevici, trimisă de Constantin Cantemir
în Rusia, în noiembrie 1690 – ianuarie 1691, făceau parte două persoane origi-
nare din regiunile ucrainene din dreapta râului Nipru (Kalinka Osipov din târgul
Homut și Alioșka Petrov din orașul Korsun), teritorii poloneze pe care trebuia să
le tranziteze în taină solia25. Tot în acest context trebuie de menționat faptul că
unii membri ai suitei soliei, mai ales cei care nu erau de origine moldoveană, pu-
teau abandona misiunea. Anume așa au procedat cei doi inși menționați mai sus
din solia lui Ioan Belevici, la ei alăturându-se încă doi servitori (Stenca Dimitriev
și Iakușka Vasiliev) care au fost angajați deja în teritoriile ruse. Cei patru și-au
motivat dezertarea prin faptul că nu au fost remunerați de către sol pentru ser-
viciile lor26.
Componenţa numerică a unei solii varia în funcţie de scopurile urmărite.
Astfel, conform salv-conductului dat de Alexandru, marele duce al Lituaniei, lui
Ştefan cel Mare, în 1498, permitea tranzitarea teritoriului ducatului spre Statul
Moscovit a unei solii, care cu excepţia solilor, ar fi avut cel mult încă 40 de oa-
meni27. Scopul acestei solii era să intermedieze o pace între ducele Alexandru şi
Ivan al III-lea. O altă solie numeroasă este atestată în ianuarie 1501 la Buda, fiind

23 „Abram Banilowski tlumacz i pyszarz” – Ilie Corfus, Documente, sec. XVI..., p. 156-158, nr. 80; The-
odor Holban, Documente româneşti din arhive le polone şi franceze // Anuarul Institutului de Istorie
şi Arheologie “A. D. Xenopol”, Iaşi, 1976, vol. XIII, p. 304 nr. 67.
24 „Borlo, ktory myal soba osob pyetnasczie: szypharz, samathczecz i kucharz czwartij jego pomo-

cznyk pyathy…” – Theodor Holban, Documente româneşti din arhive le polone şi franceze // Anuarul
Institutului de Istorie şi Arheologie “A. D. Xenopol”, Iaşi, 1976, vol. XIII, p. 302-303 nr. 61.
25 „поехали они в Волоскую землю и служили волоскому Констянтину воеводе пять лет и в

нынешнем де во 199-ом году послал их воевода с посланцем своим с Ываном Белевичем к

Москве для проезду степного и прислуги…” – Посольские книги по связям Молдовы с Россией
1684 г., 1690-1691 гг., сост.: И. А. Еремия, Н. М. Рогожин, Chișinău, Universitas, 1993, p. 109-110.
26 Посольские книги по связям Молдовы с Россией 1684 г., 1690-1691 гг., сост.: И. А. Еремия, Н.

М. Рогожин, Chișinău, Universitas, 1993, p. 109-111.

27 Ioan Bogdan, Documentele lui Ștefan cel Mare..., p. 412-413.

10
condusă de doi soli, Raynaldo şi Antonio. Nu se ştie numărul exact al suitei, dar
se pare că era numeroasă deoarece solia era echipată cu 70 de cai28. Printre alte
solii se evidenţiază cea condusă de Ivanco pitarul la Moscova (1497), cu care
călătorea iegumenul Paisie, precum şi trei stareţi de la Muntele Atos29.
În salvconductul dat lui Petru Rareş de către regele polon Sigismund I, în
1532, se menţiona că suita solilor moldoveni, care trebuiau să negocieze con-
diţiile păcii dintre Polonia şi Moldova, putea cuprinde între 50-100 de călăreţi30.
Solia din 12 august – 18 octombrie 1547, în frunte cu Petru Cârcu şi Nicolae Bur-
lă, avea misiunea de a încheia un tratat moldo-polon şi era compusă din 36 de
persoane şi echipată cu 53 de cai31. O altă solie din ianuarie 1548, compusă din
30 de persoane şi echipată cu 41 de cai, a adus în faţa regelui polon Sigismund I
tratatul ratificat de Iliaş Vodă32.
În martie-aprilie 1553 Alexandru Lăpușneanu trimitea o numeroasă solie
în Polonia, formată din două misiuni (probabil una era din partea domnului și
alta din partea stărilor Țării Moldovei, o astfel de practică este atestată mai târ-
ziu, în domnia lui Ieremia Movilă33) una condusă de vistierul țării (probabil Dan
vistierul), însoțit de 48 de persoane și 62 de cai și a doua condusă de pârcălabul
de Hotin (probabil Ioan Hâra34) cu 52 de persoane și 74 de cai. Însă socotelile
vistieriei curții poloneze consemnează în solia moldovenească în total 117 per-
soane și 150 de cai35.
În 1639 Vasile Lupu trimitea la principele Gheorghe Rakoczy o solie con-
dusă de vistiernicul Buhuș, însoțit de o suită de 46 de persoane36. Gheorghe Ște-
fan voievod trimitea, în martie 1656 la Moscova, cunoscuta solie condusă de mi-
tropolitul Ghedeon și logofătul al doilea Grigore Neanul, pentru a negocia condi-
țiile intrării Țării Moldovei în supușenia Statului Rus, misiunea fiind compusă
din 31 de persoane37.
Soliile mai puţin oficiale nu erau atât de numeroase, ca, de exemplu, cea a
lui Avram din Bănila (Banilovschi) în Polonia, din vara anului 1541, care a dus
scrisoarea lui Petru Rareş adresată regelui, fiind însoţit doar de patru persoa-

28 Vasile Pârvan, Relaţiile lui Ştefan cel Mare cu Ungaria // Idem, Studii de istorie medie şi modernă,
Ed. știinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1990, p. 195.
29 Полное собрание русских летописей, t.12, Санкт-Петербург, 1901, p. 244.
30 Ilie Corfus, Activitatea diplomatică în jurul conflictului dintre Petru Rareş şi Polonia // Romanosla-

vica, vol. X, Bucureşti, 1964, p. 324.

31 Ilie Corfus, Documente... Secolul al XVI-lea, p. 141-142.
32 Theodor Holban, Documente româneşti din arhive le polone şi franceze…, p. 295.
33 Ilie Corfus, Documente privitoare la istoria României culese din arhivele polone. Secolele al XVI-lea şi

al XVII-lea, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2001, p. 119, nr. 54

34 Solia lor este pomenită în misiunea marelui postelnic Văscan Movilă din iulie 1553 (Ogra (Hâru?),

staroste de Hotin și Dan mare vistiernic) – Theodor Holban, Documente externe (1552-1561) //
Studii, 1965, nr. 3, p. 670.
35 Theodor Holban, Documente externe (1552-1561) // Studii, 1965, nr. 3, p. 669.
36 Nicolae Iorga, Studii și documente privitoare la istoria românilor, vol. IV, București, 1902, p. CXCVI.
37 Ion A. Eremia, Țara Moldovei și Rusia. Relațiile politice în a doua jumătate a sec. al XVII-lea, Chiși-

nău, USM, 1993, p. 37.

11
ne38. Un număr redus al suitei se atestă și în soliile ale căror activitate trebuia să
rămână secretă. Astfel, misiunea lui Ioan Belevici dintre anii 1690-1691 era
compusă din șapte persoane39.
Din registrele de cheltuieli ale Curţii polone, cuprinse între anii 1541 și 1552,
aflăm amănunte despre componenţa soliilor. Majoritatea lor variau de la 4 persoane
şi 5 cai, până la 20 de persoane şi 28 de cai (în total 15 solii)40, dar au fost şi solii mult
mai numeroase – până la 77 de persoane şi 100 de cai (în total 5 solii)41.
Înainte de a porni la drum solii primeau scrisoarea de încredinţare şi in-
strucţiunile de rigoare de la domn. Dacă misiunea avea ca scop negocierea unui
tratat, solilor li se oferea proiectul acestui document. Ultimul act necesar pentru
începerea misiunii era salv-conductul sau scrisoarea de liberă trecere pe care
domnul le primea în prealabil de la suveranul ţării spre care se îndrepta sau prin
care trecea solia. Astfel la începutul anului 1475 Ştefan cel Mare cere de la Matia
Corvin un salvconduct pentru „trimişii de cinste” pe care avea de gând să-i în-
drepte la rege42.
Până la graniţa ţării misiunea era însoţită de paza domnească. Pentru ca
trimisul să călătorească prin ţară în siguranţă, domnul putea să-i acorde o scrisoa-
re de liberă trecere prin ţară. Uneori solia nu reușea să treacă hotarele țării, fiind
oprită de către autoritățile străine de la graniță. Aceasta se întâmpla atunci când
relațiile dintre state erau încordate sau sosirea soliei nu era binevenită. Astfel, în
iunie 1656 Gheorghe Ștefan încearcă să trimită o solie la Moscova, dar solii moldo-
veni nu au putut trece Nistru la Hotin deoarece oamenii lui Bogdan Hmelnițki au
transmis că au poruncă să nu lase misiunea să treacă în teritoriile ucrainene43.
Soliei, pe teritoriul străin, i se alătura un însoţitor (пристав), trimis de
oficialităţile statului-gazdă, care trebuia să conducă misiunea până la suveran44.
Dacă misiunea era trimisă în Polonia, staroştii de Halici sau de la Cameniţa erau
înştiinţaţi în prealabil şi ei dădeau o călăuză care însoţea solii45. Apoi ea ajungea
la Lvov, unde făcea popas şi primea gazdă de la substarostele oraşului46, iar de
aici pleca la Cracovia sau altă localitate unde se afla regele Poloniei.

38 Theodor Holban, Documente româneşti din arhive le polone şi franceze…, p. 288.

39 Посольские книги по связям Молдовы с Россией 1684 г., 1690-1691 гг., сост.: И. А. Еремия, Н.
М. Рогожин, Chișinău, Universitas, 1993, p. 54.
40 Theodor Holban, Documente româneşti din arhive le polone şi franceze…, p. 288-290, 295-297,

299-301.
41 Theodor Holban, Documente româneşti din arhive le polone şi franceze…, p. 297-299, 301; Ilie Cor-

fus, Documente... secolul al XVI-lea, p. 141-142.

42 Eudoxiu Hurmuzaki, Documente privitoare la istoria românilor, vol. II/1, p.2, nr. II.
43 Ion A. Eremia, Țara Moldovei și Rusia. Relațiile politice în a doua jumătate a sec. al XVII-lea, Chiși-

nău, USM, 1993, p. 33; В. Г. Ченцова, Восточная церковь и Россия после Переяславской рады 1654-
1658. Документы, Гуманитарий, Москва, 2004, с. 99, nr. 12; Е. Б. Шульман, Русско-молдавские
дипломатические сношения в 1654-1656 гг. // Учёные записки Бельцкого государственного
педагогического института, вып, 3, Исторический, Кишинёв, 1957, с. 36-37.
44 Ioan Bogdan, Documentele lui Ștefan cel Mare..., p. 392, 395, 405, 411.
45 Ilie Corfus, Documente... Secolul al XVI-lea, p. 63.
46 Ibidem, p. 134.

12
 Până în a doua jumătate a secolului al XVII-lea soliile moldovenești care
plecau în Statul Rus erau oprite în orașul Putivl, care era un fel de punct de triaj
al străinilor sosiți din sud-vestul Europei (Imperiul Otoman, Țările Române, re-
giunile balcanice). Străinii staționau aici și ca o măsură de preîntâmpinare a răs-
pândirii epidemiilor, iar soliile – pentru a fi cercetate în privința scopurilor și
intențiilor. După intrarea Ucrainei din partea stângă a Niprului în hotarele Rusi-
ei, soliile erau oprite în Kiev.
Această practică era valabilă şi în Moldova, solii străini veniţi în ţară erau
conduşi până la reşedinţa domnului de însoţitori47.
Dacă solia era solemnă, oficioasă și numeroasă, înaintea ei călărea o avan-
gardă, formată din curieri care vesteau autoritățile străine despre venirea soliei
moldovene și necesitatea primirii ei. De exemplu, solia lui Alexandru Lăpușnea-
nu din 1553, care trebuia să-l roage pe regele Sigismund al II-lea August să dea
„pace veșnică și scrisoare de jurământ”48, fiind formată din 117 de persoane și
150 de cai, avea o avangardă de 5 persoane înzestrate cu 6 cai49.
Constatăm deci că terminologia prin care erau desemnați trimișii diplo-
matici ai Țării Moldovei, nu era foarte variată (sol mare, sol, curier). Faptul poate
fi explicat prin lipsa unei ierarhii oficiale, bine stabilită și recunoscută, a ranguri-
lor diplomatice, chiar și în secolul XVII, dar și prin lipsa necesităii unei astfel de
ierarhii, în condițiile în care, în secolul XVII – începutul secolului XVIII, Moldova
avea statutul unei țări vasale, incorporate în Imperiul Otoman.
Totodată soliile Țării Moldovei erau compuse din câteva componente
principale – 1) solul / solii (1-3 persoane), 2) personalul tehnic (scretarul / tăl-
maciul și personele de încredere), 3) personalul de deservire (servitorii, slugile,
bucătari, paza, călăreții etc). Împreună cu solia puteau călători negustori, călu-
gări, călători. Numărul membrilor unei solii varia în funcție de scopurile și sem-
nificația misiunii. Cele mai solemne și mai numeroase erau precedate de o avan-
gardă.
Summary
The article offers an analysis of the terminology used for the designation of
diplomatic missions of Moldova, also their types, and the composition of the depu-
tations are examined. It is established that there was no official, well-established
and recognized branched hierarchy of missions’ types and of the ranks of diplomat-
ic representatives (the great envoy, envoy, emissary). The deputations were com-
posed of three parts - 1. envoy/ envoys, 2. technical staff (secretary, translator,
trusted people), 3. staff (servants, cooks, security). The composition of a diplomatic
mission varied depending on its type and the significance of the mission.
© Eugen CERNENCHI

47 Bogdan Ioan, Documentele lui Ștefan cel Mare..., p. 324-325. Ştefan cel Mare scrie în acest act că a
trimis „pe sluga noastră Ilie, ca să însoţească pe solii care vin la noi de la craiul Matei”.
48 Theodor Holban, Documente externe (1552-1561) // Studii, 1965, nr. 3, p. 670.
49 Ibidem.

13