Capitolul 3 Managementul investiţiilor tehnice şi al programelor de investiţii 56

Capitolul 3
Managementul investiţiilor tehnice şi al programelor de înzestrare tehnică

3.1 Noţiunea de investiţii şi coordonatele generale ale investiţiilor

3.2 Indicatorii de cuantificare a investiţiilor

3.1 Noţiunea de investiţie şi coordonatele generale ale investiţiilor

Noţiunea de investiţie prezintă două sfere de cuprindere, o sferă lărgită reprezentată de
investiţiile financiare, care constituie orice plasament de capital cu scopul de a obţine un anumit
profit. Cumpărarea de acţiuni sau de alte titluri de valoare, plasamentele de sume băneşti la
bănci, alocarea unor fonduri pentru iniţierea unor afaceri – în scopul de a obţine dividende,
dobânzi şi respectiv profituri - reprezintă investiţiile financiare. Sfera restrânsă se referă la
achiziţionarea de noi mijloace fixe şi se numesc investiţii de capital. Este de înţeles că prima
sferă o cuprinde pe cea de-a doua, dar uzual, investiţiile financiare se referă la plasamentele de
capital exemplificate. Investiţiile de capital sunt prezente în economia reală precum şi în
domeniile social - culturale, constituind în fond, suportul material al creşterii economice şi al
dezvoltării activităţilor social - culturale în orice ţară din lume.
Investiţiile reprezintă suportul material al dezvoltării eonomice stând la baza
diversificării sau creşterii calitative a tututor factorilor de producţie. Investiţiile pentru
dezvoltare, ca totalitate a cheltuielilor realizate pentru îndeplinirea de noi obiective, dezvoltarea
sau modernizarea celor existente reprezintă o cheltuială certă pentru un viitor ce conţine
elemente de incertitudine (diminuarea cererii pentru produsele finite, creşterea cantităţilor de
produse finite apărute pe piaţă, creşterea costurilor materiilor prime, apariţia altor produse mai
performante, etc.); de aceea, în cadrul strategiilor şi politicilor firmei, strategia investiţională are
un loc important pentru că toate celelalte activităţi ale firmei depind de investiţii şi de asemenea,
mai depind de politica de investiţii adoptată.
De cele mai multe ori o nouă investiţie nu reproduce exact o investiţie anterioară. Invers,
se poate presupune că orice investiţie aduce ceva nou. Investiţiile sunt propagatoare de nou,
având un caracter novator propriu, evideţiând întotdeauna schimbarea situaţiei existente, apariţia
altor elemente decât cele cunoscute anterior. Investiţiile angajează întotdeauna viitorul, de unde
rezultă caracteristica asocierii unui însemnat factor de risc la orice proces investiţional. Acestea
reprezintă privarea societăţii de un consum cert în schimbul unei speranţe pe care numai
calculele ştiinţifice o pot fundamenta. Prin investiţii de capital se înţelege nu numai îndeplinirea
de noi obiective, ci şi modernizarea celor existente. În domeniul economiei reale, în prezent, ţara
Capitolul 3 Managementul investiţiilor tehnice şi al programelor de investiţii 57

noastră nu are nevoie de noi obiective, ci mai cu seamă de modernizarea celor existente. În
definitiv, politica de atragere a capitalului străin vizează tocmai modernizarea întreprinderilor
existente care dispun de utilaje îmbătrânite ce nu pot face faţă competiţiei economice actuale şi
cerinţelor de consum ale populaţiei.
Indiferent de natura investiţiei (de stat, de grup sau particulară), fiecare agent economic
investitor urmăreşte cu prioritate:
 accentuarea procesului de modernizare a bazei tehnice în condiţiile restructurării
întregii producţii materiale;
 reducerea costurilor de producţie şi îndeosebi a cheltuielilor materiale. Problema pare
cu atât mai importantă cu cât reducerea costurilor de producţie se va face în condiţiile creşterii
nivelului calitativ al produselor, diversificării sortimentalor şi creşterii gradului de complexitate
a acesteia;
 promovarea pe scară largă a progresului tehnic, prin aplicarea cât mai rapidă în
producţie a rezultatelor cercetării ştiinţifice şi tehnologice;
 gospodărirea judicioasă a materialelor de care dispune fiecare beneficiar de investiţii,
creşterea gradului de valorificare a resurselor materiale etc.;
 creşterea calitativă a întregii activităţi de comerţ exterior şi de cooperare economică
internaţională.
Programe cu caracter direcţional vor exista pentru obiectivele ce se execută din fondurile
statului, pentru celelalte investiţii ele având un caracter orientativ. Aceste programe se vor limita
la fundamentarea necesităţii şi oportunităţii investiţiilor şi vor cuprinde un număr restrâns de
indicatori. În schimb, programele microeconomice, elaborate de regiile autonome, societăţile
comerciale şi alţi agenţi economici, se vor referi la indicatori cum ar fi: volumul investiţiilor,
consumurile specifice de materiale, lista obiectivelor „comandă de stat”, care asigură dezvoltarea
strategică a economiei naţionale. Este necesar ca programele operative să se refere, în special, la
principalele grupe de produse şi servicii. Investiţiile constituie principala cale de promovare a
progresului tehnic prin dotarea obiectivelor economice cu maşini, utilaje, dispozitive care asigură
perfecţionarea proceselor tehnologice, creşterea gradului de prelucrare a materiilor prime,
creşterea nivelului productivităţii muncii şi în final, o eficienţă economică sporită. Dar pentru
aceasta, în activitatea de investiţii se cere introducerea principiului liberei concurenţe în
elaborarea documentaţiilor şi contractării livrărilor de echipamente.
Elaborarea documentaţiei care se va face de organe specializate de proiectare se referă la
aspecte privind necesitatea şi oportunitatea investiţiei, la studii de amplasament şi studii de
asigurare cu resurse, la indicatori de eficienţă economică, la condiţii de execuţie a investiţiei,
toate acestea necesitând: liberalizarea iniţiativei factorilor care participă la realizarea investiţiei
Capitolul 3 Managementul investiţiilor tehnice şi al programelor de investiţii 58

(beneficiar, proiectant, furnizor de echipamente industriale, constructor, etc.), instituirea

sistemului de concurs în elaborarea documentaţiilor de investiţii, reducerea fazelor şi etapelor de
avizare şi aprobare a investiţiilor, existenţa posibilităţii de atragere la elaborarea documentaţiei a
firmelor de proiectare străine, etc.
Investiţiile reprezintă o economie la fondul de consum, o cheltuială făcută azi pentru
asigurarea unei dezvoltări viitoare şi în acest caz, investitorului nu-i poate fi indiferent modul
cum se cheltuie această economie a lui. Activitatea de modernizare a locului de muncă prezintă o
importanţă deosebită deoarece aici se află nucleul activităţii de producţie şi este evidenţiat modul
cum se organizează şi se conduce acest segment al societăţii comerciale, care depinde de
îmbunătăţirea eficienţei economice. La nivelul locului de muncă un rol important în cadrul
activităţii de modernizare îl reprezintă dotarea acestuia cu noi utilaje mai performante, cu
parametrii tehnico - economici superiori celor existente în dotare. Această reutilare a locului de
muncă este cu atât mai necesară cu cât în ultimii ani procesul de dotare a unităţilor şi de
modernizare prin achiziţionare de noi utilaje a fost încetinit sau chiar oprit. În acest sens este de
semnalat existenţa unor societăţi comerciale dotate cu utilaje care au depăşit cu mult durata
normală de lucru şi care prezintă un stadiu avansat de uzură fizică şi morală. Modernizarea
locurilor de muncă prin achiziţionarea de noi utilaje presupune o perfecţionare a dotării cu
aparate de măsură şi control care să asigure nu numai o verificare şi un control operativ, dar şi o
înaltă precizie.
Un loc important în cadrul modernizării locurilor de muncă îl ocupă introducerea unor
măsuri tehnico - organizatorice care să permită promovarea progresului tehnico - economic.
Astfel, gradul de promovare a progresului tehnico-economic în unităţile româneşti este foarte
redus, fapt ce impune retehnologizarea acestora la nivelul unităţilor similare existente pe plan
mondial. Retehnologizarea nu se poate face decât printr-un efort investiţional deosebit şi o
conlucrare loială cu partenerii străini competitivi şi interesaţi în colaborarea cu unităţile
româneşti. Un alt aspect care trebuie vizat de modernizarea locurilor de muncă îl constituie
reamplasarea utilajelor şi reorientarea transportului intern corespunzător modificărilor ce apar
atât în structura utilajelor, cât şi în cea a tehnologiilor de producţie. Indiferent de nivelul la care
se realizează activitatea de modernizare, ea cuprinde cu prioritate: modernizarea forţei de muncă
prin îmbunătăţirea structurală a acesteia şi creşterea nivelului de calificare, modernizarea
utilajelor prin înlocuirea celor uzate, îmbunătăţirea parametrilor tehnico-economici ai capitalului
fix, modernizarea produselor finite prin introducerea în fabricaţie de noi produse cu un grad înalt
de eficienţă, perfecţionarea parametrilor şi creşterea nivelului calitativ la cele existente. De
remarcat este faptul că activitatea de modernizare nu se poate face decât prin intermediul
investiţiilor, ca suport material al creşterii economice.
Capitolul 3 Managementul investiţiilor tehnice şi al programelor de investiţii 59

3.2 Indicatori de cuantificare a investiţiilor

Investiţiile pot fi realizate prin surse proprii sau prin surse atrase, fiecare concretizându-se
într-un program de investiţii cu mai multe modalităţi de realizare, fiecare modalitate având la
bază mai multe variante de proiect. De aceea, este necesar ca înainte de a se realizarea investiţia
să se testeze eficienţa şi eficacitatea fiecărei variante de proiect cu ajutorul unor indicatori de
eficienţă economică pentru a se determina calea optimă de urmat.
După sfera de cuprindere, indicatorii eficienţei economice a obiectivelor de investiţii se
pot clasifica astfel în:
a) indicatori de efecte (profitul, valoarea producţiei şi structura acesteia);
b) indicatori de eforturi (investiţia totală şi structura acesteia, cheltuielile, structura
costurilor, numărul de salariaţi);
c) indicatori referitori la perioada de funcţionare a obiectivului (durata de execuţie a
obiectivului, durata până la atingerea parametrilor proiectaţi, durata de funcţionare
eficientă, durata de funcţionare fizică);
d) indicatori ai eficienţei economice, care compară întotdeauna efectele obţinute cu
eforturile realizate sau resursele consumate (investiţia specifică, termenul de
recuperare, coeficientul de eficienţă economică a investiţiilor).
După nivelul la care se realizează evaluarea şi analiza economică, se disting următorii
indicatori:
a) indicatori determinaţi la nivel macroeconomic (permit analiza eficienţei investiţiilor
fie la nivelul ramurii, fie la nivelul întregii economii naţionale);
b) indicatori determinaţi la nivel microeconomic (permit evaluarea eficienţei investiţiilor
la nivelul organizaţiilor); în această categorie sunt incluşi următorii indicatori:
 indicatori cu caracter general;
 indicatori de baza;
 indicatori suplimentari;
 indicatori specifici.
Indicatorii cu caracter general evaluează eficienţa economică a activităţii viitorului
obiectiv economic şi se referă la:
a) capacitatea de producţie - exprimă cantitatea maximă de produse, servicii sau lucrări
ce se poate realiza, într-o perioadă determinată în condiţii normale de funcţionare şi
utilizare deplină a obiectivului şi a resurselor sale.
Capacitatea de producţie se poate exprima fizic, în unităţi naturale (tone, metri, metri
pătraţi, bucăţi) şi valoric (în unităţi monetare, spre exemplu lei sau în valută), iar pentru
obiectivele cu caracter socio-cultural îmbraca forma capacităţii de folosinţă (numărul de locuri
Capitolul 3 Managementul investiţiilor tehnice şi al programelor de investiţii 60

dintr-o facultate). Este un indicator de efect, unul dintre cei mai importanţi ce oferă o imagine
despre mărimea viitorului obiectiv.
b) numărul de salariaţi de care va avea nevoie viitorul obiectiv interesează atât din
punctul de vedere al numărului, cât şi al structurii personalui; intră în categoria
indicatorilor de efort;
c) cheltuielile de producţie - exprimă totalitatea eforturilor ce vor fi efectuate pentru
realizarea producţiei viitorului obiectiv şi se determină atât pe sortimente, cât şi la
nivelul întregii organizaţii;
d) valoarea producţiei reprezintă un indicator de efect care urmăreşte să cuantifice
rezultatele activităţii obiectivului la nivel total;
e) profitul este utilizat pentru aprecierea efectului net la nivel de sortiment sau la nivel
total; de mărimea acestuia şi de rapiditatea cu care este obţinut depinde recuperarea
investiţiei şi constituirea unor noi fonduri pentru investiţii;
f) productivitatea muncii;
g) consumurile specifice de active circulante influenţează direct costurile de producţie
ale viitorului obiectiv şi de aceea trebuie întotdeauna acţionat, în cazul tuturor
indicatorilor de eforturi, în sensul minimizării mărimii acestora.
Indicatorii de bază sunt practic indicatori de eficienţă economică care compară efectele
obţinute cu eforturile realizate. În această categorie sunt cuprinse:
a) valoarea investiţiei - cuantifică mărimea fondurilor cheltuite în scopul îndeplinirii
obiectivului, până în momentul punerii sale în funcţiune şi cuprinde cheltuielile
efectuate cu achiziţionarea stocului de mijloace circulante necesar primului ciclu de
producţie şi respectiv, cheltuielile legate de pregătirea personalului sau alte cheltuieli
efectuate în scopul punerii în funcţiune a viitorului obiectiv; reprezintă unul din
principalii indicatori de efort luat în calcul în momentul adoptării deciziei de
investiţii. Acesta se determină cu ajutorul relaţiei următoare:
,

unde: It - valoarea investiţiei;

I - investiţia conform devizului;
M0 - cheltuielile cu mijloacele circulante pentru primul ciclu de producţie;
Cs - alte tipuri de cheltuieli.

b) durata de realizare a lucrărilor de investiţii - reprezintă perioada în care resursele

sunt imobilizate şi în care se realizează noul obiectiv; altfel spus este perioada de
timp cea mai scurtă în urma căreia se pot reduce imobilizările pentru a se putea obţine
Capitolul 3 Managementul investiţiilor tehnice şi al programelor de investiţii 61

cât mai repede efectele; reducerea imobilizărilor s-ar putea realiza şi printr-o
eşalonare optimă a acestora în timp, iar obţinerea efectelor se poate realiza prin
punerea parţială în funcţiune a viitorului obiectiv;
c) durata de funcţionare a obiectivului - recomandă utilizarea în decizia de investiţii a
duratei eficiente de funcţionare (adică perioada pe care se obţine profitul) şi a duratei
fizice de funcţionare (perioada până la scoaterea din funcţiune a obiectivului şi care
poate fi mai mare sau egală cu durata eficientă de funcţionare);
d) investiţia specifică - reprezintă primul indicator propriu-zis de eficienţă care compară
eforturile cu efectele, eforturile fiind reprezentate de investiţiile totale, iar efectele
fiind reprezentate de capacităţiile de producţie. Investiţia specifică exprimă investiţia
ce se realizează pentru obţinerea anuală a unei unităţi de capacitate de producţie
exprimată în unităţi naturale. Dacă producţia nu este omogenă, atunci capacitatea de
producţie este exprimată valoric, semnificaţia de investitie specifică fiind efortul
investiţional efectuat pentru obţinerea anuală a unei unităţi valorice de producţie.
Aceasta se determină cu ajutorul următoarei formule:

 pentru obiective noi: ,

unde: Is - investiţia specifică;

It - investiţia totală;
qh - capacitatea de producţie anuală.

 în cazul modernizărilor, dezvoltărilor sau retehnologizărilor obiectivelor

existente:

unde: Im - efortul investiţional destinat modernizării, dezvoltării sau

retehnologizării;
qm - capacitatea de producţie (exprimată fizic sau valoric) după
modernizare, dezvoltare sau retehnologizare;
q0 - capaciatatea de producţie (exprimată fizic sau valoric) înainte de
modernizare, dezvoltare sau retehnologizare.
Investiţia specifică, în acest caz, exprimă efortul investiţional necesar sporirii
cu o unitate (fizică sau valorică) a capacităţii de producţie.

 compararea variantelor: ,
Capitolul 3 Managementul investiţiilor tehnice şi al programelor de investiţii 62

unde: Isc - investiţia specifică pentru compararea variantelor;

Ii - investiţia totală în cazul variantei i;

Ij - investiţia specifică în cazul variantei j;

qi - capacitatea de producţie (în unităţi fizice sau valorice) a variantei i;

qj - capacitatea de producţie (în unităţi fizice sau valorice) a variantei j.

În acest caz, investiţia specifică pentru compararea variantelor exprimă

suplimentul de investiţii necesar obţinerii unei unităţi suplimentare de capacitate
(în unităţi fizice sau valorice) în varianta i faţă de varianta j. Se calculează numai dacă
se respectă următoarele două condiţii:
o Ii > Ij;
o qi > qj.
e) termenul de recuperare a investiţiei - exprimă timpul în care se recuperează din surse
proprii, adică din profit, investiţia şi se calculează astfel:

 pentru obiective noi: ,

unde: T - termenul de recuperare a investiţiei;

It - investiţia totală;
Ph - profitul anual.

 în cazul modernizărilor, dezvoltărilor, retehnologizărilor:

unde: Im – investiţia destinată modernizării, dezvoltării şi retehnologizării;

Pm - profitul obţinut după modernizare, dezvoltare şi retehnologizare;
P0 - profitul obţinut înainte de modernizare, dezvoltare şi retehnologizare.
Exprimă perioada de timp necesară recuperării investiţiei din profitul
suplimentar ca urmare a modernizării, dezvoltării şi retehnologizării.

 pentru compararea variantelor: ,

unde: Ii - investiţia totală în varianta i;

Ij - investiţia totală în varianta j;
Phi - profitul anual în varianta i;
Phj - profitul anual în varianta j.
Exprimă perioada de timp în care se recuperează investiţia suplimentară
aferentă variantei i, în condiţiile existenţei unui spor de profit între varianta i şi j.
Capitolul 3 Managementul investiţiilor tehnice şi al programelor de investiţii 63

f) coeficientul de eficienţă economică a investiţiei (e) - exprimă profitul anual obţinut la

un leu investit şi se determină astfel:

 pentru obiective noi: ,

unde: Ph - profitul anual;

It - investiţia totală.
Coeficientul de eficienţă economică a investiţiei şi termenul de recuperare
sunt indicatori complementari şi de aceea, în calculele de eficienţă a investiţiilor se
recomandă ca numai unul dintre aceştia să fie determinat şi utilizat în analiză.

 pentru modernizari, dezvoltari, retehnologizari: ,

unde: Phm - profitul obţinut după modernizare, dezvoltare şi retehnologizare;

Ph0 - profitul obţinut înainte de modernizare, dezvoltare şi retehnologizare;
Im - investiţia în modernizare, retehnologizare şi dezvoltare.
Exprimă sporul de profit obţinut ca urmare a investirii unui leu în
modernizarea, dezvoltarea sau retehnologizarea obiectivului.
g) cheltuieli echivalente sau recalculate (K) - exprimă efortul total realizat de
organizaţie cu investiţia şi cheltuielile de producţie până la recuperarea investiţiei
propriu-zise şi sunt deosebit de utile datorită însumării directe a investiţiei care se
realizează o dată cu cheltuielile de producţie care se realizează, la rândul lor, în mod
continuu, anual nu este posibilă relaţia:

unde: It - investiţia totală;

Ch - cheltuieli anuale de producţie;
T - termenul de recuperare a investiţiei;
Acest indicator permite compararea variantelor de investiţii cu aceeaşi
capacitate de producţie. În cazul în care între variantele investiţionale există diferenţe
de capacitate, cheltuielile echivalente (k) se calculează conform relaţiei:

unde: qh - capacitatea anuala de productie exprimata fizic sau valoric;

k - exprimă efortul realizat de-a lungul termenului de recuperare a
investiţiei pentru obţinerea unei unităţi de capacitate.
Capitolul 3 Managementul investiţiilor tehnice şi al programelor de investiţii 64

Cheltuielile echivalente se pot calcula şi în funcţie de durata de funcţionare

eficientă (De) a obiectivului cu aceleaşi semnificaţii ca şi în cazul termenului de
recuperare:

Cheltuielile specifice recalculate se mai pot calcula si dupa urmatoarele relatii:

unde: Is - investiţia specifică;

T - termenul de recuperare;
ch - cheltuieli anuale de producţie;
e - coeficientul de eficienţă economică a investiţiilor;
De - durata eficientă de funcţionare.

h) randamentul economic al investiţiilor - exprimă profitul final adus de noul obiectiv

de investiţii sau randamentul cu care este utilizat, noul obiectiv fiind identificat
valoric ca efort investiţional total. Se calculează cu ajutorul relaţiilor:

sau sau ,

unde: R - randamentul economic al investiţiilor;

Pf - profitul final;
It - investiţia totală;
D - durata de funcţionare a obiectivului;
Ph - profitul anual obţinut din exploatarea obiectivului.

i) imobilizarea fondurilor investiţionale - exprimă mărimea resurselor financiare

imobilizate pe durata de realizare a noului obiectiv începând cu momentul adoptării
deciziei de investiţii şi până în momentul punerii în funcţiune a noului obiectiv sau
chiar până în momentul recuperării în totalitate. Executarea propriu-zisă a lucrărilor
este cea mai mare comsumatoare de resurse, pe timpul proiectării resursele
imobilizate sunt minime. De aceea se pune problema alocării resurselor de o
asemenea manieră încât imobilizarea să fie minimă. Specialiştii în domeniu au
identificat trei modalităţi de punere la dispoziţie a resurselor financiare: în mod
Capitolul 3 Managementul investiţiilor tehnice şi al programelor de investiţii 65

crescător, uniform sau descrescător. Indicatorii cei mai utilizaţi pentru aprecierea
imobilizărilor sub aspectul eficienţei sunt:
 mărimea imobilizărilor totale - exprimă mărimea resurselor financiare
imobilizate până la punerea în funcţiune a obiectivului sau până la
recuperarea integrală a acestora, se calculează cu următoarea formulă:

unde: M - imobilizarea totală;

d - durata de execuţie a obiectivului;
Ih - investiţia anuală sau resursa financiară imobilizată anual;
h –-anul;
k - factorul de corecţie care poate avea valori între [0,1] în funcţie de
momentul imobilizării: 0, dacă imobilizarea s-a realizat la sfârşitul anului,
iar 1, dacă imobilizarea s-a realizat la începutul anului şi 0.5 dacă
imobilizarea s-a realizat la mijlocul anului.
În cazul punerii în funcţiune parţială a viitorului obiectiv, mărimea
imobilizărilor devine:

unde: M’ - mărimea imobilizărilor ca urmare a punerii parţiale în funcţiune a

nolui obiectiv;
j - momentul punerii parţiale în funcţiune;
Ih’ - valoarea investiţiei corectată cu profitul obţinut ca urmare a punerii în
funcţiune a obiectivului (Ph).
,

În practică h şi j pot fi măsurate în zile, luni, trimestre, ani şi ca urmare

unitatea de măsură a imobilizărilor este exprimată în lei-zile, lei-luni, lei-trimestre sau
lei-ani.
 imobilizarea specifică (m) - este utilă în special pentru compararea
obiectivelor de investiţii care nu au aceeaşi capacitate de producţie (q) şi
exprimă imobilizarea ce revine unei unităţi de capacitate.

,
Capitolul 3 Managementul investiţiilor tehnice şi al programelor de investiţii 66

În cazul punerii parţiale în funcţiune a obiectivului, imobilizarea specifică

devine (m’):

De menţionat că q se poate exprima şi valoric.

 efectul economic al imobilizărilor (E) - exprimă efectul economic nerealizat

ca urmare a imobilizării resurselor financiare:

unde: en - coefiecientul de eficienţă economică la nivel de ramură sau domeniu de

activitate;

 efectul economic specific al imobilizărilor ( ) - exprimă efectul economic

nerealizat ca urmare a imobilizării resurselor ce revine la o unitate de
capacitate de producţie (q):

Indicatorii prezentaţi, indiferent dacă sunt de maxim (indicatori de efecte) sau de minim
(indicatori de eforturi) nu sunt utili calculaţi individual, ei trebuie comparaţi cu cei ai
obiectivelor de investiţii similare sau cu indicatori normaţi la nivel de ramură, acolo unde este
posibil. De asemenea, aceştia nu iau în considerare factorul timp, fiid indicatori statici, adică nu
surprind efectele propagate.

În acest scop, specialiştii români recomandă utilizarea metodologiei Băncii Internaţionale

pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) pentru evaluarea proiectelor de investiţii. În ultima
perioadă şi mai ales datorită legislaţiei în vigoare, a devenit obligatorie realizarea analizei de
eficienţă a obiectivelor de investiţii sub forma studiilor de fezabilitate. BIRD pentru totalitatea
resurselor alocate pentru investiţii cere întocmirea obligatorie a unui studiu de fezabilitate.
Pentru minimizarea riscurilor BIRD recomandă o fundamentare completă a proiectelor de
investiţii, în care scopul constă în stabilirea unei proceduri de elaborare şi analiză a unui proiect
de investiţii, ale cărei etape sunt:
a) identificarea proiectelor de investiţii presupune încadrarea viitorului obiectiv în
strategia naţională sau în strategia de dezvoltare a ramurii din care face parte. Se
Capitolul 3 Managementul investiţiilor tehnice şi al programelor de investiţii 67

urmăreşte şi încadrarea în standardele de calitate stabilite la nivel mondial, dacă

preţurile viitoarelor produse vor fi competitive, dacă productţa este organizată la nivel
optim, etc. În acest sens se face referire la: sursele de aprovizionare, canalele de
desfacere, existenţa contractelor de desfacere şi la indicatorii de eficienţă specifici
realizării obiectivelor de investiţii. Pentru identificarea proiectelor se pot utiliza:
metoda proiectelor releu, când se doreşte îmbunătăţirea unui proiect iniţial şi metoda
strategiei de dezvoltare pentru proiecte de investiţii noi.
b) studiul de fezabilitate al proiectului cuprinde date despre istoria proiectului, piaţă,
capacitatea obiectivului, dotările materiale, studii de amplasament, organizarea
obiectivului şi evaluarea financiară şi economică. Un astfel de studiu de fezabilitate
va cuprinde în principal urmatoarele informaţii:
 date de identificare a societăţii - denumire, adresă, telefon, fax, cod unic de
înmatriculare, număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului,
formă juridică, domenii de activitate de bază şi auxiliare, segmentul de piaţă
deservit, capital social, istoric al evoluţiei societăţii;
 analize a diagnosticului stării actuale a organizaţiei - se urmăresc aspecte
generale referitoare la ce a realizat, modalităţi utilizate pentru îndeplinirea
obiectivului, cum a evoluat; rezultatele economico-financiare obţinute
prezentate fizic, valoric şi sub forma preţurilor comparabile sau curente,
utilizând ca prinipale surse bilanţul contabil, contul de profit şi pierderi şi
alte acte oficiale; producţia realizată şi calitatea acesteia; dotarea tehnică,
tehnologiile utilizate şi fluxurile tehnologice; personalul din punctul de
vedere al salarizării, numărului scriptic al structurii şi a indicatorilor de
evaluare; preţurile şi tarifele practicate; investiţii, dacă au existat sau nu şi
gradul de realizare şi eficacitate şi eficienta acestora; managementul
societăţii privit sistemic; activitatea proprie de cercetare-dezvoltare; utilităţi
şi servicii; poluarea şi protecţia mediului; informatizarea gestiunii, dar şi a
societăţii în ansamblu; evaluarea patrimoniului şi activitatea de marketing;
 prognoza produselor, a tehnologiilor şi a factorilor de producţie se referă la
previzionarea veniturilor, a cheltuielilor, a profiturilor pe întreaga durată de
funcţionare a obiectivului; orice previzionare eronată va avea implicaţii
negative asupra viitorului obiectiv;
 variante de dezvoltare şi restructurare sau variantele de proiect;
 calculul eficienţei economice a variantelor cu ajutorul indicatorilor
statistici, specifici şi a metodologiei BIRD;
Capitolul 3 Managementul investiţiilor tehnice şi al programelor de investiţii 68

 analiza incertitudinii, a riscului şi a sensibilităţii variantei alese;

 formularea deciziei de investiţii.
c) aspecte specifice de evaluare a proiectelor de investiţii ale metodologiei BIRD.

Evaluarea este realizată de către o echipă acreditată de BIRD formată fie din specialişti
proprii fie din specialişti externi şi cuprinde:
aspectul economic, adică dacă resursele interne, dar mai ales cele atrase sunt utilizate
cu maximum de eficienţă;
aspectul tehnic, cuprinde dimensionarea capacităţii de producţie, tehnica şi
tehnologiile utilizate, graficul de realizare a investiţiei, condiţii de exploatare a
viitorului obiectiv. Cu această ocazie, BIRD, prin specialiştii săi vine în ajutorul
investitorului punându-i la dispoziţie o serie de informaţii despre ultimele realizări în
domeniu şi posibile surse de aprovizionare;
aspectul instituţional, organizatoric şi de conducere, vizează latura de resurse umane,
precum şi probleme legate de managementul societăţii;
aspectul comercial şi al achiziţiilor, se referă la sursele de aprovizionare şi distribuţie
sub aspectul certitudinii şi al calităţii;
aspectul financiar, care are ca scop evaluarea rezultatelor financiare raportate la
fondurile consumate.
Principala caracteristică a metodologiei BIRD constă în diferenţierea analizei economice
şi a analizei financiare. Prin analiza economică se fundamentează oportunităţile, respectiv
eficienţa investiţiilor, în condiţiile în care atât efectele, cât şi eforturile sunt actualizate la
momentul începerii lucrărilor de investiţii. Pentru România, în condiţiile în care inflaţia nu este
galopantă s-a stabilit că valoarea coeficientului de actualizare este de 15%, la nivelul economiei
naţionale.
Prin analiza economică se urmăreşte stabilirea rentabilităţii proiectului la nivelul întregii
economii naţionale, utilizându-se preţurile stabilite la acest nivel în condiţii de concurenţă. Dacă
acest lucru nu este posibil, pentru determinarea eficienţei vor fi utilizate preţurile stabilite la
nivel mondial. În dimensionarea veniturilor şi a cheltuielilor nu se iau în calcul următoarele:
 subvenţiile;
 taxele şi impozitele;
 orice alt transfer de monedă;
 costul obţinerii resurselor financiare;
 destinaţia veniturilor.
Capitolul 3 Managementul investiţiilor tehnice şi al programelor de investiţii 69

În calculele de eficienţă se cuantifică toate cheltuielile şi veniturile, indiferent de sursă

sau destinaţie. Analiza financiară, deoarece este realizată din punctul de vedere al investitorului,
va lua în considerare şi subvenţiile, taxele şi impozitele sau orice alt transfer de monedă,
dobânda şi destinaţia veniturilor. În ambele cazuri, pentru a se evita dubla deducere a
cheltuielilor de achiziţionare sau de realizare a mijloacelor, nu se va deduce amortizarea, ci se
vor scădea numai cheltuielile cu achiziţia sau realizarea mijlocului fix realizate iniţial.
O altă particularitate a acestei metodologii este dată de cheltuieli şi venituri care sunt
determinate pentru fiecare an în parte, din momentul începerii lucrărilor de realizare a
obiectivului până în momentul scoaterii acestuia din funcţiune.
d) analiza de senzitivitate serveşte stabilirii gradului de senzitivitate sau sensibilitate a
proiectului la eventualele schimbări bruşte din mediu, abordându-se astfel problema
riscului şi incertitudinii realizării viitorului obiectiv.
Indicatorii de apreciere a eficienţei economice a proiectelor de investiţii, specifici
metodologiei BIRD, utilizaţi atât la nivel microeconomic cât şi la nivel macroeconomic sunt
următorii:
a) veniturile bruşte (Vh) – care au ca surse fie realizarea principalului obiect de
activitate, fie a celor secundare sau auxiliare şi reprezintă totalitatea încasărilor
realizate într-un an;
b) cheltuielile totale (Cth) – care cuprind atât cheltuielile realizate cu investiţia
propriu-zisă, cât şi cele legate de realizarea primului ciclu de producţie într-o
perioadă determinată de 1 an şi se determină conform relaţiei:
,

unde: Ih – investiţie anuală;

Ch - cheltuiala anuală legată de primul ciclu de producţie.

c) raportul dintre venituri şi cheltuieli sau benefice - cost (R) - exprimă efectul obţinut
sub formă de venit brut la momentul începerii lucrărilor ce revine unei unităţi de efort
sau cheltuială, actualizată la acelaşi moment:

sau ,

unde: Vh - venitul anual;

a - coeficientul de actualizare;
d - durata de realizare a obiectivului;
Capitolul 3 Managementul investiţiilor tehnice şi al programelor de investiţii 70

D - durata de funcţionare a obiectivului.

Se vor selecta numai acele proiecte de investiţii pentru care R>1, adică care în
timpul vieţii lor vor realiza profit.

d) fluxul de numerar sau cash - flow (F h) - exprimă pofitul sau pierderea obţinută anual
din exploatrea obiectivului şi se calculează conform relaţiei:
,

e) venitul net actualizat (VNA) - stabileşte profitul sau pierderea la nivelul întregii
durate de funcţionare a obiectivului, actualizând atât venitul anual (V h), cât şi
cheltuiala anuală (Ch) realizată în această perioadă la momentul începerii lucrărilor
prin relaţia:

Se vor selecta numai variantele pentru care VNA>0.

f) rata internă de rentabilitate a investiţiei (RIR) - exprimă rata de discontare pentru

care veniturile brute actualizate sunt egale cu costurile totale actualizate, pe întreaga
durată de viaţă a obiectivului. RIR este rata de actualizare pentru care VNA = 0 sau
reprezintă pragul de rentabilitate. Se determină cu ajutorul formulei:

unde: amax - rata de actualizare pentru care VNA este negativ;

amin - rata de actualizare pentru care VNA este pozitiv.
.

În funcţie de analiza economică sau analiza financiară, unde este utilizată RIR
poate fi RIR economică sau RIR financiară. RIR exprimă puterea economică a
obiectivului, respectiv capacitatea acestuia de a realiza profit.

g) cursul de revenire net actualizat sau Testul Bruno (R na) - reflectă eforturile
actualizate exprimate în lei realizate pentru obţinerea unei unităţi valutare de efect
net:

unde: Vh’ - venitul brut anual exprimat în valută;

Capitolul 3 Managementul investiţiilor tehnice şi al programelor de investiţii 71

Ih’ - investiţia anuală exprimată în valută;

Ch’ - cheltuiala aferentă primului ciclu de productţe exprimată în valută;
Rna - stabileşte preţul intern al valutei şi se va alege acea variantă prin care
se asigură promovarea exportului şi diminuarea importului, adică varianta
pentru care Rna este minimă.

Concluzii
Indiferent de nivelul la care se realizează activitatea de modernizare, aceasta cuprinde
modernizarea forţei de muncă şi ridicarea nivelului de calificare prin îmbunătăţirea structurală a
acesteia; modernizarea utilajelor prin înlocuirea celor uzate, îmbunătăţirea parametrilor tehnico-
economici ai capitalului fix; modernizarea produselor finite prin introducerea în fabricaţie de noi
produse cu un grad ridicat de eficienţă; perfecţionarea parametrilor şi ridicarea nivelului calitativ
la cele existente. De remarcat este faptul că activitatea de modernizare nu se poate face decât
prin intermediul investiţiilor, ca suport material al creşterii economice.
Corelaţia dintre investiţii şi modernizare este fundamentală pentru orice activitate
economică, indiferent de ramura în care aceasta se desfăşoară. În fond, dotarea cu utilaje şi
instalaţii cu parametrii tehnico-economici ridicaţi este o problemă care, în mod convenţional, a
fost aşezată la nivelul job-urilor, ea interesând în egală măsură ca şi dezvoltarea pe baze eficiente
a secţiilor şi a atelierelor de producţie, a societăţii comerciale în ansamblul ei, a fiecărei ramuri
economice în parte şi, în final, a întregii economii naţionale.