Tema: Noțiuni introductive privind drepturile reale

Clasificarea drepturilor subiective civile după natura conținutului lor:

o Drepturile personale nepatrimoniale;
o Drepturile patrimoniale.

Clasificarea drepturilor patrimoniale:

o Drepturile reale (subiectul are drepturi – posesia, folosința și dispunerea ,dar și
obligații, drept absolut deoarece este opozabil tuturor) - delict
o Drepturi de creanță (debitor/creditor) - contract

Efectele contractului de vânzare-cumpărare

 Obligaționale:
Vânzătorul are obligațiile
o De a transmite dreptul de proprietate
o De a transmite posesia
Cumpărătorul are obligațiile
o De a plăti prețul
o De a prelua bunul
Efectele obligaționale apar ori de câte ori există un contract
 Reale:
Transmiterea dreptului de proprietate către cumpărător. Necesită condiții
suplimentare: formalități, predare sau înregistrare.

Drepturi reale (ius in re)- dreptul civil absolut care conferă titularului posibilitatea
exercitării unei puteri, în limitele oferite de lege, asupra unui lucru, înlăturarea oricărei
persoane de la această exercitare și care este apărat prin mijloace juridico-civile speciale.
Dreptul de creanță este un drept patrimonial în al cărui temei creditorul poate
pretinde debitorului o anumită conduită, respectiv să dea , să facă ori să nu facă ceva. Art.
512, alin 1.
Caracterele drepturilor reale
o Drept absolut:
- Subiectiv activ determinat de la început, iar cel pasiv este nedeterminat, format
din celelalte persoane
- Subiectiv pasiv nedeterminat îi revine obligația generală și negativă de a nu face
nimic ce ar duce la tulburarea titularului.

o Produc efecte juridice specifice:

- Acordă dreptul de urmărire de la oricare ar deține bunul. Art. 581 – proprietarul
unui bun are dreptul de a i se recunoaște dreptul de proprietate și de a obține
sau recupera posesia sa de la oricare persoană care îl stăpânește de fapt
(acțiunea în revendicare)
- Acordă titularului (dreptului de gaj) prioritate față de creditori cu care vine în
concurs. Art. 667 – creditorul gajist poate pretinde, din valoarea obiectului
gajului, satisfacerea creanțelor sale garantate cu preferință față de ceilalți
creditori ai titularului obiectului gajului.
o sunt apărate prin acțiuni specifice:
 - dreptul de proprietate este apărat cu: acțiunea în revendicare, acțiunea
negatorie
- celelalte drepturi reale sunt apărate cu ajutorul acțiunilor posesorii: acțiunea de
reintegrare, acțiunea în complângere

o se supun principiului numerus clausus:

numărul și conținutul drepturilor reale este stabilit exhaustiv de lege
- părțile unui raport juridic civil nu pot crea prin voință noi drepturi reale
- sunt considerate drepturi reale doar drepturile reglementate de Cartea a II-a din
CC. Astfel, terților le este mai ușor să cunoască conținutul dreptului real
constituit.

o Se supun principiului publicității:

- Posesia bunului mobil – art.490 prezumția proprietății, posesorul este prezumat
proprietar al bunului până la proba contrară
- Registrele de proprietate – anumite drepturi reale asupra anumitor categorii de
bunuri se supun înregistrării. În registrul bunurilor imobile se înregistrează
bunurile imobile și drepturile reale asupra lor (drepturile reale imobiliare art.446)
Dreptul real accesoriu – gajul (gajul bunurilor mobile/imobile – ipoteca) temei de
apariție – raport juridic obligațional

Clasificarea drepturilor reale

Sunt drepturi reale:
- Dreptul de proprietate
- Drepturile reale limitate:
 Dreptul de uzufruct
 Dreptul de uz
 Dreptul de abitație
 Dreptul de superficie
 Dreptul de servitute
 Drepturile reale de garanție, inclusiv gajul și ipoteca
 Alte drepturi care prin lege le este atribuit în mod expres acest caracter.
Se legiferează principiul numărului limitat numeric al drepturilor reale
(numerus clausus)
Efectul limitării numărului drepturilor reale – regimul drepturilor reale nu
se aplică altor drepturi asupra bunurilor, cum ar fi dreptul de locațiune
sau dreptul de comodat.

După autonomia sau dependența lor de drepturile de creanță:

o Drepturi reale principale:
- Dreptul de proprietate (art. 500-603)
- Dreptul de uzufruct (art. 604-634)
- Dreptul de uz și abitație (art. 635-638)
- Dreptul de servitute (art. 639-653)
- Dreptul de superficie (art. 654-666)
 o Drepturi reale accesorii – drepturi reale limitate (art. 454); garanțiile reale: gajul
(mobiliar) și ipoteca (imobiliar)

Tema: Patrimoniul
- Noțiunea și caracterele juridice ale patrimoniului
- Funcțiile patrimoniului
- Conținutul patrimoniului

Definiția legală: art. 453 alin. 1 – patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor și

obligațiilor patrimoniale (care pot fi evaluate în bani), privite ca o sumă de valori active și
pasive legate între ele, aparținând unor persoane fizice și juridice determinate.
Definiția doctrinară: patrimoniul constituie totalitatea drepturilor și obligațiilor care
au valoare pecuniară, care aparțin unui subiect de drept, persoană fizică sau juridică,
distincte de bunurile care-l formează.

Conținutul patrimoniului:
- Drepturile și obligațiile patrimoniale. Drepturile alcătuiesc activul patrimoniului,
iar obligațiile – pasivul patrimoniului.

Patrimoniul în sens economic:

Patrimoniul este alcătuit din totalitatea bunurilor destinate să satisfacă nevoile de
consum ale unei persoane, altfel spus , averea unei persoane. Deci, patrimoniul cuprinde
capitaluri și venituri.

Deosebirile noțiunilor juridice și economice

o Din punct de vedere juridic:
- Patrimoniul desemnează totalitatea drepturilor și obligațiilor cu conținut
economic
- Patrimoniul, în sens juridic, subzistă chiar dacă valoarea datoriilor este mai mare
decât valoarea drepturilor
o Din punct de vedere economic:
- Patrimoniul cuprinde totalitatea bunurilor ce constituie averea unei persoane

Caracterele juridice ale patrimoniului:

- universalitatea juridică – un ansamblu de drepturi și obligații patrimoniale privite
ca o pură abstracție juridică. Nu se confundă cu elementele sale componente,
fiind distinct de conținutul lui și există și atunci când pasivul depășește activul.
- orice persoană are un patrimoniu art.453 – titularii patrimoniului sunt persoana
fizică ți juridică
- unicitatea patrimoniului – orice persoană are doar un patrimoniu, deoarece
fiecare este o singură persoană. Diviziunea patrimoniului constă în divizarea lui în
mai multe mase patrimoniale cu regimuri juridice diferite. Formarea maselor
patrimoniale are loc în temeiul legii.
 - inalienabilitatea patrimoniului – nu poate fi înstrăinat prin acte juridice inter
vivos (între vii), fiind indisolubil legat de titular. Titularul poate: trimite întreg
patrimoniul său , ca universalitate juridică, doar prin acte juridice mortis causa;
încheia acte juridice privind anumite obligații și drepturi, având posibilitatea de a
înstrăina un bun individual determinat.

Excepție: art. 214 alin.3 reorganizarea persoanei juridice

Efectul:
- desprinderea unei părți din patrimoniul persoanei juridice, care nu își încetează
activitatea
- transmiterea ei către una sau mai multe persoane juridice existente sau care iau
ființă.

Funcțiile patrimoniului

o Funcția de garanție comuna a creditorilor art. 888

- patrimoniul debitorului servește drept garanție comuna a creditorilor săi.
Debitorul răspunde cu întregul său patrimoniu pentru obligațiile sale.
- Nu pot face obiectul garanției comune bunurile insesizabile (art.89 codul de
executare).

Potrivit legii insolvabilității creditorii pot fi:

 Chirografari – clasă de creditori ale căror creanțe față de debitor au
apărut înainte de intentarea procesului de insolvabilitate și nu sunt
asigurate prin garanții reale
Concluzia: creditorii chirografari nu beneficiază de o garanție reală fixă
asupra unui bun individual determinat.
 Garantați – clasă de creditori ale căror creanțe față de debitor au apărut
înainte de intentarea procesului de insolvabilitate și sunt asigurate prin
garanții reale în conformitate cu legea.
Mecanisme de protecție a creditorilor chirografari:
Codul civil reglementează anumite acțiuni în scopul conservării drepturilor acestora
- Acțiunea obligă art. 892-894 – când debitorul refuză să își exercite anumite
drepturi, cauzându-i un prejudiciu creditorului chirografar
- Acțiunea revocatorie art. 895-900 – atunci când debitorul încheie acte juridice cu
intenția de a dăuna creditorului.

o Noțiunea de subrogație se identifică în termenul de înlocuire.

Subrogația poate fi:
- Personală – când o persoană înlocuiește pe alta într-un raport obligațional, în
calitate de titular al unu drept
- Reală – atunci când un element patrimonial este înlocuit cu alt element
patrimonial. În cadrul oricărui patrimoniu, bunurile și valorile se înlocuiesc între
ele automat, fără a fi necesară o prevedere a legii. Astfel, bunurile care ies din
patrimoniu sunt înlocuite cu echivalentul valoric primit de titular pentru acestea,
iar locul valorii plătite pentru achiziționarea unui bun este luat de bunul astfel
dobândit. (vezi ppt)
 o Transmisiune universală și cu titlu universal
Transmisiunea patrimoniului poate fi:
- Universală – transmiterea către succesor a întregului patrimoniu, ca ansamblu de
drepturi și obligații evaluabile în bani
- Cu titlu universal – sunt transmise doar fracțiuni din patrimoniul către doi sau
mai mulți moștenitori legali sau testamentari

Conținutul (elementele patrimoniului)

Totalitatea drepturilor și obligațiilor cu caracter pecuniar, adică drepturile și
obligațiile patrimoniale.
Sunt excluse:
- Drepturile personal-nepatrimoniale: dreptul la nume, dreptul la sănătate,
onoare, demnitate etc

Drepturile patrimoniale – latura activă a patrimoniului

Drepturile reale:
- Dreptul subiectiv în temeiul căruia titularul său își poate exercita prerogativele
asupra unui lucru direct și nemijlocit, fără concursul altei persoane.
Drepturile de creanță:
- Dreptul subiectiv în temeiul căruia subiectul activ, numit creditor, poate pretinde
subiectului pasiv, numit debitor, să dea, să facă, să nu facă ceva, sub sancțiunea
constrângerii de către stat.

Tema: Registre de publicitate

Noțiune și principiile registrelor de publicitate. Registrele cu caracter constitutiv și cu
caracter declarativ
Termenul de publicitate este folosit în sensul publicității juridice, adică a mijloacelor
prin care terților, inclusiv autorităților publice, le sunt aduse la cunoștință anumite drepturi,
acte juridice sau fapte juridice referitoare la persoane sau la bunuri.

Principalele registre prin intermediul cărora se realizează publicitate art.413 alin 2

- Registrul bunurilor imobile
- Garanțiilor reale mobiliare
- De stat a persoanelor juridice
- De stat al transporturilor
- Navelor sau catalogului naval
- Actelor de stare civilă
- De stat al întreprinzătorului individual etc

Obiectul publicității îl constituie: art. 413 alin. 1

- Drepturile, actele și faptele privitoare la starea și capacitatea persoanelor, cele în
legătură cu bunurile care aparțin acestora
- Precum și orice raporturi juridice supuse publicității în cazurile expres prevăzute
de lege
 Principiile registrelor de publicitate:
 Prezumția absolută de cunoaștere – publicitatea asigură opozabilitatea dreptului,
actului, faptului, precum și a oricărui alt raport juridic supus publicității, stabilește
rangul acestora art. 415 alin.1
 Prezumția de exercitare pozitivă – dacă un drept, act sau fapt a fost înregistrat într-
un registru public, se prezumă că el există, cât timp nu a fost radiat sau modificat în
condițiile legii art. 416 alin.1
 Prezumția de exercitate negativă – în cazul în care un drept, act sau fapt a fost radiat,
se prezumă că el nu există art. 416 alin.2

Felurile registrelor de publicitate

- Registrele cu caracter constitutiv – sunt registrele în care se fac înregistrări care
au ca efect dobândirea unui drept.
- Registrele cu caracter declarativ – sunt registrele în care se fac înregistrări doar
pentru a asigura opozabilitatea față de terți, dar înregistrarea nu este o condiție
de dobândire a dreptului.

2. Tipurile înscrierilor în registrele de publicitate cu caracter consultativ

Registrele cu caracter constitutiv existau în sistemul de drept autohton și până la

modernizarea Codului civil.
Aveau un rol vital în asigurarea certitudinii și clarității juridice în circuitul civil.
Printre aceste registre se includeau registrul bunurilor imobile, registrul garanțiilor
reale mobile, registrele ținuturi, conform legii, de către Agenția de Stat pentru Proprietatea
Intelectuală.

Sintagma – registrul de publicitate cu caracter constitutiv – potrivit art. 420, necesită

întrunirea a 2 condiții cumulative:
1. În acel registru, conform legii, se supun înregistrării anumite drepturi reale
asupra anumitor categorii de bunuri și/sau anumite alte drepturi
patrimoniale.
Termenul de drept înregistrat cuprinde în primul rând dreptul de proprietate și alte drepturi
reale, dar se au în vedere și registrele în care se înregistrează alte drepturi, care nu cad în
categoria drepturilor reale, cum ar fi: drepturile mărcii, drepturile rezultate din brevetele de
invenții etc.
2. Legea stabilește că drepturile supuse înregistrării se pot dobândi numai prin
înregistrarea lor în folosul dobânditorului în acel registru, cu excepțiile
prevăzute de lege.
Concluzie: este necesar un text expres de lege care ar prevedea că înregistrarea dreptului în
acel registru pe numele dobânditorului este formalitatea obligatorie pentru dobândirea
acelui drept.

Necesitatea modificării legislației anterioare

Această stare de fapt:
 Crea confuzie – fiindcă numeroși cetățeni erau sub impresia că este
proprietar al autovehiculului persoana înregistrată ca atare în registru, chiar i
 instanțele de judecată se bazau pe informațiile din acest registru la
soluționarea litigiilor privind proprietatea asupra autovehiculelor

 Afecta certitudinea juridică – terților, în special creditorilor, autorităților

fiscale, de poliție, le era dificil să determine cu certitudine cine este
proprietarul unui automobil, fiindcă informația din registru era doar
declarativă, nu și constitutivă.

Felurile înscrierilor în registrul cu caracter constitutiv

În registru se fac înregistrări, înregistrări provizorii și notări. Înregistrarea și
înregistrarea provizorie au ca obiect drepturile supuse înregistrării. Notarea se referă la alte
drepturi, acte, fapte sau raporturi juridice în legătură cu drepturile înregistrate cuprinse în
registru.

Înregistrarea
Reprezintă înscrierea cu caracter definitiv a drepturilor reale imobiliare, adică care produc
efecte imediate și definitive, de la data înregistrării cererii de înregistrare.
Se înregistrează:
- Drepturile reale
- Următoarele drepturi patrimoniale: dreptul de administrare, dreptul de gestiune,
dreptul de folosință asupra terenurilor statului sau unităților administrativ-
teritoriale, concesiunea.

Înregistrarea provizorie
Reprezintă înscrierea care are ca obiect drepturile reale imobiliare, dar care este
condițională, spre deosebire de înregistrare care este o înscriere definitivă.
Înregistrarea provizorie poate deveni definitivă dacă dreptul înscris provizoriu va fi
justificat (confirmat) ulterior.
Rațiunea înregistrării provizorii a unu drept real imobiliar constă în asigurarea opozabilității
acelui drept față de terți de la data înregistrării provizorii, sub condiția și în măsura
justificării ei.

Se consideră dobândit sub condiție suspensivă dreptul de proprietate transmis art. 432
alin.2
a) În temeiul contractului de v-c în care s-a stipulat că vânzătorul îi rezervă dreptul de
proprietate până la plata tuturor sumelor datorate de către cumpărător conform
acestui contract (rezerva proprietății)
b) În temeiul contractului de leasing în care s-a stipulat că locatarul dobândește dreptul
de proprietate după executarea integrală a obligațiilor sale conform acelui contract

Notarea
Reprezintă înscrierea prin care actele sau faptele juridice privitoare la drepturile personale,
la starea și capacitatea persoanelor în legătură cu imobilele înregistrate devin opozabile față
de terți ori, după caz, sunt înscrise numai cu titlu informativ.
Spre deosebire de înregistrare și înregistrarea provizorie, care au ca obiect drepturile
reale imobiliare, obiectul notării îl constituie înscrierea drepturilor, a actelor sau a faptelor
care au legătură cu imobilele înscrise definitiv sau provizoriu, pentru ca acestea să devină
opozabile terților.
Se supun notării art.435 alin.2

3. Acțiunile în justiție specifice registrului

1. Acțiunea în efectuarea înregistrării
2. Acțiunea în justificare
3. Acțiunea în rectificare

Acțiunea în efectuarea înregistrării art. 430

În cazul în care persoana obligată să transmită, să constituie ori să modifice în folosul altei
persoane un drept supus înregistrării nu își execută obligațiile necesare pentru înregistrarea
în registru, persoana îndreptățită poate cere instanței de judecată să dispună efectuarea
înregistrării de către deținătorul registrului.
Aceasta are un caracter prescriptibil – se prescrie în termen de 3 ani în condițiile
legii.

Acțiunea în justificare art.433

Acțiunea în rectificare art.438
Rectificarea este operațiunea tehnico-materială la care se recurge atunci când o înregistrare,
înregistrare provizorie sau o notare efectuată în registru nu corespunde cu situația juridică
reală.
Prin rectificare se înțelege radierea, îndreptarea sau corectarea oricărei înregistrări,
înregistrări provizorii sau notări inexacte efectuate în registru.
Termenele de exercitare a acțiunii în rectificare art.440 este imprescriptibilă.

4. noțiune de bun imobil și parte componentă a bunului imobil

o Bunul imobil art.459 – se consideră terenul înregistrat în registrul bunurilor imobile
sub număr cadastral distinct.
o Părțile componente ale bunurilor imobile art.460 – se consideră lucrurile și lucrările
atașate la teren, precum clădirile, construcțiile subterane, obiectele acvatice
separate, plantațiile prinse de rădăcini, roada neculeasă. Această regulă se aplică
indiferent dacă aceste părți componente sunt sau nu sunt înregistrate în registrul
bunurilor imobile în mod separat.

Registrul bunurilor imobile art.446

În registrul bunurilor imobile:
- se înregistrează bunurile imobile și drepturile reale asupra lor
- se înscriu părțile componente ale bunurilor imobiliare
- pot fi notate unele drepturi, fapte sau raporturi juridice care au legătură cu
imobilele înregistrate în registrul bunurilor imobile.

Structura registrului bunurilor imobile este format din 3 capitole

a) capitolul A, care conține înscrieri privind terenul
b) capitolul B, care conține înscrieri privind construcțiile sau alte bunuri imobile
amplasate pe teren
 c) capitolul C, care conține înscrieri privind încăperile. Acesta se deschide în cazul în
care dreptul de proprietate asupra construcției și asupra încăperilor ei izolate îl dețin
diferite persoane.
Capitolele A și B din registrul bunurilor imobile se țin împreună. Capitolul C se ține pentru
fiecare bun imobil ce constituie obiect al înregistrării în acest capitol.

Fiecare capitol este constituit din 3 subcapitole:

- I – bunul imobil
- II – dreptul de proprietate asupra bunului imobil
- III – grevarea drepturilor patrimoniale.

Tema: Posesiunea – starea de fapt generatoare de efecte juridice

Art. 482-499, cartea a II, titlul II
Esența posesiunii:
- Posesiunea este starea de lucru văzută de persoanele terțe la posesor.
- O stare de fapt ce acordă posesorului posibilitatea de a beneficia de efectele
juridice conferite de această stare.

Scopul reglementării posesiunii în codul civil

De a permite posesorului să beneficieze de:
- Protecția pe care aceste reglementări le acordă
- Alte efecte juridice atunci când: posesorul pentru persoana terță va apărea ca o
persoană ce deține un bun, iar acțiunile ce le întreprinde față de bun lasă să se
creadă că are dreptul de a le săvârși.

Existența posesiunii este dictată de următoarele necesități:

1. De a acorda protecție juridică celui care posedă la un moment dat un lucru, inclusiv
contra proprietarului bunului
2. De a acorda posibilitatea posesorului de a beneficia și de alte efecte ale posesiunii,
inclusiv de a dobândi dreptul de proprietate asupra bunului posedat o perioadă
expres prevăzută de lege – uzucapiunea
3. Sociale – deseori este dificil sau chiar imposibil de a cunoaște exact situația juridică a
unei persoane sau a unui bun.

Teoriile care stau la baza reglementării posesiunii:

o Teoria lui Friedrich Karl von Savigny (teoria subiectivă)
Posesor este doar persoana care:
- Deține posesiunea asupra lucrului și
- Se comportă față de el ca un bun proprietar
o Teoria lui Rudolf von Ihering (teoria obiectivă)
Posesor este persoana care:
- Exercită stăpânirea de fapt a unu lucru
Deosebirile dintre teoria subiectivă și cea obiectivă

Teoriile Subiectivă Obiectivă

Elementele constitutive - Material (corpus)
- Intențional
(animus)
Efectul Sunt considerați posesori
doar proprietarul și
uzurpatorul. Toți ceilalți
sunt detentori precari
Doar elementul material
(corpus)
Sunt considerați posesori
toți cei care exercită
stăpânirea de fapt asupra
unui lucru.

La baza reglementării posesiunii Codului civil al RM stă teoria obiectivă: rezultă din
art. 482 alin. 1 care cere ca cel care posedă doar să dorească să facă acest lucru, dar nu se
cere ca aceasta să se considere că posedă un lucru pentru a-l avea pentru sine.

Semnificația termenului voit – persoana conștientizează că posedă un bun.

Posesiunea este:
- O stare de fapt
- Ce constă în stăpânirea materială
- Voită a unui bun (corporal)
- Stăpânire care, în condițiile legii, produce efecte juridice

Trăsăturile:
- Este o stare de fapt, care de cele mai dese ori coincide cu dreptul
- Generează efecte juridice
- Constă în dobândirea materială a bunului, ceea ce constituie aspectul exterior ce
poate fi cunoscut de oricine.

Elementul posesiunii
Posesiunea întrunește elementul material (corpus)
Elementul material este:
- Puterea reală pe care posesorul o are asupra bunului care permite ca în acel
moment să fie înlăturate persoanele terțe de la stăpânirea lucrului alin 1 art.482
Prezența elementului material – exercitarea stăpânirii fizice asupra lucrului, ce-i
permite să înlăture persoanele terțe în acel moment de la o asemenea stăpânire.
Asigurarea elementului material – prin atingerea fizică a lucrului, dar nu este o
condiție obligatorie. Persoana nu poate avea, în unul și același moment, o atingere fizică cu
toate lucrurile din posesiunea sa, ceea ce nu înseamnă că nu este posesorul lor.

Concretizarea elementului material – diverse acte de folosință:

- Cultivarea unui teren
- Locuirea unei case
- Culegerea fructelor
- Îngrijirea unui animal
Nu este posesor persoana din art. 485 alin. 1
Articolul 485. Posesia prin prepus
(1) Este prepus, în scopul exercitării posesiei, persoana:
a) care exercită stăpînirea de fapt nemijlocită asupra bunului în numele posesorului, neavînd
intenția și fără a fi parte la raportul juridic prevăzut la art. 484 alin. (3); sau
b) căreia posesorul îi poate da instrucțiuni obligatorii în legătură cu stăpînirea sau folosirea
bunului în interesul posesorului.
(2) La categoria de prepus se poate atribui, în special:
a) salariatul posesorului sau persoana care exercită o funcție similară; sau
b) persoana căreia posesorul i-a îngăduit stăpînirea de fapt asupra bunului din motive
practice.
(3) De asemenea, este prepus persoana care accidental este într-o poziție să exercite, și
exercită, stăpînirea de fapt nemijlocită asupra bunului pentru posesor.

Dobândirea și pierderea posesiunii alin.1 art.482

Posesiunea se dobândește prin exercitarea voită a stăpânirii de fapt a bunului.
Căile de dobândire a stăpânirii de fapt:
o Acte juridice
- Acte care dau naștere, modifică sau sting un raport juridic civil, inclusiv
posesiunea ca stare de fapt când are loc predarea lucrului.
o Actele materiale
- Licite – crearea lucrului, ocuparea, strămutarea, păstrarea bunului mobil,
grănițuirea, îngrădirea, punerea de semne, cultivarea bunului imobil
- Ilicite – acțiunile hoțului

Articolul 499. Stingerea posesiunii

(1) Posesiunea încetează dacă posesorul a renunţat definitiv şi expres la stăpînirea de fapt a
bunului sau pierde în alt mod stăpînirea de fapt asupra lui.
(2) Imposibilitatea temporară de a exercita stăpînirea de fapt a bunului nu duce la încetarea
posesiunii.

Posesiunea încetează prin:

- Înstrăinarea bunului
- Abandonarea bunului mobil sau înregistrarea în registrul bunurilor imobile a
declarației de renunțare la dreptul de proprietate asupra unui bun imobil
- Pierderea bunului
- Deposedarea de către terț, dacă posesorul rămâne lipsit de posesia bunului mai
mult de 1 an
- Imposibilitatea de a exercita posesia, intermitența fiind anormală în raport cu
natura bunului
Felurile pierderii posesiei:
 La voința posesorului
 Contrar voinței posesorului
Stingerea posesiunii
- Pierderea stăpânirii de fapt a bunului
- Posesorul pierde posibilitatea de a face acte de posesiune
Apărarea posesiunii
Temeiul de recurgere la apărarea posesiei art.491
- Deposedarea sau tulburarea ilegală.
Astfel, persoana care deposedează posesorul sau îl tulbură posesia acționează
ilegal dacă:
- Acționează fără consimțământul posesorului
- Deposedarea sau tulburarea nu este permisă de lege
Mijloace de apărarea a posesiunii:
- Acțiunile posesorii art. 493, 494, 492 (reintegrarea, complângerea, autoapărarea
posesiunii)

Autoapărarea posesiunii – posesorul se apără prin acțiunii proprii fără a se adresa la instanța
de judecată prin intentarea acțiunii posesorii.

Mijloacele de autoapărare:
- Măsuri imediate și proporționale necesare pentru: recuperarea bunului sau de a
înceta ori preveni deposedarea sau tulburarea , precum și de înlăturarea a
uzurpatorului.

Importanța acțiunilor posesorii:

- Conferă posesorului posibilitatea de apărare a stării de fapt
- La apărarea posesiunii poate apela orice posesor: acel cel care posedă pentru
sine, cât i posesorii de drept limitat.Beneficiază de protecție prin acțiunii
posesorii:
- Posesorul nemijlocit, care le poate intenta chiar posesorului mijlocit pentru a
cere protecția posesiunii de care a fost lipsit de către acesta.
- Posesorul mijlocit, atunci când posesorul nemijlocit deposedat de bun refuză să
intenteze acțiuni posesorii celui care l-a deposedat.
---- în raporturile dintre posesorul nemijlocit i cel mijlocit - numai posesorul nemijlocit
poate apela la acțiunile posesorii.
Posesorul mijlocit va putea intenta doar acțiuni petitorii , trebuind să dovedească dreptul
încălcat.

Condiția intentării acțiunii posesorii – posesorul să dețină sau să fi deținut stăpânirea

materială a lucrului.

Felurile acțiunii posesorii

 Acțiunea în reintegrare – acțiunea prin care posesorul deposedat ilegal
cere restituirea lucrului de la o altă persoană
 Acțiunea în complângere – acțiunea prin care posesorul posesiunea
căruia este tulburată ilegal cere înlăturarea piedicilor puse în executarea
posesiunii

Acțiunea de reintegrare
 Acțiunea prin care posesorul deposedat ilegal de un lucru cere restituirea stăpânirii
de fapt a acestuia
Termenul de intentare a acțiunii:
- 1 an, care este unul de decădere și începe să curgă de la data deposedării
Termenul de decădere – termenul în interiorul căruia poate fi exercitat un drept subiectiv
sau încheiat un act juridic.
Stabilirea lui – prin lege sau prin voința părților
Efectul nerespectării termenului de decădere - neexercitarea dreptului subiectiv înăuntrul
termenului de decădere stabilit atrage stingerea lui.

Asemănarea acțiunii de reintegrare cu acțiunea în revendicare – ambele au ca obiect

restituirea unui lucru.
Deosebirile:
- După problemele soluționate