Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Lucian Blaga

Genul liric:
Genul liric cuprinde operele în care, cu ajutorul eului liric, sunt exprimate ideile,
gândurile și sentimentele autorului.

Curentul literar:
Modernismul se manifestă începând cu sfârșitul secolului al XIX-lea și este un
curent literar ale cărui trăsături au fost teoretizate de către Eugen Lovinescu. Acest
curent promovează înnoirea literaturii prin desprinderea de trecut.
Poezia “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” aparține modernismului datorită
versului liber, tehnică prin care rima, ritmul și măsura sunt eliminate, datorită
noutății prozodiei, dar și datorită ambiguității limbajului.
În poezie se regăsesc și elemente de influență expresionistă, precum sentimentul
absolutului și exacerbarea eului liric.

Apariția și încadrarea în specia literară:

Poezia “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” a apărut în anul 1919 și este o artă
poetică, care deschide volumul “Poemele luminii”.
Această artă poetică conține un ansamblu de trăsături care compun viziunea
despre lume și viață a autorului, dar și despre menirea sa în Univers și misiunea
artei sale.

Tema:
Tema este bazată pe metafora “luminii”, reliefată prin antiteza “lumina
mea”-“lumina altora”, dar și pe metafora cunoașterii prin iubire.
Poezia cuprinde două tipuri de cunoaștere, cea a poetului, cunoașterea luciferică,
și cea a celorlalți, cunoașterea paradisiacă.
În poezie regăsim motive literare precum “lumină” și “mister”, elemente definitorii
pentru tema cunoașterii.

Titlul:
Titlul este o metaforă care conturează noțiunea de cunoaștere luciferică, dar și
crezul poetului dator de a evidenția “corola de minuni a lumii”, care reprezintă
 misterele lumii.
Prezența eului liric se remarcă încă din primul vers, prin pronumele la persoana I,
“eu” și transformă textul poetic într-o confesiune lirică.
Verbul la negativ “nu strivesc” reprezintă dorința poetului de a proteja misterele
lumii, dar și refuzul înțelegerii altui tip de cunoaștere.
Prin imaginea unui cerc, metafora “corola de minuni a lumii” reprezintă absolutul
infinit, un întreg al misterelor universale, o imagine a perfecțiunii, prin forma sa
ideală.

Compoziția exterioară:
Poezia este alcătuită din 20 de versuri, 6 scurte și 14 lungi. Deoarece este prezent
versul liber, măsura poeziei variază, cel mai mic vers fiind de două silabe și cel mai
mare de 13 silabe.
Datorită versului liber, poezia are un ritm interior, care ajută la exprimarea ideilor
începute într-un vers mai scurt și continuate într-unul mai lung.
Un alt element ajutător pentru libertatea de exprimare a ideilor este tehnica
ingambamentului.

Structura de adâncime:
Poezia este alcătuită din 3 secvențe, bazate pe antiteza “lumina mea”-“lumina
altora”.
“Lumina” este un cuvânt cheie și reprezintă cunoașterea.

Prima secvență:
Prima secvență reia titlul poeziei și anticipează ideea descrisă, lumina mea.
Cunoașterea luciferică este exprimată prin pronumele la persoana I “eu”. Verbele
prezente în această secvență sunt la forma negativă “nu strivesc”, “nu ucid”, dar au
sens pozitiv și reprezintă protecția autorului față de misterele lumii.
Secvența este îmbogățită cu metafore și simboluri. Metafora “corola de minuni a
lumii” este formată din simboluri precum “flori”, “ochi”, “buze” și “morminte”. Aceste
elemente reprezintă Universul și exprimă atât viața, cât și moartea.

Secvența a doua:
Primul vers al secvenței a doua este “Lumina altora”, element al antitezei “lumina
mea”-“lumina altora” și reprezintă cele două tipuri de cunoaștere.
În această secvență este prezentată atât cunoașterea luciferică, cât și cea
paradisiacă. Însă, poetul se împotrivește total cunoașterii paradisiace, spunând
 despre aceasta că este un element ce “sugrumă vraja nepătrunsului ascuns”, prin
distrugerea oricărui mister.
Trecerea de la planul “alții” la planul “eu”, se face prin conjuncția “dar” și ne
introduce în alt plan, unde este prezentată cunoașterea luciferică. Eul exacerbat se
evidențiază datorită cunoașterii luciferice, prin repetiția pronumelui personal la
persoana I, “eu” și subliniază diferența dintre “eu” și “alții”, dar și iubirea poetului
față de “taina lumii”.

Secvența a treia:
În această secvență este evidențiată din nou, cunoașterea luciferică și este
construită sub forma unei concluzii, cu ajutorul conjuncției “căci”, iubirea fiind cea
care stă la baza acestui tip de cunoaștere și are rol de a proteja toate minunile
lumii, chiar și cele care erau văzute de “alții”, ca fiind negative, deoarece
cunoașterea paradisiacă se bazează pe minte, care este în măsură să distrugă orice,
în viziunea lui Blaga.

Încheiere:
Din punct de vedere stilistic, poezia se axează pe metafora luminii, care poate fi
anticipată încă din titlul volumului “Poemele luminii” și reprezintă un simbol al
cunoașterii.
Blaga compară cunoașterea luciferică cu efectul nocturn și transmite ideea de
mister prin sintagme precum “taina nopții” și “neînțelesuri”, în timp ce pentru
cunoașterea paradisiacă folosește doar verbe precum “sugrumă”, “ucid”, care
transmit violența, ideea de distrugere.
Lucian Blaga a fost “unul dintre cei mai originali creatori de imagini ai literaturii
noastre”, așa cum îl caracteriza Eugen Lovinescu.