Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cap 7
Cap 7
pregătirii
sportive
Microcicluri
Termenul de microciclu îşi are rădăcinile în limbile greacă şi latină. În greacă, mikros înseamnă
“mic”, iar în latină cyclus se referă la o succesiune de fenomene care se produc cu regularitate. In
metodologia antrenamentului, microciclul se referă la un program săptămânal de antrenament,
desfăşurat cu regularitate în cadrul unui program anual, în concordanţă cu exigenţele impuse de
atingerea vârfului de formă sportivă şi îndeplinirea obiectivelor principale (competiţionale) pe anul
respectiv.
În cadrul pregătirii, microciclul reprezintă, poate, instrumentul funcţional cel mai important al
planificării, deoarece structura şi conţinutul său determină calitatea procesului de antrenament. Nu
toate lecţiile de antrenament dintr-un anumit microciclu sunt de acelaşi tip. Ele alternează în funcţie
de obiective, volum, intensitate şi metode, fiecare dintre acestea putând predomina într-o anumită
fază de pregătire. De asemenea, cerinţele fiziologice şi psihologice la nivelul sportivului nu pot fi
constante: ele trebuie să se modifice în funcţie de capacitatea de efort, de necesităţile impuse de
refacere şi regenerare, precum şi de calendarul competiţional.
Construirea microciclurilor
Ca planificare pe termen scurt, microcilul nu este unic. Philostratus, învăţatul grec din antichitate, a
propus un plan pe termen scurt pe care l-a denumit Tetra System, un ciclu de 4 zile de
antrenament în următoarea ordine:
Ziua 1 - pregătirea sportivului printr-un program scurt şi activ.
Ziua 2 - executarea intensă a activităţii
Ziua 3 - relaxare în vederea reluării active a programului
Ziua 4 - executarea unor exerciţii moderate.
Philostratus recomanda ca sportivii să repete permanent “tetradele”. Lucrul acesta se
întâmpla, evident, în antichitate. Cât de departe am ajuns însă noi ? Vom afla în continuare.
Criteriile principale pentru stabilirea unui microciclu derivă din obiectivul general al pregătirii,
îmbunătăţirea factorilor pregătirii şi creşterea nivelului performanţei sportive. Dezvoltarea
aptitudinilor se raportează îndeaproape la modificări legate de diferiţii factori ai pregătirii, astfel
încât să predomine o combinare judicioasă a lor. Eficienţa unei lecţii vizând dezvoltarea unui
element tehnic depinde de tipul şi de conţinutul antrenamentului executat anterior. Dacă lecţia de
antrenament precedentă s-a axat pe anduranţă sau dacă a utilizat stimuli de intensitate, lecţia
următoare nu trebuie să mai vizeze perfecţionarea tehnicii, deoarece sportivul, mai precis sistemul
lui nervos central (SNC), nu va dispune, probabil, de timpul necesar de refacere. Secvenţa inversă
pare să fie mai eficientă, adică cea în care dezvoltarea rezistenţei urmează după o lecţie de
antrenament pentru dezvoltarea vitezei.
Criteriul pentru desfăşurarea lecţiilor de antrenament dintr-un microciclu include factorii
dominanţi sau calităţile biomotrice specifice sportului respectiv. Conform teoriei lui Ozolin (1971),
succesiunea optimă este următoarea:
învăţarea şi perfecţionarea tehnicii în condiţii de intensitate medie;
perfecţionarea tehnicii în condiţii de intensitate submaximală şi maximală;
dezvoltarea vitezei de scurtă durată (până la limită);
dezvoltarea rezistenţei anaerobe;
dezvoltarea forţei prin utilizarea unor încărcături de 90%-100% din maximum;
dezvoltarea rezistenţei musculare folosind încărcături medii şi mici;
dezvoltarea rezistenţei musculare în condiţii de intensitate mare şi maximă;
dezvoltarea rezistenţei cardiorespiratorii în condiţii de intensitate maximă;
dezvoltarea rezistenţei cardiorespiratorii în condiţii de intensitate moderată.
Această succesiune are valoare de orientare generală, aplicându-se în funcţie de
caracteristicile sportului şi de nevoile de pregătire ale sportivului respectiv. Intensitatea creşte
progresiv şi se încheie la mijlocul secvenţei; dezvoltarea rezistenţei predomină spre sfârşit.
Ciclurile pregătirii sportive 139
Consideraţii structurale
Deşi antrenorii bine organizaţi folosesc planurile pe termen lung pentru a extrage din ele planurile
pentru micro-şi macrocicluri, nu e necesar ca ei să pregătească pentru viitor un program detaliat
de antrenament care să depăşească două microcicluri. Este greu să se prevadă dinamica
dezvoltării. Antrenorul poate elabora un macrociclu, pe care să-l aplice la un mod cât mai flexibil,
având în vedere că ultimul microciclu trebuie să fie un indicator pentru a putea realiza modificările
necesare în funcţie de ritmul dezvoltării.
În elaborarea unui microciclu, se va ţine seama de o serie de factori, dintre care cei mai
importanţi sunt următorii:
stabilirea obiectivelor microciclului, în special pentru factorii principali ai pregătirii;
stabilirea cerinţelor pregătirii (număr de lecţii. volum, intensitate, complexitate);
stabilirea nivelului de intensitate a microciclului - câte vârfuri de intensitate şi alternări cu
lecţii de antrenament mai puţin intensive;
determinarea caracterului pregătirii, cu referire la felul metodelor şi mijloacelor de
antrenament utilizate în fiecare lecţie;
stabilirea zilelor de antrenament şi de competiţie (dacă este cazul);
microciclul va debuta cu lecţii de intensitate mică sau medie şi va continua crescând
progresiv intensitatea;
înaintea unei competiţii importante, se va folosi un microciclu cu un singur vârf de
intensitate, pe care sportivul trebuie să-l atingă cu 3-5 zile înaintea competiţiei.
Pe lângă aceşti factori, se vor determina numărul lecţiilor de antrenament (una sau mai
multe) pe care trebuie să le execute sportivul respectiv, durata şi conţinutul fiecărei lecţii. Înaintea
fiecărui microciclu antrenorul trebuie să aibă o scurtă discuţie cu sportivul. In timpul acestei
140 Ciclurile pregătirii sportive
întrevederi, se vor discuta obiectivele pentru fiecare factor de pregătire; normele de performanţă
de atins în timpul microciclului; metodele necesare realizării obiectivelor; detaliile programului, cum
ar fi durata fiecărei lecţii, volumul şi intensitatea antrenamentului, dificultatea şi prioritatea anumitor
lecţii; observaţii speciale pentru fiecare sportiv; diferite alte informaţii. Dacă microciclul se încheie
cu o competiţie, se vor da sportivilor toate detaliile necesare, motivându-i astfel pentru a face faţă
obiectivelor puse de competiţie.
După ultima lecţie de antrenament dintr-un microciclu, urmează o scurtă întrevedere a
antrenorului cu sportivii, în care se analizează dacă aceştia au realizat sau nu obiectivele,
aspectele negative sau pozitive ale comportamentului lor la antrenamente şi motivaţia lor. Sportivii
îşi vor exprima părerile referitoare la microciclul trecut. Se vor specifica modificările care trebuie
realizate în următorul microciclu.
Întrevederile antrenor-sportivi, în cadrul cărora toate problemele sunt expuse direct şi
deschis, reprezintă, de fapt, un mijloc de comunicare. Antrenorii şi sportivii află despre eforturile lor
în disciplina respectivă, ajutându-se reciproc pentru a realiza modificările necesare în vederea
evoluţiei sportive viitoare.
Clasificarea microciclurilor
În structurarea microciclurilor; vor fi folosite aceste criterii, admiţând însă anumite variaţii, în funcţie
de împrejurări. In plus, dinamica unui microciclu depinde de faza pregătirii şi de prioritatea
factorilor de pregătire (dacă predomină factorii de ordin tehnic sau fizic). Ceea ce este mai
important, ei trebuie să reflecte capacitatea de lucru şi progresele sportivului. In consecinţă,
antrenorul trebuie să elimine monotonia şi rigiditatea. Flexibilitatea permite transformări care să
includă informaţiile acumulate de antrenor privitoare la progresele sportivilor săi şi ale adversarilor.
Microciclul poate fi structurat în funcţie de numărul de lecţii săptămânale. Numărul de lecţii
depinde de pregătirea sportivului, de participarea lui la un program de club sau la un cantonament.
Timpul dedicat pregătirii joacă un rol important. Figura 7.1 ilustrează un microciclu cu opt lecţii de
antrenament, care măresc timpul liber al sportivului la sfârşit de săptămână. Simbolul A arată când
are loc antrenamentul, iar linia diagonală indică timpul de odihnă.
In cantonamente sau în timpul vacanţelor, se va modifica structura în funcţie de timpul
disponibil şi de potenţialul de antrenament al sportivului. Figura 7.2 ilustrează o structură de 3+1,
care propune 3 lecţii succesive de antrenament în trei jumătăţi de zi, urmate de a patra jumătate
de zi pentru odihnă.
A.M.
A A
P.M. A A A A A A
A.M.
A A A A A A
P.M.
A A A
A.M.
A A A A A A
P.M.
A A A A
A.M.
A A A A A A A
P.M.
A A A A
Pentru sportivii al căror potenţial corespunde unui microciclu cu solicitări mai mari,
planificarea va fi uşor diferită. Figurile 7.3 şi 7.4 ilustrează microciclurile cu structurile 5+1 (cinci
antrenamente urmate de 1/2 zi odihnă) şi 5+1+1 (cinci antrenamente plus 1/2 zi odihnă, urmate de
1/2 zi lucru).
Microciclul mai poate fi structurat şi în funcţie de timpul disponibil şi de felul antrenamentului.
Figura 7.5 ilustrează o lecţie de antrenament suplimentară, organizată dimineaţa devreme, cu
antrenamentul principal al zilei desfăşurat seara, urmat de un program de lucru de forta (F).
Dinamica antrenamentului în cadrul microciclului nu este uniformă, variind intensitatea sau
cerinţele antrenamentului în funcţie de caracterul pregătirii, tipul de microciclu, climă şi temperatură
ambientală. Pentru dinamica intensităţii, există o modificare între intensitate mare (H), sau 90%
până la 100% din cea maximă, medie (M), sau 80% până la 90%, şi mică (L), sau 50% până la
80%, urmată adesea de odihnă în zilele de duminică. Un microciclu intens poate avea unul, două
sau ocazional trei vârfuri de intensitate înaltă.
7:00
Supl Supl Supl Supl Supl Supl Supl
17:00 A A A A A A
19:00
F F F F
Figura 7.9 – Microciclu cu două vârfuri de efort inalt şi o solicitare mai mare
Figura 7.10 – Microciclu cu două vârfuri de efort inalt, în cadrul căruia al doilea vârf coincide cu o
competiţie precedată de două lecţii de antrenament de descărcare
144 Ciclurile pregătirii sportive
Figura 7.11 – Două vârfuri de efort inalt alăturate într-un microciclu de pregătire model
Figura 7.12 – Microciclu cu trei vârfuri de efort inalt alternând cu lecţii de antrenament
de intensitate mai mică
Microciclul no. 29
1. Intensitate maximă
2. Mai înaltă decât ritmul de joc, cursă sau meci.
3. Ritmul de joc, cursă sau meci
4. Mai redusă decât ritmul de joc, cursă sau meci.
5. Compensare
În toate cazurile, intensitatea mai înaltă decât ritmul de joc, cursă sau meci are dominanta
anaerobă, iar sub ritmul activităţii respective, dominantă aerobă.
Indiferent dacă metodele de cuantificare a antrenamentului sunt subiective sau obiective, în
planificarea unui microciclu se va respecta succesiunea corectă. Mai întâi se planifică valorile
Ciclurile pregătirii sportive 147
intensităţii pentru fiecare zi din săptămână, înscriindu-se numărul în colţul de sus, dreapta, al
căsuţei (vezi tabelul 7.2)
SIMBOLUL INTENSITĂŢII
1 2 3 4 5
Caracteristicile Rezistenţă de Rezistenţă de Rezistenţă Rezistenţă Rezistenţă
pregătirii viteză forţă specifică aerobă de aerobă de
(de cursă) distanţe medii distanţe lungi
Tip de antren. Starturi şi Repetări de Curse şi con- Repetări lungi; Tehnică de dis-
sprinturi pînă la 250-1.000 m; tracronometru; variaţii de ca- tanţă (în con-
15 s; repaus repaus 3-10 ‘ antren. cu in- denţă şi pute- diţii de stabili-
1,5 min. tervale de 3-4’; re; canotaj pe tate sau steady
repaus 4-5 min distanţe lungi state)
alternînd cu
sprinturi de 30-
60 sec.
FC / min > 180 170 - 180 150 – 170 120 – 150 < 120
Ergogeneză:
Anaerobă 80% 65% 25% 15% 5%
Aerobă 20% 35% 75% 85% 95%
Volum total de
antrenament
10% 70% 20%
Se aleg valorile intensităţii pentru fiecare zi din săptămână astfel încât să se alterneze
intensităţile, tipul de lucru sau sistemele energetice (vezi următoarea secţiune a acestui capitol).
Apoi, se concepe programul de antrenament. Pentru rezultate cât mai bune, trebuie avute în
vedere mai multe variabile de lucru pentru fiecare intensitate, independent de felul
antrenamentului: tehnic, tactic sau fizic. La fiecare antrenament, pot fi planificate de la unul la trei
simboluri de intensitate, ceea ce înseamnă că pot fi antrenate cel puţin două tipuri de lucru care
solicită acelaşi sistem energetic.
Această secvenţă va fi ilustrată mai bine printr-un exemplu din sporturile de echipă. Tabelul
7.3 este un exemplu de cuantificare a antrenamentului, iar tabelul 7.4, de planificare a valorilor
intensităţii. De observat că în unele zile, intensitatea 5 se situează între 1 şi 2. Obiectivul îl
constituie compensarea, activitatea aerobă fiind plasată între două intensităţi anaerobe.
Tabelul 7.2 - Simbolurile numerice ale intensităţii în elaborarea unui microciclu pentru canotaj
Durata
Luni Marţi Miercuri Joi Vineri Sâmbătă Duminică
antren.
3 5 4 3
4 4
20K 24K 24K 20K
9:30 – 24K 24K
11:30 Intervale Rez. aer., Variaţii de Intervale
Rep. lungi Rez. aer.
10 x 3min distanţă cadenţă şi 6 x 3 min
8 x 2k 3 x 1 min
R = 3 min lungă putere R = 5 min
2 4 1 4 2
20K 24K 20K 24K 20K
SIMBOLUL INTENSITĂŢII
1 2 3 4 5
Caracteristicile Preg.tehnică Tehn./ tactic Preg. tactică Tehnic / tactic Deprinderi
Pregătirii deprinderi Ex. cu anumite Vo2max alactacid tehnice
complexe condiţionări Precizia pasei,
aruncari,
Preg. tactică serviciului etc.
Toleranţă la LA
10 min
(mai multe
Durată 30 – 60 s 20 – 30 s 3 – 5 min 5 – 15 s
repetari)
FC / min > 180 > 180 > 170 > 170 120 - 150
Ergogeneză:
Anaerobă 80% 90% 40% 90% 10%
Aerobă 20% 10% 60% 10% 90%
Volum total de
antrenament 40% 20% 20% 20%
Ciclurile pregătirii sportive 149
Notă: În timpul perioadei de repaus sportivii pot exersa deprinderile tehnice de mică intensitate (de exemplu, aruncari la
coş în baschet)
Tabelul 7.4 – Cum alternează intensităţile în cursul unui microciclu (sporturi de echipă)
3 2 4 3 4 5
1 5 5 5 1
5 2 5
Notă: Pentru o anumită zi sunt planificate mai multe intensităţi
Multe sporturi sunt complexe în cazul ambelor sisteme de energie şi a deprinderilor tehnico-
tactice utilizate. Astfel de sporturi solicită organismul, urmărind să perfecţioneze o deprindere şi să
antreneze viteza, forţa şi rezistenţa. Problema este cum trebuie să se planifice un microciclu astfel
încât el să antreneze toate deprinderile şi calităţile biomotrice, fără să se ajungă la
supraantrenament. Cum putem avea certitudinea că fiecare sistem energetic are timp să-şi refacă
rezervele de energie?
Primul pas îl constituie clasificarea tuturor deprinderilor, exerciţiilor şi tipurilor de antrenament
în funcţie de sistemul de energie solicitat. Clasificarea oferită de tabelul 7.5 poate servi de model.
Fiecare antrenor îşi poate realiza propria sistematizare a deprinderilor şi calităţilor biomotrice
specifice sportului respectiv şi să o folosească în planificarea unui microciclu. Pot fi planificate
toate deprinderile şi pregătirea fizică desfăşurate în condiţiile unui anumit sistem energetic, în
decursul aceleiaşi zile, dat fiind că se solicită aceeaşi sursă de energie. Din motive practice însă,
se vor selecta pentru ziua respectivă numai câteva din aceste opţiuni de antrenament, echilibrarea
făcându-se în celelalte zile.
Al doilea pas îl constituie planificarea unui microciclu care alternează opţiunile de
antrenament din tabelul 7.5 pentru a reface “combustibilul” consumat în ziua respectivă. În cazul în
care sportivul îşi reface pe deplin acest combustibil, are loc supracompensarea, cu toate
avantajele ei fizice şi psihice.
- P / Fmax - P / Fmax
Sporturile de echipă sunt atât de complexe încât aceeaşi lecţie de antrenament poate solicita
numeroase sisteme energetice şi elemente care implică sistemul nervos (tehnică, viteză maximă,
forţă şi putere). Lecţia de luni poate fi un antrenament cu solicitare nervoasă, o zi cu solicitarea
sistemului anaerob alactacid (figura 7.14). Viteza, puterea şi forţa maximă de scurtă durată se
bazează pe combustibilul ATP-PC, astfel încât refacerea se realizează rapid. Sportivul poate urma
programul de antrenament de marţi fără multă oboseală fiziologică. Repetările mai lungi de luni
aproape că epuizează rezervele de glicogen.
În cazul unei planificări tradiţionale, în care sportivul îşi epuizează rezervele energetice
aproape în fiecare zi, antrenamentul solicitant de luni goleşte aproape în întregime rezervele de
glicogen. În sistemul propus de mine însă, acest lucru se întâmplă rar. De ce ? Marţi programul
este de anduranţă tactică şi aerobă. Ambele tipuri de antrenament se bazează pe sistemul aerob,
facilitând refacerea mai rapidă a rezervelor de glicogen. Sportivul alternează sistemele energetice
în decursul întregii săptămâni. Aşa cum arată curba supracompensării, fiecare zi care solicită
sistemul aerob duce la o supracompensare.
Un concept asemănător de antrenament apare şi în figura 7.15. Viteza şi puterea sunt
plasate în aceeaşi zi, ca şi putere-rezistenţă (P-R), care se raportează la repetarea exerciţiilor de
putere de 10-25 de ori pe fiecare serie. De asemenea, antrenamentul de tempo are loc în zilele
când se solicită sistemul aerob. Acest exemplu conţine însă două zile de antrenament alactacid,
înaintea zilei de solicitare a sistemului aerob cardiorespirator.
Figura 7.16 are în vedere un sport în care predominant este sistemul aerob. De observat că
diferitele opţiuni de antrenament solicită acelaşi sistem de energie în decursul aceleiaşi zile.
Simultan, se înregistrează tipuri de antrenament de forţă specifice sporturilor de rezistenţă, cu
solicitarea sistemului energetic din ziua respectivă. În consecinţă, rezistenţa musculară (rez.m.),
referitoare la numeroasele repetări ale exerciţilor de forţă executate non-stop, urmează
antrenamentului de anduranţă aerobă. Tipurile de forţă alactacidă şi lactacidă (Fmax / P-R) sunt
repartizate fie în zilele cu anduranţă anaerobă, fie în cele cu antrenament ergogen.
Ciclurile pregătirii sportive 151
- P-R
Figura 7.15 – Alternarea sistemelor energetice şi a tipurilor de pregătire de forţă într-un sport în
care domină viteza şi puterea
(P-R = putere-rezistenţă, Tempo = repetări de bucăţi 2-400 m la 60-75% din viteza maximă)
Figura 7.16 – Alternarea sistemelor energetice şi a tipurilor de pregătire de forţă într-un sport în
care domină anduranţa aerobă
(rez.m. = rezistenţă musculară sau antrenament de forţă cu multe repetări; and. an. = anduranţă anaerobă;
and.O2 comp. = uşoară anduranţă aerobă pentru a facilita compensarea / supracompensarea)
- O2 comp. - O2 comp.
Figura 7.17 – Sport de rezistenţă în care durata probei poate fi de 4 până la 6 minute
152 Ciclurile pregătirii sportive
(s. med. = solicitare medie; An. lact. = antrenament anaerob lactacid; s.M. = solicitare mare; Prag an. =
antrenament la pragul anaerob, la cca 4 mm de lactat)
Figura 7.17 prezintă un alt exemplu pentru sporturile de anduranţă. Anduranţa anaerobă este
mai importantă, deoarece durata activităţii este de 4-6 minute. Zilele de antrenament anaerob
lactacid sunt urmate întotdeauna de o compensare aerobă. Obiectivul supracompensării este de a
elimina rapid acidul lactic şi de a facilita o refacere rapidă. Zilele de antrenament anaerob lactacid
intensiv (luni şi vineri) sunt urmate de zile de compensare aerobă, pentru a ajunge la
supracompensare.
Programul de antrenament poate fi modificat în cazul în care adversarii sunt mai slabi sau nu
foarte importanţi. Astfel de situaţii nu solicită sportivii la maximum, nivelul de oboseală fiind deci
scăzut. Antrenamentul poate fi programat în zilele de luni, folosindu-se doar o zi de descărcare
înaintea competiţiei. Câştigul net este de 4 zile timp de antrenament, cu cel puţin o zi de
antrenament foarte intensiv. În figura 7.20, de observat că lunea este ziua consacrată refacerii, cu
o lecţie de antrenament uşoară şi scurtă. Marţi se planifică un antrenament uşor, de tactică (model
TA). Antrenamentul de luni şi marţi vizează facilitarea supracompensării, în vederea meciului de
miercuri. În cazul acestui program, singura zi de antrenament intens este vinerea.
Figura 7.20 – Microciclu competiţional pentru un sport de echipă cu două jocuri pe săptămână
În situaţia în care sunt mai mult de două competiţii pe săptămână (de exemplu, turneele din
sporturile colective sau numeroasele curse din atletism şi înot), microciclul poate fi organizat după
modelul ilustrat în figura 7.21. De observat că înaintea zilei de competiţie (C), două zile sunt
rezervate pentru descărcare (joi şi vineri). Singura lecţie de antrenament intens este plasată la
începutul săptămânii (marţi).
Figura 7.21 – Microciclu pentru un sport pentru care se organizează două competiţii (C)
la sfârşit de săptămână
Figura 7.22 prezintă un microciclu pentru campionatele din sporturile de echipă. După fiecare
meci, antrenorul propune un antrenament aerob uşor, de compensare, dimineaţa şi după-amiaza.
Un astfel de antrenament este mai benefic decât pauza totală; activitatea aerobă uşoară, cu o
durată de 35-45 minute, facilitează o mai bună resinteză a glicogenului, refacerea rezervelor de
glicogen înainte de începerea meciului următor. În sporturile de echipă, ca fotbal, baschet, hochei,
glicogenul se epuizează în timpul meciului. Dacă antrenorul nu planifică o compensare aerobă,
atunci glicogenul nu va putea fi refăcut complet până la următorul meci. In consecinţă, dacă
rezervele de energie sunt refăcute numai circa 60%-70%, jucătorii nu vor putea juca la potenţialul
maxim.
Macrociclul
Macro derivă din cuvântul grecesc makros, însemnând ceva de dimensiune mare. In metodologia
antrenamentului, un macrociclu reprezintă o perioadă cu durata de 2-6 săptămâni sau microcicluri.
Deşi antrenorul foloseşte microciclul pentru a planifica un program pentru viitorul apropiat,
macrociclul trasează liniile diectoare ale programului de pregătire cu câteva săptămâni înainte.
- Testare
- Adaptare anatomică
- Pregătirea Putere Putere
muşchilor, Forţă
Obiective
tendoanelor şi maximă Menţinerea forţei Menţinerea
ligamentelor pentru maxime forţei maxime
încărcărturi de
antrenament mari
acestor sarcini. Aceste exerciţii folosesc un combustibil care este refăcut rapid, în decurs de
câteva minute.
Singurele tipuri de antrenament care necesită macrocicluri mai lungi sunt cele care dezvoltă
anduranţa anaerobă. Acestea nu sunt însă raportate la sistemul metabolic, fiind justificate prin
faptul că adaptarea sistemului cardiorespirator la lucrul de rezistenţă necesită mai mult timp. Un
criteriu mai bun pentru stabilirea duratei unui macrociclu este adaptarea la un anumit tip de
antrenament.
Figura 7.23 – Două exemple de microcicluri de dezvoltare: (a) 4:1 şi (b) 3:1
158 Ciclurile pregătirii sportive
Figura 7.24 – Două variante ale unui microciclu de şoc, în care (b) conţine
o solicitare mult mai mare
Competiţiile din 9 iulie pot fi runde / serii de calificare pentru competiţia principală din 14
august. Antrenorul nu a planificat vreo competiţie între aceste două date importante. După
concursul de calificare, antrenorul face modificările necesare în pregătire, pentru a se asigura că
sportivii au şansa să-şi perfecţioneze deprinderile şi potenţialul pentru competiţia principală. Dacă
antrenorul planifică o competiţie pe 23 sau 30 iulie, nu va mai fi posibil să se procedeze aşa.
Tensiunea unei alte competiţii va concentra atenţia sportivilor şi a antrenorului mai curând asupra
realizării unei performnaţe bune decât asupra pregătirii. De asemenea, participarea la astfel de
competiţii, deloc necesare, va genera oboseală.
In condiţii normale, fără competiţii între 9 iul. – 14 aug., prima săptămână va fi consacrată
refacerii, relaxării psihice şi înlăturării oboselii acumulate în timpul competiţiei din 9 iulie.
Săptămânile cuprinse între 23 iulie, 30 iulie şi 7 august vor fi consacrate antrenamentului tehnic,
tactic şi fizic. Acum este momentul să se perfecţioneze tot ce e posibil înaintea campionatelor, într-
o ambianţă calmă, lipsită de stres. De asemenea, tot în această perioadă, antrenorul trebuie să le
întărească sportivilor încrederea în capacităţile lor şi să-i activeze psihic în vederea unui efort
decisiv. El va folosi cele 7-10 zile rămase pâna la competiţia din 14 august pentru intrarea în vârf
de formă, descărcând volumul şi intensitatea pregătirii, în vederea refacerii rezervelor de energie,
în special a glicogenului, şi a facilitării supracompensării. Câştigurile aşteptate de pe urma
supracompensării vor pune bazele necesare unei perfomanţe de valoare.
Competiţia la mare altitudine creează probleme serioase sportivilor şi antrenorilor. Interesul
pentru antrenamentul la mare altitudine a început să se manifeste înaintea JO din Mexic, din 1968
(cca 2.500 m deasupra nivelului mării). Numeroase cercetări au demonstrat o creştere a eficienţei
performanţei după revenirea la nivelul mării. Aceste constatări, nepublicate atunci în literatura de
specialitate, au trezit interesul pentru antrenamentul la mare altitudine, de care să beneficieze
sportivii care participă la competiţiile desfăşurate în localităţile aflate la nivelul mării.
160 Ciclurile pregătirii sportive
Figura 7.26 – Microciclu pentru antrenamentul la altitudine înaintea unei competiţii majore
Figura 7.26 ilustrează un model de pregătire la mare altitudine utilizat de înotătorii ruşi.
Inotătorii est-germani şi alţi sportivi au folosit un model similar. In ceea ce mă priveşte, am creat un
model similar pentru luptători participanţi la Campionatele Mondiale din Mexic, rezultatele obţinute
fiind excelente.
În partea de sus a diagramei sunt prezentate tipul şi numărul de săptămâni de antrenament
la mare altitudine şi la nivelul mării. Modelul include 3 săptămâni de antrenament la mare
altitudine, urmate de 2 săptămâni la nivelul mării. La sfârşitul celei de a 5-a săptămâni, sportivii
participă la o competiţie importantă, de obicei campionate mondiale sau JO.
Macrociclul de 5 saptamani a fost determinat de faptul că antrenamentul la mare altitudine
generează două “valuri” de creştere a eficienţei fiziologice, performanţa fiind superioară comparativ
cu cea a înotătorilor antrenaţi la nivelul mării. Primul val, mai scurt, al eficienţei fiziologice se
produce în prima zi după revenirea la nivelul mării; al doilea, mai lung, se produce în zilele 13-17.
Modelul a fost creat astfel încât al doilea val să coincidă cu data competiţiei de importanţă majoră.
Prima săptămână de antrenament la mare altitudine este cu dominantă aerobă, pentru a
permite sportivilor să se adapteze la altitudine. Antrenamentul anaerob predomină în săptămâna a
doua, urmat de antrenament bazat pe ergogeneza sportului respectiv. Primul macrociclu după
revenirea la nivelul mării este consacrat refacerii şi antrenamentului aerob. In microciclul 4 sau 5,
sportivii efectuează călătoria la locul competiţiei, unde antrenamnetul trebuie să fie uşor pentru a
facilita supracompensarea.
Avantajul principal în urma antrenamentului la mare altitudine îl constituie creşterea
conţinutului de hemoglobină, care măreşte capacitatea sângelui de a aproviziona celula musculară
cu mai mult oxigen. Sporturile cu dominantă importantă aerobă beneficiază de pe urma aplicării
unui astfel de model de antrenament.
Rolul principal al unui program de descărcare şi îngustare este acela al pregătirii specifice în
vederea unei competiţii importante, prin reproducerea îndeaproape a condiţiilor specifice în care
vor concura sportivii. Acesta este antrenamentul model. Celelalte obiective ale unui astfel de
program vizează înlăturarea oboselii şi facilitarea supracompensării prin descărcare.
Deşi unii autori sunt adepţii unei abordări diferite, părerea mea este că antrenamentele de
descărcare şi îngustare nu trebuie să depăşească 2 săptămâni (pentru antrenamentul de
descărcare, vezi capitolul 8). Consider că abordarea este valabilă pentru înotători, care, de regulă,
folosesc un macrociclu de îngustare în săptămâna 5-6, cu un tipar continuu descrescător al
încărcării, ceea ce înseamnă un volum mai redus, dar o intensificare a lucrului în bazin. In ceea ce
mă priveşte, pun la îndoială o astfel de abordare, deoarece intensificarea programului poate
însemna o creştere semnificativă a nivelului oboselii. Numai o cercetare care să testeze parametrii
fiziologici raportaţi la aceste două tehnici de descărcare şi îngustare poate clarifica această
dispută.
Mare
Schema de
Medie
încărcare
Mică
Odihnă
De-a lungul planului anual de pregătire, microciclul reprezintă cel mai important plan de
antrenament.
Tehnica utilizată, de alternare a intensităţilor în cursul unui microciclu, este o adevărată artă.
In majoritatea cazurilor, ea se bazează pe timpul necesar de refacere a combustibilului care
furnizează energia în timpul antrenamentului.
Cu cât intensităţile vor fi alternate mai bine săptămânal, cu atât sportivii vor face mai uşor
faţă oboselii şi vor evita supraantrenamentul. La fel de importantă este alternarea microciclurilor de
dezvoltare, şoc şi refacere. Nu trebuie să se abuzeze de microciclul de şoc, deoarece acesta
poate genera un nivel înalt de oboseală.
Nu trebuie să se uite că obiectivul principal al antrenamentului este acela de adaptare a
organismului. Stimulii să fie aplicaţi în aşa fel încât să fie multiplicate reacţiile organismului în
condiţii de competiţie. Pentru o mai mare eficienţă a antrenamentului, ciclurile de dezvoltare şi şoc
trebuie repetate constant.
În încercarea de a cuantifica antrenamentul, este bine să se ia în consideraţie simbolurile
numerice ale intensităţii. Alternarea săptămânală a intensităţilor ajută la planificarea zilelor
162 Ciclurile pregătirii sportive
necesare supracompensării. Este momentul potrivit de a pune în aplicare cunoştinţele dobândite
despre sistemele energetice, în special despre supracompensare, şi de a le manipula atent în
scopul creşterii efectului de antrenament urmărit.