VERBUL

Verbul este partea de vorbire flexibilă care arată acțiunea, starea sau existența.
Verbele sunt:
 predicative, când pot să alcătuiască singure predicat (El citește mult.);
 nepredicative, când nu alcătuiesc singure predicat.

Verbele auxiliare a avea a vrea a fi

nepredicative (când indicativ, perfect indicativ, indicativ, viitor anterior (Vor fi aflat
sunt: intră în compus viitor vestea deja, când vei veni la mine.);
alcătuirea (am lucrat); standard conjunctiv, perfect (Ce bine era
unor condițional‐ (vei lucra) să fi plouat!);
moduri și optativ, prezent și viitor condițional‐optativ, perfect
timpuri (aș lucra) și perfect anterior (Aș fi venit să te ajut dacă mă rugai.).
compuse) (aș fi lucrat). (vei fi
lucrat).
copulative asociate obligatoriu cu un nume predicativ, formând împreună un
predicat nominal;
fac legătura între subiect și numele predicativ: Sunt elev în clasa a VII‐
a. Felicia este isteaţă.

 Verbul a fi poate fi copulativ (Sunt curajos.), predicativ (Sunt multe cărți pe raft.) sau
auxiliar (Aș fi plâns.)
 Verbele predicative au funcția sintactică de predicat verbal atunci când au categoria
modului.
 Verbele copulative alcătuiesc, împreună cu numele predicativ, un predicat nominal
atunci când au categoria gramaticală a modului.
Verbele copulative nu au sens deplin singure și cer obligatoriu un nume predicativ,
pentru ca enunțul să aibă înțeles. Verbul copulativ și numele predicativ alcătuiesc
împreună un predicat nominal.

Verbele copulative cele mai frecvente sunt:

 a fi, când are alt sens decât „a se afla“, „a exista“, „a dura“ etc.: El este perseverent.
Ana este pictoriță.;
 a deveni, care este întotdeauna copulativ: A devenit profesor. Ea a devenit obraznică.;
 a ajunge, a ieși, a se face când înseamnă „a deveni“: A ajuns faimoasă. S‐a făcut
inginer. A ieșit paramedic.;
 a însemna, când nu are sensul „a nota“ și arată echivalența dintre subiect și numele
predicativ: Prietenia înseamnă respect necondiţionat.;
 a părea, când în propoziția din care face parte există subiect: Ei păreau veseli.;
 a rămâne, când are sensul „a‐și păstra calitățile, însușirile“: El a rămas nedumerit.

1
 Modul este forma pe care o ia verbul pentru a arăta felul în care vorbitorul consideră
acțiunea.
Verbele care au categoria gramaticală a modului își modifică forma după persoană și
număr și au funcția sintactică de predicat în propoziție.

În limba română sunt 4 moduri predicative, personale. Acestea sunt:

A Indicativul arată o acțiune sigură, reală De exemplu: Ei au

plecat în excursie.
B. Imperativul arată o acțiune posibilă, realizabilă, exprimând De exemplu: Plecați mai
un ordin, un îndemn, un sfat, o rugăminte repede!
C. arată o acțiune posibilă, realizabilă De exemplu: Vreau să
Conjunctivul plec acasă.
D. arată o acțiune posibilă, a cărei realizare depinde De exemplu: Aș pleca la
Condiționalul- de o condiție, sau o acțiune dorită munte.
optativ

A. Modul indicativ este singurul care are toate timpurile de bază: prezent, trecut și
viitor. Arată o acțiune sigură, realizabilă.

I. Prezentul arată desfășurarea acţiunii în momentul vorbirii. Sufixele de prezent (scrise cu

roșu) sunt variate în funcție de conjugare (cântăm, păreți, oferim, coborâm, lucrez, lucrează,
povestesc, povestești, hotărăsc, hotărăști).Prezentul este folosit și în enunțuri cu valoare de
adevăr universal, în proverbe (Leneșul mai mult aleargă.) sau în enunțuri care se referă la
adevăruri științifice (Sistemul nostru solar este parte a galaxiei Calea Lactee.).

(a) cânta (a) visa (a) afla (a) apărea

cânt visez aflu apar

cânți visezi afli apari
cântă visează află apare
cântăm visăm aflăm apărem
cântați visați aflați apăreți
cântă visează află apar

(a) merge (a) dormi (a) glumi (a) hotărî

merg dorm glumesc hotărăsc

mergi dormi glumești hotărăști
merge doarme glumește hotărăște
mergem dormim glumim hotărâm
mergeți dormiți glumiți hotărâți
merg dorm glumesc hotărăsc

2
II. Trecutul

1. Imperfectul exprimă o acţiune trecută, desfășurată în paralel cu o altă acţiune trecută;

sufixele de imperfect sunt -a- și –ea (cântam, cântai, cânta, cântam, cântați, cântau;
păream, păreai, părea, păream, păreați, păreau);

(a) cânta (a) apărea (a) merge (a) dormi

cântam apăream mergeam dormeam

cântai apăreai mergeai dormeai
cânta apărea mergea dormea
cântam apăream mergeam dormeam
cântați apăreați mergeați dormeați
cântau apăreau mergeau dormeau

2. Perfectul compus indică o acţiune trecută, terminată în momentul vorbirii; este alcătuit din
forme specifice ale verbului auxiliar a avea (am, ai, a, am, ați, au) + participiul verbului de
conjugat (lucrat, apărut, mers); unele forme regionale includ particulele o și or la persoana a
III-a singular și plural (o venit, or venit)

(a) cânta (a) apărea (a) merge (a) dormi

am cântat am apărut am mers am dormit

ai ai ai ai
a a a a
am am am am
ați ați ați ați
au au au au

3. Perfectul simplu arată, în limba literară, o acţiune trecută și terminată în momentul

vorbirii, fiind timpul povestirii la persoana a III-a; sufixele de perfect simplu sunt: -a-, -u-, -
se-, -i-, -â-; desinența de perfect simplu este alcătuită din două părți: segmentul -ră- (cu
realizare zero la singular) și un segment final pentru persoană și număr, comun cu alte
timpuri (lucrai, lucrași, lucră, lucrarăm, lucrarăți, lucrară); în româna actuală vorbită, se
folosește numai regional, în Oltenia, Banat și Crișana, exprimând un proces încheiat de
curând (Abia venii.)

A mânca A putea A crede A vorbi A târî

Eu Mâncai putui Crezui Vorbii Târâi
Tu Mâncași Putuși Crezuși Vorbiși Târâși
El-ea Mâncă putu Crezu Vorbi Târî
Noi mâncarăm puturăm Crezurăm Vorbirăm Târârăm
Voi Mâncarăți Puturăți Crezurăți Vorbirăți Târârăți
Ei-ele mâncară putură crezură vorbiră Târâră

3
4. Mai-mult-ca-perfectul (mmcp) - exprimă o acțiune trecută, terminată înaintea altei
acțiuni trecute; este alcătuit din sufixul de perfect simplu + sufixul -se- de mai-mult-ca-
perfect + desinența compusă din două părți, la fel ca în cazul perfectului simplu
(lucrasem, păruseși, veniserăm, hotărâserăți).

A mânca A putea A crede A vorbi A târî

Eu mâncasem putusem Crezusem vorbisem Târâsem
Tu Mâncaseși Putuseși Crezuseși Vorbiseși Târâseși
El-ea mâncase putuse Crezuse Vorbise Târâse
Noi mâncaserăm putuserăm Crezuserăm vorbiserăm Târâserăm
Voi Mâncaserăți putuserăți Crezuserăți Vorbiserăți Târâserăți
Ei-ele mâncaseră putuseră crezuseră vorbiseră Târâseră
-se- sufixul pentru mmcp

4
III. Viitorul arată o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii. Are trei forme:

 viitorul standard, care are forme diferite pentru limba scrisă, alcătuite din verbul
auxiliar a vrea + infinitivul verbului de conjugat (voi veni), și pentru limba vorbită,
unde se folosește verbul a avea + verbul de conjugat la conjunctiv (am să ascult) sau
o invariabil + conjunctivul verbului de conjugat (o să ascult); regional și familiar se
utilizează oi, ăi (ei, îi, oi), o (a), om, ăți (eți, îți, oți), or + verbul de conjugat la
infinitiv (oi veni, ăi veni, or veni);

(a) cânta (a) apărea (a) merge (a) dormi

voi voi voi voi
vei vei vei vei
va cânt va apăre va merg va dorm
vo a vo a vo e vo i
m m m m
veți veți veți veți
vor vor vor vor

Viitor de limbă Viitor de limbă Viitor popular

vorbită vorbită
o să cânt am să cânt oi cânta
o să cânți ai să cânți ăi (oi, îi, ei) cânta
o să cânte are să cânte o cânta
o să cântăm avem să cântăm om cânta
o să cântați aveți să cântați ăți (oți, îți, eți) cânta
o să cânte au să cânte or cânta

 viitorul anterior, care exprimă o acțiune viitoare, terminată înaintea altei acțiuni
viitoare; este alcătuit din verbul auxiliar a vrea + verbul auxiliar a fi + participiul
verbului de conjugat (va fi venit); este folosit rar în româna actuală și întotdeauna în
relație cu viitorul standard (Când Andra va ajunge la școală, orele vor fi început.);

Viitor anterior

A mânca A putea A crede A vorbi A târî

Eu Voi fi Voi fi putut Voi fi crezut Voi fi vorbit Voi fi târât
Tu Vei fi Vei fi putut Vei fi crezut Vei fi vorbit Vei fi târât
El-ea Va fi mâncat Va fi putut Va fi crezut Va fi vorbit Va fi târât
Noi Vom fi Vom fi putut Vom fi crezut Vom fi Vom fi târât
Veți fi vorbit
Voi Vor fi Veți fi putut Veți fi crezut Veți fi vorbit Veți fi târât
Ei-ele Vor fi putut Vor fi crezut Vor fi vorbit Vor fi târât

5
  viitorul în trecut, care indică o acțiune viitoare desfășurată în trecut, în raport cu altă
acțiune din trecut; este alcătuit din imperfectul verbului a avea și conjunctivul
verbului de conjugat (Abia după ce am citit cartea aveam să înțeleg de ce mi-ai
recomandat-o.)

A citi A orna
Aveam să citesc Aveam să ornez
Aveai să citești Aveai să ornezi
Avea să citească Avea să orneze
Aveam să citim Aveam să ornăm
Aveați să citiți Aveați să ornați
Aveau să citească Aveau să orneze

6
II. Modul conjunctiv arată o acțiune posibilă, realizabilă. Marca gramaticală a modului
conjunctiv este conjuncția să.

Modul conjunctiv are două timpuri:

 prezent – arată o acțiune desfășurată în momentul vorbirii sau după momentul

vorbirii; este alcătuit din conjuncția să + forme identice cu cele de indicativ prezent
ale verbului de conjugat, cu excepția persoanei a III-a, singular și plural (să vin, să vii,
să vină, să venim, să veniți, să vină);

 perfect – arată o acțiune desfășurată înainte de momentul vorbirii; este alcătuit din
conjuncția să + verbul auxiliar a fi + participiul verbului de conjugat; are aceeași
formă la toate persoanele, la ambele numere (să fi venit).

1. Prezentul 2. Perfectul
A dormi
Eu să dorm Eu să fi dormit
Tu să dormi Tu să fi dormit
El să doarmă El să fi dormit
Noi să dormim Noi să fi dormit
Voi să dormiți Voi să fi dormit
Ei să doarmă Ei să fi dormit

Folosit independent, conjunctivul are valoare imperativă, la toate persoanele, la ambele

numere.

(SĂ)Fii atent!

7
 III. Modul condițional-optativ

Modul condițional-optativ are două timpuri:

 prezent – care arată o acțiune desfășurată în momentul vorbirii sau după momentul
vorbirii; se formează cu verbul auxiliar a avea + infinitivul verbului de conjugat (aș
veni);

 perfect – care arată o acțiune desfășurată înainte de momentul vorbirii; se formează

cu verbul auxiliar a avea + verbul auxiliar a fi + participiul verbului de conjugat (aș
fi venit).

Timpul prezent

-arată o acțiune desfășurată în momentul vorbirii sau după momentul vorbirii, o acțiune
posibilă, a cărei realizare depinde de o condiție.

- Se realizează cu ajutorul verbului a avea + infinitivul verbului de conjugat.

A mânca A putea A crede A vorbi A târî

Eu Aș mânca Aș putea Aș crede As vorbi Aș târî
Tu Ai mânca Ai putea Ai crede Ai vorbi Ai târî
El-ea Ar mânca Ar putea Ar crede Ar vorbi Ar târî
Noi Am mânca Am putea Am crede Am vorbi Am târî
Voi Ați mânca Ați putea Ați crede Ați vorbi Ați târî
Ei-ele Ar mânca Ar putea Ar crede ar vorbi ar târî

Timpul perfect

Este alcătuit din verbul auxiliar a avea + verbul auxiliar a fi + participiul verbului de
conjugat.

A mânca A putea A crede A vorbi A târî

Eu Aș fi mâncat Aș fi putut Aș fi crezut Aș fi vorbit Aș fi târât
Tu Ai fi mâncat Ai fi putut Ai fi crezut Ai fi vorbit Ai fi târât
El-ea Ar fi mâncat Ar fi putut Ar fi crezut Ar fi vorbit Ar fi târât
Noi Am fi mâncat Am fi putut Am fi crezut Am fi vorbit Am fi târât
Voi Ați fi mâncat Ați fi putut Ați fi crezut Ați fi vorbit Ați fi târât
Ei-ele Ar fi mâncat Ar fi putut Ar fi crezut Ar fi vorbit Ar fi târât

8
IV. Modul imperativ nu are forme specifice de timp. Are forme doar pentru persoana a II-a,
singular și plural.

Are formă afirmativă (Vino! Veniți!) și formă negativă. Forma negativă, la persoana a II-a,
singular, este alcătuită din adverbul nu + verbul de conjugat la infinitiv (Nu veni!), iar la
persoana a II-a, plural, din adverbul nu + imperativul afirmativ (Nu veniți!).

La persoana a II-a, singular, verbul a fi are formele fii (Fii vesel!), respectiv nu fi (Nu fi
trist!).

(a) cânta (a) visa (a) afla (a) apărea

cântă! visează! află! apari!

cântați! visați! aflați! apăreți!

(a) merge (a) dormi (a) glumi (a) hotărî

mergi! dormi! glumește! hotărăște!

mergeți! dormiți! glumiți! hotărâți!